În perioada 7-9 septembrie 2017 a avut loc cel de-al XIV-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Uroginecologie, la Hotel Europa, din Eforie Nord.

Congresul, organizat sub egida Societăţii Române de Uroginecologie, a avut ca invitați specialiști în domeniu din România și din străinătate. Dintre personalitățile de renume internațional, îi amintim pe dr. Burghard Abendstein (Austria) - președintele Asociației Internaționale de Uroginecologie și al Societății de Chirurgie al Planșeului Pelvian și de Incontinență, prof. dr. Bernhard Liedl (Germania) - președintele Societății Internaționale de Pelviperineologie, prof. dr. Klaus Goeschen (Germania) și prof. dr. Giulio Santoro (Italia), șeful departamentului de tratare a afecțiunilor pelviene, chirurg colorectal în departamentul de chirurgie al Spitalului din Treviso, profesor de chirurgie gastrointestinală la Padova și directorul Școlii Italiene de Ultrasonografie perineală.

Tematica evenimentului a cuprins: Incontinența urinară, Chirurgia prolapsului, atât cu „țesuturi native”, cât și cu meșe sintetice, și Ecografia transperineală. Aceste subiecte au fost abordate atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Cursurile prezentate de către speakerii internaționali au cuprins atât noțiuni extensive de anatomie pelviană și modalități de diagnostic și stadializare corectă a tulburărilor de statică, micțiune și defecație, cât și tehnici chirurgicale variate, ce au la bază vasta experiență a profesorilor de peste 20 de ani în domeniul uroginecologic. Din punct de vedere practic, transmisiile live din blocul operator au inclus procedee precum cura chirurgicală a cistocelului de grad III cu bandeletă cu patru brațe, procedeu ATOM modificat sau prin folosirea bandeletei cu șase brațe, cura prolapsului uterin prin suspensie la ligamentele sacrospinoase, cura chirurgicală a prolapsului de boltă vaginală post-histerectomie și intervenții efectuate de dr. Burghard Abendstein, prof. dr. Elvira Brătilă și de prof. dr. Petre Brătilă.

De asemenea, cursul precongres Ecografia transperineală 2D și 3D, prezentat de prof. dr. Giulio Santoro (Italia), a fost deosebit de apreciat de către participanți, fiind o modalitate nouă de diagnostic în patologia staticii pelviene, aflată în continuă dezvoltare.

Suntem mândri să anunțăm că, la această manifestare științifică, au participat peste 250 de medici, din diferite specialităţi, precum ginecologie, urologie sau chirurgie, și sperăm că anul viitor numărul celor interesați de mecanismele și tratamentul tulburărilor de statică pelviană va fi în creștere.

 

Președinte Congres

Președintele Societății Române de Uroginecologie

Prof. dr. Elvira Brătilă
 


Alegerea bandeletei potrivite pentru pacientele cu incontinenţă urinară de efort

Răzvan Ciortea1, Doru Diculescu1, Andrei Mihai Măluţan1, Cristian Ioan Iuhaș1, Costin Berceanu2, Carmen Elena Bucuri1, Maria Patricia Rada1, Marina Dudea1, Dan Mihu1

1.Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Haţieganu”, Al II-lea Departament de Obstetrică-Ginecologie, Cluj-Napoca, România
2.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, România

Incontinenţa urinară de efort (IUE) este o afecţiune frecventă care afectează global una din trei femei. În urmă cu mai mult de trei decenii, colposuspensiile retropubiene și bandeletele pubovaginale cu fascie autologă au fost principalele metode chirurgicale utilizate pentru tratarea IUE. Pe măsură ce tehnologia a avansat, tratamentul chirurgical al IUE s-a îmbunătăţit, prin implementarea materialului sintetic. În ultimii zece ani, tehnica standard acceptată a fost operaţia de suspensie suburetrală. În prezent, majoritatea femeilor cu IUE optează pentru bandeleta suburetrală, existând peste 3,6 milioane de astfel de bandelete montate în întreaga lume. În ceea ce privește tipul de bandeletă care trebuie folosit pentru femeia incontinentă, se consideră că atât bandeletele sintetice, cât și cele nesintetice au rezultate bune pentru majoritatea pacientelor. Obezitatea și vârsta înaintată nu influenţează rezultatul intervenţiei. Montarea unei bandelete sintetice pentru IUE trebuie evitată în caz de eroziune uretrală sau vaginală în antecedente, diverticul uretral, fistulă uretro-vaginală sau leziuni uretrale anterioare. În aceste cazuri, pentru a scădea morbiditatea, bandeleta pubovaginală fascială ar trebui să fie alegerea optimă. Pentru a elimina unele dintre efectele secundare, a fost dezvoltată o nouă generaţie de bandelete, numite „mini-slinguri”. Acestea sunt de dimensiuni mai reduse și nu penetrează ţesuturile la fel de profund comparativ cu cele standard. Materialul sintetic, alături de dimensiunea porilor reprezintă alte caracteristici care trebuie luate în considerare la alegerea bandeletei. Rezultatele pe termen lung ale utilizării bandeletelor în cura IUE sunt corelate cu experienţa chirurgului, particularităţile biologice ale pacientelor, dar și cu caracteristicile bandeletei.

Cuvinte-cheie: incontinenţă, bandeletă, suspensie 


Complicaţiile slingului suburetral transobturator. Diagnosticarea exactă și gestionarea complicaţiilor cu ajutorulul trasonografiei transperineale

Radu Vlădăreanu, Mihaela Boţ, Cristina Oprescu, Simona Vlădăreanu

Clinica de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie, Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Elias”, București

Slingul suburetral transobturator este standardul de aur pentru tratamentul incontinenţei urinare de efort (IUE), o procedură foarte eficientă, dar nu lipsită de complicaţii, cele mai frecvente fiind: vezica hiperactivă (apare de novo postoperator), disfuncţiile de golire a vezicii urinare, retenţia urinară și rezultatul nesatisfăcător al tratamentului. Lucrarea urmărește să expună constatările noastre legate de utilizarea ultrasonografiei în cazul dezvoltării complicaţiilor și elaborarea unei scheme de gestionare a lor. Examinarea cu ajutorul ultrasunetelor a tractului urinar inferior a fost stabilită în cadrul uroginecologiei ca o procedură de diagnosticare simplă, promptă, reproductibilă și dinamică. În comparaţie cu alte metode, imagistica cu ajutorul ultrasunetelor oferă o vizualizare mai precisă a anatomiei tractului urinar inferior și a modificărilor dinamice ale mobilităţii sfincterului vezicii urinare în timpul testelor funcţionale (manevra Valsalva), precum și vizualizarea implanturilor sintetice. Fără expunere la radiaţii, aceasta oferă imagini comparabile cu metodele care utilizează raze X, iar în comparaţie cu consumul de timp și costul prohibitiv al RMN-ului, examinarea cu ultrasunete este rapidă și mult mai ieftină. De asemenea, curba de învăţare fiind redusă, creează premisele și argumentele pentru alegerea acestei metode în diagnosticul de primă linie al complicaţiilor. În prezent, ecografia perineală și cea introitală sunt două metode standardizate, care sunt disponibile și cu repere deja bine stabilite. Sonda liniară sau curbă este utilizată în sonografia perineală și este plasată pe suprafaţa perineală și vaginală. Cu o frecvenţă redusă a ultrasunetelor și cu un unghi mare de reflexie, aceasta oferă o vedere largă a bazinului. Considerăm că este deosebit de important să se evalueze poziţia bandeletei în primele zile postoperator. Între prima zi și a șaptea zi postoperatorie (perioada complicaţiilor precoce), este posibilă realizarea corecţiilor necesare și în majoritatea cazurilor este posibilă menţinerea meșei. Identificarea unui eșec al poziţiei slingului într-o etapă ulterioară (perioada complicaţiilor tardive) are ca rezultat îndepărtarea implantului, cu posibilitatea reintroducerii unei noi bandelete după o perioadă de vindecare. Eșecul tratamentului chirurgical este rar, însă aproape întotdeauna este posibil să se identifice cauza, cu ajutorul examinării ecografice perineale și introitale, pentru a remedia complicaţia apărută.

Cuvinte-cheie: sling suburetral, ecografie transperineală  


Tehnici de suspensie a bontului vaginal post-histerectomie: prezentări de caz

Dorin Grigoraș1,2, Evelina Gomoi2, Alina Mischie2, Oana Balint2, Bogdan Firu2, Dragoș Erdelean1,2, Laurenţiu Pirtea1,2

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara; 2. Secţia de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timișoara

 

Prolapsul de bont vaginal reprezintă o complicaţie frecventă a histerectomiei, în special la pacientele cu antecedente de prolaps genital. Pentru reducerea acestui risc a fost recomandată asocierea la momentul histerectomiei a unei proceduri de refacere a suportului ligamentar. Au fost descrise diferite tehnici ce pot fi împărţite, în funcţie de calea de abord, în tehnici vaginale și tehnici abdominale (laparoscopice). Prezentăm două cazuri la care s-au practicat tehnici de suspensie a bontului vaginal post-histerectomie totală, practicate pentru patologii uterine benigne. Alegerea tehnicii de suspensie a fost influenţată de tipul de histerectomie – vaginală, respectiv laparoscopică – și de patologiile uroginecologice asociate. La primul caz s-a efectuat suspensia bontului vaginal prin tehnica McCall modificată, la care s-a asociat și cura chirurgicală a cistocelului, enterocelului și montarea unei bandelete suburetrale prin TOT. În cazul celei de-a doua paciente, cu un istoric de incontinenţă urinară de stres, tratată prin montarea unei bandelete suburetrale TOT, complicată ulterior cu extruzia bandeletei și de un cistocel de tip central, se optează pentru excizia meșei extruzate și refacerea peretelui vaginal anterior, urmate în timpul doi de histerectomie totală laparoscopică, la care se asociază suspensia bontului vaginal prin fixarea acestuia la peretele abdominal lateral – tehnica Dubuisson.

Cuvinte-cheie: prolaps, bont vaginal, histerectomie 


Ţesut nativ versus meșă: tendinţe în chirurgia reconstructivă a prolapsului genital

Dorin Grigoraș1,2, Laurenţiu Pirtea1,2, Cristina Secoșan2, Izabela Erdelean1,2, Oana Balint2

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara; 2. Secţia de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timișoara

Prolapsul genital este o patologie frecventă, caracterizată de slăbirea mușchilor și a ligamentelor planșeului pelvian, ce duce la descensiunea peretelui vaginal anterior, posterior sau a apexului vaginal. Tratamentul acestui complex patologic include managementul expectativ, în absenţa simptomatologiei, sau un management activ ce poate varia de la terapie fizică la chirurgie. Clasic, chirurgia de corecţie a prolapsului a utilizat ţesutul nativ pentru restaurarea anatomiei și funcţiei normale. Aceste tehnici rămân cel mai frecvent efectuate, însă cu o rată mare de recidivă. Plecând de la succesul meșelor în tratamentul herniilor abdominale, în ultimii 20 ani utilizarea acestora în tratamentul prolapsului a devenit tot mai populară. Creșterea utilizării meșelor a dus însă la apariţia unor noi complicaţii specifice acestora, cu rate suficient de mari pentru a pune la îndoială beneficiul lor. Utilizarea ţesutului nativ sau a meșelor rămâne un subiect controversat. Datele din literatură sunt în tot mai multe și vin să sublinieze necesitatea unui echilibru între potenţialele complicaţii versus beneficiile fiecărei tehnici chirurgicale.

Cuvinte-cheie: prolaps genital, meșă 


Sacropexia abdominală în rezolvarea prolapsului genital

Mihaela Camelia Tîrnovanu1, Ana Maria Cozoreanu1, Andreea Raluca Cara1, Sebastian Pasat1, Cerasela Mucileniţa1, Ștefan Dragoș Tîrnovanu2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Maternitatea „Cuza Vodă” Iași, Clinica I de Obstetrică-Ginecologie; 2. Student Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

Introducere. Sacropexia restabilește suportul anatomic prin atașarea bontului vaginal sau cervical la sacrum, cu ajutorul unei meșe de polipropilen, cu atingerea unor rezultate optime. Au fost descrise și tehnici reconstructive cu prezervarea uterului. Materiale și metodă. Am efectuat un studiu prospectiv a 107 femei cu sacropexie, desfășurat în perioada aprilie 2012 - iunie 2017, în Clinica I de Obstetrică-Ginecologie Iași. Am urmărit evaluarea rezultatelor chirurgicale ale sacropexiei abdominale, cu referire la trei varietăţi ale punctului de atașare a plasei: bont vaginal, bont cervical și colul uterin la cazurile cu prezervarea uterului. Rezultate. Vârsta medie a pacientelor a fost de 62,69±6,3 ani (45-81 de ani). La 11,53% dintre femei, menopauza nu era instalată. Simptomul cel mai frecvent acuzat a fost exteriorizarea unei formaţiuni în afara introitului (93,45%), urmat de dificultate la micţiune (19,62%) și infecţii urinare repetate (9,34%). La 8 cazuri, prolapsul era recidivat. 16 paciente au fost obeze. Sacropexia cu plasă atașată pe bontul cervical, bont vaginal, respectiv uter, s-a efectuat la 2,94 și respectiv 11 cazuri. Dintre cazurile cu fixarea bontului vaginal, 19 au fost pentru prolaps de boltă vaginală (histerectomie totală în antecedente) și 75 cu histerectomie totală concomitent cu sacropexia. La 13 paciente s-a practicat și cura IUE (incontinenţă urinară de efort), iar la 17, colporafie posterioară în aceeași intervenţie chirurgicală. Concluzii. Sacropexia abdominală pentru prolaps apical are rezultate bune pe termen lung, în lotul de studiu neavând nicio recidivă. Nu am avut niciun caz cu eroziune a plasei sau infecţii cronice, nici măcar la pacientele cu histerectomie concomitentă.

