Farmacia românească în anul 1921 –
învăţământ superior, societăţi, publicaţii (100 de ani)

Apr. 1, Cluj – Este înfiinţat, în cadrul Universităţii, Institutul de Istoria Medicinii, Farmaciei şi de Folclor Medical, pus sub conducerea lui Jules Guiart din Lyon (până la 1 iulie 1930), ca asistent funcţionând Valeriu L. Bologa (după 1930, acesta preluând conducerea institutului).

Apr. 2, Cluj – Inspectoratul General Sanitar interzice cu desăvârşire utilizarea personalului tehnic şi necalificat la lucrările din farmacie destinate numai farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie.

Apr. 15, Bucureşti – Are loc prima şedinţă de după război a Societăţii Ştiinţifice a Corpului Sanitar Militar.

Apr. 15, Cluj – Apare Buletinul Farmaciei, organ al Delegaţiei permanente a farmaciştilor; după editarea a şapte numere, îşi încetează apariţia până la 1929, când reapare; de la 15 iunie 1931, apare ca organ al farmaciştilor din Transilvania şi Banat, iar de la 1 ian. 1935, cu un nou format.

Apr. 16, Cernăuţi – Farmaciştii din Bucovina decid prin aclamaţii aderarea la Societatea Farmaciştilor din România.

Apr. 23 – Conform Decretului nr. 1166, se publică Regulamentul drogheriilor şi vânzării substanţelor medicamentoase brute (cu modificări la 30 iulie, 4 şi 7 sept. 1924).

Mai 1, Iaşi – Începe să apară Farmacia Nouă, revista Societăţii Studenţilor în Farmacie de la Universitatea din Iaşi.

Mai 3, Cluj – Are loc şedinţa membrilor Delegaţiei permanente a Camerelor sindicale judeţene a farmaciştilor din Transilvania şi Banat, printre chestiunile dezbătute fiind şi aceea a aderării la Asociaţia Generală a Farmaciştilor din România.

Mai 14 – Este înfiinţată Societatea anonimă italo-română pentru specialităţi farmaco-terapeutice A. Wassermann & Co., printre acţionarii principali aflându-se farmacistul lt. col. Constantin Cholet.

Mai 16 – Într-o scrisoare deschisă, A. Iteanu critică cu asprime atitudinea ostilă manifestată de farmaciştii unguri faţă de unirea tuturor farmaciştilor din România într-o singură asociaţie profesională.

Mai 16, Ploieşti – Ia fiinţă Societatea Anonimă Română Industria Chimică (SARIC), pentru industria şi comerţul produselor chimice, uleiurilor vegetale, minerale şi derivatelor lor.

Mai 20 – Sub presiunea farmaciştilor particulari din Transilvania, Comisia chimico-farmaceutică hotărăşte închiderea farmaciilor Caselor cercuale (aprobat de Consiliul medical superior la 1 iunie 1921).

Iunie 3 – Cu decretul nr. 2354, este promulgată Legea pentru unificarea salariilor chimiştilor de orice grad, clasă şi categorie, care sunt în serviciu la stat, judeţ sau comună (cu modificări la 28 iulie 1921 şi 16 iunie 1923).

Iunie 5 – Decretul regal nr. 2351, prin care Societăţii de chimie din România îi este recunoscută calitatea de persoană morală şi juridică.

Iunie 5/6, Braşov – Are loc Congresul general, când se constituie Asociaţia Generală a Farmaciştilor din România, primul preşedinte al acesteia devenind Alexandru Iteanu.

Iunie 12, Cluj – Ia fiinţă Asociaţia farmaciştilor angajaţi din Transilvania şi Banat;

Iunie 24 - În baza decretului nr. 2612, intră în aplicare modificările legii sanitare, pe întreg teritoriul României Mari(1).

