Provocările şi perspectivele cardiooncologiei

Introducere

Cardiooncologia reprezintă un domeniu de cercetare relativ nou, care a captat interesul comunităţii ştiinţifice din diverse arii de studiu. Această interdisciplinaritate între mai multe ramuri medicale furnizează cele mai bune metode şi scheme de tratament centrate pe pacient şi pe prevenirea apariţiei efectelor secundare cu implicaţie cardiovasculară generate de tratamentul oncologic.

Cardiooncologia îşi propune să prevină, să depisteze, să monitorizeze şi să trateze modificările care apar la nivel molecular şi celular, în special în ceea ce priveşte sistemul cardiovascular, în timpul diferitelor metode de tratament oncologic (chimioterapie, radioterapie etc.) şi care sunt transpuse în practica clinică⁽¹⁾. Este nevoie de eforturi comune din partea mai multor specialităţi medicale, fiecare contribuind cu vasta experienţă clinică (medic oncolog, medic cardiolog, medic hematolog, medic endocrinolog, genetician, dietetician/nutriţionist, farmacist, kinetoterapeut, psihoterapeut/psiholog). De asemenea, pentru echilibrarea pacientului este nevoie de o serie de investigaţii clinice şi paraclinice pentru evaluare, diagnostic şi tratament (figura 1)⁽²⁾.

Între celulele neoplazice şi celulele cardiace există interacţiuni complexe (figura 2), iar desluşirea acestor interacţiuni poate furniza informaţiile necesare pentru dezvoltarea unor strategii terapeutice ţintite care pot îmbunătăţi prognosticul pacienţilor⁽³⁾.

Prezenţa cancerului în sine determină dezechilibre cardiometabolice şi inflamaţie sistemică, aspect care influenţează creşterea factorilor de risc cardiovascular la aceşti pacienţi chiar înainte de începerea tratamentului. În acest context, o consecinţă directă a existenţei tumorii este reprezentată de pierderea de masă musculară şi de caşexia generate de scăderea aportului de nutrienţi, disfuncţia metabolică sistemică, statusul proinflamator şi creşterea cheltuielilor energetice⁽³⁾.

De asemenea, are loc o eliberare de citokine proinflamatorii din celulele canceroase care activează sistemul imunitar prin factorul de necroză tumorală, interferon gama (IFN-γ) şi alte interleukine (IL-6, IL-1β). Aceste citokine au fost descrise ca mediatorii remodelării metabolice în muşchi, inclusiv în muşchiul cardiac⁽³⁾.

Fenotipul tumorii are implicaţii semnificative în ceea ce priveşte afectarea homeostaziei organismului (afectare locală, regională sau sistemică). Tumorile afectează homeostazia glucozei, calitatea somnului şi funcţionarea optimă a celulelor T, în timp ce inima activează mecanisme care luptă împotriva dezechilibrelor⁽³⁾.

Aşadar, în prezenţa patologiei neoplazice au loc numeroase adaptări cardiometabolice (figura 2). Acestea implică, pe lângă modificările precizate anterior, şi afectarea metabolismului mitocondrial (mutaţii ale enzimelor mitocondriale, precum succinat dehidrogenaza, fumarat hidrataza, isocitrat dehidrogenaza), cu producere de oncometaboliţi (D-2-hidroxiglutarat asociat cu un spectru larg de patologii, precum hipertrofie cardiacă şi cardiomiopatie dilatativă) şi modificări epigenetice (modificări posttranslaţionale – PTMs ale ADN-ului şi histonelor) care afectează structura cromatinei şi expresia anumitor gene⁽³⁾.

Astfel, în practica clinică se impune evaluarea riscului cardiovascular al pacientului oncologic pentru depistarea gradului de risc şi alegerea celui mai eficient plan terapeutic.

