În biroul doamnei farm. primar Adelina Platon, farmacist-şef la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, există un „colţişor de onoare”, unde sunt expuse diplomele rezidenţilor. „În acest spital am găsit deschiderea pentru a implementa un sistem în care farmacistul face mai mult decât să numere cutiile din depozit şi să scrie facturi. Tocmai de aceea cred că am mulţi rezidenţi, pentru că mergem cu ei pe secţii şi urmărim pacienţii, iar medicii ne consultă în privinţa medicaţiei”.

Povestim, de asemenea, cu farm. primar Adelina Platon despre experienţa profesională din Spania, unde a locuit 13 ani, şi bunele practici pe care le-a putut implementa după întoarcerea în România, ca farmacist diriginte.

 
Adelina Platon
  • licenţiată în farmacie la UMF „Carol Davila” Bucureşti, 1984

  • titlu omologat în Spania, 2004

  • doctorand în farmacologie, 1993

  • proprietar şi farmacist-şef al farmaciei A.M. ADONISFARM SRL, Bucureşti, 1994-2002

  • consilier principal, Serviciul Farmaceutic, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, 2001-2002

  • farmacist coordonator al studiilor masterale ,,Atención Farmacéutica 

  • en farmacia comunitaria”, Universitatea din Valencia, 2005-2007

  • farmacist-şef, farmacia Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Bucureşti, din 2015 până în prezent

Farmacist.ro: Când şi cum aţi ajuns să profesaţi în Spania?

Adelina Platon: În 2002 am plecat în Spania, după ce am vândut farmacia pe care o am aveam în Bucureşti. Vorba fiicei mele: „Mamă, degeaba eşti deşteaptă, dacă nu eşti şi om de afaceri şmecher”.

Câţi ani aţi avut farmacia dvs. în Bucureşti?

Din 1994 până în 2002. Deci opt ani. Înainte de a pleca în Spania am făcut farmacia cadou lanţului Dona, apoi am lucrat un an consilier la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi după aceea am plecat în Spania, unde am stat din 2002 până în 2014. După o perioadă mi-au fost echivalate studiile şi, apoi, în 2005, am început să lucrez la Facultatea de Farmacie din Valencia, coordonator de studii de masterat, farmacie clinică. Atencion farmaceutica numesc spaniolii farmacia clinică practicată în farmacia de comunitate.

După aceşti doi ani am început să profesez în farmacie, ca să văd şi eu cum este să lucrezi în farmacia spaniolă.

Care sunt câteva dintre diferenţele principale între sistemul farmaceutic din Spania şi cel românesc?

În Spania nu există decât un farmacist-proprietar, iar un farmacist are o singură farmacie. Punct. Nu există lanţuri de farmacii. Vrei mai multe? Îţi poţi face copiii farmacişti.

De asemenea, în farmacia de comunitate, preţul medicamentelor este unic în toată Spania. La farmacia de spital, în schimb, ministerul stabileşte preţurile. Licitaţiile electronice s-au introdus de abia de anul trecut, iar ei fac contracte cu producătorul, nu cu furnizorul, pentru că în Spania sunt cinci furnizori pe toată ţara, care are 40 de milioane de locuitori şi o suprafaţă aproape dublă faţă de a României.

În fiecare an primeam contra cost un catalog de la Colegiul Farmaciştilor cu RCP-urile şi preţurile tuturor medicamentelor. Acolo era scris clar preţul. 12 euro scria, cu 12 euro dădeai medicamentul. Simplu. Nu este ca în România, să se poată stabili şapte mii de preţuri şi să umble bieţii pacienţi din farmacie în farmacie ca să găsească medicamentul cu un leu mai ieftin.

De ce v-aţi întors în România, în 2015, după 12 ani de profesat în Spania?

