Antibioterapia se află de mult timp în impas. Semnale de alarmă au fost trase atât la nivel internaţional, dar şi de mulţi dintre profesorii români. Îi amintim acum doar pe unii dintre profesorii care au trecut la cele veşnice: Matei Balş, Florin Căruntu, Mircea Angelescu. Marii profesori au înţeles şi importanţa colaborării dintre medicii clinicieni şi medicii microbiologi, dar şi importanţa testelor de laborator (pe care le-au practicat personal, complementar activităţii clinice).

Dedicăm acest număr al revistei Infecţio.ro problematicii în utilizarea antibioticelor şi chimioterapicelor. Este important să amintim şi faptul că la nivel european şi mondial a existat o perioadă de „desconsiderare a bolilor infecţioase” (profesorii români amintiţi nu au făcut această greşeală), timp în care preocupările în domeniu au fost mult diminuate. Un punct de cotitură a fost aprobarea Deciziei nr. 2119/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European, din 24 septembrie 1998, de creare a unei reţele de supraveghere epidemiologică şi control al bolilor transmisibile (infecţioase) în Comunitatea Europeană. Ne reamintim cu satisfacţie de perioada 1998-2000, când la nivelul Ministerului Sănătăţii şi în cadrul sistemului de sănătate publică din România activităţile s-au desfăşurat în acelaşi sens cu preocupările europene. Decizia nr. 2119/98/CE a stat la baza a numeroase acte normative subsecvente, de mare importanţă, precum şi la baza câştigării proiectului PHARE de asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea sistemului de supraveghere şi control al bolilor infecţioase în România, aprobat în noiembrie 2000 şi implementat în perioada 2003-2004 (circa 4 milioane de euro fonduri nerambursabile), EuropeAid/113121/D/SV/RO. Proiectul a permis şi îmbunătăţirea supravegherii fenomenului de rezistenţă la antibiotice.

Între documentele care au fost aprobate ulterior ar fi de amintit Recomandarea Consiliului privind utilizarea prudentă a agenţilor antimicrobieni în medicina umană (2002/77/CE), subliniind ameninţarea pe care o reprezintă rezistenţa antimicrobiană şi extinderea acesteia. Pentru a ajuta statele membre să pună în aplicare recomandarea Consiliului, ECDC a iniţiat, la invitaţia autorităţilor naţionale, vizite de evaluare pentru a discuta şi aprecia situaţia ţărilor. Un rezultatul important a fost reprezentat de raportul echipei ECDC (https://ecdc.europa.eu/sites/portal/files/documents/Country-visit-Romania-discuss-AMR-issues-June-2018.pdf).

Nivelurile de rezistenţă antimicrobiană din România reprezintă o preocupare serioasă. Este posibil ca mai mulţi factori să contribuie la situaţia actuală; de exemplu, se estimează o rată ridicată a consumului de agenţi antimicrobieni în medicina umană, inclusiv a celor cu spectru larg, de ultimă generaţie. Este de subliniat şi faptul că nu există date relevante la nivel naţional privind ratele de rezistenţă antimicrobiană, infecţiile asociate asistenţei medicale şi consumul antimicrobian la nivel local. În plus, este mult de lucru pentru întărirea colaborării interdisciplinare între clinicieni, microbiologi şi epidemiologi, iar cooperarea dintre domeniul uman şi cel veterinar nu funcţionează la parametri optimi. Se recomandă citirea integrală a raportului.