Evaluarea riscului cardiovascular al pacienţilor oncologici este esenţială în practica clinică pentru a depista gradul de risc şi pentru a alege cel mai eficient plan terapeutic. Tratamentele oncologice, cum ar fi chimioterapia şi radioterapia, pot avea efecte adverse asupra sistemului cardiovascular, crescând riscul de apariţie a afecţiunilor cardiace. Prin urmare, o evaluare riguroasă a riscului cardiovascular înainte de iniţierea tratamentului oncologic poate preveni complicaţiile şi poate ghida intervenţiile medicale adecvate⁽⁴⁾.

Această evaluare implică o analiză detaliată a istoricului medical al pacientului, inclusiv prezenţa factorilor de risc cardiovascular, cum ar fi hipertensiunea, diabetul, fumatul şi dislipidemia. Testele suplimentare, cum ar fi electrocardiograma, ecografia cardiacă şi testele de sânge, pot oferi informaţii suplimentare despre funcţia cardiacă şi sănătatea vasculară. Pe baza acestor informaţii, echipa medicală poate determina gradul de risc cardiovascular al pacientului şi poate ajusta planul de tratament oncologic pentru a minimiza impactul asupra inimii⁽⁴⁾.

Alegerea celui mai eficient plan terapeutic necesită o abordare multidisciplinară, implicând colaborarea dintre oncologi, cardiologi şi alţi specialişti pentru a dezvolta un regim de tratament care să maximizeze beneficiile terapeutice şi să reducă riscurile cardiovasculare. În anumite cazuri pot fi utilizate medicamente cardioprotectoare pentru a proteja inima pe parcursul tratamentului oncologic⁽⁵⁾.

Monitorizarea continuă a stării cardiovasculare a pacienţilor pe durata tratamentului şi ulterior este, de asemenea, extrem de utilă pentru a detecta şi a trata prompt orice complicaţie emergentă. În concluzie, evaluarea riscului cardiovascular în practica oncologică este un pas vital pentru asigurarea unui tratament sigur şi eficient, contribuind la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a supravieţuirii pe termen lung a pacienţilor oncologici⁽⁵⁾.

Pe lângă evaluarea riscului cardiovascular asociat diagnosticului oncologic, specialiştii analizează, de asemenea, nevoile pacientului înainte, în timpul şi după tratament. Aceştia trebuie să urmărească pacienţii începând cu momentul diagnosticării, pe parcursul tuturor etapelor tratamentului şi chiar şi după vindecare, când pacienţii sunt numiţi supravieţuitori ai cancerului⁽²⁾.

Evaluarea riscului cardiovascular ar trebui realizată înainte de începerea schemei terapeutice specifice pacientului oncologic şi realizată pe tot parcursul tratamentului, deoarece disfuncţia cardiovasculară poate să apară în orice moment şi chiar peste ani de la iniţierea terapiei oncologice⁽¹⁾. Este important ca evaluarea riscului cardiovascular să fie realizată individualizat pentru fiecare pacient în parte şi într-un mod eficient, astfel încât să nu întârzie tratamentul oncologic⁽⁶⁾. Se iau în considerare anumiţi factori, precum şi rezultatele investigaţiilor clinice şi paraclinice pentru evaluarea riscului de cardiotoxicitate (figura 3)⁽⁶⁾.

Dintre tehnicile imagistice, ecografia transtoracică (TTE) este investigaţia de elecţie pentru stratificarea riscului de cardiotoxicitate. Aceasta oferă informaţii valoroase despre morfologia şi funcţionarea inimii (evaluarea funcţiei ventriculelor, hipertrofia ventriculului stâng, eventuale hipokinezii ale pereţilor etc.) şi poate depista eventuale boli cardiovasculare (BCV) subclinice. Ecocardiografia 3D este modalitatea cea mai bună pentru evaluarea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) şi a volumelor cardiace⁽⁶⁾.

