Cea mai veche farmacie din România

1494, Sibiu (525 de ani) – Cea mai veche farmacie de pe aria geografică a României de astăzi a fost până în anul 1704 numai în proprietatea oraşului (Stadtapotheke). Din acest an va trece în proprietatea lui Georg G. Vette (1684-1746), care o va denumi Zum schwarzen Adler („La Vulturul Negru”).

Consumul de arsenic şi dispoziţii de control în Ţara Bârsei

1769, nov. 9, Braşov (250 de ani) – Guberniul Transilvaniei dispune la această dată „ca Magistratul Braşovului să-l informeze despre producţia şi consumul arsenicului în Ţara Bârsei”. Peste o lună se comunică: „În Ţara Bârsei nu se produce arsenic, acesta fiind importat mai mult din Germania (Saxonia) şi se vindea în farmacii o cantitate anuală de 4 livre” (1 livră = 453,59237 grame). Şi după anul 1799 au fost continuate recomandările, prevenţiile şi interdicţiile la vânzarea arsenicului şi a altor medicamente vătămătoare, de către negustorii ambulanţi de mirodenii şi droguri.

1819 (200 de ani) – Abaterile au continuat, iar Cancelaria aulică din Viena le reaminteşte farmaciştilor să prepare medicamente „curate”(1).

Un farmacist botanist

1789, Sibiu (230 de ani) – Farmacistul Petrus Sigerus a început o colecţie de plante care cresc în Transilvania: acest herbarium vivum (ierbar viu) va cuprinde „25 de volume cu 451 de genuri, peste 1600 de specii şi varietăţi”. În anul 1790, P. Sigerus a cumpărat Farmacia „La Vulturul Negru” din Sibiu(2).

Terapii „spre ajutorul şi folosul neamului românesc”

1824, Bucureşti (195 de ani) – A apărut lucrarea Mijloace şi leacuri de ocrotirea ciumii, alcătuite şi întocmite spre ajutorul şi folosul neamului românesc (160, 30 p.), sub semnătura „doftorului poliţiei Bucureştilor” Piscupescul St. V. (Manega). Reţeta pentru ciumă „pe care o descrie bine: Rp./ foi de flori de trandafir, frunză de izmă de grădină, de jaleş, de rozmarin nemţesc, cuişoare pisate, din toate câte 5 dramuri, grăunţi de enuperi pisate, cu o oca de oţet tare şi ales de vin – să stea 4-5 zile. Să se ude nările nasului, răspunsul urechilor, genele ochilor, mâinile şi obrazul, barba şi mustăţile şi părul capului neacoperit”. Această lucrare va cunoaşte şi a doua ediţie, în 1842.

1829, Bucureşti (190 de ani) – Sub semnătura aceluiaşi autor apare Oglinda sănătăţii şi a frumuseţii omeneşti (80, 330 p.). În această „oglindă” găsim leacuri ca: „pentru perdeaua (pleoape) recomandă ou răscopt”; „multe feluri de bucate se împotrivesc la mistuială”; „vin să nu se dea copiilor”; „rachiu să bea numai oamenii bolnavi”. Dar ne întrebăm, precum dr. Crăiniceanu, de ce „combate vaccinarea”? Bineînţeles, veneriană (antivariolică)(3).

În lucrarea Practica doctorului de casă. Cunoştinţa apărării şi a tămăduirii boalelor bărbăteşti, femeieşti şi copilăreşti. Cu o prescurtare de hirurgie, de materia medica şi de veterinărie. Pentru doctor şi norod, care a apărut în 1846 (80 LII+516 p.), „cea de pe urmă şi voluminoasă carte a autorului”, mult folosită în epocă şi de „lumea profană ştiutoare de carte”, repetă „multe părţi despre hrană şi boale” din această lucrare, apărută în 1829(4).

Botaniştii şi naturaliştii din Moldova

1834, Iaşi (185 de ani) – Farmaciştii Iosef Szabo şi Frederick Bel, împreună cu botanistul Julius Edel şi medicul militar dr. Iacob Czihac (1800-1887; fondatorul Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, 1830) „întreprind o excursie botanică în regiunea Moldovei, până la Galaţi, pentru a cerceta flora şi fauna regiunii”. În vasta sa operă de clasificator şi sistematizator al plantelor studiate şi inventariate se află şi repartiţia pe categorii: verde, plante medicinale 45%; albastru, plante comestibile 28%; mov, ciuperci 23%; gri, plante utilitare 4%(5).

