EDUCATIE MEDICALA CONTINUA

Diagnosticul molecular în bolile alergice respiratorii induse de polenuri

 Molecular Diagnostics in Allergic Respiratory Diseases Induced by Pollens

First published: 31 martie 2020

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Aler.4.1.2020.2980

Abstract

Allergology undergoes a transition towards molecular-based diagnosis using single molecular allergen components, which becomes integrated in clinical practice globally, complementing or replacing in some cases the diagnosis based on allergen extracts.
This article showcases the main seasonal aeroallergens (tree pollen, grass pollen, weeds pollen) and their molecular allergenic components, that can be individually assessed by in vitro methods for molecular diagnosis. In addition, a series of advantages conferred by this approach are discussed, including: increased analytical sensitivity, improved risk assessment of the sensitizing allergen, distinction between primary and cross-reactive sensitization and selection of the appropriate allergen immunotherapy.

Keywords
seasonal allergens, molecular diagnostics, specific IgE, cross-reactivity

Rezumat

Alergologia se află într-o perioadă de tranziţie în care diagnosticul bazat pe componente alergenice moleculare este integrat tot mai mult în practica clinică la nivel global, completându-l sau înlocuindu-l în unele cazuri pe cel bazat pe extracte din surse alergenice.
În acest articol sunt prezentate principalele aeroalergene sezoniere (polenul de arbori, de graminee şi de buruieni) şi componentele moleculare alergenice care pot fi evaluate individual prin metode in vitro pentru diagnostic molecular. De asemenea, sunt discutate o serie de avantaje conferite de această abordare, cu referire la: sensibilitatea analitică crescută, evaluarea riscului indus de alergenul sensibilizant, diferenţierea dintre sensibilizarea primară şi cea prin reacţie încrucişată şi selectarea imunoterapiei alergenice adecvate.

Introducere – de ce molecular?

Datorită progreselor în biochimie şi în biologia moleculară, în ultimii 30 de ani s-au identificat cele mai importante alergene care induc reacţii imunologice mediate prin imunoglobuline E (IgE) specifice. A apărut astfel o dimensiune moleculară a diagnosticului şi terapiei în bolile alergice, care completează şi/sau înlocuieşte metodele anterioare. Alergologia moleculară reprezintă o abordare inovatoare a diagnosticului în alergiile respiratorii, prin care componente alergenice moleculare se utilizează pentru detectarea IgE specifice. Aceste componente sunt fie proteine înalt purificate, care au fost izolate din surse alergenice naturale, fie produse precum proteine recombinate prin tehnici de inginerie moleculară. Diagnosticul molecular se bazează pe evaluarea răspunsului imun IgE-specific la aceste componente alergenice, care pot fi analizate individual (singleplex) sau în diferite combinaţii (multiplex). Metodele de diagnostic molecular pot identifica precis cauzele alergiilor, facilitând astfel evaluarea riscurilor şi deciziile terapeutice.

Utilitatea clinică

Prin diagnosticul molecular se evaluează răspunsul imun mediat IgE al pacientului faţă de anumite molecule alergenice, ceea ce oferă informaţii suplimentare despre procesul alergic. Diagnosticul molecular indică prezenţa unui răspuns imun specific faţă de alergene individuale, oferind o rezoluţie mai fină comparativ cu testarea bazată pe extracte din surse alergenice. Totodată, diagnosticul molecular permite:

  • evaluarea riscului indus de sensibilizare, util în special în alergiile alimentare, dar şi în alergiile induse de aeroalergene (eventual ingerate sau absorbite la nivel cutanat);

  • evidenţierea reactivităţii încrucişate între surse alergenice din diferite specii, aceasta permiţând elucidarea unor manifestări clinice aparent neînrudite (de exemplu, sindroame polen-alimente, în care un pacient sensibilizat la un aeroalergen are şi manifestări digestive la ingestia unor alimente);

  • selectarea imunoterapiei alergenice (AIT – allergen immunotherapy) adecvate, în mod individualizat, utilă în special în cazul aeroalergenelor cu potenţial de reactivitate încrucişată (polenul de arbori, graminee, buruieni).

Figura 1. Alergene care pot da reactivitate încrucişată. CCD: Determinanţi carbohidraţi cross-reactivi; nsLTP: Proteine de transfer lipidic nonspecific; TLP: Proteină taumatină-like. Prezentare educaţională adaptată după Luengo şi Cardona (2014)(6)
Figura 1. Alergene care pot da reactivitate încrucişată. CCD: Determinanţi carbohidraţi cross-reactivi; nsLTP: Proteine de transfer lipidic nonspecific; TLP: Proteină taumatină-like. Prezentare educaţională adaptată după Luengo şi Cardona (2014)(6)

Reactivitatea încrucişată explicată molecular

Reactivitatea încrucişată (cross-reactivitatea) este definită la nivel molecular ca fiind procesul prin care proteine (sau domenii proteice) din alergenul sensibilizant şi proteine omoloage din alte surse de alergene se leagă de anticorpii IgE specifici faţă de alergenul sensibilizant(1). Pentru a induce reactivitate încrucişată, proteinele omoloage trebuie să aibă un grad înalt de identitate de structură primară (în general, de peste 70%)(2,3) şi terţiară, precum şi epitopi comuni recunoscuţi de anticorpii IgE(1).

Din punct de vedere clinic, un pacient care a dezvoltat reacţie alergică la un anumit alergen nu devine neapărat alergic la toate moleculele cu potenţial de reactivitate încrucişată(4). Sursele alergenice conţin mai multe componente proteice care pot să inducă reacţii IgE specifice. Fiecare pacient este sensibilizat la un set diferit de componente proteice, iar în multe cazuri nu se cunoaşte relevanţa clinică a componentelor care determină reactivitatea încrucişată(1,4).

Prezenţa IgE specifice pentru un alergen care determină reactivitate încrucişată nu implică întotdeauna simptome clinice. Simptomele clinice sunt induse de mediatorii eliberaţi de mastocite şi bazofile în funcţie de valenţa (numărul de epitopi care determină reacţii încrucişate) şi afinitatea alergenului faţă de IgE fixate pe receptorii de mare afinitate (FcεRI)(4,5).

Fenomenul de cross-reactivitate se datorează unor epitopi de pe alergene diferite, cu înaltă omologie structurală. Deoarece un alergen prezintă mai mulţi epitopi faţă de care un pacient poate dezvolta sau nu răspuns IgE specific, din punct de vedere molecular rezultă mai multe patternuri de sensibilizare. Astfel, pacienţi sensibilizaţi la acelaşi alergen pot reacţiona la seturi diferite de alergene cross-reactive.

Informaţiile privind reactivitatea încrucişată sunt utile în diagnosticul alergologic de precizie, în evaluarea siguranţei şi eficacităţii imunoterapiei alergenice şi în evaluarea riscurilor faţă de alimentele introduse în dietă(3).

Spre deosebire de reactivitatea încrucişată, cosensibilizarea se defineşte prin prezenţa IgE specifice faţă de epitopi proveniţi din surse alergenice diferite şi care nu este obligatoriu să prezinte similaritate de structură(2).