Cuvinte-cheie: sacropexie, prolaps genital, simptomatologie


Sacropexia abdominală și funcţia vezicală

Mihaela Camelia Tîrnovanu1, Ana Maria Cozoreanu1, Andreea Raluca Cara1, Sebastian Pasat1, Cerasela Mucileniţa1, Ștefan Dragoș Tîrnovanu2, Mircea Onofriescu1

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Maternitatea „Cuza Vodă” Iași, Clinica I de Obstetrică-Ginecologie; 2. Student Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

Introducere. Există date conflictuale privind necesitatea efectuării intervenţiei profilactice pentru IUE (incontinenţa urinară de efort) odată cu sacropexia. Nu există concluzii clare asupra femeilor cu IUE ocultă, care vor fi supuse unei sacropexii. Unii chirurgi utilizează teste de reducere a prolapsului preoperator pentru a aprecia riscul IUE de novo, dar sensibilitatea testelor este de 17-39%. Materiale și metodă. Au fost evaluate într-un studiu prospectiv, în perioada aprilie 2012 - iunie 2017, 107 cazuri cu sacropexii efectuate în Clinica I de Obstetrică-Ginecologie Iași, în ceea ce privește oportunitatea efectuării curei simultane a IUE prin procedeul TOT (transobturator tension-free vaginal tape). Rezultate. Vârsta medie a pacientelor a fost de 62,69±6,3 ani (45-81 de ani). 30 de femei au acuzat IUE anterior agravării prolapsului, reprezentând 28%. La 13 din aceste femei s-a practicat montarea de sling suburetral, prin procedeu TOT concomitent cu sacropexia. Dintre pacientele la care nu s-a efectuat cura IUE, doar la două a fost necesară montarea ulterioară (o altă intervenţie) a slingului. La un singur caz s-a impus secţionarea bandeletei postoperator din cauza retenţiei de urină. Concluzii. O procedură preventivă pentru IUE nu este recomandată, pentru că incidenţa la pacientele cu prolaps genital este redusă când nu există simptome preoperator – la lotul analizat am avut un singur caz. Chiar și la paciente care preoperator la reducerea prolapsului uterin pierdeau urină la efort, postoperator simptomatologia nu s-a manifestat. Optăm pentru amânarea procedeului pentru incontinenţă urinară, deoarece, prin modificarea unghiului vezico-uretral după sacropexie, pacientele pot deveni continente.

Cuvinte-cheie: sacropexie, incontinenţă urinară de efort, profilaxie


Managementul unei paciente cu leiomiom vezical și polifibromatoză uterină

Monica Cîrstoiu1, Dragoș Daviţoiu2, Roxana Bohîlţea1, George Radavoi3, Diana Voicu1, Oana Bodean1, Sorin Vasilescu1, Costin Berceanu4, Viorel Jinga3, Octavian Munteanu1,5

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă București, UMF „Carol Davila” București; 2. Departamentul de Chirurgie, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, UMF „Carol Davila”, București; 3. Departamentul de Urologie, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”, UMF „Carol Davila”, București; 4. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, UMF Craiova; 5. Disciplina Anatomie, Departamentul de Știinţe Morfologice, UMF „Carol Davila”, București

Leiomiomul uterin este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ginecologice, ale cărui diagnostic și opţiuni terapeutice sunt foarte bine documentate. Totuși, leiomiomul vezicii urinare este o tumoră benignă rară (mai puţin de 1% din toate tumorile vezicii urinare). Raportăm cazul unei paciente de 48 de ani, fără antecedente personale patologice semnificative, internată în Secţia de Obstetrică și Ginecologie III a Spitalului Universitar de Urgenţă București pentru dureri pelviene, metroragii și polakiurie. În urma unui bilanţ imagistic minuţios (ecografie transvaginală convenţională, ecografie 3D și CT pelvian), la nivelul uterului au fost detectate multiple mase hipoecogene, bine delimitate, cu vascularizaţie circumferenţială, localizate intramiometrial, cu dimensiuni variabile. O tumoră cu aceleași caracteristici și cu diametrul de 4 cm a fost decelată în peretele posterior al vezicii urinare. Pacienta prezenta anemie ușoară (Hgb 8,8 mg/dl). S-a intervenit chirugical și s-a practicat histerectomie totală, cu anexectomie bilaterală. Tumora vezicală a fost de asemenea extirpată, cu limite de rezecţie oncologică. Tumora din vezica biliară a fost, de asemenea, eliminată. În urma unei analize microscopice riguroase, a fost stabilit diagnosticul de polifibromatoză uterină și leiomiom de vezică urinară. Leiomioamele vezicii urinare sunt foarte rare, cu doar 250 de cazuri raportate în întreaga lume. Rezecţia chirurgicală completă are o rată foarte scăzută a recidivelor, cu un prognostic excelent.

Cuvinte-cheie: leiomiom uterin, leiomiom vezical, management 


Mecanisme de apariţie a traumatismelor ureterale iatrogene și metode de prevenţie a acestora

Octavian Munteanu1,2, Alexandra Munteanu3, Diana Voicu2, Oana Bodean2, Luciana Arsene2, Sorin Vasilescu2, Roxana Bohîlţea2,4, Elvira Brătilă4, Monica Cîrstoiu2,4

1. Disciplina Anatomie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București ; 2. Secţia de Obstetrică-Ginecologie III, Spitalul Universitar de Urgenţă, București; 3. Secţia de Chirurgie pediatrică, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie”, București; 4. Disciplina Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București

Intervenţiile chirurgicale în Obstetrică-Ginecologie sunt responsabile de 50% din totalul traumatismelor ureterale iatrogene. Majoritatea acestor accidente apar în timpul intervenţiilor chirurgicale pentru endometrioză, însă și la pacientele cu neoplasme genitale în stadii local-avansate, la care s-a efectuat radioterapie neoadjuvantă. Evidenţierea traiectului pelvian al ureterului este o metodă esenţială de prevenţie a unui traumatism iatrogen, mai ales în cazul pacientelor cu neoplasme genitale, la care se efectuează intervenţii chirurgicale cu viză curativă și care necesită și evidare ganglionară radicală. Totuși, în timpul disecţiei trebuie evitată distrugerea adventicei și a reţelei vasculare și nervoase periureterale, deoarece pot apărea leziuni care se manifestă în primele 24-48 de ore postoperator. De asemenea, evaluarea și urmărirea postoperatorie a pacientelor la care s-au efectuat disecţii extensive periureterale, mobilizări sau reimplantări ale ureterelor în vezica urinară sunt esenţiale în diagnosticul precoce al traumatismelor ureterale iatrogene. Dacă a fost stabilit diagnosticul de traumatism ureteral postoperator, tratamentul trebuie să fie foarte prompt, pentru a evita deteriorarea ireversibilă a funcţiei renale.

Cuvinte-cheie: traumatisme ureterale iatrogene, prevenţie, management


Cura prolapsului genital de grad 3-4, asociat cu cistocel și/sau rectocel per magna, cu meșă sintetică fixată la ligamentele sacrospinoase și lambou vaginal dezepitelizat

Șerban Nastasia1,2, Monica Mihaela Cîrstoiu1, Roxana Bohîlţea1, Claudia Mehedinţu1, Elvira Brătilă1,
Manuela Cristina Russu1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București; 2. Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului „Dr. Ion Cantacuzino” București

Obiective. Prezentarea unui procedeu de refacere a anatomiei în cazurile de prolaps genital de gradul 3 sau 4, asociat cu cistocel și/sau rectocel per magna. Materiale și metodă. Prolapsul genital de gradul 3 sau 4, asociat cu cistocel și/sau rectocel per magna, pune probleme deosebite de reducere a excesului de mucoasă vaginală, precum și de întărire a aparatului fascial subvezical și intervaginorectal. Propunem un procedeu care asociază, simultan cu întărirea compartimentului posterior prin fixarea apexului vaginal (cu/fără cervix) cu meșă la ligamentele sacrospinoase, plasarea unei meșe suburetrale prin procedeul TOT și întărirea aparatului fascial subvezical și intervaginorectal prin plasarea sub mucoasa vaginală a excesului de mucoasă vaginală dezepitalizat. Rezultate. Procedeul a fost executat în 7 cazuri, fără incidente intraoperatorii sau complicaţii postoperatorii. În urmărirea pacientelor, la 3 luni postoperator, nu s-au decelat semne și simptome de complicaţii sau recidivă. Concluzii. Excesul de mucoasă vaginală reprezintă o sursă valoroasă de material autolog pentru utilizarea în scopul întăririi aparatului fascial subvezical și intervaginorectal, în cazurile de prolaps genital asociate cu cistocel și/sau rectocel per magna.

Cuvinte-cheie: prolaps genital, ligamente sacrospinoase, lambou vaginal dezepitelizat 


Comparaţie sacrosuspensie versus fixare la ligamentele sacrospinoase în tratamentul prolapsului genital

Șerban Nastasia1,2, Monica Mihaela Cîrstoiu1, Roxana Bohîlţea1, Claudiu Mehedinţu1, Mihai Mitran1, Andrei Vlad Trăistaru1, Mihaela Boţ1, Elvira Brătilă1, Manuela Cristina Russu1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București; 2. Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului „Dr. Ion Cantacuzino”, București

Obiective. Analiza procedeelor de refacere a anatomiei compartimentului perineal posterior în cazurile de prolaps genital de gradele 2-3 și 4. Materiale și metodă. Studiul retrospectiv a analizat cazurile de prolaps genital de grad 2-3 sau 4 operate în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului „Dr. Ion Cantacuzino”. Analiza a fost efectuată asupra datelor demografice, a tipului de intervenţie chirurgicală, a complicaţiilor și evoluţiei postoperatorii. Rezultate. Au fost identificate 44 de cazuri de prolaps genital de gradele 2-3 și 4, la care au fost efectuate procedurile specifice adresate compartimentului posterior perineal, dintre care 7 cazuri de colposacrosuspensie și 37 de cazuri de colpo-/cervicosuspensie la ligamentele sacrospinoase, cu sau fără proceduri asociate. Colposacrosuspensia s-a asociat cu patologie uterină în 42,86% din cazuri, versus 5,41% în fixările la ligamentele sacrospinoase (p=0,0140). Numărul de zile de spitalizare a fost semnificativ statistic mai mic în cazul fixării la ligamentele sacrospinoase, comparativ cu colposacrosuspensia (4,64 versus 7 zile; p=0,0052). Concluzii. Colpo-/cervicosuspensia la ligamentele sacrospinoase reprezintă o intervenţie de elecţie la pacientele cu prolaps genital de grad 2-3 sau 4, cu patologie sistemică asociată severă sau cu antecedente chirurgicale abdominale importante. Colposacrosuspensia reprezintă o alternativă de tratament al prolapsului genital de grad 2-3 sau 4, la paciente nulipare, cu patologie uterină asociată, la care eventual se impune histerectomia.

Cuvinte-cheie: prolaps genital, sacrosuspensie, ligamente sacrospinoase 


Folosirea toxinei botulinice de tip A în tratamentul detrusorului hiperactiv
 

A. Manu-Marin1, R. Borcaias2, F. Antohi3, D. Popescu3, D. Dumitrașcu4, D. Cinteză4

1. Clinica EVOMED, București; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București; 3. Spitalul Universitar de Urgenţă București, Clinica de Neurologie; 4. Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, Spitalul Clinic „Filantropia”, București

Introducere. Detrusorul hiperactiv este un diagnostic urodinamic și stă la baza etiologiei sindromului vezicii hiperactive. Hiperactivitatea neurogenă a detrusorului este starea în care hiperactivitatea detrusorului este cauzată de o perturbare a mecanismului de control nervos în prezenţa unui istoric al unei boli neurologice relevante. Povara generală a vezicii neurologice (VN) este destul de mare: 65% dintre pacienţii cu scleroză multiplă (SM) au semne de VN și aproximativ 50% dintre pacienţii cu SM se confruntă cu incontinenţă urinară. În cazul pacienţilor cu leziuni ale măduvei spinării (spinal cord injury; SCI), aproximativ 80% dintre aceștia suferă de VN, prevalenţa incontinenţei urinare fiind de aproximativ 50%. Ghidul din 2015 al Asociaţiei Europene de Urologie (EAU) recomanda doze mari sau o combinaţie de agenţi antimuscarinici ca o opţiune pentru a maximiza rezultatul tratamentului la pacienţii cu detrusor hiperactiv și incontinenţă. Pentru pacienţii care au renunţat la medicamentele anticolinergice din cauza efectelor adverse sau pentru cei care nu răspund la agenţi antimuscarinici, utilizarea toxinei botulinice A, administrată ca injecţii intradetrusoriene, a apărut ca o alternativă eficientă. Materiale și metodă. Scopul a fost de a evalua eficacitatea toxinei botulinice pentru tratamentul detrusorului hiperactiv cu incontinenţă urinară. Pacienţii care s-au prezentat la consultaţie pentru incontinenţă, având mai mult de un episod la 24 de ore, consemnat pe un calendar micţional pe două zile, au beneficiat de terapia intravezicală cu toxină botulinică. Am utilizat Botox, doze de 100 u, pentru detrusor hiperactiv idiopatic, și 200 u pentru detrusorul hiperactiv neurologic, care a fost injectat cistoscopic în mușchiul detrusor în 30 de situri diferite, evitând trigonul vezicii urinare. Primul control a fost la 3 luni și a inclus teste urodinamice, iar parametrii (MCC și MDP) au fost îmbunătăţiţi semnificativ la toţi pacienţii. În ceea ce privește rezultatele clinice, pacienţii au raportat o scădere a episoadelor de incontinenţă, frecvenţă și de urgenţă la urinare. Nu au fost raportate evenimente adverse majore. Concluzie. Toxina botulinică A este un tratament eficient, de linia a doua, pentru pacienţii cu vezică hiperactivă, care nu tolerează medicaţia anticolinergică.