Organizarea farmaceutică din Moldova

1854, Iaşi (165 de ani) – S-a înfiinţat Gremiul Spiţeresc al Moldovei, organizaţie profesională cu rol de îmbunătăţire a activităţii farmaceutice prin măsuri ca: elaborarea taxei medicamentelor (1854), prima tipăritură din toate provinciile româneşti; introducerea în 1855 a celei de-a V-a ediţii a Farmacopeii austriece; înfiinţarea unui depozit de medicamente (Iaşi, 1855); introducerea controlului calităţii medicamentelor în spiţerii etc.(6)

A început lucrarea celei dintâi Farmacopei Române

1859, oct. 14, Bucureşti (160 de ani) – Din Jurnalul Consiliului Medical Superior extragem începutul activităţii „comisiei compuse din medicii: Athanasovici, Baraş, Cheresteni, Cobici, Grunau, Haineman, Hîrş; Polyzu, Protici, Şram, Triandafilites, Turnescu, Vehnert, Vignali şi magiştrii în farmacie: Cloush, Eitel, Franc, C.C. Hepites, Plecker, Steege, Scarlat Zürner şi Frederic Zürner, care s-au însărcinat cu formarea planului pentru prima farmacopee română”.

Farmacistul C.C. Hepites s-a bazat pe lucrările comisiei şi a finalizat-o în decembrie 1862, sub semnătura preşedintelui Consiliului, C. Davila, şi a comisiei(7).

Societăţi şi comisii farmaceutice

1869, oct. 1, Bucureşti (150 de ani) – Sub preşedinţia dr. farm. Adolf Trausch (1836-1908) se constituie Societatea Farmaciştilor Români (preşedinte de onoare: C. Davila), recunoscută prin Decretul domnesc nr. 6 din 3 ianuarie 1870, care a avut iniţial drept scop să protejeze interesele profesionale ale absolvenţilor din Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti.

 

1869, dec. 19, Bucureşti (150 de ani) – Se publică Regulamentul de concurs (nr. 1889) prin care se impun condiţiile şi dreptul deschiderii de farmacii în România. Acest act a fost întocmit de prima comisie farmaceutică formată din farmaciştii: Andreas Frank, Eduard Jul. Rissdörfer şi Friedrich W. Zürnner(8).

Lucrări cuprinzătoare de terapii naturale

1874, Iaşi (145 de ani) – Dr. Anastasie Fătu (creatorul Grădinii Botanice din Iaşi, 1856) a publicat Descrierea şi întrebuinţarea apei simple şi a apelor minerale din Moldova şi Muntenia, ediţia a II-a (80, 637 p.). Ediţia I (Iaşi, 1851) descria numai apele din Moldova.

 

1874, Bucureşti (145 de ani) – Dr. Anastasie Fătu a publicat Încercările pentru dezvoltarea ştiinţelor naturale în România (80 mare, 175 p.). Termenii din botanică sunt şi cei ştiinţifici (latineşti), şi cei populari(9).

Facultatea de Farmacie, între deziderate şi înfăptuiri

1869, nov., Bucureşti (150 de ani) – S-a înfiinţat Facultatea de Medicină, dar învăţământul farmaceutic rămâne tot „o şcoală superioară”, care a fost ataşată pe lângă Facultatea de Medicină din Bucureşti.

 

1914, Bucureşti (105 ani) – În acest an, după dezbateri tumultuoase, au fost formulate concluziile Consiliului Facultăţii de Medicină, în urma memoriilor întocmite şi susţinute de prof. dr. Ştefan Minovici (1867-1935): „Se hotărăşte şi se găseşte necesară separarea învăţământului farmaceutic de cel medical şi reorganizarea lui ca facultate de farmacie”.

Această propunere a fost adoptată de Ministerul Instrucţiunii, dar izbucnirea Primului Război Mondial a oprit realizarea acestui deziderat până în anul 1919, când, tot din imboldul prof. dr. Ştefan Minovici, a fost reluată activitatea sa pentru întregirea şi modernizarea învăţământului farmaceutic, fapt ce s-a realizat în anul 1923, el fiind primul decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Bucureşti(10).