În acest articol sunt prezentate principalele aeroalergene sezoniere (polenul de arbori, de graminee şi de buruieni) şi componentele moleculare alergenice majore caracteristice lor (cu o prevalenţă ridicată de sensibilizare de peste 50%). De asemenea, sunt evidenţiate componente moleculare alergenice implicate în procesul de reactivitate încrucişată, care pot fi evaluate individual prin tehnici de diagnostic molecular. Am ales această abordare deoarece în cazul polenurilor este important de subliniat că de multe ori sezonul polinic al unui tip de plante anemofile se suprapune cu cel al altor tipuri de plante, astfel încât este dificil de stabilit clinic care este aeroalergenul sensibilizant, iar în aceste cazuri diagnosticul molecular are o utilitate deosebită.

1. Alergia la polenul de arbori

Spre deosebire de plantele ierboase, arborii aparţin unui număr considerabil de familii botanice şi adesea unor ordine diferite, astfel că alergenele din polenul arborilor prezintă o reactivitate încrucişată mai scăzută. Arborii/arbuştii producători de polen cu potenţial alergenic aparţin ordinelor Fagales (arin, fag, mesteacăn, alun, stejar), Lamiales (frasin, lemn-câinesc, măslin, liliac), Pinales (chiparos, cedru japonez, ienupăr) şi Proteales (platan, paltinul de munte). Distribuţia geografică a speciilor de plante alergenice conturează profilurile de sensibilizare ale pacienţilor ca o consecinţă a expunerii diferite, în funcţie de regiune, la tipurile de polen local(7-14).

Structural, polenul arborilor conţine majoritar polcalcine, profiline şi molecule CCD. Aceste proteine pot genera la un moment dat reacţie încrucişată la extractele din polenuri.

Polenul de mesteacăn european (Betula verrucosa)

Mesteacănul argintiu european (Betula verrucosa, sin. Betula pendula) este una dintre speciile cele mai importante din familia Betulaceae a ordinului Fagales şi reprezintă una dintre principalele cauze ale alergiei la polenul de arbori. Alte specii de arbori/arbuşti din familia Betulaceae cu potenţial alergenic reprezentativ în Europa sunt mesteacănul pufos (Betula pubescens, sin. Betula alba), arinul sau aninul negru (Alnus glutinosa) şi alunul (Corylus avellana). Perioada de înflorire a mesteacănului începe la sfârşitul lunii martie în Europa de Vest, la începutul lunii aprilie în Europa Centrală şi de Est şi la sfârşitul lunii aprilie până la sfârşitul lunii mai în nordul Europei. După un interval de 1-3 săptămâni de la debutul sezonului polinic, cantităţi mari de polen sunt eliberate în atmosferă. Durata sezonului de polenizare la mesteacăn depinde de condiţiile meteorologice şi variază între 2 şi 8 săptămâni(15).

Figura 2. Reactivitate încrucişată IgE între alergenul major Bet v 1 (la ora 12 a diagramei) şi alergenele înrudite din polenul arborilor ordinului Fagales şi cu fructele cărnoase şi uscate, nuci şi legume. Reactivitatea încrucişată bidirecţională este reprezentată prin săgeţi roşii duble şi cea unidirecţională, prin săgeţi verzi. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)
Figura 2. Reactivitate încrucişată IgE între alergenul major Bet v 1 (la ora 12 a diagramei) şi alergenele înrudite din polenul arborilor ordinului Fagales şi cu fructele cărnoase şi uscate, nuci şi legume. Reactivitatea încrucişată bidirecţională este reprezentată prin săgeţi roşii duble şi cea unidirecţională, prin săgeţi verzi. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)

Componentele moleculare alergenice din polenul de mesteacăn sunt(16):

Bet v 1 (din familia PR-10) este alergenul major, care induce reacţie IgE-mediată la peste 90% dintre pacienţii alergici la acest polen. Reacţia pozitivă la Bet v 1 indică faptul că sensibilizarea primară este la polenul de mesteacăn. Totodată, pacienţii cu reacţie pozitivă la Bet v 1 sunt buni candidaţi pentru AIT. Mai mult, ei pot prezenta sindromul de alergie orală indus de ingestia de diverse fructe, nuci şi legume care conţin alergene din familia PR-10, din cauza reacţiei încrucişate între componentele alergenice înrudite. Cele mai cunoscute alergene alimentare din familia PR-10 înrudite cu Bet v 1 sunt cele din măr (Mal d 1), piersică (Pru p 1), caisă (Pru ar 1), cireşe (Pru av 1), căpşune (Fra a 1) şi pere (Pyr c 1), precum şi din alune (Cor a 1), ţelină (Api g 1), morcov (Dau c 1), soia (Gly m 4), arahide (Ara h 8) şi kiwi (Act d 8) (figura 2). Aceste molecule reacţionează încrucişat cu Bet v 1 din cauza gradului ridicat de similitudine între secvenţele lor de aminoacizi, având o structură terţiară extrem de similară(17). Sindromul de alergie orală apare la peste 50% dintre pacienţii cu alergie la polen de mesteacăn, cel mai frecvent fiind indus de consumul de mere(18). Alimentele menţionate sunt deseori tolerate când sunt gătite, deoarece alergenele din familia PR-10 sunt labile termic(8,9,12,19).

Bet v 2 (profilină), Bet v 4 (polcalcină) şi Bet v 6 (izoflavon-reductază like) sunt alergene minore şi cu o mare capacitate de inducere a reacţiei încrucişate. Pot să nu fie disponibile în cantitate suficientă în extractele de polen pentru AIT. Pacienţii cu reacţie pozitivă la Bet v 2 şi Bet v 6 pot prezenta sindromul de alergie orală. Pacienţii cu reacţie pozitivă doar la Bet v 2 şi Bet v 4 nu sunt buni candidaţi pentru AIT. În lipsa reacţiei la Bet v 1, trebuie identificat alergenul care a provocat sensibilizarea primară.

Majoritatea pacienţilor alergici la polenul de mesteacăn sunt sensibilizaţi şi reacţionează la mai multe tipuri de polen, fie din cauza sensibilizării primare multiple, fie din cauza reactivităţii încrucişate între diferite alergene (figura 2). Mesteacănul este strâns înrudit cu multe specii de arbori (arinul, alunul, fagul şi stejarul)(18,20). Ca urmare a acestei relaţii, pacienţii sensibilizaţi la Bet v 1 pot reacţiona şi la polenuri din speciile înrudite (arin, alun, fag şi stejar).

Relevanţa clinică a identificării IgE specifice pentru moleculele alergenice din polenul de mesteacăn constă în:

  • Certificarea sensibilizării primare la mesteacăn (Bet v 1).

  • Diferenţierea dintre sensibilizarea primară (Bet v 1) şi reactivitatea încrucişată (Bet v 2, Bet v 4, Bet v 6).

  • Explicarea sindromului de alergie orală la pacienţii alergici la polenul de mesteacăn prin corelarea cu alimentele care conţin componente alergenice înrudite cu alergenele Bet v 1, Bet v 2 sau Bet v 6.

  • Recomandarea corectă a AIT, candidaţii cei mai potriviţi fiind pacienţii sensibilizaţi la Bet v 1, cei care vor beneficia cel mai probabil în urma imunoterapiei alergenice, prin ameliorarea simptomelor. La pacienţii sensibilizaţi la alergenele minore din polenul de mesteacăn, eficienţa AIT va fi mai redusă(18,22).

Componentele alergenice ale polenurilor din cele două familii principale, Betulaceae şi Fagaceae, sunt prezentate în tabelul 1.

