Atitudinea alergologului în anafilaxie
Corina Ureche
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureş
Anafilaxia reprezintă o urgenţă majoră, frecvenţa acesteia în populaţia generală fiind, potrivit Organizaţiei Mondiale de Alergologie (World Allergy Organization; WAO), de cel puţin 1,6%. Studii epidemiologice din SUA raportează o incidenţă de până la 5%. Mortalitatea datorată acestei afecţiuni este mai mică de 1%. Bilanţul alergologic al pacientului cu risc de anafilaxie reprezintă o etapă importantă în stabilirea diagnosticului, a etiologiei acestuia şi contribuie la reducerea riscului de apariţie la pacienţii cu risc crescut. Rolul alergologului este axat mai ales pe identificarea şi demonstrarea triggerilor, a alergenilor specifici şi a cofactorilor implicaţi în declanşarea anafilaxiei. O anamneză minuţioasă, datele demografice şi un examen clinic atent pot identifica şi stări fiziologice şi patologice, boli concomitente şi medicaţia aferentă acestora, care pot constitui factori de risc pentru apariţia anafilaxiei. Alergenii specifici cel mai frecvent implicaţi sunt cei alimentari, cei medicamentoşi şi cei din veninul de insecte. Cofactorii care trebuie evaluaţi sunt efortul, febra, statusul premenstrual, stresul, consumul de AINS şi alcool. Alergologul trebuie să alcătuiască şi să înmâneze pacientului un plan de acţiune personalizat, util pacientului şi familiei acestuia, să ofere informaţii despre autoinjectarea de adrenalină, despre profilaxia anafilaxiei, inclusiv să ia în considerare componenta psihologică a pacientului care a suferit un şoc anafilactic. Esenţial, alergologul trebuie să alcătuiască un plan pe termen lung de tip imunomodulator: imunoterapie la venin de insecte, desensibilizare medicamentoasă, imunoterapie/desensibilizare alimentară, prevenţie farmacologică înainte de administrarea de substanţe de contrast iodate.
Allergy evaluation in anaphylaxis
Corina Ureche
University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology of Târgu-Mureş
Anaphylaxis is a major emergency, its frequency in the general population being, according to the World Allergy Organization (WAO), at least 1.6%. Epidemiological studies in the US report an incidence of up to 5%. The mortality due to this condition is less than 1%. The allergic balance of the patient at risk of anaphylaxis is an important step in establishing the diagnosis, its etiology and helping to reduce the risk of developing in high-risk patients. The role of the allergologist is primarily focused on identifying and demonstrating triggers, specific allergens and co-factors involved in triggering anaphylaxis. A detailed anamnesis, demographics, and a careful clinical examination can identify physiological and pathological conditions, concomitant illnesses and associated medication that may be a risk factor for anaphylaxis. The most common specific allergens are food, drugs, and insect venom. Most important cofactors to be assessed are effort, fever, premenstrual status, stress, NSAID consumption and alcohol. The allergist must form and deliver to the patient a personalized action plan useful to the patient and his/her family, to provide information on adrenaline autoinjection, recommendations on the prevention of anaphylaxis, including consideration of the psychological component of the patient who has suffered an anaphylactic shock. Essentially, the allergist has to form a long-term immunomodulator type plan: insect venom immunotherapy, drug desensitization, immunotherapy/food desensitization, and pharmacological intervention before administering iodinated contrast agents.
Hereditary angioedema with normal C1-INH
Konrad Bork
Department of Dermatology, Johannes Gutenberg University, Mainz, Germany
Angioedema is a clinical symptom of various hereditary and non-hereditary conditions, including hereditary angioedema (HAE) due to C1 inhibitor (C1-INH) deficiency (HAE-C1-INH). HAE-C1-INH is a rare disorder caused by mutations in the gene encoding C1-INH (SERPING1), resulting in low plasma levels of functionally active C1-INH. As a consequence, faulty, uninhibited activation of the kallikrein-kinin system can lead to the release of bradykinin, thereby causing recurrent episodes of swelling of various organs. In 2000, a new type of HAE was described that was not associated with a deficiency of C1-INH and was termed “HAE with normal C1-INH” (HAEnCI) or “HAE type III”. Between 2006 and 2013, four different mutations were identified in the gene coding for coagulation factor XII (FXII; F12 gene) in patients affected by HAEnCl: two missense mutations, a large deletion, and a duplication. These mutations cause a change in the amino acid sequence of the proline-rich region of the FXII protein and are linked to a subtype of HAEnCl which was termed “HAEnCI with mutations in the F12 gene” or “HAE-FXII”. HAE-FXII is inherited as an autosomal-dominant trait(1). HAEnCl has been reported in numerous patients since its first description, but F12 gene mutations were detected in only about 25% of patients. In 2018, a further type of hereditary angioedema was reported(2). By next-generation sequencing, Sanger sequencing, and clinical data of patients, a mutation in the plasminogen gene was detected in patients with HAEnCI. The mutation c.988A>G was located in exon 9, leading to the missense mutation p.Lys330Glu (K330E) in the kringle 3 domain of the plasminogen protein. Family studies revealed that this type of HAE, HAE-PLG, was present in 13 families. HAE-PLG was transmitted as an autosomal dominant trait. This novel type of HAE is associated with a high risk of tongue swellings. Recently, a family with another novel type of hereditary angioedema was reported. This type was associated with a mutation in the angiopoietin-1 gene(3). All these findings demonstrate that an inherited deficiency of C1-INH is not the only cause of hereditary angioedema and that a variety of other genetic defects may also lead to the phenotype of hereditary angioedema.
References
Bork K, Wulff K, Hardt J, Witzke G, Staubach P. Hereditary angioedema caused by missense mutations in the factor XII gene: clinical features, trigger factors, and therapy.
J Allergy Clin Immunol. 2009; 124(1):129-34.
Bork K, Wulff K, Steinmuller-Magin L, Braenne I, Staubach-Renz P, Witzke G, et al. Hereditary angioedema with a mutation in the plasminogen gene. Allergy. 2018; 73(2):442-50.
Bafunno V, Firinu D, D’Apolito M, Cordisco G, Loffredo S, Leccese A, et al. Mutation of the angiopoietin-1 gene (ANGPT1) associates with a new type of hereditary angioedema. J Allergy Clin Immunol. 2018; 141(3):1009-17.
De la centru-pilot la centru naţional de expertiză
Attila Borka-Balás1, Noémi Bara1, Valentin Nădăşan1,2, Dumitru Moldovan
1. Centrul de Expertiză de Angioedem Ereditar, Sângeorgiu de Mureş; 2. Departamentul de Igienă, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureş
Angioedemul ereditar (AEE) este o boală genetică rară, cu o prevalenţă de 1/50 000 de locuitori. Se manifestă prin episoade recurente de edem subcutanat dureros localizat, atacuri dureroase abdominale recurente şi obstrucţie a căilor respiratorii superioare. Între atacuri, pacientul este asimptomatic. Având în vedere că AEE, ca şi celelalte boli rare, necesită un centru care să adune într-o bază unică de date cazurile dispersate de pe teritoriul ţării, în anul 2006 s-a iniţiat la Târgu-Mureş un centru-pilot naţional de AEE. Din acelaşi considerent, s-a creat şi Registrul Român de AEE, care în prezent însumează 111 cazuri confirmate şi permite evidenţa lor riguroasă şi, în consecinţă, o analiză a necesarului de intervenţii specifice, a costurilor şi a calităţii vieţii. Registrul a fost conectat în decembrie 2018 la Registrul Global de AEE, acesta fiind util în urmărirea evoluţiei bolii şi în scop de cercetare. Centrul nostru a devenit un centru solicitat de colegii din specialităţile cointeresate, stabilindu-se legături durabile cu medicii din apropierea domiciliului pacienţilor şi cu centrele SMURD şi UPU. Am participat la trialuri clinice multicentrice internaţionale, avem legături strânse cu servicii medicale de expertiză din străinătate, am organizat workshopuri cu participare internaţională şi am distribuit materiale bibliografice. Ghidul de bună practică, elaborat în anul 2016, a fost pus la dispoziţia celor interesaţi (medici şi pacienţi, deopotrivă). În anul 2018, centrul-pilot a fost recunoscut de Ministerul Sănătăţii ca Centru de Expertiză în Angioedem Ereditar. Acesta, pe lângă activităţile menţionate, este coordonatorul programului naţional cu icatibant pentru tratamentul atacurilor de AEE la domiciliu. Prin înscrierea în acest program, pacienţii consimt să se supună unui control medical anual, permiţând astfel o monitorizare riguroasă a evoluţiei bolii, precum şi îmbunătăţirea standardelor de îngrijire a acestora.
From pilot-center to national expertise center
Attila Borka-Balás1, Noémi Bara1, Valentin Nădăşan1,2, Dumitru Moldovan
1. Hereditary Angioedema Expertise Center, Sângeorgiu de Mureş; 2. Hygiene Department, University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology of Târgu-Mureş
Hereditary angioedema (HAE) is a rare genetic disorder with a prevalence of 1/50 000 inhabitants in the general population, manifested by recurrent episodes of painful subcutaneous edema, recurrent painful abdominal attacks, and upper airway obstruction. Between attacks, the patient is asymptomatic. Taking into account that HAE, like other rare diseases, requires a specialized care center to collect in a single database the dispersed cases, a national pilot-center of HAE was founded in Târgu-Mureş in 2006. With the same purpose, the Romanian Registry for HAE has been created, which presently enrolls a number of 111 patients from all over Romania. The registry allows rigorous monitoring of cases and consequently an analysis of the need for specific interventions, costs and quality of life. To further enhance the capacity of our center to track the natural history of the disease and for research purposes, the registry was connected to the Global Registry of HAE in December 2018. Colleagues from other specialties are increasingly turning to our center for in their patients’ interest, and we have established long-term relationships with the emergency departments and the physicians having HAE patients under their direct care. We have participated in international multicenter clinical trials and maintained a good collaboration with other HAE care centers. We have organized workshops with international participation and distributed bibliographic materials. The treatment guideline, developed in 2016, is available to those interested (doctors and patients). In 2018, the pilot-center was recognized by the Ministry of Health as Hereditary Angioedema Expertise Center. This, in addition to the aforementioned activities, is the coordinator of the national program for the on-demand treatment of HAE attacks. Patients registered in this program are required to have an annual medical check-up at the center, thus making possible a better understanding of the disease, as well as the development of standards of care for patients affected by this rare condition.
Programul naţional de tratament al atacurilor de angioedem ereditar prin deficienţa de C1-inhibitor esterază
Noémi Bara1, Valentin Nădăşan1,2, Attila Borka-Balás1, Dumitru Moldovan
1. Centrul de Expertiză de Angioedem Ereditar, Sângeorgiu de Mureş; 2. Departamentul de Igienă, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureş
Angioedemul ereditar (AEE) este o afecţiune rară, severă, debilitantă şi potenţial fatală, manifestată prin episoade recurente de edem nepruriginos, fără urticarie. Cele mai periculoase sunt atacurile laringiene, la care, în absenţa unui management corect, riscul de deces este de 30%. Ghidurile de tratament recomandă în unanimitate utilizarea terapiei specifice la domiciliu şi purtarea permanentă a medicaţiei ca fiind cele mai eficiente măsuri prin care se poate reduce mortalitatea din această boală. În aprilie 2017 a fost aprobat şi în România tratamentul atacurilor de AEE în cadrul unui program naţional. În acest program, pacienţii cu diagnosticul confirmat de către Centrul de Expertiză de Angioedem Ereditar beneficiază de tratamentul la domiciliu al atacurilor, cu icatibant. În perioada decembrie 2017 – decembrie 2018, un număr de 87 de pacienţi au fost incluşi în acest program de tratament, la care s-au administrat 911 flacoane de icatibant. Evaluarea efectuată la un an după începerea programului a arătat o îmbunătăţire semnificativă a calităţii vieţii pacienţilor, o scurtare a intervalului de timp de la debutul simptomelor şi administrarea tratamentului, reducându-se astfel atât durata, cât şi severitatea atacurilor. Oferind pacienţilor posibilitatea de autoadministrare a medicaţiei, fără a se deplasa la o unitate medicală, se pot obţine independenţă şi un control mai bun al bolii, reducând astfel şi povara acestei boli cronice.
National treatment program for C1-inhibitor deficiency caused by hereditary angioedema attacks
Noémi Bara1, Valentin Nădăşan1,2, Attila Borka-Balás1, Dumitru Moldovan
1. Hereditary Angioedema Expertise Center, Sângeorgiu de Mureş; 2. Hygiene Department, University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology of Târgu-Mureş
Hereditary angioedema (HAE) is a severe, debilitating and potentially life-threatening disease, manifested by recurrent episodes of non-pruritic, non-pitting edema without hives. The most dangerous are the laryngeal attacks, in which, in the absence of proper management, the risk of death is 30%. Treatment guidelines unanimously recommend the use of home-based therapy and permanent care of the on-demand medication as the most effective measures to reduce mortality in this disease. In April 2017, the treatment of HAE attacks was approved in Romania under a national program. In this program, patients with the HAE diagnosis confirmed by the Hereditary Angioedema Expertise Center receive on-demand home-based treatment with icatibant. Between December 2017 and December 2018, a number of 87 patients were included in this program and 911 icatibant vials were administered. The one-year evaluation showed a significant improvement in the quality of life of patients, a shortening of the time between the onset of symptoms and treatment, thus reducing both the duration and the severity of the attacks. By giving patients the possibility of self-administering medication without moving to a medical unit, higher patient autonomy and better control of the disease can be achieved, thus reducing the burden of this chronic illness.
Prevention of food allergy
Sophia Tsabouri
Assistant Professor of Paediatrics/Paediatric Allergy, Child Health Department, Medical School, University of Ioannina, Greece
Food allergy is estimated to affect around 5% to 10% of infants and young children in developed countries. Individuals suffering from IgE-mediated food allergy usually have to practise lifelong food allergen avoidance.
Driven by both the continuing rise in food allergy prevalence and the lack of an effective cure, the last decade has seen an increase in clinical trials investigating the prevention of food allergy.
In the past, findings of observational studies considered that allergy prevention was best achieved through allergen avoidance.
In the late 1990s, most expert guidelines for prevention of allergic disease internationally recommended delayed introduction of allergenic solids, such as egg and peanut, until after 2 to 4 years of age, based on theoretic concerns regarding immaturity of the infant immune system. Later studies suggested that this was not effective in reducing increasing rates of food allergy; by 2008 there was increasing interest in earlier introduction of allergenic solids in a bid to engage an allergen-specific immune response and oral tolerance earlier in infancy. In 2008, Du Toit and colleagues also observed that the common practice of earlier peanut consumption in Israel seemed to be associated with very low rates of peanut allergy. In the Learning Early About Peanut allergy [LEAP] study children with severe eczema and/or egg allergy were randomly assigned to either start eating peanut from 4 to 11 months of age or completely avoid peanut until 5 years of age. Infants who had consumed peanut starting from 4 to 11 months of age had an 81% relative reduction in peanut allergy compared with those who had avoided peanuts. This study provided the first evidence from a randomized trial that delayed introduction of peanut into the diet of high-risk infants increased the risk of peanut allergy.
Thus, according to randomised controlled trial (RCT) conditions, allergen avoidance has not been deemed a suitable means of preventing food allergy. Hypoallergenic formula use and not delaying the introduction of allergenic foods consist the mainstay for national strategies preventing food allergy. Many of these strategies support the concept that ‘early’ consumption of allergenic food promotes the development of immune tolerance for the development of oral tolerance. The window of opportunity is critical. Namely the oral tolerance induction must begin when the child is developmentally able to consume foods other than breast or formula milk, but before a child has become allergic. For some infants, this window of opportunity can be narrow. However, it is important to understand how best to introduce preventive interventions in a community context, particularly as there may be significant numbers of children already sensitised by the time they are weaned.
Other approaches to food allergy prevention might be necessary, such as control of eczema early in life, based on the dual-exposure hypothesis/atopic march. Other approaches that have also been considered include the manipulation of microbial populations (with prebiotics or probiotics) and fish oil or vitamin D supplementation. It should be noted that several published studies in these areas showed no effect, and none can be considered useful yet clinically. There is no evidence that maternal dietary restrictions or hypoallergenic milk formulas affect the onset of food allergy.
References
Arshad SH. Food allergen avoidance in primary prevention of food allergy. Allergy. 2001;56 Suppl 67:113-6.
Chan ES, Cummings C. Dietary exposures and allergy prevention in high risk infants. Paediatr Child Health. 2013;18(10):545–54.
Du Toit G, Katz Y, Sasieni P, et al. Early consumption of peanuts in infancy is associated with a low prevalence of peanut allergy. J Allergy Clin Immunol. 2008; 122(5):984–91.
Fiocchi A, Assa’ad A, Bahna S. Food allergy and the introduction of solid foods to infants: a consensus document. Ann Allergy Asthma Immunol. 2006 Jul;97(1):10-20; quiz 21, 77
Fisher HR, Du Toit G, Bahnson HT, Lack G. The challenges of preventing food allergy: Lessons learned from LEAP and EAT. Ann Allergy Asthma Immunol. 2018 Sep;121(3):313-319.
Fleischer DM, Spergel JM, Assa’ad AH, Pongracic JA. Primary prevention of allergic disease through nutritional interventions. J Allergy Clin Immunol Pract. 2013;1(1):29–36.
Greer FR, Sicherer SH, Burks AW. Effects of early nutritional interventions on the development of atopic disease in infants and children: the role of maternal dietary restriction, breastfeeding, timing of introduction of complementary foods, and hydrolyzed formulas. Pediatrics. 2008; 121:183–91.
Huiyan W, Yuhe G, Juan W, Junyan Z, Shan W, Xiaojun Z, Ailin T. The Importance of Allergen Avoidance in High Risk Infants and Sensitized Patients: A Meta-analysis Study. Allergy Asthma Immunol Res. 2014 Nov;6(6):525-34 2001; 56:113-116.
Ierodiakonou D, Garcia-Larsen V, Logan A, et al. Timing of allergenic food introduction to the infant diet and risk of allergic or autoimmune disease: A systematic review and meta-analysis. JAMA. 2016 Sep 20;316(11):1181-1192.
Koplin JJ, Peters RL, Allen KJ. Prevention of food allergies. Immunol Allergy Clin North Am. 2018; 38:1-11.
Lack G. Update on risk factors for food allergy. J Allergy Clin Immunol.2012;129(5):1187–97.
Muraro A, Halken S, Arshad SH, et al. EAACI food allergy and anaphylaxis guidelines. Primary prevention of food allergy. Allergy 2014; 69:590–601.
