Coinfecția cu Mycobacterium tuberculosis este o importantă cauză de mortalitate la pacienții infectați cu HIV-1. Infecția virală reprezintă cel mai important factor de risc pentru dezvoltarea tuberculozei (TB) active, în vreme ce infecția cu M. tuberculosis permite o replicare virală semnificativă.
HIV-1 influențează tabloul clinic al TB. Indivizii infectați viral au nivelul limfocitelor T CD4+ în limitele normale și se prezintă cu simptome clasice de TB pulmonară, cu excepția faptului că boala este mai rar situată doar la nivelul vârfurilor pulmonare și apar mult mai frecvent efuziuni pleurale și afectări ale ganglionilor limfatici.
Tuberculoza activă se asociază cu încărcătură virală crescută (în sânge și lichid cefalorahidian) și o accentuată eterogenitate genetică a cvasispeciilor virale. Aceste efecte sunt probabil generate de replicarea virusului în zona de coinfecție. Prezența M. tuberculosis poate contribui la un nivel mai înalt de activare imună sistemică, asociată cu progresia infecției virale, chiar și în contextul unei forme latente de TB. Există, de asemenea, o asociere clară între TB și incidența crescută a altor infecții oportuniste. TB reprezintă astfel un factor de risc independent pentru progresia infecției cu HIV către SIDA.
Recent s-au evidențiat o serie de interacțiuni între cei doi agenți infecțioși.
O serie de studii au demonstrat faptul că deficite genetice în cadrul semnalizării IL-12 sau IFN-γ (citokine care modulează, în special, răspunsul imun celular) dau naștere susceptibilității pentru infecții micobacteriene. Coinfecția cu HIV-1 evidențiază importanța acestui răspuns imun, mediat de limfocitele T CD4+: depleția acestor celule (decelabilă în sângele periferic și în tractul respirator al indivizilor infectați cu HIV-1) se asociază cu un risc crescut de dezvoltare a TB și de diseminare extrapulmonară; s-a evidențiat astfel că populația decimată a limfocitelor T reactive față de M. tuberculosis reușește să genereze niveluri foarte scăzute de citokine proinflamatorii IFN-γ, TNF și IL-2. Un alt tip celular care suferă depleție majoră în cadrul infecției cu HIV-1 sunt limfocitele CD8+ din subpopulația MAIT (mucosal associated invariant T). Ele au capacitatea de a recunoaște metaboliți bacterieni pe care îi prezintă pe molecule MHC-like. Aceste celule se activează în infecția cu M. tuberculosis și cresc numeric la locul infecției. Afectarea lor denotă una dintre modalitățile prin care HIV-1 atenuează răspunsul gazdei față de M. tuberculosis.
O altă modalitate prin care se influențează reciproc este capacitatea HIV-1 de a inhiba fagocitoza macrofagelor. În acest proces este implicată proteina virală Nef1, care posedă abilitatea de a limita fagocitoza prin interacțiunea cu proteina adaptor AP1, inhibând astfel recrutarea endozomilor de către celulă. Este de remarcat faptul că Nef1 inhibă și autofagia, prin blocarea maturării autofagozomilor ca urmare a interacțiunii directe cu un reglator al procesului, beclin-1. Această inhibiție protejează virionii în curs de asamblare de degradarea autofagică.
Nu în ultimul rând, HIV-1 nu induce moartea macrofagelor. S-a demonstrat că proteinele virale reduc apoptoza macrofagică asociată infecției cu M. tuberculosis, probabil prin acțiunea TNF de inhibare a proteinei Nef. Apoptoza celulară a fost considerată de mult timp un mecanism de limitare a creșterii intracelulare micobacteriene; în consecință, infecția virală poate compromite restricția bacililor. Este de remarcat că recent s-au obținut imagini pe celule vii care contrazic această ipoteză și demonstrează că moartea celulară se asociază mai degrabă cu creșterea M. tuberculosis, și nu cu restricția sa.
Aceste descoperiri scot la iveală doar o mică parte din mecanismele utilizate de HIV-1 pentru a submina atât imunitatea înnăscută, cât și cea adaptativă a gazdei, permițând în același timp supraviețuirea și dezvoltarea M. tuberculosis, cu implicații deosebit de grave.
Recenzie la articolul:
Pathogenesis of HIV-1 and Mycobacterium tuberculosis co-infection. Bell LCK, Noursadeghi M. Nat Rev Microbiol. 2017. doi:10.1038/nrmicro.2017.128. Disponibil la: https://www.nature.com/articles/nrmicro.2017.128.
