Măgulirea cu numele de „dohtor”

1540, martie 1, Bucureşti (480 ani) – Voievodul Ţării Româneşti, Radu Paisie (?-†1545), gratifica cu titlul de „dohtor” pe vraciul Gheorghe de la Braşov. Pentru a-i măguli şi a-i convinge să acorde „mai grabnică şi de seamă îngrijire”, domnii din ţările române îi numeau şi în latineşte, domino doctori at tonsoris, aşa cum îl chema Petru Rareş pe bărbierul Grigore, tot din Braşov (1536, ian. 2). De la termenul slav „vraci” la cel de „dohtor” reţinut în limba română, venit prin filiera grecească (iatros), foarte puţini dacă purtau aceste titluri fiind cu adevărat „laureaţi în medicină”(1).

Un regulament sanitar general austriac pentru Transilvania

Chirurgii braşoveni şi clientela lor din Ţara Românească

1790, feb., Bucureşti (230 ani) – A sosit de la Braşov chirurgul Mathias Lassel (18.11.1760-†?) în condiţii de siguranţă, deoarece imperialii austrieci sub comanda prinţului Coburg se aflau în Ţara Românească. Aici îl operează cu succes pe boierul „Argintuan” (Argetoianu) de cataractă „la ambii ochi”, pentru care primeşte onorar 200 de ducaţi. În notele sale scria că „în august m-am întors de la Bucureşti în cocia (n.n. trăsura) mea proprie, cu trei cai”(2). (Va urma)

Curăţirea oraşului – porunca Agiei...

1810, ian. 25, Bucureşti (210 ani) – Generalul I. Bagration (1765-1812) obligă pe toţi locuitorii oraşului să cureţe noroiul din dreptul caselor lor: se porunceşte „boierilor şi celorlalţi trăitori că de acum, fieşcine dintrânşii să cureţe noroiul, să răspunză la curăţatul uliţelor (...) şi tot noroiul se va strânge, iar care nu va face, va plăti osebit de răspunderea ce se va cere de la dânsul”(3).

Din nou despre Casa Doftorilor din oraşul Eşi

1815, ian. 18, Iaşi (205 ani) – Domnitorul Scarlat Calimah dovedeşte multă grijă pentru sănătatea obştei şi a Casei Doctorilor, printr-un nou hrisov dând „ceva prisos, spre toată înlesnirea”, şi anume: „fabrici de huscă (sare măruntă de pachet de pe moşia Mănăstirii Râşca, unde sunt fântâni cu slatină – sare, pe lângă moşia ce se zice Slătioara şi pe cea de se numeşte Lipoveni”, să le facă dar Casei Doctorilor(4).

O nouă comisie regulamentară pentru „arhitectura cişmelelor”

1830, martie 5, Bucureşti (190 ani) – Generalul Pavel Kissellef (care a sosit în capitala Munteniei în nov. 1829) a numit o comisie din care au făcut parte următorii: „logofăt Alexandru Filipescu ca prezident, polcovnicul de ingineri Bauner, aga Costache Cantacuzino şi vornicul poliţiei Barbu Ştirbei ca membri” şi tot în această comisie au fost numiţi „de ajutor” dohtorii Constantin Estiotul şi Grunau, arhitecţii Hartel şi Host ca tehnicieni, pentru a pune în aplicare „în 4 iulie 1830, art. 32 al acestui regulament: 50 de cişmele după chibzuirea ce au făcut arhitectorii (...) şi apa lor să se aducă din Dâmboviţa de la Satul Bâcu, jud. Ilfov (...) ca să poată lua sfârşit facerea cişmelelor mai în scurtă vreme”. Din nefericire, aceste propuneri nu s-au rezolvat în aceste timpuri… Dâmboviţa apă dulce va mai aştepta un secol!(5).

