Tusea

Introducere

Există o excepţie de la această definiţie şi anume tusea cu origine extrapulmonară, seacă, iritativă, care necesită în cursul protocolului diagnostic multiple investigaţii paraclinice în vederea stabilirii etiologiei.

Tusea poate avea diverse origini în funcţie de cauza care o produce.

 Mecanismul de producere al tusei este următorul: un inspir profund care este urmat de închiderea glotei (reprezentată de corzile vocale care se apropie una de alta), creşterea presiunii intratoracice prin contracţia muşchilor expiratori, apoi glota se deschide brusc şi aerul este expulzat cu putere.

Tusea, voluntară sau involuntară, este considerată un simptom, şi nu o boală. Din acest motiv, noi trebuie să tratăm nu numai simptomul (adică tusea), ci şi cauza care o produce.

Tusea poate fi de mai multe tipuri, în funcţie de formele de manifestare, momentul apariţiei sau factorii declanşatori.

Contează foarte mult şi durata tusei, putând diferenţia o tuse acută, cronică sau persistentă. Cea mai frecventă greşeală care se face este tratarea tusei ca simptom de răceală care nu cedează după 3 sau  5 zile de tratament. Este nevoie de prezentare la medic, şi de investigaţii suplimentare pentru stabilirea cauzei care o produce.

Subliniem că tusea NU este o boală şi trebuie evaluată în context clinic.

Tipuri de tuse

Tusea este întâlnită în majoritatea afecţiunilor acute şi cronice ale aparatului respirator.

Ea poate fi clasificată în mai multe tipuri, în funcţie de:

I. Productivitatea ei (existenţa sau inexistenţa sputei)

1. Tuse uscată sau neproductivă, seacă. Este o tuse care oboseşte bolnavul, produce de cele mai multe ori afectarea somnului şi este provocată de excitaţia zonelor tusigene pulmonare sau extrapulmonare. Este o tuse scurtă, iritativă. Ea poate fi întâlnită la debutul diverselor afecţiuni acute de căi respiratorii superioare şi inferioare, dar şi în anumite afecţiuni cardiace (cum ar fi insufienţa cardiacă sau în pericardite), la debut ca simptom unic. Este prezentă şi în tulburările nervoase sau ca un tic, uneori poate fi intenţionată. De cele mai multe ori, o tuse uscată, rebelă la tratament, poate sugera la persoanele vârstnice existenţa unui proces neoplazic traheobronşic. Mare atenţie însă la copii, unde o tuse uscată persistentă, rebelă la tratament, poate fi expresia clinică a unui corp străin traheobronşic ajuns accidental prin inhalare.

2. Tusea productivă este reprezentată de prezenţa expectoraţiei în cantităţi mai mari sau mai mici. Procesele inflamatorii, supurative la nivel bronhopulmonar sau procesele proliferative care drenează în arborele bronhopulmonar duc la apariţia tusei ca reflex de apărare pentru eliminarea acestei hipersecreţii bronşice, exsudat sau transudat la nivelul alveolelor (tusea productivă la cardiaci).

II. După perioada de apariţie vom avea:

1. Tusea matinală care apare numai în cursul dimineţii şi se soldează cu eliminarea secreţiilor de la nivelul tractului respirator inferior sau superior care se acumulează în cursul nopţii. Se mai foloseşte termenul de toaletă bronşică şi este întâlnită des la fumători sau la pacienţii care au faringite şi rinofaringite secretante, bronşite cronice, etc.

2. Tusea vesperală care apare după‑amiază şi se întâlneşte cel mai frecvent la pacienţii cu TBC pulmonar.

3. Tusea nocturnă este obositoare, duce la insomnie pentru că trezeşte bolnavul din somn. Este întâlnită frecvent la pacienţii cardiaci, la pacienţii cu reflux gastroesofagian şi uneori la pacienţii cu catar de căi respiratorii superioare (adenoidite cronice etc.).

4. Tusea diurnă apare pe parcursul zilei, nu este întâlnită noaptea. Este caracteristică pacienţilor cu nevroze legate de traume psihice, stări emoţionale, se mai numeşte tuse „psihogenă“.