Asigurarea populaţiei cu medicamente în Basarabia

1884, oct. 26, jud. Soroca (135 de ani) – La această dată, Zemstva (a funcţionat în Imperiul Rus în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca structură de guvernământ local, de autodeterminare la nivel districtual şi gubernial, legiferată din 1864 şi din 1870 în Basarabia [Dobrincu D., Arhiva Moldoviei, 2018]) a hotărât ca toţi locuitorii din judeţul Soroca „care achită impozitele primesc gratuit medicamente din farmaciile Zemstvei, ceilalţi primesc medicamente prescrise de medic, din farmaciile libere” (particulare – n.n.). Cei săraci primeau gratuit medicaţia. Din farmaciile de stat „nu se eliberau medicamente contra cost”.

Din anul 1889, „activitatea farmaciei este încredinţată farmacistului”, astfel încât medicul care supraveghea îndeaproape şi cu răspundere farmacia este eliberat. Medicii au dreptul să prescrie reţete, pentru cei săraci, fără plată(11).

Prima revistă a Corpului Farmaceutic din România

1894-1949. În acest interval de 55 de ani, Revista Farmaciei, organul de presă al Colegiului General al Farmaciştilor (desfiinţat în 1949), a fost publicaţia cu cea mai lungă existenţă, deşi a cunoscut şi întreruperi semnificative (1888-1894; 1895-1897; 1917-1919; 1933-1939; 1941-1945)(12).

 

Un farmacist istoriograf

1904, Bucureşti (110 ani) – N. Angelescu (1866-1942), farmacist şi chimist, preşedintele Societăţii Farmaciştilor din România, publică o valoroasă culegere de Acte şi documente din trecutul farmaciei în Ţările Româneşti, Bucureşti (Tip. Speranţa), 189 p., cu o prefaţă de prof. univ. N. Iorga.

 

1904, Bucureşti (110 ani) – N. Angelescu publică Date asupra Înfiinţărei Farmaciilor în România (conform anchetei din 1875), Bucureşti (Tip. Speranţa), 32 p.

Primele farmaciste cu diplomă din România

1914, decembrie 19, Iaşi (100 de ani) – Prima licenţiată în farmacie de la universitatea din capitala Moldovei a fost Maria Ştefănescu(13).

Prima femeie licenţiată din România, Paulina Cruceanu, a absolvit Şcoala Superioară de Farmacie în anul 1891, la Bucureşti(14).

Farmacişti istoriografi

1964, Brăila (55 de ani) – A avut loc Reuniunea naţională organizată de Societatea de Istoria Medicinei şi Farmaciei, preşedinte prof. dr. Valeriu Bologa (1892-1971), cu temaMedicina populară românească”.

La această manifestare, participarea farmaciştilor a fost dintre cele mai numeroase: dr. farm. Ştefan Ciulei a prezentat comunicarea „Forme administrative ale medicaţiei în medicina populară”, în care a descris şi metodele de preparare şi utilizare a unor leacuri: „unsori, plămădeli, oţeturi, fierturi, fumigaţii, frecţii, bulgări (boluri), condeie (bujiuri) etc”.

Dr. farm. ing. chimist Ştefan Ciulei (1922-1986) a fost pasionat şi a rămas credincios cercetării de etnomedicină, semnalând şi extrăgând, din manuscrisele arhivate, vechile terapii populare din timpul marilor epidemii de ciumă şi holeră care au trecut şi peste Moldova(15).

Comemorări

Un farmacist fotograf

†1879 – 125 de ani de la moartea farmacistului (ofiţer austriac) Ludwig Angerer (n. 1827), care în perioada ocupaţiei austriece din timpul Războiului Crimeii (1853-1856) a locuit în Bucureşti.

Aici şi-a însuşit şi a practicat arta fotografică. După încetarea conflagraţiei armate din Orientul Apropiat, Angerer renunţă la profesia de farmacist şi devine unul dintre cei mai renumiţi fotografi din Viena. În anul 1860 a fost onorat cu titlul de fotograf al Curţii Imperiale. La Biblioteca Academiei Române se află un album Angerer cu 29 de fotografii ale Bucureştiului.