Descoperirea agentului cauzal al sifilisului

1905, martie 3, Berlin (115 ani) – Savantul german Fritz Schaudinn (1871-1906), cu doctorat la Berlin (1894), s-a consacrat studiului bacteriilor, împreună cu colegul Erich Hoffmann (1868-1959), descoperind printr-o tehnică specială de colorare „un fir răsucit în spirală”, prelevat dintr-o ulceraţie a unei bolnave de sifilis. Au continuat să găsească această „spirală” şi în alte leziuni sifilitice, „iar prin inocularea ei la animale a obţinut leziuni sifilitice”. Într-o şedinţă a Societăţii Medicale din Berlin au comunicat observaţiile lor şi, cu tot scepticismul altor confraţi, agentul spiralat a fost botezat Spirocheta pallida, deoarece se colora greu, şi mai târziu primeşte denumirea de Treponema pallida”(6).

Comemorări

†1815, martie 16, Cluj – 205 ani de la moartea medicului Ioan Molnar Piuariu (n. 1749, comuna Sadu, jud. Sibiu) După studiile elementare şi secundare urmate la Sibiu şi Cluj, se înscrie la Facultatea de Medicină din Viena, pe care o termină în 1774, ca „magistru în oftalmologie”, urmând să primească în 1777 o funcţie importantă, „oculist-chezaro-crăiesc al Transilvaniei”. O altă treaptă pe care o urcă în cariera sa de medic oftalmolog este numirea ca profesor la Şcoala Medico-chirurgicală din Cluj (1791).

În afară de activitatea de medic şi profesor, este preocupat de ridicarea nivelului cultural, economic şi politic al neamului său; ca bun român, participă şi susţine redactarea memoriului Supplex Libellus Valachorum din Transilvania, în 1791. Este considerat primul medic titrat român, filozof, publicist şi filolog enciclopedist, care a publicat cea dintâi gramatică româno-germană, un dicţionar româno-german (apărut în trei ediţii: 1788, Viena; 1810, Sibiu; 1823, Sibiu) şi o Retorică, adecă învăţătura şi întocmirea frumoasei cuvântări acum întâiu izvodită în limba română (1798, Buda, 296 p.); tot în premieră, i se atribuie publicaţia medicală Sfătuire către studenţii în chirurgie, Cluj, 1793, în limba latină.

Preocupat de apicultură, scrie şi publică două lucrări de mare valoare în limba română, cu litere chirilice: Economia stupilor (1785, Viena, 188 p.) şi Povăţuire ca praxis către sporirea stupilor (1808, Sibiu). Volumul din 1785 este prima scriere de economie românească, fiind o lucrare practică pentru crescătorii de albine. Cărţile lui I. Molnar rămân primele de acest fel care au pus bazele apiculturii moderne în România şi totodată se observă ca model utilizarea limbii române în lucrările ştiinţifice din acest veac al Şcolii Ardelene.

Aşa cum a scris istoricul-tribun Vasile Netea, „Ioan Piuariu Molnar rămâne o figură reprezentativă a Iluminismului românesc”(7).

†1905, ian. 19, Bucureşti – 115 ani de la moartea prof. dr. Iacob Felix (n. 1832, ian. 6, Horschitz, Boemia), fondatorul şcolii române de igienă şi sănătate publică

Iacob Felix s-a stabilit la Bucureşti în 1858, după absolvirea Facultăţii de Medicină din Viena; medic-şef al districtului Muscel (1859-1861); „medic de culoare” la Bucureşti (1861-1862); profesor de igienă şi salubritate publică la Şcoala de Medicină şi Farmacie (1861-1869); vicepreşedinte general al Serviciului Sanitar al României (1862-1865); medic-şef al Capitalei (1865-1870 şi 1875-1892); profesor de igienă (1869-1902); decan la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1882-1887); şeful spitalelor militare din Turnu Măgurele în cursul Războiului de Independenţă (1877-1878); director al Serviciului Sanitar al Românilor (1892-1899); membru titular (30 iunie 1879) şi vicepreşedinte al Academiei Române (1885-1886); membru a multor societăţi medicale europene; iniţiatorul studiilor sistematice de istorie a medicinii în ţara noastră, desfăşurând o bogată activitate de popularizare a cunoştinţelor medicale şi igienice(8).