Există câteva clase de medicamente chimioterapice care au efecte toxice asupra inimii, şi anume: antraciclinele, anticorpii monoclonali (trastuzumab) şi inhibitorii tirozin-kinazici. Antraciclinele pot induce fibroza şi necroza cardiomiocitelor. Trastuzumab poate genera disfuncţie în capacitatea de contracţie a miocardului (disfuncţie cardiacă mecanică), iar inhibitorii tirozin-kinazici au efect de creştere a presiunii arteriale şi pot influenţa contractilitatea miocitelor. Asocierea acestor agenţi chimioterapici cu procedurile de radioterapie în zona mediastinului sau în regiunea stângă a toracelui exacerbează cardiotoxicitatea lor şi poate determina modificări structurale şi funcţionale ale sistemului cardiocirculator (aritmii, ateroscleroză, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă)⁽⁷⁾.

Riscul de cardiotoxicitate indusă de terapia anticanceroasă variază interindividual în funcţie de tipul şi de stadiul cancerului, de medicamentele antineoplazice şi de comorbidităţile preexistente⁽⁶⁾.

Tocmai de aceea, stratificarea riscului cardiovascular al pacientului oncologic este de importanţă vitală, întrucât prevenţia bolilor cardiovasculare poate fi realizată prin intermediul stilului de viaţă. Activitatea fizică susţinută şi realizată cu regularitate sub supravegherea unui specialist, precum şi alimentaţia potrivită s-au dovedit eficiente în ceea ce priveşte prevenirea BCV generate de toxicitatea terapiei oncologice, dar şi în reechilibrarea pacientului şi evitarea acutizării în situaţia în care patologia cardiacă s-a instalat deja.

BCV şi neoplaziile prezintă anumiţi factori de risc tradiţionali similari, care pot fi modificabili sau nemodificabili (figura 2). Modificarea stilului de viaţă reprezintă prima abordare în vederea minimizării riscului de cardiotoxicitate. Această abordare constă în principal în stoparea fumatului, restricţionarea consumului de alcool la un maximum de 100 de grame pe săptămână, alimentaţie raţională, echilibrată şi în conformitate cu necesităţile organismului şi, nu în ultimul rând, activitate fizică regulată sub ghidarea unui fiziokinetoterapeut şi la recomandarea şi prescrierea medicului specialist⁽⁶⁾. De fapt, un stil de viaţă sănătos şi echilibrat reduce riscul de cancer, BCV şi de trecere de la patologia neoplazică diagnosticată la o patologie cardiacă asociată⁽⁸⁾.

Modificarea stilului de viaţă reprezintă prima şi cea mai importantă abordare în reducerea riscului de cardiotoxicitate la pacienţii oncologici. Multe tratamente pentru cancer pot avea efecte adverse asupra sistemului cardiovascular, iar adoptarea unor obiceiuri sănătoase poate contribui semnificativ la protejarea inimii şi la îmbunătăţirea stării generale de sănătate⁽⁹⁾.

Un aspect esenţial al schimbării stilului de viaţă îl reprezintă alimentaţia echilibrată. Pacienţii sunt încurajaţi să urmeze o dietă bogată în fructe, legume, cereale integrale şi proteine slabe, evitând în acelaşi timp alimentele procesate, bogate în grăsimi saturate şi glucide rafinate. Această alimentaţie nu numai că susţine sănătatea cardiovasculară, dar ajută şi la menţinerea unei greutăţi corporale sănătoase, reducând astfel stresul asupra inimii^(9,10).

Activitatea fizică regulată este un alt pilon important al modificării stilului de viaţă. Exerciţiile fizice, cum ar fi mersul pe jos, înotul sau ciclismul, pot îmbunătăţi capacitatea cardiovasculară, pot reduce inflamaţia şi pot contribui la o mai bună gestionare a stresului. Este recomandat ca pacienţii să discute cu medicii lor pentru a dezvolta un program de exerciţii personalizat, care să ţină cont de condiţia lor fizică şi de tratamentele în curs^(9,10).

Renunţarea la fumat şi limitarea consumului de alcool sunt, de asemenea, esenţiale pentru reducerea riscului de cardiotoxicitate. Fumatul este un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare, iar oprirea acestui obicei poate îmbunătăţi considerabil sănătatea inimii⁽¹⁰⁾.