 

†1904, oct. 12, Bârlad – 175 de ani de la naşterea farm. magistru Emil-Emanuel Bruckner (n. 1840, martie 27, Bârlad), întemeietorul familiei omonime de farmacişti şi medici

A fost primul dintre cei şase copii ai spiţerului Simon Bruckner şi al fiicei spiţerului Johann Kraus din Iaşi, Charlotte, cetăţeni austrieci, de religie catolică. După cursurile primare şi gimnaziale, a făcut practica în spiţeria tatălui său din Bârlad, obţinând certificatul de asistent (1861); tot aici a mai făcut practică încă doi ani, apoi a urmat două semestre (1863-1864) la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, obţinând diploma de magistru în farmacie şi apoi libera practică (1864); provizor pentru scurt timp al Farmaciei „Esculap” din Brăila, apoi, după decesul tatălui (1866), a revenit la Bârlad, unde a arendat farmacia rămasă în proprietatea mamei sale până în 1904. A obţinut cetăţenia română (1884); a făcut politică, fiind unul dintre membrii marcanţi ai organizaţiei locale a Partidului Naţional Liberal; a fost votat consilier judeţean, apoi ales membru supleant al Comitetului permanent judeţean Tutova (1885-1887); membru în consiliul comunal al oraşului Bârlad; membru fondator al Societăţii Frăţia din Bârlad (1887), apoi membru în conducerea acesteia şi preşedinte al Societăţii de economie Albina (1891). A avut trei fii: Ioan (1877-1918), medic colonel în rezervă; Victor (1879-1946), inginer, şi Aurel (1885-1955), jurist. În familia ing. Victor Bruckner s-a născut, în 1912, viitorul prof. dr. med. Ion Emil Bruckner, membru al Academiei Române, iar de la acesta din urmă, fiul său, prof. dr. Ion Victor Bruckner (n. 1944), fost ministru al sănătăţii în guvernul Victor Ciorbea din partea Convenţiei Democratice (5.12.1997-17.04.1998). A fost înmormântat în cimitirul orăşenesc din Bârlad(16).

 

1914, oct. 27, Bucureşti – 105 ani de la moartea farmacistului Ion Paslavsky-Bejan (n. 1853, ian. 3, Botoşani)

Înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1873); practica de elev în farmaciile Minerva (Botoşani) şi „Sf. Gheorghe” (Ştefăneşti); asistent (1875); stagiul de asistent în Galaţi, a obţinut licenţa (1881) şi naturalizarea (1883); farmacist în spitalele Eforiei; a înfiinţat Farmacia „Coroana Regală” din Rm. Vâlcea (1893), pe care a condus-o personal până la sfârşitul vieţii; a deschis o filială în Călimăneşti (1902). A fost înmormântat în Cimitirul „Sf. Ioan” din Rm. Vâlcea(17).

 

†1934, oct. 19, Bucureşti – 85 de ani de la moartea farmacistului german Heinrich Adolph Friedsam (n. 1856, iulie 1, Braşov)

A făcut practica farmaceutică la Bucureşti, în farmacia Leul de Aur, a lui Eduard Jul. Rissdörfer (1870-1873). Pleacă la Viena, unde studiază farmacia (1875-1877), îşi susţine examenul de licenţă şi i se eliberează diploma de magistru în farmacie (1879); libera practică o va obţine în ţară (1880).

Până în oct. 1882 funcţionează în farmacia lui Eduard Jul. Rissdörfer din Bucureşti, apoi ia în arendă farmacia Arabu, conducând-o până în 1887, când devine proprietarul acesteia, până în 1908, când a vândut-o lui Gh. Olăvinaru. A obţinut împământenirea cu dispensă de stagiu (1887); după Primul Război Mondial a preluat conducerea farmaciei Crucea Albă din Ploieşti, unde a desfăşurat o activitate prodigioasă până la decesul său. A avut un fiu, Emil, licenţiat în farmacie la Bucureşti (1916). A fost înmormântat în Cimitirul Evanghelic din Bucureşti(18).

Un reprezentant de seamă din domeniul cercetării galenice

 

†1989, oct. 30 Bucureşti (30 de ani) de la moartea dr. farm. Emil Savopol (n. 1915, martie 11, Bucureşti)

Aspectele multiple care se regăsesc în activitatea dr. farmacist Emil Savopol au o orientare comună, şi anume preocuparea ştiinţifică dirijată spre rezolvarea problemelor practice ale profesiei farmaceutice.

