Farmacia românească în anul 1922 (100 de ani)

Oct. 1 – În anul universitar 1922-1923, programa învăţămânului farmaceutic de la Universitatea din Cluj (şi profesorii) se prezentau astfel:

Anul I:

Botanică generală – I. Grinţescu

Botanică sistematică farmaceutică – Al. Borza

Chimie generală – A. Ostrogovici

Chimie analitică – Gh. Spacu

Fizică – G.A. Dima

Zoologie (Parazitologie) – I. Scriban

Anul II:

Farmacognozie – Gh. Martinescu

Farmacie galenică – Gh. Pamfil

Chimie farmaceutică – Gh. Pamfil

Chimie analitică – Gh. Spacu

Anul III:

Chimie farmaceutică – Gh. Pamfil

Comentariile F.R. – Gh. Pamfil

Chimie alimentară – Irina Götz-Dienes

Igienă şi bacteriologie – I. Moldovan

Analize toxicologice şi biologice – I. Orient.

În acel an universitar, studiau la secţia de farmacie din Cluj 66 de studenţi.

Oct. 10 – Acuzând situaţia materială de nesuportat în care trăia el şi familia sa, farmacistul Giuseppe Agnese (n. 1879, Valea Călugărească, jud. Prahova) se sinucide înghiţind o cantitate mare de stricnină.

Oct. 11 – În baza decretului nr. 4195 (publicat la 28 oct. a.c.), se deschide asupra bugetului Ministerului Sănătăţii Publice, al Muncii şi Ocrotirilor Sociale (Direcţia Generală a Serviciului Sanitar) un credit extraordinar rambursabil de 764532 de lei pentru cumpărarea de medicamente şi pansamente din străinătate, de către comisia trimisă în străinătate în acest scop, şi care va fi întrebuinţat la combaterea de epidemii, îngrijirea bolnavilor din spitale şi a celor trataţi la dispensarele Direcţiei Sanitare.

Oct. 12, Bucureşti – Este înfiinţată societatea anonimă pe acţiuni Banca de Credit Naţional, la care, ca acţionar fondator, farm. Constantin Cihăescu este ales pentru patru ani în primul consiliu de administraţie.

Oct. 19, Bucureşti – Ia fiinţă fabrica de parfumerie Lubin, cu capital francez.

Oct. 28 – Legea promulgată cu Decretul nr. 4549 pentru organizarea serviciului exterior sanitar. Administraţia sanitară a ţării este împărţită în 11 regiuni sanitare, fiecare condusă de un inspector general sanitar, director de regiune sanitară (valabilă de la 1 ian. 1923). Un regulament pentru punerea în aplicare a acestei legi se va publica cu decretul nr. 5698 din 26 dec. 1922.

Nov. 12 – Întră în aplicare modificările taxei farmaceutice aprobate de Consiliul Sanitar Superior şi comunicate tuturor farmaciilor prin circulara nr. 30329 din 22 sept. 1922.

Din iniţiativa şi sub conducerea prefectului jud. Durostor, Taşcu Pucerea, preşedintele organizaţiei PNL din jud. Durostor, este inaugurat Clubul Naţional Liberal din Silistra.

Nov. 17, Ploieşti – Este creată societatea anonimă pe acţiuni Banca de Credit Ploieşti, printre fondatori aflându-se farmacistul Pericle Dimitriade, ales pentru patru ani membru în consiliul de administraţie.

Nov. 19 – Societatea anonimă Chemix fuzionează cu societatea Roiul, ultima desfiinţându-se.

Dec. 1 – Consiliul Sanitar Superior prelungeşte până la această dată posibilitatea echivalării diplomelor profesioniştilor cu studii în străinătate.

Dec. 2, Tecuci – Este înfiinţată societatea anonimă pe acţiuni Girot (Grupul Industrial Român Tecuci), din care face parte, ca fondator, membru în consiliul de administraţie, farm. Constantin Sachelarie, desemnat la 24 dec., împreună cu Virgil Madgearu, administratori-delegaţi.

Dec. 9, Cernăuţi – Din cauza descompletării cursurilor pentru studenţii în farmacie, Consiliul profesoral al Facultăţii de Filozofie a hotărât crearea, printre altele, a unei catedre de farmacie chimică şi galenică, a unei catedre de chimie generală şi fizicală, precum şi a unei conferinţe de botanică.

Dec. 28 – Se publică decretul nr. 5725 prin care se aprobă ca Institutul pentru produs seruri şi vaccinuri să se numească Institutul „Pasteur” al Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti(1).

