Una dintre lecţiile gemoterapiei a fost întoarcerea către studierea pădurii, a arborilor şi a relaţiilor existente în cadrul unei păduri, iar interdependenţa şi reţeaua simbiotică existentă în pădure ne-a învăţat puterea colectivului şi a colaborării cu persoanele interesate pe aceeaşi direcţie de evoluţie.
FRASINUL (Fraxinus excelsior)
Este unul dintre cei mai mari arbori cu frunze căzătoare din Europa şi se găseşte răspândit pe un areal vast, situat între munţii Pirinei şi Caucaz. Este un arbore care preferă soluri calcaroase, dar umede, precum şi aer curat şi umed (la fel ca şi Arinii şi Ulmii, cu care se asociază frecvent), fiind totuşi destul de rezistent la poluarea atmosferică, la solurile sărace şi expunerea la intemperii.
Frasinul este un arbore care iubeşte lumina, iar dispoziţia frunzelor sale este unică printre arborii pădurii – dispoziţie alternă (de o parte şi de alta a unei rămurele) a unor frunze înguste, formând reflexii de lumini şi umbre. Ceilalţi arbori, precum stejarii, fagii şi chiar ulmii, au coroană deasă, care nu prea permite trecerea luminii către alte plante de dedesubt.
Florile de Frasini pot fi masculine şi feminine pe acelaşi arbore, dar pot exista arbori doar cu flori masculine sau arbori doar cu flori feminine (fiind interesantă aici „polaritatea“ – tema separării femininului de masculin, la fel ca şi tema separării luminii de umbre (întuneric) – Frasinul fiind un arbore bine adaptat „polarităţii“ planetei Pământ (care evoluează continuu între noapte şi zi, întuneric şi lumină, bine şi rău).
Extractul din muguri de Frasin este unul dintre cele mai folosite gemoterapice în practica clinică, întrucât acţionează asupra rinichilor (favorizând eliminarea toxinelor pe calea urinară), a sistemului limfatic (realizând un drenaj limfatic, observabil prin îmbunătăţirea tuturor probelor metabolice) şi asupra articulaţiilor (aflate în strânsă legătură cu funcţia renală). De asemenea, extractul din muguri de Frasin are o acţiune de drenaj biliar (şi, implicit, influenţează indirect funcţionarea hepatică şi intestinală) şi o acţiune de eliminare a produşilor reziduali de metabolism precum colesterolul, trigliceridele şi mai ales acidul uric.
Din Compendiul dr. Piterà ştim că Extractul din muguri de Frasin este un drenor articular, biliar şi renal, cu acţiune tip diuretică, uricozurică, hipocolesterolemică şi anti-inflamatorie. Iar Pol Henry îl consideră unul dintre cele 6 remedii ale inflamaţiei exsudative, alături de Coacăzul negru, Mesteacăn, Arin negru, Plop negru şi Ulm.
Extractul din muguri de Frasin este indicat în:
1) Afecţiuni ale căilor urinare:
- Detoxifiant la nivel renal
- Insuficienţă renală uşoară cu oligurie (în asociere cu Juniperus communis)
- Calculoză renală (precedat şi/sau urmat de Extractele din Afin, Merişor, Iarbă neagră sau seminţe de Piersic)
2) Dereglări metabolice:
- Ajută la eliminarea acidului uric şi ureei (în hiperuricemie şi tulburări ale catabolismului nucleoproteinelor, în rigiditate articulară, artrită gutoasă, gută acută şi cronică). Un studiu clinic făcut de colega noastră, dr. Oana Socoliuc, la Timişoara (şi prezentat la Conferinţa ARGH din Timişoara, în martie 2015) pe un număr de 5 pacienţi suferinzi de hiperuricemie, care au primit Extract din muguri de Frasin pentru perioade cuprinse între 1 şi 3 luni, a arătat scăderi evidente ale valorii acidului uric seric după tratament.
- Este un remediu recomandat la persoanele supraponderale şi la persoanele cu retenţie de apă şi/sau cu hipercolesterolemie (se va asocia foarte bine cu Extractul din muguri de Fag şi/sau cu cel din Stejar, în terapia de echilibrare a stagnărilor metabolice).
3) Aparat osteoarticular:
- Este indicat în reumatism cronic, artroze, dureri articulare, tendininte şi inflamaţii ligamentare (cu Ampelopsis weitchii) şi ale membranelor sinoviale.
4) Aparat digestiv:
- Drenor biliar (congestie hepatică şi biliară)
- Calculoză colecistică colesterinică biliară (cu Arţar şi Rozmarin)
- Dischinezie biliară, colecistită (cu Arţar).
5) Ochi:
- Retinopatii (cu Afin şi Gingko biloba), dezlipire de retină
- Retinite (cu Coacăz şi Afin)
- Uveite (cu Afin).
Extractul din muguri de Frasin intră şi în compoziţia unor formule gemoterapice complexe:
Polygemma 12 – detoxifiere Rinichi, cu rol diuretic şi de susţinere a funcţiei renale (muguri de Frasin, sevă de Mesteacăn, extract fitoterapic din frunze de Mesteacăn).