Cele 70 de lucrări ştiinţifice publicate conţin informaţii şi realizări deosebite din diferite domenii: industria medicamentului, tehnologia formelor farmaceutice, monografii cuprinse în Farmacopeea Română, ediţiile VIII şi IX, lucrări privind controlul calităţii medicamentelor, conservarea şi stabilitatea antibioticelor încorporate în diferite formule magistrale, taxa laborum etc.(19)

Aniversări

1839, oct. 18, Braşov – 180 de ani de la naşterea chimistului român de renume internaţional Nicolae Teclu (†1916, iulie 13/26, Viena)

Iniţial a studiat ingineria şi arhitectura, iar apoi chimia. Ulterior şi-a continuat cariera devenind profesor de chimie generală şi chimie analitică la Viena. A avut o contribuţie substanţială la dezvoltarea chimiei mondiale. Unul dintre subiectele cercetate de el a fost flacăra, realizând un arzător (bec) performant, ce a păstrat numele de „bec (arzător) Teclu”, fiind superior „becului Bunsen”. Din 1879 a fost membru titular al Academiei Române. Domeniile studiate de el au fost despre rezistenţa hârtiei şi a fibrelor lemnoase; pigmenţi minerali; uleiuri utilizate în pictură şi combustia gazelor(20).

 

1864, dec. 30, Botoşani – 155 de ani de la naşterea farmacistului, primar al oraşului Roman, Alois Decker (†1945, dec. 25, Roman)

De naţionalitate austro-ungară şi de religie catolică, a absolvit patru clase gimnaziale la liceul din Craiova şi s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti, având matricola nr. 521/12.11.1880; practica de elev a făcut-o în farmacia lui Joseph Schmeltz din Botoşani (25.10.1880-25.10.1882) şi în cea a lui Victor Hugo Maugsch din Iaşi (25.10.1882-25.10.1883). Examenul de asistent l-a susţinut la 23.03.1884, obţinând certificatul de asistent nr. 283. A studiat la universitatea din Viena şi a obţinut titlul de magistru şi diploma nr. 6329/1888; a absolvit examenul de liberă practică în România la 18 aprilie 1890, cu nota „Bine”, obţinând dreptul de liberă practică a farmaciei (Monitorul Oficial nr. 24/3.05.1890). A făcut serviciul militar obligatoriu de un an ca soldat în Compania a II-a Sanitară, după care a fost repartizat ca subfarmacist la Corpul 2 Armată, conform Deciziei ministeriale nr. 235/12.11.1890. A condus o farmacie din Găeşti (1889-1891), a activat ca farmacist-subchirurg şi intendent la Spitalul Judeţean Bivolari, Iaşi (1891-1900). A obţinut cetăţenia română (Monitorul Oficial nr. 43/26 mai 1900). A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler pentru activitatea desfăşurată la Ungheni în carantina contra holerei din Rusia. A luat în arendă farmacia Minerva din Roman, proprietatea Epitropiei „Sf. Spiridon” din Iaşi (1905-1920), unde s-a bucurat de simpatia concetăţenilor săi pentru modul cum s-a achitat de obligaţiile sale ca farmacist şi cetăţean al oraşului. A fost numit membru în comisia interimară la comuna urbană Roman, când a avut prilejul să cunoască direct mersul treburilor administrative ale oraşului (28 apr. 1907). La 13 ian. 1914, consiliul comunal s-a dizolvat şi s-a instituit o nouă comisie interimară, avându-l ca preşedinte pe A. Decker, care a condus oraşul până la alegerea unui nou consiliu (9-11.03). Prin Decretul regal nr. 1201/21 martie 1914, a fost confirmat primar al oraşului Roman, conducându-l cu mult tact şi responsabilitate până la 28 feb. 1917, când a fost revocat din funcţie prin Decretul nr. 131, fiind de naţionalitate germană. Conform legii sanitare excepţionale, prin Decretul nr. 3860/11 oct. 1921 a obţinut o concesiune de farmacie, înfiinţând pe strada Sucedava din Roman propria sa oficină. A fost membru în Consiliul General al Judeţului Roman, în Comisia chimico-farmaceutică, Consiliul de igienă şi salubritate publică al judeţului Roman şi preşedinte al Consiliului de administraţie şi în Comitetul de direcţie la Banca Romanului(21,22).

1914, Focşani – 105 ani de la naşterea conf. dr. farm. Clement Brăileanu, de la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, Catedra de tehnică farmaceutică (†1993 Bucureşti).

Un farmacist colecţionar şi fondator de muzee

1919, nov. 5, comuna Mihăileni (Botoşani) (100 de ani) – Se naşte Nicolae Zahacinschi (†1988 Bucureşti), un nume înscris în panoplia personalităţilor cu multiple valenţe socioculturale, semnatar, printre altele, al monografiei Mihăilenii de altădată, Ed. Litera, Bucureşti, 1982, act de datorie filială pentru pământul natal.

