Dacă o suni pe doamna prof. dr. farm. Monica Hăncianu, sunt şanse mari să o „prinzi” în aeroport, între două zboruri. Programul încărcat şi deplasările vin la pachet cu profesia sa. Începând cu anul 2016, este prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, responsabilă de relaţii internaţionale şi parteneriate academice. Anul acesta va împlini 27 de ani de carieră universitară şi duce cu mândrie mai departe valorile şi cunoştinţele mentorilor săi, prof. dr. farm. Emanoil Grigorescu şi prof. dr. farm. Ursula Stănescu.
„Să nu uiţi că studenţii şi colegii tăi, cadrele didactice, sunt cei pentru care tu trebuie să lucrezi, ca decan”, ne spune prof. dr. farm. Hăncianu despre cele învăţate în perioada de opt ani în care a condus Facultatea de Farmacie din Iaşi.
MedicHub: De unde vine pasiunea dumneavoastră pentru ştiinţă şi pentru lumea plantelor?
Monica Hăncianu: Sincer, nu ştiu cum a încolţit în mintea mea dorinţa de a deveni farmacist. Probabil am avut ceva exemple în jur, dar fără să existe un punct în timp pe care să îl pot individualiza. Însă în momentul în care am devenit studentă, mi-a plăcut foarte mult Facultatea de Farmacie.
Mama mea, de altfel, m-a şi îndemnat să dau admiterea la Facultatea de Medicină, spunându-mi că la Farmacie va fi mai greu ca la Medicină. Şi, într-adevăr, studiul ştiinţelor farmaceutice necesită foarte mult efort.
Apoi, ca studentă, am avut onoarea de a avea un mentor extraordinar, pe domnul prof. univ. dr. Emanoil Grigorescu, care a fost unul din marii profesori de farmacognozie ai României şi cel care a redeschis Facultatea de Farmacie la Iaşi, ea fiind închisă după Al Doilea Război Mondial. Profesorul Grigorescu a venit din Bucureşti, unde era asistent universitar şi lucra şi la ICSMCS (Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetării Farmaceutice), iar la Iaşi, împreună cu câţiva entuziaşti, a reuşit să redeschidă Facultatea de Farmacie. S-a mutat aici împreună cu toată familia şi a rămas mereu unul dintre „greii”, dintre titanii Facultăţii de Farmacie de la Iaşi.
Celălalt mentor al meu a fost doamna profesor Ursula Stănescu, de asemenea un reputat profesor de farmacognozie român, pe care toţi cei care îmbrăţişează această pasiune o recunosc drept mentor.
Apoi, mi-a plăcut întotdeauna să fiu înconjurată de tineri dornici să înveţe şi să afle lucruri noi, şi probabil din acest motiv am rămas în facultate. Întâi ca preparator, apoi au urmat toate etapele academice, iar în 2008 am devenit profesor şi în 2009 am obţinut calitatea de a coordona lucrări de doctorat în domeniul farmacognoziei şi fitoterapiei.
Care sunt sfaturile pe care le-aţi oferi unui tânăr asistent universitar la început de drum profesional în învăţământ?
În primul rând, să fie foarte atent la auditoriu, la studenţi. Să se uite în ochii acestora şi să constate cât de interesaţi sunt de subiect pentru că, oricât de complicate ar fi informaţiile din punct de vedere ştiinţific, ele pot fi transmise în aşa fel încât să devină interesante pentru auditoriu. Nu trebuie să uităm că acei copii, studenţii, sunt acolo ca să înveţe; mulţi dintre ei nu deţin informaţiile pe care cadrul didactic le are, dar este plăcerea, datoria şi onoarea noastră de a le transmite şi a le explica acele informaţii. Altfel, în multitudinea de informaţii cu care ne înconjoară această profesie, nu ai putea să ţii minte atât de multe date dacă nu îţi sunt foarte bine structurate în minte şi nu înţelegi importanţa lor pentru practica farmaceutică.
Aţi fost decan al Facultăţii de Farmacie timp de opt ani. Ce lecţii aţi învăţat despre viaţa şi managementul universitar în acea perioadă? Ce calităţi ar trebui să aibă cel care conduce echipa de cadre universitare?