Cuvinte-cheie: vezică neurologică, toxină botulinică 


Cistita recidivantă, bacteriană și cu urocultură negativă

Andrei Manu-Marin

Clinica EVOMED, București

Introducere. Infecţia tractului urinar inferior – denumită și cistită – este definită clinic de triada urinare frecventă, usturime la urinat și urină tulbure, certitudinea diagnostică fiind obţinută prin urocultura în care se pune în evidenţă prezenţa a mai mult de o sută de mii de germeni pe mililitru. În patogenia oricărei infecţii contează atât agentul infectant, cât și răspunsul gazdei. Dacă asupra tipului germenului nu se poate acţiona pentru prevenirea recidivei infecţiei, asupra condiţiei gazdei există metode de acţiune. Studiile clinice au demonstrat că principala cauză locală ce favorizează infecţia urinară este timpul îndelungat de stază a urinei în vezica urinară care favorizează înmulţirea bacteriană și degradarea mucusului protector al vezicii urinare. În acest sens, măsurarea ecografică și tratarea reziduului post-micţional sunt un pas important în prevenirea recidivelor bacteriene. Sindromul vezicii dureroase (SVD) reprezintă durerea suprapubiană asociată cu umplerea vezicală, însoţită de polachiuria diurnă și nocturnă, în lipsa infecţiei urinare și a altei patologii vezicale evidente (ICI 2005). Cistita interstiţială (CI) se manifestă clinic ca SVD și asociază semne cistoscopice (glomerulaţii și leziuni Hunner) și histologice (inflamaţie și granulaţie). Prevalenţa SVD/CI este apreciată la aproximativ 0,7% în populaţia generală. Pacienţii se plâng de durere suprapubiană (și/sau uretrală) (aproximativ 63-92% din cazuri) ce se accentuează pe măsură ce vezica se umple și se reduce imediat după urinare (57-73%), de asemenea prezintă urinare frecventă, cu volume mici, determinată de dorinţa de a evita durerea, și au nocturie. Frecvent (>50% din cazuri), pacienţii relatează agravari ale simptomelor la anumite alimente (citrice, condimente, cafea), stres, frig, contact sexual și au în istoric numeroase uroculturi sterile. Materiale și metodă. Lucrarea prezintă liniile de ghid actuale, conform Asociaţiei Europene de Urologie (EAU), pentru tratarea cistitelor recidivante și cronice.

Cuvinte-cheie: cistită, vezică dureroasă cronică


Vezica urinară hiperactivă post-intervenţie chirurgicală
pentru incontinenţa urinară de efort

Carmen Elena Bucuri1, Răzvan Ciortea1, Doru Diculescu1, Costin Berceanu2, Andrei Mihai Măluţan1,
Maria Patricia Rada1, Dan Mihu1

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Al II-lea Departament de Obstetrică-Ginecologie, Cluj-Napoca; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie

Sindromul vezicii urinare hiperactive (VUH) include imperiozitatea și incontinenţa urinară prin imperiozitate (IUI) și apare frecvent în urma corecţiei chirurgicale a incontinenţei urinare de efort (IUE). Identificarea factorilor de risc pentru apariţia simptomelor VUH este importantă pentru a putea informa pacienta în mod corespunzător înainte de intervenţia chirurgicală. Postoperator, incidenţa imperiozităţii persistente este de 15%, iar cea a IUI este de 30%. Femeile diagnosticate cu incontinenţă urinară mixtă, predominantă prin imperiozitate, prezintă persistenţa simptomatologiei după intervenţia chirurgicală, comparativ cu pacientele cu IUE. Vârsta înaintată constituie, de asemenea, un factor de risc pentru apariţia simptomelor de VUH. Parametrii urodinamici ai VUH (presiunea crescută a detrusorului, presiunea intraluminală uretrală, fluxul urinar) pot prezice apariţia imperiozităţii postoperator sau a IUI. Gestionarea simptomelor VUH după intervenţia chirurgicală efectuată pentru IUE este aceeași ca și în cazul VUH idiopatice. Cu toate acestea, înainte de începerea tratamentului, este esenţial să excludem alţi factori care pot determina imperiozitate: obstrucţiile tractului urinar, infecţia tractului urinar sau eroziunea bandeletei. Simptomele VUH sunt frecvent raportate după intervenţia chirurgicală. Severitatea simptomelor de imperiozitate, lipsa complicaţiilor intraoperatorii și cura chirurgicală concomitentă a prolapsului sunt predictori importanţi ai imperiozităţii persistente sau ai apariţiei IUI postoperator.

Cuvinte-cheie: vezica urinară hiperactivă, incontinenţă, bandeletă 


Tratamentul infecţiilor urinare recurente în viziunea contemporană

Ruxandra Stănculescu1,2, Diana Comandașu3, Ana Maria Năstase3, Ciprian Coroleucă1,2

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, București; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București; 3. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, București

Obiectiv. Actualizarea informaţiilor privind clasificarea infecţiilor tractului urinar și managementul infecţiilor urinare recurente (IUR), în scopul abordării unei atitudini moderne de prevenţie și conduită terapeutică. Materiale și metodă. Analiza lucrărilor din ultimii 10 ani apărute în bazele de date PubMed și Cochrane, în scopul selectării noilor concepţii de diagnostic și tratament privind infecţia urinară recidivantă. Rezultate. Structurarea principiilor de diagnostic și conduită terapeutică evidenţiate în articolele publicate a permis identificarea a patru categorii de interes în abordarea sistematică a patologiei incontinenţei urinare recidivante. Astfel, o clasificare didactică cu aplicabilitate clinică include categoria A - a femeilor care necesită sfat uroginecologic personalizat; apoi categoria B - a femeilor care pot beneficia de antibioterapie profilactică în regim de profilaxie continuă, profilaxie post-coitală sau de tip self-terapie de urgenţă. Categoria C este atribuită femeilor care beneficiază de terapie adjuvantă singulară sau asociată antibioterapiei stabilite conform  antibiogramei. Categoria C corespunde terapiei cu estrogeni pentru refacerea pH-ului vaginal prin reapariţia lactobacililor vaginali, mdicaţiei naturiste cu afine, medicaţiei cu probiotice și acupuncturii. Gravidele cu bacteriurie asimptomatică trebuie tratate și supravegheate prin uroculturi repetate de-a lungul sarcinii. Categoria D include cazurile de IUR care aderă la tratamentul imunoprofilactic. Concluzie. IUR continuă să reprezinte o afecţiune cu impact negativ asupra calităţii vieţii femeilor, atât la vârsta tânără, cât și în perioada de postmenopauză.  Respectarea regimurilor terapeutice scurte cu antibiotic, cât și a schemelor terapeutice personalizate recomandate pe baza rezultatelor investigaţiilor specifice contribuie major la diminuarea incidenţei recurenţei infecţiilor urinare.

Cuvinte-cheie: infecţie urinară recurentă, profilaxie continuă, self-terapie de urgenţă


 Tratamentul chirurgical al prolapsului vaginal avansat la pacientele tinere

Traian Enache

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” București

Introducere. Prolapsul utero-vaginal la pacientele tinere reprezintă o provocare pentru chirurgia reconstructivă. Dincolo de tratamentul tulburărilor de statică pelviană și amendarea simptomelor urinare și digestive, trebuie avută în vedere conservarea funcţiei sexuale și reproductive. Fiecare tehnică chirurgicală are niște riscuri și fiecare chirurg preferă anumite căi de abord cu care are o experienţă mai mare. Literatura de specialitate nu oferă o tehnică sau o cale de abord de elecţie, mai ales în cazul pacientelor tinere. Materiale și metodă. Prezentăm cazul unei paciente de 28 de ani, cu două nașteri vaginale în antecedente (3500 g și 3300 g), ultima având loc cu doi ani înainte. Pacienta se prezintă cu sindrom algic pelvian intens, accentuat la ortostatism, și dispareunie severă instalată imediat după naștere, simptomatologie ce a determinat întreruperea activităţii sexuale. Examenul clinic obiectivează prolaps uterin de grad 3 prin defect apical, neinteresând pereţii vaginali anterior și posterior. S-a practicat cura chirurgicală a prolapsului cu cerclaj pericervical cu bandeletă de polipropilenă fixată sacrospinos și cu petec posterior fixat sacrospinos. Concomitent s-a efectuat și o explorare laparoscopică pentru excluderea altor cauze intraperitoneale de durere. Rezultate. Rezultatul postoperator la 6 săptămâni a fost favorabil, cu ameliorarea simptomatologiei și reluarea activităţii sexuale. Evaluarea la 5 ani a relevat o calitate satisfăcătoare a vieţii, cu activitate sexuală regulată și fără semne de recidivă. Concluzie. Numărul mic de cazuri de prolaps la vârste foarte tinere face dificil un studiu prospectiv pe un lot reprezentativ de paciente, astfel încât conduita terapeutică se alege în funcţie de factori subiectivi.

Cuvinte-cheie: prolaps, tinere, activitate sexuală, durere 


Tulburări vasculare asociate prolapsului uterin

Traian Enache1, Maria Comănescu1,2, Anca Potecă1,2

1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu", 2. UMF "Carol Davila" București

 Introducere și obiective. Alungirea hipertrofică a colului uterin este asociată în mod tradiţional cu prolapsul organelor pelviene. Totuși, un mecanism fiziopatologic nu a fost încă propus și acceptat. În literatura de specialitate există dovezi ale unor niveluri crescute de receptori de estrogeni și de progesteron la aceste paciente, dar aceasta nu oferă o explicaţie satisfăcătoare hipertrofiei cervicale. Ipoteza noastră este că există o relaţie cauză - efect între prolaps și alungirea colului. Obiectivul studiului a fost găsirea unei posibile explicaţii fiziopatologice. Materiale și metodă. Am studiat un lot de 112 paciente cu defecte de compartiment posterior (ce asociau cel puţin un prolaps uterin de grad 2) și alungire hipertrofică de col uterin. Tehnica chirurgicală folosită a constat în aplicarea unui petec de polipropilenă fixat la inserţia pe col a ligamentelor uterosacrate și ancorarea părţilor laterale la ligamentele sacrospinoase. La pacientele ce asociau rectocel s-a practicat suplimentar corecţia acestuia cu o punte posterioară fixată cranial la petecul posterior și refecarea centrului tendinos în măsura în care a fost necesar. Nu s-a practicat rezecţia colului. Pacientele au fost evaluate clinic și ecografic, pre- și postoperator. Printre criteriile folosite s-au numărat: lungimea colului, indicii de rezistivitate (RI) pe arterele uterine, volumul uterin, prezenţa sau absenţa hemoroizilor, durerile pelviene etc. Rezultate. S-a constatat o reducere semnificativă a lungimii colului la 6 luni de la operaţie. Reducerea medie pe întregul lot studiat a fost de 2 cm (p<0,01). De asemenea, s-a constatat o reducere semnificativă a RI pe ambele artere uterine (p<0,03). Examinarea clinică a obiectivat o reducere semnificativă a hemoroizilor la 6 luni postoperator (p<0,02). Discuţie. Corecţia anatomică a defectului de compartiment posterior a indus și o corecţie semnificativă a lungimii cervicale și a RI pe arterele uterine. Concomitent, boala hemoroidală s-a ameliorat. Acestea ar putea fi interpretate ca ameliorare a unei staze venoase pelviene asociate prolapsului. Obstrucţia venoasă poate determina un grad de edem și astfel o expansiune volumetrică a organelor implicată ar putea fi posibilă. Reducerea lungimii colului după corecţia chirurgicală poate sugera un astfel de mecanism în apariţia alungirii hipertrofice de col. Deși aceasta ar presupune un grad de reversibilitate a alungirii, aceasta trebuie demonstrată pe loturi mai mari de studiu. Concluzii. Staza venoasă și edemul pot reprezenta o explicaţie fiziopatologică a alungirii hipertrofice de col. Astfel, rezultă că excizia colului nu ar mai fi neapărat necesară. Studii extinse de histopatologie pe piese biopsice de col ar trebui să valideze această teorie.