Zile mondiale de apărare a sănătăţii

Apr. 7 – Ziua Mondială a Sănătăţii, recunoscută de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

2021, apr. 7 – Promovează mesajul „Pentru o lume mai dreaptă şi mai sănătoasă. Fără inechitate în sănătate”.

Comemorări

†1896, iunie 4, Feydey sur Leysin, Elveţia – 125 de ani de la moartea farmacistului, medic şi doctor în ştiinţe fizico-chimice Ion Şt. Radian (n. 1864, sept. 11, com. Filipeşti, jud. Prahova)

După clasele primare, a urmat cursurile Liceului „Matei Basarab” din Bucureşti (1875), ca bursier al statului român, obţinând diploma de Bacalaureat în litere şi ştiinţe a Universităţii din Bucureşti (1882); în continuare s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti, urmând în paralel atât cursurile la medicină, cât şi la farmacie.

Pentru cursul la Şcoala Superioară de Farmacie, a primit Matricola nr. 656/19 nov. 1883, practica de elev de un an executând-o în Farmacia Spitalului Colţea, absolvind examenul de asistent la 20 dec. 1884 cu calificativul „Prea bine”. Cu petiţia nr. 32/21 ian. 1885, a solicitat decanatului înscrierea sa directă în anul al II-lea de curs la farmacie, pe motiv că era absolvent a doi ani de medicină. Consiliul profesoral i-a aprobat cererea, astfel că a terminat cursurile şi şi-a luat licenţa în farmacie la 4 dec. 1885, primind diploma de farmacist la 5 mai 1886; libera practică i-a fost acordată în 1885 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 28/7 mai 1886.

La 11 apr. 1888, a obţinut şi doctoratul în medicină, cu teza intitulată „Încercări asupra istoriei naturale medicale a plantei Clematis vitabla”, fiind desemnat de prof. Alex. Obregia ca laureat al Facultăţii de Medicină din Bucureşti; a primit dreptul de liberă practică a medicinii în ţară, publicat în Monitorul Oficial nr. 19/22 apr. 1888.

Şi-a pregătit apoi doctoratul în ştiinţele fizico-chimice la Universitatea din Geneva şi, în 1889, a susţinut teza intitulată „Recherches sur la composition de quelques schistes ardoisiers”, primind felicitări din partea rectorului universităţii, E. Graebe, pentru pregătirea profesională deosebită. La 12 apr. 1890, preia disciplina de chimie analitică, imprimându-i o nouă direcţionare prin spiritul său organizatoric şi datorită unei temeinice pregătiri ştiinţifice; a militat pentru ridicarea învăţământului farmaceutic, solicitând forurilor de conducere, la 7 dec. 1891, organizarea învăţământului practic cu studenţii, reorganizarea internatului, dreptul de a se acorda diploma de farmacist şi doctor în farmacie, necesitatea participării profesorilor Şcolii de Farmacie la Consiliul facultăţii şi obligaţia ca cei care predau la această şcoală să fie şi farmacişti, intervenţii respinse, rând pe rând, de Consiliul Facultăţii de Medicină.

A publicat Tratat de Chimie Analitică Teoretică şi Practică (1892), fiind primul curs de chimie analitică în limba română; Chimia analitică aplicată (1893); din 1895 a predat şi „Cursul de analise chimice a beuturilor alcoolice şi a substanţelor alimentare”, pentru care a elaborat un Curs de chimie alimentară; a predat toxicologia (1891-1896); a iniţiat cercetări ştiinţifice, elaborând lucrări originale: Compoziţia chimică a leandrului (1892), Dozarea clorului şi a acidului fosforic în urină (1893), Despre chimismul stomacal (diagnostic chimic, hypoclorhidrie gastric parenchimatoasă)(2-4). 

