Mărturisesc că nu este ceva foarte la îndemână pentru mine, știind că lumea așteaptă de la un editorial un preambul forte al conținutului revistei, o știre răsunătoare, un punct de vedere mai mult sau mai puțin intransigent asupra unui eveniment și aşa mai departe…
Dar cum eu nu sunt un lider de opinie şi nu sunt nici editorialist de profesie, stau și mă întreb: ce v-ar putea interesa de această dată?! Ce să vă transmit pentru a vă reține atenția?
Cred că problemele cotidiene legate de practica profesională, cu care vă întâlniți zi de zi, le cunoașteți mai profund decât mine, și sper că le faceți față cum știți dumneavoastră mai bine.
Și atunci, pentru că este primăvară, pentru că natura reînvie, pentru că suntem în fața unor mari sărbători creștine, este mai bine să facem un mic bilanț al unor evenimente recent petrecute sau care sunt de perspectivă. 
Așadar, cu ceva timp în urmă s-au încheiat alegerile pentru structurile de conducere ale colegiilor locale ale farmaciștilor și ale Colegiului Național al Farmaciştilor și, de asemenea, s-au încheiat și alegerile pentru structurile de conducere ale universităților de medicină și farmacie. Sunt momente importante pentru profesia de farmacist practician și de viitor farmacist, cu așteptări de un nou început pentru binele profesiei.  
La toamnă se anunță un eveniment de anvergură, Congresul Național de Farmacie, organizat în București, care oferă ocazia – și oportunitatea totodată – de fi împreună și de a ne cunoaşte preocupările științifice recente din domeniu.
Și nicidecum în ultimul rând, să ne gândim cu bucurie la Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului și să o întâmpinăm cum se cuvine.

Paște fericit tuturor!

Prof. dr. farm. Victoria Hîrjău
Redactor-șef