Din activitatea cadrelor medii de farmacie din jud. Bihor

1982, oct. 8, Oradea, jud. Bihor (40 de ani) – S-a desfăşurat masa rotundă cu tema „Contribuţia personalului sanitar mediu la prepararea şi administrarea soluţiilor injectabile şi perfuzabile” (moderator: farm. pr. Olga Petrescu), organizată de USSM Filiala Bihor, Secţia cadre medii, toate lucrările susţinând metode şi tehnici din laboratoarele farmaceutice ale unităţilor de circuit închis. Cu un aport original s-a remarcat lucrarea „Sistem închis pentru prepararea soluţiilor sterile”, de Bela Olah şi Ştefan Agod, de la Farmacia nr. 51, Oradea, care reprezintă o inovaţie în materie(2).

Comemorări 

†1917, dec. 17, Aldeburgh, Suffolk – 105 ani de la moartea lui Elizabeth Garrett Anderson (n. 1836, iunie 9, Whitechapel, Londra), farmacist, dr. şi sufragetă

Prima femeie care s-a calificat în Marea Britanie ca medic şi chirurg; cofondatoare a primului spital cu personal de femei (1866); doctorat în medicină la Universitatea din Paris (1870); primul decan al unei şcoli de medicină britanică (London School of Medicine for Women); prima femeie din Marea Britanie aleasă într-un consiliu şcolar (1872); prima şi singura femeie membră a British Medical Association (1873-1892) şi, ca primar al oraşului Aldeburgh, prima femeie primar din Marea Britanie (1908)(3).

 

†1942, dec. 11, Bucureşti – 80 de ani de la moartea dr. farmacist Nicolae I. Angelescu (n. 1866, aug. 10, Bucureşti)

Dr. farmacist la Universitatea din Lausanne (1893), cu teza Recherches chimiques sur la Cyclamines et la Primuline; proprietar al farmaciei Naţionala din Găeşti (1889), apoi al farmaciei Hygeia (Bucureşti) până în 1920; membru fondator şi preşedinte al Societăţii Studenţilor în Farmacie (1895); preşedinte al Societăţii asistenţilor în farmacie; chimist expert în Institutul chimic universitar, condus de dr. A.N. Bernath-Lendway; preşedinte al Societăţii Farmaciştilor din România (1903-1908); vicepreşedinte al Clubului farmaciştilor din Capitală; membru în comisia pentru elaborarea Ediţiei a IV-a a Farmacopeii Române (1905-1907) şi în comisia pentru redactarea noii taxe farmaceutice pentru grupa „Preparate chimice” (1909); a fondat instituţia caritabilă „Familia luptătorilor”, fiind ales vicepreşedinte (1913); membru fondator al societăţilor anonime pe acţiuni: Vinicultura (1897), Centrala (1899), „Dr. A. Urbeanu” din Bucureşti (1919), Laboratorul lAtome dr. N.A. Racoviţă (1919), Granitul (1922); membru PNL, consilier comunal la Colegiul II al Capitalei (1901) şi membru în Camera Deputaţilor la Colegiul II pentru judeţul Ilfov (1907).

A publicat mai multe lucrări, dintre care: Alcoolul denaturat ca factor industrial (1903); Acte şi documente din trecutul farmaciei în Ţările Româneşti (1904); În chestia alcoolului denaturat – răspuns unor defăimători (1904); Date asupra înfiinţării farmaciilor în România (1904); Chestiunea esenţelor înaintea Camerei (1908); Negustorii de odinioară, cu biografii publicate în 25 de broşuri; Doctorul Vasile Lucaci, proto-veterinar al Munteniei (1934). I-au fost acordate distincţiile: Ordinul „Coroana României”, în grad de Comandor; „Bene Merenti” cl. I; Officier de lAcademie Paris; Medalia jubiliară „Carol I” (civil şi militar); „Meritul Sanitar” cl. I; „Avântul Comercial” cl. I; „Răsplata muncii pentru biserică” cl. I; Medalia de argint şi colaborator la Congresul şi Expoziţia Ştiinţifică din Bucureşti (1903); Diploma Hors concurs cu medalia de aur de la Expoziţia Generală Jubiliară, Bucureşti (1906). A avut doi fii: Ioan, doctor în medicină, şi Barbu, chimist. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu(4).

 

†1957, oct. 26, SUA – 65 de ani de la moartea prof. biochimist Gerty Theresa Cori (n. Radnitz; 1896, aug. 15, Praga)

A fost a treia femeie din lume şi prima femeie americană care a câştigat un Premiu Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, pentru rolul ei important în „descoperirea cursului conversiei catalitice a glicogenului” (1947), devenind în acelaşi an profesor de biochimie.

Membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe (1953), a fost a patra femeie aleasă la Academia Naţională de Ştiinţe; a fost numită de preşedintele Harry S. Truman ca membru al consiliului de administraţie al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă, funcţie pe care a deţinut-o până la moartea ei(5).