1955, ian. 15, Bucureşti – 65 de ani de la moartea dr. Irimia Bistriceanu (n. 1896, apr. 12, Cornu Luncii)

Medic neurolog, cu studii secundare la Suceava, universitare la Iaşi şi Bucureşti; medic balneolog şi şeful Institutului de Fiziologie şi Electrocardiologie din Vatra Dornei; membru al Societăţii de Hidrologie şi Climatologie din România; a publicat mai multe lucrări de specialitate şi a susţinut publicaţia Gazeta Bucovinenilor; membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România (1938); a publicat biografiile marilor personalităţi ale medicinei româneşti: Viaţa şi opera prof. dr. G. Marinescu şi La vie et l’oevre du professeur dr. V. Babeş.

În tematica de anatomie patologică şi electrologie medicală, a publicat în Gazeta Bucovinenilor (1934) şi în broşuri următoarele lucrări: „Electricitatea medicală – Electroterapie”; Razele ultraviolete şi infraroşii”; „Curenţii de înaltă frecvenţă şi marea tensiune” (în Practica Medicală); „Contribuţii în studiul histopatologiei tumorilor nevraxiale şi paratiroidei” (1935); „Acţiunea fiziologică, indicaţiile şi contraindicaţiile terapeutice ale curei carbogazoase din staţiunea Vatra Dornei” (1938)(10).

 

1955, martie 9, Cluj – 65 de ani de la moartea prof. dr. Dimitrie A. Negru (n. 1883, dec. 30, com. Buciumeni, Tecuci)

Doctor în medicină şi chirurgie la Bucureşti, cu teza „Circolaţia parenchimului epatic” (1911), profesor la prima Catedră de radiologie medicală, înfiinţată la Cluj; a elaborat încă din perioada studenţiei lucrări de ştiinţă popularizată: Cum ne naştem? Cum trăim şi cum murim?, prefaţată de V. Babeş (1909, Bucureşti); în Revista Ştiinţelor Medicale (1915) publică „În război” şi „Razele Roentgen în război”; „Două proiecte simple pentru localizarea corpilor străini” (1919); „Studiu asupra absorbţiei razelor Roentgen” (1919); „Teoria lui Einstein (Teoria relativităţii şi aplicaţia ei în biologie)” (1927, Cluj).

Este autor al primelor manuale de Radiologie medicală (1931); Radiodiagnostic clinic şi Radioterapie clinică (1944); decan şi prodecan al Facultăţii de Medicină din Cluj, inspector general sanitar şi director al Centrului de Radiologie Cluj; a fost şi un cunoscut creator de opere literare: epigrame, eseuri filozofice şi o piesă de teatru(11).

 

1945, martie 3, Bucureşti – 75 de ani de la moartea dr. Ion Ţundrea (n. 1889, febr. 15, com. Mostiştea, jud. Vâlcea), un medic militar italienist şi intrarea sa în „paradis”

Absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1914); pasionat de creaţia literară a lui Dante Alighieri, a tradus „timp de un sfert de secol capodopera Divina Comedie”.

În anul 1940 a terminat integral traducerea, din care, prima parte, „Infernul”, prefaţată de N. Iorga, a fost publicată la Ed. Ramuri din Craiova (1945).

În 1999, la Ed. Viaţa Medicală a apărut integrala „Infernul, Purgatoriul şi Paradisul”, prin grija familiei, Silviu şi Mihai Ţundrea, şi a dnei Anca Salamon(9).

1960, feb. 6, Bucureşti – 60 de ani de la moartea prof. dr. docent Victor Gomoiu (n. 19.04.1882, com. Vânju-Mare, jud. Mehedinţi)

A urmat patru clase primare în comuna natală (1888-1892), a frecventat Şcoala primară nr. 2 de băieţi din Turnu-Severin (1892-1893), a urmat cursurile Liceului „Traian” din Turnu-Severin (1893-1900); student la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi extern al Spitalelor civile (1900-1905); a efectuat internatul, fiind şi preparator la Institutul de Anatomie şi Chirurgie, Facultatea de Medicină din Bucureşti (1904-1909).

Face parte din comitetul de redacţie al revistei Spitalul (1906) şi publică Istoria Societăţii Studenţilor în Medicină (1875-1906), prima sa lucrare de istorie, pentru care va fi răsplătit cu Premiul „I. Jianu”.

