Din cărţile care tratează subiecte legate de evoluţia domeniului farmaceutic reiese că drumul parcurs în acest sector a fost suprapus celui general, economic sau social.
Dacă ne aplecăm asupra învăţământului farmaceutic, vedem cum au apărut pe rând din Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie din Bucureşti o facultate de farmacie independentă (1923), urmată de secţiile de la Cluj şi Iaşi, care fac parte din facultăţile de medicină.
Au avut loc modificări majore generate de înfiinţarea Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, care au dus la o mai bună funcţionare a sistemului sanitar, respectiv farmaceutic. Acest lucru a fost posibil prin aplicarea a două legi sanitare care au reglementat aspectele specifice ale practicii farmaceutice şi prin respectarea prevederilor Farmacopeii Române, care era la cea de-a patra ediţie (1926).
Producţia medicamentelor avea germeni în laboratoarele chimico-farmaceutice înfiinţate în secolul al XIX-lea. În funcţie de resursele financiare de care dispuneau, aceste laboratoare se ocupau cu producţia, prelucrarea sau condiţionarea medicamentelor de sinteză sau fitoterapeutice, fiind prezente în toate marile regiuni ale ţării: Cluj, Bucureşti, Orăştie, Piatra Neamţ.
Progresele înregistrate pe fiecare din cele trei aspecte – legislativ, educaţional sau industrial – în acest secol le putem regăsi ca efecte şi în zilele noastre. Nu trebuie decât să le analizăm şi să facem ceea ce continuă progresul lor.
La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi farmacişti!