 

1977, oct. 10, Bucureşti – 45 de ani de la moartea prof. dr. chim. Dumitru A. Isăcescu (n. 1904, ian. 8, Galaţi)

Studii liceale la Galaţi şi universitare la Bucureşti; şi-a susţinut teza de doctorat, Acţiunea iodului şi a derivaţilor halogenaţi asupra oxinitroderivaţilor alcalini (1930); funcţii didactice: asistent onorific în Laboratorul de chimie generală al Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti (1928-1930), asistent (1930-1937) şi şef de lucrări (1937-1942) la Laboratorul de chimie organică al Facultăţii de Ştiinţe, conferenţiar la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1942-1948), profesor la Institutul Medico-Farmaceutic din Bucureşti (1948-1960), profesor la Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti (1960-1977). În paralel, a ocupat şi diferite funcţii de cercetare: colaborator ştiinţific al Institutului de Siderurgie, Metalurgie şi Mecanică Aplicată (1949-1950), ulterior şef de colectiv (1950-1955), şef de sector la specialitatea mase plastice la Centrul de Cercetări Chimice (1955-1957), şef al Sectorului de fizico-chimia macromoleculelor (1957-1963) şi şef al Secţiei fizico-chimia macromoleculelor din cadrul Centrului de Chimie Fizică (1963-1968), până în 1970 funcţionând în cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi. A desfăşurat o intensă activitate în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, care înfiinţase o secţie „G” (gaze) pe lângă Laboratorul de chimie organică al Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. Împreună cu prof. Costin D. Neniţescu, a iniţiat şi a realizat cercetări în domeniul gazelor de luptă, ca arsinele, lewisita, iperita, lumânări fumigene şi toxice. A efectuat cercetări în domeniul reacţiilor catalizatoare prin clorura de aluminiu, punând în evidenţă reacţii de dehidrogenare, hidrogenare, izomerizare şi condensare, cu izolarea mai multor produse noi. A avut o contribuţie de seamă în separarea şi caracterizarea acizilor naftenici şi a derivaţilor fenolici din fracţiunea petrol lampant, în studierea chimiei furfurolului, domeniu în care a elaborat noi metode de sinteză a unor produşi macromoleculari cu utilitate industrială; a realizat pentru prima dată în lume izolarea toluenului prin distilare pe o aparatură complexă. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc într-un mare număr de lucrări: Condensation des oxazols aromatiques avec des amines (1939); Instrucţiuni tehnice pentru păstrarea, întreţinerea şi transportul măştilor de apărare contra gazelor toxice de luptă (1939); Masca de război. Descriere şi mânuire (1939); Les phénols du petrole (1944); Contributions à la fabrication des acides naphténiques (1946); Sur la détermination quantitative du tryptophane par la réaction Adamkiewicz-Hopkins (1946); La conductibilité électrique de quelques polymères pyrolysés (1968) ş.a. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din România (1936), laureat al Premiului de Stat (1953) şi membru corespendent al Academiei Române (2 iulie 1955)(6).

 

†1987, dec. 18, Iaşi – 35 de ani de la moartea dr. farm. şef de lucrări Constantin Ichim (n. 1910, martie 20, Iaşi)

A urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale la Liceul Naţional din Iaşi; în 1927 s-a înscris la Facultatea de Farmacie din Iaşi, pe care a absolvit-o în anul 1932. A fost asistent universitar la Disciplina de farmacie galenică a Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1933-1937), când şi-a susţinut teza de doctorat (1936), sub îndrumarea prof. Alex. Ionescu-Matiu.

Revenit în Iaşi, în 1937, a lucrat la Farmacia Spitalului „Sfântul Spiridon” (1937-1941) şi, apoi, la farmacii particulare (1941-1949). A fost farmacist-diriginte la Farmacia Spitalului „C.I. Parhon” (din 1949); în paralel cu activitatea desfăşurată în reţeaua farmaceutică, între 1948-1952 şi 1961-1968 a fost şef de lucrări la Catedra de farmacie galenică a Facultăţii de Farmacie din Iaşi, desfăşurând o bogată activitate didactică şi ştiinţifică, fiind preocupat de optimizarea tehnologiilor de preparare a unor forme farmaceutice şi prin valorificarea unor materii prime indigene(7).

 

†1992, dec. 22, Sighetu Marmaţiei – 30 de de ani de la moartea farm. Antal Béress (n. 1906, ian. 23, Lovasberény, Ungaria)

A urmat şcoala elementară şi liceul la Sighetu Marmaţiei; a făcut practică în farmacia tatălui său, János Béress-Senior (1925-1926); a obţinut diploma de farmacist la Universitatea din Szeged (1929), pe care a echivalat-o la Bucureşti. A lucrat în Taksony (Ungaria) şi în Kosice (Cehoslovacia), după care a revenit, în 1941, la Sighetu Marmaţiei, unde a cumpărat farmacia Minerva (fondată în 1920 de Resch Jenö), aflată într-o stare de degradare avansată, pe care a reabilitat-o şi a condus-o până la naţionalizarea din 1949. A fost numit, în acelaşi an, la Baia Mare, unde a condus farmacia Coroana, devenită Farmacia nr. 1, până în 1957, când s-a reîntors în Sighetu Marmaţiei la Farmacia nr. 16, până la pensionare (1968)(8).