Gestionarea stresului prin tehnici de relaxare, cum ar fi meditaţia, yoga sau terapia prin artă, poate contribui la îmbunătăţirea stării de bine emoţionale şi fizice a pacienţilor, sprijinind astfel sănătatea cardiovasculară⁽¹¹⁾.

În concluzie, modificarea stilului de viaţă este o componentă esenţială în strategia de prevenire a cardiotoxicităţii la pacienţii oncologici. Prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase şi prin colaborarea cu echipa medicală, pacienţii pot reduce semnificativ riscul de complicaţii cardiovasculare şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii pe termen lung^(9,10).

Prevenţia primară şi secundară prin stil de viaţă

Prevenţia primară pentru toxicitatea cardiovasculară legată de terapia pentru cancer (CTR-CVT) vizează reducerea sau împiedicarea afectării cardiovasculare secundare terapiei anticanceroase la pacienţii nediagnosticaţi cu BCV⁽⁶⁾. Strategiile de prevenţie primară pentru CTR-CVT necesită eforturi comune şi colaborarea strânsă dintre medicul oncolog şi medicul cardiolog, în special în cazul pacienţilor cu comorbidităţi multiple^(12,13).

Strategiile de prevenţie primară includ în principal substituirea medicaţiei anticanceroase cardiotoxice (antracicline) cu medicamente dovedite a avea un efect de toxicitate redus (dexrazoxane, antracicline lipozomale: doxorubicina lipozomală pegilată)^(14,15). Pe lângă aceste decizii terapeutice, pacientului îi este recomandat un stil de viaţă sănătos, primind sfaturi referitoare la activitatea fizică (intensitate, frecvenţă, durată), alimentaţie (alegerea alimentelor benefice, dar şi asocierea corectă a acestora) şi odihnă.

Alimentaţia joacă un rol esenţial în sprijinirea sănătăţii şi a recuperării pacienţilor oncologici, având un impact semnificativ asupra eficacităţii tratamentelor şi asupra calităţii vieţii. Pacienţii cu cancer pot experimenta modificări în metabolism, pierdere în greutate şi deficienţe nutriţionale, toate acestea influenţând starea lor generală de sănătate. O alimentaţie echilibrată şi adaptată nevoilor individuale poate ajuta la gestionarea acestor provocări. Dieta trebuie să fie bogată în nutrienţi esenţiali, incluzând proteine de înaltă calitate, carbohidraţi complecşi, grăsimi sănătoase, vitamine şi minerale^(16,17).

Proteinele sunt esenţiale pentru menţinerea masei musculare şi pentru refacerea ţesuturilor, în timp ce carbohidraţii complecşi oferă energie susţinută. Grăsimile sănătoase, precum cele din peşte, nuci şi uleiuri vegetale, pot contribui la reducerea inflamaţiei şi la susţinerea funcţiilor cardiovasculare. Fructele şi legumele proaspete sunt surse importante de antioxidanţi şi fitonutrienţi, care pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase şi la combaterea efectelor oxidative ale tratamentului oncologic⁽¹⁶⁾.

De asemenea, hidratarea adecvată este esenţială pentru a asigura funcţionarea optimă a organismului şi pentru a ajuta la eliminarea toxinelor rezultate în urma tratamentului. Este important ca alimentaţia să fie personalizată, ţinând cont de tipul de cancer, stadiul bolii, tratamentele primite şi de preferinţele individuale ale pacientului. Colaborarea cu un dietetician sau nutriţionist specializat în oncologie poate fi de mare ajutor în dezvoltarea unui plan alimentar adecvat şi în ajustarea acestuia pe parcursul tratamentului. Astfel, alimentaţia echilibrată poate susţine nu doar sănătatea fizică a pacienţilor oncologici, ci şi bunăstarea lor emoţională şi mentală, contribuind la o recuperare mai rapidă şi mai eficientă⁽¹⁶⁾.