Roduit C, Frei R, Depner M, et al. Increased food diversity in the first year of life is inversely associated with allergic diseases. J Allergy Clin Immunol. 2014; 133:1056–64.
Yepes-Nunez JJ, Brozek JL, Fiocchi A, Pawankar R, Cuello-Garcia C, Zhang Y, et al. Vitamin D supplementation in primary allergy prevention: systematic review of randomized and non-randomized studies. Allergy. 2018; 73:37-49.
Zeiger RS. Dietary Aspects of Food Allergy Prevention in Infants and Children. J Pediatr. 2016; 316:1181-1192.
The spectrum of cow’s milk allergy
Carina Venter
Cow’s milk allergy (CMA) is the most complex presentation of food allergy in childhood and it often appears before any other food allergy. About 2-3% of children present with cow’s allergy. The ratio of children with IgE vs. non-IgE mediated CMA seems to be country specific. CMA presents as IgE mediated and non-IgE mediated CMA. Non-IgE mediated CMA includes Eosinophilic Esophagitis, Food protein induced enterocolitis, Food protein induced enteropathy, Food protein induced proctocolitis and mild-to moderate non-IgE mediated CMA. The diagnostic work-up will depend on the type of CMA involved. IgE mediated CMA is diagnosed by using a medical history, specific IgE tests, skin prick test and food challenges or any combination of these. Non-IgE mediated food allergy is diagnosed using a medical history followed by food avoidance and a food challenge/food reintroduction. The management of CMA is based on individualized avoidance of cow’s milk and other mammalian milks and products containing these. A suitable alternative to cow’s milk should also be chosen; this includes hypo-allergenic formulas in children under two years of age and commercially available “milks” based on nuts, seeds, coconut, pea, oat and rice in older children. Many children with CMA present with a range of feeding difficulties that should be addressed particularly during the weaning period. Diet diversity and the nutritional adequacy of the diet should also be focused on. Future management of cow’s milk allergy will include manipulation of the gut microbiome and epigenetic mechanisms and needs further investigation. Adrenaline auto-injectors should be prescribed when appropriate.
Alergenele recombinate – noi instrumente pentru diagnosticarea şi tratamentul alergiilor. Experienţa noastră cu alergenele din polenul de ambrozia
Kuan-Wei Chen
Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu“ Timişoara, România
Ambrosia artemisiifolia, cunoscută şi sub numele de ambrozie scurtă sau comună, reprezintă o problemă majoră de sănătate în România şi în alte părţi ale Europei de Est, producând simptome alergice IgE-mediate severe la sfârşitul verii. Un diagnostic precis al alergiei este esenţial pentru alegerea conduitei terapeutice. Atât diagnosticul, cât şi terapia sunt dificil de realizat cu agenţi bazaţi pe extracte alergenice. Deşi diagnosticul bazat pe componente este utilizat tot mai mult în practica medicală, în unele cazuri lipsesc anumite alergene importante pentru un diagnostic corect şi complet.
Prin urmare, scopul proiectului este de a exprima, purifica şi caracteriza panelul complet de alergene din polenul de ambrozia.
Pentru exprimarea alergenelor recombinate s-au utilizat două sisteme de expresie diferite, celule E. coli, respectiv celule de insecte Spodoptera frugiperda (Sf9). Amb 1, 3, 4, 5, 6, 11 şi 12 au fost exprimate în celule de insecte, iar Amb a 3, 8, 9, 10, 11 şi 12 au fost exprimate în E. coli. Toate alergenele recombinate au fost exprimate ca proteine marcate cu o secvenţă hexa-histidinică şi purificate pe o matrice de nichel-agaroză. Reactivitatea IgE a alergenelor produse a fost determinată prin metoda ELISA, folosind seruri de la 150 de pacienţi alergici la polenul de ambrozia.
Până în prezent, s-au exprimat alergenele Amb a 3, 8, 9, 10, 11 şi 12 în E. coli şi apoi au fost purificate până la omogenitate. Proceduri similare s-au realizat cu Amb a 1, 4, 6, 11 şi 12 în celulele de insecte. Experimentele ELISA au arătat o frecvenţă de reactivitate IgE de 78% pentru Amb a 1 recombinat (rAmb a 1), 30% pentru rAmb a 4, 12% pentru rAmb a 5, 31,3% pentru rAmb a 6, 26% pentru rAmb a 8, 10,6 % pentru rAmb a 9, 14,6 % pentru rAmb a 10, 38 % pentru rAmb a 11 şi 28% pentru rAmb a 12.
Majoritatea alergenelor recombinate exprimate în acest proiect au fost IgE-reactive şi, prin urmare, pot fi utilizate pentru diagnosticul alergiilor bazat pe componente. Sunt necesare analize suplimentare pentru a determina relevanţa clinică a alergenelor, cu scopul de a reduce numărul celor necesare pentru un diagnostic corect al alergiilor.
Recombinant allergens as new tools for diagnosis and treatment of allergies – our experience with ragweed allergens
Kuan-Wei Chen
Centre for Gene and Cellular Therapies in Cancer – OncoGen, „Pius Brînzeu“ County Emergency Clinical Hospital Timişoara, Romania
Ambrosia artemisiifolia, also known as common or short ragweed, represents a major health issue in Romania and other parts of Eastern Europe, causing strong IgE-mediated allergic symptoms in late summer. A precise diagnosis in allergy is essential regarding which kind of treatment has to be performed followed by an effective therapy. Both is hard to achieve with extract-based agents. Although component-resolved diagnosis is in trend in some cases the some panels of important allergens are missing for precise diagnosis.
Therefore the aim of the project is to express, purify and characterize the complete panel of ragweed allergens.
For the expression of the recombinant allergens two different expression system were used, E. coil cells and insect cell. Amb a 1, 3, 4, 5, 6, 11 and 12 were expressed in insect cells and Amb a 3, 8, 9, 10, 11 and 12 were expressed in E.coli. All recombinant allergens were expressed as His‑tagged proteins and purified via Ni NTA agarose. IgE reactivity of the allergens was determined by ELISA using sera from 150 ragweed allergic patients.
So far, we managed to express Amb a 3, 8, 9, 10, 11 and 12 in E. coli and purified them to homogeneity. Similar procedure were done with Amb a 1, 4, 6, 11 and 12 in insect cells. ELISA experiments showed an IgE reactivity frequency of 78% for recombinant Amb a (rAmb a) 1, 30% for rAmb a 4, 12% for rAmb a 5, 31.3% for rAmb a 6, 26% for Amb a 8, 10.6% for Amb a 9, 14.6% for rAmb a 10, 38% for rAmba 11 and 28% for rAmb a 12.
The majority of the recombinant allergens expressed in this project were IgE reactive and therefore are suitable for component-resolved diagnosis. Further analysis are needed to determine the clinical relevance in order to reduce the number of necessary allergens needed for accurate diagnosis.
În căutarea preciziei în alergiile alimentare – de la alergene la diagnosticul bazat pe componente
Carmen Panaitescu1,2, Laura Marusciac1,2, Roxana Maria Buzan1, Tudor Paul Tamaş1,2
1. Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timişoara; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara
Introducere. Diagnosticul alergiilor se bazează pe demonstrarea unei corelaţii între sensibilizarea la un anumit alergen şi istoricul de simptome care apar după expunerea la alergenul respectiv. Sensibilizarea poate fi dovedită prin teste in vivo (prick test) sau in vitro (IgE seric specific). Extractele de alergene au compoziţie heterogenă şi pot conţine alături de alergenele majore şi alte molecule: alergene încrucişate, antigene nonalergenice sau alte molecule. Moleculele alergenice implicate în inducerea răspunsului alergic specific au fost introduse recent în practica medicală, iar utilizarea lor permite caracterizarea exactă a profilului de sensibilizare, precum şi excluderea reactivităţii încrucişate faţă de panalergene.
Materiale şi metodă. Tehnologia microarray se bazează pe alergene imprimate pe un cip de dimensiuni reduse, alergenele fiind purificate din surse naturale sau produse ca proteine recombinate. Aceasta permite identificarea profilurilor de reactivitate ale pacienţilor, cu determinarea moleculelor declanşatoare ale alergiei şi a alimentelor la care pacientul va dezvolta manifestări clinice.
Rezultate. Diagnosticul molecular al alergiilor (component-resolved diagnosis; CRD) s-a îmbunătăţit în ultimii ani datorită producţiei de materiale de testare standardizate, cum ar fi alergenele naturale purificate şi alergenele recombinate. CRD prezintă mai multe avantaje, cum ar fi capacitatea de a indica sensibilizarea autentică, primară, dar şi reacţiile de sensibilizare încrucişată, îmbunătăţirea sensibilităţii analitice a metodei, atunci când alergenele moleculare se găsesc în concentraţie scăzută sau sunt absente din extracte, evitarea expunerii pacientului la alergene asociate cu risc crescut de reacţii severe sau evaluarea indicaţiei de imunoterapie alergen-specifică. Principalul dezavantaj al acestei metode este faptul că interpretarea în context clinic este uneori dificilă, din cauza cantităţii vaste de informaţii furnizate.
Concluzii. Diagnosticul molecular al alergiilor furnizează informaţii valoroase cu privire la sensibilităţile individuale ale pacienţilor care, atunci când sunt combinate cu istoricul şi examenul obiectiv, pot fi relevante pentru procesul decizional clinic. Diagnosticul molecular contribuie la identificarea diferitelor fenotipuri ale populaţiilor alergice şi suplimentează testele de determinare a IgE seric specific la extracte de alergene.
Cuvinte-cheie: alergie alimentară, diagnostic molecular al alergiilor, microarray
The quest for precision in food allergy – from allergens to component-resolved diagnosis
Carmen Panaitescu1,2, Laura Marusciac1,2, Roxana Maria Buzan1, Tudor Paul Tamaş1,2
1. Center for Gene and Cellular Therapies in the Treatment of Cancer – OncoGen, “Pius Brînzeu” Emergency County Clinical Hospital, Timişoara; 2. “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy, Timişoara
Introduction. Allergy diagnosis is based on demonstrating a correlation between sensitization to a specific allergen and the history of symptoms that occur after exposure to that particular allergen. Sensitization can be demonstrated in vivo (prick test) or in vitro (serum specific IgE). Allergen extracts have a heterogeneous composition and can contain other molecules alongside the major allergen: cross-allergens, non-allergenic antigens or other molecules. Allergenic molecules involved in the induction of specific allergic responses have been recently introduced into medical practice, and their use allows accurate characterization of the sensitization profile, as well as the exclusion of cross-reactivity with panallergens.
Materials and method. Microarray technology is based on allergen printed on a small chip, allergens being purified from natural sources or produced as recombinant proteins. It allows the identification of patient reactivity profiles by determining the triggering molecules of allergy and foods to which the patient will develop clinical manifestations.
Results. Molecular or component-resolved diagnosis (CRD) has improved in recent years due to the production of standard products, such as purified natural allergens and recombinant allergens. CRD has several advantages, such as the ability to indicate genuine primary sensitization, but also cross-sensitization reactions, improved analytical sensitivity of the method when allergen molecules are low or absent from the extracts, avoidance of patient exposure to allergens associated with increased risk of severe reactions, or assessment of the indication of allergen-specific immunotherapy. The main drawback of this method is that the interpretation in a clinical context is sometimes difficult because of the amount of information provided.
Conclusions. CRD of allergies provides valuable information on the individual sensitivities of patients who, when combined with objective history and examination, may be relevant to the clinical decision. It contributes to the identification of different phenotypes of allergic populations and supplements the serum specific IgE to allergen extracts.
Keywords: food allergy, component-resolved diagnosis of allergies, microarray
Bolile eozinofilice în practica clinică – criterii de diagnostic şi sindroame asociate
Polliana Mihaela Leru, Viola Maria Popov, Vlad Florin Anton, Carmen Creţu
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti; Spitalul Clinic Colentina
Bolile însoţite de eozinofilie sunt relativ frecvente în practica medicală şi pot ridica probleme importante de diagnostic diferenţial, care necesită o abordare multidisciplinară. Sindroamele hipereozinofilice reprezintă un grup eterogen de boli caracterizate prin hipereozinofilie sangvină persistentă şi prin afectarea unuia sau mai multor organe. Diagnosticul sindroamelor hipereozinofilice se bazează pe criterii clinice, moleculare şi histopatologice, conform ghidurilor internaţionale actuale. Cauzele cele mai frecvente ale bolilor hipereozinofilice sunt alergiile în ţările dezvoltate şi infecţiile în regiunile tropicale, dar o mare parte a acestora rămân de cauză necunoscută sau pot avea cauze multiple. Eozinofilia uşoară sau moderată este de obicei descoperită întâmplător şi poate să nu aibă legătură cu afecţiunea pentru care pacientul se prezintă la medic, dar necesită confirmare şi evaluare etiologică. Hipereozinofilia plasmatică severă se caracterizează prin valori de peste 5000/mmc şi este în cea mai mare parte din cazuri secundară unor boli grave. Diagnosticul etiologic este adesea tardiv, iar evoluţia afecţiunii care determină hipereozinofilia poate fi severă, cu afectare multiorganică şi deces. În ciuda progreselor remarcabile din ultimii ani privind diagnosticul şi tratamentul bolilor eozinofilice, există încă numeroase neclarităţi privind terminologia, clasificarea şi încadrarea unor forme de boală, în special ale sindroamelor asociate şi ale celor cu semnificaţie incertă. Prezentarea de faţă îşi propune o evaluare a datelor recente din literatură privind problematica bolilor eozinofilice, în special clasificarea, criteriile de diagnostic şi dificultăţile în abordarea formelor clinice asociate.
Eosinophilic disorders in clinical practice – diagnosis criteria and overlap syndromes
Polliana Mihaela Leru, Viola Maria Popov, Vlad Florin Anton, Carmen Creţu
„Carol Davila“ University of Medicine and Pharmacy, Bucharest; Colentina Clinical Hospital
Eosinophilic diseases represent a broad range of pathologic conditions characterized by various degree of persistent blood and/or tissue hypereosinophilia, with potential for end-organ damage. Some of the cases may raise differential diagnosis problems and need multidisciplinary approach. The pathophysiology and clinical presentation of this group of disorders are highly heterogeneous. The diagnosis of eosinophilic disordes is based on clinical, molecular and histopathological criteria, according to international guidelines. The main causes of hypereosinophilia are influenced by the geographic region, being parasitic infectious in tropical settings and allergic diseases in western developed countries. Many cases may have unclear or multiple causes. Mild and moderate eosinophilia may be incidentally discovered, not related to the patient current medical condition, but evaluation and diagnosis confirmation are needed in all cases. Important hypereosinophilia of more than 5000/mmc is usually associated with severe disease. Disease outcome may vary from asymptomatic or mild, to severe and fatal cases, with a variable time-pattern. The disease prognosis depends mainly on the cause and mechanism of eosinophilia, on severity of organ dysfunction and on accurate diagnosis and therapeutic response. There are still many gaps and difficulties in evaluating eosinophilic syndromes and diseases in medical practice, despite experts recommendations regarding diagnosis criteria and management. The aim of this presentation is to review recent data from the literature regarding the issue of eosinophilic disorders, classification and diagnosis criteria, and to point out some particular aspects useful in clinical practice.
Comorbidităţi în cazurile de imunodeficienţă comună congenitală – oferă tratamentul o alternativă reală?
Liliana Vereş1, Cristina Lucan2
1. Medic primar pneumolog, medic primar Alergologie-Imunologie clinică, şef al Clinicii de Imunologie şi Alergologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”, Iaşi; 2. Medic rezident pneumologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi
Imunodeficienţa comună congenitală este o afecţiune rară, cu debut în copilărie, adeseori diagnosticată tardiv prin multitudinea şi frecvenţa complicaţiilor respiratorii care determină pediatri să realizeze iniţial investigaţii extinse pentru documentarea cazului şi introducerea tratamentului cu imunoglobulină umană injectabilă. Există cazuri la care simptomatologia este descoperită târziu, pacientul având un parcurs între serviciul de boli infecţioase, pneumologie, oncologie şi nefrologie, până se determină adevărata cauză a comorbidităţilor. Dorim să prezentăm câteva exemple de pacienţi care beneficiază lunar de acest tratament ce le sporeşte durarata de viaţă, atenuându-le comorbidităţile.
Cuvinte-cheie: imunodeficienţă comună congenitală, bronşectazii, insuficienţă renală, keloizi suprainfectaţi, imunoglobulină umană injectabilă
Is treatment with human immunoglobuline a true alternative in patients with congenital immunodeficiency complicated with lung, liver and other diseases?
Liliana Veres, Cristina Lucan
1. “St. Spiridon” County Emergency Clinical Hospital, Iaşi; 2. “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iaşi
Congenital immunodeficiency is a rare disease that usually begings during childhood, diagnosed mainly through pediatric presentation; however, there are late presentations that take years of respiratory infections, kidney symptoms or even oncological presentations in order to determine the true cause of such complex and frequent exacerbation of diseases. We wish to present a few cases of pacients who improve their live span and decrese associated diseases through monthly treatment with human intravenous immunoglobine.
Keywords: congenital immunodeficiency, bronchiectasis, kidney failure, infected keloids, human intravenous immunoglobulin
Studiul reacţiilor de hipersensibilitate medicamentoasă pe o perioadă de 10 luni ca pretext pentru a sublinia importanţa creării unui registru naţional
Ileana Maria Ghiordănescu1, Adriana Ştefan2, Andreea Mitra2, Ana Moiceanu Şovărel3, Alina Ivasciuc2, Dana Cheşa1, Daniel Chis4
1. Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti; 2. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti; 3. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti; 4. Sparktech Software, Bucureşti
Introducere. Medicaţia disponibilă în farmaciile naţionale sub diferite forme şi legislaţia locală privind prescripţia şi administrarea acesteia diferă de la o ţară la altă. Ţări precum Franţa, Spania, Portugalia, Turcia, Marea Britanie şi ţările latino-americane au publicat deja experienţa pe care o au în materie de reacţii de hipersensibilitate medicamentoasă (RHM). Deşi necesitatea creării unui Registru Naţional de RHM a fost subliniată şi de către experţii români, la momentul actual datele statistice relevante privind tipul de reacţii de hipersensibilitate şi principalele medicamente implicate sunt modeste.
Scopul studiului. Să raporteze experienţa cu RHM înregistrate într-un spital de urgenţă în ultimele 10 luni, care ar putea servi ca pretext pentru sublinierea importanţei creării unui Registru Naţional de RHM.