 

†1992, Bucureşti – 30 de ani de la moartea col. farmacist Virgil Lăcătuşu (n. 8 aug. 1921, Bucureşti), inspector în Direcţia Generală Farmaceutică din Ministerul Sănătăţii şi poet. „Tot ce ieşea din mâna lui (lucrări, fotografii, poezii, desene ş.a.) purta cea mai bună marcă a calităţii şi competenţei”(9).

Aniversări

1827, nov. 30, Franţa – 195 de ani de la naşterea dr. şi botanist Henri Ernest Baillon (†1895, iulie 19)

Licenţiat în ştiinţe naturale; în 1855 şi-a luat doctoratul în medicină cu teza De la famille des Aurantiacées. A fost profesor agregat de ştiinţele naturii la Facultatea de Ştiinţe din Paris (din 1857), profesor de istoria ştiinţelor naturii la École de Médecine din Paris (din 1863) şi profesor de igienă şi istorie naturală aplicată în industrie la École Centrale des Arts et Manufactures din Paris. A fondat şi a condus revista de botanică Adansonia (Adansonia, recueil périodique d’observations botaniques, 10 vol., 1860-1873). S-a aplecat îndeosebi asupra botanicii; şi-a orientat cu predilecţie cercetările spre studiul familiei de plante fanerogame, stabilind un clasament care-i poartă numele (Étude générale du groupe des Euphorbiacées, 1858, lucrare însoţită de un atlas). Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în tratate, dicţionare, cursuri, monografii şi studii: Monographie des aurantiacées (1855); Monographie des Buxacées et des Stylocérée (1859); Recherches organogénétiques sur la fleur femelle des conifères (1860); Recherches sur l’organisation, le développement et l’anatomie des Caprifoliacées (1864); Histoire des plantes (13 vol., 1867-1895); Traité du développement de la fleur et de fruit (1868); Dictionnaire de botanique (4 vol., 1876-1892); Cours élementaire de botanique (1882); Le jardins botanique de la Faculté de Médecine de Paris (1883); Traité de botanique médicale phanérogamique (1883-1884); Iconographie de la flore française (1886); Remarques sur les Ternstroemiacées (1888) ş.a.

I s-a dedicat un gen din familia Verdenacae din America austrotropicală, Baillonia. A fost membru al Societăţii de Botanică din Franţa (1854) şi al Royal Society (1894), Ofiţer al Legiunii de Onoare (1867) şi membru de onoare străin al Academiei Române – 28 martie 1887(10).

 

1842, dec. 3, Dunstable, Massachusetts, SUA – 180 de ani de la naşterea lui Ellen (Henrietta) Richards (născută Swallow) (†1911, martie 30, Boston, Massachusetts, SUA), chimist sanitar şi ecologistă

Ea a fost fondatoarea mişcării economiei casnice, caracterizată prin aplicarea ştiinţei în casă, şi prima care a aplicat chimia în studiul nutriţiei. A absolvit Academia Westford (a doua cea mai veche şcoală secundară din Massachusetts) în 1862; a fost prima femeie admisă la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), pe care l-a absolvit în 1873, iar mai târziu a devenit prima femeie instructor; a fost prima femeie din America acceptată la orice şcoală de ştiinţă şi tehnologie şi prima femeie americană care a obţinut o diplomă în chimie, pe care a obţinut-o la Colegiul Vassar (1870).

A fost o feministă pragmatică, precum şi o ecofeministă fondatoare, care credea că munca femeilor în casă este un aspect vital al economiei, însă ea nu a contestat în mod direct cultul predominant al domesticităţii, care a valorificat locul şi munca femeilor în casă(11).

 

1852, oct. 2, Marea Britanie170 de ani de la naşterea prof. chim. Sir William Ramsay (†1916, iulie 24)

Studii liceale la Glasgow şi universitare la Heidelberg şi Tübingen, unde, în 1872, şi-a susţinut şi teza de doctorat despre acidul o-toluic şi derivaţii săi. A fost profesor la Universitatea din Bristol (1880-1887), unde a început cercetările în domeniul chimiei fizice. A fost autorul primei metode de determinare a greutăţii moleculare, a substanţelor în stare lichidă, rezultatele cercetărilor publicându-le, împreună cu Shields, în 1893. În anul 1887, a fost numit profesor la University College din Londra, unde a rămas până în 1913, când s-a retras la High Wycombe. De numele său se leagă descoperirea şi izolarea din aer a argonului, neonului, kriptonului, heliului şi xenonului (1894-1898); a studiat derivaţii toluenului, a sintetizat piridina, a cercetat relaţiile dintre chinină-cinconină-piridină şi s-a ocupat cu determinarea constantelor fizice ale multor substanţe.