III. Tusea în funcţie de modul de apariţie

Există numeroşi triggeri care pot declanşa tusea astfel ea se poate clasifica în funcţie de aceştia

1. Tusea declanşată de efortul fizic. Ea apare la pacienţii care au afecţiuni de căi respiratorii superioare (faringite, laringite, amigdalite), la cei cu afecţiuni cronice de căi respiratorii inferioare (astmă bronşic, bronşite etc), afecţiuni cardiovasculare însoţite de stază pulmonară.

2. Tusea provocată de factorii de mediu, cum ar fi: praf, umiditate, ceaţă, fum (inclusiv cel de ţigară), noxe etc. se întâlneşte la pacienţii cu hiperreactivitate bronşică. În cazul inhalării de noxe şi substanţe iritante, poate să apară tusea.

3. Tusea poziţională, declanşată de o anumită poziţie a corpului sau de schimbarea poziţiei. Aceasta este o poziţie de drenaj şi o întâlnim la pacienţii cu supuraţii bronhopulmonare. Acest tip de tuse se întâlneşte şi la pacienţii cu afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă stângă), precum şi în refluxul gastroesofagian.

IV. Tusea se poate clasifica după timbrul ei

1. Tusea afonă este o tuse seacă, fiind declanşată de vibraţia pereţilor laringelui, deoarece sufleria pulmonară este suficient de puternică ca să producă tusea în condiţiile în care corzile vocale sunt imobile din cauza diverselor patologii (pareze şi paralizii ale corzilor vocale), procese distructive la acest nivel (neoplazii, TBC laringian).

2. Tusea cântătoare (măgărească) este caracteristică tusei convulsive. Apar accese numeroase şi rapide de tuse paroxistică şi finalul accesului de tuse este urmat de efort inspirator şi zgomot şuierător, ascuţit.

3. Tusea lătrătoare este cauzată  de afecţiuni care produc edem al laringelui şi glotei. Este stridentă, de intensitate crescută, zgomotoasă.

4. Tusea bitonală este întâlnită în afecţiuni care produc pareza uneia din corzile vocale (cel mai frecvent, pareza produsă prin compresia nervului recurent stâng). Este dată de două tonuri sau zgomote, unul bronşic şi unul glotic.

5. Tusea cavernoasă este întâlnită în TBC pulmonară şi neoplasme pulmonare. Are un timbru metalic şi dă senzaţia de gol.

6. Tusea chintoasă este întâlnită în corpii străini inhalaţi, în compresii mediastinale şi survine în accese paroxistice.

7. Tusea răguşită, stinsă, de intensitate mică, este întâlnită în inflamaţia corzilor vocale.

Tratament

Tusea este un mecanism de apărare al aparatului respirator, care apare automat, deşi îl putem declanşa şi voluntar. Este deranjantă, supărătoare, obositoare, dar trebuie să fim conştienţi că nu trebuie să tratăm simpltomul (adică tusea), ci cauza care o produce. Altfel riscăm să mascăm o afecţiune, ceea ce duce la întârziere în punerea unui diagnostic. Trebuie să acceptăm că tusea este un reflex care face parte dintr-un mecanism de apărare al aparatului respirator. Combaterea ei trebuie să se facă paralel cu investigaţii suplimentare pentru depistarea cauzelor care o produc.

În funcţie de severitatea tusei şi de condiţia fiecărui bolnav în parte, există o serie de remedii naturiste care pot ameliora sau elimina simptomele de tuse. Printre aceste tratamente găsim tot felul de plante şi substanţe pe a căror etichetă scrie că sunt naturale, dar trebuie să fim atenţi la administrarea lor la copiii mici din cauza toleranţei lor digestive care este scăzută. Mierea este un aliment des folosit împotriva tusei, cu bune rezultate, dar care nu poate fi administrat la copiii sub un an.

Dintre produsele naturiste, amintim câteva:

• vaporii de mentol obţinuţi din uleiuri esenţiale care conţin mentol amestecaţi în apa clocotită

• echinaceea cu efect lent

• strugurii, cu rol expectorant

• ceapa

• capsaicina (din compoziţia ardeiului iute)

• vitamina C

• ananasul.