Materiale şi metodă. Datele obţinute din Sistemul electronic şi din Registrul de consultaţii privind pacienţii cu RHM care s-au prezentat în clinica noastră în perioada iunie 2018 – martie 2019 au fost analizate. RHM au fost împărţite în reacţii imediate şi reacţii non-imediate, iar severitatea a fost cuantificată ca uşoară, medie sau severă, pornind de la clasificările din ghidurile EAACI şi ICON.
Rezultate. Dintr-un total de 171 de pacienţi incluşi în studiul nostru, 69% au prezentat RHM immediate, iar 31% RHM non-imediate. 47,45% dintre RHM imediate au fost severe, comparativ cu 56,60% în cazul RHM non-imediate. Atât pentru RHM imediate, cât şi pentru cele non-imediate, cel mai frecvent implicate medicamente au fost antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS; aproximativ 30%), urmate de antibioticele beta-lactaminice (aproximativ 20%) şi de medicaţia oncologică (aproximativ 15%). Medicamentele care au cauzat cele mai severe reacţii independent de tipul de reacţie au fost AINS. În 24% dintre cazurile în care a fost investigat mecanismul RHM, s-a realizat confirmarea in vivo a reacţiilor prin provocare (66,6%) şi teste epicutanate (33%). 50% dintre pacienţii investigaţi pentru prezenţa atopiei au fost confirmaţi cu status atopic. Aceşti pacienţi au reacţionat cel mai frecvent la AINS, care de altfel au şi cauzat cele mai severe reacţii la această categorie. În total, cei mai frecvenţi cofactori înregistraţi pentru toate RHM au fost infecţiile şi alimentele.
Concluzii. Datele din literatură privind RHM în România sunt modeste. Acest studiu-pilot, efectuat pe o perioadă de 10 luni, arată un număr crescut de RHM imediate induse, în marea lor majoritate, de AINS, antibiotice beta-lactaminice şi de medicaţia oncologică, cele mai severe reacţii fiind asociate cu expunerea la AINS. O parte din numărul total de RHM investigate au putut fi confirmate. Punând laolaltă observaţiile obţinute în centrul nostru cu cele din alte centre cu profil spitalicesc/regim clinic diferit, putem construi baza pentru un Registru Naţional de RHM.
Ten-month survey of drug hypersensitivity reactions to underline the need for a national survey
Ileana Maria Ghiordănescu1, Adriana Ştefan2, Andreea Mitra2, Ana Moiceanu Şovărel3, Alina Ivasciuc2, Dana Cheşa1, Daniel Chis4
1. “Elias” University Emergency Hospital, Bucharest; 2. “Nicolae Malaxa” Clinical Hospital, Bucharest; 3. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest; 4. Sparktech Software, Bucharest
Introduction. Medication available in national pharmacies, under different forms, and the national local regulations for its prescription vary among different countries. Many nations such as France, Spain, Portugal, Turkey, UK, and Latin American countries have already published their experience with the drug hypersensitivity reactions (DHR). Although the need for a Romanian National DHR Registry has been mentioned by several Romanian experts, for the moment relevant statistic information regarding the type of reactions and most frequent culprits are scarce.
Aims of the study. To report a 10-month survey of drug hypersensitivity reactions in an emergency hospital from Romania that could serve as a call for a national survey.
Materials and method. Data from the patients presenting in our clinic with DHR from June 2018 to March 2019, collected from the clinical records of the Allergology and Dermatology Clinic and the Allergology Consultation Registry have been analyzed. The reactions were classified as immediate or non-immediate, and their severity was graded as mild, moderate or severe, based on the EAACI and ICON classifications.
Results. Out of a total of 171 patients included in our study, 69% had immediate DHR, while 31% had non-immediate DHR. 47.45% of the immediate DHR were severe, compared to 56.60% of the non-immediate type. For both the immediate and non-immediate DHR, the most frequent culprit were NSAIDs (approximately 30%), followed by beta-lactams antibodies (approximately 20%) and oncological drugs (approximately 15%). The medication causing the most severe reactions comprised NSAIDs and beta-lactams for both types of DHR. In 24% of the patients investigated for the underlying mechanism, the DHR have been confirmed by provocation (66.6%), and by epicutaneous tests (33%). Fifty percent of the patients investigated were atopic. These patients mostly reacted to NSAIDs which also caused the most severe reactions. Most frequent cofactors for all DHR were infections and food.
Conclusions. Data in the literature regarding DHR reactions in Romania are scarce. Our 10-month pilot study shows a relatively high number of acute DHR cases, mostly driven by NSAIDs, beta-lactams antibodies and oncological medication, with the overall most severe reactions occurring with the use of NSAIDs. A part of the total number of investigated reactions could be confirmed. By combining our observations with the ones issued by other centers, the basis for a National Survey Registry could be built.
Hipersensibilitatea medicamentoasă multiplă: rolul polietilenglicolului ca factor etiologic
Selda Ali1,2, Sabina Corcea1, Roxana Silvia Bumbăcea1,2
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti; 2. Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti
Introducere. Medicii alergologi evaluează numeroase cazuri în care apar rash-uri şi simptome sugestive pentru reacţii de hipersensibilitate imediată fără o cauză evidentă. În plus, pacienţii pot dezvolta simptome din cauza excipienţilor sau a ingredientelor inactive din medicamente. Acesta este un aspect important, deseori trecut cu vederea atunci când sunt evaluate reacţii postmedicamentoase.
Materiale şi metodă. O reacţie frecventă la un excipient ar putea explica hipersensibilitatea la mai multe medicamente cu structură chimică diferită. Este necesar, în mod deosebit, să luăm în considerare acest fapt la populaţia de pacienţi cu alergii medicamentoase multiple, unde există tendinţa de a eticheta ca reacţii idiosincrazice specifice pacientului fără a ţine cont de excipienţi. Excipienţii – şi în mod deosebit polietilenglicolul
(PEG) – ar trebui avuţi în vedere în cazul reacţiilor la agenţi biologici injectabili, clasă la care reacţiile de hipersensibilitate sunt frecvente. Deşi PEG este considerat biologic inert, au fost raportate cazuri de hipersensibilitate indusă de PEG, variind ca intensitate de la uşoare până la ameniţătoare de viaţă, iar frecvenţa lor este în creştere. În evaluarea unui pacient cu suspiciune de hipersensibilitate la PEG, este necesară o anamneză minuţioasă cu privire la reacţii adverse la orice tip de produs, iar suspiciunea creşte în cazul pacienţilor cu mai multe reacţii severe la produse aparent neînrudite. Deoarece există variaţii în conţinutul de PEG şi alţi excipienţi, este necesar să testăm exact produsul implicat în reacţie, asigurând astfel expunerea nu numai la substanţa activă, ci şi la excipienţii dintr-un anumit medicament.
Concluzii. PEG este conţinut într-un număr mare de clase de medicamente. Conştientizarea asupra acestui excipient comun ca potenţială cauză a reacţiilor alergice este esenţială, dar este o provocare să ştim când să suspectăm alergia la PEG şi cum să o investigăm.
Cuvinte-cheie: hipersensibilitate medicamentoasă multiplă, polietilenglicol, hipersensibilitate imediată
Multiple drug hypersensitivity: the role of polyethylene glycol as an eliciting factor
Selda Ali1,2, Sabina Corcea1, Roxana Silvia Bumbăcea1,2
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest; 2. “Dr. Carol Davila” Clinical Nephrology Hospital, Bucharest
Introduction. Allergologists often assess cases of rash or suggestive symptoms consistent with immediate hypersensitivity reactions without a clear cause. In addition, patients may develop symptoms secondary to excipients or inactive ingredients in medications. This is an important aspect that is often overlooked when evaluating drug reactions.
Materials and method. A common reaction to an excipient could explain hypersensitivity to multiple chemically unrelated drugs. It is especially crucial to consider this in the multiple drug allergic patient population, where patient-specific idiosyncrasy may be incriminated without a thorough consideration of excipients. Excipients – and polyethylene glycol (PEG) in particular – should also be considered in cases of reactions to injectable biologic agents, where hypersensitivity reactions are common. Although generally considered biologically inert, cases of mild to life-threatening immediate-type PEG hypersensitivity are reported with increasing frequency. When dealing with a patient suspected of PEG hypersensitivity, a history of adverse reactions to any product type should be addressed and a high index of suspicion is warranted in patients with several severe reactions to seemingly unrelated products. As PEG and other excipient content varies between drug brand names and dosages, it is imperative that the exact product to induce HSR be tested, ensuring examination not only of active ingredient, but excipients within the particular formulation.
Conclusions. PEG is contained in a large number of diverse classes of drugs. The awareness of this common excipient as the potential cause of allergic reactions is critical, but it is a challenge to know when to suspect PEG allergy and how to investigate it.
Keywords: multiple drug hypersensitivity, polyethylene glycol, immediate-type hypersensitivity
Antioxidanţii în bolile alergice respiratorii – prieteni sau necunoscuţi?
Corina Bocşan, Adriana Muntean, Anca Dana Buzoianu
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
Astmul şi rinita alergică sunt afecţiuni cronice caracterizate printr-un proces inflamator. Dezechilibrul între mecanismele prooxidante şi antioxidante poate determina disfuncţionalităţi ale semnalizării intracelulare şi creşterea metabolismului acidului arahidonic, exacerbarea procesului inflamator sistemic şi în căile respiratorii, reducerea răspunsului imun de tip Th1 şi exacerbarea celui de tip Th2 (proalergic). Antioxidanţii din dietă previn peroxidarea lipidelor, astfel încât expunerea la antioxidanţi poate juca un rol important în managementul bolilor alergice. Unele studii publicate până în prezent au arătat că anumiţi antioxidanţi din dietă sau administraţi sub formă de suplimente nutritive au îmbunătăţit controlul astmului şi funcţia pulmonară, atât la copii, cât şi la adulţii astmatici, sau au prevenit apariţia bolii. Răspunsul la antioxidanţii din dietă poate fi variabil, fiind influenţat de vârsta pacientului, susceptibilitatea genetică şi de sursa exogenă generatoare de stres oxidativ. Vitamina C este cel mai studiat antioxidant. Aceasta are un efect protector asupra funcţiei pulmonare, printr-un mecanism mediat prostaglandinic. Carotenoizii din dietă, sursa principală de vitamină A, au efecte similare vitaminei C, ameliorând funcţia pulmonară şi fiind asociaţi cu o scădere a prevalenţei astmului. Datele referitoare la vitamina E sunt contradictorii. În timp ce unele studii au demonstrat că -tocoferolul, component al vitaminei E, are un rol benefic asupra funcţiei pulmonare şi reduce apariţia wheezingului şi a astmului la adult, alte studii au arătat că suplimentarea cu -tocoferol nu influenţează controlul astmului. Seleniul poate ameliora funcţia pulmonară şi poate reduce incidenţa astmului. Deficienţa de vitamină D se corelează cu afectarea funcţiei pulmonare, exacerbarea inflamaţiei alergice şi absenţa controlului în astm. Aceste date sugerează că vitamina D poate avea un rol adjuvant în terapia astmului alergic. Beneficiul terapeutic al suplimentării dietei cu antioxidanţi poate fi luat în considerare în managementul bolilor alergice, mai ales la unele populaţii care au acces redus la o dietă bogată în antioxidanţi sau la cei care sunt expuşi la multipli oxidanţi în mediul înconjurător.
Antioxidants in respiratory allergy – friends or not?
Corina Bocşan, Adriana Muntean, Anca Dana Buzoianu
“Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca
Asthma and allergic rhinitis are chronic respiratory disorders associated with airway inflammation. The imbalance between prooxidant and antioxidant defenses may cause dysfunction in cell signaling and arachidonic acid metabolism and increase airway and systemic inflammation, down-regulating Th1 immune responses, and increasing Th2 immune responses. Diet-derived antioxidants protect against lipid peroxidation, so changes in exposure to antioxidants could play an important role in the management of allergic diseases. A few studies suggest that specific antioxidants from diet or vitamin supplements might improve asthma control or lung function in both children and adults with asthma, or might prevent its occurence. Responses to dietary antioxidants might be modified by patients’ age, genetic profile, and environmental sources of oxidative stress. Vitamin C is the most studied antioxidant. It might have a protective effect on lung function through a protaglandinic mediated mechanism. Dietary carotenoids, a source of vitamin A, have similar effect as vitamin C, improving lung function. It is also associated with lower asthma prevalence. Regarding vitamin E, data are contradictory. While some studies have proven that -tocopherol, a component of vitamin E, has beneficial effects on lung function, wheezing and adult-onset asthma in some populations, in other studies dietary supplementation with -tocopherol had no effect on asthma control. Selenium may improve lung function and lower asthma prevalence. The deficiency of vitamin D is correlated with an impaired lung function, enhanced inflammation and lack of asthma control. These results suggest that vitamin D could be a potential therapeutic add-on measure in allergic asthma. The potential benefits of vitamin supplements might be considered in special situations, especially for populations with poor access to dietary antioxidants, or for those with high exposure to environmental sources of oxidants.
Deficienţa de vitamină D şi wheezingul recurent
G.M. Feketea1,2, C.I. Bocşan3, L.A. Stanciu4, M.T. Zdrenghea1,5
1. Departmentul de Hematologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, România; 2. Departamentul de Pediatrie, Cabinetul de Alergologie pediatrică, Unitatea Spitalicească Amaliada, Spitalul Regional Ilia, Grecia; 3. Departmentul de Farmacologie, Toxicologie şi Farmacologie Clinică, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, România; 4. Airways Disease Infection Section, National Heart and Lung Institute, Imperial College London, UK; 5. Departmentul de Hematologie, Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă”, Cluj-Napoca, România
Wheezingul recurrent la copiii mici este una din cele mai frecvente cauze de prezentare la medic şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică. Evoluţia clinică a acestor cazuri, precum şi pacienţii cu wheezing care vor evolua spre astm sunt dificil de identificat, din moment ce nu există până în prezent biomarkeri validaţi. Identificarea copiilor cu wheezing recurent care prezintă un risc crescut de evoluţie severă sau de recurenţe multiple poate ajuta medicul pediatru în orientarea deciziilor terapeutice. În ultimii ani a crescut interesul în cercetarea efectelor extrascheletale ale vitaminei D şi asupra impactului clinic al deficienţei de vitamină D. Copiii cu wheezing recurent ar trebui consideraţi pacienţi cu risc de deficienţă de vitamină D şi se recomandă dozarea concentraţiei de 25(OH)D la aceştia. În caz de deficienţă dovedită, se va administra vitamină D în doză dependentă de greutatea corporală, cel puţin trei luni sau/şi până la normalizarea valorilor sangvine ale 25(OH)D, tratament ce este urmat de suplimentare cu vitamină D pe toată perioada cât expunerea solară este inadecvată. La aceşti pacienţi, doze mai mari de vitamină D, în scopul influenţării evoluţiei clinice şi pentru a preveni dezvoltarea astmului sau rinitei alergice, nu sunt recomandate. Statusul vitaminei D pare a fi un marker adecvat pentru identificarea timpurie a copiilor cu wheezing recurent care necesită tratament şi monitorizare atentă, mai ales în anumite populaţii.
Vitamin D deficiency and recurrent wheezing
G.M. Feketea1,2, C.I. Bocşan3, L.A. Stanciu4, M.T. Zdrenghea1,5
1. Department of Hematology, “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca, Romania; 2. Department of Pediatrics, Pediatric Allergy Outpatient Clinic, Hospital Unit of Amaliada, General Hospital of Ilia, Greece; 3. Department of Pharmacology, Toxicology and Clinical Pharmacology, “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj Napoca, Romania; 4. Airways Disease Infection Section, National Heart and Lung Institute, Imperial College London, UK; 5. Department of Hematology, “Ion Chiricuţă” Oncology Institute, Cluj-Napoca, Romania
Recurrent wheezing in infancy is one of the most frequent causes for which parents approach health care providers, and has a huge global burden. The clinical course of these infants, and which recurrent wheeze will progress to asthma are still difficult to be predicted, since valid biomarkers have not yet been established. The identification of infants with recurrent wheezing who are at risk for severe evolution and/or more recurrences in the future could help pediatricians to improve their therapeutic decision. Over the last few years, there has been more and more interest in vitamin D research related to its extraskeletal activities, which has been focused on the clinical impact of vitamin D insufficiency. Children with recurrent wheezing should be considered patients at risk for vitamin deficiency, and 25(OH)D concentration screening is recommended. In case of deficiency, vitamin D will be administered in doses depending in their age for at least three months and/or till the achievement of normal blood 25(OH)D levels, followed by supplementation as long as the sun exposure is not proper. Higher doses of vitamin D in these groups of children, in order to influence the clinical course and to prevent asthma and allergic rhinitis development, seemed not to be beneficial. Vitamin D status seems to be a suitable biomarker for the early identification of those children with recurrent wheezing who require intensive treatment and close follow-up, especially in certain populations.
Poate FeNO să prezică apariţia astmului la pacienţii cu rinită alergică?
Adriana Muntean, Corina Bocşan, Diana Deleanu
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
Este bine cunoscut faptul că, la pacienţii astmatici, în aerul expirat se decelează niveluri mai ridicate de oxid nitric (NO) decât la indivizii sănătoşi nefumători. Rolul exact al NO în astm este mai puţin clar, el fiind influenţat de multipli factori. Unele studii sugerează că NO crescut relaxează muşchiul neted bronşic, determină bronhodilataţie şi are efect antiinflamator. Alte studii sugerează că NO contribuie la accentuarea procesului inflamator şi la lezarea căilor respiratorii, prin formarea unor specii reactive toxice de azot (RNS). În momentul de faţă, el este folosit în evaluarea pacienţilor cu astm, pentru monitorizarea inflamaţiei din căile respiratorii inferioare. Rinita alergică este un factor de risc important în dezvoltarea astmului. Există studii care au monitorizat FeNO la pacienţii cu rinită, în vederea evaluării inflamaţiei subclinice din căile respiratorii inferioare. Există date care arată că FeNO ar fi un factor predictiv al astmului la copiii cu rinită alergică, cu teste cutanate pozitive pentru alergeni inhalatori. În studiul de faţă, FeNO a fost folosit ca metodă de evaluare a pacienţilor cu rinită alergică persistentă la acarieni. Au fost incluşi 58 de pacienţi cu rinită alergică persistentă, care au fost monitorizaţi timp de un an pentru decelarea apariţiei astmului. 36,2% dintre pacienţi au dezvoltat astm bronşic la un an de la includerea în studiu. FeNO cu o valoare de peste 28 ppb a fost un factor predictiv independent de apariţie a astmului după un an de monitorizare.
