Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia L.) este o plantă nativă în America de Nord şi invazivă în Europa, Australia, America de Sud, Africa. Încadrarea sistematică a plantei cuprinde:
Planta agreează clima caldă, lumina şi ploile de vară. Nu îi place vegetaţia deasă şi copacii. Creşte de la nivelul mării până la înălţimea de 400 m.
Habitat
Ambrozia creşte în grădini, culturi de cereale şi de floarea-soarelui, respectiv în zonele lăsate în paragină (de aici denumirea de „iarbă de paragină”), în apropierea dărâmăturilor, pe şantierele în construcţii, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, pe terenurile prost întreţinute.
Istoric
Conform descrierii din 1958 a lui Wagner şi Beals din SUA, ambrozia a fost descoperită şi identificată în 1838. Conform lui Basett şi Crompton (1975), ea a fost studiată de Palliser în 1863. În Canada s-a descoperit polenul ei cu o vechime de peste 60 000 de ani.
Intensificarea transporturilor intercontinentale a produselor agricole (cartofi, cereale, seminţe de trifoi) a facilitat răspândirea acestei specii pe alte continente. Prezenţa ambroziei pe continentul european a fost semnalată prima oară în 1863 în Germania şi în 1870 în Elveţia. Ca urmare a slabei sale competitivităţi şi aclimatizări, răspândirea speciei a fost încetinită. Răspândirea plantei în Europa a început în Primul Război Mondial. Prima apariţie pe teritoriul Ungariei a fost semnalată în 1920 în Somogysud. Răspândirea accelerată în Ungaria a avut loc în anii 1990. Începând cu anii 1950 s-a răspândit cu repeziciune în Europa. În perioada 1960-1970 au fost semnalate în regiunile lyoneze numeroase probleme de sănătate. Conform unui studiu din GA2LEN, cea mai afectată ţară este Ungaria, unde 58-60% dintre locuitori sunt sensibili la polenul de ambrozie, spre deosebire de alte ţări europene, unde avem următoarele procentaje: Germania 14%, Olanda 15%, Danemarca 20%.
În România, planta s-a aclimatizat recent, răspândirea fiind ajutată de încălzirea globală. Primele informaţii apar în 1908, planta fiind prezentă în Banat, Sighet, Moldova şi Muntenia.
În contextul încălzirii globale, a crescut foarte mult producţia de polen de ambrozie. Cantitatea de polen se dublează în perioadele de secetă şi de temperaturi crescute(1).
Scurtă descriere
Ambrozia are o tulpină roşiatică, robustă, cu perişori, cu 1,5 metri înălţime, cu flori galbene aşezate în spic. Este o plantă foarte rezistentă şi cu o adaptare foarte bună(2).
Pe lângă acţiunile ei nefaste asupra sănătăţii omului, ambrozia este una dintre speciile folosite la recuperarea terenurilor contaminate cu metale grele, fiind utilizată în cazul contaminării cu cupru (Cu) şi cadmiu (Cd). Ea este utilizată de populaţiile autohtone din America de Nord (indienii Cherokee, Dakota) în medicina tradiţională.
Planta înfloreşte de la mijlocul lunii iulie şi până în septembrie-octombrie, când apare „epidemia” de alergie la polenul ei. Polenul plantei, extrem de alergizant, poate fi purtat de vânt pe distanţe foarte mari şi devine periculos şi pentru oamenii care nu stau în zone în care creşte planta.
Polenul ambroziei este responsabil de acţiunea alergică. Declanşarea alergiei corespunde cu perioada de înflorire sfârşit de iulie – sfârşit de septembrie. O plantă poate elibera până la 8 miliarde de grăuncioare de polen, de aproximativ 20 microni diametru, şi până la 30 000 de seminţe care îşi păstrează proprietăţile germinative până la 40 de ani(3).
Simptomele alergiei la ambrozie
Simptomatologia este violentă, cu un tablou clinic complex, care depăşeşte în intensitate simptomatologia alergenică la polenul florilor şi pomilor din primăvară, când explozia polenului în aer este masivă.
Ea constă în: strănut în salve, prurit nazal, faringian, rinoree apoasă, obstrucţie nazală, secreţii postnazale, înroşire şi prurit ocular, tuse seacă iritativă, wheezing şi dispnee, în special dimineaţa şi seara, urticarie.
Conform unui studiu efectuat în Ungaria, s-au investigat caracteristicile clinice ale alergiei la ambrozie în rândul populaţiei maghiare, Ungaria fiind una dintre ţările cele mai afectate din Europa. Studiul a constat în testarea a 1000 de subiecţi adulţi care au fost examinaţi în legătură cu reacţia alergică la ambrozie. 305 pacienţi au raportat alergie, dintre care 218 au avut simptome în timpul polenizării ambroziei, sugerând alergia la plantă. 40% dintre aceştia au simptome de mai mult de cinci ani; astmul a fost raportat în proporţie de 18,3%. Aproximativ 24% dintre aceştia sunt nediagnosticaţi, nu au luat medicamente şi nu au vizitat un medic specialist. În comparaţie cu pacienţii alergici la alt factor alergen decât polenul de ambrozie, aceşti subiecţi sunt mai în vârstă şi mai bine educaţi, iar predominanţa sexului feminin a fost mai puţin pronunţată decât în grupul neexpus. Concluzia studiului a fost că aproximativ 22% din populaţia maghiară suferă de alergie la ambrozie(4).