 

†1906, apr. 11/24, Predeal – 115 ani de la naşterea farmacistului Theofil Witting (1837, oct. 25, Braşov)

A urmat cursurile primare şi gimnaziale în Braşov, cât şi exerciţii de gimnastică. În 1852, la Bucureşti, a intrat ca elev în farmacia Foişorul de Foc, a lui Johann Greff, iar în 1855 a obţinut certificatul de asistent. După un stagiu de asistent, a plecat la Universitatea din Viena (1857), unde a primit diploma de magistru în farmacie (iulie 1859); revenit în ţară, la 22 oct. 1862, a absolvit examenul de liberă practică şi a condus ca diriginte farmacia Coroana de Aur, a lui Pavel Lasslo, din Mizil; a funcţionat în farmaciile La ochiul lui Dumnezeu, din Bucureşti, şi Sfânta Cruce, din Buzău. A cumpărat farmacia Speranţa din Turnu Măgurele, jud. Teleorman, pe care a schimbat-o cu Fortuna din Bucureşti, cu actul nr. 1549/5.03.1880, pe care a păstrat-o până la sfârşitul vieţii. La 16 sept. 1880, s-a înfiinţat Societatea Farmaciştilor din România, condusă de A. Frank, Th. Witting fiind vicepreşedinte şi redactor al publicaţiei Organul Societăţii Farmaciştilor din România. După renunţarea lui A. Frank la conducerea societăţii, locul său a fost preluat de Th. Witting pe o perioadă de un an. A fost împământenit cu dispensă de stagiu (1884). Având o livadă la marginea Bucureştiului, astăzi cartierul Gării de Nord, în baza decretului nr. 1575/22.03.1896, s-a aprobat alinierea străzilor deschise pe proprietatea sa. O stradă din acest cartier (ca şi spitalul CFR) poartă astăzi numele de Th. Witting. Membru al Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti şi preşedinte al Clubului de gimnastică (1876-1883), prin iniţiativa şi străduinţele sale, în timpul Războiului de Independenţă a organizat mai multe festivităţi de gimnastică, iar fondul strâns l-a donat Crucii Roşii Române, în folosul răniţilor. Timp de 26 de ani (1869-1894) a fost în comitetul comunităţii evanghelice din Bucureşti, cu funcţii de secretar, vicepreşedinte şi preşedinte (aproape nouă ani), fiind administratorul bisericii, şcolii şi întregii averi a comunităţii. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler şi cu Medalia „Serviciul Credincios” cl. I.; fondator, membru în consiliul de administraţie şi director al societăţii Centrala, pentru comerţul cu produse medico-farmaceutice, înfiinţată în Bucureşti (1899). Fiul său, Theodor, a absolvit studii farmaceutice (1899) şi medicale (1905), profesând însă medicina(5-7).

 

†1931, apr. 11, Mizil – 90 de ani de la moartea farmacistului Victor J. Gottsmann (n. 1870, iunie 8, Braşov)

După absolvirea liceului, s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti, a făcut practică la Farmacia „Eittel” din Râmnicu-Vâlcea, devenind asistent de farmacie (1888); a obţinut licenţa în farmacie şi libera practică (1895) şi cetăţenia română (1899). Membru în Consiliul de administraţie al Societăţii Centrala pentru industria produselor medico-farmaceutice, comerţ de droguri (1899); a fost recunoscut ca arendaş la farmacia Coroana de Aur din Mizil (1900), cu aceeaşi calitate existând şi în 1911 şi 1913; a fost mobilizat în 1916 la Sărata Monteoru, iar farmacia a fost închisă; solicitându-se Ministrului de Război să se găsească un farmacist „pentru a nu rămâne Mizilul fără nici o farmacie”, s-a decis ca el să rămână totuşi la farmacia din Mizil „pentru a prepara medicamente pentru trupele locale”. Prin Înalt Decret Regal, la 24 martie 1920 este numit membru în Comisia interimară Mizil, calitate în care va organiza o serie de acţiuni pentru a strânge fonduri necesare achiziţionării unor clopote pentru biserică.