Polenul de măslin (Olea europaea) şi frasin european (Fraxinus excelsior)

Măslinul şi frasinul sunt specii strâns înrudite botanic, din familia Oleaceae, care prezintă un grad înalt de reactivitate încrucişată. Polenul de măslin este un factor declanşator important al alergiei sezoniere din arealul mediteraneean.

Componentele moleculare alergenice din polenul de măslin sunt:

Ole e 1 – alergenul major, care induce reacţia la peste 70% dintre pacienţii alergici la acest polen. Reacţia pozitivă la Ole e 1 indică faptul că sensibilizarea primară este la polenul de măslin. Pacienţii alergici la polenul de măslin cu reacţie pozitivă la Ole e 1 sunt buni candidaţi pentru AIT.

Ole e 7 (LTP) şi Ole e 9 (1,3-beta glucanaza) sunt alergenele minore.

Frasinul european (Fraxinus excelsior) este o specie comună în majoritatea Europei, cu toate acestea polenul frasinului este rar considerat o cauză a polinozei, pentru că înfloreşte concomitent cu mesteacănul. Fra e 1 este alergenul major din polenul de frasin şi prezintă reactivitate încrucişată cu Ole e 1, astfel că Ole e 1 poate fi utilizat ca marker indirect al sensibilizării la polenul de frasin(17).

Componentele alergenice din familiile Oleaceae şi ordinul Fagales sunt prezentate în tabelul 2.

Polenul de platan (Platanus acerifolia)

Platanul hibrid comun (Platanus acerifolia, sin. Platanus vulgaris) aparţine familiei Platanaceae.

Componentele moleculare alergenice din polenul de platan sunt:

Pla a 1 (inhibitor de invertază)alergenul major, care induce sensibilizare la 90% dintre pacienţii alergici la acest polen. Pla a 1 este un marker specific pentru diferenţierea între sensibilizarea primară la polenul platanului şi o reactivitate încrucişată. Reacţia pozitivă la Pla a 1 indică faptul că sensibilizarea primară este la platan. Pacienţii alergici la polenul de platan cu reacţie pozitivă la Pla a 1 sunt buni candidaţi pentru AIT.

Pla a 3 (nsLTP) prezintă reacţii încrucişate cu alte alergene din familia LTP din fructe. Pla a 3 are o similaritate de 50% a secvenţei peptidice cu alergenul Pru p 3 din piersică(9).

Componentele alergenice ale polenurilor plantelor din familia Platanaceae sunt prezentate în tabelul 3.

Polenul de chiparos (familia Cupressaceae)

Chiparoşii sunt arbori ornamentali comuni răspândiţi în sudul Europei, chiparosul mediteraneean (Cupressus sempervirens), şi în America de Nord, chiparosul de Arizona (Cupressus arizonica). Cedrii sunt, de asemenea, membri ai familiei Cupressaceae şi prezintă reactivitate încrucişată IgE-mediată. În Japonia este răspândit cedrul japonez (Cryptomeria japonica). Chiparoşii înfloresc iarna şi pot cauza alergia polinică în acest anotimp. Alergia la chiparos pe timpul iernii este adesea trecută cu vederea şi este similară simptomatic cu alergia perenă la praful de casă. Cea mai importantă manifestare clinică este cea de rinită, iar conjunctivita poate avea forme severe.

Componentele moleculare alergenice din polenul de chiparos sunt:

Cup a 1 (pectat-liaza) – alergen major, este un marker specific pentru sensibilizarea primară la polenul de Cupressaceae. Cup a 1 prezintă o similaritate foarte apropiată cu alergenul major al chiparosului mediteraneean (Cup s 1), cedrului de munte (Jun a 1), chiparosului japonez (Cha o 1) şi cedrului japonez (Cry j 1), de aceea există un înalt grad de reactivitate încrucişată între speciile menţionate(23,24).

Cup a 2 (poligalacturonaza), Cup a 3 (taumatina) şi Cup a 4 (polcalcina) sunt alergene majore reprezentative pentru Cupressus arizonica.

Componentele alergenice ale polenurilor din familia Cupressaceae sunt prezentate în tabelul 4.

Reactivitatea încrucişată în afara genealogiei familiilor botanice datorată panalergenelor poate conduce la o eroare de diagnostic privind sensibilitatea primară. Alergologia moleculară oferă acum oportunitatea de a stabili dacă sensibilizarea la un alergen este autentică sau este datorată unei reactivităţi încrucişate. Pentru cele mai importante familii genealogice, au fost identificate alergenele markeri primari (figura 3). Dacă testarea la acestea este negativă, doar panalergenele fiind responsabile de reactivitatea IgE, atunci relevanţa clinică a sensibilizării este incertă, iar AIT nu este justificată(25).

2. Alergia la polenul de graminee

Alergia la polenul de graminee (familia Poaceae) este frecvent întâlnită la nivel mondial, în unele regiuni până la 40% dintre pacienţii atopici prezentând sensibilizare la polenul acestor plante(11,27,28). În zonele cu climat temperat, plantele erbacee ale subfamiliei Pooideae, din care fac parte şi timoftica (Phleum pratense), golomăţul (Dactylis glomerata), iarba de gazon sau zâzania (Lolium perenne), viţelarul (Anthoxanthum odoratum) şi firuţa (Poa pratensis), sunt cele mai comune surse de polen. Există un grad ridicat de reactivitate încrucişată între polenurile gramineelor din această subfamilie. Sezonul de polenizare al gramineelor se suprapune parţial cu cel al buruienilor Asteraceae (pelinariţă, iarba pârloagelor) în majoritatea Europei şi cu polenul arborilor (măslin, platan) în sudul Europei(29). În zonele temperate calde/subtropicale este important şi polenul de graminee din subfamiliile Chloridoideae – pir gros (Cynodon dactylon) – şi Panicoideae – costrei (Sorghum halepense).

Alergenele din polenurile de graminee sunt grupate pe baza structurii lor proteice şi a funcţiilor lor în 11 grupuri. Grupurile 1 şi 5 conţin alergene majore cu alergenicitate ridicată şi un procent de sensibilizare de peste 90%, respectiv 65-85%(30) (figura 4). În timp ce grupul 5 de alergene este specific subfamiliei Pooideae, grupul 1 este reprezentat în polenul tuturor plantelor din familia Poaceae. Panalergenele care fac parte din grupul 12 (profiline) şi grupul 7 (polcalcinele) prezintă reactivitate încrucişată cu alte profiline, respectiv polcalcine, din polenul de arbori şi buruieni (tabelul 5).

Tabelul 1. Componentele alergenice din cele două familii principale Betulaceae şi Fagaceae, ordinul Fagales. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)
Tabelul 1. Componentele alergenice din cele două familii principale Betulaceae şi Fagaceae, ordinul Fagales. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)

Componentele moleculare alergenice din polenul de graminee sunt:

Phl p 1 (beta-expansine) sau alte alergene din polenul de graminee care aparţin grupului 1, precum Cyn d 1 din Cynodon dactylon şi Lol p 1 din Lolium perenne, reprezintă pentru majoritatea pacienţilor un marker al sensibilizării primare. Chiar şi în cazul puţinilor pacienţi care au fost sensibilizaţi iniţial la alte alergene din polenul de graminee, se vor produce rapid şi IgE specifice pentru Phl p 1. De aceea, IgE specifice pentru Phl p 1 reprezintă un marker esenţial în determinarea sensibilizării reale, prezenţa acestui tip de IgE confirmând că un pacient cu un răspuns cutanat pozitiv la extractul de polen de graminee este cu siguranţă sensibilizat la acesta. Absenţa IgE specifice pentru Phl p 1 nu exclude sensibilizarea reală la polenul de graminee, deoarece aceasta poate fi determinată de alte alergene majore (de exemplu, Phl p 5). În concluzie, la pacienţii cu răspuns cutanat pozitiv la extractul de polen de graminee, dar fără IgE specifice pentru Phl p 1, trebuie determinate şi IgE specifice pentru alte alergene precum Phl p 5, 7 şi 12.