Cuvinte-cheie: prolaps, alungire hipertrofică de col, tulburări vasculare 


Incontinenţa urinară – complicaţiile tratamentului chirurgical cu bandelete suburetrale

Diana Voicu1, Sorin Vasilescu1,  Octavian Munteanu2, Oana Bodean1, Elvira Brătilă2, Costin Berceanu3, Monica Cîrstoiu2

1. Secţia de Obstetrică-Ginecologie III a Spitalului Universitar de Urgenţă București; 2. Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” București; 3. Universitatea de Medicina și Farmacie din Craiova

Introducere. Incontinenţa urinară (IU) reprezintă pierderea involuntară de urină cauzată de modificări bruște ale presiunii intraabdominale în timpul tusei, strănutului sau efortului fizic. Cei mai importanţi factori implicaţi în etiopatogenia IU sunt vârsta înaintată, multiparitatea și nașterea pe cale vaginală, aplicarea de forceps, fumatul și obezitatea. Material și metodă. Ne-am propus să studiem complicaţiile postoperatorii după montarea bandeletelor urinare, analizând un lot de paciente diagnosticate cu incontinenţă urinară la care s-au aplicat meșe sintetice, internate în cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă București în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2013. În acest studiu retrospectiv am introdus un număr de 55 de paciente cu incontinenţă urinară indusă de defecte de perete vaginal anterior. Rezultate. Media de vârstă a pacientelor a fost 61,5 ani. Am utilizat bandeleta urinară cu  fir monofilament neresorbabil de polipropilenă, tehnica transobturatorie. Cele mai frecvente complicaţii au fost dispareunia (10 paciente – 18,18 %) și durerea postoperatorie persistentă, întâlnită în 36,3% din cazuri (20 de paciente). Alte complicaţii întâlnite în lotul studiat de noi au fost disfuncţiile micţionale – 12,7% (7 paciente). Nu au fost raportate leziuni ale uretrei în lotul studiat. Am raportat două cazuri de perforare a peretelui vaginal la montarea bandeletei transobturator. Concluzii. Metoda de tratament a incontinenţei urinare de stres la femei prin bandelete suburetrale plasate pe cale vaginală este  procedura cel mai des utilizată la nivel mondial. În cazul lotului studiat, cea mai frecventă complicaţie postoperatorie a fost durerea postoperatorie persistentă.

Cuvinte-cheie: bandeletă, incontinenţă, complicaţii 


Retenţia acută de urină – primul simptom al unui uter polifibromatos. Prezentare de caz

Andreea Ruxandra Albu1,2, Corina Ioana Gorgoi1, Marius Pahontu1, Mihai Dumitrașcu1,2, Monica Cîrstoiu1,2

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă București; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

Introducere. Retenţia acută de urină este o manifestare rar întâlnită la femei. Evaluarea multidisciplinară – urologică, neurologică și ginecologică – se impune în vederea stabilirii unui diagnostic corect, cât mai rapid. Materiale  și metodă. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 49 de ani, aflate în perimenopauză, nulipară, care s-a prezentat la camera de gardă pentru retenţie acută de urină rezolvată prin montarea unui cateter Foley. Evaluarea urologică a fost urmată de examenul ginecologic, care a pus în evidenţă, atât clinic, cât și ecografic, prezenţa unui uter polifibromatos de volum crescut, cu unul dintre fibroamele istmic și posterior ce deplasa anterior colul uterin, având ca efect obstrucţia uretrală. Concluzie. Pornind de la acest caz, realizăm o trecere în revistă a literaturii privind fiziopatologia, diagnosticul și posibilităţile de management al acestor cazuri rare.

Cuvinte-cheie: fibrom, retenţie urinară 


Rolul ecografiei transperineale în incontinenţa urinară

Maria Patricia Rada1, Răzvan Ciortea1, Andrei Mihai Măluţan1, Cristian Ioan Iuhaș1, Costin Berceanu2,
Carmen Elena Bucuri1, Dan Mihu1

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca”, Cluj-Napoca; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Craiova

Incontinenţa urinară (IU) reprezintă o afecţiune cu un impact negativ semnificativ asupra pacientelor, reflectat atât în plan fizic și psihic, cât și social, prevalenţa globală a acestei patologii fiind de 40%. În prezent, nicio metodă imagistică nu este considerată gold standard în diagnosticul și conduita impusă de IU. Ecografia transperineală este o metodă ușor accesibilă în vederea evaluării IU. Conform recomandărilor elaborate în urma întrunirii forurilor specializate în IU, ecografia transperineală nu este recomandată în cadrul evaluării primare la paciente cu IU (nivel de evidenţă 3/grad de recomandare C), fiind considerată un test opţional în cazul pacientelor cu IU recurentă sau mixtă. Pentru efectuarea ecografiei transperineale se utilizează un transductor convex de 3,5-6 MHZ. Printre elementele care pot fi cuantificate prin această tehnică în cazul IU se evidenţiază: mobilitatea colului vezical, unghiul uretro-vezical posterior/anterior, joncţiunea vezico-uretrală, grosimea peretelui vezical, evaluarea fiind efectuată comparativ, în condiţii de repaus și în timpul manevrei Valsalva. De asemenea, pot fi decelate aspecte incidentale, precum prezenţa unor diverticuli uretrali, care pot fi cauze ale IU. Standardizarea determinărilor efectuate poate contribui la evaluarea exhaustivă a cazurilor cu IU și la alegerea algoritmului ideal în conduita impusă de această entitate patologică.

Cuvinte-cheie: incontinenţă urinară, ecografie transperineală 


Calitatea vieţii în rândul femeilor cu incontinenţă urinară

Mihai Cristian Dumitrașcu1,2, Adina-Elena Nenciu1, Ruxandra-Andreea Albu1,2, Cătălin-George Nenciu1

1. Secţia de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă București ; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

Incontinenţa urinară este o problemă frecvent întâlnită în rândul femeilor, fiind estimată a fi între 15% și 55% la persoanele care acuză simptome legate de tractul urinar inferior. Cel mai frecvent întâlnit tip de incontinenţă este cel asociat efortului. Această patologie are o importanţă semnificativă, din cauza impactului major asupra calităţii vieţii, mai ales privind aspectele sociale, familiale și intime. Datorită particularităţilor tractului genito-urinar, incontinenţa urinară influenţează în mod direct funcţia sexuală. Prezenţa incontinenţei urinare duce la anxietate, la scăderea stimei de sine și la afectarea vieţii personale, prin mirosul specific, impredictibilitate și limitarea acţiunilor, inclusiv în timpul actului sexual. Având în vedere costurile financiare ale tratamentului acestei patologii, incidenţa crescută a acesteia, cât și impactul asupra calităţii vieţii, se poate spune că este o problemă semnificativă de sănătate publică. Vom prezenta o trecere în revistă a literaturii de specialitate cu privire la impactul incontinenţei urinare asupra calităţii vieţii în ansamblu, cât și asupra funcţiei sexuale.

Cuvinte-cheie: incontinenţă urinară, calitatea vieţii, funcţia sexuală 


Chistul parauretral în sarcină – caz clinic

Oana Bodean1, Octavian Munteanu2, Diana Voicu1, L. Arsene1, Elvira Brătilă3, Costin Berceanu4, Monica Cîrstoiu2

1. Spitalul Universitar de Urgenţă București, Clinica de Obstetrică-Ginecologie; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Spitalul Universitar de Urgenţă București, Clinica de Obstetrică-Ginecologie; 3. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, București; 4. Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, Clinica de Obstetrică-Ginecologie

Introducere. Chisturile parauretrale pot fi congenitale sau dobândite și sunt o patologie rar întâlnită în practica uroginecologică și foarte rară în sarcină. Cele dobândite sunt consecinţa unor traumatisme locale sau pot avea o cauză iatrogenă ori infecţioasă. În majoritatea cazurilor, chistul este asimptomatic, fiind descoperit la un control de rutină. Uneori, pacientele prezintă disurie, incontinenţă urinară, scurgeri vaginale purulente sau serocitrine, dispareunie, durere sau alte simptome datorate prezenţei masei chistice. Complicaţiile sunt: inflamaţie și strictură uretrală, sindrom dureros uretral, fistule uretro-vaginale sau vezico-vaginale, sângerare, suprainfectare, eclatare, recurenţă. În cazul apariţiei în sarcină, chistul parauretral poate fi chiar o complicaţie ce stă în calea unei nașteri pe cale vaginală. Materiale și metodă. Raportăm cazul unei gravide primipare, care se prezintă în trimestrul al treilea de sarcină acuzând disurie și apariţia unei formaţiuni chistice dureroase de aproximativ 4 cm la nivel uretral, ce se poate determina palpator prin tact vaginal. În urma consultului urologic și ginecologic, se stabilește diagnosticul de chist parauretral. Rezultate. Gravida este menţinută sub observaţie, prezentându-se periodic la control ginecologic și urologic, temporizându-se orice tip de intervenţie invazivă la nivelul chistului. La 36 de săptămâni de sarcină, pacienta prezintă mică sângerare și scurgere purulentă de la nivelul formaţiunii chistice, medicul urolog confirmând fisurarea acesteia. În continuare, se decide temporizarea exciziei după naștere. De asemenea, se ia în considerare evitarea eclatării și suprainfectarii chistului printr-un eventual traumatism indus de nașterea pe cale vaginală, optându-se pentru operaţie cezariană. Concluzii. Chistul parauretral simptomatic este o patologie rar întâlnită în populaţia generală, de aceea nu există un management clar al cazurilor. Prezenţa acestuia în sarcină ridică probleme legate atât de confortul micţional al pacientei, de pericolul infecţios, cât și de cel al traumatismului obstetrical. De aceea, considerăm necesară abordarea multidisciplinară a acestor cazuri și alegerea momentului optim al exciziei formaţiunii chistice. 

Cuvinte-cheie: chist parauretral, sarcină 


Prolapsul de boltă vaginală recidivat la o pacientă cu malformaţie congenitală utero-cervico-vaginală (clasificare CONUTA-ESHRE U5bC4V4)

Petre Brătilă1, Anca Manta1, Elvira Brătilă2

1. Spitalul Euroclinic, București, Secţia Ginecologie; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Panait Sârbu” București

Introducere. Malformaţiile complexe utero-cervico-vaginale reprezintă afecţiuni congenitale caracterizate prin agenezia parţială a vaginului și absenţa parţială sau totală a uterului. Prezentare de caz clinic. Vom prezenta cazul unei paciente diagnosticate cu malformaţie congenitală utero-cervico-vaginală (clasificare CONUTA-ESHRE U5bC4V4) la care se asociază prolaps genital operat (colposacropexie) și recidivat. Atitudinea terapeutică de rezolvare a acestui caz a fost ureteroliza și excizia protezei pe cale abdominală, la care s-a asociat colposuspensia la ligamentele sacrospinoase pe cale vaginală. Discuţii. Tratamentul chirurgical al prolapsului genital este grevat de complicaţii specifice, riscul de recidivă fiind de aproape 30%. În cazul nostru, complicaţiile au fost determinate de reacţia de respingere a meșei de polipropilenă, care a generat osteodiscita și stenoza ureterală dreaptă. Asocierea malformaţiilor complexe utero-cervico-vaginale cu prolapsul genital este extrem de rară și ridică problema găsirii unor soluţii adaptate fiecărui caz în parte. Concluzii. Tratamentul chirurgical al prolapsului genital în cazul pacientelor cu sindrom Rokitanski sau malformaţii complexe utero-cervico-vaginale este dificil, fiind însoţit de complicaţii a căror rezolvare pune probleme deosebite.

Cuvinte-cheie: malformaţie complexă utero-cervico-vaginală, prolaps genital, recidivă 


 Retenţia cronică de urină după protezarea anterioară în prolaps

Petre Brătilă1, Anca Manta1, Elvira Brătilă2

1. Spitalul Euroclinic, București, Secţia Ginecologie; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Panait Sârbu” București

Introducere. Incontinenţa urinară de efort reprezintă o afecţiune frecventă la femeia de vârstă medie. Tratamentul chirurgical prezintă o serie de complicaţii specifice, dintre care menţionăm tulburările de evacuare vezicală, care pot fi de la forme ușoare, reversibile, până la retenţie urinară cronică. Prezentare de caz clinic. Vom prezenta cazul unei paciente la care s-a practicat protezarea uretrei medii cu bandeletă de polipropilenă în urmă cu 10 ani, urmată de polakidisurie și retenţie cronică de urină cu reziduu vezical mare. Pacienta a fost supusă unor manevre de dilataţie uretrală care s-au soldat cu eșec, fapt ce a impus autocateterizarea transuretrală pe o perioadă de 6 ani. Discuţii. Stenoza uretrală iatrogenă are ca principală cauză cicatrizarea vicioasă a peretelui vaginal anterior după protezare, care apare prin contracţia meșei, la care se asociază retracţia ţesuturilor adiacente. Contracţia meșei reprezintă și cauza de recidivă a incontinenţei urinare, și poate fi determinată atât de cicatrizarea vicioasă a vaginului, cât și de montarea protezei sub tensiune. Concluzii. Înţelegerea mecanismelor de producere a tulburărilor de evacuare vezicală cronice reprezintă cheia pentru un tratament eficient și pentru redarea unei calităţi a vieţii satisfăcătoare.

Cuvinte-cheie: incontinenţă urinară, material protetic, tulburări de evacuare vezicală


 Monitorizarea post-tratament excizional al leziunilor cervicale – importanţa testării HPV și instituirea terapiei antivirale

Mihai Mitran1,2, Monica Cîrstoiu1,3, Claudia Mehedinţu1,4, Octavia Velicu2, Elvira Brătilă1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București; 2. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, București; 3. Spitalul Universitar de Urgenţă București; 4. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” București

Scop. Sintetizarea informaţiilor privind urmărirea post-excizie a leziunilor cervicale HPV pozitive, prin testare HPV și terapie antivirală, pentru o mai bună înţelegere și un management adecvat al patologiei. Materiale și metodă. S-a analizat literatura de specialitate recentă, internaţională, asupra subiectului, urmărindu-se cu precădere factorii de risc asociaţi persistenţei infecţiei HPV. Rezultate. Principalii factori incriminaţi în persistenţa infecţiei HPV, în cadrul leziunilor CIN I - CIN III, au fost reprezentaţi de marginile pozitive post-excizie, încărcătura virală mare și coexistenţa mai multor tulpini HPV. 10% din pacientele la care s-a practicat trachelectomie radicală au prezentat la un an postoperator un tipaj HPV pozitiv pentru tulpini cu risc crescut. Concluzii. Principalul tratament la pacientele HPV pozitive cu leziuni cervicale este reprezentat de excizia leziunii, dar trebuie subliniată existenţa cazurilor de persistenţă a infecţiei, ce poate determina apariţia de noi leziuni locoregionale. Monitorizarea pacientelor prin tipaj HPV și instituirea în cazurile necesare a terapiei antivirale ca tratament adjuvant îmbunătăţesc prognosticul pacientelor.