În primul rând, pentru că facultăţile de farmacie pregătesc absolvenţi pentru o piaţă a muncii destul de restrânsă, trebuie să fii foarte atent la ce se întâmplă pe piaţa muncii şi să urmăreşti ariile de interes ale farmaciştilor practicieni. Nu poţi să faci o disjuncţie netă între universitate (spaţiul academic) şi piaţa muncii, pentru că produsul muncii colegilor tăi şi al facultăţii, adică tinerii farmacişti, trebuie să îşi găsească inserţia în toate zonele în care pot lucra după absolvire. Vorbim de farmacistul de circuit deschis – activitatea cel mai frecvent întâlnită de pacienţi –, dar şi de farmacistul de circuit închis (farmacistul de spital), cei care lucrează în diferite tipuri de laboratoare medicale sau de toxicologie, în institutele medico-legale, în industria de medicamente sau în tot felul de agenţii de reglementare a medicamentului, în zona dezvoltării de noi medicamente sau în zona managementului diferitelor instituţii sanitare. Este, clar, o paletă foarte largă de opţiuni. Şi atunci trebuie să fii în strânsă legătură cu toate aceste zone şi, în plus, să nu uiţi că studenţii şi colegii tăi, cadrele didactice, sunt cei pentru care tu trebuie să lucrezi, ca decan.
La nivelul ţării sunt zone, cu precădere rurale, care se confruntă cu un deficit de farmacişti şi ştim, de asemenea, că unii tineri aleg Facultatea de Farmacie tocmai cu gândul de a profesa în străinătate după absolvire. Care este situaţia în estul ţării, care sunt direcţiile spre care se îndreaptă absolvenţii Facultăţii de Farmacie din Iaşi?
Sigur că, odată cu faptul că diploma universitară de farmacist este recunoscută în întreaga Uniune Europeană şi pornind de la libera circulaţie a persoanelor pe piaţa muncii şi ajungând la constrângerile sociale ale fiecărei persoane din România, avem mulţi absolvenţi care lucrează în străinătate. Pot să vă spun cu plăcere că mulţi dintre ei îşi desfăşoară activitatea foarte bine. Şi în circuit deschis, şi în cercetare sau în zona academică. În Germania, în Franţa, foarte mulţi în Italia.
Echivalarea diplomei se face foarte uşor, pentru că nivelul academic al studiilor de la Iaşi este recunoscut în străinătate. La Iaşi avem şi avantajul – aş spune – de a fi în vecinătatea unor producători de medicamente şi atunci studenţii noştri au şi această dorinţă de a lucra cu producătorii de medicamente din zona Moldovei.
La sfârşitul lunii martie, o să organizaţi la Iaşi a II-a ediţie a Conferinţei de Fitoterapie Practică. De ce aţi simţit nevoia de a dedica o conferinţă naţională acestui subiect? Care sunt locul şi importanţa fitoterapiei în practica farmaceutică?
Într-adevăr, va fi a doua ediţie a evenimentului sub denumirea aceasta, Conferinţa de Fitoterapie Practică. De fapt, istoricul manifestărilor dedicate fitoterapiei şi medicamentului de origine vegetală este mult mai lung. Aşa cum vă spuneam, predecesorii mei deosebiţi au organizat, la rândul lor, mai multe simpozioane şi conferinţe în sfera fitoterapiei, dar ar fi fost mult prea complicat să reluăm numeric această istorie şi atunci am redenumit evenimentul Conferinţa de Fitoterapie Practică. Tocmai pentru că ne dorim să aducem în acelaşi loc practicienii care utilizează extracte de origine vegetală cu proprietăţi terapeutice, atât farmaciştii, cât şi medicii (de familie, de diferite specialităţi, farmaciştii de circuit deschis, cei din spital, din industrie).
Daţi-ne mai multe detalii despre programul ştiinţific al Conferinţei de Fitoterapie Practică, organizată între 29 şi 30 martie. La ce se pot aştepta participanţii?
Vor fi două zile pline de prezentări susţinute de medici şi farmacişti, care vor atinge, dependent de domeniul lor de activitate, subiecte de interes comune cu practica medicală sau farmaceutică şi cu extractele de origine vegetală.