Când vine vorba de alimentaţie, pacienţii oncologici au nevoi speciale, deoarece aceştia sunt predispuşi la boli cronice precum bolile cardiovasculare şi trebuie ţinut cont de distribuţia macronutrienţilor şi de tipurile de grăsimi consumate. Proporţiile de macronutrienţi recomandate de diferite instituţii avizate (Asociaţia Cardiologilor din America, Institutul de Medicină şi Ghidurile Federale) pentru persoanele adulte sunt distribuite astfel: carbohidraţi 45-65%, grăsimi 20-35%, proteine 10-35%⁽¹⁸⁾.

Grăsimile polinesaturate de tip Omega-3 au un rol important pentru protecţia cardiovasculară, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi potenţarea efectelor benefice ale tratamentelor oncologice. Chiar dacă studiile nu sunt încă foarte relevante în ceea ce priveşte asocierea Omega-3 cu protecţia cardiacă a pacienţilor supuşi tratamentelor oncologice, se recomandă alimente cu conţinut mare în Omega-3, deoarece ajută la reducerea riscului de mortalitate⁽¹⁸⁾.

Aportul de proteine are un rol important pentru pacienţii oncologici, cele mai bune surse de proteină animală fiind cele sărace în grăsimi, şi anume ouă, peşte şi carne slabă. O altă sursă de proteine sunt cele vegetale, din nuci, legume şi seminţe⁽¹⁸⁾.

Legumele, cerealele şi fructele ar trebui să constituie sursa principală de carbohidraţi din dietă. Aceste alimente sunt bogate în antioxidanţi de tipul acizilor fenolici, flavonoizilor şi tocoferolilor, compuşi care pot influenţa metabolismul lipidic – fitosterolii şi grăsimile nesaturate. Aceşti compuşi sunt asociaţi cu diminuarea riscului de boli cardiovasculare şi reduc agravarea cancerului. Se recomandă consumul de cereale integrale pentru conţinutul mare de fibre (au biodisponibilitate mai mare faţă de suplimentele cu fibre) şi de micronutrienţi⁽¹⁸⁾.

Printre substanţele cardioprotectoare împotriva toxicităţii agenţilor chimioterapeutici se numără resveratrolul şi compuşii polifenolici obţinuţi din vin^(19,20).

Când vorbim despre protecţia împotriva toxicităţii provocate de tratamentul oncologic, trebuie să avem în vedere ca aceasta să nu reducă beneficiul terapeutic. Resveratrolul are efect protectiv cardiovascular, dar şi de prevenţie a cancerului şi efect curativ, ceea ce îl face un candidat bun împotriva cardiotoxicităţii⁽²⁰⁾.

Trioxidul de arsen, folosit în tratamentul leucemiei acute recidivante sau refractare, determină cardiotoxicitate, manifestată prin torsada vârfurilor, tahicardie ventriculară şi moarte subită. Substanţele şi alimentele sugerate pentru cardioprotecţie sunt Omega-3, resveratrolul, seleniul şi uleiul de in. Aceste efecte de protecţie au fost asociate cu o inducţie a enzimelor antioxidante şi cu o scădere a concentraţiei de arsen miocardic⁽²⁰⁾.

Recent s-a demonstrat efectul cardioprotectiv al suplimentării cu seleniu în cazul cardiotoxicităţii cu trioxid de arsen. Un studiu realizat pe şoareci cu leziuni cardiace provocate de trioxidul de arsen şi supuşi tratamentului cu seleniu a arătat ameliorarea semnificativă a cardiotoxicităţii. Aceasta s-a manifestat prin scăderea markerilor de afectare miocardică, creşterea în greutate şi îmbunătăţirea funcţiilor cardiace. De asemenea, s-a observat reducerea stresului oxidativ provocat de trioxidul de arsen şi de inflamaţia în ţesuturile cardiace⁽²¹⁾.