La 11 oct. 1921, obţinea concesiunea unei farmacii la Mizil, înregistrând la 26 oct., cu nr. 4907, farmacia Sănătatea (a doua farmacie în oraş); a făcut parte din conducerea Colegiului (cercului) Farmaciştilor din Buzău (preşedinte F. Sentner). A murit la 11 apr. 1931, fiind regretat de toată lumea, mai ales de colegii săi, care îşi aminteau că „a fost un exemplu de muncă şi onestitate profesională în tot decursul vieţii sale”(8).

 

†1931, mai 27, Craiova – 90 de ani de la moartea farmacistului col. (r) Constantin Pictorian (n. 1872, feb. 10, Craiova)

A lucrat ca farmacist-şef al Spitalului Colentina (1898-1901). A făcut stagiul militar la Spitalul Militar Central „Regina Elisabeta” din Bucureşti, rămânând în Armată până în 1904, când şi-a dat demisia, trecând ca farmacist cpt. (r). A arendat mai mulţi ani Farmacia „Sfinţii Constantin şi Elena” din Bucureşti, apoi a lucrat ca farmacist, subşef de birou al serviciului medical din Direcţiunea generală a serviciului sanitar, din cadrul Ministerului de Interne, fiind singurul farmacist funcţionar din minister şi cel dintâi secretar farmacist al Comisiei chimico-farmaceutice. După câţiva ani s-a retras, stabilindu-se la Craiova, ca arendaş şi apoi ca proprietar al farmaciei Aurora, cumpărată de la Arthur Pohl (1910); a renovat radical farmacia, care a devenit una dintre cele mai frumoase din ţară. A fost membru fondator, ales în consiliul de administraţie al societăţii anonime pe acţiuni Banca Creditul Craiovean (1926); membru al Camerei de Comerţ şi Industrie; preşedinte al Cercului Farmaciştilor din Craiova; consilier în Asociaţia generală a corpului farmaceutic din România. A făcut campania din 1913 la formaţia de etapă mobilizabilă din Bechet, iar în cea din 1916-1918 a fost farmacist ajutor de comandant al trenului sanitar nr. 26 şi al spitalului mobil nr. 20 din gara Tutova (1917-1918).

A primit decoraţiile: „Avântul Ţărei” (1914); „Crucea Comemorativă a marelui război 1916-1918”; „Răsplata Muncii pentru învăţământ” cl. I (1925); „Răsplata Muncii pentru construcţiile şcolare” cl. I (1926). A încetat din viaţă subit acasă, în campania electorală a guvernului Iorga, al cărui candidat era pentru un loc de deputat(9).

 

†1961, mai 4, Iași – 60 de ani de la moartea biologului Ştefan Popescu (n. 1888, iunie 2, Colacu, jud. Dâmbovița)

A absolvit Facultatea de Agronomie a Universităţii din Iaşi (1915); cu doctorat în fiziologia plantelor (1926), a devenit profesor universitar (1927); a organizat şi condus Catedra de genetică şi ameliorarea plantelor de la Facultatea de Agronomie din Iaşi. De-a lungul a peste trei decenii de activitate didactică şi ştiinţifică, a organizat, condus sau colaborat la înfiinţarea şi dezvoltarea staţiunilor de ameliorare a plantelor Iaşi şi Târgu Frumos, contribuind la înfiinţarea a şase unităţi de cercetare ştiinţifică în Moldova.

A acordat o atenţie deosebită studiului sistematicii şi geneticii populaţiilor locale de plante de cultură; a publicat numeroase studii şi lucrări în probleme fundamentale ale geneticii şi ameliorării plantelor, activitatea sa reprezentând o contribuţie valoroasă la dezvoltarea geneticii şi ameliorării plantelor în România(10).