Concluzie. FeNO este un biomarker important în evaluarea pacienţilor cu astm, iar acesta ar putea fi utilizat la o anumită categorie de pacienţi pentru prezicerea evoluţiei de la rinită alergică la astm bronşic.
Can FeNO predict asthma in patients with allergic rhinitis?
Adriana Muntean, Corina Bocşan, Diana Deleanu
“Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca, Romania
It is well known that asthmatic patients show higher levels of nitric oxide (NO) in the exhaled air than healthy non-smokers. The exact role of NO in asthma is less clear, being influenced by multiple factors. Some studies suggest that increased NO relaxes the smooth bronchial muscle, causes bronchodilation and has an antiinflammatory effect. Other studies suggest that NO contributes to an increase in inflammatory process and respiratory tract damage by forming toxic reactive nitrogen species (RNS). Currently, it is used to evaluate patients with asthma in order to monitor inflammation in the lower airways.
Allergic rhinitis is an important risk factor in asthma development. There are studies that have monitored FeNO in patients with rhinitis to assess subclinical inflammation in lower airways. There is evidence that FeNOs would be a predictive factor for asthma in children with allergic rhinitis, with skin tests positive for inhaled allergens. In this study, FeNO was used as an evaluation method of patients with persistent allergic rhinitis to house dust mites. There were 58 patients with persistent allergic rhinitis who were monitored for one year to detect asthma. 36.2% of patients developed bronchial asthma one year after inclusion. FeNO with a value over 28 ppb was an independent prediction factor for asthma after a year of monitoring.
Conclusion. FeNO is an important biomarker in assessing patients with asthma, and it could be used in a particular patient with allergic rhinitis to predict the progression to asthma.
Testele cutanate prick si intradermice ca mijloc diagnostic in reactiile de hipersensibilitate de tip imediat la antibiotice.
Nadia Oniţiu-Gherman
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
Reacţiile de hipersensibilitate la antibiotice sunt frecvent autoraportate, cu o prevalenţă de circa 10-15%. O evaluare formală a acestor pacienţi este obligatorie, cunoscut fiind faptul că la majoritatea acestora alergia la antibioticul incriminat nu se confirmă. Reacţiile de tip imediat la medicamente se declanşează obişnuit în prima oră de la administrare. Manifestările clinice (urticaria, angioedemul, rinoconjunctivita, simptomele gastrointestinale, bronhospasmul şi şocul) sugerează un mecanism IgE-mediat. Antibioticele se clasifică în -lactamice (peniciline, cefalosporine, carbapeneme, monobactami, oxacefemi şi clavami) şi non--lactamice (macrolide, chinolone, aminoglicozide, sulfonamide, rifampicine, glicopeptide, clindamicină), cu diverse structuri şi potenţial sensibilizant diferit. Diagnosticul are la bază istoricul clinic, testele in vitro şi testele in vivo (teste cutanate şi teste de provocare). Testele prick şi intradermice reprezintă mijloacele cele mai la îndemână şi pun în evidenţă prezenţa IgE specifice la medicamentul testat. Pentru -lactamice, testele cutanate reprezintă o metodă diagnostică de primă linie în hipersensibilitatea de tip imediat. Un panel de reactivi de test ar trebui să conţină PPL, MDM, AX, substanţa/substanţele suspectate şi clavulanatul. Pentru alte clase de antibiotice decât -lactamicele, relevanţa clinică şi concentraţiile de test nu sunt la fel de bine validate. Concentraţiile maximale noniritative corecte sunt foarte importante, în special pentru testarea intradermică. Pentru o mai bună siguranţă a pacientului, se recomandă efectuarea testelor in vitro în prealabil şi ca testarea cutanată să înceapă cu concentraţii mai reduse decât cele maximale nonreactive. Deoarece sensibilitatea testelor cutanate se reduce în timp, retestarea în cazul unui pacient cu bilanţ alergologic negativ anterior, dar cu istoric pozitiv de reacţie, este utilă în cazul în care readministrarea medicamentului incriminat este necesară.
Cuvinte-cheie: reacţie de tip imediat, hipersensibilitate, medicamente, teste prick, teste intradermice, concentraţie
Skin prick and intradermal tests as diagnostic tools of immediate-type antibiotic hypersensitivity reactions
Nadia Oniţiu-Gherman
“Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca
Hypersensitivity reactions to antibiotics are frequently self-reported, with a prevalence of 10-15%. A formal evaluation of these patients is mandatory, as the majority are found not to be allergic.
Immediate‑type reactions to drugs occur usually within the first hour after drug intake and the clinical features (urticaria, angioedema, rhino-conjunctivitis, gastrointestinal symptoms, bronchospasm and shock) suggest an IgE-mediated mechanism.
Antibiotics are classified in -lactam (penicillins, cephalosporins, carbapenems, monobactams, oxacephems, clavams), and non--lactams (macrolides, quinolones, aminoglycosides, sulphonamides, rifamycins, glycopeptides, clindamycin), with various structures and sensitising properties.
The diagnosis relies on clinical history, in vitro tests and in vivo tests (skin tests and provocation tests). Skin prick and intradermal tests are the most readily available tools, and detect the presence of drug-specific IgEs.
For -lactams, skin tests represent the first‑line method for immediate-type hypersensitivity diagnosis. A panel of reagents containing PPL, MDM, AX, the culprit -lactams and CLV can be used. For other classes the clinical relevance and test concentrations are not fully validated. The appropriate nonirritant concentration is highly important, especially for intradermal testing.
For increased safety, in vitro tests are recommended before skin testing, and starting skin tests with higher dilutions, mainly in patients with severe history. As skin tests sensitivity may decrease with time, retest is advised after a previous negative allergic survey in patients with suggestive history.
Keywords: immediate type reaction, drugs, hypersensitivity, prick test, intradermal test, concentration.
Pro şi contra privind testele de provocare la antibiotice
Roxana Silvia Bumbăcea
Compartimentul de Alergologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti
Testul de provocare la medicamente (TPM) reprezintă administrarea controlată a unui medicament în scopul de a confirma sau infirma reacţia de hipersensibilitate indusă. În acord cu ghidurile europene în vigoare, TPM este în general acceptat ca fiind standardul de aur în diagnosticul alergiei medicamentoase. Date fiind riscurile inerente ale procedurii, acest test este plasat la finalul evaluării alergologice, dacă testele diagnostice anterioare nu au oferit o soluţie concluzivă. Pentru fiecare situaţie clinică, decizia de „a provoca sau nu” pacientul trebuie luată după analiza raportului risc-beneficiu. O serie de factori pot influenţa această decizie: severitatea reacţiei iniţiale, populaţia de studiu (adulţi versus copii) şi facilităţile intervenţionale ale centrului medical (incluzând unitatea de terapie intensivă). Principalele avantaje ale TPM la antibiotice sunt: confirmarea diagnosticului, limitarea folosirii antibioticelor cu spectru larg, diminuarea riscului de rezistenţă la antibiotice, evitarea procedurilor de desensibilizare inutile, furnizarea unei alternative sigure şi diminuarea poverii sociale a alergiei medicamentoase. Dezavantajele esenţiale sunt: periculozitatea acestora, generarea de reacţii fals pozitive şi negative, absenţa cofactorilor reacţiei iniţiale, riscul potenţial de resensibilizare, simptomele subiective pot fi dificil de interpretat, lipsa markerilor obiectivi (ex.: triptază serică) şi nevoia de personal medical experimentat în executarea acestor proceduri. Există încă dificultăţi în standardizarea procedurilor de TPM şi în interpretarea rezultatelor acestora. Protocoalele sunt diferite între ţări şi chiar între centre diferite ale aceleiaşi ţări în ceea ce priveşte dozele utilizate şi intervalul de timp dintre dozele crescătoare (uneori clinicienii au abordări empirice dictate de raţiuni de siguranţă sau aspecte practice). În ultimul document de poziţie al Grupului de lucru asupra alergiei medicamentoase, autorii sugerează necesitatea standardizării TPM atât la nivelul numărului de trepte în atingerea dozei maxime, cât şi al duratei TPM. Pe măsură ce experienţa cu TPM va creşte, dezvoltarea unor metode de TPM mai scurte, mai ieftine şi mai puţin riscante va duce la o mai bună calitate a actului medical în evaluarea reacţiilor de hipersensibilitate la medicamente.
Pro and cons: provocation tests in antibiotic hypersensitivity
Roxana Silvia Bumbăcea
Allergy Department, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, “Dr. Carol Davila” Nephrology Hospital, Bucharest, Romania
Drug provocation test (DPT) is the controlled administration of a drug to confirm or to rule out drug hypersensitivity reactions. According to the European perspective, DTP is generally accepted as the gold standard of the drug allergy work-up.
Due to its inherent risk, it is performed at the end of a stepwise approach in allergy work-up, if other tests (less critical or less difficult) fail to yield conclusive decision.
In each case, “ to provoke or not ” a patient should be decided after balancing the risk-benefit ratio. Several factors may influence the decision and also the protocol of DPT, such as the severity of the reaction, the population involved (adults vs. children), the facilities of the medical center (including intensive care unit).
The main advantages of antibiotic DPT are: confirmation of diagnosis, less use of broad spectrum antibiotics, decreased risk of antibiotic resistance, avoidance of unnecessary desensitizations, provision of safe alternative, decreased social burden of drug allergy. The disadvantages are: potentially dangerous, possible false positive and false negative reactions, cofactors may be absent, potential risk of resensitization, subjective symptoms may be difficult to interpret, lack of objective and reliable markers (e.g., serum tryptase), needs experienced healthcare personnel and service.
There is still a gap in the standardization of procedures of DPT and interpretation of test results. Protocols may vary widely between centres in terms of dose steps and time intervals between incremental doses (sometimes empirical dosing driven by safety concerns and practical aspects).
The last EAACI position paper on drug allergy suggests the need for standardization of DPT protocols concerning the number of steps for reaching the maximum single unit dose and the duration of DPT.
As experience grows, the development of shorter, inexpensive and less risky DTP methods will lead to a better quality of the health service and thus the established application of these methods.
Riscul expunerii la nichel din bijuterii cu aur impur în dermatita de contact alergică la metale
Ana-Maria-Antoaneta Cristea1, Elvira-Gabriela Tucu1, Elena-Simona Boldeanu1, Carmen Saviana Ganea2, Mariana Vieru3
1. Medic rezident Alergologie şi Imunologie clinică, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti; 2. Medic specialist Alergologie şi Imunologie clinică, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti; 3. Disciplina Alergologie, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
Introducere. Nichelul reprezintă una din principalele haptene implicate în dermatita de contact alergică. Acest metal de tranziţie poate fi identificat în componenţa obiectelor din aliaje metalice, printre care şi bijuteriile din aur cu mai puţin de 24 K sau din aur alb. Pacientele cu dermatită de contact alergică cu sensibilizare la nichel posedă uneori obiecte personale din aliaje metalice cu aur, în special bijuterii, care au valoare sentimentală.
Scopul. Investigarea eliberării nichelului din bijuteriile din aliaje metalice cu aur ale pacientelor cu dermatită de contact alergică la nichel.
Materiale şi metodă. Am evaluat 13 bijuterii din aur cu valoare sentimentală de la cinci paciente, cu teste cutanate alergologice patch pozitive la nichel, efectuate anterior. Toate cele 13 bijuterii erau din aur cu puritate necunoscută suspectată ca fiind sub 24 K, opt dintre acestea conţinând o combinaţie din aur alb şi aur galben. S-a efectuat testul spot cu soluţie amoniacală cu dimetilglioximă pentru aceste obiecte din aliaje metalice şi pentru câte un obiect cunoscut conţinând nichel ca martor pozitiv la fiecare testare.
Rezultate. Testul spot cu dimetilglioximă a confirmat eliberarea nichelului la şase dintre cele 13 bijuterii, martorii fiind pozitivi în toate cele cinci serii de testare, cu menţiunea că testul nichel spot detectează nichelul liber de la limita inferioară de 10 ppm.
Concluzii. Este importantă evaluarea posibilei eliberări a nichelului din bijuterii cu aur impur ale pacientelor cu dermatită de contact alergică la metale, pentru evitarea contactului prelungit prin nerenunţarea la purtarea acestor obiecte cu valoare sentimentală.
Cuvinte-cheie: nichel, aur, dermatită de contact alergică, dimetilglioximă
Risk of exposure to nickel from gold jewellery in allergic contact dermatitis to metals
Ana-Maria-Antoaneta Cristea1, Elvira-Gabriela Tucu1, Elena-Simona Boldeanu1, Carmen Saviana Ganea2, Mariana Vieru3
1. Resident physician in Allergology and Clinical Immunology, “N. Malaxa” Clinical Hospital, Bucharest; 2. Specialist MD of Allergology and Clinical Immunology, “N. Malaxa” Clinical Hospital, Bucharest; 3. Discipline of Allergology, “N. Malaxa” Clinical Hospital, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest
Introduction. Nickel is one of the main haptens involved in allergic contact dermatitis. This transition metal can be identified in the composition of metal alloy objects, including gold jewellery with less than 24 K or white gold. Patients with allergic contact dermatitis with nickel sensitisation sometimes possess personal objects made of metal alloys with gold, especially jewellery, which have sentimental value.
Aim. To investigate the release of nickel from the jewellery made of gold metal alloys in patients with allergic contact dermatitis to nickel.
Materials and method. We assessed 13 items of gold jewellery with sentimental value from five patients with positive allergy skin patch tests to nickel previously performed. All 13 jewels were made of gold with unknown purity suspected to be below 24 K, and eight of them containing a combination of white gold and yellow gold. The spot test was performed with dimethylglyoxime ammonia solution for these metallic alloy objects and for a known nickel containing object as positive control at each test.
Results. The spot test with dimethylglyoxime confirmed nickel release in six of the 13 jewelry objects, with nickel object control being positive in all five test series, mentioning that the nickel spot test detects free nickel at a lower limit of 10 ppm.
Conclusion. It is important to assess the possible release of nickel from impure gold jewelry in patients with allergic contact dermatitis to metals, in order to avoid prolonged contact exposure by not renouncing to wear these objects with sentimental value.
Keywords: nickel, gold, allergic contact dermatitis, dimethylglyoxime
Caracterizarea proteinei AMB a 12, cel mai nou alergen descoperit în polenul de ambrozia
Manuela Grijincu1,2, Carmen Panaitescu1,2, Kuan-Wei Chen
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“, Timişoara; 2. Centrul OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu“, Timişoara
Introducere. Ambrosia artemisiifolia, cunoscută şi ca iarba pârloagelor, este o plantă invazivă care a fost introdusă din America de Nord şi reprezintă astăzi o problemă de sănătate majoră, în special în România, cauzând febra fânului şi rinita alergică la sfârşitul verii. Până în prezent au fost descrise şi caracterizate 11 proteine alergenice din polenul de ambrozia.
Scopul studiului este de a exprima, purifica şi caracteriza Amb a 12, cel mai recent alergen descoperit în polenul de ambrozia.
Materiale şi metodă. Am analizat structura primară a proteinei căutând motive proteice în secvenţă. Astfel, am vrut să identificăm alergeni omologi şi procentul de similitudine cu aceştia. Gene sintetice care codifică Amb a 12 au fost exprimate într-un sistem procariot folosind Escherichia coli şi într-un sistem eucariot utilizând celule de insecte Sf9. Alergenii recombinaţi au fost purificaţi prin cromatografie de afinitate. Plierea proteinei a fost determinată prin analiza dicroismului circular (CD) şi activitatea alergenică a fost testată prin metoda ELISA.
Rezultate. Analiza secvenţei şi căutarea motivelor proteice au arătat că Amb a 12 este o proteină de 48 kDa, non-glicozilată, care aparţine familiei proteice a enolazelor şi este omoloagă cu un alergen din arborele de cauciuc, Hev b 9. Amb a 12 a fost exprimată în sistemul procariot (eAmb a 12) şi în cel eucariot (iAmb a 12) ca proteină solubilă şi monomerică. Analiza CD a arătat o pliere mai bună a proteinei iAmb a 12 decât a eAmb a 12. Reactivitatea IgE a fost măsurată utilizând serul de la 267 de persoane alergice la polenul de ambrozia, acestea având reactivitate IgE de 20,9% la eAmb a 12 şi respectiv 28,8% la iAmb a 12.
Concluzii. Caracterizarea imunologică a alergenului nostru recombinat a evidenţiat faptul că alergenul iAmb a 12 trebuie inclus în diagnosticul in vitro al alergiei la ambrozia.
Cuvinte‑cheie: ambrozia, alergie, proteine recombinate, enolază, reactivitate IgE
Characterization of AMB a 12, a novel ragweed (Ambrosia artemisiifolia) pollen allergen
Grijincu Manuela1,2, Panaitescu Carmen1,2, Chen Kuan-Wei2
1. Victor Babeş University of Medicine and Pharmacy, Timişoara; 2. OncoGen Center, Pius Brînzeu County Clinical Emergency Hospital, Timişoara
Introduction. Ambrosia artemisiifolia, also known as common ragweed, is an invasive plant which was imported from North America and nowadays represents a major health issue especially in Romania by causing hay fever and allergic rhinitis in late summer. So far, 11 ragweed allergens have been described and characterized.
Aim of the study is to express, purify and characterize a recently discovered ragweed allergen, Amb a 12.
Materials and method. Sequence analysis and motif search were performed to investigate potential homology and similarity with other allergens. Synthetic genes coding for Amb a 12 were expressed in a prokaryotic system using Escherichia coli and in a eukaryotic system using Sf9 insect cells. The recombinant allergens were purified by affinity chromatography. Protein fold was analyzed by circular dichroism (CD) analysis and allergenic activity was tested in ELISA.
Results. Sequence analysis and motif search revealed that Amb a 12 is a 48 kDa, non-glycosylated protein which belongs to the enolase protein family and shares some sequence homology with an allergen from the rubber tree, Hev b 9. Amb a 12 was expressed in the prokaryotic (eAmb a 12) and in the eukaryotic (iAmb a 12) expression system as a soluble and monomeric protein. CD analysis showed a better folding with iAmb a 12 than with eAmb a 12. IgE-reactivity was determined using 267 sera from ragweed allergic individuals, which showed 20.9% IgE-reactivity to eAmb a 12 and 28.8% to iAmb a 12, respectively.
Conclusion. The immunological characterization of our recombinant allergen revealed that iAmb a 12 allergen should be included for the in vitro diagnosis of ragweed pollen allergy.
