MOAŞE ŞI ASISTENŢI

Toxoplasmoza congenitală

 The congenital toxoplasmosis

First published: 15 octombrie 2014

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Gine.3.2.2014.5080

Abstract

Toxoplasmosis is an infectious disease caused by Toxoplasma gondii, which affects a third of the world population. The disease is usually asymptomatic but can lead to certain clinical manifestations in immuno-compromised individuals, fetus or new-born. The detection of toxoplasmosis in pregnant women allows appropriate therapy and limits the severity of fetal lesions.
 

Keywords
congenital toxoplasmosis, fetal malformations

Rezumat

Toxoplasmoza este o boală infecţioasă provocată de Toxoplasma gondii, care afectează o treime din populaţia mondială. De obicei, boala este asimptomatică, dar se manifestă clinic la persoanele imunodeprimate, făt sau nou-născut. Depistarea infecţiei toxoplasmotice la femeile gravide permite instituirea tratamentului adecvat, limitând, astfel, gravitatea afectării fetale.
 

Boală parazitară, cauzată de infestarea cu un protozoar (parazitară unicelular), Toxoplasma gondii, parazit al intestinului pisicii şi al altor diferite specii animale. Există diferite tipuri de toxoplasmoză, dintre care toxoplasmoza congenitală, destul de rară, este transmisă de femeia gravidă fătului. Nivelul de contaminare în cursul sarcinii este variabil, dar riscurile întâmpinate de făt sunt mai mari la începutul sarcinii (există un procent de 4% de risc de contaminare fetală în cursul primului trimestru al sarcinii, cu consecinţe mai mici).

Toxoplasmoza poate fi responsabilă de un avort spontan sau poate provoca anomalii cerebrale, oculare şi hepatice la copil. Cele mai frecvente, cele ale ochiului, se manifestă printr-o corioretinită (inflamaţie a coroidei şi a retinei) care survine, adesea, în adolescenţă - toxoplasmoza dobândită este o boală frecventă în toate ţările dezvoltate.

Toxoplasmoza congenitală

Este o formă de manifestare clinică, care se produce o singură dată în viaţa unei femei, şi anume în situaţia în care primoinfecţia toxoplasmatică are loc în cursul sarcinii, chiar dacă viitoarea mamă este imunocompetentă. Timpul necesar pentru obţinerea unui răspuns imun eficace poate permite parazitului să invadeze organismul, eventual să traverseze placenta şi să disemineze în ţesuturile embrionare.

În cazul gravidelor infectate înaintea concepţiei, transmiterea nu se realizează, deoarece anticorpii specifici împiedică reactivarea chiştilor tisulari şi străbat placenta, protejând embrionul de eventuala acţiune distructivă a parazitului. În acelaşi sens, dacă o femeie a avut un accident datorat infecţiei toxoplasmice, următoarele sarcini vor fi normale.

Este remarcabil faptul că în 90% din cazuri infecţiile gravidei sunt inaparente sau simptomatologia este minoră. Evoluţia „tăcută” a infecţiei are, însă, drept consecinţă, de cele mai multe ori, efecte dramatice. Cu cât infecţia se produce mai devreme în timpul sarcinii, cu atât efectele sunt mai devastatoare.

De regulă, infecţiile produse în primul trimestru de sarcină determină, cel mai frecvent, avortul. Infecţiile produse în trimestrele doi şi trei ale sarcinii determină leziuni mai puţin întinse, dar cu consecinţe severe, mai ales asupra SNC. Frecvent, naşterile au loc înainte de termen. Nou-născuţii pot prezenta tulburări neuro-psihomotorii importante. Uneori, acestea pot apărea mai târziu, în timpul primei copilării.

Manifestările clinice în toxoplasmoza congenitală variază de la forme severe la forme asimptomatice. Cele mai vechi descrieri amintesc de aşa-numita „triadă simptomatică”: hidrocefalie sau microcefalie, encefalită, urmată de calcificări cerebrale şi leziuni oculare (retinocoroidite).

1.
Hidrocefalia
apare ca rezultat al unor leziuni la nivelul peretelui apeductului sau în zona orificiilor Monro. Frenkel (1972) descrie zone de necroză, vasculite periventriculare şi adiacente apeductului, leziuni pe care le consideră unice în toxoplasmoză.