 

†1976, apr. 20, Bucureşti – 45 de ani de la moartea prof. dr. Dumitru Ştefănescu (n. 1902, aug. 23, Brăila)

S-a născut într-o familie cu şapte copii; după cursurile primare şi cele secundare urmate la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti (secţia reală), a obţinut diploma de Bacalaureat (oct. 1924) şi s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, secţia fizico-chimice, pe care a absolvit-o la 1 nov. 1928. A lucrat ca chimist în laboratorul de chimie al Institutului Geologic al României şi ca asistent la Conferinţa de fizică generală a Institutului de Chimie Industrială şi Electronică din Bucureşti (1 ian. 1927 – 1 sept. 1929); a fost profesor secundar suplinitor (1 sept. 1929 – 1 sept. 1932) şi apoi titular (1 sept. 1934 – 1 dec. 1936) la liceele „Mihai Viteazul” şi „Mihai Eminescu” din Bucureşti, Şcoala Normală de Băieţi din Grădiştea şi Liceul Teoretic de Băieţi din Oraviţa; asistent suplinitor la laboratorul de fizică moleculară, acustică şi optică al Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti (15 sept. 1932 – 30 aug. 1934). La recomandarea directorului de laborator, prof. Şt. Bogdan, şi cu avizul consiliului profesoral al facultăţii, la 1 oct. 1936 a fost numit preparator suplinitor la Laboratorul de fizică experimentală al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti. Şi-a susţinut, la Facultatea de Ştiinţe din Capitală, teza de doctorat „Spectre de vibraţie ale unor molecule poliatomice”, sub conducerea prof. Eugen Bădărău, primind calificativul „Foarte bine cu distincţie” şi devenind doctor în ştiinţe fizice (20 martie 1940); a fost numit la 1 apr. şef de lucrări cu titlu provizoriu la Laboratorul de fizică experimentală al Facultăţii de Farmacie, aflat din 1934 în clădirea universităţii, fiind mutat din Calea Victoriei; a obţinut premiul Societăţii Române de Fizică (1940).

Conferenţiar definitiv la disciplina de chimie fizică (1 oct. 1942); profesor la Catedra de chimie fizică şi coloidală (1 oct. 1957); profesor şef de catedră (10 ian. 1963); profesor şef de catedră doctor docent (15 ian. 1965); decan al Facultăţii de Farmacie (1 mai – 10 oct 1968); conducător de doctorate. A mai absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie şi Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Politehnicii Bucureşti.

Pentru contribuţia adusă în domeniul cercetărilor asupra aplicării în industrie a maselor plastice, a primit în 1949 Premiul chimiei „pentru lucrări în domeniul ştiinţelor chimice în anii 1945-1948”, acordat de guvernul ţării la propunerea Academiei RPR; Premiul pentru activitate ştiinţifică deosebită în cursul anului 1960 la realizarea lucrării Cercetări în domeniul stabilităţii medicamentelor, acordat de Ministerul Învăţământului şi Culturii (1962); „Medalia Muncii”, conferită de Prezidiul Marii Adunări Naţionale (1957); Ordinul „Meritul Ştiinţific”. Ca urmare a activităţii sale ştiinţifice şi didactice cu rezultate deosebite, apreciată atât în ţară, cât şi în străinătate, a fost ales vicepreşedinte al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale (USSM); membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale; membru al Federaţiei Internaţionale Farmaceutice (FIP); membru al Societăţii Române de Fizică şi al Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România (SSFR). „Timp de aproape 40 de ani, cât a activat în Facultatea de Farmacie din Bucureşti, a fost unul dintre cei mai iubiţi şi stimaţi profesori ai acesteia, cucerind pe merit respectul şi admiraţia atât a colaboratorilor săi apropiaţi, cât şi a celorlalte cadre didactice şi a tuturor seriilor de studenţi”. A fost înmormântat, alături de părinţii săi, în Cimitirul Izvorul Nou din Capitală, în ziua de 23 apr. 1976(11).

