BIOCHIMIE

Gerovital H3 – mecanisme biochimice implicate în acţiunea antioxidantă

 Gerovital H3 – biochemical mechanism involved in antioxidant action

First published: 03 aprilie 2017

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/FARM.174.1.2017.534

Abstract

Gerovital H3 and its active ingredient‑procaine‑exert an antioxidant action, through the following general mechanisms: inhibit reactive oxygen species generation and lipid peroxidation in enzymatic and nonenzymatic systems in correlation with a modulating effect on the expression of antioxidant enzymes. Procaine and Gerovital H3 could exert their action on the atherogenesis process by lipid and lipoproteins-lowering effects, procaine action on the erythrocyte membrane or by antioxidant mechanisms, reducing the oxidative stress exerted on the membrane structure and on low density lipoprotein. Research confirm the role of procaine and Gerovital H3 as protective agents against oxidative stress and complete data that could explain, certainly to a partial extent, their anti-atherogenic and anti-aging effects proved from a clinical standpoint in longitudinal studies. 

Keywords
anti-aging, oxidative stress, antioxidant, lipid peroxidation

Rezumat

Gerovitalul H3 și ingredientul său activ – procaina – exercită o acțiune antioxidantă prin următoarele mecanisme generale: inhibă direct generarea de radicali liberi in vitro în sisteme enzimatice și neenzimatice, limitează semnificativ desfășurarea reacțiilor de peroxidare lipidică a membranelor celulare și susceptibilitatea la peroxidare a lipoproteinelor plasmatice și modulează exprimarea unor enzime antioxidante. Procaina și Gerovitalul H3 își exercită efectul asupra procesului de aterogeneză prin mai multe mecanisme independente, constând fie în diminuarea nivelului lipidelor și lipoproteinelor plasmatice, fie prin acțiunea procainei la nivelul membranei eritrocitare sau prin mecanisme antioxidante, diminuând stresul oxidativ exercitat asupra structurilor de membrană, cât și asupra lipoproteinelor de joasă densitate. Numeroase studii confirmă rolul procainei și al Gerovitalului H3 ca agenți protectori împotriva stresului oxidativ și aduc dovezi care ar putea explica, desigur parțial, efectul antiaterogen și, în general, efectul anti-aging al acestor produse geriatrice, demonstrat clinic în studii longitudinale.

Îmbătrânirea, de la aspectele de biologie și chimie la cele clinice, demografice și sociale, se află în centrul gândirii omului despre evoluția sa. În prezent, se consideră că prima cauză a îmbătrânirii este acumularea necontrolată, progresivă, a leziunilor produse în organism la nivel molecular și celular. Aceste schimbări determină declinul continuu și ireversibil al proceselor fiziologice și al diferitelor organe.
coala românească de gerontologie, prin studii și rezultate recunoscute, a reușit să imprime

În România, academician prof. dr. Ana Aslan a fost cea care a inițiat, a dezvoltat și a aprofundat cercetările legate de îmbătrânirea umană (figura 1). Prof. dr. Ana Aslan a înființat în 1952, la București, primul Institut de Gerontologie și Geriatrie din lume și a fundamentat domenii ale gerontologiei și geriatriei care reprezintă în momentul de față priorități mondiale:

  • concepția profilactică în abordarea fenomenelor normale și patologice ale îmbătrânirii, considerând gerontoprofilaxia o metodă esențială a întârzierii sau evitării fenomenelor morbide la vârsta a treia;
  • orientarea cercetării fenomenelor de involuție pe trei direcții esențiale: clinic, biologic și social.

Cercetările inițiate de prof. dr. Ana Aslan încă din 1951 cu privire la influența tratamentului cu procaină (novocaină) asupra proceselor degenerative de vârstă s-au concretizat prin crearea produselor geriatrice Gerovital H3 (1957) și Aslavital (1970). Cu aceste două medicamente, acad. Ana Aslan a deschis era prevenției și a profilaxiei în îmbătrânire.