Vicepreşedinte şi preşedinte al Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti (1906-1908), timp în care este şi student la Facultatea de Drept; este ales preşedinte al Societăţii Studenţilor în Drept (1907); finalizează studiile cu teza de doctorat în medicină şi chirurgie „Anaplastiile feţei şi ale capului”, pentru care primeşte Medalia de Aur (1909); chirurg stagiar în Spitalul Militar Central Bucureşti (1909-1910); bibliotecar al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1909-1911); docent în chirurgie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti cu memorialul „Tratamentul chirurgical al TBC genitale la bărbaţi” (1911); medic-director la Sanatoriul TBC din Techirghiol; în timpul conflictului româno-bulgar este chirurgul Ambulanţei româneşti la sudul Dunării (1912); chirurg secundar la Spitalul Filantropia, Colţea (1913-1918) şi în Moldova (1916-1917); profesor suplinitor la Clinica I şi Clinica a II-a Chirurgicală, la Catedra de anatomie topografică, chirurgie şi patologie chirurgicală, Facultatea de Medicină din Bucureşti (1918-1920); chirurg primar la Spitalul Colţea (1919); chirurg primar şef la Spitalul Brâncovenesc (1919-1923); membru în Comisia medico-legală a Consiliului Sanitar Superior (1920); medic‑efor al Spitalelor civile Bucureşti (1920-1922); profesor titular la Catedra de patologie chirurgicală, bandaje şi aparate de fracturi, Facultatea de Medicină din Bucureşti (1921).

Marele medic anatomist şi chirurg a fost şi un umanist de excepţie, apărător al celor nedreptăţiţi şi suferinzi; el însuşi a fost victima unor relaţii conflictuale la nivel profesional (cu maestrul său prof. dr. Thoma Ionescu, †1926), considerând, ca şi alţi umanişti, că „ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului”.

În anul 1923 publică marea lucrare Din istoria medicinei şi a învăţământului medical din România (până în 1870), care va confirma pe viitorul iatroistoriograf şi înaltele funcţii în Societatea Internaţională de Istoria Medicinei (SIIM): membru al SIIM (1926, Paris); fondează Societatea Regală Română de Istoria Medicinei, Farmaciei, Veterinăriei şi de Folclor Medical (1929, Bucureşti); organizează cel de-al IX-lea Congres Internaţional de Istoria Medicinei, la Aşezămintele spitaliceşti „Sfânta Elena” de la Bariera Vergului (1932, Bucureşti); vicepreşedinte al SIIM (1933-1935); preşedinte al SIIM (1936-1945), activitatea sa de autor şi editor nu conteneşte: Istoria presei medicale româneşti (1936); Centenarul Spitalului Brâncovenesc (1937, Bucureşti, în colaborare); Repertoriul medicilor, farmaciştilor şi veterinarilor din ţinuturile româneşti (în colaborare cu farm. Gh. Gomoiu şi Maria Gomoiu) (1938-1941); a fondat şi publicat revista Archives de la Société Internationale d’Histoire de la Medicine (1936-1939, Bucureşti); preşedinte de onoare al SIIM, chiar şi pe timpul cât a fost în detenţie politică (1945-1960)(12).

†2010, ian. 20, Chişinău – 10 ani de la moartea prof. dr. Arsenie Guţan (n. 1927, martie 13, sat Mitoc, raion Orhei), personalitate notorie, pedagog ilustru în domeniul stomatologiei

În 1949 este deportat împreună cu părinţii în Siberia, unde reuşeşte să termine şcoala medie şi să intre la Facultatea de Medicină-Stomatologie din Irkutsk; după terminarea studiilor (1956), i se permite întoarcerea în locurile natale, la Orhei, unde profesează; secundar la Clinica Institutului de Stat de Medicină „I.P. Pavlov” din Leningrad, la Catedra de chirurgie ORL şi stomatologie (1960-1961); la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău a urcat treptele universitare, ocupând şi funcţii de conducere: decan al Facultăţii de Stomatologie (1966-1971) şi al Facultăţii de Farmacie (1966-1967) şi şef al Catedrei de stomatologie chirurgicală (din 1970); a ocupat înalte funcţii de conducere (1994-2002): decan al Facultăţii de Stomatologie, preşedinte al Asociaţiei Medicilor Stomatologi din Republica Moldova şi membru de onoare al Academiei Europene de Implantologie Orală(13).