Pe lângă alimentaţie, activitatea fizică supravegheată utilizată ca instrument terapeutic prezintă rezultate promiţătoare, fiind o componentă esenţială atât în strategiile de prevenţie primară, dar şi în cele de prevenţie secundară şi terţiară.

Se pare că prescrierea exerciţiului fizic este o metodă de tratament promiţătoare pentru contracararea efectelor secundare terapiei oncologice. Medicul specialist poate prescrie diferite tipuri de exerciţii fizice pe durata tratamentului, în conformitate cu statusul clinico-biologic al pacientului şi cu particularităţile fiecărui caz în parte, în aşa fel încât să se obţină efecte superioare, benefice, şi nu dăunătoare din punctul de vedere al sănătăţii.

Practicarea activităţii fizice susţinute sub forma unor exerciţii influenţează fitnessul cardiorespirator (CRF), care este considerat predictor pentru prognosticul pacienţilor sub tratament antineoplazic. Un CRF scăzut este asociat cu o calitate a vieţii redusă, morbiditate, funcţie cardiacă modificată şi, de asemenea, cu înrăutăţirea profilului de risc cardiovascular. Pe lângă toate acestea, CRF este predictor independent pentru mortalitatea cauzată de cancer, de BCV (la supravieţuitorii de cancer) şi pentru mortalitatea de orice cauză^(22,23)​​. Cercetările recente au evidenţiat modificarea riscului de mortalitate de cauză cardiovasculară, în sensul scăderii acesteia cu 14% pentru o creştere a CRF cu 1 echivalent metabolic/METs (3,5 mL O₂/kg/min)​⁽²³⁾. 

Determinarea CRF se realizează cu ajutorul testului de efort cardiopulmonar (CPET). Pacienţii oncologici care primesc recomandare de înrolare într-un program de recuperare cardiacă sunt supuşi acestei investigaţii, pentru determinarea obiectivă a capacităţii de efort, precum şi obţinerea de rezultate referitoare la CRF. CPET se realizează înainte de începerea programului individualizat de recuperare cardiacă şi la finalul acestuia, în scopul analizei evoluţiei parametrilor cardiovasculari şi cardiopulmonari, precum şi a toleranţei la efort⁽⁶⁾.

Programul individualizat şi supervizat de exerciţii fizice este o componentă integrativă fundamentală a conceptului de recuperare cardiacă. Exerciţiul fizic realizat conform indicaţiilor specialiştilor (medic cardiolog, medic de recuperare, kinetoterapeut) reprezintă o formă de tratament care acţionează ţintit asupra mecanismelor implicate în CTR-CVT (factorii de risc CV, afectarea CRF, afectarea funcţiei cardiace, cu instalarea dezechilibrelor CV)⁽⁶⁾.

Prescrierea exerciţiilor fizice se realizează în mod personalizat, pentru fiecare pacient în parte, conform rezultatelor obţinute în urma analizei CPET. Programul de exerciţii se adaptează în mod constant, astfel încât efortul propriu-zis să crească progresiv şi pacientul să beneficieze de efectul de antrenament (adaptarea fiziologică a organismului la efortul fizic)⁽⁶⁾.

Antrenamentul de mare intensitate cu intervale (HIIT) este considerat sigur şi poate fi tolerat de către pacient, însă se recomandă atenţie sporită şi prudenţă în cazul pacienţilor vârstnici sau cu fragilitate. Cercetările atestă efectele benefice ale HIIT asupra capacităţii aerobe, toleranţei la efort şi remodelării ventriculare stângi. HIIT influenţează în mod pozitiv CRF şi îmbunătăţeşte în definitiv calitatea vieţii pacienţilor, rezultat care persistă după o perioadă mai lungă postintervenţie^(6,24).

În prezent, societăţile de cardiologie şi oncologie conlucrează pentru a pune la dispoziţie un ghid comprehensiv de recuperare cardiooncologică pentru a facilita practica clinică şi pentru a oferi cele mai bune recomandări bazate pe studii clinice în vederea obţinerii rezultatelor scontate⁽²⁵⁾.