Procaina – ingredientul activ al medicamentului Gerovital H3

Procaina – compus chimic sintetizat de Alfred Einhorn în 1905 – a fost introdusă în practica medicală sub numele de novocaină și reprezintă prototipul anestezicelor locale. Este un ester al acidului para-aminobenzoic (APAB) cu dietilaminoetanolul (DEAE) (figura 2).
Figura 2. Structura chimică a procainei, ester al acidului para-aminobenzoic (APAB) cu dietilaminoet

Gerovital H3, „produs eutrofic“ original românesc și, în același timp, primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbătrânire, a fost elaborat între anii 1946 și 1956, de prof. dr. Ana Aslan și școala sa, după numeroase cercetări clinice și experimentale (figura 3)(1).
Figura 3. Repere cronologice în dezvoltarea produselor românești pe bază de procaină

Efectele terapeutice obținute în urma administrării sistemice și efectele anestezice reprezintă două aspecte farmacodinamice distincte ale procainei și sunt determinate de dozaj și administrare. Se știa că, prin administrarea sistemică în concentrații mari, procaina are un efect anestezic local. De asemenea, se cunoștea faptul că, dintre toate anestezicele locale, procaina este cel mai puțin toxică. Școala românească de fiziologie, prin prof. Daniel Danielopolu, a remarcat multiplicitatea de acțiune a acestei substanțe, prin faptul că „exercită o acțiune uniformă asupra organismului, restabilește și crește procesele vitale active și rezistența locală“. Cu toate acestea, dr. Ana Aslan a fost cea care a intuit și descoperit acțiuni terapeutice de tip biotrofic ale procainei prin tratament de lungă durată în doze mici, cu rol curativ și profilactic(2).

Pentru a-i asigura soluției de procaină o mai bună stabilitate, farm. Elena Polovrăgeanu i-a scăzut pH-ul la 3,3 (față de 4,5), fapt care permite menținerea în organism a unei cantități mai mari de procaină înainte ca aceasta să fie hidrolizată în APAB și DEAE. La nivel celular și molecular, situsurile de acțiune a procainei și produșilor săi de metabolism sunt multiple, fapt ce susține numărul mare de efecte terapeutice.

Contextul studierii acțiunii antioxidante a procainei și Gerovitalului H3

Se poate afirma faptul că Ana Aslan a „lansat“ Gerovitalul H3 (GH3) în lumea științifică biomedicală internațională simultan cu dezvoltarea de către Denham Harman, în 1956, a Teoriei radicalilor liberi în îmbătrânire și patologie(3). Această teorie postulează ideea că, în mod paradoxal, sursa de viață aerobă – oxigenul molecular (O2) – generează în cursul metabolismului normal forme activate deosebit de agresive pentru organismele vii: anionul superoxid (O2• −), radicalul hidroxil (HO), peroxidul de hidrogen (H2O2), oxigenul singlet (1O2), radicalul hidroperoxil (HO2•−), radicalul alchil-peroxi (ROO), monoxidul de azot (NO), anionul peroxinitrit (ONOO). Aceste entități reactive (radicali liberi ai oxigenului sau specii reactive de oxigen, reactive oxygen species – ROS) degradează moleculele vitale (proteine, lipide, acizi nucleici) și produc lezări la nivelul membranelor, al materialului cromozomial, al enzimelor și al moleculelor care modulează nivelul ionilor de Ca2+ în compartimentele intracelulare. Pentru a combate aceste agresiuni, organismul dispune de mijloace eficace, care cuprind atât molecule „mici“ cu proprietăți antioxidante (ascorbat, tocoferoli, glutation redus, acid uric), cât și sisteme enzimatice (superoxid dismutază, glutation peroxidază, catalază). Stresul oxidativ apare în celulă ca urmare a dezechilibrului dintre factorii prooxidanți și sistemele antioxidante protectoare, în favoarea prooxidanților.

