Ca farmacişti, fie că sunteţi specializaţi în homeopatie, doar eliberaţi medicamente homeopatice către pacient sau nu lucraţi în farmacii care au şi astfel de medicamente, vă aduc în primplan nişte neadevăruri care circulă referitoare la homeopatie, pe care mi-am propus să le demontez, pentru o mai bună înţelegere.
Sunt farmacist specializat în domeniul homeopatiei de peste 30 de ani, lucrez în acest domeniu tot de atâta timp, astfel încât am participat şi am asistat la evoluţia homeopatiei în aceşti ani şi am fost martor al unor prezentări de cazuri clinice vindecate prin tratament homeopatic, prezentate de medici homeopaţi la conferinţe şi congrese de homeopatie din ţară şi de peste hotare sau relatate direct de către pacienţi.
Iată care sunt câteva dintre adevărurile homeopatiei pe care doresc să le subliniez:
-
Homeopatia nu este fitoterapie sau un alt fel de fitoterapie.
-
În homeopatie nu se folosesc doar substanţe naturale.
-
Preparatul homeopatic nu este supliment alimentar, ci medicament.
-
Nu este adevărat că homeopatia nu este recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
-
Homeopatia nu este identică cu placebo.
-
Există studii experimentale şi clinice care fundamentează medicamentul homeopatic.
-
Există o explicaţie pentru faptul că medicamentul homeopatic (în general) nu prezintă prospect.
Să le luăm pe rând:
Mitul nr. 1 – Se vorbeşte de multe ori despre homeopatie ca fiind o fitoterapie sau un alt fel de fitoterapie
Deoarece în homeopatie a fost experimentat efectul a foarte multe extracte din plante (de ordinul sutelor), s-a ajuns la interpretarea greşită a multor oameni, care consideră homeopatia tot o fitoterapie.
De fapt, medicamentul homeopatic acţionează conform unor principii diferite faţă de medicamentul clasic, care poate fi la rândul său obţinut din substanţe de sinteză sau din extracte de plante, ca în fitoterapie.
Homeopatia este o metodă de terapie, care, alături de metoda terapeutică clasică (alopatia), realizează abordarea bolii şi a bolnavului conform unor principii enunţate încă din Antichitate. Hipocrate, părintele medicinei, le-a enunţat şi ele sunt perfect valabile, regăsindu-se în mecanismele fiziologice. Acestea sunt:
-
principiul contrariilor şi cel al deviaţiei (Contraria contrariis curentur / Aliena alienis curentur) pe baza cărora s-a realizat medicamentul alopatic şi
-
principiul similitudinii şi cel al identităţii (Similia similibus curentur / Aequalia aequalibus curentur) care stau la baza medicamentului homeopatic.
Aceasta înseamnă că medicamentul alopatic acţionează prin mecanisme care combat efectele bolii (antiinflamator, antibiotic etc.) sau le deviază pe altă cale, iar medicamentul homeopatic acţionează prin mecanisme asemănătoare sau identice cu cele ale bolii, care duc la reglarea dezechilibrelor produse în organism prin stimularea capacităţii de vindecare a organismului (mecanisme de tip feedback).
Mitul nr. 2 – În homeopatie se folosesc doar substanţe naturale
Realitatea este că în homeopatie se folosesc foarte multe substanţe chimice, dintre care multe am putea spune că sunt din regnul mineral, dar există şi foarte multe substanţe de sinteză (unele introduse chiar de la începuturile homeopatiei, de către Hahnemann, părintele metodei, precum săruri de As, Hg, Causticum, Hepar sulfur etc). Mai mult, substanţe de sinteză studiate în vederea obţinerii medicamentelor clasice au fost studiate şi ca medicamente homeopatice.
Practic, orice substanţă poate deveni medicament homeopatic, dacă este studiată conform metodologiei homeopatice: realizarea de provinguri homeopate (prin administrare la omul sănătos de diluţii homeopatice), în urma cărora se realizează patogeneza homeopatică (tabloul de semne şi simptome specifice).