Tabelul 2. Componentele alergenice din familia Oleaceae. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)
Tabelul 2. Componentele alergenice din familia Oleaceae. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)

 

Componentele alergenice din familia Platanaceae. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)
Componentele alergenice din familia Platanaceae. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)

 

Tabelul 4. Componentele alergenice din familia Cupressaceae. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)
Tabelul 4. Componentele alergenice din familia Cupressaceae. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(21)
Figura 3. Reactivitate încrucişată între alergenele majore. Săgeţile drepte reprezintă reactivitatea încrucişată. Săgeata circulară indică faptul că profilinele şi CCD-urile sunt panalergene prezente în toate tipurile de polen. Prezentare educaţională adaptată după Akdis şi Agache (2014)(26)
Figura 3. Reactivitate încrucişată între alergenele majore. Săgeţile drepte reprezintă reactivitatea încrucişată. Săgeata circulară indică faptul că profilinele şi CCD-urile sunt panalergene prezente în toate tipurile de polen. Prezentare educaţională adaptată după Akdis şi Agache (2014)(26)

Phl p 5 (ribonuclează) este un alergen care rareori induce singur sensibilizarea la polenul de graminee. Prezenţa IgE specifice pentru Phl p 5, observată la aproximativ 50% dintre pacienţii europeni alergici la acest polen, confirmă că o reacţie cutanată pozitivă este expresia unei sensibilizări reale. Cu toate că, în procesul de sensibilizare, IgE specifice pentru Phl p 5 apar mai tardiv decât cele pentru Phl p 1, concentraţia lor serică creşte foarte mult. Determinarea IgE pentru Phl p 5 s-a dovedit utilă pentru a distinge între alergia la graminee şi cea la polenul de măslin în zonele din sudul Europei(29). De asemenea, prezenţa IgE specifice pentru Phl p 5 poate avea valoare prognostică, indicând severitatea alergiei şi evoluţia de la rinită alergică la astm(29). Peste 90% dintre pacienţii sensibilizaţi la polenul de graminee au anticorpi IgE specifici pentru Phl p 1 şi/sau Phl p 5(27,31-33).

Figura 4. Asocierea alergenelor din polenul de graminee cu gradul de sensibilizare IgE al pacienţilor. Prezentare educaţională adaptată după Harabina et al. (2008)(30)
Figura 4. Asocierea alergenelor din polenul de graminee cu gradul de sensibilizare IgE al pacienţilor. Prezentare educaţională adaptată după Harabina et al. (2008)(30)

 

Figura 5. Diagramă cu alergene din diferite surse, similare structural cu alergenele din polenul gramineelor din zonele temperate şi/sau subtropicale. Alergenele majore sunt reprezentate cu scris îngroşat. Alergenele din aceeaşi familie sunt incluse în căsuţe de aceeaşi culoare. Panalergenele – profiline (căsuţe maro) şi polcalcine (căsuţe roz) – sunt reprezentate cu un scris de dimensiuni mai mici. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)
Figura 5. Diagramă cu alergene din diferite surse, similare structural cu alergenele din polenul gramineelor din zonele temperate şi/sau subtropicale. Alergenele majore sunt reprezentate cu scris îngroşat. Alergenele din aceeaşi familie sunt incluse în căsuţe de aceeaşi culoare. Panalergenele – profiline (căsuţe maro) şi polcalcine (căsuţe roz) – sunt reprezentate cu un scris de dimensiuni mai mici. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)

Phl p 12 (profilină) este un alergen cu o mare capacitate de a induce reacţii încrucişate. Sensibilizarea la această profilină apare tardiv, iar titrul anticorpilor IgE specifici este moderat. Aceşti anticorpi sunt prezenţi doar la un procent redus dintre pacienţii alergici la polenul de graminee şi sunt un indicator al unui status atopic sever şi/sau al unei alergii de lungă durată. La pacienţii cu răspuns cutanat pozitiv la extractul de polen de graminee, dar fără răspuns pozitiv pentru alergenele majore Phl p 1 şi Phl p 5, trebuie determinat răspunsul pentru Phl p 12. Reacţia pozitivă doar pentru Phl p 12 dovedeşte că reacţia cutanată la extractul de polen a fost fals pozitivă, fiind cauzată de reacţia încrucişată dintre diversele profiline prezente în alte polenuri. Dacă un pacient prezintă IgE specifice pentru Phl p 12, trebuie întrebat dacă a manifestat sindrom de alergie orală, declanşat de ingestia unor fructe şi legume care conţin profiline, cum ar fi tomata (Lyc e 1), cartoful (Sola t 8) sau portocala (Cit s 2).

Phl p 7 (polcalcină) este un alergen cu o mare capacitate de a induce reacţii încrucişate. Phl p 7 determină un titru ridicat de anticorpi IgE specifici după mulţi ani de la debutul alergiei. Prezenţa IgE specifice pentru Phl p 7 poate avea valoare prognostică, indicând severitatea alergiei şi evoluţia de la rinită alergică la astm, precum şi o prevalenţă mai ridicată a comorbidităţilor alergice.

Phl p 4 este un alergen major din polenul de graminee. În forma sa nativă, folosită în majoritatea testelor diagnostice, această proteină conţine CCD. Astfel se explică de ce în multe studii epidemiologice procentul pacienţilor alergici la polen de graminee cu IgE specifice pentru Phl p 4 depăşeşte 90%. În cazul în care este folosit alergenul recombinat, procentul scade sub 50%, dovedind că un număr mare de reacţii sunt fals pozitive, induse de CCD.

Phl p 2 şi Phl p 11 sunt două alergene care rareori induc singure sensibilizare la polenul de graminee, iar Phl p 6 prezintă un grad ridicat de reactivitate încrucişată cu Phl p 5 şi nu oferă informaţii suplimentare pentru diagnostic.

Sensibilizarea concomitentă la alergenele majore şi minore din polenul de graminee (figura 5) reprezintă un profil alergenic complex care se asociază clinic cu forme mai severe de boală şi cu o perioadă mai îndelungată de manifestare a simptomelor(33).

Relevanţa clinică a identificării IgE specifice pentru moleculele alergenice din polenul de graminee

La pacienţii alergici la polen de graminee, testele IgE specifice ar trebui să dea răspunsul la următoarele întrebări:

Q1a: Este pacientul sensibilizat cu adevărat la alergenele majore din polenul de graminee? (Se va testa IgE specific pentru Phl p 1, iar dacă este negativ, se va testa IgE specific pentru Phl p 5 şi alte alergene – Phl p 2, Phl p11.)

Q1b: Este pacientul sensibilizat la alergene cu o mare capacitate de a induce reacţii încrucişate? (Se va testa IgE specific pentru Phl p 7 şi Phl p 12.)

Q2: În cazul în care pacientul nu are IgE specific pentru Phl p 1 sau alte alergene specifice speciei, dar are IgE specific pentru Phl p 7 şi/sau Phl p 12, care polen induce o falsă sensibilizare la extractul de polen de graminee?