Douăzeci de ani mai târziu, D. Harman afirma că acumularea progresivă și ireversibilă a leziunilor oxidative provocate de radicalii liberi în organism contribuie la modificarea funcțiilor fiziologice, la o incidență crescută a bolilor și la o reducere a duratei de viață.

R.G. Cutler (1985) a găsit o corelație negativă, semnificativă, între viteza reacției de autooxidare a țesuturilor, cantitatea de substrat peroxidabil și potențialul maxim al duratei de viață a speciei(4). Mecanismele naturale de apărare a organismului împotriva atacului radicalilor liberi variază de la o specie la alta, precum și în cadrul țesuturilor aceleiași specii. Iar G. Barja arată, în 1998, că viteza de generare a radicalilor liberi la nivel mitocondrial determină, de fapt, rata îmbătrânirii, precum și durata maximă de viață a diferitelor specii(5,6).

Deși nu a fost dovedită în totalitate o legătură clară între stresul oxidativ și patologiile îmbătrânirii sau durata de viață, teoria stresului oxidativ rămâne totuși cea mai viabilă ipoteză formulată până în prezent. Această teorie are calitatea de a explica, reuni și integra cea mai mare parte a mecanismelor senescenței, iar markerii cumulativi ai stresului oxidativ pot fi evaluați ca biomarkeri ai îmbătrânirii organismului, la nivel celular și sistemic.

Dat fiind interesul crescând pe care îl prezintă strategiile de prevenție a bolilor și strategiile anti-aging, antioxidanții reprezintă o arie majoră de interes, iar testarea acțiunii antioxidante a unei molecule a devenit o componentă esențială în cercetare și în industria farmaceutică. Astfel, se discută în prezent despre elaborarea unor nanovectori „carrier“ pentru antioxidanți, care să mărească biodisponibilitatea acestor molecule. Cu toate acestea, metodele utilizate în prezent pentru cercetarea acțiunii antioxidante a unui compus sunt limitate de lipsa unei standardizări, atât în privința modelelor biologice de studiu, a prelucării probelor biologice, cât și în privința existenței unor antioxidanți „de referință“, care să se utilizeze în studiile experimentale in vivo și in vitro. Mai mult, trebuie avut în vedere și faptul că aceste tratamente se suprapun peste sistemele antioxidante endogene. Deci mecanismele de acțiune antioxidantă depind de mediul biologic, extrem de complex, în care se desfășoară acestea, de interrelația cu alte molecule prooxidante sau antioxidante(7).

Antioxidanții sunt molecule (substanțe) care au capacitatea de a inhiba sau de a micșora viteza de oxidare a altor molecule. Ei au capacitatea de a reacționa cu radicalii liberi și de a neutraliza efectul lor lezional prin donarea unor electroni, rezultând radicali mai puțin reactivi sau chiar produși stabili. Există o mare diversitate de compuși și de biomolecule care au această proprietate, iar aceștia prezintă o mare diversitate privind reactivitatea pe care o au față de diferiți radicali liberi(8,9).

În Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie (INGG) „Ana Aslan“, dr. biochim. Cornelia Rusu a inițiat primele studii privind acțiunea antioxidantă a Gerovitalului H3, în contextul cercetărilor de biologia îmbătrânirii axate în principal pe rolul radicalilor liberi în îmbătrânire și în patologia asociată vârstei. Acțiunea antioxidantă este atribuită procainei, dar și celorlalți constituenți ai GH3 și Aslavitalului: sărurile de potasiu, acidul benzoic și acidul glutamic(10). Pe măsură ce Teoria stresului oxidativ a fost fundamentată la nivel internațional cu noi argumente, și cercetările desfășurate în INGG au luat amploare, fiind investigate mecanismele implicate în efectul antioxidant al procainei și al GH3 la nivel celular, molecular și sistemic, prin utilizarea unor diferite modele experimentale, atât in vitro, cât și in vivo – pe culturi de celule și pe animale de experiență, precum și cercetări clinice, de testare a acțiunii antioxidante și antiaterosclerotice a Gerovitalului H3.