Mitul nr. 3 – Preparatul homeopatic este supliment alimentar, nu medicament
Trebuie cunoscut faptul că preparatul homeopatic are statut de medicament, fiind fabricat după o metodologie farmaceutică inclusă în Farmacopeea Europeană (pentru Uniunea Europeană) şi autorizat pentru punere pe piaţă de acelaşi organism care autorizează şi medicamentul clasic, Agenţia Naţională a Medicamentului, care lucrează conform metodologiei stabilite la nivel european, de către Agenţia Europeană a Medicamentului. De asemenea, la noi în ţară prescrierea acestor medicamente se face doar de către medici.
Mitul nr. 4 – Homeopatia nu este recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu numai că recunoaşte medicamentul homeopatic, dar a stabilit şi definiţii ale metodelor homeopatice (pentru homeopatia clasică şi alte homeoterapii: homeopatia clinică, homeopatia formulelor complexe, sărurile biochimice Schüssler etc.) şi elaborează permanent direcţii de dezvoltare, care includ şi medicamentul homeopatic.
Acad. prof. dr. doc. Dumitru Dobrescu, farmacolog de renume, arăta că definiţia medicamentului şi legea lui generală (date de OMS) sunt identice pentru medicamentul alopatic şi pentru cel homeopatic.
Definiţia medicamentului (OMS): „Orice substanţă sau produs utilizat sau destinat a fi utilizat în vederea modificării sau studierii unui sistem fiziologic sau a unei stări patologice, în interesul subiectului căruia îi este administrat.”
Legea fundamentală generală a medicamentului (OMS): „Medicamentul acţionează asupra funcţiilor organismului, pe care le modifică în sens pozitiv (stimulator) sau negativ (inhibitor).”
Mitul nr. 5 – Homeopatia este identică cu placebo
Aceasta este acuza adusă adesea de către detractorii homeopatiei, persoane care nu cunosc domeniul, căci nu au o formare de medici homeopaţi şi care, nu de puţine ori, sunt mânaţi de alte interese pentru a discredita homeopatia.
Dacă am considera numai faptul că homeopatia a trecut proba timpului (peste 200 de ani de practică medicală), ar trebuie să conteze în judecarea cu discernământ a rezultatelor sale. Să avem în vedere apoi că se obţin rezultate remarcabile prin tratament homeopatic la copii foarte mici (şi la sugari), în domeniul veterinar sau în agricultură – agrohomeopatie.
Mitul nr. 6 – Nu există studii experimentale şi clinice care fundamentează medicamentul homeopatic
Medicamentul homeopatic a fost şi este în continuare studiat de specialişti homeopaţi, existând atât abordări teoretice, studii experimentale, precum şi studii clinice. Toate aceste cercetări au însă abordări specifice, care ţin de specificitatea metodei homeopatice. Persoanele care nu înţeleg specificul metodei nu pot nici aborda o cercetare ştiinţifică reală în domeniul homeopatiei.
În România s-au evidenţiat în special studiile a doi cercetători, academicianul Dumitru Dobrescu (farmacolog şi medic homeopat), care a scris prima lucrare de farmacologie homeopată din lume (2007), tradusă în limbile franceză şi engleză.
O altă abordare şi susţinere ştiinţifică a efectului dozelor homeopatice este şi cea a doamnei prof. dr. farm. Aurelia Nicoleta Cristea, profesor de farmacologie şi coordonator al cursurilor de formare postuniversitară în domeniul homeopatiei pentru farmacişti (timp de peste 30 de ani), care a realizat studii pe animale de laborator, prin care a evidenţiat efecte reale la administrarea diluţiilor înalte homeopatice şi, foarte important, a dezvoltat conceptul de farmacologie cibernetică informaţională (pentru care a primit Premiul „C.I. Parhon” al Academiei Române), cu aplicabilitate şi în homeopatie:
„Conform legilor informaticii, există o imensă disproporţie între cantitatea insignifiantă de semnal (infinitezimală, în cazul medicamentelor homeopatice) şi efectul terapeutic, la nivelul organismului. Cantităţi extrem de mici de semnal medicamentos declanşează efecte spectaculoase terapeutice.”
Dintre cercetările recente realizate în lume, de importanţă deosebită sunt cele prin microscopie electronică (India, Belgia), care au evidenţiat prezenţa de nanoparticule în diluţiile înalte homeopatice (homeopatia = nanomedicină). Alte rezultate foarte importante s-au obţinut prin studii de genomică, punându-se în evidenţă faptul că diluţiile homeopatice pot influenţa expresia unor gene, în anumite afecţiuni.