După ce va răspunde la aceste întrebări (Q1a, Q1b, Q2), medicul alergolog va evalua dacă simptomele sunt cauzate de sensibilizare IgE la polenul de graminee şi va decide prescrierea AIT cu extract de polen de graminee(25,35,36) (figura 6).

Tabelul 5. Grupurile de alergene ale polenului de graminee. Datorită relaţiilor taxonomice şi biochimice, multe specii de graminee au alergene similare şi sunt grupate conform secvenţelor de aminoacizi pe care le au în comun. Prezentare educaţională adaptată după García-Mozo et al. (2017) şi Hrabina et al. (2008)(30,34)
Tabelul 5. Grupurile de alergene ale polenului de graminee. Datorită relaţiilor taxonomice şi biochimice, multe specii de graminee au alergene similare şi sunt grupate conform secvenţelor de aminoacizi pe care le au în comun. Prezentare educaţională adaptată după García-Mozo et al. (2017) şi Hrabina et al. (2008)(30,34)

Exemplu de selectare a AIT pe baza criteriilor de diagnostic molecular

Pentru stabilirea profilului de sensibilizare al pacientului faţă de alergenele din polenul de arbori şi graminee, se efectuează testare moleculară la alergene marker Phl p 1/Phl p 5 (pentru polenul de graminee); Bet v 1 (pentru fag, mesteacăn şi alte specii lemnoase din ordinul Fagales); Ole e 1 (pentru măslin şi alte specii lemnoase din familia Oleaceae, inclusiv frasin); Pla a 1 (pentru platan) şi Cup a 1/Cry j 1 (pentru chiparos) şi panalergene Phl p 7/Phl p 12 (pentru reactivitate încrucişată polcalcine/profiline). În funcţie de rezultatele obţinute, sunt posibile mai multe decizii terapeutice, prezentate în figura 7.

Figura 6. Algoritm de diagnostic în vederea prescrierii AIT la pacienţii alergici la polen de graminee, Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)
Figura 6. Algoritm de diagnostic în vederea prescrierii AIT la pacienţii alergici la polen de graminee, Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)

3. Alergia la polenul de buruieni

Termenul de buruieni nu constituie o familie din punct de vedere botanic, ci se referă la plante erbacee dicotiledonate segetale invazive şi adaptative ecologic, dar şi diverse plante utilizate uneori ca ierburi culinare sau medicinale (pelinul, pătlagina, paracherniţa, trepădătoarea, cicoarea, păpădia, urzica, spanacul sălbatic, ştirul). Alergiile respiratorii mediate de IgE la polenuri de buruieni sunt induse în Europa în special de polenul de buruieni din familia Asteraceae (Compositae) – pelinariţă (Artemisia vulgaris) şi iarba pârloagelor (Ambrosia artemisiifolia) – şi de polenul de buruieni din familia Urticaceae – paracherniţă (Parietaria officinalis). În regiunile mai aride este important şi polenul de buruieni din familia Amaranthaceae – ciulin rusesc (Salsola kali) –, iar pentru sudul Europei, şi pătlagina îngustă, Plantago lanceolata din familia Plantaginaceae.

Polenul de buruieni este considerat sursă importantă de alergii respiratorii. Sezonul de înflorire a acestor buruieni variază în funcţie de specie (aprilie-septembrie). Cele mai relevante alergene prezente în polenul de buruieni aparţin familiilor de pectat-liaze (Amb a 1, Art v 6), defensine (Art v 1, Amb a 4, Hel a 1), nsLTP (Amb a 6, Art v 3, Par j 1, Par j 2) şi proteinelor omoloage Ole e 1 (Pla l 1, Che a 1, Sal k 5)(29). Multe proteine sunt considerate alergene minore şi fac parte din familia profilinelor (Amb a 8, Art v 4, Hel a 2, Par j 3, Mer a 1, Che a 2, Sal k 4, Ama r 2) şi a polcalcinelor (Amb a 9, Amb a 10, Art v 5, Par j 4, Che a 3), cunoscute ca panalergene(38). Modelele tridimensionale ale unor familii de proteine sunt prezentate în figura 8(29).

Reacţii încrucişate pot avea loc între alergeni provenind de la specii de buruieni înrudite. În afară de profiline şi CCD, ambrozia şi pelinariţa conţin şi alte alergene care pot induce reacţii încrucişate. Anticorpii IgE specifici acestora pot determina reacţii alergice clinic semnificative(39,40). Un grad mare de reactivitate încrucişată a fost observat între diferite specii de ambrozia şi pelinariţă, dar şi la alte plante din familia Asteraceae.

Polenul de iarba pârloagelor sau ambrozia (Ambrosia artemisiifolia)

Genul Ambrosia cuprinde în jur de 50 de specii native în partea centrală şi de nord a Americii, care au invadat zone din Europa încă din secolul trecut şi care s-au răspândit în ultimele decenii la nivel european, dat fiind caracterul transfrontalier al polenului aeropurtat(29). Ambrosia artemisiifolia var. elatior (ambrozia comună, denumită iarba pârloagelor sau floarea pustei) este o buruiană anuală, invazivă, cu un potenţial înalt de a induce reacţii de hipersensibilitate de tip I în ultima parte a verii şi toamna. În România, ambrozia reprezintă una dintre cele mai importante surse alergenice, cu impact sever asupra sănătăţii. În prezent, sunt identificate 12 alergene din polenul de ambrozie, dintre care cele mai importante sunt(38):

Amb a 1 (pectat-liaza) este alergenul major, care induce reacţia la peste 90% dintre pacienţii alergici la acest polen. Până în prezent au fost identificate şi caracterizate imunologic 5 izoforme Amb a 1. Un grad moderat de reactivitate încrucişată a fost observat frecvent între Amb a 1 şi alergenul din pelinariţă, Art v 6 (familia pectat-liazelor), acestea având o omologie a secvenţelor de 58%. De asemenea, Amb a 1 prezintă o omologie de 44-45% cu alergeni din familia Cupressaceae, cum ar fi Cry j 1 (cedrul japonez), Jun a 1 (cedru de munte) şi Cup a 1 (chiparos de Arizona), care aparţin familiei de pectat-liaze, dar între care nu s-a demonstrat o reactivitate încrucişată semnificativă. Alergenul cu care este cel mai similar din punct de vedere al secvenţei este pectat-liaza din Hellianthus annuus (floarea-soarelui), cu care prezintă o omologie de 67,8%(38).

Amb a 11 (cistein-proteaza) este un alergen major recent identificat, cu o rată de sensibilizare de până la 66%. Amb a 11 prezintă o structură moleculară comună cu alţi alergeni majori care aparţin aceleiaşi familii de proteaze, cum ar fi Act d 1 din kiwi (36,9%), Ana c 2 din ananas (34,1%) şi Der f/Der p 1 din acarieni (27,3/23,5%). Studii recente au relevat că există pacienţi sensibilizaţi doar la Amb a 11 (15%), ceea ce impune includerea Amb a 11 în kitul de diagnostic şi în preparatele de AIT(38).