Modele de studiu in vitro a procainei și a Gerovitalului H3

Numeroase cercetări au investigat efectul procainei și GH3 în cadrul unor sisteme generatoare de radicali liberi, in vitro. Efectul inhibitor al acestor produse asupra producerii de radical superoxid (O2.-) a fost demonstrat prin utilizarea sistemului chimic Nishikimi, compus din NADH-fenazin metosulfat (PMS) – nitroblue tetrazolium (NBT). Astfel, GH3 și Aslavitalul la diferite concentrații (0,2; 0,4; 0,6; 1 și 2 mM concentrație de
procaină), precum și ingredienții lor inhibă în mod diferit generarea radicalului superoxid(10).

Deși în acest model experimental procaina nu exercită efecte evidente în cursul diferitelor etape ale generării de radical superoxid, prezența ei în sistem infuențează acțiunea inhibitorie exercitată de compușii din compoziția GH3 și a Aslavitalului asupra sistemului transportor de electroni.

Tot prin utilizarea unui sistem de generare a radicalului superoxid, dar enzimatic – reprezentat de xantină și xantin-oxidază –, a fost examinat modul în care aceste preparate farmaceutice acționează asupra unei surse biologice, endogene, de radicali liberi, care contribuie in vivo la lezările oxidative tisulare, în cursul ischemiei, urmată de reperfuzie(11). Anionul radicalic superoxid (O2.-), format în cursul reacției dintre xantină și xantin-oxidază, reduce clorura de 2-[4-iodofenil]-3-[4-nitrofenol]-5-feniltetrazoliu [INT] la formazani. Reducerea INT a fost înregistrată în prezența a diferite concentrații de procaină și Gerovital H3, comparativ cu superoxid dismutaza (SOD) – enzima antioxidantă care detoxifiază superoxidul în condiții fiziologice (figura 4).
Figura 4. Efectul antioxidant global al GH3, Aslavital și al ingredienților lor activi asupra generă

Cercetările in vitro efectuate pe celule izolate din sânge (eritrocite, limfocite, trombocite), pe organite subcelulare izolate din omogenate tisulare de șobolan și celule animale în cultură, au generat și un număr semnificativ de rezultate privind efectul procainei și al Gerovitalului H3 asupra peroxidării lipidice.

Peroxidarea lipidică este un proces de deteriorare oxidativă a lipidelor nesaturate și determină în primul rând alterări ale structurii și permeabilității membranei. Reacțiile de peroxidare au un mecanism complex, rezultând numeroși produși de degradare cu structuri diferite, cum ar fi: izoprostani, hidroperoxizi, diene conjugate, malondialdehidă (MDA), 4-hidroxinonenal (4-HNE). Compușii care pot reprezenta substrat în procesul de peroxidare pot fi acizii grași polinesaturați liberi sau esterificați ori colesterolul. Peroxidarea lipidică este un proces pe care organismul îl folosește în mod fiziologic pentru modificarea pe cale oxidativă a unor stucturi organice sau morfologice. Din cauze încă neclare, peroxidarea poate depăși acest aspect, precum și sistemele de control biochimic, devenind astfel o condiție etiologică a unor boli asociate îmbătrânirii.

Prezența în lumea vie a unor antioxidanți naturali sau de sinteză care acționează după mecanisme diferite și eficiente dovedește adaptarea organismelor și reglarea strictă a concentrației peroxizilor. Spre exemplu, la nivel mitocondrial sunt generate specii reactive de oxigen prin intermediul lanțului transportor de electroni, iar efectul lor lezional este dependent de conținutul în antioxidanți liposolubili, în principal a-tocoferol și coenzima Q10.