Polygemma 14 – detoxifiere Articulaţii, cu acţiune depurativă şi antiinflamatoare, care ajută la mai buna eliminare a acidului uric şi ureei – a căror depunere la nivel articular duce la rigidizarea lor (muguri de Frasin, muguri de Jneapăn, sevă de Mesteacăn şi scoarţă de Salcie).
Polygemma 2 – Căi biliare – susţine buna funcţionare a veziculei biliare (mlădiţe de Rozmarin, muguri de Arţar şi Frasin). Ca acţiune, această formulă îmbunătăţeşte producţia de bilă şi fluxul biliar, reduce tendinţa de formare a calculilor biliari, este un activator metabolic cu efect puternic antioxidant, susţine eliminarea eficientă a produşilor de catabolism la nivel renal şi ajută la menţinerea unui nivel normal al lipidelor din organism (colesterol, trigliceride).
Extractul din muguri de Frasin mai poate fi utilizat în scheme de detoxifiere generală, alături de alte gemoterapice cu acţiune asupra sistemului limfatic, aparatului urinar şi tractului digestiv.
Pentru gemoterapicul din seminţe de Frasin există indicaţii distincte şi punctuale: în Compendiul de gemoterapie clinică, indicaţiile clinice ale produsului sunt pentru tulburări de libidou masculine, impotenţă, astenie sexuală, azoospermie, astenospermie, hipogonadism masculin, insuficienţă testiculară, senescenţă sexuală, sterilitate.
Formula complexă Polygemma 10 – bărbaţi 50+, realizată dintr-o combinaţie de extracte gemoterapice din mădiţe de Sequoia, seminţe de Frasin şi muguri de Arin negru, are o acţiune de tip revitalizant la nivel fizic şi psihic, reduce simptomele neplăcute care apar în mod frecvent la nivel uro-genital la vârsta a treia, îmbunătăţeşte circulaţia periferică şi ajută la menţinerea (şi chiar îmbunătăţirea) vieţii sexuale.
ULMUL (Ulmus campestris)
Este un arbore longeviv, care recolonizează terenuri abandonate; are rădăcini robuste, stolonifere şi ramuri care se apleacă spre pământ (iniţial merg către Cer, apoi către Pământ, dând un aspect caracteristic rotunjit coroanei sale).
Este un arbore foarte susceptibil la influenţe exterioare, putând fi, la fel ca şi Stejarul, foarte uşor lovit de fulger – dar, în acelaşi timp, dovedeşte în anumite circumstanţe rezistenţă extraordinară şi capacitate de adaptare uimitoare.
Extractul din muguri de Ulm (Ulmus campestris) – este un gemoterapic cu efect protector asupra pielii şi echilibrator al secreţiilor pielii (seboreică, sebacee).
Este un remediu complementar cu alte remedii în acţiunea generală de drenaj. Propunem combinaţia Extract din muguri de Ulm, Frasin şi Stejar pentru un drenaj general limfatic, renal şi cutanat.
Indicaţii clinice utile (din Compendiul dr. Piterà):
- Eczeme umede, dermatite pustuloase
- Acnee juvenilă, piele grasă, seboree, dermatită seboreică
- Cruste lactate
- Transpiraţie acidă şi urât mirositoare (adesea, la „mâncătorii de carne“)
- Herpes, stomatită aftoasă (episoade recidivante)
- Hidrosadenită.
Dacă ne uităm la indicaţiile clinice de mai sus, vom descoperi că Ulmul este un remediu de drenaj limfatic important, fiind un remediu antiacidoză limfatică. Este activ atât pentru eliminarea acidului uric, ureei şi colesterolului, cât şi a altor cataboliţi toxici, susţinând o echilibrare generală metabolică. Este un remediul util pentru susţinerea organismului aflat în „crize de eliminare“ (când apar eliminări urât mirositoare precum leucoree, diaree, transpiraţie urât mirositoare, la diferite nivele).
Concluzii
Atât arborii, cât şi produsele gemoterapice obţinute din muguri realizează o armonizare şi o reintegrare în natură, ca un fel de „reconectare“ la energia arborilor (care este energia Pământului, planeta ce ne găzduieşte).
Susţinerea Pământului, Arborilor şi menţinerea echilibrului aerului pe care îl respirăm reprezintă secretul menţinerii vieţii, atât pentru fiinţele umane, cât şi pentru copaci.
Folosirea produselor din muguri de arbori în gemoterapie duce la susţinerea proceselor de detoxifiere şi drenaj (renal, cutanat, digestiv şi general) şi la echilibrarea sistemului endocrin. Avem nevoie să studiem şi să folosim mai mult aceste produse din muguri de arbori, pentru a le extinde posibilităţile terapeutice şi a le înţelege profunzimea acţiunii.
Folosirea gemoterapicelor duce la armonizarea corpului omenesc şi la menţinerea dinamicii vieţii.