Rolul tatălui la naşterea bebeluşului

Aţi aflat că veţi fi tătic! Felicitări! Cu siguranţă, avalanşa de întrebări şi incertitudini este la cote maxime. Nelămuriri cu privire la schimbatul scutecului, nopţile albe, partenera indispusă sau participarea la naştere? Informaţii multe, păreri pro şi contra.

Este demonstrat faptul că prezenţa tatălui în viaţa copilului are un impact major, dar cum rămâne cu prezenţa tatălui în sala de naşteri?

Momentul naşterii este o ecuaţie necunoscută atât pentru mamă, dacă este la prima naştere, cât şi pentru tată.

Dezbateri pe această temă există, există cupluri care hotărăsc ca în momentul naşterii tatăl să fie prezent, dar această decizie aparţine în totalitate cuplului.

Dacă tatăl consideră că este pregătit să ia parte activ la fenomenul naşterii, iar partenera nu se simte inhibată de prezenţa lui în sala de naşteri, nu există nici un motiv real pentru ca aceasta să nu se concretizeze. Studiile arată că prezenţa şi sprijinul tatălui în timpul travaliului şi al naşterii sunt importante pentru succesul mamei în a avea o naştere naturală, normală. Este o combinaţie de elemente din mediul fizic (spital, moaşă, doctor) cu care mama ia contact şi elementele emoţionale pe care le experimentează, iar în momentul în care toate acestea produc echilibru şi mama se simte în siguranţă, în linişte, se poate vorbi despre o naştere în condiţii optime. De aceea, multe mămici doresc sprijinul partenerului în astfel de momente sau, mai nou, sprijinul unei persoane specializate, în timpul sarcinii, al naşterii şi în primele săptămâni după naştere.

Răbdarea, toleranţa şi timpul sunt cele trei elemente care vor defini perioada imediată după naştere. Rolul tăticului înainte şi după naştere este primordial: conform studiilor efectuate, s-a demonstrat că în momentul în care părintele interacţionează cu copilul, sistemul limbic, partea emoţională din creier, rezonează şi se ajustează reciproc. Astfel că dragostea faţă de cel mic este o interacţiune complexă de biochimie şi comportament, dragoste care se va răsfrânge şi asupra mamei, dacă există sprijin, armonie şi echilibru.

Cel mai important lucru pe care puteţi să îl faceţi este să petreceţi cât mai mult timp cu nou-născutul. Cercetările au demonstrat că legătura maternă şi paternă este extrem de importantă încă din primele zile de viaţă, situaţie testată şi demonstrată. Cu cât vă petreceţi mai mult timp împreună, cu atât veţi avea un copil cu o creştere armonioasă şi echilibrată. Tineţi minte, nu cantitatea contează, ci calitatea timpului petrecut cu copilul dumneavoastră!

Ştiaţi că bebeluşii pot distinge între vocile părinţilor şi cele ale persoanelor străine încă de la săptămâna 30 de sarcină? S-a demonstrat, de asemenea, că dacă tatăl vorbeşte cu bebeluşul pe perioada sarcinii, acesta va recunoaşte ulterior vocea tatălui, astfel că pentru stabilirea conexiunii între cei doi, partenerul poate să-i cânte, să-i vorbească, să-şi alinte puiul, nu doar în momentele când este morocănos. O legătură care se poate stabili între cei doi este implicarea tatălui în masajul nou-născutului, atât de benefic pentru calmarea colicilor, ajutând la respiraţie, eliminând tensiunea.

Cereţi ajutor şi nu adoptaţi rolul de mamă-eroină, în sensul că le puteţi face pe toate. Odată cu venirea bebeluşului, tatăl este pe locul al doilea - centrul universului, atenţia şi afecţiunea mamei vor fi redirecţionate către noul membru al familiei. Ajutaţi-l pe partener să intre în noul rol: de multe ori vrea să ajute, dar nu ştie ce are de făcut, ce ar fi benefic pentru dumneavoastră şi nou-născut. Rolul tatălui este foarte diferit de cel al mamei, dar este esenţial pentru o viaţă de familie echilibrată.