Prin acțiunea sa, procaina se leagă de constituenții membranari și induce schimbări în fluiditatea membranară, în funcție de concentrația sa. Primele studii în legătură cu efectele diferite ale procainei, la concentrații mici și mari, asupra respirației mitocondriale, au fost făcute de Aslan și Rusu (1980)(12). La concentrații mici are loc o facilitare intramembranară a difuziei compușilor cu grupări -SH, determinând un rol protector împotriva peroxidării lipidice. La concentrații mari, membrana celulară devine rigidă, permițând difuzia preferențială a oxigenului și accelerarea reacțiilor radicalice. Un studiu comparativ privind efectul procainei-HCl și al GH3 la concentrații mari (1 mM și 10 mM), realizat prin metoda oxigrafică pe fracțiunea mitocondrială hepatică de șobolan, a demonstrat că GH3 inhibă efectul 2,4-dinitrofenolului, de decuplant al fosforilării oxidative(13).

De asemenea, Tarba și Crăciun (1990)(14) au arătat că, la concentrații mici (10-5 – 10-4 M) de procaină, are loc o ușoară stimulare a respirației, fără afectarea altor fenomene legate de membrană, cum ar fi potențialul de membrană, fluxul ionilor de calciu și fosforilarea. La concentrații mai mari (10-3 și 10-2 M) de procaină, autorii au remarcat un efect decuplant moderat, evidențiat prin creșterea ratei respirației, în starea bazală și în starea 4, din care rezultă o ușoară inhibare a stării 3 și a fosforilării. La concentrații mari, efectele sunt vizibile și la nivel ultrastructural, cu o creștere a procentului de mitocondrii supercondensate și mărite în volum. Interacțiunea medicamentelor cu enzimele lanțului respirator și ATP-aza mitocondrială sunt evenimente secundare, cele mai importante efecte fiind cele de la nivelul stratului lipidic membranar (dezorganizare și permeabilizare). Pe baza acestei stimulări a respirației observate la concentrații farmacologice ale medicamentului (10-5 – 10 -4 M) se avansează ipoteza că efectele generale în urma tratamentului in vivo nu sunt neapărat legate de o puternică stimulare a respirației, ci mai curând de o cumulare a efectelor mici la nivelul organelor bogate în mitocondrii (creier, inimă, ficat). Deci prin legarea procainei de constituenții membranari, ea acționează ca stabilizator de membrană.

S-au făcut studii și pe membrana eritrocitară: acțiunea antihemolitică a procainei pare să fie corelată cu acțiunea sa antioxidantă, întrucât peroxidarea lipidică a membranei eritrocitare este un proces incipient al hemolizei. Aslavitalul reduce acțiunea hemolitică a fenilhidrazinei și, în același timp, reduce concentrația de malonil dialdehidă (MDA), un indicator al autooxidării eritrocitului. Aslavitalul inhibă in vitro peroxidarea hepatică microzomială, ceea ce demonstrează efectul protector la nivel de membrană(15).

Modele de studiu in vivo al procainei și Gerovitalului H3

Studiile de microscopie electronică în fluorescență au arătat că, la șobolan, tratamentul cu GH3 reduce acumularea de lipofuscină – pigmentul vârstei – în creier, în testicule și în inimă (Aslan A et al.(12)).

Un număr important de studii au demonstrat efectele benefice ale tratamentului in vivo cu procaină și Gerovital H3 la animale de laborator, prin modularea exprimării unor enzime antioxidante și inhibarea peroxidării lipidice. Astfel, s-a demonstrat că GH3 are un efect modulator asupra activității superoxid dismutazei (SOD) în creierul de șobolan. De asemenea, tratamentul cronic cu procaină, GH3 și Aslavital inhibă peroxidarea lipidică a fragmentelor mitocondriale și a omogenatului de creier de șobolan(15).