2.
Leziunile oculare
sunt de două feluri: fie unice, limitate ca întindere, fie fulminante, necrotice, care se extind rapid, distrugând zone întinse din retină.

3.
Calcificările cerebrale
reprezintă rezultatul acţiunii de izolare, pe care organismul o desfăşoară asupra ţesuturilor cerebrale necrozate. În aceste zone pot exista chişti tisulari.

Nu întotdeauna aceste manifestări apar simultan.

Alte forme de manifestare, mai rar întâlnite şi mai puţin specifice, sunt: anemia, febra, limfadenopatiile, pneumonia, tulburările digestive, hipotermia, eritemul. Multe dintre formele enumerate nu sunt puse în evidenţă la naştere, fiind prezente în forme subclinice. Lipsite de un tratament corespunzător, ele se vor manifesta un număr de ani mai târziu.

În cazul primoinfecţiei toxoplasmatice la gravide s-a stabilit că riscul transmiterii creşte de la aproximativ 14% în primul trimestru la 29% în cel de al doilea şi la 59% în cel de al treilea, amploarea manifestărilor clinice descreşte la aproximativ 80% în primul trimestru, până la 10% în cel de al treilea (Chatterton 1992).

Faptul că riscul transmiterii creşte pe măsură ce evoluează sarcina poate fi explicat prin următorul aspect: este ştiut că placenta poate fi infectată atunci când parazitul vine în contact cu gravida pentru prima oară în cursul acelei sarcini. Desmonts şi Cuvreur (1979) arată că pe măsură ce vârsta sarcinii înaintează, creşte şi procentul placentelor infectate: 25% în infecţiile produse în primul trimestru de sarcină, 54% în infecţiile produse în al doilea trimestru şi 65% în trimestrul al treilea. Deşi procentele diferă oarecum de cele prezentate anterior de către Chatterton, rezultatele, în principiu, sunt perfect superpozabile. Nu trebuie să uităm că nu întotdeauna o placentă infectată transmite copilului infecţia. Semnificative în acest sens sunt studiile efectuate pe sarcini gemelare dizigote sau monozigote. Astfel, sunt descrise cazuri în care, deşi ambele placente erau infectate, nou-născuţii nu au făcut infecţia şi unul dintre ei a dezvoltat o infecţie clinică manifestă, iar celălalt o formă subclinică.

În cazul gemenilor monozigoţi, şansele contractării unei infecţii fetale sunt similare, dar, de multe ori, evoluţia este similară cu cea de la gemenii dizigoţi. Deosebit de important este următorul fapt: în nici una dintre placentele provenite de la gravidele infectate înainte de sarcină nu s-a identificat prezenţa parazitului.

Concluzii

Stabilirea cu precizie a etiologiei toxoplasmice nu este uşoară şi, de multe ori, nu este nici sigură. Concură la aceasta următoarele aspecte:

  • nu întotdeauna formele clinice de manifestare au la origine o infecţie toxoplasmică;

  • nu întotdeauna primoinfecţia toxoplasmică produsă în timpul sarcinii se transmite congenital; cel mult în 60% din infecţiile trimestrului trei de sarcină, iar în trimestrul unu şi doi chiar mai puţin.

În cazul în care are loc transmiterea congenitală în 67% din cazuri, infecţiile au forme subclinice de manifestare, 23% dau forme medii sau severe, iar în 10% din cazuri survine moartea neonatală. Kope şi colaboratorii (1986) nu exclud posibilitatea ca un număr dintre nou-născuţii cu forme subclinice să manifeste ulterior, chiar până la 18 ani, forme clinice severe, mai ales retinocoroidite, ce pot provoca pierderea vederii.  

Bibliografie

Ciofu E, Ciofu C. Pediatria. Ed. Medicală, Bucureşti, 2001, 177-178.
Rădulescu S, Meyer EA. Parazitologie medicală, Ed. All, Bucureşti, 1994, 110-12.
Steriu D. Infecţii parazitare umane. Editura Briliant, Bucureşti, 1999.
Steriu D. Infecţii parazitare. Editura Ilex, Bucureşti, 2003.