Keywords: ragweed, allergy, recombinant proteins, enolase, IgE reactivity
Alergia la polenul de ambrozia – relaţia dintre profilul de sensibilizare şi simptomele clinice
Maria Roxana Buzan1,2, Manuela Grijincu1,2, Lauriana-Eunice Zbîrcea1,2, Tudor Paul Tamaş1,2, Laura Marusciac1,2, Monica Daniela Cotarcă1,2, Gabriela Tănăsie1,2, Carmen Panaitescu1,2, Kuan-Wei Chen2
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara; 2. Centrul OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timişoara
Introducere. Din cauza potenţialului său ridicat de a provoca reacţii alergice, polenul de ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) reprezintă o problemă majoră de sănătate în multe ţări. În prezent, diagnosticarea alergiei la ambrozia şi imunoterapia se bazează pe extractul de polen, care prezintă dezavantaje semnificative. Diagnosticul molecular ar putea ajuta la depăşirea acestor inconveniente, dar, în ceea ce priveşte alergia la polenul de ambrozia, aceste teste se bazează doar pe Amb a 1, iar pentru o diagnosticare precisă este necesară identificarea sensibilizării şi faţă de alţi alergeni prezenţi în acest polen.
Scopul studiului. Determinarea profilului de sensibilizare al pacienţilor alergici la polenul de ambrozia şi a modului în care acesta influenţează intensitatea simptomelor.
Materiale şi metodă. Pentru determinarea profilului de reactivitate IgE au fost testaţi, pe imunobloturi cu extract de polen, 150 de pacienţi alergici la ambrozia. Detecţia IgE s-a realizat cu ajutorul izotopilor radioactivi. Testele ELISA au fost utilizate pentru a evalua frecvenţele de legare IgE faţă de următorii alergeni: nAmb a 1,
rAmb a 4, 5, 6, 8, 9, 10 şi 11. Pentru cuantificarea simptomelor alergice au fost utilizate Scorul total al simptomelor nazale (TNSS), care a inclus obstrucţia nazală, rinoreea, pruritul nazal, strănutul, şi Scorul total al simptomelor oculare (TOSS), ce a presupus lăcrimatul excesiv, pruritul ocular, iritaţia conjunctivală.
Rezultate. În urma imunoblotului s-au observat 20 de modele diferite ale reactivităţii IgE, fără diferenţe semnificative în ceea ce priveşte scorul de intensitate a simptomelor. Testele ELISA au arătat următoarele frecvenţe de legare a IgE: nAmb a 1,01 – 93,3%, rAmb a 1,03 – 93,3%, rAmb a 4 – 30%, rAmb a 5 – 12%, rAmb a 6 – 31,3%, rAmb a 8 – 26 %, rAmb 9 – 10,6%, rAmb a 10 – 14,6%, rAmb a 11 – 38%.
Concluzii. Pacienţii alergici la polenul de ambrozia au un profil de sensibilizare foarte heterogen, fără corelaţie cu intensitatea simptomelor, ceea ce înseamnă că pentru o diagnosticare corectă şi o imunoterapie eficientă doar utilizarea alergenului Amb a 1 ar putea fi insuficientă. Prin urmare, trebuie evaluat şi rolul celorlalţi alergeni.
Cuvinte‑cheie: alergie, polen ambrozia, profil reactivitate IgE, TNSS, TOSS
Ragweed pollen allergy – sensitization profile in relation to clinical symptoms
Maria Roxana Buzan1,2, Manuela Grijincu1,2, Lauriana-Eunice Zbîrcea1,2, Tudor Paul Tamaş1,2, Laura Marusciac1,2, Monica Daniela Cotarcă1,2, Gabriela Tănăsie1,2, Carmen Panaitescu1,2, Kuan-Wei Chen2
1. “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy, Timişoara; 2. OncoGen Center, “Pius Brînzeu” County Clinical Emergency Hospital, Timişoara
Introduction. Ragweed (Ambrosia artemisiifolia) pollen represents a major health problem in many countries due to its high potential to cause allergic reactions. Currently, ragweed allergy diagnosis and immunotherapy are based on pollen extract, with significant extract-based disadvantages. Component-resolved diagnosis may overcome these disadvantages, but regarding ragweed allergy these tests are mainly based on Amb a 1. Hence, for accurate diagnosis the knowledge of patients’ IgE sensitization towards other allergens may be needed.
Aim of the study. To determine the sensitization profile of ragweed pollen allergic patients and how it influences the symptom score.
Materials and method. For the determination of IgE-reactivity profile of 150 ragweed allergic individuals, RAST based immunoblot with ragweed pollen extract was used. ELISA tests were used to evaluate the IgE binding frequencies towards the individual allergens such as nAmb a 1, rAmb a 4, 5, 6, 8, 9, 10 and 11. Total Nasal Symptom Score (TNSS) and Total Ocular Symptom Score (TOSS) were used for the quantification of allergic symptoms including nasal obstruction, rhinorrhea, nasal pruritus, sneezing for TNSS and tearing, ocular pruritus, conjunctiva irritation for TOSS.
Results. The RAST-based immunoblot displayed 20 different IgE-reactivity patterns with no significant differences in symptom intensity score. ELISA analysis showed the following IgE-binding frequencies: nAmb a 1.01 – 93.3 %, rAmb a 1.03 – 93.3 %, rAmb a 4 – 30 %, rAmb a 5 – 12 %, rAmb a 6 – 31.3 %, rAmb a 8 – 26 %, rAmb a 9 – 10.6 %, rAmb a 10 – 14.6 %, rAmb a 11 – 38 %.
Conclusions. Ragweed pollen allergic patients have a very heterogeneous sensitization profile without any correlation with the symptom intensity, meaning that, using only Amb a 1 seems insufficient for accurate diagnosis as well as for effective immunotherapy. Therefore, the role of other allergens needs to be evaluated.
Keywords: allergy, ragweed pollen, IgE reactivity profile, TNSS, TOSS
Alergene recombinate pentru studiul răspunsului imun alergic la pacienţii alergici la ambrozia
Laura Marusciac1,2, Roxana-Maria Buzan1, Carmen Panaitescu1,2, Kuan-Wei Chen1
1. Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu“, Timişoara, România; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“, Timişoara, România
Introducere şi scop. Amb a 1 este alergenul major din polenul de ambrosia (Ambrosia artemisiifolia), care sensibilizează o mare parte a populaţiei, creând o povară economică importantă în România. 95% dintre pacienţii alergici la polenul de ambrozia prezintă imunoglobuline E (IgE) care leagă Amb a 1 în radioimunoanaliză şi au teste cutanate prick pozitive la Amb a 1. Există cinci izoforme cunoscute ale Amb a 1, cu omologii de secvenţe între 63% şi 87% şi cu modele distincte de legare a IgE şi de imunogenitate. Acest studiu îşi propune să producă izoforme recombinate de Amb a 1 şi să investigheze răspunsul imun alergic indus de acestea.
Materiale şi metodă. Izoformele 01 şi 02 au fost exprimate ca proteine recombinate utilizând celule de insecte Spodoptera frugiperda (Sf9). Secvenţa de gene a fost introdusă într-un vector, după includerea unei secvenţe de 6 histidine, iar apoi vectorul a fost introdus celulele E. coli competente DH10 pentru amplificare. Coloniile au fost testate pentru a se evidenţia introducerea produsului prin sensibilitate la antibiotice şi PCR, iar ADN-ul bacmid a fost amplificat, izolat şi purificat utilizând o trusă Midiprep. ADN-ul a fost apoi utilizat pentru transfecţia celulelor de insecte Sf9, după care proteinele obţinute au fost purificate şi concentrate. Producţia de proteine a fost măsurată semicantitativ prin Western Blot. Antigenicitatea proteinelor a fost apoi analizată prin ELISA cu seruri de la pacienţi sensibilizaţi anterior la polenul de ambrozia.
Rezultate. Ambele izoforme 01 şi 02 au fost obţinute ca proteine recombinate. Protocolul care a condus la cea mai mare cantitate de proteină a utilizat supernatantul de la celulele Sf9, fără dializă. Proteinele obţinute sunt pliate în mod corespunzător, deoarece reacţionează cu serurile de la pacienţi alergici la ambrozia, cu o reactivitate IgE de 77%.
Concluzii. Ambele izoforme de Amb a 1 produse ca molecule recombinate sunt instrumente adecvate pentru elucidarea proprietăţilor imunologice şi alergenice ale izoformelor Amb a 1 care se găsesc în polenul natural de ambrozia, ceea ce are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea produselor eficiente pentru diagnosticarea şi terapia alergiilor la polenul de ambrozia.
Cuvinte‑cheie: alergie la ambrozia, Amb 1, alergene recombinate
Recombinant allergens for the study of the allergic immune response in ragweed-allergic patients
Laura Marusciac1,2, Roxana-Maria Buzan1, Carmen Panaitescu1,2, Kuan-Wei Chen1
1. Centre for Gene and Cellular Therapies in Cancer – OncoGen, “Pius Brînzeu“ County Emergency Clinical Hospital, Timişoara, Romania; 2. “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy Timişoara, Romania
Introduction and aim. Amb a 1 is the major allergen from ragweed (Ambrosia artemisiifolia) pollen, which sensitizes an important proportion of people, creating a large health and economic burden in Romania. 95% of ragweed allergic patients show immunoglobulin E (IgE) binding to Amb a 1 in radioimmunoassay, and have positive skin prick tests to Amb a 1. There are five known isoforms of Amb a 1, with different sequence homologies between 63 and 87% and with distinct patterns of IgE binding and immunogenicity. This study aims to produce recombinant Amb a 1 isoforms and to investigate the allergic immune response induced by them.
Materials and methods. Amb a 1 isoforms 01 and 02 were expressed as recombinant proteins using Spodoptera frugiperda (Sf9) insect cells. The gene sequence was introduced into a vector, after inclusion of a His-tag, and then the vector was introduced in DH10 competent E. coli cells for amplification. The colonies were screened for product insertion by antibiotic sensitivity and PCR, and the bacmid DNA was amplified, isolated and purified using a Midiprep kit. The DNA was then used for the transfection of the Sf9 insect cells, after which the proteins were purified and concentrated. Protein production was measured semi-quantitatively by Western Blot. The antigenicity of the proteins was then analyzed by ELISA with sera from patients previously sensitized to ragweed pollen.
Results. Amb a 1 isoforms 01 and 02 were obtained as recombinant proteins. The protocol that yielded the most amounts of protein used supernatant from the Sf9 cells, and no dialysis. The obtained proteins are properly folded, as they react with sera from patients allergic to ragweed, with an IgE reactivity of 77%.
Conclusions. Recombinant Amb a 1 isoforms are adequate tools for understanding the immunological and allergenic properties of individual Amb a 1 isoforms found in natural ragweed pollen, which is of great importance for the development of efficient products for diagnosis and therapy of ragweed pollen allergy.
Keywords: ragweed allergy, Amb a 1, recombinant allergens
AMB a 11 – un alergen din ambrozia cu potenţială relevanţă clinică pentru diagnostic şi terapie
T. Paul Tamaş, Manuela Grijincu, Roxana Buzan, Carmen Panaitescu, Kuan-Wei Chen
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara, Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timişoara
Introducere. Ambrosia artemisiifolia, cunoscută şi ca „iarba pârloagelor”, este o plantă cu originea în America de Nord. Buruiana, importată în Europa la începutul secolului XX, a invadat mai multe zone, inclusiv Câmpia Panonică şi Câmpia Europei de Est. Polenul de ambrozia induce reacţii alergice de tip I la sfârşitul verii şi toamna, acestea devenind o problemă majoră de sănătate în România. Până acum au fost identificate 12 alergene din ambrozia. Amb a1 şi Amb a11 au fost descrise ca alergene majore.
Scopul lucrării. Investigarea importanţei şi relevanţei clinice a alergenului Amb a11.
Materiale şi metodă. A fost efectuată analiza secvenţei peptidice a alergenului Amb a 11.0101, descris în baza de date allergen.org, urmată de o căutare a alergenelor omoloage pe Blast, alinierea secvenţelor cu Clustal Omega şi căutarea de motive funcţionale. În Escherichia coli (E. coli) şi celule de insecte Sf9 au fost exprimate gene sintetice care codează secvenţa Amb a11 matur, ca proteină cu His-tag. Alergenele recombinate au fost purificate prin cromatografie de afinitate. Puritatea proteinelor a fost determinată prin SDS-PAGE, iar activitatea alergenică prin ELISA pentru testarea reactivităţii IgE, respectiv prin test de activare a bazofilelor, folosind probe de sânge şi ser ale pacienţilor alergici la ambrozia înrolaţi în proiectul INSPIRED.
Rezultate. Analiza secvenţei proteice a demonstrat că Amb a11 are un grad de omologie cu alergenul major al acarianului din praful de casă, Der p1. Ambele forme de Amb a11 recombinat (în E. coli şi celule Sf9) au fost exprimate cu succes, cu randament mai mare în E. coli şi puritate mai mare în celulele Sf9. Testarea ELISA a revelat o reactivitate IgE de 38,8% (70 de seruri pozitive din 180) şi de 23,5% (53 de seruri pozitive din 225) faţă de Amb a11 exprimat în celule de insecte (iAmb a11), respectiv în E. coli (eAmb a11). La analiza importanţei Amb a11 în eşantionul studiat, nu au reieşit diferenţe semnificative între grupurile de pacienţi care au fost IgE-pozitivi, respectiv IgE-negativi faţă de iAmb11, privind vârsta medie (36,04 vs. 35,88 ani), distribuţia pe sexe (55,7% bărbaţi şi 44,3% femei vs. 67,3% bărbaţi şi 32,7% femei), locul naşterii (75,7% urban şi 24,3% rural vs. 73,6% urban şi 26,4% rural), istoricul de alergie (în medie, 6,54 vs. 6,24 ani), prevalenţa astmului (30% vs. 25,4%) şi nivelul subiectiv de afectare a activităţilor (scor mediu de 5,87 vs. 5,90).
Concluzii. Pe baza reactivităţii IgE şi a alergenicităţii sale, Amb a11 poate fi considerat un alergen clinic relevant şi ar trebui inclus în diagnosticul alergiei la ambrozia, precum şi un candidat potenţial pentru terapie.
AMB a 11 – a potential clinical relevant ragweed allergen for diagnosis and therapy
T. Paul Tamaş, Manuela Grijincu, Roxana Buzan, Carmen Panaitescu, Kuan-Wei Chen
“Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy, Timişoara, Centre for Gene and Cellular Therapies in Cancer – OncoGen, “Pius Brînzeu” Emergency County Clinical Hospital, Timişoara
Introduction. Ambrosia artemisiifolia, also known as common/short ragweed, is a plant originating in North America. Imported at the beginning of the 20th century, this plant invaded several areas in Europe, including Pannonian Plain and East European Plain. Ragweed pollen induce type I allergic reactions in late summer and autumn, and represent a major health issue in Romania. Up to now, 12 ragweed allergens have been identified. Amb a1 and Amb a11 were described as major allergens.
Aim. To study the importance and clinical relevance of Amb a11 allergen.
Materials and method. Sequence analysis was performed on the amino acid sequence of Amb a11.0101, as found on allergen database allergen.org, followed by a Blast search of homolog allergens, alignment with Clustal Omega and motif search. Synthetic genes coding for mature Amb a11 were expressed as His-tagged protein in Escherichia coli (E. coli), as well as in Sf9 insect cells. Affinity chromatography was used to purify the recombinant allergens to homogeneity. Purity of the protein was determined by SDS-PAGE and allergenic activity by IgE reactivity testing using ELISA and basophil activation assay using serum or blood samples from ragweed allergic patients enrolled in the INSPIRED project.
Results. Sequence analysis showed that Amb a11 shares some degree of homology with the major house dust mite allergen Der p1. Both forms of recombinant Amb a11 (in E. coli and Sf9 cells) were expressed successfully, with higher yield in E. coli and higher purity in Sf9 cells. IgE testing showed 38.8% (70 positive out of 180) and 23.5% (53 positive out of 225) IgE reactivity with insect cell expressed Amb a11 (iAmb a11) and E. coli expressed Amb a11 (eAmb a11), respectively. When analyzing the importance of Amb a11 in the study population, no significant difference was found between the patients who tested positive and the patients who tested negative for iAmb 11, regarding age (average 36.04 vs. 35.88 years old), distribution by sex (55.7% men and 44.3% women vs. 67.3% men and 32.7% women), place of birth (75.7% urban and 24.3% rural vs. 73.6% urban and 26.4% rural), allergy history (average 6.54 vs. 6.24 years old), asthma prevalence (30% vs. 25.4%) and subjective degree of activity impairment (average score of 5.87 vs. 5.90).
Conclusion. Amb a11 can be considered as clinical relevant allergen based on IgE reactivity and allergenicity and should be included in ragweed allergy diagnosis, as well as a potential candidate for treatment.
Sindrom de alergie orală indus de salată verde şi porumb în rinita alergică la polen de platan
Mariana Vieru1,2, Florin-Dan Popescu1,2, Carmen Saviana Ganea2
1. Disciplina Alergologie, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” , Bucureşti; 2. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti
Introducere. Reactivitatea încrucişată dintre polenul de Platanus şi alimente de origine vegetală este descrisă în literatura de specialitate, dar componentele alergenice cross-reactive nu au fost stabilite cu exactitate.
Scopul lucrării. Evaluare alergologică în sindromul de alergie orală asociat polinozei la platan.
Materiale şi metodă. Prezentăm cazul unei paciente de 52 de ani, dintr-o zonă urbană cu platani din Bucureşti, cu rinită alergică intermitentă sezonieră primăvara şi cu episoade multiple sugestive pentru sindrom de alergie orală după consumul de porumb din produse tradiţionale, produse derivate, cum ar fi mămăligă şi pop-corn, precum şi la salată, menţionând în plus expunerea profesională la năut (proces de ambalare). Au fost efectuate teste cutanate alergologice prick cu extracte comerciale de aeroalergene şi porumb şi prick-prick la salată verde şi boabe de porumb conservate. Un test nou de imunoanaliză multiplex pentru explorarea alergiei in vitro bazat pe nanotehnologie a fost efectuat pentru evaluarea moleculară alergologică.