Un studiu de dată recentă, pe animale de laborator, a fost publicat în Nature (septembrie 2018), publicaţie ştiinţifică prestigioasă, arătând efectul pozitiv al diluţiilor înalte de Rhus toxicodendron în tratamentul durerii din neuropatii (https://www.nature.com/articles/s41598-018-31971-9).
De asemenea, stau mărturie sute de studii clinice, care, respectând specificitatea domeniului, au dovedit eficacitatea medicamentului homeopatic.
Mitul nr. 7 – Medicamentul homeopatic (în general) nu prezintă prospect, deci nu este de încredere
În homeopatie, medicul realizează, prin anamneza specifică, homeopatică, o individualizare a tratamentului pentru fiecare bolnav, aceasta însemnând că aceeaşi boală se poate trata cu zeci de medicamente homeopatice diferite, dintre care medicul are de ales medicamentul potrivit (similimum).
De aceea, medicamentul clasic homeopatic nu poate prezenta prospect, el adresându-se unui tablou specific de boală (nu unei anumite afecţiuni), care trebuie identificat şi selectat de către medic, prin similitudine cu tabloul de boală al fiecărui pacient.
Pe de altă parte, există şi medicamente homeopatice cu prospect (în general combinaţii de diluţii homeopatice), pentru care s-a documentat şi experimentat acţiunea doar pentru o anumită afecţiune, cu urmărirea similitudinii la nivel local şi cu posibilitatea statistică de a duce la rezultate pozitive. Acestea pot fi prescrise astfel şi de medicii care nu sunt specializaţi în homeopatie sau recomandate de farmacist.
Concluzii
Cei care s-au tratat cu succes cu medicamente homeopatice nu au nevoie de susţinerea ştiinţifică pentru a înţelege forţa acestei terapii, dar pentru o înţelegere adevărată trebuie spus că ştiinţa zilelor noastre a ajuns să descifreze misterul diluţiilor homeopatice, acele diluţii foarte mari la care medicamentul homeopatic acţionează.
Referitor la efectul placebo, atât de des invocat în ceea ce priveşte medicamentele homeopatice, academicianul Dumitru Dobrescu, farmacolog de renume, spunea: „Toţi detractorii homeopatiei, dacă vor să fie consideraţi oameni cu mintea întreagă şi capabili de gândire logică, trebuie să ştie că medicamentele homeopatice au efecte terapeutice deosebit de bune la copiii sugari, la care nu poate fi vorba de sugestie, şi la animale, care nu cer bunăvoinţa oamenilor pentru a răspunde favorabil efectelor medicamentelor homeopate.”
În România, Societatea Română de Homeopatie este principala asociaţie profesională în domeniul homeopatiei, care în 2017 a împlinit 70 de ani de activitate, timp în care a organizat 32 de congrese naţionale de homeopatie.
Medicamentele homeopatice, după ce, până în 1994, au fost produse în România doar în farmacii, ulterior au intrat pe piaţă ca medicamente fabricate de către Laboratoarele Plantextrakt (producătorul naţional), iar apoi din 2000 s-au adăugat şi cele ale Laboratoarelor Boiron (Franţa).
Homeopatia a acumulat în cele peste două secole de existenţă milioane de cazuri tratate şi rezolvate cu succes. A avut de înfruntat numeroase piedici şi a ieşit mereu învingătoare, pentru că, aşa cum arăta Guizot, prim-ministru al Franţei la 1836, când academia medicală de la acea vreme a încercat să interzică practica homeopată: „Dacă homeopatia e o himeră sau un sistem lipsit de valoare practică, ea va dispărea de la sine. Dacă este însă un progres, se va răspândi, în ciuda încercărilor dvs. de a o obstrucţiona, şi asta este ceea ce ar fi de dorit ca academia să facă, ea, care are ca misiune să facă ştiinţa să progreseze şi să încurajeze descoperirile.”
Vă invit să transmiteţi pacienţilor efectele benefice pe care le poate aduce administrarea de medicamente homeopatice, efecte care apar, nu de puţine ori, în situaţii în care medicamentele clasice se dovedesc neputincioase. Medicii homeopaţi sunt cei care au căutat şi alte modalităţi de a-şi ajuta pacienţii şi al căror studiu în acest domeniu este o provocare de fiecare zi, cu fiecare pacient.