Cuvinte-cheie: persistenţa infecţiei HPV, încărcătură virală, excizia leziunii, margini post-excizie  


 Cura chirurgicală a incontinenţei anale post-partum

Cristian Taroi

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Introducere. Incontinenţa anală se caracterizează prin pierderea involuntară de gaze, lichid sau materii fecale. Este o afecţiune invalidantă, prin scăderea calităţii vieţii pacientelor, cu un mare impact asupra psihicului acestora. Prevalenţa patologiei în rândul populaţiei tinere este greu de stabilit. Din motive psihologice, pacientele au de obicei o adresabilitate redusă la medic. În rândul populaţiei tinere, incontinenţa anală este întâlnită mai frecvent la femei. Nașterea pe cale vaginală este cel mai frecvent factor predispozant pentru această patologie, deoarece se poate asocia cu ruptura sfincterului anal, precum și cu afectarea nervului pudendal. În Anglia 6,7% dintre nașterile pe cale vaginală la primipare sunt complicate de traumatismul sfincterului anal. Scopul lucrării este de a expune tehnica chirurgicală folosită la o pacientă tânără cu incontinenţă anală pentru materii fecale asociată cu rectocel redus. Materiale și metodă. Tratamentul chirurgical a fost aplicat în cazul unei paciente de 34 ani care prezenta incontinenţă fecală asociată cu rectocel redus, la care simptomatologia a debutat în post-partumul imediat. În vederea rezolvării chirurgicale a patologiei planșeului pelvian, s-a practicat colpoperineorafie posterioară cu miorafia ridicătorilor anali și refacerea sfincterului anal. Rezultate și concluzii. Rezultatul la 8 luni postoperator este favorabil, pacienta nu prezintă complicaţii sau recidivă. În concluzie, traumatismul obstetrical al sfincterului anal reprezintă un factor de risc important al incontinenţei fecale apărute la femeile tinere. Sunt importante diagnosticarea și tratarea primară a traumatismului sfincterului anal.

Cuvinte-cheie: incontinenţă anală, post-partum, sfincter anal


Cura chirurgicală a prolapsului utero-vaginal prin suspensia uterului la ligamentul sacrospinos

Radu Chicea

Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

Introducere. Prolapsul genital afectează aproximativ 30% dintre femeile de vârstă mijlocie, reprezentând o problemă majoră de sănătate publică, prin scăderea calităţii vieţii pacientelor afectate. Principalii factori de risc asociaţi cu prolapsul genital sunt traumatismul obstetrical, afecţiunile ţesutului conjunctiv, vârsta înaintată și presiunea abdominală crescută. Scopul acestei lucrări este de a expune tehnica chirurgicală folosită în tratamentul conservator al prolapsului genito-uterin asociat cu incontinenţă urinară de efort. Materiale și metodă. Tehnica chirurgicală a fost aplicată în cazul unei paciente în vârstă de 67 de ani cu prolaps uterin de grad II asociat cu cistocel moderat cu incontinenţă urinară la efort și rectocel moderat. În vederea rezolvării patologiei benigne a planșeului pelvian, s-a optat pentru intervenţie chirurgicală conservatoare. S-au practicat suspensia uterului la ligamentul sacrospinos pe cale vaginală, colporafie anterioară și colpoperineorafie posterioară cu miorafia ridicătorilor anali. Pentru corectarea incontinenţei urinare de efort asociată cistocelului moderat, s-a optat pentru montarea unei bandelete de polipropilenă, suburetral, prin abord transobturator. Rezultate și concluzii. Rezultatul la 8 luni postoperator este favorabil, pacienta nu prezintă complicaţii sau recidivă. În concluzie, există numeroase tehnici chirurgicale în tratamentul conservator al prolapsului uterin la pacientele care nu prezintă contraindicaţie de păstrare a uterului. Suspensia uterului la ligamentele sacrospinoase reprezintă o variantă de tehnică chirurgicală de luat în calcul la pacientele care își doresc păstrarea uterului.

Cuvinte-cheie: ligament sacrospinos, prolaps genital


Leziunile urinare în chirurgia ginecologică

G. Bumbu, A. Bumbu, M. Berechet, K. Nacer

Spitalul Clinic Judeţean Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie, Universitatea din Oradea

Obiective. Începând cu 2010 până în 2015, am analizat retrospectiv 83 de paciente cu leziuni ureterale, ca urmare a procedurilor ginecologice și a evoluţiei patologiilor ginecologice maligne în Clinica de Urologie din Oradea. De asemenea, am încercat să identificăm factorii de risc și opţiunile de rezolvare a acestor complicaţii. Materiale și metode. În studiul nostru, retrospectiv, am analizat 83 de paciente cu leziuni ureterale depistate în ultimii 6 ani în Clinica de Urologie din Oradea și am pus accent pe factorii de risc și managementul acestora raportat riscurilor și timpului de apariţie a leziunilor. Clinica de Urologie din Oradea acoperă asistenţa urologică din judeţul Bihor, dar și din alte zone ale ţării. Leziunile de ureter care ne-au fost adresate au fost depistate intraoperator la trei paciente. La două paciente au fost diagnosticate după 14 zile postoperator de la intervenţia suportată (fibrom uterin, chist ovarian gigant), iar la patru paciente din lotul de studiu au fost descoperite după două luni de la leziunea produsă. Celelalte paciente au fost însă diagnosticate tardiv, după luni sau chiar ani, fiind complicaţii ale radioterapiei și chimioterapiei sau ale anomaliilor anatomice. Factorii de risc au inclus: chirurgie pelviană în antecedente, istoric de radioterapie pelviană și anomalii anatomice. Rezultate. Pe parcursul perioadei de 6 ani de studiu, lotul a cuprins 83 de paciente, cu 103 leziuni ureterale, cu vârsta cuprinsă între 29 și 92 de ani (vârsta medie fiind 55,01 ani). Pacientele descoperite până la 2 luni nu au prezentat simptome specifice preoperator (durere în flanc, azotemie, febră). Pacientele au prezentat însă scurgeri urinare pe tubul de dren sau vagin ori instalarea unei anurii. Histerectomia practicată pentru afecţiuni benigne a fost cauza directă la 8 din totalul pacientelor cu leziuni ureterale. Histerectomia totală a fost efectuată și la 18 paciente cu afecţiuni maligne ginecologice la care s-au instalat tardiv leziuni ureterale secundare. Porţiunea distală a ureterului a fost cel mai frecvent afectată. Manevrele endoscopice s-au dovedit de mare folos în diagnosticul și tratamentul (mai frecvent paleativ) al acestor leziuni. Concluzii. Chiar dacă sunt rare, leziunile ureterale sunt o cauză majoră în apariţia leziunilor renale, reprezentând chiar o ameninţare a vieţii pacientelor. Odată identificate și tratate corespunzător, riscul ca acestea să producă o pierdere a funcţiei renale scade considerabil. Rezultate slabe în ce privește evoluţia acestor paciente au fost observate în cazul celor cu malignităţi ginecologice, indiferent că li s-a efectuat histerectomie radicală ca unic tratament sau asociată cu radioterapie și chemioterapie. În asemenea cazuri, nefrostomia percutanată definitivă s-a dovedit a fi o manevră paliativă salvatoare. Cea mai sigură metodă de a evita și limita leziunile ureterale intraoperatorii este evidenţierea bună a structurilor anatomice, evidenţierea, ancorarea ureterului și urmărirea traiectului său anatomic. Pentru leziunile tardive se impun un bilanţ multidisciplinar, o indicaţie corectă și o tehnică chirurgicală ireproșabilă.

Cuvinte-cheie: ureter, leziuni, chirurgie ginecologică, endourologie


 Uroginecologul și chirurgia vaginală

G. Bumbu, A. Bumbu, M. Berechet, K. Nacer

Spitalul Clinic Judeţean Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie, Universitatea din Oradea

Introducere și obiective. În lucrarea de faţă, autorii își propun să prezinte principiile de bază ale chirurgiei prolapsului urogenital pe cale vaginală, precum și noile concepte apărute în urma folosirii meșelor de polipropilenă în reconstrucţia planșeului pelvian. Materiale și metodă. Studiul se bazează pe o experienţă de 13 ani și de aproximativ 1200 de proceduri de reconstrucţie a planșeului pelvian pentru prolaps urogenital avansat. Toate pacientele au fost operate prin abord vaginal, respectându-se principiile de bază cunoscute, dar ţinându-se cont și de noile concepte apărute după implementarea teoriei lui Papa Petros. Se insistă asupra pregătirii corespunzătoare a mucoasei vaginale cu estrogeni, asupra folosirii selective a meșelor, evitării inciziilor vaginale extinse, dar mai ales asupra indicaţiei chirurgicale corecte și a unei tehnici chirurgicale pe măsură. Rezultate și concluzii. Abordul vaginal rămâne, în opinia autorilor, cea mai bună variantă chirurgicală în reconstrucţia planșeului pelvian. Chiar dacă spaţiul chirurgical este restrâns comparativ cu abordul laparoscopic, prin aplicarea corectă a pașilor chirurgicali se obţin rezultate bune atât din perspectivă anatomică, cât și funcţională. Posibilitatea reparaţiei globale într-o singură ședinţă operatorie, chiar și a pacientelor cu morbidităţi, costurile reduse și curba de învăţare scurtă sunt elemente importante care recomandă abordul vaginal în tratamentul chirurgical al prolapsului urogenital.

Cuvinte-cheie: prolaps urogenital, abord vaginal, meșă de polipropilenă


Opţiunile tratamentului chirurgical al incontinenţei urinare de efort

Constantin-Viorel Cristurean1,2, Corina Nour2

1. Facultatea de Medicină Generală, Universitatea „Ovidius”, Constanţa; 2. Prosana Medical Center, Constanţa

Scopul  studiului. Analizarea evoluţiei abordului chirurgical al incontinenţei urinare de efort pe o perioadă de 10 ani. Au fost introduse în studiu pacientele cu incontinenţă urinară de efort de minimum gradul II, operate în această perioadă. Procedeele chirurgicale utilizatate în tratarea incontinenţei urinare de efort  au fost: uretroplastia Marion-Kelly, uretrocistosuspensia Pereyra, sling suburetral - procedeu transobturator, sling suburetral - procedeu retropubic. Procedeele chirurgicale au fost executate de același operator. Tehnicile operatorii cu slinguri suburetrale pe cale transobturatorie sunt cele mai utilizate, comparativ  cu cele pe cale retropubică, deoarece riscul de traumatism vezical este mai mic și nu necesită cistoscopie (obligatorie în tehnicile retropubice). Concluzie. Ponderea intervenţiilor chirurgicale pentru corectarea incontinenţei urinare de efort cu slinguri suburetrale a crescut în fiecare an. Scurtarea timpului operator, recuperarea postoperatorie mai rapidă și creșterea abilităţilor tehnice ale echipei medicale sunt principalele explicaţii pentru această evoluţie.

Cuvinte-cheie: IUE, sling 


Eficienţa metodelor nechirurgicale în incontinenţa urinară de efort

Corina Grigoriu, Irina Horhoianu, Andreea Mihart, Simona Elena Albu, Silvia Nedelcu, M. Ichim, V. Drăgoi, M. Grigoriu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Spitalul Universitar de Urgenţă București

Introducere. Numeroase paciente diagnosticate cu incontinenţă urinară de efort (IUE) refuză sau amână intervenţia chirurgicală corectoare, dar doresc totuși ameliorarea clinică. Pentru pacientele disciplinate există câteva elemente de ameliorare și control al afecţiunii, pentru o perioadă de timp acceptabilă. Materiale și metodă. Măsurile recomandate au fost: scăderea greutăţii corporale și menţinereau unui regim alimentar echilibrat, hidratarea corectă, evitarea și combaterea constipaţiei, exerciţiile musculare Kegel și tratamentul topic vaginal cu estrogeni. Am analizat comparativ două grupuri de câte 30 de paciente – grupul A: paciente care au urmat recomandările și grupul B: paciente cu IUE care nu au putut urma recomandările noastre. Pacientele au fost urmărite pe o perioadă de 18 luni, fiind invitate pentru control la intervale de 3 luni (7 vizite). Rezultate. Toate pacientele au fost instruite privind felul în care se face tratamentul local și felul în care se efectuează exerciţiile Kegel. Am recomandat aplicare topică bisăptămânală de ovule cu estriol și cinci serii de exerciţii Kegel zilnic. Dintre pacientele grupului A, în 22 de cazuri ameliorarea clinică a fost vizibilă după primele trei luni de tratament și evidentă după șase luni, episoadele de incontinenţă devenind ocazionale. La 5 paciente ameliorarea a fost mai lentă, cu rărirea episoadelor de incontinenţă și o perceptibilă ameliorare a calităţii vieţii. Trei paciente au constatat doar o ușoară ameliorare, care a apărut foarte lent, după nouă luni de tratament, dar cu rărirea episoadelor de infecţie urinară. În privinţa pacientelor din grupul fără tratament, 24 au constatat creșterea frecvenţei episoadelor de IUE, iar șase nu au observat nicio modificare. Concluzii. La pacientele conștiincioase, care înţeleg necesitatea combinării unor factori terapeutici nechirurgicali, efectele sunt pozitive, permiţând amânarea intervenţiei chirurgicale pentru suficient timp.