Rezultate. Testele cutanate prick pozitive au fost evidenţiate pentru extracte comerciale de polen de platan Platanus spp. (3-4 mm diametrul papulei) şi porumb (9 mm). Testele cutanate alergologice prick-prick la boabe de porumb conservate (3-4 mm) şi la salată verde proaspătă (3-4 mm) au fost de asemenea pozitive. S-au detectat IgE specifice la năut (0,50 kUA/L), dar nu şi la extractele native din polen de platan, Pla a (Platanus acerifolia), porumb, Zea m (Zea mays), salată verde, Lac s (Lactuca sativa) şi nici la Pla a1 (inhibitor de invertază), componenta alergenică majoră din polenul de Platanus acerifolia, conţinute în testul multiplex efectuat. IgE specifice serice la componente alergenice cu reactivitate încrucişată Bet v2 (profilina), Pru p3 şi Art v3 (proteine nespecifice de transfer lipidic) nu au fost detectate. IgE specifice serice pentru Cor a8, o proteină PR-14 cu omologie cu Pla a3, Zea m14 şi Lac s1, implicată în asocierea polenului de Platanus cu fructe/legume, au fost detectate la o valoare foarte scăzută (0,06 kUA/L).
Concluzii. Acest caz sugerează importanţa combinării testelor cutanate in vivo prick şi prick-prick cu extracte de polen şi alimente de origine vegetală, cu teste de imunoanaliză in vitro, inclusiv Pla a3, pentru asocierea rară dintre alergia la polenul de platan şi fructe/legume.
Cuvinte-cheie: polen Platanus, salată verde, porumb, alergie
Oral allergy syndrome induced by lettuce and maize in allergic rhinitis to plane tree pollen
Mariana Vieru1,2, Florin-Dan Popescu1,2, Carmen Saviana Ganea2
1. Discipline of Allergology, “Nicolae Malaxa” Clinical Hospital, Bucharest, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest; 2. “Nicolae Malaxa” Clinical Hospital, Bucharest
Introduction. Cross-reactivity between Platanus pollen and plant-derived foods is described in the literature, but cross-reactive allergen components were not accurately defined.
Aim. Allergology work-up in oral allergy syndrome asociated with plane tree pollinosis.
Materials and method. We report the case of a 52-year-old female patient from an urban zone with plane trees in Bucharest, with spring seasonal intermittent allergic rhinitis, and suggestive multiple episodes of oral allergy syndrome after consumption of maize kernels from traditional products, maize-derived products such as polenta and popcorn, and to lettuce, mentioning in addition professional exposure to chickpea (packaging process). Allergy skin prick tests with commercial aeroallergen extracts and maize, prick-prick to lettuce and canned maize kernels were performed. A new in vitro immunoassay multiplex allergy explorer test based on nano-bead technology was performed for molecular allergy assessment.
Results. Positive skin prick tests to commercial extracts of Platanus spp. pollen (3-4 mm diameter wheal) and maize (9 mm) were noted. The prick-prick skin tests to canned maize kernels (3-4 mm) and fresh lettuce (3-4 mm) were also positive. Specific IgE to chickpea was detected (0.50 kUA/L), but neither to native extracts of plane tree pollen Pla a (Platanus acerifolia), maize Zea m (Zea mays), lettuce Lac s (Lactuca sativa), nor to Pla a1 (invertase inhibitor), the major allergen component of Platanus acerifolia pollen. Serum specific IgE to cross-reactive allergen components Bet v2 (profilin), Pru p3 and Art v3 (non-specific lipid transfer proteins) were not detected also. Specific IgE to Cor a8, a PR-14 protein with homology to Pla a3, Zea m14 and Lac s1, involved in Platanus pollen-fruit/vegetables association, was detected at a very low value (0.06 kUA/L).
Conclusion. Our case report suggests the importance of combining the in vivo skin prick and prick-prick tests with pollen extracts and foods of plant origin with in vitro immunoassays, including Pla a3, for the rare allergy association between plane tree pollen and fruit/vegetables.
Keywords: Platanus pollen, lettuce, maize, allergy
Utilizarea testului de activare a bazofilelor în diagnosticul alergiei la Ambrosia artemisiifolia
Lauriana-Eunice Zbîrcea1,2, Maria Roxana Buzan1,2, Carmen Panaitescu1,2, Kuan-Wei Chen2
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara; 2. Centrul OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu”, Timişoara
Introducere. Testul de activare a bazofilelor (BAT) are numeroase de aplicaţii. Poate fi utilizat atât în diagnosticul in vitro al alergiilor, cât şi în cercetare pentru evaluarea relevanţei clinice a diferitelor alergene. De asemenea, poate fi un bun instrument de monitorizare a răspunsului în urma imunoterapiei.
Scop. Scopul acestui studiu este implementarea BAT în cercetarea alergiei la ambrozia în Centrul Oncogen prin compararea acestui test cu testul cutanat prick (SPT).
Materiale şi metodă. Pentru început, au fost selectaţi zece indivizi alergici şi doi indivizi non-alergici la ambrozia pe baza răspunsului pozitiv, respectiv negativ, în SPT la extractul din polen de A. artemisiifolia. Activarea bazofilelor a fost determinată prin metoda citometriei în flux, prin marcare cu anticorp monoclonal anti-CD63 uman după incubare cu 8 concentraţii diferite de extract din polen de ambrozia (10 µg – 10-6 µg).
Rezultate. Reactivitatea bazofilelor a fost măsurată utilizând procentul de bazofile CD63+ la o concentraţie dată. Au fost considerate pozitive probele cu bazofile CD63+ peste 10%. Datele obţinute în BAT confirmă diagnosticul în SPT.
Concluzii. Până în prezent, rezultatele obţinute în BAT sunt comparabile cu cele obţinute în SPT, ceea ce face din BAT un instrument adiţional care poate fi utilizat cu succes în diagnosticul alergiei la ambrozia. Pentru confirmarea rezultatelor obţinute, se propune testarea mai multor indivizi alergici pe viitor.
Cuvinte‑cheie: alergie ambrozia, test de activare a bazofilelor, CD63
The basophil activation test in the diagnosis of Ambrosia artemisiifolia allergy
Lauriana-Eunice Zbîrcea1,2, Maria Roxana Buzan1,2, Carmen Panaitescu1,2, Kuan-Wei Chen2
1. “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy Timişoara, Romania; 2. Centre for Gene and Cellular Therapies in Cancer – OncoGen, “Pius Brînzeu“ County Emergency Clinical Hospital, Timişoara, Romania
Introduction. The possible application of Basophil Activation Test (BAT) is manifold. It can be used as an in vitro test in allergy diagnosis, evaluation of clinical relevance of individual allergens in allergy research, as well as a tool for monitoring immunotherapy responses.
Aim. The aim of the study is to establish BAT in Oncogen Research Center by comparing CD63 based BAT with Skin Prick Test (SPT).
Materials and Method. For the beginning, 10 ragweed allergic and 2 ragweed non-allergic individuals were selected based on positive and negative SPT to A. artemisiifolia pollen extract. Basophil activation was determined by flow cytomety upon staining with Anti-Human CD63 monoclonal antibody after incubation with ragweed pollen extract in 8 different concentrations (range 10 µg – 10-6 µg).
Results. Basophil reactivity was measured using percentage of CD63+ basophils at a given concentration. Data over the cut-off of 10% CD63+ basophils were accepted as positive. The results obtained in BAT confirm the diagnosis in SPT.
Conclusion. So far, the data obtained in BAT were comparable with SPT and in this sense BAT may be used as an additional diagnostic tool in ragweed allergy. To validate these results more allergic individuals need to be tested in the future.
Keywords: Ragweed allergy, Basophil activation test, CD63
Reacţie de hipersensibilitate imediată indusă de hemisuccinat de hidrocortizon – prezentare de caz clinic
Elena Cristina Bălă1, Larisa Ştefănescu1, Selda Ali1,2
1. Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
Introducere. Corticosteroizii reprezintă o categorie de medicamente intens utilizată în tratarea unor patologii variate, datorită efectului puternic antiinflamator. Deşi reprezintă una din clasele de medicamente utilizate în cazul reacţiilor alergice, costicosteroizii pot induce, de asemenea, reacţii de hipersensibilitate, atât imediate, cât şi tardive, tipul I şi tipul IV fiind cel mai frecvent raportate în practica medicală curentă.
Materiale şi metodă. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 39 de ani, care se internează în clinica noastră pentru investigarea unui episod de erupţie cutanată papulo-eritematoasă, pruriginoasă, însoţită de stare generală alterată, tahicardie şi hipotensiune arterială (TAs=80mmHg). Simptomatologia a debutat la câteva minute după administrarea de dexametazonă şi hemisuccinat de hidrocortizon (HHC) intravenos preoperatoriu, deoarece pacienta prezenta leziuni de tip prurigo la nivelul membrelor inferioare. Simptomatologia s-a remis după administrarea de adrenalină intravenos şi antihistaminic H1. Menţionăm că pacienta necesită evaluare şi tratament obstetrical în vederea fertilizării in vitro.
Rezultate. Am evaluat pacienta pentru statusul atopic, investigaţiile efectuate (IgE total, testarea cutanată la aeroalergenele comune de mediu) infirmând statusul atopic. Am efectuat testarea cutanată prick şi intradermică la HHC (10 mg/ml) şi dexametazonă (2 mg/ml), conform recomandărilor actuale. Evaluarea a relevat hipersensibilitatea la HHC şi a infirmat-o pe cea la dexametazonă. Deoarece corticosteroizii sistemici reprezintă o clasă de medicamente cu utilizări multiple şi nu există alternative terapeutice, am efectuat test de provocare orală la dexametazonă, care a fost negativ. Pacienta a tolerat administrarea unei doze totale de 8 mg fără reacţii de hipersensibilitate imediată sau tardivă.
Concluzii. Reacţiile de hipersensibilitate imediată la HHC sunt rare. Alergia la corticosteroizi nu are specificitate pentru fiecare substanţă. În consecinţă, în abordarea unui asemenea caz, cross-reactivităţile trebuie luate în considerare, iar studierea clasificării grupelor de corticosteroizi este indispensabilă pentru a lua o decizie corectă, care oferă pacientului şansa de a putea utiliza o clasă terapeutică foarte importantă.
Cuvinte-cheie: hipersensibilitate, corticosteroizi sistemici, reactivitate încrucişată
Immediate hypersensitivity reaction induced by hydrocortisone hemisuccinate – case report
Elena Cristina Bălă1, Larisa Ştefănescu1, Selda Ali1,2
1. “Dr. Carol Davila” Clinical Nephrology Hospital, Bucharest; 2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest
Introduction. Corticosteroids are a category of drugs extensively used in the treatment of various pathologies due to their powerfull antiinflammatory effect. Despite being one of the classes of drugs used for the treatment of allergic reactions, corticosteroids may also induce both immediate and delayed hipersensitivity reactions, type I and type IV being most commonly reported in current medical practice.
Materials and method. We present the case of a 39-year-old patient who was admitted to our clinic to investigate an episode of papular-erythematous, pruritic skin eruption accompanied by tachicarida, drop of blood pressure (80 mmHg), and malaise. The symptomatology started a few minutes after an intravenous administration of dexamethasone and hydrocortisone hemisuccinate (HHC) preoperatively, as the patient experienced prurigo lesions on the lower limbs. The symptomatology resolved after the administration of intravenous adrenaline and H1 antihistamine. The patient requires obstetrical assessment and treatment for in vitro fertilization.
Results. We evaluated the patient for atopic status, the investigations performed (total IgE, skin test to common aeroallergenes) ruling out the atopic status. We performed prick and intradermal skin testing on HHC (10 mg/ml) and dexamethasone (2 mg/ml) as recommended by current guidelines. The evaluation revealed hypersensitivity to HHC and ruled out the one to dexamethasone. Since systemic corticosteroids represent a class of multiple-use drugs, and there is no therapeutic alternative, we conducted an oral challenge test on dexamethasone, which was negative. The patient tolerated the intake of 8 mg without immediate or delayed hypersensitivity reactions.
Conclusions. Immediate hypersensitivity reactions to HHC are rare. Corticosteroid allergy has no specificity for each substance. Consequently, in addressing such a case, cross-reactivities should be considered, and studying the classification of corticosteroid groups is indispensable for making the right decision, giving the patient the chance to use a very important therapeutic class.
Keywords: hypersensitivity, systemic corticosteroids, cross-reactivity
Reacţie de hipersensibilitate IgE mediată întârziată, cu testare cutanată negativă la pantoprazol
Sabina Palaghia1, Irena Nedelea1,2, Diana Deleanu1,2
1. Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
Introducere. Utilizarea pe scară largă a inhibitorilor de pompă de protoni (IPP) a condus la escaladarea numărului reacţiilor de hipersensibilitate, fiind raportate peste 200 de cazuri de reacţii IgE şi non-IgE mediate. Conform datelor publicate, acestea survin în general la femei, variază ca severitate şi debutează între 3 şi 24 de ore de la ingestia medicamentului.
Scopul lucrării. Prezentarea unui caz de anafilaxie de gradul IV cu debut întârziat, în contexul administrării de pantoprazol, cu testare cutanată negativă.
Materiale şi metodă. O pacientă în vârstă de 30 de ani se adresează Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” pentru un episod recent de anafilaxie de gradul III, survenit în contextul ingestiei de banane şi al administrării concomitente de Controloc®, Enap®, Fiobilin® şi Piafen®. S-a investigat contextul etiologic: toleranţa la banane (test cutanat prick la extract alergenic, test prick-to-prick şi teste de provocare orală – TPO) şi sensibilizarea in vivo faţă de medicamentele administrate (teste cutanate, TPO), precum şi prezenţa diatezei atopice.
Rezultate. S-au documentat absenţa atopiei şi toleranţa faţă de banane. Testarea cutanată la medicamentele administrate a fost negativă. S-a impus efectuarea TPO, în zile consecutive, placebo-controlată, la Fiobilin®, Enap® şi Piafen® (tolerate). La trei ore de la iniţierea TPO la Controloc® (25 de minute după administrarea cumulativă a 28 mg), pacienta prezintă prurit palmo-plantar, ulterior generalizat, erupţie urticariană, anxietate, hipotensiune arterială şi tahicardie, evoluţia progresând rapid. Ca urmare a confirmării hipersensibilităţii şi având în vedere riscul de reacţii încrucişate ale clasei, pacienta optează pentru evaluarea toleranţei la oxid de bismut. TPO confirmă toleranţa. Pacienta este instruită să evite strict IPP.
Concluzii. Reacţiile de hipersensibilitate la IPP pot îmbrăca forma severă a anafilaxiei. Uneori, reacţiile IgE mediate au debut tardiv, ca urmare a absorbţiei întârziate de la nivelul tractului intestinal. TPO constituie standardul de aur în diagnosticul de alergie la medicamente. Reacţiile încrucişate faţă de preparatele IPP constituie o reală provocare pentru clinician şi pacient.
Cuvinte-cheie: inhibitori de pompă de protoni, anafilaxie, hipersensibilitate, test de provocare orală
Delayed IgE mediated hipersensibility reaction with negative cutaneous tests to pantoprazol
Sabina Palaghia1, Irena Nedelea1,2, Diana Deleanu1,2
1. “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca; 2. “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca
Introduction. The widespread use of proton pump inhibitors (IPP) has led to an increase in the number of hypersensitivity reactions, with over 200 cases of IgE and non-IgE mediated reactions being reported. According to published data, these reactions generally occur in women, vary in severity, and start between 3 and 24 hours after the ingestion of the drug.
Ain of the paper. The presentation of a grade IV anaphylaxis with delayed onset in the context of pantoprazole administration, with negative skin testing.
Materials and method. A 30-year-old patient is referred to the Allergology Ambulatory of “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca, for a recent third grade anaphylaxis episode in the context of banana ingestion and concomitant administration of Controloc®, Enap®, Fiobilin® and Piafen®. We investigated the etiological context: banana tolerance (prick skin test to allergenic extract, prick-to prick test and oral provocation test – OPT) and in vivo sensitization to administered drugs (skin tests, OPT) and the presence of atopic diathesis.
Results. We have documented the absence of atopy and the tolerance to bananas. The cutaneous testing to administered drugs was negative. OPT was required, in consecutive days, placebo-controlled, at Fiobilin®, Enap®, and Piafen® (tolerated). Three hours after the initiation of OPT at Controloc® (25 minutes after cumulative administration of 28 mg), the patient exhibited palmar and plantar pruritus, then generalized urticarial eruption, anxiety, hypotension and tachycardia, which have progressed rapidly. As a result of the confirmation of hypersensitivity and considering the risk of cross-reactions of the class, the patient asked for the assessment of bismuth oxide tolerance. OPT confirmed the tolerance. The patient was instructed to strictly avoid IPP.
Conclusions. Hypersensitivity reactions to IPP may take the form of severe anaphylaxis. Sometimes, IgE mediated reactions have a late onset as a result of delayed absorption from the intestinal tract. OPT is the gold standard in the diagnosis of drug allergy. Cross-reactions to PPI is a real challenge for the clinician and the patient.
Keywords: proton pump inhibitors anaphylaxis, hypersensitivity, skin tests, oral challenge test
Erupţie fixă medicamentoasă indusă de fluconazol – prezentare de caz
Ágnes Sándor1,2, Irena Nedelea1,2, Diana Deleanu1,2
1. Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
Introducere. Erupţia fixă medicamentoasă (EFM) este un tip de reacţie cutanată indusă de medicamente care reapare în mod caracteristic în acelaşi loc la reexpunerea la medicamentul incriminat. Aproximativ 10% din reacţiile de hipersensibilitate la medicamente sunt EFM, care apar mai ales pe buze, mâini, organe genitale şi mucoasa orală. Leziunile tipice sunt pete sau plăci bine delimitate, rotunde sau ovale, de culoare roşu-închis până la maroniu. Medicamentele frecvent asociate cu EFM sunt antibioticele, AINS şi barbituricele.
Scop. Prezentăm un caz de EFM indusă de fluconazol. Deşi medicamentele antifungice orale sunt rareori asociate cu EFM, trebuie luate în considerare.
Materiale şi metodă. O pacientă de 23 de ani, studentă la Medicină, cunoscută cu vasculită leucocitoclastică, afirmativ cu EFM la beta-lactamice şi recent diagnosticată cu infecţie cu Helicobacter pylori, a fost adresată Ambulatoriului de alergologie al Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca, cu multiple pete eritematoase pe mâini şi antebraţ. Leziunile au apărut după iniţierea terapiei pentru eradicarea Helicobacter pylori, cu metronidazol, claritromicină şi bismut. Am efectuat teste de provocare orală şi teste patch pentru identificarea medicamentului incriminat.