 

†1996, mai 13, Constanţa – 25 de ani de la moartea farmacistei cpt. (r) Maria Maximovici (născ. Caranica, 1912, iunie 25, Doleani, Macedonia)

Stabilită cu familia în România, a absolvit studiile secundare la Liceul de Fete din Bazargic (1930); s-a înscris la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, executând practica farmaceutică (anul I) în farmacia Speranţa din Bazargic (1930-1931); în anul al II-lea s-a transferat la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, unde a urmat anii II-IV; în anul V a revenit în Capitală, obţinând licenţa (1935), au urmat libera practică şi diploma de farmacist (1936). A lucrat în Farmacia Engleză din Constanţa (1936-1940), apoi ca diriginte în aceeaşi farmacie (1940-1941), în farmacia Vulturul de Aur din Bucureşti, la Casa Asigurărilor Sociale Constanţa (1942-1949), farmacist-şef în cadrul spitalului unificat de adulţi din Constanţa, farmacist diriginte în cadrul Oficiului Farmaceutic Regional (OFR) Dobrogea până la 27.06.1960, director adjunct al OFR Dobrogea (30.06.1960 – 1.03.1961), director al OFR Dobrogea până la 1.09.1969, când s-a preocupat de buna organizare şi funcţionare a tuturor unităţilor farmaceutice din regiune. După pensionare, a mai activat ca farmacist principal cu o jumătate de normă la Farmacia nr. 37 din Constanţa (1970-1975); a fost decorată cu „Medalia Muncii” (1964) şi „Ordinul Muncii” cl. III (1969); a decedat la 13 mai 1996, fiind înmormântată alături de soţul său în Cimitirul Central din Constanţa(12).

Aniversări

1921, mai 26, Sighişoara – 100 de ani de la naşterea prof. dr. doc. farm. Ioan Ciulei (†2005, iunie 7, București)

S-a născut într-o familie numeroasă, cu nouă copii; după şcoala primară (1930-1937) şi Liceul „Principele Nicolae” (1937-1943) în Sighişoara, a absolvit examenele de Bacalaureat cu nota „Foarte bine”; în continuare, s-a înscris la Facultatea de Farmacie din București, urmând cursurile acesteia (1943-1948), stagiul de practică farmaceutică (1 dec. 1943 – 1 oct. 1944), efectuat în farmacia Oficiului de Asigurări Sociale din Sighişoara, condusă de farmacistul-şef Grigore Mihalescu; a obţinut licenţa şi dreptul de liberă practică (10 şi 29 iulie 1948). Activitatea didactică şi-a început-o la Catedra de farmacognozie din cadrul Facultăţii de Farmacie din București, ca asistent (1949-1954), şef de lucrări (1954-1967), conferenţiar (1967-1974) şi profesor (1974-1991). A obţinut titlul de farmacist principal (1961), iar în 1968 şi-a susţinut teza de doctorat, intitulată „Contribuţii la studiul speciilor de Vinca rosea L. şi Vinca minor L.”, executată la Catedra de farmacognozie a facultăţii, sub îndrumarea prof. dr. doc. Gh. Niculescu. I-a fost conferit titlul de doctor docent în farmacognozie (1974). A fost prodecan al facultăţii (1956-1958 şi 1961-1973), şef de catedră (12 ani), secretar al Consiliului profesoral (9 ani) şi membru al Senatului universitar (10 ani).

A făcut parte din echipa de specialişti sanitari români trimisă în Republica Populară Vietnam (10 martie 1959 – 26 martie 1960) în vederea ajutorării acesteia în domeniul ocrotirii sănătăţii, organizării învăţământului, cercetării ştiinţifice şi perfecţionării de specialişti în domeniul fitochimiei; în cadrul acestei acţiuni, împreună cu conf. dr. Gh. Herrmann, de la disciplina de botanică, au ţinut cursuri cu cadrele farmaceutice şi au participat la organizarea cercetării în domeniul fitochimiei, în vederea valorificării plantelor medicinale indigene. Ca recompensă pentru activitatea depusă, a fost decorat de guvernul vietnamez cu „Medalia Prieteniei” (Brevet nr. 1493/1961).

