Un spițer... de spiță nobilă

1767, Brașov (250 ani) – S-a născut spițerul Johannes Honterus (†4.10.1824, Torzburg, în drumul pe care-l făcea la întoarcerea sa, spre orașul natal), ultimul descendent pe linie bărbătească al renumitului umanist brașovean cu același nume Johannes Graas Honterus (1498-1549). Acesta a publicat în limba latină cartea „Rudimenta Cosmografica“ (Cracovia, 1530, și Brașov, 1532), „în care figurau și noțiuni de anatomie și de patologie“, pagini de istoriografia medicinei din această epocă. Spițerul Johannes Honterus a fondat patru sprițerii în Târgu Secuiesc, Brașov, București (1812) și Craiova (1818)(1).

200 de ani de la primul Regulament Spitalicesc al Spițeriei din Țările Române

1817, apr., București (200 ani) – Dr. Constantin Caracaș (1773-1828), unul dintre principalii fondatori și medicul-șef al Spitalului Filantropia („Iubirea de oameni“), a întocmit și a pus în aplicare un regulament de funcționare considerat de istoriografii medicali ca fiind „primul regulament al Spitalului românesc“, din care am extras și paragrafele care interesează activitatea și atribuțiile personalului medical și spițeresc, dar și ale întregului colectiv administrativ. Textul integral al Regulamentului a fost păstrat în „Topografia Țării Românești și observațiuni antropologice privitoare la sănătatea și bolile locuitorilor ei“ (în lb. greacă), Tipografia I. Eliade, București, 1930. Această monografie a fost tradusă în limba română și republicată de iatroistoriograful P.P. Samarian (1937). 
În anul când Constantin Caracaș a scris acest regulament, el avea deja o experiență îndelungată, iar din 1812 lucrase efectiv în spitalul cu numele „iubirii de semeni“. Ca atare, avem date certe și despre spițeria acestui spital, căreia din construcția inițială i se alocaseră trei încăperi destinate astfel: „oficina farmaceutică, depozitul de medicamente și locuința spițerului“. 
Se știe că primul spițer al Spitalului Filantropia a fost Johann Greff, care în textul unei jalbe susținea că „a îngrijit bolnavii și le-a procurat medicamente“, fiind probabil furnizorul „extern“. Despre ceilalți spițeri înscriși în schemele spitalului vom reveni. 
În Regulamentul respectiv, la pct. 1.4 și 60, se stabilesc obligații ca: „medicul primar este dator în toată dimineața, la ora reglementară și în toate zilele, să viziteze pe bolnavi cu secundarul său și cu hirurgul și în unire să prescrie medicamentele necesare“ și desigur erau prescrise și indicațiile terapeutice. Dar în sarcina permanentă a farmacistului intra înzestrarea „din belșug“ cu medicamente(2,3). (Va urma)

O spițerie bine întocmită 

1842, București (175 ani) – La începutul acestui an, spițerul Friedrich Batler anunța în Suplimentul Nr. 1 la „Cantor de avis“ Nr. 10/1842 vânzarea spițeriei sale din „ulița Lipscănească“. Pare o ofertă atractivă a acestei oficine „bine întocmită și cu toate trebuincioasele unelte și mașinăriile ce sunt neapărate“ (necesare – n.n.)(4).

Un spițer „amendat și... dat la gazetă“

1842, iunie 27, Ploiești (175 ani) – Spițerul Jekel Teofil, la controlul făcut în oficina sa de autoritățile sanitare, este amendat cu 15 galbeni în folosul spitalului din oraș (și dat la gazetă) pentru nereguli și grave neglijențe găsite în spițeria sa, „Crucea Albă“, pe care o înființase cu mulți ani în urmă. Tot Jekel T. ceruse autorităților în 1840 (mai 17) să rămână singurul cu spițerie în Ploiești(3).

Un farmacist de seamă, răpus de „boala secolului“

1912, București (105 ani) – În acest an, farmacistul Andrei Bacovescu este atins de bacilul Koch, care-l va învinge definitiv la vârsta de 40 de ani (†8.06.1915, înhumat la cimitirul Bellu/Șerban-Vodă din București). 
Fiu de țăran, cu vocația muncii și a datoriei, s-a pregătit pentru o carieră didactică, publicând în 1901 o lucrare pentru cursul de Chimie analitică: „Scurte tabele pentru analisa calitativă“. 
A fost ales președintele primului sindicat al personalului farmaceutic salariat (1905). În 1906 (Elveția) devine Doctor în Științe fizico-chimice și este numit asistent-șef de laborator la Chimie analitică și chimist la Institutul medico-legal. În ultimii trei ani ai vieții a fost farmacist-șef la Spitalul Brâncovenesc din Capitală(5,3). 

Un Congres Internațional de Medicină și Farmacie Militară

1937, București (80 ani) – A avut loc Congresul Internațional de Medicină și Farmacie Militară, la care a participat generalul dr. farm. Dimitrie M. Ionescu, în calitate de președinte al Colegiului General Farmaceutic și de reprezentant al României din partea Comitetului Internaționalei Farmaceutice(6). 

