În prezent, practica farmaceutică a UE îmbracă diverse faţete, în conformitate cu nevoile societăţii şi cu politicile statale de îngrijire a sănătăţii umane. Dacă prepararea şi eliberarea medicamentelor din farmacie au fost dintotdeauna activităţile farmaceutice principale, obligaţia de informare a pacientului – respectiv, comunicarea cu acesta – are în prezent un rol esenţial în buna şi corecta înţelegere a tratamentului medicamentos şi în asigurarea unei terapii eficiente, pentru îmbunătăţirea efectului terapeutic.
Acest rol relativ nou al farmacistului s-a concretizat odată cu apariţia conceptelor de Pharmaceutical Care şi de îngrijire centrată pe pacient. De altfel, numeroase argumente susţin necesitatea informării şi comunicării cu pacientul în farmacie. Printre acestea se pot enumera, în primul rând, existenţa unui număr semnificativ de compuşi chimici şi agenţi biologici, a unor forme farmaceutice (sisteme de eliberare) diverse, obţinute prin tehnici convenţionale sau avansate (bio- şi nanotehnologii), clasificate ca inovatoare sau generice – cu alte cuvinte, a unui armamentarium terapeutic vast, care are nevoie de sfatul competent şi orientarea farmacistului. La acestea se adaugă regimurile complexe de administrare în unele boli, necesitatea instruirii pacienţilor asupra modului de administrare a unor forme dozate sofisticate (sisteme terapeutice transdermice, pulberi uscate pentru inhalat – Dry Powder Inhaler, forme orodispersabile etc.), automedicaţia prin intermediul OTC-urilor, tendinţa spre polipragmazie a persoanelor vârstnice care prezintă comorbidităţi şi aşteptările pacientului în ceea ce priveşte calitatea serviciilor farmaceutice.
În acest tablou complex, absenţa unei comunicări interpersonale adecvate între farmacist şi pacient privind medicaţia poate determina erori de administrare şi chiar eşecul tratamentului medicamentos, iar pe plan mai larg, insatisfacţia pacientului privind asistenţa farmaceutică sau imposibilitatea stabilirii ori dezvoltării unei relaţii profesionale bazate pe încredere şi de durată între cei doi interlocutori.
De aceea, farmacistul are o mare responsabilitate în ceea ce priveşte comunicarea eficientă cu pacientul. Spaţiul nu permite o dezvoltare a subiectului, însă aş aminti câteva elemente-cheie care trebuie avute în vedere pentru o bună comunicare cu pacientul – şi anume, necesitatea structurării informaţiilor transmise, astfel încât acestea să fie clare, precise, coerente şi corect adaptate nevoilor pacientului, respectarea unicităţii sale ca persoană, tratarea cu empatie, promovarea congruenţei mesajului verbal cu cel nonverbal, alocarea de timp şi efort pentru comunicare, dezvoltarea continuă a abilităţilor proprii de comunicare.
În final, cred că oportunitatea farmacistului de a fi ultimul profesionist cu care pacientul vine în contact înainte de iniţierea unui tratament oferă plusvaloare muncii sale, recunoaştere profesională în comunitate, stimă şi satisfacţie personală.