Prof. I. Ciulei împreună cu dr. farm. Ovidiu Bojor şi ing. Ion Minea, utilizând un laborator mobil montat pe două autoturisme ARO, au lucrat în cadrul Centrului comun al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI) România în Afganistan şi Nepal (20 iunie – 30 nov. 1978), prospectând resursele vegetale şi producând din plante medicinale mai multe medicamente, în vederea înfiinţării unei industrii fitofarmaceutice în aceste ţări. Ca expert (din 1978) al ONUDI, cu sediul la Viena, a predat în București (1980-1984) cursuri de perfecţionare pentru specialişti în plante medicinale din ţările slab dezvoltate, organizate de Centrul comun ONUDI-România.

La solicitarea Centrului ONUDI-Viena, pentru analizele medicamentelor vegetale, a elaborat manualul Methodology for Analysis of Vegetable Drugs (1982), publicat în București în limba engleză şi apărut în toate ţările slab dezvoltate, şi a colaborat la lucrarea Plantes medicinales et aromatiques, importance, culture, industrialisation (1984).

Concomitent, a condus activitatea ştiinţifică a cadrelor didactice şi a studenţilor din Cercul ştiinţific de farmacognozie şi pentru întocmirea lucrărilor de diplomă. Activitatea sa ştiinţifică s-a materializat în peste 200 de lucrări, din care 180 publicate în reviste din ţară şi străinătate; în cadrul activităţii didactice, a ţinut cursuri şi lucrări practice cu studenţii Facultăţii de Farmacie din București şi cursuri de specializare şi perfecţionare cu farmaciştii din unităţile productive din ţară şi străinătate; i s-a acordat titlul de „Profesor universitar evidenţiat”, Ordinul „Meritul Ştiinţific” cl. a III-a; membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru corespondent al Academiei de Farmacie din Madrid, al unor societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate. A publicat materiale didactice, singur şi în colaborare: Analiza farmacognostică (1964); Farmacognozie (1967); Produse farmaceutice româneşti (1970); Farmacognozie vol. I (1979), vol. II (1980); Index Fitoterapeutic (1986 şi 2001); a colaborat la Farmacopeea Română, ediţiile a VIII-a (1965), a IX-a (1976) şi a X-a (1993); Tratat de Farmacognozie, în 2 vol. (1993), fiind distins cu Premiul „Iuliu Haţieganu”. A fost pensionat pentru limită de vârstă (1 oct. 1991), rămânând profesor consultant. A decedat în București, dar a fost înmormântat în cimitirul de pe Şoseaua Viilor din Sighişoara natală(14-15).

 

1826, apr. 1, Iaşi – 195 de ani de la naşterea farm. Anton Lochmann (†1904, iunie 1, Iaşi)

Fiul spiţerului Johann Lochmann, proprietarul spiţeriei Hygeia din Iaşi, după cursurile primare în oraşul natal şi cele gimnaziale în Cernăuţi, a făcut practica în Farmacia „Oellacher” din Innsbruck, Austria, obţinând titlul de asistent, apoi a plecat în Germania, la Universitatea „Ludwig-Maximilian” din München, unde a studiat farmacia, obţinând diploma de magistru (1851); reîntors la Iaşi, după susţinerea examenului a primit dreptul de liberă practică în ţară (1852); a lucrat în spiţeria lui Johann Binder din Botoşani până în 1853, când a preluat conducerea spiţeriei părinteşti Hygeia din Iaşi. Fraţii Johann, Anton şi Petrus Lochmann şi-au împărţit averea (1858) şi Anton a devenit unicul proprietar al spiţeriei, pe care a condus-o personal până în 1890, când a fost nevoit să o arendeze din cauza sănătăţii; a fost un model de cinste şi corectitudine, fiind mulţi ani preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Iaşi, membru în consiliul de administraţie al Băncii Naţionale, membru în Consiliul judeţean şi consilier comunal din partea PNL, după 1890; a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler, fiind furnizor al Casei Regale. A decedat la Iaşi şi a fost înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Eternitatea, sectorul Catolic(13).