Studiile efectuate de Lupeanu și colab. (1999) au arătat că alterarea funcției mitocondriilor, urmată de accelerarea degradării purinelor în îmbătrânire se realizează cu generarea suplimentară a speciilor reactive ale oxigenului (radicalul superoxid și peroxidul de hidrogen) la nivel mitocondrial, în citosol și peroxizomi. Creșterea producerii speciilor reactive ale oxigenului în îmbătrânire poate modula activitatea unor sisteme celulare de protecție antioxidantă, cum ar fi catalaza. În cursul îmbătrânirii, activitatea catalazei crește semnificativ în ficat și inimă, dar scade semnificativ în rinichi la șobolanii albi Wistar, femele. La șobolanii masculi, activitatea enzimei din ficat scade semnificativ în procesul îmbătrânirii. Procaina și Gerovitalul H3 induc creșterea semnificativă a activității catalazei în ficat și în rinichi, la toate grupele de vârstă, și reducerea activității sale în inimă la șobolanii adulți și bătrâni, femele(15).

Cercetările privind oxidarea NADH în mitocondriile izolate din ficatul de șobolan au evidențiat faptul că tratamentul cu procaină și Gerovital H3 a indus stimularea transportului de electroni în lanțul respirator (oxidarea NADH) și reducerea semnificativă a generării de specii reactive ale oxigenului. Și acest rezultat demonstrează acțiunea antioxidantă a procainei și a Gerovitalului H3 in vivo(13).

Reducerea progresivă a sintezei de ATP prin fosforilare oxidativă în procesul îmbătrânirii determină o intensificare a catabolismului purinelor, evidențiată prin creșterea semnificativă a xantin oxidazei și a urat oxidazei. Procaina și Gerovitalul H3 nu au influențat activitatea xantin oxidazei la șobolanii adulți, dar au indus reducerea semnificativă a acesteia în ficatul, rinichiul și inima șobolanilor bătrâni(15). Diminuarea activității xantin oxidazei s-a realizat indirect, prin prevenirea conversiei xantin dehidrogenazei în oxidază, datorită capacității procainei de a interacționa cu citomembranele și de a menține homeostazia intracelulară a calciului. Creșterea activității urat oxidazei în urma tratamentului cu procaină și Gerovital H3 ar putea reflecta abilitatea celor două medicamente de a stimula metabolismul celular. Intensificarea catabolizării purinelor se face prin intervenția xantin dehidrogenazei, nu a xantin oxidazei, deci cu o generare redusă de radical superoxid și peroxid de hidrogen.

Acțiunea antioxidantă și antiaterogenă a procainei și a Gerovitalului H3

Tratamentul cronic cu GH3 și Aslavital are efecte antiaterosclerotice, consecință a reducerii colesterolului mobilizat din depozite și a acțiunii lipotrope, heparinoide și lipoconvertibile, metabolitul său primar – dietilaminoetanolul (DEAE) fiind cel mai implicat.

Încă din 1960, Hammerl și Pichler au evidențiat faptul că tratamentul de lungă durată cu procaină determină scăderea colesterolului seric. Numeroase studii clinice au remarcat efectul antiaterogen al acestor produse geriatrice, prin acțiunea antitrombogenică, prin stimularea procesului de fibrinoliză și, nu în ultimul rând, prin modificările benefice asupra metabolismului lipidic. Aceste efecte au fost demonstrate prin numeroase cercetări experimentale și clinice(11,15).

Figura 5. Efectul antioxidant global al GH3, Aslavitalului și al ingredienților lor activi asupra
Un studiu clinic controlat deschis, efectuat pe 88 de pacienți cu ateroscleroză sistemică și care au urmat timp de șapte luni tratament cu GH3 și Aslavital, a evidențiat acțiunea hipolipemiantă și antioxidantă a acestor produse (figura 5)(15).

  • Rezultatele obținute în aceste studii clinice evidențiază efectele benefice ale tratamentelor cu GH3 și Aslavital, și anume:
  • Tratamentul cu Aslavital a determinat o scădere semnificativă a trigliceridelor serice la 75% dintre pacienți.
  • Tratamentul cu GH3 a determinat o scădere semnificativă a colesterolului total pentru 45% dintre pacienți.
  • HDL-colesterolul a crescut semnificativ la 36% dintre pacienții tratați cu Aslavital și la 22% dintre pacienții tratați cu GH3.
  • Capacitatea antioxidantă serică totală a fost semnificativ mai mare în urma tratamentului cu GH3 și Aslavital.
  • Susceptibilitatea eritrocitelor la peroxidarea lipidică a scăzut semnificativ.
  • Susceptibilitatea lipoproteinelor de joasă densitate la oxidare (LDLox) a fost semnificativ diminuată în urma tratamentului cu Aslavital și GH3.