Studiile arată că strategiile de eradicare a plantei sunt cele mai importante în limitarea răspândirii acestei alergii. Un studiu interesant a fost făcut de un grup de cercetători prin urmărirea pH-ului solului asupra creşterii şi alergenităţii polenului plantei Ambrosia artemisiifolia. În acest studiu s-a investigat importanţa pH-ului solului asupra germinaţiei, creşterii (în înălţime, lăţime, greutate uscată) şi, de asemenea, s-au făcut investigaţii referitoare la reproducerea ei (mărimea inflorescenţei şi numărului de flori). Printr-un experiment s-au reprodus condiţii controlate ale pH-ului solului. Prin metoda soluţiei de Ca(OH)2, s-au creat trei medii de cultură: pH=5 (acid), pH=6 (slab acid) şi pH=7 (neutru). Rezultatele au arătat că plantele crescute la pH=7 au fost mai scurte şi au dezvoltat frunze cu o viteză mai mică decât cele crescute la un pH de 5 sau 6; plantele crescute la pH de 7 nu au produs flori şi polen. De asemenea, s-a observat că la un pH de 5 sau 6, plantele au fost mai mari (s-a utilizat greutatea uscată a biomasei aeriene), au avut inflorescenţe mai mari şi au emis polen mai devreme. Acest studiu indică faptul că se poate limita distribuţia şi periculozitatea ambroziei prin modificarea pH-ului solului(5).
În urma unui studiu efectuat în Germania s-a observat că există o similitudine între alergia determinată de Ambrosia artemisiifolia L. (ambrozia) şi cea la Artemisia vulgaris L. (pelin negru), două plante apropiate botanic, ambele aparţinând subfamiliei Asteroideae din familia Asteraceae. S-a studiat reactivitatea încrucişată prin determinările caracteristicilor biologice moleculare. Testarea cutanată a pielii nu este suficientă pentru a deosebi sensibilizarea la ambrozie de cea la pelin negru. Principalul alergen al ambroziei este „Amb a1”, care este o pectatează, care catalizează descompunerea pectinei (componentă majoră a peretelui celular al plantei). Peste 95% dintre pacienţii cu alergie la ambrozie, reacţionează la Amb a1 cu un test pozitiv de piele sau prezintă o creştere a imunoglobulinei E specifică. Al doilea alergen major este „Amb a11”, pentru care 66% dintre pacienţii alergici la ambrozie răspund.
La pelinul negru, alergenul major este „Art v 1”, alţi alergeni mai puţin importanţi sunt „Art v 2”, „Art v 3” şi „Art v 6”. Art v 1 este o glicoproteină bazică cuprinzând două secvenţe: o secvenţă bogată în cisteina N terminal şi o secvenţă C terminal, prolina/hidroxiprolina(6).
Alergiile la ambrozie şi pelin negru sunt legate datorită asemănărilor dintre „Amb a1” şi „Art v 6” sau „Art v 1” şi „Amb a4”. Studiile clinice şi serologice au arătat că aproape toţi pacienţii care sunt sensibilizaţi împotriva pelinului negru reacţionează şi la polenul de ambrozie. În schimb, majoritatea indivizilor sensibili la ambrozie nu prezintă reactivitate la pelin negru. Separarea între ambrozie şi pelin negru este aproape imposibilă, deoarece perioadele de înflorire sunt aproape identice. Diagnosticarea pe componente, care se bazează pe alergenii puri, ar putea fi un plus de valoare în sprijinul medicinei individualizate. Medicul american Morrill Wyman a descris prima dată alergia la polenul de ambrozie, drept „catargie autumnală”. Importanţa rinitei determinate de ambrozie a crescut semnificativ în ultimele decenii în Europa, astfel că polenul de ambrozie este şi o sursă importantă de sensibilizare alergică în Europa. O alergie la ambrozie poate avea următoarele forme: rinoconjunctivită alergică, astmul determinat de ambrozie, dermatită alergică, sindromul alergiei orale.
Rinoconjunctivita alergică (febra fânului determinată de ambrozie) este asemănătoare cu febra fânului clasică, caracterizată prin mâncărime a nasului, strănut, nas curgător, nas congestionat, mâncărime a pleoapelor. Nu toate simptomele apar simultan. În cele mai multe cazuri, persoanele afectate suferă simultan de simptome nazale şi oculare. În cazul tulburărilor alergice ale tractului respirator la sfârşitul verii, verificarea sensibilizării la ambrozie poate fi importantă în diagnosticarea diferenţială(7).