Când a început criza economică, m-am mutat în Barcelona, dar până în 2012 situaţia a fost stabilă. Apoi reţetele au început să fie decontate foarte târziu, după 3-6 luni, şi, prin urmare, nici noi nu am mai fost plătiţi la timp. Aşa că am decis să mă întorc în România. Am dat întâi concurs la Spitalul „Sfântu Ioan” şi apoi, în 2015, am dat concurs aici, la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, unde lucrez şi în prezent.

În Spania, Colegiul Farmaciştilor este forul tutelar şi cel care decontează reţetele. Nu există casă de asigurări, doar colegiul şi ministerul.

Cu toate acestea, din punct de vedere profesional, Spania a fost cea mai bună perioadă a mea, pentru că mi s-a permis să mă organizez cum vreau şi să ofer consultanţă pacienţilor în farmacia de comunitate. Mi-am amenajat un loc separat, pentru că nu poţi sta de vorbă cu pacientul în mijlocul farmaciei. Aşa a fost prevăzut de la început, de altfel, un spaţiu pentru acordarea consultaţiilor, unde vorbeşti cu pacientul, îi iei tensiunea, glicemia etc. Consultaţiile le realizam, de obicei, după terminarea programului, pentru că eram unicul farmacist pe tură şi eram şi farmacist substitut. În Spania gradele sunt: farmacist substitut – care înlocuieşte întotdeauna proprietarul farmaciei, farmacist adjunct şi farmacist simplu.

Cum se realizează trasabilitatea medicamentelor în Spania?

Este un stil de securizare a medicamentelor total diferit. Am prezentat acest sistem la mai multe conferinţe, de când m-am întors în ţară, dar vorbesc singură, pentru că nimeni nu are interes să implementeze un astfel de stil de securizare. Ce se face acum cu serializarea medicamentelor la nivel european este apă de ploaie.

În Spania, fiecare medicament are un cod care se decupează când îi eliberezi pacientului medicamentul, iar fără acest cupon nu ai cum să vinzi cutia de medicamente. Pe cuponul cu codul de bare este înscris şi un cerculeţ. Dacă cerculeţul este pe jumătate negru, înseamnă că este un psihotrop. Dacă este complet negru, atunci este stupefiant.

În momentul în care a venit pacientul cu reţeta electronică, printată pe format A4, inclusiv cu un cod de bare, eu scanam reţeta şi îmi apărea pe calculator tot istoricul pacientului, cu toată medicaţia. Apoi decupam codul de bare de pe cutia de medicamente şi îl lipeam pe noua foaie A4. O cutie de medicamente care nu avea acest cupon era egală cu zero, n-aveai ce să faci cu ea, nu mai aveai cum să o comercializezi.

De asemenea, scanând codul, puteam să văd tot parcursul acelei medicament. De la producător, furnizor şi până a ajuns la mine, farmacist. Deci, dacă eu am primit 500 de cutii, n-aveam cum să eliberez 2 000 de reţete cu omeprazol. Asta înseamnă trasabilitate. Iar spaniolii aveau implementat acest sistem încă din 2007.

Ce bune practici învăţate în Spania aţi putut să implementaţi în România?

Doar aici, la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, am găsit deschiderea pentru a îmbunătăţi lucrurile şi am putut să implementez un sistem în care farmacistul face mai mult decât a număra cutiile din depozit şi a scrie facturi. Tocmai de aceea am mulţi rezidenţi, pentru că mergem cu ei pe secţii, urmărim pacienţii, medicii ne consultă în privinţa medicaţiei etc.

Şi le facem de bunăvoie şi siliţi de mine (râde). Cred că suntem singura farmacie din ţară care am implementat, în sistemul informatic, validarea condicii de prescripţie de către farmacistul clinician. Verificăm să nu fie doze depăşite, să nu fie greşeli de prescriere. Dacă le identificăm, luăm legătura cu medicul şi îi spunem: „Nu vă supăraţi, vedeţi că aţi depăşit doza de algocalmin. Maxim sunt 5 g pe zi. Dvs. aţi prescris 10. Ce tăiem, algocalminul sau algifenul?”.