Cuvinte-cheie: incontinenţă urinară de efort, exerciţii Kegel


 Asocierea liofilizatului standardizat OM-89 de E.coli post-intervenţii chirurgicale corectoare pentru incontinenţa urinară

Corina Grigoriu, Irina Horhoianu, Lucica Vișan, Simona Elena Albu, Silvia Nedelcu, M. Ichim, V. Drăgoi, R. Grigoriu, Andreea Mihart

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Spitalul Universitar de Urgenţă București

Introducere. Incidenţa infecţiilor urinare post-intervenţii chirurgicale corectoare pentru incontinenţă urinară (IUE) este raportată variabil (între 20% și 75%). Infecţia urinară apare mai frecvent în primele trei luni postoperator, la pacientele cu episoade frecvente infecţioase în perioada preoperatorie și atunci când există un reziduu vezical de peste 100 ml. Materiale și metodă. Liofilizatul standardizat OM-89 de E. coli (comercializat în România sub denumirea de Urovaxom, corespunzător unui lizat bacterian de E. coli de 6 mg) este cunoscut pentru protecţia antibacteriană de lungă durată pe care o oferă. Am asociat acest tratament, în administrarea standard, 10 zile pe lună, timp de trei luni, începând din seara intervenţiei chirurgicale, la 18 paciente ce au suferit intervenţii corectoare de tip TOT (lotul A). Am comparat lotul nostru de studiu cu un alt grup de 16 paciente care nu au primit acest tratament adjuvant (lotul B). Rezultate. Incidenţa infecţiilor urinare în primele șase luni postoperator a fost următoarea (lot A/lot B): prima lună - 2/10; luna a doua - 1/11; luna a treia - 0/7; luna a patra - 0/6; luna a cincea - 0/5; luna a șasea - 0/4. Trei dintre pacientele grupului B au făcut infecţii recurente în mai mult de trei luni postoperator. Concluzii. Asocierea liofilizatului standardizat OM-89 de E. coli este benefică în prevenţia infecţiilor urinare post-intervenţii corectoare pentru IUE. Această asociere terapeutică este indicată mai ales pacientelor cunoscute cu infecţii urinare recurente și cu factori de risc asociaţi (diabet zaharat, obezitate, constipaţie cronică).

Cuvinte-cheie: liofilizat standardizat OM-89 de E. coli, postoperator 


 Utilizarea datelor urodinamice în practica clinică la pacientele cu simptome urinare

Andrei Manu-Marin

Clinica Evomed București

Introducere. Pacientele care urmează a fi operate pentru prolaps genital asociază frecvent simptome urinare preoperator sau pot prezenta simptome urinare nou apărute, postoperator. Probele urodinamice ajută la înţelegerea funcţiei detrusorului la aceste paciente și la pregătirea preoperatorie. Materiale și metodă. Au fost revăzute articolele din Medline care includeau cuvintele-cheie POP, urinary retention, overactive bladder, pressure-flow study, din 2000 până în prezent. Au fost selectate articolele ce prezentau ghiduri de tratament sau comentarii ale acestora, folosind date urodinamice. Rezultate. În cazul prezenţei prolapsului organelor pelviene, studiul urodinamic debit presiune este considerat important pentru a evalua prezenţa și cauza disfuncţiei micţionale, pentru a putea aprecia riscul eventualei retenţii urinare postoperatorii. După operaţia de corectare a prolapsului, reziduul postmicţional crește semnificativ, dar revine la normal după prima lună, în cazul în care contractilitatea detrusorului este normală. În cazul în care reziduul postmicţional vezical nu scade după o lună, apare întrebarea dacă detrusorul era hipocontractil preoperator sau operaţia a determinat obstrucţie subvezicală. Existenţa unei probe urodinamice preoperatorii care să evalueze contractilitatea detrusorului ajută la diagnosticul etiologic al retenţiei cronice postoperatorii. În cazul simptomelor de vezică hiperactivă, este recunoscut faptul că în multe cazuri acestea se ameliorează sau dispar după cura prolapsului. Studii clinice bazate pe probe urodinamice au arătat că simptomele (polakurie și imperiozitate micţională) dispar în cazul pacientelor care nu au contracţii hiperactive, detrusor hiperactiv demonstrat urodinamic, și nu dispar în cazul celor care au contracţii demonstrate în timpul umplerii vezicale, la cistometria de umplere. În cazul femeilor cu incontinenţă urinară de efort/stres (IUE), recomandările NICE sugerează că probele urodinamice nu sunt necesare preoperator în cazul în care IUE este „pură”. Digesu și coautorii au realizat în 2009 un studiu pe 3428 de femei, cu vârste între 24 și 81 de ani, și au arătat că doar 8,9% se încadrau în categoria de IUE „pură”, restul asociind simptome de vezică hiperactivă sau simptome de evacuare alterată, la care probele urodinamice aduc date importante în clarificarea preoperatorie a simptomatologiei și diagnosticului.

Cuvinte-cheie: IUE, probe urodinamice, detrusor 


 Viaţa sexuală după chirurgia vaginală reconstructivă

 Doru Diculescu, Răzvan Ciortea, Andrei Măluţan, Daria Pop, Cristian Iuhaș, Mihaela Oancea, Ciprian Porumb, Carmen Bucuri

Catedra de Obstetrică-Ginecologie II, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

În chirurgia vaginală reconstructivă, rezultatele funcţionale nu se corelează liniar cu rezultatele anatomice. Prolapsul genital și incontinenţa urinară se asociază cu reducerea excitării sexuale, cu raritatea orgasmelor și dispareunie. Dispareunia și disfuncţia sexuală după chirurgia vaginală sunt raportate diferit de către diferiţi autori. Dimensiunile fizice ale vaginului nu influenţează semnificativ funcţia sexuală. Locul chirurgiei vaginale are un impact mai semnificativ asupra ratelor dispareuniei postoperatorii. Repararea peretelui vaginal posterior a fost asociată cu o rată mai mare a dispareuniei postoperatorii, mai ales atunci când se efectuează o plicaturare a mușchilor ridicători anali. Din cauza datelor contradictorii în ceea ce privește repararea cu meșă, trebuie cântărite cu atenţie beneficiile rezultatelor durabile comparativ cu impactul posibil negativ asupra funcţiei sexuale. Activitatea sexuală, cât și satisfacţia sexuală trebuie să constituie criterii de măsurat după tratamentul chirurgical reconstructiv vaginal.

Cuvinte-cheie: chirurgie vaginală reconstructivă, prolaps genital, incontinenţă urinară, viaţă sexuală 


Managementul celor 100 de cazuri operate cu procedeul Saba Nahedd

Saba Nahedd

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, Maternitatea Polizu București

Introducere. Noul procedeu tratează prolapsul uterin de grad II/III, cistocelul voluminos, rectocelul și IUE într-o singură ședinţă operatorie și fără efectuarea histerectomiei. Materiale și metodă. Această lucrare își propune evaluarea etapei cuprinse pe o perioadă de 4 ani și 8 luni, a celor 100 de cazuri de prolaps uterin operate, a accidentelor și incidentelor imediate și tardive. În perioada 25.10.2012 - 10.06.2017 au fost internate cu diagnosticul de prolaps uterin de grad II/III, cistocel per magna, fiind operate în Spitalul Clinic Polizu, cu ajutorul noului procedeu chirurgical de „Ancorare a istmului uterin cu bandeletă la teaca mușchilor drepţi abdominali - procedeu Saba Nahedd”, un număr de 100 de cazuri. Pentru acest procedeu am inventat un kit „Bandelete SABA” care conţine: o bandeletă istmică specială, bandeletă suburetrală și pensă S&N pentru ancorarea istmului. Tehnica constă în: ancorarea bandeletei istmice pe faţa posterioară a istmului uterin, partea liberă a bandeletei se fixează pe faţa anterioară a istmului pentru a împiedica alunecarea lui, cea de-a doua bandeletă suburetrală se fixează la nivelul joncţiunii uretrale și apoi se ancorează la teaca mușchilor drepţi abdominali prin contraincizie suprapubiană. Concluzii. Tehnica prezintă avantaje întrucât:

rezolvă prolapsul uterin și cistocelul per magna și îl aduce în poziţia sa anatomică. Punerea uterului în poziţie intermediară, normală, evită mărirea spaţiului rectovaginal, împiedicând apariţia rectocelului și a elitrorectocelului.

rezolvă IUE prin folosirea bandeletei suburetrale;

folosirea materialului de polipropilenă și fire neresorbabile, care se fixează la teaca drepţilor abdominali, face ca șansele de recidivă să devină inexistente. În cele 100 de cazuri, recidiva în acest compartiment a fost zero.

Cuvinte-cheie: procedeu original, kit bandelete SABA, sedinţă operatorie unică 


 Rezultatele post-management chirurgical al prolapsului genital cu plasă transvaginală

D. Marcu1, D. Mischianu1,2, D. Spinu1,2, I. Oprea3, O. Bratu1,2

1. Clinica de Urologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, București; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Departament Clinic 3, București; 3. Secţia de Terapie Intensivă, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, București

Introducere. Prolapsul genital este o patologie importantă a femeii adulte, ce nu trebuie neglijată, deseori influenţând în mod negativ calitatea vieţii pacientelor. Conform datelor din literatura de specialitate, se estimează că peste 50% din pacientele care prezintă mai mult de o naștere pe cale vaginală prezintă un grad de prolaps genital, însă doar 10-20% prezintă manifestări clinice. De-a lungul timpului, tratamentul chirurgical prin abord transvaginal minim invaziv utilizând meșe de polipropilenă și-a dovedit eficienţa, devenind stardardul de aur în managementul acestei patologii. Materiale și metodă. Pe o perioadă de trei ani, am efectuat 118 intervenţii prin abord transvaginal utilizând meșe de polipropilenă pentru prolaps genital. Pacientele supuse intervenţiilor chirurgicale au prezentat cel puţin cistocel de grad II cu simptomatologie supărătoare, iar 39 din cele 118 prezentau și prolaps genital posterior. Vârsta a variat între 51 și 78 de ani, 94 fiind la menopauză, 64 fiind active sexual, pacientele având, în medie, două nașteri. Gradul prolapsului a fost stabilit pe baza sistemului de cuantificare publicat de International Continence Society – Pelvic Organ Prolapse. Pentru prolapsul genital anterior am utilizat meșe de polipropilenă cu 4 braţe trecute transobturator, iar pentru prolapsul posterior am folosit meșe cu două braţe trecute prin ligamentul sacro-spinos. În 34 de cazuri din cele 118 am efectuat și cura chirurgicală a incontinenţei urinare de efort – TVT. Rezultate. Pacientele au fost evaluate postoperator la o lună, la 3, 6 și 12 luni, succesul anatomic fiind întâlnit în 94% din cazuri. Doar trei paciente au prezentat recidivă, acestea având preoperator prolaps de grad IV, cazuri pentru care ulterior s-au practicat histerectomie totală, conizaţie sau colpocleisis. Printre complicaţii, menţionăm: 11 cazuri de eroziune vaginală, 5 cazuri de expunere a meșei, 21 de cazuri cu disconfort pelvian cronic, 5 cazuri de incontinenţă urinară de efort ocultă și 8 cazuri cu dispareunie de novo. Intervenţiile au dus la o îmbunătăţire semnificativă a simptomatologiei și implicit la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Concluzii. Cu toate că Food and Drug Administration (FDA) a emis de-a lungul timpului o serie de avertizări privind siguranţa acestor dispozitive medicale, rezultatele obţinute depășesc cu mult riscurile, făcând acest abord terapeutic standardul de aur în managementul prolapsului genital.

Cuvinte-cheie: prolaps genital, abord tranvaginal minim invaziv, meșe de polipropilenă


Cura laparoscopică a fistulei vezico-vaginale (post-histerectomie laparoscopică) – prezentare de caz

Gabriel Mitroi, Alin Burlacu, G. Plugaru

Spitalul Wellborn București

Histerectomia laparoscopică este o intervenţie complexă care necesită antrenament, dexteritate, atenţie și cunoașterea anatomiei. Deși incidenţa complicaţiilor laparoscopiei este în general în scădere, acestea continuă să apară și sunt necesare recunoașterea și tratarea lor imediată, dar și respectarea regulilor de bază, evidenţiate de studiile efectuate până în prezent. Deși complicaţiile urinare nu sunt cele mai frecvente, ele pot să apară oricând și, dintre acestea, cele vezicale sunt mai frecvente decât cele ureterale. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 42 de ani, diagnosticată cu coricarcinom, care, după histerectomia totală interanexială pe cale laparoscopică, se prezintă la control după 8 zile, pentru pierdere de urină involuntară, continuă, pe cale vaginală. Se pune diagnosticul de fistulă vezico-vaginală și se tentează, de primă elecţie, tratamentul conservator, cu cateter uretral, care se menţine timp de 3 luni, obţinându-se reducerea diametrului traseului fistulos la jumătate. În urma reevaluării cazului se decide trecerea la tratamentul chirurgical, tot pe cale laparoscopică, cu disecţia largă a vezicii urinare de pe vagin (după liza aderenţelor anselor intestinale de la nivelul bontului vaginal) și evidenţierea fistulei, care este suturată cu fire separate. Postoperator se lasă cateter uretral pentru 3 săptămâni, cu evoluţie favorabilă după extragere. Nu mereu se pot recunoaște imediat complicaţiile care pot apărea în cursul unei intervenţii laparoscopice și, de aceea, este necesar să se urmeze regulile de bază în cursul disecţiei și utilizării curentului electric.