În cazul astmului, în mod normal, el este precedat de o rinită alergică la polenul de ambrozie. Această modificare nu este obligatorie, rinita alergică poate rămâne singura manifestare, fără modificarea spre astm. La început, rinita alergică (tuse uscată, obstrucţia căilor respiratorii, insuficienţa toracică, trezire nocturnă şi rezistenţă fizică redusă) este sezonieră şi numai în timpul polenizării ambroziei. După câţiva ani (intervalul depinde de factorii individuali, cum ar fi: fumatul, cantitatea de polen la care a fost expus, fondul genetic), astmul periodic progresează în astm manifestat întregul an, exceptând cazul în care a fost iniţiat un tratament farmacologic complet.
Dermatita alergică (dermatita de contact, eczema de contact) poate apărea şi în cazul ambroziei, deoarece această plantă aparţine sescviterpenelor, care conţin alergeni fitocontact.
Potrivit lui Rueff, cel mai mare risc de sensibilizare apare la pacienţii care au deja un teren alergic şi au simptome de alergie în perioada sfârşit de vară – început de toamnă, care au deja anticorpi pentru polen, la acarienii din praful de casă etc. Este interesant, din punct de vedere medical, cât timp trece de la expunerea la polen şi apariţia primelor simptome clinic. Potrivit lui Jager, această perioadă este de aproximativ 10-15 ani. Mai mult, trec circa 5 ani între sensibilizările clinic silenţioase şi apariţia simptomelor. Acest lucru arată că invazia unei regiuni cu ambrozie nu produce imediat probleme de sănătate, ci durează aproximativ 15-20 de ani. Cunoaşterea acestui interval este importantă, deoarece nu trebuie să subestimăm pericolul expansiunii ambroziei, ca urmare a lipsei actuale de bolnavi în regiunea respectivă(8).
Tratament
Imunoterapia sublinguală (SLIT) este un tratament specific pentru bolile alergice. Tabletele de ambrozie, care conţin 15 până la 25 de micrograme de alergen major, au redus simptomele rinitei alergice asociate la utilizarea medicamentelor cu 23% până la 41%, în trei ani de tratament şi doi ani de urmărire(9).
Imunoterapia alergologică sublinguală oferă o nouă alternativă pentru pacienţii cu rinită alergică. Eficacitatea acestor comprimate a fost stabilită prin studii clinice de amploare. În plus, beneficiile ar putea persista şi după întreruperea tratamentului. Reacţiile locale, cum ar fi simptomele gastrointestinale sau orofaringiene, sunt frecvente. Cu toate acestea, anafilaxia severă este rară şi, prin urmare, SLIT poate fi administrată acasă(10).
Reglementări legislative
În România, din cauza încălzirii climei în ultimii ani, se observă o expansiune a culturilor spontane de ambrozie. Ele apar pe terenurile lăsate în paragină, unde planta găseşte condiţii prielnice înmulţirii. Pentru a stopa această expansiune a ambroziei, în 2018 Guvernul României a votat Legea nr. 62/2018 privind combaterea înmulţirii ei. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României în 9.03.2018 şi a intrat în vigoare la 17.03.2018.
Potrivit legii, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de ape, sistemelor de irigaţie şi ai bazinelor piscicole trebuie să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a plantei numită ambrozie, lucrări care trebuie realizate până cel târziu la 30 iunie, în fiecare an. Distrugerea se poate face prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice. Nerespectarea acestei măsuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi între 750 şi 5000 de lei pentru persoanele fizice şi 5000-20000 de lei pentru cele juridice(11). Normele metodologice de aplicare a Legii 62/2018 au fost aprobate în şedinţa de guvern din 5.09.2018. Se stabilesc instituţiile responsabile, precum şi atribuţiile acestora în ceea ce priveşte prevenirea, combaterea şi distrugerea ambroziei.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Ministerul Sănătăţii vor realiza anual campanii de informare şi conştientizare împreună cu parteneri locali, stabilind măsurile care se impun pentru limitarea extinderii şi eradicării acestei plante. Totodată, instituţiile menţionate vor crea o pagină specială de prezentare a ambroziei pe site-urile proprii până pe 30.10.2018. Autorităţile vor identifica anual zonele infestate cu plantă şi vor soma proprietarii să le cureţe(12).
Concluzii
Prezenţa ambroziei este semnalată în flora spontană pe raza mai multor judeţe din vest şi, fiind o specie puternic invazivă, prezintă un real pericol. După cum s-a arătat, pericolul pentru sănătatea populaţiei este mare şi se impun măsuri urgente şi susţinute, având în vedere că ne învecinăm la vest cu Ungaria, ţară puternic afectată de această plantă. De măsurile care se vor lua în următorii ani depinde sănătatea pe termen lung a populaţiei noastre. Şi cum este mai uşor să prevenim decât să tratăm, să luăm această lege cu seriozitate şi implicare, pentru a nu fi nevoiţi ca în următorii ani să avem o explozie de cazuri de rinite alergice, astm, dermatite atopice şi toate afecţiunile care decurg din contactul cu polenul de ambrozie, cu potenţial puternic alergenic.