A urmat liceul la Siret, Pomârla şi Rădăuţi (1934-1939). A fost student al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1941-1945); a efectuat primul an de practică în farmacia lui Gheorghiu din Botoşani; a deschis o farmacie în comuna Lădeşti, jud. Vâlcea (1946). După naţionalizarea farmaciilor din mediul rural, a lucrat la Farmacia nr. 43 Osica, jud. Olt (1953). A fost director adjunct, apoi director al Oficiului Farmaceutic Centrofarm Craiova (1956-1967). A contribuit la dezvoltarea şi modernizarea reţelei de farmacii din Oltenia, a fost preşedinte al Secţiei de farmacie, USSM filiala Craiova; membru în Comitetul executiv al Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România; iniţiator şi fondator al Colecţiei de istoria farmaciei din Craiova, alături de farm. Gh. Cismărescu (1963); farmacist diriginte al Farmaciei nr. 2 din Bucureşti – cartierul Titan (1967-1986), când s-a pensionat. A publicat: două articole în revista Practica Farmaceutică:Pagini din istoria farmaciei din Oltenia (I)”, vol. II, p. 149-155, şiColecţia muzeală de istoria farmaciei din Oltenia (II)”, vol. III, p. 137-139 (1970); Mihăilenii de altădată, Ed. Litera, Bucureşti, 139 p. (1982); Elemente de artă decorativă populară românească – decorarea ouălelor – meşteşug şi artă, Ed. Litera, Bucureşti, 128 p., 4 f. pl., coautor dr. Maria Zahacinschi (1985). A înfiinţat Muzeul de Artă Populară din oraşul Mihăileni (28 oct. 1986), având la bază colecţia Zahacinschi (cea mai mare parte este depozitată la Muzeul Ţăranului Român). La Sibiel, în Muzeul Icoanelor pe Sticlă, a fost organizată o expoziţie de ouă încondeiate, ceramică, icoane pe sticlă şi lemn, aparţinând familiei Zahacinschi. Postum, a apărut lucrarea Ouăle de Paşti la români, Maria Zahacinschi, Nicolae Zahacinschi, Ed. Sport-Turism, Colecţia Spaţiul spiritual, Bucureşti (1992). La aniversarea centenarului naşterii sale, ne facem o datorie de onoare, aducând în semn de omagiu omului, farmacistului, colecţionarului şi fondatorului de muzee, memorialistului, lucrarea noastră, o pagină biobibliografică pe care o alăturăm celor semnate până astăzi de istoriografii farmaciei: dr. farm. C. Iugulescu, dr. farm. V. Lipan, prof. dr. Ana Carată şi conf. dr. farm. G. Mogoşanu(23).

 

1939, decembrie 7, Oradea – 80 de ani de naşterea prof. univ. dr. farm. Sorin Emilian Leucuţa (2016, iunie 24, Cluj)

Savant, inventator, cercetător de elită în domeniul priorităţilor ştiinţifice pe plan mondial, autor al multor cărţi de iniţiere a profesioniştilor în domeniile noi ale medicamentului şi farmaciei, profesor universitar, creator al şcolii româneşti de tehnologie farmaceutică modernă, farmacocinetică şi biofarmacie, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale (1992) şi secretar al Filialei Cluj a ASM, membru în numeroase comisii ştiinţifice şi profesionale naţionale, precum CNEAA, CNCSIS etc., în Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România, al cărei preşedinte a fost (2002-2010), în alte opt societăţi şi asociaţii ştiinţifice româneşti şi străine, în reţele şi programe ştiinţifice internaţionale, în comitetele ştiinţifice ale unor congrese internaţionale şi organizator a nouă simpozioane şi patru congrese naţionale, membru în comitetele de redacţie ale unor reviste ştiinţifice româneşti şi străine.

Pentru calităţile sale de organizator, pentru îndelungata, susţinuta şi apreciata activitate didactică, a fost ales decan al Facultăţii de Farmacie din Cluj‑Napoca (1990-1992), iar din anul 1990 până la pensionare, în 2009, a fost membru în Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, membru în Consiliul profesoral al Facultăţii de Farmacie şi şeful Catedrei de tehnologie farmaceutică şi biofarmacie(24).

 

Aniversări-comemorări

1904, dec. 6, Constantinopol – 1984, apr. 20, Bucureşti115 ani de la naştere şi 35 de ani de la decesul prof. dr. de chimie farmaceutică Emil Cionga, de la Facultatea de Farmacie din Bucureşti.