Cuvinte-cheie: histerectomie laparoscopică, fistulă vezico-vaginală, cură laparoscopică


Tratamentul laparoscopic al prolapsului genital (segmentul apical)

Gabriel Mitroi, Alin Burlacu, Silviu Predoi

Spitalul Wellborn București

Prolapsul genital reprezintă o problemă spinoasă, din cauza marii varietăţi a cazuisticii, a gradelor diferite, a tipului de compartiment afectat, a tipului de intervenţie adecvat și a materialului ales. Tratamentul prolapsului genital se poate realiza conservator, prin modificări ale stilului de viaţă, stimularea și antrenarea musculaturii pelviene sau cu ajutorul dispozitivelor mecanice (pesarele) ori se poate recurge la cura chirurgicală, pentru restabilirea funcţionalităţii aparatului genitourinar și refacerea defectelor anatomice. Căile de abord ale chirurgiei prolapsului genital (POP) pot fi: calea vaginală (prima folosită), prin laparotomie, sau, mai recent, calea laparoscopică și chirurgia robotică. Tratamentul chirurgical al prolapsului segmentului apical (prolapsul uterin sau al bontului vaginal) se poate realiza pe cale vaginală, prin ancorarea la nivelul ligamentului sacrospinos,  ancorarea la ligamentele utero-sacrate, ancorarea la nivelul mușchiului iliococcigeu (bilateral) sau slingul posterior vaginal. Tratamentul chirurgical pe cale abdominală (atât prin laparotomie, cât și prin proceduri laparoscopice) se realizează prin sacrocolpopexie (cu varianta sa colposuspensia la nivelul peretelui lateral abdominal). Toate procedurile au indicaţii și contraindicaţii, iar diagnosticul corect al tulburării de statică pelviană, alegerea celui mai bun procedeu și urmarea întocmai a timpilor operatori asigură rate de succes de peste 90% la 5 ani. Pentru procedurile laparoscopice există anumite „trucuri” care permit operatorilor să obţină rezultate excelente, asociate avantajelor chirurgiei minim invazive.

Cuvinte-cheie: prolaps genital, tratament laparoscopic, sacrocolpopexie laparoscopică


Rare cervico-vaginal malformation treated by hystero-laparoscopy and urological approach

Răzvan Socolov1, Vassilis Tanos2, Tudor Butureanu1, Mona Akad3, Gheorghe Bumbu4

1. “Grigore T. Popa” University of Medicine and Pharmacy, Iași, Romania; 2. Areteion Hospital, Nicosia, Cyprus; 3. “Elena Doamna” Hospital of Obstetrics and Gynecology, Iași, Romania; 4. Urology Clinic, Municipal Hospital Oradea, Romania

Cervico-vaginal anomalies resulting from abnormal uro-genital sinus development could be difficult not only for diagnostic and treatment, but also involving neighboring structures, including the bladder and kidneys. We present a case treated by a combined hystero-laparoscopy procedure. Case presentation. A 17-year old patient, G0P0, presented for primary amenorrhea. The clinical and imagistic diagnostic (including MRI) confirmed a partial agenesis of the cervix and upper vaginal third. A complex treatment procedure was carried on: laparoscopy, also treating additional endometriosis of the left ovary; hysteroscopy through laparoscopic approach with transuterine passage through the cervix to the vaginal fornix; vaginal placement of anintrauterine Foley catheter. The 6-week postoperative removal of the catheter showed a vesico-vaginal fistula confirmed by cystoscopy and fluoroscopic evaluation. In conclusion, this rare case underlines the difficult management of cervico-vaginal anomalies, that requires a uro-gynecological competent approach.

Keywords: cervico-vaginal anomalies, combined hystero-laparoscopy procedure 


Celule stem mezenchimale endometriale în prevenţia/tratamentul prolapsului genital. Viitor sau ficţiune?

Manuela Russu

Departamentul de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I. Cantacuzino”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București

Prolapsul genital este în continuare o provocare pentru ginecologi, și după apariţia complicaţiilor (10%) la meșelor sintetice plasate in situ, prin tehnici ușor de învăţat. Medicina regenerativă propune de aproximativ 10 ani corecţia prolapsului genital prin inginerie tisulară/celulară, iar folosirea celulelor stem este analizată și discutată în practica medicală nu numai la modele animale mici și mari – la șobolani, oi și maimuţe Rhesus. Iniţial s-au propus pentru repararea pereţilor vaginali celulele stem din măduva osoasă, din ţesutul adipos, pentru crearea de meșe biologice. Celulele stem endometriale mezenchimale/ stromale (CSME)/ progenitoare/ regenerative au proprietăţi (clonogenicitate, proliferare, autoînnoire,  diferenţiere) ce le permite inducerea diferenţierii  în celule musculare netede, celule fibroblast-like, fibre de colagen de tip I și o bună biocompatibilitate și capacitate de a regenera neoţesuturi, când sunt introduse în meșe compozite de poliamide/gelatină și implantate în pereţii vaginali. CSME sunt ușor de recoltat  prin biopsie endometrială (în perioada reproductivă și la menopauză) sau din sângele menstrual, se izolează și purifică cu markeri specifici, iar efectul regenerativ apare rapid după aplicare, prin formarea de vase noi, inducând la locul aplicării o reacţie reparatorie, și nu de inflamaţie cronică, cu fibre groase de colagen în cicatrice, cum apare la aplicarea meșelor sintetice. Se propune introducerea/transplantarea celulelor stem endometriale proprii, expansionate în mediu special, la scurt timp după naștere, pentru corecţia pereţilor vaginali, a structurilor  musculo-ligamentare pelviene, pentru a interveni anterior/preveni apariţia prolapsului genital, ce impune chirurgie reconstructivă.

Cuvinte-cheie: prolaps genital, medicină regenerativă, celule stem endometriale mezenchimale 


Exteriorizare tardivă de sling suburetral – prezentare de caz

Mihaela Camelia Tîrnovanu, Ana Maria Cozoreanu, Andreea Cara, Sebastian Pasat

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Maternitatea „Cuza Vodă” Iași, Clinica I Obstetrică-Ginecologie

O pacintă în vârstă de 65 de ani, aflată la menopauză de la 55 de ani, se adresează serviciului nostru pentru metroragie în postmenopauză. Examenul ecografic identifică endometru hiperecogen, neomogen, cu grosime de 15 mm, vascularizaţie scor 3, cu vase împrăștiate și invazie intramiometrială redusă. Se stabilește diagnosticul ecografic de cancer endometrial, confirmat de chiuretajul biopsic. La examenul clinic se constată o bandeletă suburetrală montată în urmă cu 6 luni de către chirurg, exteriorizată cu câţiva milimetri. Se excizează bandeleta exteriorizată. S-a intervenit chirurgical și s-a practicat histerectomie totală, cu anexectomie bilaterală și limfadenectomie pelviană. Rezultatul anatomopatologic a fost de cancer de endometru de tip endometrioid pT1aN0MxG3. Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă. La controlul postoperator la 1½, 3, 6, 9, 12 și 18 luni se constată de fiecare dată o exteriorizare redusă a bandeletei de 1-2 mm, cu reexcizare repetată. Concluzii. La orice pacientă cu intervenţie pentru prolaps sau incontinenţă urinară de efort, este necesară evaluarea ecografică pelviană. Probabil, exteriorizarea slingului s-a datorat disecţiei superficiale a mucoasei vaginale cu o grosime redusă a acesteia deasupra bandeletei. Având în vedere diagnosticul oncologic, pacientei nu i s-a putut administra tratament local cu estrogeni, care ar fi prevenit exteriorizarea repetată a slingului.

Cuvinte-cheie: prolaps, evaluare ecografică pelviană, sling exteriorizat


Retenţie de urină după sling suburetral montat concomitent cu sacropexia pe cale abdominală – prezentare de caz

Mihaela Camelia Tîrnovanu, Ana Maria Cozoreanu, Andreea Cara, Sebastian Pasat

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Maternitatea „Cuza Vodă” Iași, Clinica I Obstetrică-Ginecologie

O pacientă în vârstă de 59 de ani, aflată la menopauză de 5 ani, se adresează serviciului nostru pentru prolaps uterin de grad III, cu prolaps de compartiment anterior (cistocel) grad III. Simptomatologia acuzată este exteriorizarea unei formaţiuni în afara introitului vaginal și pierdere de urină la efortul de tuse manifestată înainte de apariţia exteriorizarii uterului. La examenul clinic nu se obiectivează pierderea de urină la efortul de tuse cu vezica urinară plină. Se intervine chirurgical și se efectuează histerectomie totală cu anexectomie bilaterală și sacropexie bont vaginal cu meșă de polipropilen pe cale abdominală. Concomitent, se montează și sling suburetral prin procedeu TOT (transobturator tension-free vaginal tape). Postoperator, femeia prezintă retenţie de urină: se repune sonda urinară cu menţinere 7 zile, timp în care se încearcă educarea vezicii – golire cu sonda pe loc la senzaţia de umplere vezicală. Deoarece retenţia de urină persistă, se decide reinterveţia cu secţionarea pe linia mediană a slingului. Ulterior, micţiunile au fost fiziologice, fără pierdere de urină la efort. La controalele ulterioare la 1½, 6 și 12 luni, pacienta nu acuză incontinenţă urinară. Concluzii. Probabil, pacienta nu prezenta incontinenţă urinară de efort ocultă preoperator. Este necesară, în lipsa obiectivării incontinenţei, investigaţia urodinamică. Optăm pentru amânarea rezolvării incontinenţei urinare, dacă este cazul, la o intervenţie chirurgicală ulterioară celei de soluţionare a prolapsului.

Cuvinte-cheie: prolaps, obiectivarea incontinenţei urinare, investigaţii urodinamice 


Rezolvarea exteriorizării meșei de polipropilenă poziţionată pentru prolaps de compartiment anterior – prezentare de caz

Mihaela Camelia Tîrnovanu, Ana Maria Cozoreanu, Andreea Cara, Sebastian Pasat, Mircea Onofriescu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Maternitatea „Cuza Vodă” Iași, Clinica I Obstetrică-Ginecologie

Necesitatea corectării simultane a tuturor defectelor de statică pelviană are drept obiectiv un rezultat anatomofuncţional mai bun, acesta impunând ca medicul să știe câteva tehnici chirurgicale, pentru a lua în final decizia optimă pentru pacientă. O pacientă în vârstă de 62 de ani prezintă în antecedente histerectomie totală interanexială, efectuată pe cale vaginală pentru prolaps uterin de grad IV. La 7 luni de la intervenţie se internează în serviciul nostru pentru prolaps de compartiment anterior, prin defect central cu apex vaginal poziţionat normal. Având în vedere indicaţia intervenţiei vaginale, se decide repararea defectului cu meșă de polipropilenă cu 4 braţe montată prin procedeu TOT (transobturator tension-free vaginal). La 3 săptămâni postoperator, femeia se prezintă cu exteriorizarea meșei aproximativ 3/2 cm. Se excizează meșa exteriorizată și se administrează tratament local cu ovule cu estrogeni și antibiotic p.o. și reevaluare după 7 zile. Defectul vaginal se menţine cu exteriorizarea din nou a unei porţiuni de meșă, ce se reexcizează, și se decide sutura secundară a vaginului. Evoluţia a fost favorabilă, însă după 6 luni pacienta revine pentru prolabarea de această dată a apexului vaginal, pentru care s-a practicat sacropexie abdominală cu plasă de polipropilen, cu evoluţie favorabilă. Concluzii. Rezolvarea cazurilor cu exteriorizarea meșei se realizează prin excizie și eventual sutură secundară, dacă defectul este mai mare. În prolapsurile uterine avansate ar fi indicată sacropexia, pentru a evita recidiva.

Cuvinte-cheie: meșă de polipropilen, exteriorizare, prolaps urogenital 


Chirurgia laparoscopică în tratamentul prolapsului genital

Laurenţiu Pirtea, Dorin Grigoraș, Marilena Pirtea, Cristina Secosan, G. Baltă, Ioan Sas

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Catedra de Obstetrică- Ginecologie, Spitalul Clinic Municipal Timișoara

Chirurgia laparoscopică a cunoscut o lărgire exponenţială a plajei de indicaţie. Curentul de neîncredere legat de folosirea implanturilor de polipropilenă pe cale vaginală, în chirurgia prolapsului genital, a deschis o fereastră de oportunitate pentru tehnicile endoscopice de refacere a staticii pelviene. Prezentarea cuprinde secvenţe video cu proceduri endoscopice de refacerea a compartimentului apical, anterior și posterior.