Rezultatele cercetărilor sale le-a prezentat într-o serie de lucrări, între care: Elementary Systematic Chemistry (1891); The Gases of the Atmosphere: the History of their Discovery (1896); Modern Chemistry (1900); Introduction to the Study of Physical Chemistry (1904); Elements and Electrons (1913) ş.a. A fost membru al Academiei Regale Britanice de Ştiinţe, al Institutului Franţei, al Academiilor de Ştiinţe din Austria, Boemia, Germania, Irlanda, Italia, Mexic, Norvegia, Olanda, Rusia, Suedia, al Academiei de Medicină din Paris, al Societăţii de Chimie din Germania şi al Societăţii Regale de Medicină şi Chirurgie din Londra. Distincţii: Doctor Honoris Causa al Universităţii din Dublin; distins cu medaliile de aur „Hoffmann” şi „Bernardo”, cu Ordinul prusian „Pentru Merit”; Ofiţer al Legiunii de Onoare; laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1904), pentru descoperirea elementelor gazoase nobile în aer şi determinarea locului lor în sistemul periodic al lui Mendeleev; membru de onoare străin al Academiei Române – 29 mai 1913(12).

 

1852, oct. 8, Germania170 de ani de la naşterea prof. chimist Hermann Emil Fischer (†1919, iulie 14)

Studii gimnaziale la Wetzlar, gimnaziale şi universitare la Bonn; şi-a continuat pregătirea la Universitatea din Strasbourg, unde a susţinut teza de doctorat despre ftaleine. După terminarea studiilor, a devenit asistentul lui Adolf von Baeyer la Universitatea din Strasbourg, când a făcut şi prima descoperire: fenilhidrazina. L-a urmat pe acesta la Universitatea din München (1875), obţinând peste trei ani calificativul de privatdozent. A fost numit mai întâi profesor asociat la Universitatea din München (1879), apoi titular al Catedrei de chimie la Universitatea din Erlangen (1882); ulterior, profesor la universităţile din Würzburg (1885) şi Berlin (1892), unde a preluat conducerea celei mai importante catedre de chimie din Germania din acea perioadă.

A depus eforturi susţinute în vederea înfiinţării Institutului de Chimie „Kaiser Wilhelm” din Berlin-Dahlem (1911); a făcut cercetări sistematice şi profunde în domeniul chimiei organice şi biologice; împreună cu vărul său Otto Fischer, a început să lucreze în domeniul coloranţilor sintetici, elaborând o teorie a constituţiei coloranţilor trifenilmetanici (1878). Din 1882, a abordat studiul compuşilor purinici, reuşind să realizeze sinteza unei întregi serii de compuşi din clasa purinelor. După anul 1885, s-a dedicat studiului zaharidelor, obţinând sinteza unor zaharide simple (manoza, fructoza, glucoza); din 1892 s-a aplecat asupra studiului proteinelor, reuşind rezolvarea amestecurilor racemice obţinute în sintezele de aminoacizi. În anul 1901, împreună cu Ernest Forneau, a descris prima sinteză a unei dipeptide: glicil-glicina; a preparat pentru prima oară esterii aminoacizilor şi a demonstrat că pot fi distilaţi, fapt utilizat apoi în separarea amestecurilor obţinute la hidroliza proteinelor în scopul stabilirii compoziţiei acestora; împreună cu Joseph von Mering, a realizat sinteza veronalului (1903). Şi-a extins ulterior cercetările şi asupra enzimelor, pepsidelor, substanţelor tanante, grăsimilor etc. A cunoscut realizările româneşti din domeniul ştiinţei chimice, colaborând îndeosebi cu dr. C.I. Istrati şi cu Gh. Longinescu. A fost laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1902) şi membru de onoare străin al Academiei Române (29 mai 1913)(13).

 

1852, nov. 10, Timişoara – 170 de ani de la naşterea farm. Adalbert Benedict (†1936, dec. 31, Bucureşti)

Absolvent al Universităţii din Praga, magistru în farmacie în Austria şi Germania, dirigintele farmaciei Pelicanul din Bucureşti (1885), apoi proprietar (1907), membru fondator al societăţii Centrala (1899) şi cenzor supleant, a făcut parte din comisia de redactare a unei noi taxe farmaceutice, cap. „Preparate galenice”(14).

 

1862, nov. 21, Buzău – 160 de ani de la naşterea farm. Petre Băşturescu (†1934, martie 26, Buzău)

După absolvirea a patru clase la Gimnaziul „Lazăr” din Bucureşti, s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie (1880); practica obligatorie a executat-o în farmacia condusă de G.C. Pop din Ploieşti (1 sept. 1880 – 1 sept. 1881) şi în farmacia Spitalului Militar Central din Bucureşti (1 oct. 1881 – 17 oct. 1883); a susţinut examenul de asistent (25 nov. 1883). Înscris ca elev în serviciul Farmaciei centrale militare (16 nov. 1882), a fost avansat subfarmacist militar. 

A făcut doi ani studii universitare (1883-1885), dar examenul de licenţă l-a absolvit în anul 1887, acordându-i-se libera practică la 6 ian. 1888.