În cazul unei unei tuse agasante, chinuitoare, care nu te lasă să te odihneşti, cum ar fi în răceli, putem folosi produse naturiste care se găsesc în farmacii. Dacă tusea persistă, nu trebuie să insistăm în folosirea lor, ci să consultăm medicul pentru a lărgi gama de investigaţii în depistarea cauzei tusei.

Multe tipuri de tuse, cum sunt cele din răceală şi gripă, pot să dispară singure sau ajutate de produse naturiste. Atunci când există o afecţiune medicală mai serioasă trebuie să tratăm cauza altfel, insistând în tratarea simptomului putem masca o afecţiune şi să întârziem instituirea unui tratament corect medicamentos.

Dacă tusea este productivă, va trebui să folosim un medicament „expectorant“. De multe ori tusea este seacă, iritativă într-o primă fază a bolii, după care ea să devină productivă. Este de preferat să consultăm medicul pentru stabilirea cauzei şi să nu insistăm în tratarea simptomatică în funcţie de prezenţa sau absenţa expectoraţiei.

Expectorantul înmoaie mucusul şi vă ajută să îl eliminaţi, dar dacă el va continua să se formeze, atunci e de preferat să se consulte medicul.

Medicamentele expectorante pot fi şi cu acţiune directă care au rolul de a accelera eliminarea sputei. Ele se împart în două subcategorii: cele care subţiază mucusul şi cele care acţionează asupra bronhiilor.

Un lucru important de ştiut este acela că medicamentele expectorante au o acţiune reflexă. Acestea conţin anumite plante şi extracte de plante şi au rolul de a accelera procesul de eliminare a sputei din aparatul respirator.

Mucoliticele sunt medicamente care afectează vâscozitatea, dar şi elasticitatea sputei şi au activitate antioxidantă (ex.: Acetylcysteinum), medicamente care au impact asupra sintezei vâscozităţii mucusului sau care îmbunătăţesc activitatea de transport a mucusului.

Principalele medicamente mucolitice sau expectorante care sunt recomandate în diferite boli respiratorii ce apar în timpul iernii sunt: Antitusiv, Mucosin comprimate, capsule Diamel, sirop Mucosolvan, comprimate Ambroxol, soluţie internă Ambroxol, Acetylcysteinum 100 granule, sirop Anavix, capsule Karbocistein, capsule Rhinathiol, soluţie injectabilă ACC, soluţie internă Bromhexin 10 bc, sirop Humex, supliment alimentar Mateorin, sirop Karbocistein, comprimate Mucosolvan, sirop Rhinathiol, comprimate Bisolvon, fiole Mistabron, sirop Abrolen, Influcid, sirop Tussefar, aerosol Alupent, comprimate Alupent, comprimate Bromhexin 8, fiole Mucosolvin, sirop Ambolar, comprimate efervescente ACC 200, sirop Mucotreis.

Astăzi, medicamentele mucolitice sau expectorante sunt frecvent folosite în tratamentul unor boli şi afecţiuni care apar mai ales în perioada lunilor de iarnă. Din comoditate, pacientul apelează la automedicaţie şi de multe ori se ajunge târziu la medic pentru corectarea greşelilor în administrarea antitusivelor.

Orice medicament mucolitic se ia la îndrumarea unui medic şi nu înainte de a citi prospectul. Ele nu trebuie combinate deoarece se poate întâmpla ca să ducă la acumularea unei mari cantităţi de secreţii ale căilor respiratorii. Medicamentele expectorante nu se amestecă niciodată cu cele care blochează reflexul de tuse.

Este de preferat ca într-o tuse rebelă care nu cedează la tratamente simple naturiste să nu apelăm la automedicaţie şi să consultăm medicul pentru a vedea dacă nu este nevoie de investigaţii suplimentare pentru depistarea cauzelor de tuse şi pentru instituirea unui tratament complex, nu numai simptomatic, al tusei.   n