Cuvinte-cheie: prolaps genital, proceduri endoscopice 


Histerectomia vaginală în tratamentul prolapsului genital – argumente pro și contra

Laurenţiu Pirtea, Dorin Grigoraș, Cristina Secosan, Marilena Pirtea, Ioan Sas

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Catedra de Obstetrică- Ginecologie, Spitalul Clinic Municipal Timișoara

Histerectomia vaginală a fost și încă este efectuată ca timp complementar în chirurgia prolapsului genital. Tendinţa modernă este de a renunţa la această procedură și de a aborda doar tehnici de refacere a sistemului de ancorare a vaginului atunci când se efectuaează cura prolapsului genital. Avantajele acestei abordări sunt reducerea duratei și morbidităţii intervenţiei, dar și conservarea unor elemente anatomice, cum ar fi inelul pericervical și ligamentele uterosacrate, utile pentru refacerea staticii pelviene. Prezentarea cuprinde secvenţe video care exemplifică tehnici de refacere a staticii pelviene cu conservarea uterului.

Cuvinte-cheie: histerectomie vaginală, prolaps genital, refacerea staticii pelviene 


Sindromul Peters și hipogonadismul hipogonadotrop

Elena Simona Albu1, Cristina Vasiliu1, Ana Valea2,  Adina Ghemigian3, Mara Cârșote3

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Spitalul Universitar de Urgenţă București; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca; 3. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, București

Introducere. Sindromul Peters reprezintă un complex cu fenotip variat, implicând polul anterior ocular secundar unei anomalii de dezvoltare intraembrionară la nivelul corneei, cristalinului și al irisului. Pe lângă deficienţele majore oculare, alte anomalii la nivelul corpului, inclusiv cele care implică tractul hipotalamo-hipofizo-ovarian, sunt atipice și nu fac parte din tabloul tradiţional. Materiale și metode. Aceasta este o prezentare de caz cu sindrom Peters (SP) și hipogonadism hipogonotrop (HH) peripubertar cu remisiune aparent spontană. Rezultate. O pacientă de 22 de ani este diagnosticată în copilărie cu SP manifestat prin ambliopie, cu instalare progresivă la nivelul ochiului drept prin colobom retinian asociat cu amputare parţială a câmpului vizual stâng prin pigmentare peripapilară. Se prezintă în Serviciul de Ginecologie endocrină pentru pubertate întârziată, cu răspuns parţial la agonist de Gonadotrop Releasing Hormon, sugestiv pentru HH. Menstrele s-au indus estro-progestativ de la 14 la 16 ani, fără răspuns spontan, iar după o perioadă de pauză de câteva luni s-au reluat aparent spontan, cu niveluri adecvate ale gonadotropilor. De asemenea, un mezoadenom nesecretant pituitar a fost confirmat, fără efecte de masă (sub rezerva interpretării examenului ocular). Concluzii. Sindromul Peters asociat cu HH în remisiune late onset este o asociere rară, dificil de precizat dacă prin anomalii genetice comune.

Cuvinte-cheie: sindrom Peters, hipogonadism, pubertate


Sarcom ovarian și carcinom papilar tiroidian

Simona Elena Albu1, Cristina Vasiliu1, Ana Valea2,  Diana Păun3, Mara Cârșote3

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Spitalul Universitar de Urgenţă București; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca; 3. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, București

Introducere. Sarcomul ovarian este o entitate rară în domeniul ginecologiei oncologice, cu prognostic rezervat. Cazurile cu supravieţuire îndelungată pot asocia complicaţii locale și/sau la distanţă, riscul unei a doua neoplazii de tip endocrin este însă extrem de rar. Materiale și metode. Aceasta este o prezentare de caz al unei paciente care a supravieţuit unei neoplazii ovariene și la care s-a identificat un carcinom tiroidian. Rezultate. O pacientă de 49 de ani a prezentat la vârsta de 29 de ani dureri abdominale nespecifice, iar investigaţiile au dus la identificarea unei mase ovariene bilaterale cu risc proliferativ înalt. S-a considerat oportună histerectomia totală cu anexectomie bilaterală, diagnosticul histopatologic postintervenţional fiind de sarcom bilateral, pentru care ulterior s-a continuat cu chimioterapie. Timp de două decenii pacienta a fost monitorizată imagistic și prin examinare locală directă, fără identificarea unei recidive sau a altor complicaţii. Bilanţul endocrin în prezent a inclus evaluarea statusului osos, având în vedere deprivarea estrogenică îndelungată, confirmându-se osteopenie (pe baza unui scor T la nivel lombar de -1,8 DS la examinarea DXA centrală), cu hipovitaminoză D (pe baza unui nivel seric al 25-hidroxivitaminei D de 20 ng/mL, normal fiind peste 30 ng/mL). De asemenea, s-a realizat un screening al tiroidei, iar ecografic se descrie un macronodul de lob drept de 1,7/1,2 centrimetri, cu microcalcificări, fără adenopatii locale, sugestiv pentru un carcinom tiroidian diferenţiat, cu confirmarea postoperatorie a formei papilare. Concluzii. Asocierea asincronă dintre sarcomul ovarian și carcinomul papilar tiroidian este excepţională, posibil prin mecanisme comune protumorigene sau incidental prin prisma incidenţei în creștere a neoplaziei tiroidiene.

Cuvinte-cheie: sarcom, ovar, cancer tiroidă


Tumori ovariene la pacienta adultă tânără

Simona Elena Albu1, Cristina Vasiliu1, Ana Valea2,  Mara Cârșote3

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Spitalul Universitar de Urgenţă București; 2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca; 3. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, București

Introducere. Tumorile ovariene de tip benign cu aspecte solide, lichidiene sau mixte la evaluarea imagistică acoperă o gamă largă de simptome, de la dureri abdominale și/sau pelviene la tulburări menstruale sau cu fenotip endocrin complet modificat. Prognosticul variază, în esenţă, cu rezultatul histopatologic și cu momentul decelării masei tumorale. Materiale și metodă. Aceasta este prezentarea unei serii de cazuri la două paciente de vârstă tânără care s-au prezentat pentru dureri abdominale nespecifice în etajul inferior. Rezultate. O pacientă de 33 de ani, nefumătoare, nulipară, are în istoric, cu 3 ani în urmă, un chist endometriotic operat, iar actual se prezintă pentru acuze abdominale-pelvine nespecifice și dorinţă de fertilitate. Examenul ginecologic a identificat un uter dureros la palpare, anexa dreaptă mărită de volum, cu contur neregulat, care la ecografia transvaginală s-a confirmat ca fiind o masă ovariană hiperecogenă, omogenă, cu elemente transonice și multiple ecouri fine flotante de 9,35 centrimetri, sugestivă pentru endometriom ovarian (confirmat postoperator). O pacientă de 18 ani, nulipară, se prezintă pentru dureri abdominale inferioare nespecifice, iar imagistica a dus la necesitatea evaluării unei mase ovariene drepte prin rezonanţă magnetică nucleară, confirmată ca fiind un chist de 7,2 cm, fără anomalii endocrine. S-a optat pentru un tratament conservator estroprogestativ, antiinflamator, antispastic, cu scăderea rapidă a dimensiunilor în următoarele săptămâni. Concluzii. Tumorile ovariene la femeile tinere acoperă un management variat, de la cel conservator la rezecţie promptă.

Cuvinte-cheie: endometriom, ovar, chist ovarian 


Evaluarea comparativă a tehnicilor medicale și chirurgicale în incontinenţa urinară de efort – referat general

Anca-Daniela Stănescu1,2 , Romina-Marina Sima1,2 , Denisa Bălălău2, Liana Pleș1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Clinica „Bucur; 2. Spitalul Clinic „Sf. Ioan” București, Maternitatea „Bucur

Introducere. Incontinenţa urinară de efort (IUE) afectează între 4% și 35% dintre femei. Majoritatea pacientelor prezintă manifestări clinice de tipul pierderii involuntare de urină la efort fizic sau al incontinenţei asociate strănutului ori tusei, fără contracţia detrusorului vezicii urinare. Materiale și metodă. Am revizuit principalele baze de date medicale internaţionale care cuprind metaanalize și studii randomizate cu privire la recomandările actuale referitoare la atitudinea terapeutică în incontinenţa urinară de efort. Rezultate. Mijloacele terapeutice medicale care determină reducerea greutăţii corporale cu circa 5-10% au drept consecinţă diminuarea cu aproximativ 50% a episoadelor săptămânale de pierdere a urinei. Montarea bandeletelor retropubice și transobturatorii sunt procedee cu succes cert dobândit în tratamentul incontinenţei urinare de efort, cu îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientelor pe termen lung. Complicaţiile sunt specifice fiecărei abordări terapeutice. Pacientele cu contraindicaţii sau avulsia materialelor protetice devin candidate pentru colposuspensia Burch, cu complicaţii perioperatorii similare cu cele ale procedurilor cu allogrefe și cu rezultate eficiente. Îmbunătăţirea simptomelor incontinenţei urinare de efort se face prin conduită expectativă în mai puţin de 10% din cazuri, în jumătate din cazuri se realizează prin terapie pentru musculatura pelviană și în peste 91% din cazuri prin bandelete suburetrale. Concluzii. Terapia medicamentoasă sau chirurgicală pentru IUE trebuie atent selectată și individualizată pentru fiecare caz. Majoritatea pacientelor abordate iniţial prin mijloace conservatoare sunt candidate ulterioare pentru intervenţii chirurgicale.

Cuvinte-cheie: simptome, recurenţă, complicaţii 


Evaluarea comparativă a tehnicilor chirurgicale cu ţesuturi autologe în prolapsul genital – referat general

Anca-Daniela Stănescu1,2, Romina-Marina Sima1,2, Denisa-Oana Bălălău2, Liana Pleș1,2

1. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Clinica „Bucur; 2. Spitalul Clinic „Sf. Ioan” București, Maternitatea „Bucur”

Introducere. Riscul general într-o populaţie de a fi supusă unei operaţii pentru prolaps al organelor pelviene variază între 6% și 19%. Tehnicile chirurgicale cu ţesuturi autologe au fost utilizate ca tratament de primă intenţie pentru prolapsul genital în multe clinici de referinţă la nivel mondial. În ultimii ani există studii bazate pe dovezi care evaluează eficienţa, riscurile și complicaţiile acestor mijloace terapeutice. Materiale și metodă. Am analizat principalele metaanalize și studii randomizate recente referitoare la tratamentul prolasului organelor pelviene realizat prin utilizarea ţesuturilor autologe. Rezultate. Suspensia la ligamentele utero-sacrate și fixarea la ligamentul sacrospinos pentru prolapsul organelor apicale au dovedit a avea rezultate similare la o evaluare a simptomatologiei la doi ani postoperator. Tratamentul prolapsului genital al organelor compartimentului anterior a dovedit că are rezultate similare prin abordarea tehnicilor mediane sau prin suturi laterale. Mai mult, adăugarea de materiale protetice nu pare să îmbunătăţească eficienţa tehnicii chirurgicale. Abordarea transvaginală a rectocelului s-a dovedit net superiară ca eficacitate abordării transanale. Utilizarea grefelor de natură porcină în tratamentul prolapsului de compartiment posterior nu a avut rezultate bune. Concluzii. Ratele de succes ale tratamentului chirurgical al prolapsului genital cu materiale protetice variază în funcţie de definiţia succesului în acest context. Astfel, reapariţia simptomelor este înregistrată în 10-20% din cazuri, prolapsul până la nivelul himenului apare în 10-15% din situaţii și nevoia unei reintervenţii la doi ani după operaţia iniţială apare în mai puţin de 10% din cazuri.

Cuvinte-cheie: compartiment anterior, compartiment posterior, allogrefă 


Disfuncţiile planșeului pelvian și calea de naștere. O legătură incomplet elucidată

D. Mureșan, I.C. Rotar

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Efectul nașterii asupra funcţiei planșeului pelvian constituie o problemă incomplet elucidată, în ciuda multiplelor studii efectuate. Afectarea planșeului pelvian (pelvic floor disorders; PFD) este reprezentată de incontinenţa urinară (UI), prolapsul pelvian simptomatic (sPOP), incontinenţa fecală (IF) și disfuncţiile sexuale. Din cauza intervalului lung de timp care trece de la naștere, a complexităţii și variabilităţii nașterii, precum și a multiplilor factori asociaţi, o legătură cauzală evidentă nu este totdeauna certă. Cu toate acestea, traumatismul obstetrical determinat de trecerea capului fetal prin planșeul pelvian, precum și existenţa prolapsului pelvian și a incontinenţei urinare, ca patologii frecvente, nu pot fi contestate. Studiile efectute până în prezent s-au bazat pe chestionare clinice, pe examinări clinice, ecografice și RMN funcţional, aducând informaţii importante. Studiile au fost eterogene în privinţa conceptului și modului de efectuare, dar, ca factori de risc comuni pentru PFD, au identificat factorii congenitali, prima naștere pe cale vaginală, greutatea peste 4500 g a fătului și înălţimea sub 1,60 m a gravidei, eforturi prelungite de împingere în expulzie, precum și obezitatea pacientei. În ceea ce privește nașterea instrumentală, există diferenţe între studii, unele identificând-o ca factor agravant, altele negăsind o legătură cauzală. S-a conturat și conceptul de PFD ca boală cronică, cu evoluţie progresivă în timp. Cunoașterea acestor legături cauzale între diversele tipuri de naștere, diversele etape ale nașterii și PFD este necesară pentru a putea consilia corect, știinţific și individualizat pacientele în alegerea unei căi de naștere, dar și pentru a putea începe imediat după naștere măsurile de profilaxie secundară. Într-un domeniu atât de sensibil la influenţe emoţionale și sociale, existenţa unor dovezi știinţifice certe ar constitui un aport semnificativ la sănătatea femeilor, privită pe parcursul întregii vieţi, precum și pentru politicile de sănătate publică.

Cuvinte-cheie: afectarea planșeului pelvian, factori de risc, profilaxie secundară