Alergiile alimentare constituie o adevărată problemă de sănătate publică, fiind din ce în ce mai frecvente. Astfel, ele afectează aproximativ 4-6% dintre copiii şi 4% dintre adulţii din America (conform CDCP – Centers for Disease Control and Prevention din America). La nivel european sunt înregistrate peste 17 milioane de cazuri (conform EAACI – European Academy of Allergy and Clinical Immunology), numărul acestora dublându-se în ultimii 10 ani. Pot apărea la orice vârstă, însă cei mai afectaţi rămân în continuare pacienţii pediatrici.
Alergia alimentară este o reacţie de hipersensibilitate mediată imunologic care apare în urma contactului cu diverse alimente sau ingrediente din compoziţia acestora. Se poate manifesta în diverse moduri, de la enterocolită, urticarie, angioedem, rinoconjunctivită sau dermatită de contact până la şoc anafilactic.
US Food and Drug Administration (FDA) estimează că peste 30000 dintre urgenţele medicale sunt reprezentate de reacţii alergice apărute la diverse alimente. Dintre acestea, peste 2000 de cazuri necesită spitalizare, iar peste 150 determină decesul persoanelor afectate în fiecare an. În majoritatea cazurilor, pacienţii cunosc alimentele la care sunt alergici şi previn apariţia manifestărilor prin evitarea ingestiei. Au fost însă citate nenumărate cazuri în care reacţia alergică a fost declanşată prin contactul accidental cu alimente contaminate prin folosirea unor ustensile de bucătărie comune sau prin consumul unor alimente despre care nu era cunoscut faptul că pot conţine proteine din ou, lapte de vacă, alune etc. Astfel, FDA a întocmit în 2004 o listă cu cei mai frecvenţi opt alergeni „ascunşi”, aceştia fiind reprezentaţi de laptele de vacă, ou, peşte, crustacee, nuci, alune, grâu şi soia(10).
Există însă citate în literatură şi cazuri de reacţii alergice foarte rare la alimente pe care nici nu ne-am gândi să le luăm în calcul ca fiind alergenice, fapt ce determină dificultăţi diagnostice. Astfel de exemple sunt reacţiile alergice la carne roşie, seminţe de susan, avocado, mango sau porumb.
Alergia la carne roşie (vită, porc, miel) este dificil de identificat şi este atribuită adesea alfa-galactozei. De cele mai multe ori, persoanele în cauză pot fi alergice şi la carne de pui, raţă sau curcan. De asemenea, a fost evidenţiat faptul că un număr redus dintre copiii cu alergie la laptele de vacă pot dezvolta alergie la carnea de vită.
Manifestările cele mai frecvente includ rash cutanat, crampe abdominale, indigestie, diaree, strănut, exacerbarea astmului sau chiar anafilaxie, în cazuri grave. Se aduce astfel în discuţie sindromul alfa-gal, recent identificat şi asociat cu muşcătura de căpuşă, întâlnit mai frecvent în sudul Americii, dar şi în Europa, Australia sau Asia.
Răspunsul alergic apare prin producerea de anticorpi IgE împotriva epitopului galactoză-α-1,3-galactoză (α-Gal) care este intens exprimat pe glicolipidele şi glicoproteinele mamiferelor non-primate. La primatele mari şi la om, gena care codifică α-1,3-galactoziltransferaza nu este funcţională, prin urmare α-Gal nu poate fi sintetizată.
Astfel, în 2009 au fost raportate la Stockholm primele trei cazuri de reacţie alergică severă apărută la câteva ore după ingestia de carne roşie (miel, vită sau porc), toate cu anticorpi IgE pozitivi pentru α-Gal. În următorii şase ani au mai fost raportate alte 200 de astfel de cazuri doar în Suedia. Astfel, primul raport din Suedia a vizat 39 de pacienţi adulţi cu alergie la carnea roşie, toţi prezentând anticorpi IgE împotriva α-Gal. Aproape toţi pacienţii au prezentat urticarie după ingestia de carne, iar aproape jumătate au prezentat reacţie anafilactică. De asemenea, 37 dintre aceştia prezentau anticorpi IgE împotriva Ixodes ricinus (specie de căpuşă întâlnită în Suedia), corelat cu niveluri crescute de α-Gal(2).
De asemenea, Institutul Naţional de Alergologie şi Boli Infecţioase din Statele Unite ale Americii (NIAID) a raportat un număr de 70 de cazuri tratate pentru reacţii alergice recurente sau anafilaxie de cauză necunoscută. Şase dintre subiecţi au prezentat alergie la carnea roşie, anticorpi împotriva α-Gal şi muşcătură de căpuşă în antecedente(4).