Utilizez această formulare – „extracte de origine vegetală” – pentru că astăzi fitoterapia modernă lucrează cu extracte standardizate, le exploatează în scop terapeutic inclusiv în suplimentele alimentare, care abundă în farmacii şi nu numai. Şi este important să ştim exact ce conţin aceste extracte, în ce doze şi cum pot fi utilizate pentru menţinerea sau îmbunătăţirea stării de sănătate a pacientului nostru. Deoarece şi în fitoterapie, ca şi în alte ştiinţe farmaceutice, trebuie strâns păstrată relaţia doză-efect şi, neapărat, trebuie cunoscută această relaţie.
„Pe lângă automedicaţie – atât de des întâlnită în rândul românilor – consider că marea problemă este prezenţa pe reţelele de socializare a diverşilor sfătuitori, care nu au nicio formă de instrucţie ştiinţifică.”
Deoarece, la fel ca în cazul medicamentelor, şi suplimentele alimentare pot cauza interferenţe şi efecte adverse.
Există pe piaţă în acest moment medicamente care conţin substanţe de origine vegetală, extracte standardizate de origine vegetală, şi suplimente alimentare, bineînţeles, cu extracte vegetale.
Într-adevăr, nu putem spune că nu există interacţiuni medicamentoase, multe dintre ele sunt prezentate în prospectul acestor medicamente. Tocmai de aceea este important să le aducem în atenţia utilizatorilor, a prescriptorilor şi a farmaciştilor, pentru că, aşa cum ştim, ştiinţa avansează, apar noi achiziţii ştiinţifice şi, dacă dorim să folosim eficient aceste extracte, trebuie să le cunoaştem cât mai bine efectele şi reacţiile adverse.
Consideraţi că ar trebui să existe un control mai strict al suplimentelor alimentare, al autorizării şi consumului acestora?
Din punctul de vedere al reglementărilor, România, ca parte a Uniunii Europene, trebuie să respecte legislaţia referitoare la suplimentele alimentare din Europa. Şi acest lucru se întâmplă deja.
Dar accepţiunea că plantele nu fac rău – pe care o auzim frecvent – este eronată. O cantitate sau un extract subdozat evident că nu va face bine neapărat şi va fi doar un consum financiar şi de timp al pacientului. Iar supradozat, clar că apare riscul interacţiunilor sau efectelor adverse. Aceste lucruri sunt cunoscute de către medici şi farmacişti, şi organizăm Conferinţa de Fitoterapie Practică tocmai pentru a le aduce la zi o serie de informaţii.
Însă pe lângă automedicaţie – atât de des întâlnită în rândul românilor – consider că marea problemă este prezenţa pe reţelele de socializare a diverşilor sfătuitori, care nu au nicio formă de instrucţie ştiinţifică referitoare la fitoterapie, la farmacologia acestor substanţe, la utilizarea de doze, la interacţiunile medicamentoase ş.a.m.d. De aceea, sub nicio formă, nu trebuie să privim suplimentele alimentare cu extracte vegetale ca pe ceva inofensiv. Dacă ar fi aşa, atunci nu le-am mai înghiţi.
Mai sunt proiecte pe care doriţi să le realizaţi, astfel încât ajunsă la vârsta de 70-80 de ani să vă consideraţi o persoană împlinită?
Pe parcursul discuţiei noastre, am tot făcut referire la cei doi mentori ai mei, domnul prof. Grigorescu şi doamna prof. Stănescu. Vreau să vă spun că domnul profesor Grigorescu a trecut în nefiinţă la 92 de ani şi încă scria cărţi chiar şi la acea vreme. Iar doamna profesor Stănescu, care va fi prezentă cu o prezentare la Conferinţa de Fitoterapie, este partenera noastră pentru o serie de congrese şi conferinţe, deşi nu mai este de mult timp cadru didactic activ al universităţii.
Şi atunci, nici eu nu cred că am un orizont temporal, un moment în care mă voi opri din a organiza evenimente dedicate profesiei noastre. Am încă foarte multe proiecte în minte pe care vreau să le realizez împreună cu colegii mei de la disciplină, deoarece aceasta este părerea mea şi aşa am fost crescută, în spiritul ideii că nu poţi să faci nimic de unul singur, ci contează foarte mult echipa. Ne dorim încă să scriem câteva cărţi, ne dorim să fim activi din punct de vedere ştiinţific, să participăm la conferinţe internaţionale, să avem puterea psihică, fizică, financiară de a continua conferinţele de fitoterapie şi multe altele.