Un adevărat „pater” al istoriei medicinei şi farmaciei din oraşul Roman

†2010, martie 4, Roman – 10 ani de la moartea medicului Epifanie Cozărescu (n. 1914, ian. 24, Cernăuţi)

A absolvit Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi şi Facultatea de Medicină din Iaşi (1941); s-a specializat la Facultatea de Medicină din Cluj, în boli interne (1957-1958), şi a asistat pasionat la cursurile de Istoria medicinei susţinute de prof. dr. Valeriu Bologa; medic la Spitalul Săveni, Dorohoi (1941-1949), şi la Spitalul Municipal „Precista Mare” din Roman (1950-1979), unde va fi onorat cu titlul de „medic fără de arginţi”. Cu adevărat devotat pacienţilor săi şi oraşului în care va vieţui 60 de ani, înscriindu-se cu litere de aur ca istoriograf al vieţii şi sănătăţii romaşcane, în zeci de articole şi monografii: Istoricul Spitalului Municipal „Precista Mare” din Roman, până la bicentenar (1998) parţial şi al vieţii medico-farmaceutice romaşcane, Roman, 2001, în colaborare cu dr. O. Clocotici(14,15).

Aniversări

1840, feb. 6, Cerneţi, Mehedinţi – 180 de ani de la naşterea dr. general de brigadă Ioan Vercescu (1917, Iaşi)

A urmat cursurile Şcolii de chirurgie de la „Mihai Vodă”, apoi pe cele ale Şcolii Naţionale de Medicină; încadrat ca medic cl. I. (1861); cu o bursă de stat, va continua studiile medicale şi doctoratul în medicină, cu teza „Dizertaţie despre anevrisme” (1865, Torino); la întoarcerea în ţară este numit medic primar chirurg la Spitalul Militar din Craiova şi medic primar la Spitalul Filantropia, în locul dr. Ludovic Fialla. Timp de 12 ani a desfăşurat o rodnică activitate, aplicând terapii originale, dintre care cea mai renumită fiind „metoda de tratament chirurgical al hemoroizilor” (1868); lucrarea a fost publicată în limba franceză, ilustrată cu litografii color (1900, Craiova), dar chirurgul Walter Whitehead (1840-1913) publică metoda sa în 1882. Caietul de operaţii al Spitalului Filantropia din Craiova mai conţine metoda Vercescu din 12/24 mai 1872, însă, pentru că fusese publicată mai târziu, lumea medicală a recunoscut metoda englezului W. Whitehead. Prof. agregat dr. Iancu Jianu a pus problema „metodei Vercescu” ca fiind prima şi a cerut dreptul la prioritate pentru chirurgul român.

General de brigadă (1897); şef al Spitalului Militar Central din Bucureşti (1897-1898); şef al Serviciului Sanitar Militar, inspector general al Serviciului Sanitar al Armatei (1901-1905); îşi dă viaţa la Iaşi (1917), pe timpul campaniei din Moldova din Primul Război Mondial(16).

1900, febr. 13, Moscova, Rusia (120 ani) – S-a născut prof. dr. Anatolie Zubkov (†1967, dec. 5, Chişinău).

Absolvent al Facultăţii de Medicină din Moscova (1925), urmează perfecţionări în biologie generală şi activităţi la Laboratorul de fiziologie comparată al Institutului „C.A. Timireazev” (1926-1935); doctor în ştiinţe medicale, cu teza „Studii în fiziologia cordului” (1935); profesor (1937), elaborând primul manual pentru studenţii medicinişti din URSS, Fiziologia omului, tradus şi în limba română (1967); transferat în 1945 la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău, unde fondează Catedra de fiziologia omului, apoi şef al acesteia (1961-1967)(17).

1900, martie 31, sat Ceornaia, regiunea Odesa – 120 de ani de la naşterea dr. Ipatie Sorocean (†1964, febr. 20, Chişinău)

Absolvent al Institutului de Medicină din Odesa (1926), activitate profesională: medic-şef şi chirurg la spitalele din regiunea Odesa (1927-1942); medic-şef la Spitalul de chirurgie de campanie şi la Spitalul Militar din oraşul Soci (1943-1944); responsabil cu transferarea Institutului de Medicină la Chişinău, fiind numit director al acestuia (1945-1948); medic chirurg şi asistent la Catedra de chirurgie (1946-1948); şef al Secţiei de chirurgie din Spitalul Orăşenesc Bălţi (1948-1955); revine la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău la Catedra de chirurgie generală (1955-1964)(18).