Rezultate. Testele patch au fost negative la metronidazol, claritromicină şi bismut – pe tegument intact şi lezional. Ca o alternativă, s-a decis iniţierea unei combinaţii de claritromicină, levofloxacină şi bismut, la care testele de provocare orală au fost negative. În a doua zi de administrare a claritromicinei, pacienta a prezentat aceleaşi erupţii şi a recunoscut că în urmă cu 20 de minute a luat fluconazol, fără recomandări. Acest obicei a fost repetat de fiecare dată când a luat antibiotice în trecut. Aceasta a determinat tratamentul simptomelor reapărute şi un al doilea test de provocare orală la claritromicină, care a confirmat toleranţa la acesta. Testul cutanat la fluconazol pe tegument intact şi pe cel lezional a fost negativ. Cu toate acestea, testarea patch la medicamente are o sensibilitate scăzută.
Concluzii. Utilizarea antifungicelor orale a fost larg răspândită, însă pacienţii adesea nu le consideră medicamente şi nici nu le declară. Deşi cazuri de cross-reactivitate au fost descrise în grupul azol, pacienta noastră tolerează metronidazolul. Testele de provocare orală reprezintă standardul de aur în diagnosticarea reacţiilor de hipersensibilitate la medicamente.
Cuvinte-cheie: reacţie de hipersensibilitate, erupţie fixă medicamentoasă, fluconazol, antifungice orale, test patch
Fluconazole-induced fixed drug eruption – case presentation
Ágnes Sándor1,2, Irena Nedelea1,2, Diana Deleanu1,2
1. “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca; 2. “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca
Introduction. Fixed drug eruption (FDE) is a type of drug-induced cutaneous reaction that characteristically recurs in the same locations upon reexposure to the offending drug. About 10% of all drug reactions are FDEs, appearing mostly on the lips, hands, genitalia and oral mucosa. The typical lesions are well-demarcated, round to oval, dark red to brown patches or even plaque. The drugs most frequently associated with FDE are antibiotics, NSAIDs, and barbiturates.
Aim. We present a case of FDE caused by fluconazole. Though oral antifungal agents are rarely associated with FDE, we should also take them into account.
Materials and method. We report the case of a 23-year-old female, medical student, with a personal medical history of leucocytoclastic vasculitis, affirmatively known with FDE to beta-lactams and recently diagnosed with Helicobacter pylori infection, who was addressed to the Allergy Department of the “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca, with multiple erythematous patches on her hands and forearm. The current lesions appeared after the initiation of quadruple therapy for Helicobacter pylori eradication – including metronidazole, clarithromycin and bismuth. We performed oral challenge and patch tests to identify the culprit drug.
Results. The patch tests were negative for metronidazole, clarithromycin and bismuth – both on intact skin and lesions. As a therapeutic alternative, it has been decided to initiate a clarithromycin, levofloxacin and bismuth combination, to which the oral provocation tests were negative. However, on the second day of clarithromycin administration, the patient experienced the same eruptions and admitted that she had taken fluconazole 20 minutes before, without medical recommendation. This habit was repeated every time she took antibiotics in the past. This prompted treatment of reoccurrence of symptoms and a second oral provocation test to clarithromycin, which confirmed tolerance to it. Skin testing to fluconazole on intact and lesional skin was negative. However, drug patch skin testing has a low sensitivity.
Conclusions. Nowadays, the use of oral antifungal agents has been widespread, but patients often do not even consider them as a medicine, neither do they declare them. Although cross-reactivity was previously observed in the azole group, our patient tolerates metronidazole. Provocation tests represent the gold standard in the diagnosis of drug hypersensitivity reactions.
Keywords: drug hypersensivity, fixed drug eruption, fluconazole, oral antifungal agents, patch test
Reacţii de hipersensibilitate induse de sulfonamide nonantibiotice – prezentare de caz clinic
Larisa Ionela Ştefănescu1, Cristina Elena Bala1, Selda Ali1,2
1. Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
Introducere. Sulfonamidele, descoperite în 1908 de Gelmo, sunt astăzi răspândite pe scară largă. Ele sunt împărţite în două grupuri distincte, atât în ceea ce priveşte structura chimică, cât şi utilizarea clinică, fiind reprezentate de sulfonamidele antibiotice şi nonantibiotice. Incidenţa reacţiilor de hipersensibilitate (RHS) pentru sulfonamide variază între sulfonamidele antibiotice şi nonantibiotice, cu o predominantă marcantă a primului grup.
Scopul lucrării. Prezentăm cazul unei paciente cu diabet zaharat de tip 2, care a prezentat RHS după administrarea de sulfoniluree, dar şi de alte ADO sau de celecoxib, dar care tolereză administrarea de indapamid fără incidente.
Materiale şi metodă. O pacientă în vârstă de 70 de ani este trimisă către serviciul nostru pentru evaluare alergologică şi stabilirea alternativelor terapeutice. Pacienta a prezentat în antecedente mai multe episoade de erupţie urticariană generalizată asociate inconstant cu dispnee inspiratorie, apărute după ce a iniţiat tratamentul cu următoarele medicamente: sulfoniluree – gliquidone, gliclazide, glibenclamid; biguanide – metformin; glinide – ripaglinidă. Simptomatologia a apărut la aproximativ o oră de la administrarea fiecărui medicament. La fiecare episod a primit tratament cu antihistaminic H1 şi corticoterapie sistemică, urmate de remiterea rapidă a simptomatologiei. De asemenea, a prezentat un episod identic în urma administrării unui comprimat de celecoxib, dar tolerează administrarea de indapamid. Am evaluat pacienta pentru statusul atopic (IgE total normal, testele cutanate prick la aeroalergene habituale de mediu au fost negative). Împreună cu medicul diabetolog, am decis iniţierea terapiei cu dapagliflozin. Pacienta nu a dezvoltat reacţii de hipersensibilitate de tip imediat sau tardiv.
Rezultate. Pe parcursul tratamentului cu dapagliflozin, pacienta nu a prezentat prurit sau erupţie cu caracter de urticarie. Valorile glicemiei s-au diminuat treptat, încadrându-se în limite normale.
Concluzii. Reacţiile de hipersensibilitate la antidiabeticele orale sunt rare. Diagnosticul şi abordarea terapeutică sunt dificile la pacientul cu sindrom de intoleranţă polimedicamentoasă, în condiţiile în care tratamentul cu antidiabetice orale este indispensabil.
Cuvinte-cheie: reacţii de hipersensibilitate (RHS), sulfonamide nonantibiotice, sulfoniluree, diabet zaharat de tip 2, antidiabetice orale
Hypersensitivity reactions induced by nonantimicrobial sulfonamides – case report
Larisa Ionela Ştefănescu1, Cristina Elena Bala1, Selda Ali1,2
1. “Dr. Carol Davila” Clinical Nephrology Hospital, Bucharest; 2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest
Introduction. Sulfonamides were discovered in 1908 by Gelmo and are nowadays widespread. There are two distinct groups that differ in chemical structure, as well as in clinical use, as follows: antimicrobial sulfonamides and nonantimicrobial sulfonamides. The incidence of hypersensitivity reactions (HRS) for sulfonamides differs between antimicrobial and non-antimicrobial sulfonamides, with a higher incidence for the first group.
Aim. We present the case of a patient diagnosed with type 2 diabetes mellitus who had a HSR to sulfonylureas, as well as to other oral antihyperglycemic agents and to celecoxib, but with good tolerance to indapamide.
Materials and method. A 70-year-old patient was referred for allergy evaluation and for establishing therapeutic alternatives. She had a history of generalized urticaria associated sometimes with inspiratory dyspnea following the initiation of treatment with each of the following drugs: sulphonylureas – gliquidone, gliclazide, glibenclamide; biguanide – metformin; glinide – repaglinide. The symptoms appeared approximately one hour after the intake of each drug. Each time, she was administered H1 antihistamines and systemic corticosteroid therapy, with rapid remission of the symptoms. She also presented an identical episode following the administration of a celecoxib tablet, but she had good tolerance to indapamide. We evaluated the patient for atopic status (total IgE was normal, and the skin prick tests to aeroallergens were negative). Together with the diabetologist, we decided to start the therapy with dapagliflozin. The patient did not have any immediate or delayed hypersensitivity reactions.
Results. During the treatment with dapagliflozin, the patient did not experience any pruritus or urticarial eruption. Blood glucose values have gradually lowered, reaching values within the normal range.
Conclusions. Hypersensitivity reactions to oral antihyperglycemic agents are rare. The diagnostic and the therapeutic approach are difficult in a patient with “multiple drug allergy syndrome”, since the treatment with oral antihyperglycemic agents is indispensable.
Keywords: hypersensitivity reactions (HSRs), nonantimicrobial sulfonamides, sulfonylureas, type 2 diabetes mellitus, oral antihyperglycemic agents
Hipersensibilitate medicamentoasă la tolperison – prezentare de caz
T. Varo1, B. Bodi1, M. Cantir1, C. Ureche1,2
1. Departamentul de Medicină Internă I, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş; 2. Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureş
Hipersensibilitatea la medicamente, o problemă actuală de sănătate la nivel mondial, a câştigat, fără îndoială, importanţă în ultimii ani, din cauza numărului ridicat de pacienţi clasificaţi drept alergici la medicamente. Evidenţiem reacţiile adverse neprevăzute (reacţii de tip B) după administrarea de Mydocalm® (tolperison). Severitatea anafilaxiei a variat de la reacţii urticariene până la şoc cu hipotensiune arterială, care a fost tratat în unitatea de primiri urgenţe.
Scop. În practica clinică, există o creştere a numărului de cazuri cu un istoric pozitiv al evenimentelor anafilactice datorate administrării de tolperison. Scopul a fost de a creşte gradul de conştientizare în rândul medicilor şi de a lua în considerare aceste efecte secundare frecvente atunci când se decide prescrierea de tolperison.
Materiale şi metodă. Prezentarea de caz a inclus o femeie de vârstă mijlocie care a luat tolperison pentru dureri musculare cronice. Reacţiile au apărut la o oră după administrarea orală a acestui medicament, prescris frecvent în ţara noastră. Pentru aceeaşi durere, pacienta a utilizat anterior AINS (naproxen), în mai multe doze.
Discuţie. După consultarea articolelor medicale şi a literaturii de specialitate, am observat că raportarea reacţiilor adverse la tolperison este redusă, posibil din cauza lipsei de comercializare a preparatului în mai multe ţări. La Departamentul de urgenţă al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş am găsit mai multe prezentări cu suspiciune de reacţie alergică severă la tolperison (aproape două-trei pe an).
Concluzii. Cercetările noastre şi frecvenţa reacţiilor anafilactice sugerează că anafilaxia la tolperison nu este rară, dimpotrivă, variind de la urticarie, angioedem până la dispnee şi hipotensiune. În România, tolperizona rămâne un agent miorelaxant popular, de multe ori cumpărat fără prescripţie medicală. Mecanismul acestor reacţii alergice rămâne neelucidat.
Cuvinte-cheie: tolperison, şoc anafilactic, alergie la medicamente
Drug hypersensitivity to tolperisone – case report
T. Varo1, B. Bodi1, M. Cantir1, C. Ureche1,2
1. First Department of Internal Medicine, Emergency County Hospital of Târgu-Mureş; 2. University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology of Târgu-Mureş
Drug hypersensitivity, now a worldwide health problem, undoubtedly has gained significance in the last years, due to increasing number of patients categorized as drug allergic. We underline unpredictable adverse reactions (type B reactions) after administration of Mydocalm® (tolperisone). The severity of anaphylaxis ranged from urticarial reactions to shock with arterial hypotension that was treated at the emergency room.
Aim. In clinical practice, there is an increase in the number of cases with a positive history of anaphylactic events due to administration of tolperisone. The purpose was to raise awareness among medical practitioners and take in consideration these frequent side effects when prescribing tolperisone.
Materials and method. Our case report involved a middle aged woman who took tolperisone for chronic muscular pain. The reactions occurred within an hour after oral intake of this drug frequently prescribed in our country. For the same pain, the patient previously used NAISD (naproxen) in several doses.
Discussion. Consulting medical articles and literature, reporting of adverse reactions to tolperisone are scarce, possibly due to lack of commercialization in many countries. At the Emergency Department of Emergency County Hospital of Târgu-Mureş we found several (almost 2-3 per year) presentations with suspicion of severe allergic reaction due to tolperisone.
Conclusions. Our research and the frequency of anaphylactic occurrences suggest that anaphylaxis to tolperisone is not uncommon, varying from urticaria, angioedema to more major reactions such as dyspnea and hypotension. In Romania, tolperisone remains a popular myorelaxant agent often bought without medical prescription. The mechanism of these allergic-like reactions remains uncertain.
Keywords: tolperisone, anaphylactic shock, drug allergy
Şocul anafilactic în terapia de substituţie cu imunoglobulină intravenoasă
Romina Crişan1,3, Monica Daniela Popa1,3, Irena Nedelea1,2, Diana Deleanu1,2,3
1. Disciplina Alergologie şi Imunologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca; 2. Ambulatoriul de Alergologie, Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Profesor Doctor Octavian Fodor”, Cluj-Napoca; 3. Secţia de Medicină Internă, Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Profesor Doctor Octavian Fodor”, Cluj-Napoca
Scopul studiului nostru este de a evidenţia reacţia secundară rară, dar uneori ameninţătoare de viaţă, care apare în timpul administrării terapiei cu imunoglobulină intravenoasă (IGIV) la pacienţii cu deficit imunitar umoral. În consecinţă, considerăm necesar să se conştientizeze răspunsul organismului la terapia de substituţie intravenoasă, variind de la simptomele timpurii subtile, care în mod normal dispar rapid atunci când ritmul de perfuzare este încetinit sau oprit, la reacţii de hipersensibilitate, cum ar fi şocul anafilactic, care necesită oprirea imediată a perfuziei şi iniţierea promptă a tratamentului corespunzător.
Materiale şi metodă. S-a efectuat o analiză retrospectivă a unui eşantion de 15 pacienţi diagnosticaţi cu imunodeficienţă primară în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, incluşi într-un program naţional de boli rare şi trataţi lunar cu 400-600 mg/kg corp cu IGIV. Dintre toate cazurile clinice cu imunodeficienţă, vom analiza patru pacienţi având în antecedente şi alte tulburări de imunitate (de exemplu, alergii şi boli autoimune), care dezvoltă o apariţie rapidă a reacţiilor severe după perfuzarea IGIV.
Rezultate şi concluzii. Imunodeficienţa primară include o varietate de afecţiuni care determină ca pacienţii să fie mai sensibili la infecţii cauzate de anumite disfuncţii sau de lipsa unei componente a sistemului imunitar. Fără terapia pe termen lung, aceste infecţii pot produce schimbări ireversibile în funcţia diferitelor organe, iar acestea ar putea fi fatale. Recunoaşterea precoce, diagnosticul şi tratamentul substitutiv intravenos, în special pentru deficitul umoral, pot modifica evoluţia bolii şi pot avea un efect pozitiv asupra evoluţiei pacientului. Prin urmare, principala opţiune pentru terapia pe termen lung în acest grup de imunodeficienţe umorale primare rămâne terapia de substituţie a imunoglobulinelor, fie prin administrare intravenoasă, fie subcutanată. Deşi reacţiile anafilactice la terapie nu sunt frecvente, pacienţii cu deficienţă severă de IgA şi cu alte disfuncţii imune, cum ar fi reacţiile alergice anterioare sau hipersensibilităţile, prezintă un risc crescut.
Cuvinte-cheie: imunodeficienţă primară, terapie substitutivă, imunoglobuline, anafilaxie
Anaphilactic shock in intravenous immunoglobulin replacement therapy
Romina Crişan1,3, Monica Daniela Popa1,3, Irena Nedelea1,2, Diana Deleanu1,2,3
1. Discipline of Allergology and Immunology, “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca; 2. Department of Internal Medicine, “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca; 3. Allergology Ambulatory, “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca
The aim of our study is to highlight the rare, but sometimes life-threatening side reaction occurring during the administration of intravenous immunoglobulin (IVIG) therapy in patients with a humoral immune deficit. Thereby, awareness should be raised regarding the body response to the intravenous substitution therapy, ranging from subtle early symptoms, which normally disappear rapidly when the infusion rate is slowed down or stopped, to hypersensitivity reactions, such as anaphylactic shock, requiring an immediate stop of the infusion and appropriate, prompt treatment to be initiated.
Materials and method. We performed a retrospective analysis of 15 patients diagnosed with a primary immunodeficiency at “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca, included in a national program of rare diseases and treated monthly with 400-600 mg/kg body with IVIG. Of all clinical cases with an immunodeficiency, we will focus on four patients with a medical history of other immune dysregulation (e.g., allergies and autoimmune diseases) developing a rapid onset of severe reactions after infusion of IVIG.
Results and conclusions. Primary immunodeficiency includes a variety of disorders that render patients more susceptible to infections due to a dysfunction or lack of one component of the immune system. Without long-term therapy, these infections may produce irreversible changes in the function of various organs or could be fatal. Early recognition, diagnosis, and treatment with intravenous replacement, especially for humor deficit, can alter the course of the disease and have a positive effect on patient outcome. Therefore, the main option for long-term therapy in this group of primary humoral immunodeficiency diseases remains immunoglobulin substitution therapy, either intravenous or subcutaneous. Although anaphylactic reactions to the therapy are not frequent, patients with severe IgA deficiency and other immune dysfunction, such as previous allergic reactions or hypersensitivities, are at increased risk.
Keywords: primary immunodeficiency, substitution therapy, immunoglobulins, anaphylaxis
Sindrom Melkersson-Rosenthal – o provocare în diferenţierea tipului de edem facial
Sabina-Loredana Corcea1, Maria-Cristiana Mogoş2, Roxana-Silvia Bumbăcea1,3
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti; 2. Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti ; 3. Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti
Introducere. Sindromul Melkersson-Rosenthal este un sindrom neuromucocutanat rar, cu o incidenţă de aproximativ 0,2-80/100 000 de locuitori, întâlnit de obicei sub forma unei triadei clasice reprezentate de: pareză facială recurentă, edem orofacial (în special de buză superioară) şi limbă fisurată. Afecţiunea are o evoluţie oscilantă, cu atacuri edematoase în primă fază, ulterior simptomatologia devenind permanentă. Diagnosticul este unul de excludere şi se face pe baza caracteristicilor clinice, investigaţiile având rol în diferenţierea de alte patologii cu tablou clinic asemănător. Tratamentul este dificil, ghidat de gradul de severitate, fiind încercate diferite terapii medicamentoase şi chirurgicale.
Scop. Prezentarea îşi propune să aducă în prim-plan o afecţiune rar întâlnită, ce reprezintă o cauză de edem facial care trebuie întotdeauna inclusă în diagnosticul diferenţial al angioedemului cu localizare exclusiv facială sau al formei acute de eczemă alergică de contact.