Aniversări-comemorări

1906, iun. 21, Pipirig, jud. Neamţ – 115 ani de la naştere şi 40 de ani de la moartea prof. dr. chimist Gheorghe Ghimicescu (†1981, ian. 5, Iaşi)

Creatorul Şcolii de chimie aplicativă în cadrul centrului universitar din Iaşi; timp de peste patru decenii, a funcţionat ca profesor la Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Activitatea sa ştiinţifică a fost axată pe probleme de chimie analitică, cu aplicaţii în chimia alimentelor şi băuturilor, chimia apelor minerale, biochimie şi toxicologie; a fost membru al Societăţii de Chimie din România şi al Societăţii Franceze de Chimie(16).

 

1941, iunie 2, Bucureşti – 80 de ani de la naştere şi 5 de ani de la moartea dr. farm. Victor Zarchievici (†2016, ian. 11, Bucureşti)

A fost fiul farmacistului şi omului de litere Victor Zarchievici senior. După efectuarea studiilor primare, gimnaziale şi liceale, a urmat şcoala postliceală sanitară, apoi a absolvit Facultatea de Farmacie din Bucureşti (1968). Şi-a început cariera de farmacist în farmacie de spital şi farmacie publică, apoi la Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice (ICSMCF) (în prezent Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale), unde timp de 20 ani (1.11.1972 – 3.04.1992) a fost cercetător ştiinţific principal şi şef de laborator de microproducţie, la a cărui înfiinţare, organizare şi conducere a luat parte activă. A obţinut cinci brevete de invenţie, a comunicat şi publicat peste 40 de lucrări ştiinţifice, a avizat produse noi şi metode de analiză, a participat la redactarea unor monografii din Farmacopeea Română, ediţiile a IX-a şi a X-a, şi a contribuit la formarea şi specializarea farmaciştilor. A obţinut titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe medicale, specialitatea Farmacie, şi apoi calitatea de persoană calificată. În perioada 1.05.1992 – 30.03.2001 a fost directorul firmei GEROMED, având ca obiect de activitate înregistrarea, importul, depozitarea şi distribuţia medicamentelor firmei CT Berlin şi ale altor firme germane, când a promovat şi distribuit pe piaţa farmaceutică românească peste 20 de medicamente generice din Germania.

Din martie 2001, a preluat conducerea şi a fost proprietarul unic, până în 2008, al Farmaciei Colţea Farm, unitate farmaceutică înfiinţată în 1990, împreună cu soţia sa, farm. primar Georgeta Zarchievici (†2000).

În perioada 2009-2011, a fost lector la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, unde a ţinut cursul de chimie farmaceutică, iar între 2013 şi octombrie 2015, cu unele întreruperi din cauza stării acute a bolii, a predat la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti două cursuri: Chimie analitică şi Farmaceutică – propedeutică.

În paralel cu activitatea profesională, a fost o prezenţă foarte activă în activitatea de înfiinţare, organizare şi conducere a Colegiului Farmaciştilor din România, numărându-se printre membrii fondatori ai acestuia în 1990, apoi a fost ales preşedinte al Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti (1993-1997). S-a implicat şi în activitatea social-filantropică a Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti, care împreună cu Sectorul Opera de Caritate al Patriarhiei Române au înfiinţat Aşezământul Vasiliada, din conducerea căruia a făcut parte încă de la început.

„FARMACIST model pentru mine, personal, pentru verticalitatea de care dădea dovadă în apărarea profesiei”, mărturisea dr. farm. Aurora Toma, în articolul „In Memoriam: Lector Univ. Dr. Farmacist Primar Victor Zarchievici junior (1941-2016)”, în revista Galenus, din martie 2016.