Figura 7. Selectarea AIT pe baza criteriilor de diagnostic molecular (Phl p 1, Phl p 5, Phl p 7, Phl p 12, Ole e 1, Fra e 1 şi Bet v 1). Prezentare educaţională adaptată după Kleine et al. (2017)(37) *dacă există în arealul în care se află şi Olea europaea
Figura 7. Selectarea AIT pe baza criteriilor de diagnostic molecular (Phl p 1, Phl p 5, Phl p 7, Phl p 12, Ole e 1, Fra e 1 şi Bet v 1). Prezentare educaţională adaptată după Kleine et al. (2017)(37) *dacă există în arealul în care se află şi Olea europaea

 

Figura 8. Modelele tridimensionale ale unor familii de proteine generate prin folosirea platformelor in silico Swiss-Model şi UCSF Chimera. A) model Amb a 1.0101, B) model Art v 1.0101, C) model Art v 3.0201 şi D) model Pla l 1.0101. Săgeata dublă reprezintă cross-reactivitate IgE demonstrată clinic. Săgeata simplă reprezintă o predicţie a cross-reactivităţii pe baza gradului înalt de omologie al secvenţelor de aminoacizi. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)
Figura 8. Modelele tridimensionale ale unor familii de proteine generate prin folosirea platformelor in silico Swiss-Model şi UCSF Chimera. A) model Amb a 1.0101, B) model Art v 1.0101, C) model Art v 3.0201 şi D) model Pla l 1.0101. Săgeata dublă reprezintă cross-reactivitate IgE demonstrată clinic. Săgeata simplă reprezintă o predicţie a cross-reactivităţii pe baza gradului înalt de omologie al secvenţelor de aminoacizi. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)

Amb a 4 (defensină) prezintă o reacţie pozitivă la 20-39% dintre pacienţii sensibilizaţi la polenul de ambrozia. Pacienţii sensibilizaţi la acest alergen minor reacţionează frecvent cu molecule alergenice majore din clasa defensinelor prezente în alte polenuri. Spre exemplu, Art v 1 (Artemisia vulgaris), alergenul major din pelinariţă, faţă de care nu este clar dacă răspunsul se datorează reactivităţii încrucişate sau cosensibilizării. Amb a 4 prezintă o omologie de peste 60% cu alergenii majori Par h 1 (Parthenium hysterosphorus) şi Hel a 1 (Heliantus annuus)(38).

Amb a 6 (nsLTP) prezintă o rată de sensibilizare între 20% şi 35% în rândul populaţiei alergice la polenul de ambrozie. Deşi face parte din nsLTP, o familie de panalergene întâlnite în fructe şi nuci, omologia dintre Amb a 6 şi alte nsLTP este limitată la sub 40%. Nu a fost observată o reactivitate încrucişată între proteine de transfer lipidic din polenuri, iar reactivitatea încrucişată între nsLTP dintre alimente şi polenuri este limitată(38).

Amb a 8 (profilină) este un panalergen şi prezintă o rată de sensibilizare între 20% şi 35% în rândul populaţiei alergice la polenul de ambrozie. Amb a 8 prezintă secvenţe structurale comune cu o omologie de peste 65% cu profiline din alimente şi polenuri, cum ar fi Cor a 2 (alun), Mal d 4 (măr), Dau c 4 (morcov), Mus a 1 (banană), Pru p 4 (piersică), Hel a 2 (floarea-soarelui), Phl p 12 (timoftică), Bet v 2 (mesteacăn), Ole e 2 (măslin), Cyn d 12 (iarbă Bermuda) şi alţele. În plus, Amb a 8 prezintă o omologie de 89,5% a secvenţei de aminoacizi cu Art v 4, rezultând o reactivitate încrucişată comparabilă în cadrul aceleiaşi familii, datorată asemănării structurale a celor două proteine. Amb a 8 şi Hel a 2 prezintă cea mai ridicată omologie structurală (94%)(38).

Amb a 9 şi Amb a 10 aparţin familiei de polcalcine (proteine care leagă calciul cu două, respectiv trei domenii EF-hand) şi prezintă o reacţie pozitivă la 10-15% dintre pacienţii sensibilizaţi la polen de ambrozie. Amb a 9 prezintă similarităţi structurale cu alte alergene din aceeaşi familie de proteine, cum ar fi Art v 5, Syr v 3, Bet v 4 şi Ole e 3, iar Amb a 10 prezintă similarităţi structurale cu proteinele Ole e 8, Cyn d 7 şi Phl p 12(38).

Sindromul ambrozie-pepene-banană este un sindrom de alergie orală datorat reacţiei încrucişate între alergenele din Ambrosia şi alimente. Posibili candidaţi implicaţi în acest sindrom sunt componentele alergenice care determină o reacţie încrucişată din familia profilinelor (Amb a 8, Cit la 2, Cuc m 2, Cuc p 2, Cuc s 2, Mus xp 1) şi LTP-urilor (Amb a 6, Cuc m LTP). În acest caz, pacienţii cu simptome de rinită indusă de polenul de ambrozie pot dezvolta simptome orale când consumă diverşi membri ai familiei Cucurbitaceae: pepene verde (Citrullus lanatus subsp. vulgaris), pepene galben (Cucumis melo var. inodorus), dovlecel (Cucurbita pepo), castravete (Cucumis sativus), şi ai familiei Musaceae: banane (Musa x paradisiaca). Ca urmare a posibilei reactivităţi încrucişate între polenul de ambrozia şi alte plante din familia Asteraceae, se recomandă să nu se administreze suplimente alimentare cu Echinacea la pacienţii alergici la ambrozie(41). Alimentele care prezintă reactivitate încrucişată cu polenul de ambrozie sunt prezentate în figura 9.

Polenul de pelinariţă (Artemisia vulgaris)

Genul Artemisia cuprinde în jur de 350 de specii răspândite în emisfera nordică şi Australia(29). Artemisia vulgaris (pelinariţa sau pelinul negru) este o plantă perenă importantă, nativă în zonele temperate din Europa, Asia, nordul Africii, Alaska şi America de Nord şi este larg utilizată în medicina tradiţională(42). Există o suprapunere a sezonului polinic la ambrozia şi pelinariţă, ambele având perioada de înflorire în iulie-septembrie(29).

Componentele moleculare alergenice din polenul de pelinariţă sunt:

Art v 1 (defensina) este alergenul major din pelinariţă, iar rata de sensibilizare este de 95% în rândul populaţiei alergice la polenul de pelinariţă. Prezintă o omologie de peste 60% cu reprezentanţi din aceeaşi familie de proteine, cum ar fi alergenele majore, Par h 1 şi Hel a 1, dar şi cu alergenul minor Amb a 4(29).

Figura 9. Alimente care pot prezenta reactivitate încrucişată cu polenul de ambrozie. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)
Figura 9. Alimente care pot prezenta reactivitate încrucişată cu polenul de ambrozie. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)

Art v 3 (LTP) prezintă o rată de sensibilizare de 22-70% în rândul populaţiei alergice la polenul de pelinariţă. S-a demonstrat frecvent o reactivitate încrucişată între proteina de transfer lipidic nonspecifică Art v 3 din pelinariţă şi molecule omoloage din alimente, cum ar fi Pru p 3. Sensibilizarea la Art v 3 în absenţa unei polinoze poate indica o sensibilizare primară la LTP în cazul alergiei alimentare(29).

Art v 4 (profilina) prezintă o reacţie pozitivă la 35% din populaţia alergică la polenul de pelinariţă(29). Art v 4 prezintă o omologie ridicată cu alergenul Amb a 8 din ambrozie şi cu alte proteine din aceeaşi familie, cum ar fi: Pru p 4 (piersică), Api g 5 (ţelină), Bet v 2 (mesteacăn), Phl p 12 (timoftica)(41).