A fost avansat la gradele de: sublocotenent (1 apr. 1888); locotenent (1 iul. 1891); căpitan (10 mai 1899); maior (1906); colonel (1918), fiind trecut în rezervă în 1920; cu gradul de căpitan farmacist a fost transferat în Ministerul de Război, la Direcţia 6 Sanitară, ca şef al Biroului Farmaceutic (1899); în baza unui stagiu de laborator, a obţinut titlul de chimist expert, acordat de Ministerul de Interne, cu scutire de examen (1901).

A fost colaborator al Revistei Sanitare Militare şi membru fondator al Asociaţiei Generale a Corpului Farmaceutic din România (1899). A fost decorat cu: Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor; „Avântul Ţărei”, pentru participarea la campania din 1913; Ordinul „Steaua României” cu spade în grad de Ofiţer şi Semnul Onorific de Aur, pentru cei 25 de ani serviţi în armată.

După trecerea în rezervă în 1920, a lucrat ca diriginte la Farmacia „Sfânta Cruce” din Buzău; din 1928, a fost confirmat diriginte al farmaciei fostă proprietate a defunctului Giuseppe Agnese, rămasă în proprietatea moştenitorilor acestuia. A decedat în locuinţa sa din Buzău, pe str. Carol I, nr. 69, în ziua de 26 martie 1934, la orele 23 şi a fost înmormântat în Cimitirul Dumbrava, cu onoruri militare(15).

 

1867, nov. 7, Varşovia, Imperiul Rus – 155 de ani de la naşterea lui Marie Curie (n. Marya Salomea Skłodowska) (†1934, iulie 4, Sancellemoz, Rhône-Alpes, Franţa)

Savantă poloneză stabilită în Franţa, dublu laureată a Premiului Nobel, singura care a primit două premii Nobel în două domenii ştiinţifice diferite (fizică şi chimie); a introdus în fizică termenul de radioactivitate, fiind cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivităţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină.

A fost soţia unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, şi mama unei laureate a Premiului Nobel pentru radioactivitate artificială (Irène Joliot-Curie). Cu excepţia fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toţi descendenţii săi vor urma cariere ştiinţifice. Publicaţia Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului XX(16).

 

1887, oct. 12, Lucoviţa, azi Ucraina135 de ani de la naşterea prof. botanist Mihail Guşuleac (†1960, sept. 11, Bucureşti)

Studii liceale (1899-1907) şi superioare (Facultatea de Ştiinţe, Secţia ştiinţe naturale) la Cernăuţi (1907-1911); şi-a continuat specializarea în biologie marină la Staţiunea zoologică din Trieste, în morfologie sistematică şi fitogeografie, la universităţi din Viena, Praga şi Halle. După absolvire, a fost numit profesor secundar la liceul din Câmpulung Moldovenesc; a predat apoi ştiinţele naturii la licee din Praga şi Suceava. În 1918, odată cu înfiinţarea Universităţii Române din Bucovina, a fost numit profesor de botanică la Cernăuţi. Şi-a susţinut teza de doctorat, Die Anatomie und Biologie der Bothriospermun und Thyrocarpus Fruchte (1926, Praga); a înfiinţat colecţia ştiinţifică Publicaţia Institutului Botanic din Bucureşti. A fost profesor la Catedra de botanică a Universităţii din Bucureşti (1939-1951). S-a ocupat de principiile care trebuie să stea la baza clasificării plantelor, de probleme de fitogenie; a creat un nou sistem şi o nouă nomenclatură de clasificare morfogenetică a fructelor; a introdus metode complexe de cercetare în morfologie şi anatomie, sistematică şi genetică experimentală; a descoperit mai multe genuri noi de Boraginaceae, pe care le-a denumit Procopiania şi Hormuzakia, în onoarea a doi naturalişti români. A făcut cercetări asupra genului Anchusa; a prelucrat şapte familii (Phytolaccaceae, Aizoaceae, Caryophyllaceae, Violaceae, Rosacae etc.) şi 20 de genuri din alte familii pentru monumentalele volume Flora R.P.R. şi Flora R.S.R. Rezultatele cercetărilor sale se găsesc prezentate într-o serie de lucrări şi studii, apărute în ţară şi în străinătate: Note critice asupra speciei „Pulmonaria rubra Schott” (1929); Consideraţiuni geobotanice asupra Pinului silvestru din Bucovina (1934); Familia Boraginaceae (1934); Variaţia şi ereditatea ca factori principali ai evoluţiei în biologie (1937); Floare şi fruct, o comparaţie a metodelor de cercetare morfologică (1939) ş.a. S-a ocupat şi de probleme ale ocrotirii naturii în Bucovina: Fânaţele seculare din Bucovina şi conservarea lor ca monumente ale naturii (1921); Codrul secular de la Slătioara (1937).