Cardiogenomica

Investigaţiile şi testele genetice au capacitatea de a furniza informaţii precise, iar în curând pacientul va beneficia pe deplin de tot ceea ce presupune conceptul de medicină personalizată.

Cardiogenomica reprezintă un domeniu medical care îmbină cardiologia şi genetica medicală. Prin utilizarea istoricului genetic al pacientului, se pot genera recomandări şi strategii terapeutice personalizate⁽²⁶⁾.

Cardiogenomica oferă o perspectivă modernă asupra cardiologiei, studiată încă din vremuri îndepărtate, iar analiza variaţiilor genetice va furniza informaţiile şi instrumentele necesare pentru îngrijirea optimă a fiecărui pacient în parte.

Cu toate acestea, există numeroase bariere şi limitări în ceea ce priveşte utilizarea testelor cardiogenomice. Este obligatorie existenţa unei colaborări multidisciplinare între medici cardiologi, geneticieni şi alţi specialişti din domeniul sănătăţii, iar această colaborare exhaustivă poate uneori să întâmpine probleme de coordonare sau să necesite resurse suplimentare. Totodată, interpretarea rezultatelor este complicată şi necesită expertiză din partea tuturor specialiştilor medicali implicaţi, astfel că poate deveni o provocare pentru cei care nu sunt instruiţi în această ramură medicală. De asemenea, probabil cele mai importante limitări se referă la cele care implică în mod direct pacientul, şi anume costurile ridicate ale testelor de cardiogenomică – chiar şi în cazul decontării sumei, aceasta se va realiza doar parţial, iar pacientul va fi nevoit să suporte cheltuielile rămase neacoperite de asigurare, precum şi problemele legate de protecţia şi stocarea datelor, pacienţii fiind ezitanţi când vine vorba despre datele personale şi mai ales datele genetice^(27,28).

Pandemia de COVID-19 a nuanţat importanţa şi necesitatea telemedicinei în toate ramurile medicale şi mai ales în practica clinică a cardiogeneticii⁽²⁸⁾. Totuşi, telemedicina este o componentă greu de implementat, mai ales în cazul unei populaţii vârstnice sau în cazul persoanelor care nu au acces la internet.

Telemedicina a devenit o componentă esenţială a sistemului de sănătate modern, oferind numeroase avantaje atât pacienţilor, cât şi profesioniştilor din domeniu. Unul dintre principalele avantaje ale telemedicinei este accesibilitatea sporită la servicii medicale, în special pentru pacienţii care locuiesc în zone rurale sau izolate, unde accesul la specialişti este limitat. Prin intermediul consultaţiilor virtuale, pacienţii pot beneficia de expertiza medicilor din orice localizare geografică, reducând astfel necesitatea deplasărilor şi economisind timp şi resurse⁽²⁹⁾.

Telemedicina facilitează, de asemenea, monitorizarea continuă a pacienţilor cu boli cronice, cum ar fi diabetul sau hipertensiunea, prin utilizarea dispozitivelor medicale conectate care transmit date în timp real către medici. Acest lucru permite ajustarea rapidă a tratamentelor şi intervenţii prompte, contribuind la o gestionare mai eficientă a stării de sănătate a pacienţilor⁽³⁰⁾.

Implementarea telemedicinei necesită investiţii în infrastructura tehnologică şi în formarea personalului medical pentru a utiliza eficient platformele digitale⁽³¹⁾. Este important ca serviciile de telemedicină să fie integrate în mod coerent cu cele tradiţionale, asigurând o tranziţie lină între consultaţiile virtuale şi cele în persoană, când este necesar. De asemenea, trebuie luate în considerare aspecte legate de confidenţialitatea şi securitatea datelor pacienţilor, pentru a proteja informaţiile sensibile⁽³¹⁾.