Art v 5 (polcalcină cu două domenii EF-hand) prezintă o reacţie pozitivă la 10-28% din populaţia alergică la polenul de pelinariţă(29). Prezintă o omologie structurală comună cu polcalcine din ambrozie (Amb a 9 şi Amb a 10) şi alte polcalcine din mesteacăn (Bet v 4) sau timoftică (Phl p 7) (29).

Art v 6 (pectat-liaza) prezintă o reacţie pozitivă la 26% din populaţia alergică la polenul de pelinariţă(29). Proteina determină reacţie încrucişată cu alergenul major din ambrozie, Amb a 1, care face parte din aceeaşi familie de proteine(29).

Sunt descrise o serie de sindroame de alergie orală datorate reacţiei încrucişate între alergenele din pelinariţă şi diferite alimente, dintre care: sindromul ţelină-pelinariţă-condimente, având ca posibili candidaţi Art v 4 şi Art v 60 kDa omolog cu Api g 5; sindromul pelinariţă-piersică, având ca posibili candidaţi Art v 4, Art v 3 (LTP); sindromul pelinariţă-muşeţel – având ca posibil candidat Art v 1 (defensină); sindromul pelinariţă-muştar, având ca posibili candidaţi Art v 3 (LTP) şi Art v 4 (profilină)(41).

Mai mult, polenul de pelinariţă, de ambrozie şi de timoftică prezintă epitopi IgE comuni cu o glicoproteină alergenică din latex, prezenţa acestor epitopi explicând în parte simptomele clinice prezentate de persoanele alergice la polen la contactul cu latexul(43).

Diagnosticul alergiei la buruieni poate fi dificil de stabilit din cauza polisensibilizărilor frecvente şi a ­anamnezei neconcludente datorată suprapunerii sezonului de înflorire a plantelor cu alte polenuri, cum ar fi cele de mesteacăn şi graminee(29,44). Astfel, diagnosticul molecular al alergiilor este avantajos şi datorită faptului că limitează rezultatele nespecifice generate de polisensibilizare(29). Un exemplu privind diagnosticul diferenţial la buruieni este prezentat în figura 10.

Componentele alergenice din polenul de buruieni sunt redate în tabelul 6.

Concluzii

Componentele alergenice moleculare prezentate în acest articol pot fi folosite pentru diagnosticarea la nivel molecular a sensibilizării alergice la aeroalergene sezoniere, cu o precizie şi o sensibilitate analitică mai mari decât testarea bazată pe extracte din surse alergenice. Noţiunile de taxonomie sunt necesare pentru definirea corectă a alergenelor, dar şi pentru acurateţea datelor botanice(45).

Diagnosticarea la nivel molecular bazată pe componente alergenice izolate şi purificate din surse alergenice naturale sau produse recombinate prezintă şi câteva limitări: disponibilitatea alergenului (depinde de procese biotehnologice complexe, iar în prezent nu sunt disponibile comercial toate componentele alergenice moleculare de interes) şi costul mai ridicat al testării.

Tabelul 6. Componentele alergenice din polenul de buruieni(38,44). Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)
Tabelul 6. Componentele alergenice din polenul de buruieni(38,44). Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)

În abordarea clinică se recomandă folosirea complementară a metodelor de diagnostic bazate pe componente alergenice moleculare şi a celor bazate pe extracte din surse alergenice.

Figura 10. Model de diagnostic diferenţial pentru alergia la polen de ambrozie şi pelinariţă. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)
Figura 10. Model de diagnostic diferenţial pentru alergia la polen de ambrozie şi pelinariţă. Prezentare educaţională adaptată după Matricardi et al. (2016)(29)

În cazul mono- sau oligo-sensibilizării la alergeni, al cazurilor cu risc clinic scăzut şi al alergenelor foarte stabile cu abundenţă ridicată în sursele alergenice, extractele din surse alergenice pot fi folosite pentru diagnosticare, cu menţiunea că ele pot conţine antigene fără relevanţă clinică, ce pot produce rezultate fals pozitive.

Diagnosticarea bazată pe componente alergenice moleculare este recomandată cu precădere în cazul pacienţilor polisensibilizaţi, al pacienţilor cu risc clinic ridicat (caz în care specificitatea analitică oferită de acest tip de diagnosticare conferă o mai bună evaluare a riscului clinic şi a severităţii manifestărilor clinice) şi când componentele alergenice care se doresc a fi testate se regăsesc într-o cantitate foarte mică sau sunt instabile biochimic în extractele din surse alergenice.

Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului INSPIRED (Strategii inovative pentru prevenţia, diagnosticul şi terapia afecţiunilor respiratorii induse de polenul de ambrozie) cod SMIS 103662.