În prezent, asocierea dintre muşcăturile de căpuşă, titrul crescut de anticorpi IgE împotriva α-Gal şi reacţiile alergice întârziate la carnea roşie a fost raportată în mai multe ţări, precum Australia, Suedia, Franţa, Spania, Japonia şi Statele Unite. Pentru aceşti pacienţi, adoptarea unei diete care să nu includă carne (în special carne roşie) s-a dovedit a fi o soluţie eficientă pentru reducerea numărului de episoade alergice(6).
Susanul (Sesamum indicum) este un alt alergen important care afectează aproximativ 0,1-0,2% din populaţia americană, 0,1% dintre copiii canadieni şi aproximativ 0,8% dintre copiii australieni, rata anafilaxiei variind în funcţie de regiunea geografică. Susanul reprezintă a doua cauză de anafilaxie la copii în Israel (43% din cazuri) şi prima cauză în Arabia Saudită. Cu toate acestea, este considerat un alergen destul de rar incriminat(1).
Poate fi consumat în diferite forme, însă poate reprezenta un alergen ascuns în diferite condimente, „arome naturale”, în produse care conţin ulei de susan sau în diverse cosmetice. Manifestările alergice determinate de susan pot varia de la urticarie la anafilaxie.
În majoritatea cazurilor, responsabilă pentru reacţiile alergice este considerată oleozina, antigenul major din seminţele de susan. Aceasta este o proteină structurală, cu structură hidrofobă. Nu se dizolvă în apă, prin urmare este dificil de detectat atât prin teste cutanate, cât şi prin teste de sânge, astfel că alergiile sunt considerate de cauză necunoscută(8).
Totuşi, există studii care au demonstrat eficienţa testelor cutanate prick sau a testelor cutanate prick‑prick mai ales la copii. Testul cutanat prick presupune testarea cutanată cu extract care conţine un anumit alergen. Un studiu efectuat în Melbourne, care a analizat performanţa diagnostică a testului cutanat prick în cazul a 103 copii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 luni, cu test de provocare orală pozitiv, a evidenţiat că în 95% din cazuri testele cutanate au fost concludente(5).
Testul cutanat prick‑prick presupune utilizarea seminţelor (în suspensie salină), a uleiului sau a pastei de susan (tahini) pentru sensibilizarea cutanată. Astfel, un studiu britanic retrospectiv efectuat pe 79 de copii a demonstrat că testarea cutanată cu pastă de susan are sensibilitate de 70% şi specificitate de 73%. Prin urmare, testele cutanate prick‑prick au fost propuse ca alternativă la pacienţii cu test cutanat prick şi serologie (sIgE) negative. Totuşi, metoda principală de diagnostic rămâne cea de provocare orală, prin ingestia unei mici cantităţi de alergen(11).
Avocado (Persea americana) poate fi consumat fie proaspăt, fie sub formă de sos (guacamole). Alergia la avocado este foarte rar întâlnită şi poate îmbrăca două forme. Prima este legată de alergia la polen de mesteacăn. Persoanele în cauză pot dezvolta simptome imediat sau la cel mult o oră de la consumul de avocado proaspăt sau conţinut în diverse alimente. În acest caz, manifestările includ reacţii locale la nivelul gurii şi gâtului, cu mâncărime şi inflamaţie (sindrom de alergie orală).
A doua formă, cunoscută sub denumirea de sindrom latex-fruct, se datorează asemănării dintre alergenii din avocado şi cei din cauciucul natural. Aceste persoane pot prezenta şi reacţii alergice de tip încrucişat la banane, mango, kiwi, tomate, piersici, cartofi sau castane. Simptomele dezvoltate pot include urticarie generalizată, dureri abdominale, vărsături şi uneori anafilaxie. Au fost caracterizate trei tipuri de alergeni din fructul de avocado (Pers a1 – o chitinază de clasa 1, cunoscută şi sub denumirea de heveina-like, Pers a4 – sau profilina şi haveina). Deşi au fost făcute eforturi deosebite pentru identificarea şi clonarea alergenului major din avocado (Pers a1), majoritatea cazurilor de anafilaxie au fost descrise în contextul sindromului latex-fruct(3).
Mango (Mangifera indica) este un fruct tropical cultivat iniţial în India, care a cunoscut o amplă răspândire. Poate fi consumat sub diverse forme: crud în sucurile de fructe, smoothie sau shake ori sub formă de gemuri. În ciuda popularităţii sale, reacţiile alergice la mango nu sunt foarte comune. Acestea sunt descrise sub două forme: reacţie de hipersensibilitate imediată (anafilaxie, angioedem, eritem, urticarie, wheezing) şi reacţie de tip întârziat (edem periorbital, dermatită de contact). Diagnosticul se poate face prin teste cutanate şi/sau teste de sânge.