Materiale şi metodă. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 77 de ani, hipertensivă, fără istoric personal sau familial de angioedem, cu antecedente de pareză facială, care se prezintă pentru edem de buză superioară şi placă eritemato-edematoasă ce cuprinde şanţul nazolabial drept, cu tendinţa de a se extinde spre ramul mandibular drept, anterior cu caracter recurent, actualmente persistente de aproximativ 6 luni. Simptomatogia se remite sub corticoterapie sistemică, dar cu rebound la întreruperea acesteia. De precizat că pacienta nu asociază alte afecţiuni de fond. A fost reevaluată medicaţia antihipertensivă în urmă cu patru luni, înlocuindu-se inhibitorul de enzimă de conversie cu un blocant de receptor de angiotensină II şi s-a adăugat antihistaminic H1, cu ameliorarea simptomatologiei. Examenul clinic a relevat un aspect sabural şi fisurat al limbii, fără adenopatii superficial palpabile, examen pulmonar şi cardiovascular în limite normale.
Rezultate. Investigaţiile de laborator (hemogramă, markeri inflamatori, fracţiunile C3 şi C4 ale complementului, probe de funcţie hepatică, renală şi tiroidiană) au fost în limite normale. Testarea cutanată prick la aeroalergene (standard european) şi valoarea normală a IgE au infirmat statusul atopic. Testarea cutanată patch la bateria standard europeană S-1000 a exclus o componentă alergică de contact. Biopsia de mucoasă orală a relevat infiltrat granulomatos.
Concluzii. Sindromul Melkersson-Rosenthal este o afecţiune rară, dar poate avea manifestări similare altor afecţiuni. Nu există biomarkeri specifici pentru sindromul Melkersson-Rosenthal, iar diagnosticul este unul clinic, de excludere. Tratamentul nu este clar stabilit, încercându-se diferite tipuri de terapii.
Cuvinte-cheie: sindrom Melkersson-Rosenthal, pareză facială recurentă, edem orofacial, limbă fisurată
Melkersson-Rosenthal syndrome – a challenge in differentiating the type of facial edema
Sabina-Loredana Corcea1, Maria-Cristiana Mogoş2, Roxana-Silvia Bumbăcea1,3
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest; 2. Colentina Clinical Hospital, Bucharest; 3. “Dr. Carol Davila” Clinical Nephrology Hospital, Bucharest
Introduction. Melkersson-Rosenthal syndrome is a rare neuro-muco-cutaneous syndrome with an incidence of approximately 0.2-80/100 000, usually found in the form of a classical triad represented by: recurrent facial palsy, orofacial edema (mainly of upper lip) and fissured tongue. The disorder has a variable course, with swollen attacks in the first phase, afterwards the symptoms become permanent. The diagnosis is of exclusion, based on clinical features, the investigations having a role in the differentiation from other pathologies with similar clinical aspect. The treatment is difficult, guided by severity, with various drug and surgical therapies being tried.
Aim. The presentation aims to highlight a rare condition that is a cause of facial swelling which must always be included in the differential diagnosis of facial angioedema or the acute form of allergic contact eczema.
Materials and method. We present the case of a 77-year-old hypertensive female with no personal or familial history of angioedema, with a history of facial palsy, who presented for upper lip edema and erythematoedematous plaque over the nasolabial right fold with the tendency to expand to the right mandible ram, previously recurrent, currently persisting for about six months. The symptomatology usually resolves under systemic corticotherapy, but with rebound when discontinued. Note that the patient does not associate other background conditions. Antihypertensive medication was reevaluated four months ago and the angiotensin converting enzyme inhibitor was replaced with angiotensin II receptor blocker, and antihistamine H1 was added, with symptom’s relief. The clinical examination revealed a saburral and fissured tongue without superficial adenopathies; the pulmonary and cardiovascular examinations were within normal limits.
Results. Laboratory investigations (hemogram, inflammatory biomarkers, C3 and C4 fractions of the complement, hepatic, renal, and thyroid function) were within normal range. Aeroallergen skin prick test (European standard) and IgE within normal range did not support the atopic status. Cutaneous patch testing with the S-1000 European Baseline Series excluded an allergic contact dermatitis. Oral mucosal biopsy revealed granulomatous infiltration.
Conclusions. Melkersson-Rosenthal syndrome is a rare condition, but may have manifestations that are similar to those encountered in other diseases. There are no biomarkers specific for Melkersson-Rosenthal syndrome, and the diagnosis is of exclusion based on clinical features. The treatment is not clearly established, and different types of therapies have been tried.
Keywords: Melkersson-Rosenthal syndrome, recurrent facial palsy, orofacial edema, fissured tongue
Manifestări neuropsihice în cadrul angioedemului ereditar – prezentare de caz
Monica Daniela Popa1,3, Emanuela Duca1,2,4, Romina Crişan1,3, Irena Nedelea1,2, Diana Deleanu1,2,3
1. Disciplina Alergologie şi Imunologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca; 2. Ambulatoriul de Alergologie, Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Profesor Doctor Octavian Fodor”, Cluj-Napoca; 3. Secţia de Medicină Internă, Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Profesor Doctor Octavian Fodor”, Cluj-Napoca; 4. Pediatrie 2, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca
Angioedemul ereditar (AEE) cu deficit de C1 inhibitor (C1-INH-AEE) este o tulburare autozomal-dominantă, fie din cauza deficienţei (de tip I – 85% din cazuri), fie a disfuncţiei (de tip II – 15% din cazuri) inhibitorului de serin protează (serpin) C1 (C1-INH). Evenimentele clinice la copii şi adolescenţi cu C1-INH-AEE se caracterizează prin episoade recurente de edem subcutanat şi/sau submucos, fără pustule sau prurit, iar în lipsa tratamentului, edemul poate persista timp de una până la cinci zile înainte de a se rezolva spontan. Prezentăm cazul unui pacient de sex masculin, în vârstă de 17 ani, din mediul urban, aflat în evidenţa Clinicii de Psihiatrie Pediatrică din octombrie 2018, fiind diagnosticat cu sindrom psiho-organic, insomnii mixte şi sindrom cefalalgic. În februarie 2019, a fost trimis în Ambulatoriul integrat de Alergologie din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca, pentru episoade repetate de angioedem izolat, însoţit intermitent de eritem cutanat, cu localizare periferică (membre superioare). Edemul subcutanat apare cel mai adesea primul la nivelul extremităţilor, acestea reprezentând cel mai frecvent loc de manifestare a edemului la copii şi adolescenţi. Edemul poate apărea la orice nivel şi poate fi asociat cu simptome neurologice acompaniate de cefalee, tulburări vizuale tranzitorii şi simptome asemănătoare migrenei. Fatigabilitatea s-a dovedit a fi cel mai frecvent simptom prodromal, urmată de simptome psihiatrice şi de modificări cutanate. Simptomele psihiatrice cuprinzând schimbări ale dispoziţiei, agitaţie şi iritabilitate au fost declarate de 18% dintre pacienţii cu AEE drept simptome prodromale. Există o influenţă reciprocă între angioedemul ereditar şi corelaţiile psihologice, care furnizează dovezi că AEE poate modifica starea psihologică şi sănătatea mintală în rândul acestor pacienţi.
Cuvinte-cheie: angioedem ereditar, simptom psihiatric, simptom prodromal, pacient pediatric
Neuropsychic manifestations in hereditary angioedema – case presentation
Monica Daniela Popa1,3, Emanuela Duca1,2,4, Romina Crişan1,3, Irena Nedelea1,2, Diana Deleanu1,2,3
1. Discipline of Allergology and Immunology, “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca; 2. Department of Internal Medicine, “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca; 3. Allergology Ambulatory, “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca; 4. Pediatry 2, Emergency Clinical Hospital for Children, Cluj-Napoca
Hereditary angioedema (HAE) with C1 inhibitor deficiency (C1INH-HAE) is a rare autosomal dominant disorder due to either deficiency (type I – 85% of cases) or dysfunction (type II – 15% of cases) of the serine protease inhibitor (serpin) C1 inhibitor (C1-INH). Clinical events in pediatric patients with C1-INH-HAE are characterized by recurrent subcutaneous and/or submucosal edematous episodes without wheals or pruritus, and if untreated, the edema may persist for 1 to 5 days before resolving spontaneously. We present the case of a 17-year-old male patient, from urban area, registered in the Pediatric Psychiatry Clinic in October 2018 with the diagnosis of psycho-organic syndrome, mixed insomnia, and cephalalgic syndrome. In February 2019, he was referred to the Outpatient Unit of the Department of Allergology of “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca, for repeated episodes of isolated angioedema, intermittently accompanied by cutaneous erythema, located peripherally (upper limbs). The subcutaneous edema of the extremities is often the earliest and most common presenting site in pediatric patients. Edema can occur at any site and can be associated with neurological symptoms associated with headache, transient visual disturbances, and migraine-like symptoms. Fatigue proved to be the most frequent prodrome symptom, followed by psychiatric symptoms and skin changes. Psychiatric symptoms comprising of mood swings, agitation, and irritability were stated by 18% of the HAE patients as prodromes. There is a reciprocal influence between HAE disease and psychological correlates providing evidence that HAE can modify the psychological status and the mental health.
Keywords: hereditary angioedema, psychiatric symptom, prodrome pediatric patient
Rinita alergică la copii în Republica Moldova: unele aspecte epidemiologice
Ala David
Departamentul de Pediatrie, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova
Introducere. Rinita alergică, având o prevalenţă în creştere în ţările dezvoltate în ultimii 10 ani, de 1,5-2 ori, ne permite să o apreciem ca o epidemie. În Republica Moldova prevalenţa rinitei alergice la copii, conform datelor statistice oficiale ale Centrului Naţional de Management în Sănătate, este de asemenea în creştere.
Scopul lucrării. Analiza unor aspecte epidemiologice ale rinitei alergice la copii în Republica Moldova. Materiale şi metodă. Cercetarea ştiinţifică actuală reprezintă un studiu neexperimental de tip descriptiv, efectuat în două etape. Pentru realizarea obiectivului studiului, au fost folosite datele statistice oficiale ale Centrului Naţional de Statistică al Republicii Moldova despre rinitele alergice la copii. Datele colectate în studiu au fost introduse în tabelul electronic prin intermediul programului Microsoft Office Excel 2007. Rezultatele obţinute au fost prelucrate la calculatorul personal cu ajutorul programelor Excel şi EPI-Info 2007.
Rezultate. În ultimii cinci ani s-a înregistrat o tendinţă generală de sporire a morbidităţii prin rinită alergică la copii. Astfel, în perioada de referinţă, rata incidenţei a crescut de 2,39 ori. În privinţa mediului de reşedinţă, se constată o creştere neuniformă a incidenţei rinitei alergice la copii, în municipii fiind de 3,23 ori, dar în raioane de 2,08 ori. Nivelul prevalenţei rinitei alergice în perioada respectivă demonstrează, de asemenea, o creştere de 2,11 ori. Studiind densitatea prevalenţei, observăm că în municipii ea deţine rata maximală de 2,85 ori, depăşind nivelul total pe raioane de 1,69 ori.
Concluzii. Analiza aspectelor epidemiologice la copiii cu rinită alergică din Republica Moldova a evidenţiat creşterea evoluţiei incidenţei şi prevalenţei rinitei alergice la copii atât în municipii, cât şi în raioane, totodată evidenţiind densitatea prevalenţei maxime în municipii, depăşind nivelul total pe raioane.
Cuvinte-cheie: rinită alergică, copii, incidenţă, prevalenţă
Paediatric allergic rhinitis in the Republic of Moldova: some epidemiological aspects
Ala David
Department of Paediatrics, “Nicolae Testemiţanu” State University of Medicine and Pharmacy, Chişinău, Republic of Moldova
Introduction. In the last decade, the prevalence of allergic rhinitis in developed countries increased by 1.5-2 times, which could be perceived as an epidemic. According to the statistical data of the National Centre of Health Management, there is a growing prevalence of paediatric allergic rhinitis in the Republic of Moldova too.
Aim. To analyze some epidemiological aspects of the paediatric allergic rhinitis in the Republic of Moldova.
Materials and method. The scientific research represents a non-experimental descriptive study carried out in two stages. The official statistical data of the National Centre of Health Management on allergic rhinitis in children were used to reach the objective of the study. The data collected during the study were entered into a Microsoft Office Excel 2007 table. The results were processed on the PC by using Excel and EPI-Info 2007.
Results. In the last five years, allergic rhinitis has been responsible for a considerable morbidity in children. In the period of reference, the rate of incidence increased 2.39 times. It was established that there was an uneven growth of allergic rhinitis in children, depending on their area of residence: 3.23 times in municipalities and 2.08 times in districts. The level of allergic rhinitis prevalence during the same period showed an increase of 2.11 times. Having investigated the density of prevalence, we could notice that the maximum rate in municipalities increased by 2.85 times, which is 1.69 times higher compared to the total rate per districts.
Conclusions. The analysis of the epidemiological aspects of paediatric allergic rhinitis in the Republic of Moldova showed an increase in the incidence and prevalence of paediatric allergic rhinitis both in municipalities and districts. Nevertheless, the density of prevalence reached the peak, exceeding the total rate per districts.
Keywords: allergic rhinitis, children, incidence, prevalence
Şoc anafilactic la peniciline – prezentare de caz
Sandra Cristina Munthiu1,2, Nadia Oniţiu-Gherman1,3, Cristina Petrişor1,4, Manuela Sfichi5
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca; 2. Compartimentul de Alergologie-Imunologie Clinică, Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca; 3. Ambulatoriul de Alergo-Anestezie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca; 4. Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca; 5. Laboratorul de Imunologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca
Răspunsurile imunologice la peniciline şi alte antibiotice beta-lactamice pot fi clasificate drept imediate sau non-imediate în funcţie de asocierea temporală a apariţiei simptomelor după administrarea medicamentului. Reacţiile alergice reale la peniciline sunt mai rare decât se estimează, doar 1% din populaţia generală fiind cu adevărat alergică la această grupă farmaceutică. În 70-80% din cazurile de pacienţi cu teste cutanate pozitive la peniciline se pierde sensibilizarea cutanată la această clasă de medicamente după 10 ani.
Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 75 ani, care a fost investigată în Ambulatoriul de alergo-anestezie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca pentru o anafilaxie de grad III/IV apărută în 1975 în contextul administrării de penicilină G la 15 minute după administrare. În plus, a fost testată cutanat ulterior reacţiei în 2007 în alt serviciu la ampicilină cu declanşarea imediată a unei anafilaxii de grad III (din cauza efectuării unui test cutanat nestandardizat).
În urma bilanţulului alergologic in vivo în Ambulatoriul nostru (efectuat la 43 ani de la reacţia iniţială la penicilină), s-au detectat teste cutanate pozitive prick pentru determinanţii alergenici majori ai penicilinei (PPL – benzylpenicilloyl poly-L-lysine) şi determinanţii alergenici minori (MDM – sodium benzylpenicillin, benzylpenicilloic acid, sodium benzylpenicilloate) şi teste cutanate intradermice pozitive pentru cefuroxim (un test pozitiv la MDM este asociat cu un risc de patru ori mai mare de a avea un test cutanat pozitiv la o cefalosporină). În urma investigaţiilor in vitro nu s-au detectat anticorpi anti-IgE prin tehnica FEIA (Fluorescent enzyme immunoassay), dar s-a pus în evidenţă markerul de activare CD63 de pe suprafaţa bazofilelor pentru a putea cuantifica intensitatea răspunsului imun ce caracterizează anafilaxia indusă medicamentos. Anamneza, testele cutanate şi testele de activare a bazofilelor (BAT) au susţinut diagnosticul de reacţie tip IgE mediată la peniciline (specificitatea BAT fiind de 93,3% pentru cefalosporine).
Astfel, o tehnică neadecvată şi nestandardizată în ceea ce priveşte testele cutanate poate declanşa reacţii ameninţătoare de viaţă, rezultând importanţa respectării protocoalelor şi a concentraţiilor internaţionale publicate în articole de specialitate.
Cuvinte‑cheie: peniciline, şoc anafilactic, teste de activare a bazofilelor
Anaphylactic shock to penicillins – case report
Sandra Cristina Munthiu, Nadia Oniţiu-Gherman, Cristina Petrişor, Manuela Sfichi
1. “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca; 2. Department of Allergology and Clinical Immunology, “Prof. Dr. Octavian Fodor” Regional Institute of Gastroenterology and Hepatology, Cluj-Napoca; 3. Allergo-Anaesthesia Ambulatory, County Emergency Clinical Hospital, Cluj-Napoca; 4. Department of Anaesthesia and Intensive Care, County Emergency Clinical Hospital, Cluj-Napoca; 5. Immunology Laboratory, County Emergency Clinical Hospital, Cluj-Napoca
Immunological responses to penicillins and other beta-lactam antibiotics may be classified as immediate or non-immediate, depending on the temporal association of symptom emergence after drug administration. Real allergic reactions to penicillins are rarer than expected, with only 1% of the general population being truly allergic to this pharmaceutical group. In 70-80% of patients with penicillin-positive skin tests, skin sensitization is lost to this class of drugs after 10 years.
We present the case of a 75-year-old female patient, who was investigated in the Allergy-Anesthesia Outpatient Department of the Cluj-Napoca County Emergency Clinical Hospital for a grade III/IV anaphylaxis in 1975 that appeared 15 minutes after the administration of an intravenous penicillin administration. In addition, the patient was tested in another hospital (2007) for ampicillin, with immediate triggering a grade III anaphylaxis (non-standardized skin test).
After the in vivo allergic work-up in our Outpatient Department (performed 43 years after the initial penicillin reaction), we detected positive skin prick tests for major penicillin allergenic determinants (PPL – benzylpenicillyl poly-L-lysine) and minor allergenic determinants (MDM – sodium benzylpenicillin, benzylpenicilloic acid, sodium benzylpenicilloate) and intradermal positive tests for cefuroxime as an terapeutical alternative (a MDM-positive test is associated with a four-fold higher risk of having a skin test positive for cephalosporin).
Following in vitro investigations, anti-IgE antibodies were not detected by the fluorescent enzyme immunoassay (FEIA) technique, but the CD63 activation marker on the basophil surface was highlighted as it quantifies the intensity of the immune response characterizing drug-induced anaphylaxis. Anamnesis, skin tests and basophil activation tests (BAT) have supported the penicillin-mediated IgE response (BAT specificity beeing 93.3% for cephalosporins).
Thus, an inappropriate and unstandardized technique for skin tests can trigger life-threatening reactions, resulting the importance of respecting protocols and international concentrations published in allergology articles
Keywords: penicillin, anaphylactic shock, basophile activation test