Cărțile plantelor medicinale

1942, Cernăuți (75 ani) – Apărea sub semnătura botanistului bucovinean Emilian Țopa, vol. „Exploatarea metodică și rațională a plantelor medicinale din Bucovina“.
1942, București (75 ani) – Apărea vol. „Prima listă a numelor românești de plante“, de prof. dr. I. Coteanu.
1942, București (75 ani) – Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor, prin Ordinul nr. 34783, tipărește și difuzează „Instrucțiunile pentru culegerea, uscarea și conservarea plantelor medicinale“, adresate tuturor școlilor primare din țară, în scopul valorificării plantelor medicinale(3).

O mare doamnă a homeopatiei europene

†2007, iunie 10, Montpellier (10 ani) – A decedat dr. farm. Madeleine Bastide (n. 18 martie 1935, Bresse), profesor de Imunologie și cercetător renumit în homeopatie la Universitatea din Montpellier. Dintre temele lucrărilor sale, care au atras atenția lumii științifice, menționăm: eventuala nocivitate a telefoanelor mobile și validarea științifică a diluțiilor homeopatice în combaterea acestei nocivități. 
1987 (30 ani) – dr. M. Bastide, împreună cu dr. René Halm, a creat Grupul Internațional de Cercetare a Infinitezimalului (G.I.R.I.), pe care l-a condus mai mulți ani. 
1990, primăvara, București – dr. M. Bastide a venit în România cu Asociația Homeopathes sans Frontiéres. În aceste condiții, se stabilesc relații de colaborare fructuoasă cu cercetătorii și profesorii Facultății de Farmacie din Capitală, dr. M. Bastide dovedind onestitate intelectuală și generozitate colegială, care va continua și în Franța, la nivel G.I.R.I.(7).

Comemorări

†1917, apr. 2, Hârlău – 100 de ani de la moartea farmacistului militar Aureliu Tipeiu (n. 9 iulie 1876, Zărnești). 
La 1 sept. 1914 a fost avansat sublocotenent de rezervă, iar la 10 mai 1916 îl aflăm la Regimentul 49 Infanterie. Din relatările veteranilor, acest ofițer a luat comanda regimentului când ceilalți ofițeri căzuseră cu toții și a continuat lupta până când a fost rănit. La 1 martie 1917 a fost avansat farmacist lt.(r), însă curând s-a îmbolnăvit grav de tifos exantematic și a încetat din viață la spitalul din Hârlău. Post-mortem a fost avansat la gradul de farmacist cp. (r), iar la 12 martie 1921 osemintele sale au fost aduse și reînhumate cu onoruri militar în cimitirul Bellu Militar din București. O stradă din Capitală îi poartă numele(8,9).

†1917, aprilie 5, Iași – 100 de ani de la moartea eroului de război, lt. col. post-mortem medic și farmacist Mihai Cruceanu (Max Grossmann) (n. 14 dec. 1856, Iași). 
În 1882 a fost împământenit, a obținut licența în farmacie și dreptul de liberă practică. În 1895 a absolvit Facultatea de Medicină de la Iași, cu teza intitulată „Considerațiuni asupra seroterapiei“. A publicat „Raport asupra stărei sanitare a circumscripției Tutova-Pereschiv din județul Tutova pe anul 1895“, bine primit de specialiști, autorul fiind apreciat ca „... medic al țărănimii, care expune cu durere de inimă nevoile și mizeria poporului rural și remediile inevitabile ce se impun...“. 
În 1899 a publicat lucrarea „Dare de seamă asupra epidemiei de scarlatină care a bântuit în comunele Măgureni și Călinești, jud. Prahova“. A fost decorat cu Medalia jubiliară Carol I (1906), „Avântul Țărei“ (1913), și post-mortem cu Ordinul „Steaua României“. A fost înmormântat în cimitirul Eternitatea din Iași, apoi reînhumat la 5 apr. 1924 în cavoul eroilor de război (mausoleul central Ștefan cel Mare)(10).

†1972, mai 20, Focșani – 45 de ani de la moartea farmacistului lt. col. Ioan Cruceanu (n. 8 ian. 1911, Tg. Jiu), fiul farmacistului și medicului Mihai Cruceanu, mort în Primul Război Mondial. 
A fost șeful farmaciei Spitalului militar din Craiova, iar după 23 aug. 1944 a fost numit farmacist-șef al diviziei X Infanterie aflată pe frontul de Vest, fiind decorat cu Ordinul „Meritul Militar“ și Ordinul „Steaua Republicii“ cl. a IV-a. Înmormântat în cimitirul „Sf. Mina“ din Focșani(10).
Aniversări
1872, apr. 22, Focșani – 145 de ani de la nașterea farmacistului col. Anton Basarabeanu († 1936, aug. 21, Galați). A luat parte la campania din Bulgaria și la Primul Război Mondial, a activat la corpul 2 armată, Depozitele sanitare ale marinei, corpul Depozite fluviale Galați. A publicat „Noțiuni generale elementare de farmacie pentru agenții sanitari, infirmieri și moașe“ (1929, București). I s-au acordat distincțiile: ordinul „Coroana României“, în grad de cavaler; medalia „Avântul Țărei“; crucea „Meritul Sanitar“ cl. a II-a; ordinul „Coroana României“ cu spade în grad de ofițer; „Semnul Onorific de Aur“ pentru serviciul militar de 25 de ani împliniți; Ordinul „Steaua României“ în grad de comandor(10).