Şi cum reacţionează medicii? Cât de deschişi sunt către colaborarea medic specialist – farmacist clinician?

Nu sunt probleme. S-au obişnuit cu stilul acesta de lucru, dar menţionez din nou că aici, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, chiar am găsit deschidere din partea conducerii şi am putut să implementez un astfel de sistem.

Şi aveţi medicamentele din farmacie organizate pe acţiuni, nu în ordine alfabetică.

Da, de zeci de ani organizez medicamentele după acţiuni, încă dinainte de a deveni popular conceptul de farmacie clinică.

A venit la un moment dat o inspecţie şi s-au crucit. „Cum e posibil aşa ceva, doamnă? Trebuie organizate în ordine alfabetică”, mi-a spus inspectoarea. Dar noi le avem clar organizate pe acţiuni: antiinflamatoare, antiagregante, inhibitori de pompe de protoni etc. Aici înveţi farmacologie, dacă nu ai învăţat la şcoală.

În Spania aveau o vorbă: farmacistul trebuie să iasă din spate – din oficină, din laborator – şi să stea în faţă, în farmacie, cu pacientul. Acesta este viitorul farmaciei. În Spania, farmacistul dădea consultanţă de nutriţie, regim pentru slăbit, se urmăreau pacienţii etc. La ei, farmacia clinică în circuit deschis a început să fie implementată din 2003. Cu câţiva ani în urmă a venit Linda Strand în Spania şi a zis: „Aaa, o să fie greu să implementăm aici principiile farmaciei clinice”. A mai venit peste 4-5 ani şi deja spaniolii porniseră puternic cu implementarea în marile oraşe.

Dar la noi, în România, şi acum 100 de ani farmacistul consilia pacientul.

Da! Eu când am avut farmacie în Bucureşti, în anii ’90, stăteam şi vorbeam cu pacienţii. Le explicam, în loc să fac vânzări.

Spre exemplu, veneau în farmacie părinţi cu copii care tuşeau şi cereau antibiotic. „Dar tuşeşte, daţi-ne Keflex”. Le explicam că acela nu este un medicament pentru tuse, ci un antibiotic. Stăteam, îi explicam mamei, după jumătate de oră îmi zicea: „Auziţi, doamnă, aţi pierdut cu mine jumătate de oră şi nu mi-aţi vândut Keflex, care costă 100 de lei. Să ştiţi că eu plec la altă farmacie şi cumpăr. Dumneavoastră nu sunteţi vânzător”. Şi chiar a nimerit-o. Eu nu sunt vânzător, sunt farmacist. Şi dacă voia să îşi distrugă copilul, e problema lor, dar eu nu le dădeam medicamentul.

Medicamentele nu se vând, pentru ele primeşti O INDICAŢIE. Eu aşa am învăţat la facultate: medicamentul nu este marfă. Medicamentul este un produs special, de aia se eliberează, ceea ce înseamnă că, alături de medicament, îi dai pacientului toate sfaturile necesare.

În Spania, când am coordonat masterul respectiv, am corectat cărţile a căror tematică fusese realizată de absolvenţi de farmacie, dar care lucrau în vânzări, şi scriau peste tot „clienţi”. Am tăiat peste tot în cursuri şi am scris „pacient” în loc de „client”.

Din această perspectivă, credeţi că farmacia clinică este specializarea care ar putea salva şi păstra statutul farmacistului? Acela de specialist, nu de vânzător?

Doar în spital, unde există înţelegere. Dar farmacia clinică se poate aplica foarte bine şi în circuit deschis, dar cine să o facă? În contextul în care farmacistul are targeturi de a vinde medicamentul X sau Y şi nu îi rămâne timp de consultanţă, iar nicio farmacie din România nu are un loc dedicat, unde să se poată discuta cu pacientul?