Pe lângă avantajele clinice şi operaţionale, telemedicina poate contribui la reducerea costurilor pentru sistemul de sănătate, diminuând numărul de vizite la urgenţe şi internările neplanificate. În concluzie, telemedicina are potenţialul de a transforma fundamental asistenţa medicală, făcând-o mai accesibilă, eficientă şi centrată pe pacient. Cu o implementare corespunzătoare, aceasta poate îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii pacienţilor şi poate oferi un suport valoros pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii^(29–31).

În ciuda tuturor provocărilor, devine tot mai importantă pregătirea specialiştilor în domeniul cardiogenomicii. Aceste programe pot ajuta semnificativ practica clinică prin evaluarea comprehensivă a pacienţilor, consiliere şi testare genetică, precum şi furnizarea informaţiilor despre istoricul genetic şi screeningul membrilor familiei pentru pacienţii care suferă de boli cardiace congenitale sau al celor care se află la risc pentru dezvoltarea, în viitor, a unor BCV⁽³²⁾.

Cu progresele recente în secvenţierea genomului şi tehnologiile analizei genetice, cardiogenomica oferă oportunităţi semnificative pentru înţelegerea modului în care variaţiile genetice contribuie la susceptibilitatea individuală la afecţiuni cardiace, cum ar fi boala coronariană, insuficienţa cardiacă şi aritmiile⁽³³⁾. Provocările majore ale cardiogenomicii includ interpretarea datelor genetice complexe, identificarea mutaţiilor genetice care au un impact semnificativ asupra sănătăţii cardiovasculare şi integrarea acestor descoperiri în practica clinică^(34,35).

Totuşi, perspectivele sunt promiţătoare, deoarece cardiogenomica are potenţialul de a revoluţiona medicina personalizată prin dezvoltarea de terapii specifice bazate pe profilul genetic al fiecărui pacient. De asemenea, poate facilita identificarea precoce a indivizilor cu risc crescut de boli cardiovasculare, permiţând intervenţii preventive mai eficiente⁽³⁵⁾. Proiecte de cercetare colaborative care implică geneticieni, cardiologi şi biologi computaţionali sunt esenţiale pentru a îmbunătăţi înţelegerea noastră a geneticii cardiovasculare şi pentru a traduce aceste cunoştinţe în beneficii clinice concrete. În concluzie, cardiogenomica deschide noi frontiere în diagnosticul şi tratamentul personalizat al bolilor cardiovasculare, promiţând îmbunătăţiri semnificative în prevenţie şi îngrijirea pacienţilor.

Concluzii

Prevenţia primară a toxicităţii cardiovasculare cauzate de tratamentele pentru cancer este esenţială pentru a asigura o calitate a vieţii mai bună şi pentru a reduce riscurile de complicaţii pe termen lung la pacienţii oncologici. Deoarece multe tratamente anticancer, precum anumite tipuri de chimioterapie şi radioterapie, pot avea efecte adverse asupra inimii şi sistemului vascular, este important să se elaboreze strategii eficiente de prevenţie. Acestea includ evaluarea atentă a riscului cardiovascular înainte de începerea tratamentului oncologic, prin intermediul istoricului medical al pacientului şi al investigaţiilor clinice şi paraclinice detaliate.

De asemenea, modificarea stilului de viaţă al pacienţilor, cum ar fi adoptarea unei diete sănătoase, practicarea cu regularitate a exerciţiilor fizice, gestionarea stresului şi renunţarea la fumat, poate reduce semnificativ riscul de cardiotoxicitate. Farmacologic, utilizarea de medicamente cardioprotectoare, cum ar fi beta-blocantele sau inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, poate fi luată în considerare pentru a proteja inima de efectele dăunătoare ale tratamentelor cancerului. În plus, monitorizarea regulată a funcţiei cardiace pe parcursul tratamentului şi adaptarea regimului terapeutic, dacă este necesar, sunt esenţiale pentru prevenirea complicaţiilor severe. În ansamblu, prevenţia primară a toxicităţii cardiovasculare necesită o abordare multidisciplinară şi personalizată, care să integreze atât tratamentele oncologice, cât şi măsurile de protecţie cardiovasculară.