1905, feb. 12, Iaşi (115 ani) – S-a născut prof. dr. chirurg Theodor Burghele (†1977, iunie 3, Bucureşti)

Studiile elementare şi universitare le face la Iaşi, la Facultatea de Medicină; extern prin concurs la Spitalul „Sf. Spiridon” (1925, apr.); intern provizoriu (1927, aug.); intern definitiv (1928, mai); preparator (1927); transferat în Bucureşti, la clinica urologică condusă de prof. N. Hortolomei, unde ocupă, rând pe rând, posturile de asistent, şef de lucrări, conferenţiar (1940), profesor la clinica de boli urinare din cadrul Spitalului Panduri (1946); lucrările sale ştiinţifice, variate şi numeroase, au fost din domeniul patologiei chirurgicale, al aparatului urinar şi genital, al chirurgiei abdominale şi chiar al chirurgiei cardiovasculare; membru corespondent al Academiei Române (1955), apoi titular (1963), preşedinte al Academiei Române (1976-1977); preşedinte al Societăţii de Chirurgie din România; membru al Academiei de Chirurgie din Paris, membru al Societăţii Germane de Urologie şi membru corespondent al Asociaţiei Franceze de Urologie; raportor la Congresul Naţional de Chirurgie, Urologie, Obstetrică şi Ginecologie, din 1933, la Congresul Naţional de Urologie din 1935 şi la cel din 1937. Din conferinţa ţinută la Colegiul Central al medicilor şi farmaciştilor din ţara noastră, în data de 17 sept. 1970, care s-a bucurat de un mare răsunet, cităm: „A respecta fiinţa umană, pe omul bolnav, a te apleca asupra suferinţei lui, a-l preveni pe omul sănătos de riscul unei îmbolnăviri, a te apropia de toate cadrele în subordine şi a te ocupa în permanenţă de formarea lor, a te preocupa tot timpul de aspectele organizatorice şi economice ale unităţii în care lucrezi, a te informa neîncetat de tot ce adduce nou progresul tehnic şi ştiinţific, aceasta este sarcina noastră pe care trebuie s-o înţelegem în toată frumuseţea ei. Numai astfel von face respectată poziţia pe care o ocupăm şi vom împlini rolul moral ce ne revine într-o măsură atât de mare”(19).

1905, feb. 15, Durneşti, jud. Botoşani (115 ani) – S-a născut prof. dr. Gh. C. Chipail (†1997, Iaşi)

Medic primar şi prof. titular în Clinica III chirurgicală a IMF Iaşi (1944-1974) şi prof. consultant, conducător de doctorat, creator de şcoală medicală chirurgicală, cu o vastă operă ştiinţifică; lucrarea autobiografică Din viaţa, activitatea şi gândurile unui chirurg a apărut la Ed. Junimea, Iaşi, în 1981(20).

1910, ian. 10, Botoşani (110 ani) – S-a născut dr. Aurel Comănescu (†1972, ian. 25, Suceava).

După absolvirea studiilor primare şi a Liceului „A.T. Laurian” din oraşul natal, a urmat Facultatea de Medicină din Cluj‑Napoca, pe care a terminat-o în 1924, cu menţiunea Magna cum laude.

Urmează o carieră în plină ascensiune la Spitalul Brâncovenesc (medic primar şi şef de secţie la interne) şi asistent universitar la IMF Bucureşti.

Se stabileşte la Suceava (1955), unde prin concurs ocupă postul „ca şef de secţie la medicină internă din Spitalul unificat, unde a funcţionat până la decesul său”. Specializările în boli de inimă, nutriţie şi balneologie s-au regăsit în publicaţii şi comunicări „la congrese de medicină generală din ţară” şi studii urmărite pe cazuri internate în Secţia medicală a Spitalului unificat din Suceava pe o perioadă de 10 ani (1955-1965): Consideraţii asupra cazurilor de hemoragie digestivă superioară (H.D.S.), în colaborare cu dr. Alex. Pavel ş.a.(21)