De asemenea, prin determinări in vitro efectuate prin incubarea LDL nativ izolat din plasma umană, în prezența diferitelor concentrații de GH3, Aslavital și procaină, s-a evidențiat efectul inhibitor al acestora asupra formării dienelor conjugate și a hidroperoxizilor lipidici, inhibiția maximă fiind exercitată de Aslavital, urmată de GH3 și de procaină. Se remarcă o inhibare semnificativă a oxidării LDL după 20 și 40 de minute de la inducerea oxidării de către ionii de cupru, în prezența Aslavitalului la toate concentrațiile testate, în timp ce GH3 a exercitat o diminuare semnificativă a formării dienelor conjugate numai la concentrația cea mai mare, de 1 mM. După 180 de minute, GH3 și Aslavital au inhibat formarea dienelor conjugate numai la concentrația de 1 mM, în timp ce concentrații mai mici, de 0,5 și 0,1 mM, nu au avut efect inhibitor asupra oxidării LDL. Procaina în concentrație de 1 mM a inhibat semnificativ oxidarea LDL în primele 60 de minute(11).

Prin utilizarea aceluiași model experimental, s-a testat și efectul inhibitor al celor doi produși de hidroliză ai procainei: dietilaminoetanolul (DEAE) și acidului para-aminobenzoic (APAB). S-a evidențiat o acțiune inhibitoare numai în cazul DEAE. Astfel, la concentrația de 5 mM în mediul de reacție, Aslavitalul a inhibat peroxidarea lipidică în procent de 46%, GH3 cu 17%, iar procaina și DEAE cu 23% și, respectiv, 28%.

Studiile au confirmat acțiunea „statin-like“ a procainei, exercitată prin reglarea activității HMG-CoA-reductazei, implicată în biosinteza colesterolului(15).

Se poate sugera că o combinație a Aslavitalului sau a Gerovitalului H3 cu medicamentele hipolipemiante ar putea diminua doza acestora și implicit reacțiile adverse ale tratamentului clasic al hiperlipidemiilor.

În concluzie, aceste studii confirmă rolul procainei și al Gerovitalului H3 ca agenți protectori împotriva stresului oxidativ și aduc dovezi care ar putea explica, desigur parțial, efectul antiaterogen și în general efectul anti-aging al acestor produse geriatrice, demonstrat clinic în studii longitudinale, dar sunt necesare cercetări suplimentare pe noi modele experimentale in vitro și in vivo, pentru fundamentarea mecanismelor de acțiune ale acestor agenți terapeutici cu efect antioxidant.