Alexandra Pleșea, student, UMF „Carol Davila“ București
HIV-1 influențează tabloul clinic al TB. Indivizii infectați viral au nivelul limfocitelor T CD4+ în limitele normale și se prezintă cu simptome clasice de TB pulmonară, cu excepția faptului că boala este mai rar situată doar la nivelul vârfurilor pulmonare și apar mult mai frecvent efuziuni pleurale și afectări ale ganglionilor limfatici.
Tuberculoza activă se asociază cu încărcătură virală crescută (în sânge și lichid cefalorahidian) și o accentuată eterogenitate genetică a cvasispeciilor virale. Aceste efecte sunt probabil generate de replicarea virusului în zona de coinfecție. Prezența M. tuberculosis poate contribui la un nivel mai înalt de activare imună sistemică, asociată cu progresia infecției virale, chiar și în contextul unei forme latente de TB. Există, de asemenea, o asociere clară între TB și incidența crescută a altor infecții oportuniste. TB reprezintă astfel un factor de risc independent pentru progresia infecției cu HIV către SIDA.
Recent s-au evidențiat o serie de interacțiuni între cei doi agenți infecțioși.
O serie de studii au demonstrat faptul că deficite genetice în cadrul semnalizării IL-12 sau IFN-γ (citokine care modulează, în special, răspunsul imun celular) dau naștere susceptibilității pentru infecții micobacteriene. Coinfecția cu HIV-1 evidențiază importanța acestui răspuns imun, mediat de limfocitele T CD4+: depleția acestor celule (decelabilă în sângele periferic și în tractul respirator al indivizilor infectați cu HIV-1) se asociază cu un risc crescut de dezvoltare a TB și de diseminare extrapulmonară; s-a evidențiat astfel că populația decimată a limfocitelor T reactive față de M. tuberculosis reușește să genereze niveluri foarte scăzute de citokine proinflamatorii IFN-γ, TNF și IL-2. Un alt tip celular care suferă depleție majoră în cadrul infecției cu HIV-1 sunt limfocitele CD8+ din subpopulația MAIT (mucosal associated invariant T). Ele au capacitatea de a recunoaște metaboliți bacterieni pe care îi prezintă pe molecule MHC-like. Aceste celule se activează în infecția cu M. tuberculosis și cresc numeric la locul infecției. Afectarea lor denotă una dintre modalitățile prin care HIV-1 atenuează răspunsul gazdei față de M. tuberculosis.
O altă modalitate prin care se influențează reciproc este capacitatea HIV-1 de a inhiba fagocitoza macrofagelor. În acest proces este implicată proteina virală Nef1, care posedă abilitatea de a limita fagocitoza prin interacțiunea cu proteina adaptor AP1, inhibând astfel recrutarea endozomilor de către celulă. Este de remarcat faptul că Nef1 inhibă și autofagia, prin blocarea maturării autofagozomilor ca urmare a interacțiunii directe cu un reglator al procesului, beclin-1. Această inhibiție protejează virionii în curs de asamblare de degradarea autofagică.
Nu în ultimul rând, HIV-1 nu induce moartea macrofagelor. S-a demonstrat că proteinele virale reduc apoptoza macrofagică asociată infecției cu M. tuberculosis, probabil prin acțiunea TNF de inhibare a proteinei Nef. Apoptoza celulară a fost considerată de mult timp un mecanism de limitare a creșterii intracelulare micobacteriene; în consecință, infecția virală poate compromite restricția bacililor. Este de remarcat că recent s-au obținut imagini pe celule vii care contrazic această ipoteză și demonstrează că moartea celulară se asociază mai degrabă cu creșterea M. tuberculosis, și nu cu restricția sa.
Aceste descoperiri scot la iveală doar o mică parte din mecanismele utilizate de HIV-1 pentru a submina atât imunitatea înnăscută, cât și cea adaptativă a gazdei, permițând în același timp supraviețuirea și dezvoltarea M. tuberculosis, cu implicații deosebit de grave.
Recenzie la articolul:
Pathogenesis of HIV-1 and Mycobacterium tuberculosis co-infection. Bell LCK, Noursadeghi M. Nat Rev Microbiol. 2017. doi:10.1038/nrmicro.2017.128. Disponibil la: https://www.nature.com/articles/nrmicro.2017.128.
Alexandra Pleșea, student, UMF „Carol Davila“ București