Conform unui studiu publicat pe 17 iunie în British Medical Journal, pacienţii cu hipersensibilitate la penicilină prezintă un risc crescut de a dezvolta infecţii cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) sau cu Clostridium difficile.
O treime, din riscul crescut de a dezvolta infecţii cu MRSA, respectiv C. difficile pentru pacienţii alergici la penicilină a fost atribuit administrării de antibiotice alternative la beta-lactamice. Majoritatea pacienţilor ce aveau diagnosticul de alergie la penicilină, s-a dovedit a fi diagnosticaţi greşit, ceea ce confirmă rezultatele unui studiu precendent în care 95% din persoanele alergice la acest antibiotic au reieşit ca penicilino-tolerante, nu au prezentat nicio reacţie de hipersensibilitate imediată după efectuarea testelor. Această discrepanţă s-a datorat diagnosticării greşite, dar şi faptului că 80% dintre pacienţii cu reacţie de hipersensibilitate imediată nu mai sunt alergici după 10 ani.
Diagnosticul de alergie la penicilină influenţează modul în care medicii prescriu antibiotice acestor pacienţi şi duce adesea la alegerea în terapie a medicamentelor antimicrobiene cu un spectru mai larg de acţiune şi cu o toxicitate crescută comparativ cu penicilina.
Astfel, folosirea greşită de antibiotice cu spectru larg duce la un risc crescut de a dezvolta infecţii cu MRSA sau C. difficile.
Pentru a determina impactul pe care îl are „alergia la penicilină” asupra sănătăţii publice, Blumenthal şi colegii săi au căutat legătura dintre cazurile noi de alergie la beta-lactamice şi riscul de a dezvolta infecţii cu cele două bacterii.
Folosind date înregistrate în Health Improvement Network din Marea Britanie, cercetătorii au examinat un grup de indivizi ce au fost incluşi în baza de date între 1995 si 2015 şi nu au avut în antecedente infecţii cu bacterii rezistente la antibiotice.
Studiul a cuprins 301.399 de persoane, 64.141 cu alergie la penicilină şi 237.258 pentru control.
Cele două obiective ale studiului au fost identificarea incidenţei infecţiilor cu MRSA şi cu C. difficile, precum şi a utilizării de antibiotice beta-lactamice sau de alternative la acestea.
După o supraveghere medie de 6 ani, 1 365 de indivizi au dezvoltat infecţii cu MRSA (442 de pacienţi alergici, 923 de martori), iar cu C. difficile, 1 688 de indivizi (442 de pacienţi alergici, 1 246 de martori).
Conform cercetărilor, rata de risc ajustată pentru pacienţii alergici la penicilină a fost de 1,69 (interval de încredere 95%) pentru infecţiile cu MRSA şi de 1.26 (95% C.I.) pentru cele cu C. difficile.
Pacienţilor alergici la penicilină le-a fost prescris mult mai rar acest antibiotic faţă de cei cu care au fost comparaţi – 0,3 (95% C.I.), dar au avut o rată mai mare de folosire a altor antibiotice: 4,15 (95% C.I.) pentru macrolide, 3,89 (95% C.I.) pentru clindamicină şi 2,19 (95% C.I.) pentru fluorochinolone.
Cercetătorii au descoperit că antibioticele alternative la beta-lactamice sunt responsabile de o creştere cu 55% a riscului de a dezvolta infecţii cu MRSA şi cu 35% pentru infecţiile cu C. difficile, aceste antibiotice prezintă un grad mai mare de risc de a face bacteriile să dobândească rezistenţă, comparativ cu penicilina.
Riscul crescut de a dezvolta infecţii cu MRSA, respectiv C. difficile, a fost mediat de folosirea de fluorochinolone, clindamicină şi macrolide (55%, respectiv 26%), fluorochinolone şi macrolide (52%, respectiv 24%), fluorochinolone şi clindamicină (26%, respectiv 20%) şi fluorochinolone (24%, respectiv 16%).
Rezultatele confirmă studiile precendente care au arătat că pacienţii documentaţi cu alergie la penicilină au un risc mai mare de a dezvolta infecţii cu MRSA si C. difficile.
În concluzie, diagnosticarea corectă a alergiei la penicilină este de importanţă vitală pentru reducerea incidenţei infecţiilor cu MRSA şi cu C. difficile, prin gradul decisiv de influenţare a selecţiei tipului de antibiotic folosit în tratament.