Bibliografie

  1. Parhon C.I, Aslan A., „Novocaina – factor eutrofic și întineritor în tratamentul profilactic și curativ al bătrâneții“, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1955.
  2. Aslan A., Theoretical bases of procaine therapy (Gerovital H3 and Aslavital) in the prophylaxis of ageing, Rom. J. Geront. Geriat., 1980, 1: 5 – 15.
  3. Harman D., Aging: a theory based on free radical and radiation chemistry. J Gerontol., 1956, 11 (3): 298–300.
  4. Cutler R.G., Human longevity and aging: possible role of reactive oxygen species, Ann. N. Y. Acad. Sci., 1991, 621:1-28.
  5. Barja G., Rate of generation of oxidative stress-related damage and animal longevity, Free Radic. Biol. Med., 2002, 33(9):1167-1172.
  6. Barja G., Mitochondrial oxygen consumption and reactive oxygen species production are independently modulated: implications for aging studies, Rejuvenation Res., 2007, 10(2):215-224.
  7. Grădinaru D., Biochimia stresului oxidativ în patologia asociată îmbătânirii, Editura Ars Academica, București, 2013.
  8. Gutteridge J.M., Halliwell B., Antioxidants: Molecules, medicines, and myths, Biochem. Biophys. Res. Commun., 2010, 393(4):561-564. 
  9. Sies H., Oxidative stress: a concept in redox biology and medicine, Redox Biol., 2015, 4:180-183.
  10. Rusu C., Lupeanu E., Inhibitory effect of procaine, Gerovital H3 and Aslavital on the production of superoxide radical, Rom. J. Geront. Geriat., 1989, 10:117-129.
  11. Grădinaru D., Margină D., Borșa C., In vitro studies regarding the antioxidant effects of procaine, Gerovital H3 and Aslavital, Rev. Roum. Chimie, 2009, 54(9):761-766.
  12. Aslan A., Rusu C., The action of Aslavital upon red cell lipid peroxidation in rats with induced hemolitic anemia, Rom. J. Geront. Geriatr., 1986, 2(7):109-113.
  13. Rusu C., In vitro studies concerning procaine and Gerovital H3 effect on some mitochondria functions, Rom. J. Geront. Geriat., 1990, 11:217-225.
  14. Tarba C., Crăciun C. A comparative study of the effects of procaine, lidocaine, tetracaine and dibucaine on the functions and ultrastructure of isolated rat liver mitochondria. Biochim Biophys Acta 1990, 1019(1):19-28.
  15. Georgescu M., Rusu C., Revnic F., Răchită M., Lupeanu E., Valuch A., Andrei V., Grădinaru D., Borșa C., Ionescu C., Opriș S. Gerovital H3 și Aslavital – mecanisme geroprotectoare și antioxidante la nivel celular și molecular, Rom. J. Geront. Geriatr., 2005, 26(4):27-45.

Articole din ediţiile anterioare

NUTRIŢIE | Ediţia 2 211 / 2023

Rolul alimentaţiei în ameliorarea patologiilor cardiovasculare

Gabriel Olteanu, Andreea-Viviana Mârza, Ştefan‑Sebastian Busnatu, Corina-Bianca Ioniţă-Mîndrican, Menadoru Coza Menadoru Coza, Alexandru‑Tiberiu Cîrţu, Marius Sorinel Neacşu, Magdalena Mititelu

Există numeroşi factori de risc care influenţează apariţia unui eveniment cardiovascular. Dintre aceştia, îi numim factori de risc nemodificabili p...

26 aprilie 2023
TRATAMENT | Ediţia 2 193 / 2020

Retinoizi topici

Georgiana Niţulescu, George Mihai Niţulescu

Retinoizii ocupă un loc important în portofoliul substanţelor dermatologice. Iniţial au fost folosiţi pentru tratamentul acneei vulgare, utilizarea...

16 aprilie 2020
SUPLIMENT FITOTERAPIE | Ediţia 2 / 2015

Urtica urens L. - o potenţială sursă de compuşi cu acţiune antioxidantă

Ioana Nencu, Prof. dr. farm. Cerasela Elena Gîrd

Excesul de radicali liberi este corelat cu bolile inflamatorii, cardiovasculare şi neurodegenerative. O potenţială sursă de antioxidanţi fenolici (...

06 aprilie 2015
NUTRIŢIE | Ediţia 4 213 / 2023

Terapia nutriţională în echilibrarea pacientului oncologic

Andreea-Viviana Mârza, Gabriel Olteanu, Corina-Bianca Ioniţă-Mîndrican, Mihaela‑Isabela Mănescu, Natalia Vstavskaia, Narcisa Drăghici, Marius Sorinel Neacşu, Alexandru‑Tiberiu Cîrţu, Menadoru Coza Menadoru Coza, Tiberiu-Andrei Drăghici, Magdalena Mititelu

Cancerul este o patologie complexă manifestată prin acumularea de celule anormale care cresc şi care uneori se răspândesc în alte părţi ale corpulu...

27 septembrie 2023