Bibliografie

  1. Aalberse RC, Akkerdaas J, van Ree R. Cross-reactivity of IgE antibodies to allergens. Allergy 56, 478–490 (2001).
  2. Ferreira F, Hawranek T, Gruber P, Wopfner N, Mari A. Allergic cross-reactivity: from gene to the clinic. Allergy 59, 243–267 (2004).
  3. Bublin M, Breiteneder H. Cross‐reactivities of non‐homologous allergens. Allergy (2019).
  4. Sánchez-Monge R., Salcedo G. Can cross-reactivity studies enable generic allergy prevention? in Allergy Matters (2007). doi:10.1007/1-4020-3897-6_6
  5. Pierson Mullany LK, Jackola DR, Blumenthal MN, Rosenberg A. Evidence of an affinity threshold for IgE-allergen binding in the percutaneous skin test reaction. Clin. Exp. Allergy (2002). doi:10.1046/j.0022-0477.2001.01244.x
  6. Luengo O, Cardona V. Component resolved diagnosis: when should it be used? Clin. Transl. Allergy 4, 28 (2014).
  7. Matricardi PM et al. EAACI Molecular Allergology User’s Guide. Pediatr. Allergy Immunol. 27, 1–250 (2016).
  8. Jakob T, Hamilton RG, Vieths S. Molecular Allergy Diagnostics. Molecular Allergy Diagnostics (2017). doi:10.1007/978-3-319-42499-6
  9. Canonica GW et al. A WAO – ARIA – GA2LEN consensus document on molecular-based allergy diagnostics. World Allergy Organ. J. 6, 17 (2013).
  10. Asam C, Hofer H, Wolf M, Aglas L, Wallner M. Tree pollen allergens-an update from a molecular perspective. Allergy 70, 1201–1211 (2015).
  11. Barber D et al. Understanding patient sensitization profiles in complex pollen areas: a molecular epidemiological study. Allergy 63, 1550–1558 (2008).
  12. Hauser M et al. Bet v 1-like pollen allergens of multiple Fagales species can sensitize atopic individuals. Clin. Exp. Allergy 41, 1804–1814 (2011).
  13. Rodriguez R et al. Olive pollen recombinant allergens: value in diagnosis and immunotherapy. J. Investig. Allergol. Clin. Immunol. 17 Suppl 1, 4–10 (2007).
  14. Charpin D et al. Cypress Pollinosis: from Tree to Clinic. Clin. Rev. Allergy Immunol. 56, 174–195 (2019).
  15. https://www.pollenwarndienst.at/allergy/profiles/birch/SiegfriedJäger/Medizinische Universität Wien.
  16. Bradshaw N. Part2. The allergen components. in Go molecular! A clinical reference guide to molecular allergy (ThermoFisherScientific, 2018).
  17. Castro AJ, Alche JD, Calabozo B, Rodriguez-Garcia MI, Polo F. Pla l 1 and Ole e 1 pollen allergens share common epitopes and similar ultrastructural localization. J Investig Allergol Clin Immunol 17, 41–47 (2007).
  18. Vieths S, Scheurer S., Ballmer‐Weber B. Current understanding of cross‐reactivity of food allergens and pollen. Ann. N. Y. Acad. Sci. 964, 47–68 (2002).
  19. Schmid-Grendelmeier P. Rekombinante Allergene: Routinediagnostik oder Wissenschaft? Hautarzt 61, 946–953 (2010).
  20. Schmid-Grendelmeier P. Rekombinante Allergene. Der Hautarzt 61, 946–953 (2010).
  21. European Academy of Allergy and Clinical Immunology. Molecular Allergology User’s Guide EAACI (European Academy of Allergy and Clinical Immunology). (2016).
  22. Sekerková A, Poláčková M. Detection of Bet v1, Bet v2 and Bet v4 specific IgE antibodies in the sera of children and adult patients allergic to birch pollen: evaluation of different IgE reactivity profiles depending on age and local sensitization. Int. Arch. Allergy Immunol. 154, 278–285 (2011).
  23. Arilla MC et al. Quantification of the major allergen from cypress (Cupressus arizonica) pollen, Cup a 1, by monoclonal antibody-based ELISA. Int. Arch. Allergy Immunol. 134, 10–16 (2004).
  24. Di Felice G, Barletta B, Tinghino R, Pini C. Cupressaceae pollinosis: identification, purification and cloning of relevant allergens. Int. Arch. Allergy Immunol. 125, 280–289 (2001).
  25. Valenta R, Twaroch T, Swoboda I. Component-resolved diagnosis to optimize allergen-specific immunotherapy in the Mediterranean area. J Investig Allergol Clin Immunol 17, 36–40 (2007).
  26. Akdis CA, Agache I. Global atlas of allergy. (European Academy of Allergy and Clinical Immunology, 2014).
  27. Andersson K, Lidholm J. Characteristics and Immunobiology of Grass Pollen Allergens. Int. Arch. Allergy Immunol. 130, 87–107 (2003).
  28. Hatzler L et al. Molecular spreading and predictive value of preclinical IgE response to Phleum pratense in children with hay fever. J. Allergy Clin. Immunol. 130, 894-901.e5 (2012).
  29. Matricardi PM et al. EAACI molecular allergology user’s guide. Pediatr. Allergy Immunol. 27, 1–250 (2016).
  30. Hrabina M, Peltre G, Van Ree R., Moingeon P. Grass pollen allergens. Clin. Exp. Allergy Rev. 8, 7–11 (2008).
  31. Sekerkova A, Polackova M, Striz I. Detection of Phl p 1, Phl p 5, Phl p 7 and Phl p 12 Specific IgE Antibodies in the Sera of Children and Adult Patients Allergic to Phleum Pollen. Allergol. Int. 61, 339–346 (2012).
  32. Tripodi S et al. Molecular profiles of IgE to Phleum pratense in children with grass pollen allergy: Implications for specific immunotherapy. J. Allergy Clin. Immunol. 129, 834-839.e8 (2012).
  33. Cipriani F et al. Diagnostic relevance of IgE sensitization profiles to eight recombinant Phleum pratense molecules. Allergy 73, 673–682 (2018).
  34. García-Mozo H. Poaceae pollen as the leading aeroallergen worldwide: A review. Allergy 72, 1849–1858 (2017).
  35. Cappella A, Durham SR. Allergen immunotherapy for allergic respiratory diseases. Hum. Vaccin. Immunother. 8, 1499–1512 (2012).
  36. Asero R. Component-resolved diagnosis-assisted prescription of allergen-specific immunotherapy: a practical guide. Eur Ann Allergy Clin Immunol 44, 183–187 (2012).
  37. Kleine-Tebbe J, Jakob T. Molecular allergy diagnostics: Innovation for a better patient management.  (2017). doi:10.1007/978-3-319-42499-6
  38. Chen KW, Marusciac L, Tamas PT, Valenta R, Panaitescu C. Ragweed Pollen Allergy: Burden, Characteristics, and Management of an Imported Allergen Source in Europe. Int. Arch. Allergy Immunol. 176, 163–180 (2018).
  39. Hirschwehr R. et al. Identification of common allergenic structures in mugwort and ragweed pollen. J. Allergy Clin. Immunol. 101, 196–206 (1998).
  40. Asero R et al. Concomitant sensitization to ragweed and mugwort pollen: who is who in clinical allergy? Ann. Allergy, Asthma Immunol. 113, 307–313 (2014).
  41. Popescu FD. Cross-reactivity between aeroallergens and food allergens. World J Methodol 2015; 5: 31-50.
  42. Sundararajan B, Kumari BDR. Novel synthesis of gold nanoparticles using Artemisia vulgaris L. leaf extract and their efficacy of larvicidal activity against dengue fever vector Aedes aegypti L. J. Trace Elem. Med. Biol. 43, 187–196 (2017).
  43. Fuchs T et al. Natural latex, grass pollen, and weed pollen share IgE epitopes. J. Allergy Clin. Immunol. 100, 356–364 (1997).
  44. Gadermaier G, Hauser M, Ferreira F. Allergens of weed pollen: an overview on recombinant and natural molecules. Methods 66, 55–66 (2014).
  45. Popescu FD. European standards and North American practice parameters for skin prick testing panels in allergic rhinitis and asthma. Rom. J. Rhinol. (2015). doi:10.1515/rjr-2015-0002

Articole din ediţiile anterioare

RUBRICA SPECIALISTULUI | Ediţia 3 7 / 2023

Reacţiile de hipersensibilitate induse de inhibitorii de pompă de protoni: strategii de diagnostic şi management

Alexandra Tiţa, Roxana-Marcela Criseru, Ana-Maria-Andreea Ioan, Selda Ali, Roxana Silvia Bumbăcea

Inhibitorii de pompă de protoni (IPP) reprezintă o clasă de medicamente utilizate de elecţie în tratamentul patologiilor gastrointestinale caracter...

31 octombrie 2023
LUCRĂRI ORIGINALE | Ediţia 4 4 / 2020

Diagnosticul molecular al alergiilor în practica clinică

Laura Haidar, Maria Roxana Buzan, Camelia Felicia Bănărescu, Anca-Daniela Cotuna-Coste, Raluca Maria Giurgiu, Carmen Panaitescu

Prevalenţa bolilor alergice este în creştere, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare (Pawankar et al., 2013).

22 decembrie 2020
LUCRĂRI ORIGINALE | Ediţia 1 5 / 2021

Sensibilizarea la acarienii din praful de casă – o interpretare moleculară

Camelia Felicia Bănărescu, Raluca Maria Giurgiu, Laura Haidar, Carmen Panaitescu

Acarienii din praful de casă reprezintă principala cauză de alergie respiratorie, iar reactivitatea atopică la produsele lor este una dintre cele m...

31 martie 2021
RUBRICA SPECIALISTULUI | Ediţia 4 6 / 2022

Sindromul pasăre-ou

Camelia Elena Berghea, Otilia Luminiţa Manolache, Alice-Florentina Şerban, Mădălina Avram

Sindromul pasăre-ou este o tulburare de hipersensibilitate IgE-mediată, care implică manifestări alergice la un individ care consumă gălbenuş, după...

19 decembrie 2022