A avut preocupări şi de istoria ştiinţei, lăsând, între altele, o monografie consacrată lui Constantin Hurmuzaki (1937). A fost membru corespondent al Academiei Române, 26 mai 1937 (repus în drepturi –
3 iulie 1990)
(17).

 

1907, dec. 12, Idicel, jud. Mureş115 de ani de la naşterea dr. botanist Nicolae Sălăgeanu (25 dec. 1988, Bucureşti)

Studii liceale la Târgu-Mureş şi universitare (Facultatea de Ştiinţe) la Bucureşti. În anul 1936, şi-a susţinut teza de doctorat, Despre nutriţia la Rhinanthacae, devenind doctor în biologie. A fost titular al Catedrei de anatomia şi fiziologia plantelor şi director al Institutului de Biologie din Bucureşti. Între anii 1956 şi 1976, a condus Comisia Monumentelor Naturii. Activitatea sa ştiinţifică de cercetare a cuprins variate aspecte ale fiziologiei vegetale. Şi-a orientat cercetarea asupra diverselor fenomene şi procese ale vieţii plantelor, ocupându-se de regimul de apă al plantelor şi de stabilirea coeficientului economic al transpiraţiei la unele soiuri de cereale, determinarea rezistenţei la secetă a plantelor, comportarea unor soiuri de cereale în stadiul de lumină sau stimularea unor fenomene fiziologice (problema grăbirii coacerii fructelor, obţinerea de fructe partenocarpice, căderea prematură a capsulelor la bumbac, studii asupra mişcării plantelor volubile ş.a.).

Domeniul principal al preocupărilor sale l-a constituit însă studiul asupra fotosintezei în raport cu anumiţi factori. A fost preocupat de acţiunea hormonilor vegetali asupra deosebitelor procese fiziologice (coacerea fructelor, succesiunea stadiilor de dezvoltare etc.), precum şi de problema culturilor în masă ale algelor, obţinând rezultate noi în determinarea elementelor minerale necesare plantelor cu ajutorul unor culturi de alge. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase volume, studii şi articole, apărute în ţară şi în străinătate: Détermination quantitative des hydrates de carbon dans les feuilles de l’Euphrasia stricta et du Trifolium pratense (1936); Sur l’assimilation chlorophyllienne pratense (1936); Sur la limite de l’assimilation chlorophylienne à de faibles éclairements (1939); Sur l’élasticité des tiges des plantes volubiles (1946); Despre asimilarea clorofiliană şi respiraţia plantelor submerse de apă dulce la temperatură joasă (1949); Stimularea cu etilen a coacerii fructelor de pătlăgele roşii Solanum lycopersicum crescute în seră şi în câmp (1951); Despre vâscozitatea protoplasmei celulelor epidermice la unele cereale de toamnă în decursul iernii (1955); Cercetări de fiziologie vegetală în universităţile noastre şi în centrele de cercetări biologice ale Academiei R.P.R. (1961, în colab.); Monumente ale naturii din România (1965, în colab.); Circulaţia substanţei în corpul plantei (1966); Fotosinteza (1972); Fiziologia plantelor (1972) ş.a. A fost membru corespondent (1 nov. 1948), titular (21 martie 1963) al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de ştiinţe biologice (1974–1988)(18).

 

1922, nov. 23, Cârligaţi, Vaslui – 100 de ani de la naşterea dr. farm., inginer chimist Ştefan Gh. Ciulei (†1986, martie 16), cercetător ştiinţific, farmaco-istoric, „membru în Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi, Uniunea Societăţilor de Ştiinţe Medicale (USSM), în Iaşi şi Bucureşti, a scos la iveală, din colbul vremii, zeci şi zeci de figuri de farmacişti şi medici merituoşi daţi uitării, îmbogăţind tezaurul medico-şi farmaco-istoric românesc” (19).

 

1937, nov. 6, Cluj85 de ani de la naşterea prof. dr. chim. Oan-Alexandru Silberg (†2006, nov. 18, Cluj-Napoca)