Într-un total de 17 rapoarte au fost documentate 22 de cazuri de alergie la mango, dintre care 10 cu reacţie de hipersensibilitate imediată şi 12 cu reacţie de hipersensibilitate întârziată, din diferite zone geografice (cinci din Australia, două din Spania, două din India, unul din Thailanda, şase din SUA, două din Germania, două din Japonia, unul din Corea şi unul din Marea Britanie). În cazul pacienţilor cu hipersensibilitate imediată, în 8 din 10 cazuri testul prick a fost pozitiv, la fel şi testul prick to prick şi reacţia intradermică. Detecţia de IgE specifice pentru mango a fost efectuată în şase cazuri, însă a fost pozitivă numai în trei dintre acestea(12).
S-a dovedit că antigenul din mango poate da reacţii de tip încrucişat cu polenul de mesteacăn, iedera otrăvitoare, stejarul otrăvitor, ţelina, morcovul, fisticul, roşiile, bananele şi papaya. Alergia la mango a fost ocazional raportată şi la persoanele cu hipersensibilitate la latex (sindromul latex-fruct), fenomen comun în cazul profesioniştilor din domeniul sanitar care poartă frecvent mănuşi din latex.
Alergia la porumb nu este frecvent întâlnită, însă, când apare, poate fi severă. Simptomele pot varia de la mâncărime, roşeaţă şi congestie nazală până la wheezing, umflarea gâtului şi anafilaxie. Obţinerea unui diagnostic pentru această alergie constituie o provocare şi se bazează de cele mai multe ori pe istoric. În timp ce multe alimente care conţin porumb sunt cunoscute (popcorn, amidon de porumb, mămăligă), în altele conţinutul nu este evident, prin urmare nici contactul cu acestea nu poate fi evitat.
Există puţine rapoarte publicate despre reacţiile alergice rezultate în urma consumului de porumb şi puţine dovezi care sugerează faptul că porumbul este un aliment care poate provoca reacţii severe sau anafilactice. În ultimii 15 ani, câţiva cercetători au studiat mai atent acest subiect, în special la copii, şi au constatat că alergia la porumb ar putea fi mai răspândită decât s-a crezut anterior. Majoritatea reacţiilor tind să fie uşoare, fiind trecute de cele mai multe ori cu vederea. De exemplu, într-un studiu efectuat pe 16 copii cu teste cutanate pozitive şi IgE specifice în sânge, s-a evidenţiat faptul că doar 6 dintre aceştia au dezvoltat simptome după ingestia de porumb. Antecedentele clinice şi testul de provocare orală negativ pentru ceilalţi zece copii sugerează că aceştia nu au suferit de alergie(7).
Un studiu efectuat în 2012 la Milano sugerează că unele proteine din porumb, în special prolaminele, conţin secvenţe de aminoacizi asemănătoare cu cele din gluten, prin urmare pot avea efect similar la pacienţii cu boală celiacă. Porumbul este folosit ca alternativă la grâu în multe produse fără gluten, lucru de importanţă primordială la pacienţii cu boală celiacă.
Un alt studiu, realizat în 2016 în Pakistan, a evidenţiat faptul că alergia la porumb afectează între 0,86% şi 1% din populaţie. În cadrul acestui studiu, diagnosticul a fost stabilit prin provocare alimentară. În Honduras, un studiu efectuat pe 50 de adulţi a evidenţiat o prevalenţă a acestui tip de alergie de 6%, însă până în acest moment nu există o estimare corectă a incidenţei.
Deoarece porumbul este prezent în atât de multe produse (în aproximativ 75% dintre alimentele procesate), simptomele pot fi uşor neglijate sau puse pe seama altor alimente. În urmă cu aproximativ 10 ani, un raport de cercetare a pus în evidenţă alergenul major din porumb ca fiind o proteină cu dimensiune de 9 kD, care are caracteristicile unei proteine de transfer lipidic (LTP), cu potenţial de a induce anticorpi IgE. Aceste proteine sunt în general rezistente la căldură, prin urmare proprietăţile alergenice nu sunt modificate prin prepararea termică. Pot rezista, de asemenea, acţiunii acidului gastric şi enzimelor digestive(9).
Dată fiind varietatea alergiilor alimentare, în momentul în care se ridică suspiciunea alergiei la un anumit aliment, ar fi indicat ca acest lucru să fie monitorizat cu stricteţe, pentru a preveni apariţia reacţiilor nedorite. Mulţi alergeni alimentari rămân încă necunoscuţi, însă jurnalul alimentar poate fi foarte util în cazul acestor pacienţi.