1925, ian. 14, sat Vădeni, Târgu Jiu – 95 de ani de la naşterea dr. lt. col. Adrian Becherete (†1983, mai 17)

Absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi (1952), medic militar lt. col., apoi medic ftiziolog la Sanatoriul antituberculos Dobriţa, jud. Gorj; pneumoftiziolog cu lucrări de istoria medicinii gorjene, redactor responsabil al foii Gorjul medical; pictor şi fotograf amator, publicist, membru fondator al Asociaţiei artiştilor plastici şi fotografi amatori din Gorj şi al Asociaţiei „Gorjul literar”, epigramist cu principale opere: Pilula mare (1981); Comprimate; Micul dicţionar al epigramiştilor români (1981, Tg. Jiu); pseudonim literar: Andrei Boldur(22).

1925, ian. 18, Călăraşi – 95 de ani de la naşterea dr. Arcadie Petrescu (†2009, febr. 1, Bucureşti, str. Mitropolitul Grigore nr. 27), un neurolog iatroistoriograf

Absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1949); medic primar neurolog, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Neurologie, director dr. Kraindler; membru al Societăţii Române de Istoria Medicinei (SRIM), unde a prezentat conferinţe cu tematica „Istoria neurologiei româneşti”, de exemplu Din viaţa şi activitatea prof. dr. Gh. Marinescu, în colaborare cu Marioara Marinescu, fiica savantului; a decedat după o lungă şi grea suferinţă, cauzată de un cancer pancreatic(23).

1935, febr. 5, sat Ruseni, raion Edineţ – 85 de ani de la naşterea dr. Ion Prisacari (†1996, aug. 30, Chişinău)

Absolvent al Facultăţii de Medicină din Chişinău (1959), a profesat în mai multe spitale din raionul Ungheni în specialitatea ORL; instructor la Secţia ocrotirii sănătăţii şi protecţiei sociale din Moldova (1963-1968); cadru universitar la Catedra de medicină so­cială şi organizarea ocrotirii sănătăţii, condusă de prof. Moisei Ghehtman şi apoi de N. Testemiţanu (1969-1979); şef al acestei catedre din 1982 şi decan al Facultăţii de Perfecţionare a Medicilor (1986-1990); împreună cu acad. N. Testemiţanu a participat la fondarea Laboratorului de cercetări ştiinţifice în domeniul asistenţei medicale a populaţiei din localităţile rurale; a fost fondatorul şi primul preşedinte al Ligii Medicilor din Republica Moldova (1990-1996)(24).

Aniversări-comemorări

1850, iulie 26, Sibiu – 170 de ani de la naştere şi 95 de ani de la moartea lui Carl Friedrich Jickeli (1925, feb. 27, Sibiu), „un remarcabil biolog evoluţionist ardelean, de talie internaţională”.   

După ce finalizează cursurile gimnaziale din oraşul natal, tânărul de 19 ani va pleca în anul 1869 „într-o expediţie ştiinţifică în Africa de Est, din Trieste spre Alexandria, pe coasta africană a Mării Roşii”. După această călătorie este hotărât să-şi urmeze pasiunea de cercetător ştiinţific şi urmează la universităţile din Würzburg, Graz şi Heidelberg cinci semestre în ştiinţele naturale şi filozofie. Obţine titlul de Doctor la Heidelberg (1882), „iar în 1902 Carl Jickeli îşi prezintă concepţia sa originală despre teoria evoluţionistă”.

1895 (125 ani) – „Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, ca departament al Muzeului Naţional Brukenthal, a fost înfiinţat de către Societatea Ardeleană de Ştiinţele Naturii, din iniţiativa unor intelectuali saşi transilvăneni”.

Carl F. Jickeli, cu un an înainte de moarte (1924), a donat acestui muzeu „20.000 de cochilii aparţinând la 1.800 de specii de moluşte colectate în Transilvania, Marea Roşie şi Abisinia”. Între anii 1898 şi 1925 a fost preşedintele activ al Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii din Sibiu (înfiinţată în 1849).

În anul 1924 a publicat la Berlin lucrarea sa fundamentală, Pathogenesis. Imperfecţiunea metabolismului şi tendinţa spre stabilitate ca principiu de bază pentru distrugere şi formare în lupta pentru existenţă.  