1912, iunie 25, Doleani, Macedonia – 105 ani de la nașterea farmacistei cpt. (r) Maria Maximovici (născ. Caranica) (†13 mai 1996, Constanța) 
Stabilită cu familia în România, a absolvit studiile secundare la Liceul de fete din Bazargic, jud. Caliacra, obținând diploma de Bacalaureat la 20.08.1930. S-a înscris la Facultatea de Farmacie din București, executând practica farmaceutică (an I) în farmacia „Speranța“ din Bazargic (1930-1931). În anul al II-lea s-a transferat la Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj, unde a urmat anii II-IV; în anul al V-lea, ca urmare a desființării secțiilor de farmacie de la Cluj și Iași și a unificării învățământului Farmaceutic în Capitală, a revenit aici, obținând licența (23.12.1935), libera practică și diploma de farmacist (1936). A lucrat în farmacia „Engleză“ din Constanța (15.06.1936-3.08.1940), apoi ca diriginte în aceeași farmacie (3.08.1940-22.06.1941), în farmacia „Vulturul de Aur“ din București, la Casa asigurărilor sociale Constanța (1.07.1942-1.01.1949), farmacist-șef în cadrul Spitalului unificat de adulți din Constanța, farmacist-diriginte în cadrul Oficiului farmaceutic regional (OFR) Dobrogea până la 27.06.1960, director adjunct OFR Dobrogea (30.06.1960-1.03.1961), director OFR Dobrogea până la 1.09.1969, când s-a preocupat de buna organizare și funcționare a tuturor unităților farmaceutice din regiune. După pensionare a mai activat ca farmacist principal cu o jumătate de normă la farmacia nr. 37 din Constanța (1970-1975). A fost decorată cu „Medalia Muncii“ (1964) și „Ordinul Muncii“ cl. a III-a (1969). A decedat la 13 mai 1996, fiind înmormântată alături de soțul său în cimitirul „Central“ din Constanța(9).

Aniversări-comemorări

†23 iunie 1902, Piatra-Neamț – 115 ani de la moarte și 165 ani de la nașterea farmacistului Lascăr Vorel (27 ian. 1852, Piatra-Neamț) 
A obținut diploma de magistru în farmacie la Viena (1874), dreptul de liberă practică în țară (1875) și a funcționat ca licențiat în farmacia unchiului său, Carol Vorel, din Fălticeni, până în 1878, când a plecat la Piatra-Neamț pentru a lua în primire farmacia înființată de tatăl său, Anton Vorel, în 1825. În 1880 era membru activ al Societății științifice și literare „Gh. Asachi“, în cadrul căreia a ținut mai multe conferințe. În 1886 a obținut autorizația pentru organizarea unei farmacii-filială în com. Roznov. A preparat și „Sarea atermală de Bălțătești“, proprietatea dr. D. Cantemir (1848-1896). A fost un farmacist iubit și apreciat de populația din Piatra-Neamț, fiind ales în mai multe rânduri membru în consiliul comunal și județean. A fost decorat cu ordinul „Coroana României“ în grad de cavaler; furnizor al Casei Regale. Fiul său, Constantin, farmacist, a înființat în 1910 viitorul laborator „Plantavorel“ din Piatra-Neamț(9).

1932, iunie 29, Crășnișoara Nouă, Bucovina (Ucraina) – 85 de ani de la naștere și 5 ani de la moartea farmacistei Rodica Turcu (†3.09.2012)
S-a născut din părinți învățători, în Bucovina istorică (azi Ucraina). După cursurile primare din satul natal și Bacalaureatul la Liceul din Rădăuți, urmează Facultatea de Farmacie din IMF Cluj (1952-1957) pe care o absolvă cu diplomă de merit. Prima repartiție o primește la Farmacia Spitalului Baia Mare. 
În perioada 1958-1961, datorită capacității sale organizatorice, va pune bazele primei unități farmaceutice a Exploatării Miniere „Nistru“ (Maramureș). Un nou transfer, la Farmacia nr. 51 din Baia Mare, unde lucrează până la pensionarea din 1992. În acest interval (1975) a obținut gradul de farmacist principal la Cluj, consacrându-se unei activități științifice de specialitate, participând la congrese și reuniuni de profil în jud. Maramureș și în alte locuri din țară. Dar viața ei familială exemplară (soțul și fiul au fost medici) a fost curmată, în urma unui grav accident de circulație(11).