Este nevoie de doi oameni pentru a crea un copil şi este nevoie de doi oameni pentru a creşte un copil. Tatăl nu trebuie exclus de mama care este prea concentrată asupra bebeluşului, nici nu ar trebui să se autoexcludă spunându-şi că va face mai mult ca tată ceva mai târziu.

Chiar dacă se recunoaşte ca tată în momentul în care îşi ia prima dată copilul în braţe, rolul fizic de dinainte de naştere al tatălui în devenire rămâne crucial – într-o asemenea măsură, încât experţii spun că un tată care nu vine şi el la consultaţii şi ecografii, nu pune întrebări despre evoluţia sarcinii sau continuă să se poarte ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic transmite fără să-şi dea seama semne îngrijorătoare privind viitoarea sa relaţie cu copilul lui. Prezenţa tatălui la cursurile prenatale este un început bun. Când devine tată, un bărbat trebuie să accepte că relaţia sa cu partenera se va schimba, că trebuie şi el să se schimbe şi că statutul partenerei lui este de asemenea schimbat.

Partenera lui nu mai este doar iubirea vieţii lui - acum este mămică. Mulţi bărbaţi cred că aceasta este schimbarea cu care le este cel mai greu să se obişnuiască, dar trebuie să se adapteze la noua realitate! Iubirea şi sexul nu se schimbă, dar când soţul şi soţia sau membrii cuplului devin părinţi, relaţia lor capătă o nouă dinamică. Problema prezenţei tatălui la naştere nu este întotdeauna aşa de simplă precum pare:

• Unii o consideră ca fiind o experienţă pozitivă şi un câştig pentru tată, pentru partenera lui (cu care împarte experienţa naşterii şi căreia îi oferă susţinere), precum şi pentru copil.
• Alţii o văd ca pe un lucru pe care taţii nu trebuie forţaţi să-l facă dacă nu doresc.

A-l face să se simtă vinovat dacă refuză sau a-l forţa să fie prezent nu numai că nu ajută la nimic, dar probabil îl va duce la resentimente şi jenă, care dăunează relaţiilor din familie. Să ne amintim că fiecărui individ trebuie să-i fie respectată libertatea.

Dacă este prezent la naştere, trebuie să fie urmare a dorinţei lui. Participarea matură la naştere îi va permite să simtă la maximum momentul magic în care se naşte copilul lui şi să aducă pe lume copilul împreună cu partenera lui. Sentimentele paterne se vor dezvolta pe parcurs.

Dacă totuşi partenerul dumneavoastră refuză să participe la naştere, nu vă îngrijoraţi. Sentimentele lui paterne vor veni pe parcurs. Depinde de dumneavoastră să-i acordaţi timp şi spaţiu pentru a-şi asuma rolul de tată, să-l lăsaţi să aibă grijă de copil şi să nu încercaţi să faceţi lucrurile în locul lui folosind scuza că el este neîndemânatic sau că el nu face lucrurile bine. Până la urmă, toţi învăţăm exersând.

Lăsaţi-l să încerce marea cu degetul! Chiar dacă nu pare a fi un expert, va învăţa să fie tată luându-şi treptat rolul în primire, deci nu vă îngrijoraţi! Bebeluşul dumneavoastră va aprecia îmbrăţişările, biberoanele şi schimbarea scutecelor primite de la tăticul lui. Iubirea şi tandreţea pe care le dăruieşte tatăl copilului sunt cele mai importante.

Mamele cu experienţă au tendinţa să observe acele prime gâdilături subtile - numite şi „trezire la viaţă” - mai devreme decât femeile care sunt mame pentru prima dată.

Să pleci de la două celule care devin una şi să ajungi în câteva luni la o fiinţă completă este un lucru uluitor, plin de admiraţie şi miraculos.

O sarcină este pentru toţi cei implicaţi o provocare, o aventură şi o trăire foarte intensă.