La 27 feb. 2014, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din Bucureşti a organizat în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, în cadrul ciclului de conferinţe-dezbatere „Personalităţi ale culturii germane din România”: „Pe urmele naturalistului Carl Friedrich Jickeli”, în care au prezentat prof. dr. Octavian Buda („Carl Friedrich Jickeli şi evoluţionismul din spaţiul german”) dr. Klaus Fabritius („Naturalistul Carl Friedrich Jickeli, personalitate ştiinţifică complexă”) şi muzeograful Anamaria Păpureanu („Carl Friedrich Jickeli, preşedintele Societăţii Ardelene de Ştiinţele Naturii din Sibiu, 1898-1925”).

1895, martie 27, Turnu-Severin – 125 de ani de la naş­tere şi 40 de ani de la moartea gen. mr. dr. Odysseus
Apostol
(†1980, ian. 7,
Bucureşti
)

Cursurile primare şi Liceul „Traian” au fost absolvite în oraşul natal; se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1914), pe care o va continua în timpul campaniei din 1917 la Iaşi, finalizând‑o la Cluj (1920); a absolvit şi Institutul Sanitar Militar, fiind numit la Spitalul Militar din Cluj al Corpului 6 Armată (şef al Secţiei de boli interne); a mai urmat Şcoala Specială Sanitară (1923) şi cursurile Şcolii de Ofiţeri Superiori (1924); şef al Serviciului Sanitar al Grupului 2 Aviaţie Cluj (1929-1937) şi apoi a activat ca şef al Serviciului Sanitar al Regiunii I Aeriene (1937-1940); în paralel a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie (1928-1932) şi ale Seminarului Pedagogic Universitar din Cluj (1933); tot în această perioadă a fost numit asistent onorific al Catedrei de clinică psihiatrică şi colaborator al prof. dr. V. Bologa, la Catedra de istoria medicinei.

Dr. O. Apostol a fost iniţiatorul şi fondatorul medicinei aeronautice româneşti; din 1929, ca medic al Grupului de Aviaţie Someşeni Cluj, „a zburat alături de aviatori, le-a studiat sănătatea, la sol şi în aer”; medic-şef al Aeronauticii Militare Româneşti şi al „Escadrilei albe” (1940); „după avansarea la gradul de general, a primit înalta misiune de a conduce Serviciul Sanitar Militar (Direcţia Medicală)” (1947).

A semnat şi tipărit sute de lucrări de specialitate: Igiena şi raţia alimentară a aviatorilor (1935), Sindromul kinetozelor şi terapeutica aeropatiei (răul de avion sau boala de mişcare) (1935).

Gen. dr. Odiseu Apostol trece în rezervă în 1950, dar îşi va continua activitatea, înscriindu-se printre iatroistoriografii de seamă. Istoric al medicinei, cunoscător al limbii eline (grec la origine), O. Apostol a publicat şi studii „de istoria şi filozofia medicinii greceşti” şi a dat o interpretare originală textelor din Iliada şi Odiseea, ale lui Homer, din punct de vedere anatomo-fiziologic şi patologic etc. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe (1947), a dat viaţă biografiilor unor personalităţi medicale precum V. Babeş, C. Caracaş, Al. Demostene, Şt. Episcopescu, G.Z. Petrescu, Claude Bernard, Pasteur ş.a.

Împreună cu prof. dr. Victor Papilian şi Emil Racoviţă, a fost membru fondator al Societăţii de Antropologie din Cluj (1934), semnând studii şi cercetări demografice, de paleoantropologie etc.; a publicat Din carnetul de război al unui medic, Ed. Asociaţiei Scriitorilor şi Autorilor Militari Români, Bucureşti, 1943.

Veteran al celor două războaie mondiale, „valoros medic militar, fost şef al Serviciului Aeronautic Militar, fost şef al Direcţiei Sanitare din Ministerul Apărării Naţionale”, cu contribuţii la „reorganizarea spitalelor şi sanatoriilor militare, înfiinţarea Policlinicii Garnizoanei Bucureşti, a şcolilor şi cursurilor pentru militarii sanitari ş.a.”. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, cavoul Jean Bobescu, la est de intrarea în cimitir(25).