Studii liceale la Roman şi Cluj şi universitare (Facultatea de Chimie) la Cluj; şi-a susţinut teza de doctorat, Radicali liberi şi complecşi cu transfer de sarcină în seria polihalogenfenotiazinelor, devenind doctor în ştiinţe chimice (1970). A continuat specializarea în Germania, Franţa, Marea Britanie şi SUA. A fost chimist (1960-1964) şi cercetător (1964-1981) la Institutul de Chimie din Cluj; cercetător (1981-1990) la Institutul de Energetică Chimică şi Biochimică, Colectivul de energetică electrochimică din Cluj, Catedra de chimie fizică, organică şi tehnologică a Universităţii din Cluj. Din 1990, a fost profesor de chimie organică la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a Universităţii din Cluj-Napoca; şef al Catedrei de chimie organică (1992-2003); director al Institutului de Cercetări în Chimie „Raluca Ripan” din Cluj-Napoca (2000); profesor invitat la Universitatea din Marsilia. A lăsat contribuţii în chimia heterocliclurilor, în primul rând a fenotiazinei, compus ce stă la baza celor mai importante medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos central. Încă de la primele investigaţii, a descoperit un radical liber organic, octaclorofenotiazinil, care a deţinut mult timp recordul de stabilitate în chimia organică, cercetările sale în clasa fenotiazinelor fiind citate în tratate şi articole ştiinţifice, deschizând noi căi de utilizare a derivaţilor fenotiazinici în domeniul compuşilor organici cu proprietăţi magnetice, electrice şi optice neconvenţionale. Cercetările privind radicalii liberi şi-au găsit aplicarea în testarea şi utilizarea uleiurilor de transformator. Un alt domeniu abordat a fost cel al electrosintezei organice, în care, pentru prima oară la noi în ţară, a elaborat metode de sinteză cu aplicabilitate industrială în tehnologii neconvenţionale, elucidând în context aspecte ale unor mecanisme de reacţie. Aceste lucrări au fost distinse, în anul 1985, cu Premiul „Nicolae Teclu” al Academiei Române. A efectuat cercetări referitoare la obţinerea unor medicamente psihotrope (clorpromazin, nozinan, levomepromazin), a unor derivaţi ai hidrazinei ş.a. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc prezentate în peste 100 de lucrări şi studii, publicate singur sau în colaborare, în ţară şi în străinătate, între care: Recent Advances in the Chemistry of Phenothiazines (1968, în colab.); Metode magnetice de analiză (1970); Chimie organică (1973); Kohlenstoff-Chlor-und Brom Verbindungen (1977), acestea din urmă incluse în tratatul Methodicum Chimicum. De asemenea, a publicat Teoria reactivităţii compuşilor organici (1997, în colab.) şi în Chimia organică a produşilor naturali (2002, în colab.) ş.a. A fost distins în două rânduri cu Premiul Consiliului Cercetării al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi cu Premiul „Specs and Biospecs” acordat de către un juriu internaţional pentru cea mai pertinentă viziune asupra trecutului, prezentului şi viitorului chimiei heterociclice (1999). A fost membru corespondent (23 feb. 1996) al Academiei Române(20).

Aniversări-comemorări

1822 – 200 de ani de la naştere şi 125 ani de la moartea farm. Julius Eduard Rissdörfer (†1897)

Licenţiat în farmacie la Viena, a practicat mult timp în farmacia condusă de fraţii Carl şi Friedrich Schüller din Buzău, de la care a primit un document pentru a-i servi la recunoaşterea cetăţeniei române, pe care o primeşte în 1894.

A participat la primul Congres al medicilor, farmaciştilor şi veterinarilor din România, de la Bucureşti, din 6-8 oct. 1884, sub preşedinţia lui I. Felix, când s-a impus prin lucrări şi intervenţii la dezbateri; îl găsim mai târziu în farmaciile din Bucureşti şi apoi din Buzău(21).

 

1852, dec. 23, Săvineşti, jud. Neamţ – 170 de ani de la naştere şi 120 ani de la moartea dr. zoolog Alexandru M. Vitzu (†1902, dec. 25, Bucureşti)

Studii liceale şi universitare la Iaşi, la Facultatea de Ştiinţe, unde şi-a luat licenţa în ştiinţele naturale; şi-a continuat pregătirea la Paris (1877-1882), susţinându-şi teza de doctorat la Sorbona, Cercetări despre structura şi formarea tegumentelor la crustaceii decapozi (1882), după care a lucrat în laboratorul lui Paul Bert, tot la Sorbona, şi în staţiunea marină de la Roscoff. Revenit în ţară (1882), a fost numit titular al Catedrei de zoologie şi fiziologie animală de la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, fiind şi inspector general al şcolilor (1885-1888). Considerat drept fondator al şcolii române de fiziologie experimentală şi iniţiator al endocrinologiei în România, a lăsat lucrări asupra regenerării centrilor optici cerebrali şi asupra secreţiei interne a rinichiului, asupra glandelor cu secreţie internă etc.: O nouă funcţiune a pancreasului (1894); Doctrina secreţiunilor interne (1895); La sécrétion interne des reins (1895); La néoformation des cellules nerveuses dans le cerveau du singe consécutive à l’ablation du lobe occipital (1897); Recherches expérimentales sur la secrétion interne des reins (1901).

A întreprins cercetări asupra centrului vizual cortical la câine şi la maimuţă, asupra efectelor ablaţiei totale a unor emisfere cerebrale la câine, iar împreună cu L. Petrescu, asupra acţiunii cardiace a digitalinei. În domeniul neurofiziologiei, s-a preocupat de studierea excitabilităţii substanţei cenuşii a măduvei spinării la păsări, explorată în 1901 prin înregistrare grafică. A fost membru al Societăţii de Biologie şi de Zoologie din Paris şi membru corespondent al Academiei Române (aprilie 1897)(22)

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.
sigla CC-BY