Datorită situației epidemiologice actuale, un deziderat important rămâne realizarea unui vaccin eficient și sigur. În studiile clinice s-a utilizat o combinație de vector recombinat canarypox și glicoproteină 120 recombinată, cu o eficacitate de 31,2%. Acest rezultat a dus la concluzia că poxvirusurile pot fi utilizate cu succes ca platformă pentru dezvoltarea vaccinului anti‑HIV. S-au obținut tulpini ale poxvirusurilor care nu prezintă risc să se multiplice in vivo – MVA, un virus vaccinal atenuat, din al cărui genom au fost scoase 30 kb de ADN. Au fost administrați vectori de tip MVA care poartă antigene ale HIV1 ale unui grup de voluntari sănătoși. Imunogenicitatea a fost variabilă, fiind influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi: tipul și numărul antigenelor expuse (de tip HIV-1), numărul de doze administrate, calea de administrare, protocolul de imunizare și tehnicile utilizate pentru a evalua răspunsul imun umoral și celular indus de către vaccin.
În prima fază, lotul a inclus 30 de voluntari sănătoși, neinfectați HIV, care prezentau un risc scăzut de infecție. Aceștia au primit trei injecții (intramuscular) cu MVAB (n=24) sau placebo (n=6) în săptămânile 0, 4 și 16, iar vaccinul a fost bine tolerat și a declanșat răspunsuri celulare ale limfocitelor T și răspunsuri umorale în aproximativ 75%, respectiv 95% dintre voluntari. Voluntarii au fost contactați după patru ani și au fost verificați pentru a vedea dacă încă îndeplinesc criteriile participării la experiment (vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, risc scăzut de infecție cu HIV, fără istoric de vaccinare împotriva variolei, utilizarea unei metode de contracepție eficiente timp de 14 zile înainte de prima vaccinare până la patru luni după ultima imunizare). Tuturor celor care au îndeplinit aceste condiții li s-a oferit posibilitatea să participe la a doua etapă a studiului. Astfel, 13 voluntari au primit o altă doză de MVAB pentru creșterea imunității și pentru a observa ce efect are asupra răspunsului imun celular și umoral.
Voluntarii au raportat 64 de reacții adverse, dar niciuna dintre acestea nu a fost pusă în relație directă cu vaccinul. După patru ani de la prima doză, doar doi voluntari au menținut răspuns celular specific scăzut pentru HIV. După ultima doză de MVAB, o creștere modestă în răspunsul limfocitelor T mediat de IFNgamma (direcționat mai mult împotriva Env) a fost detectată cu ELISPOT la 38% dintre voluntari. ICS (Intracellular cytokine staining) a confirmat rezultate similare la 45% dintre voluntari, arătând că limfocitele T CD4+ au acționat mai mult asupra antigenului Env, în timp ce LT CD8+ au acționat în mod egal asupra antigenelor Env, GAG și GPN. În ceea ce privește răspunsul umoral, 23,1% dintre vaccinați au avut anticorpi anti‑Env la patru ani după ultima imunizare, cu un titru mediu de 96,5%. Ultima doză MVAB a crescut semnificativ rata răspunsului celular la 92,3% și magnitudinea anticorpilor sistemici legați la gp120 (titru mediu de 11.460). Anticorpii neutralizanți ai HIV1 au fost crescuți și detectați la 77% dintre voluntari. Mai mult decât atât, s‑au dezvoltat celule T și anticorpi specifici vectorului MVA de la 80% la 100%.
O doză de MVAB la patru ani de la primirea primelor trei doze ale aceluiași vaccin a fost un proces sigur, inducând creșteri moderate ale limfocitelor T specifice HIV, dar mai ales o creștere a anticorpilor anti‑HIV1 și a vectorului MVA.
Recenzie la articolul: 
Safety and vaccine-induced HIV-1 immune responses in healthy volunteers following a late MVA-B boost 4 years after the last immunization. Guardo AC, Gomez CE, Diaz-Brito V et al. PLoS One. 2017;12(10):e0186602. 
Disponibil la: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5655491/
Gabriel Velțan, student, UMF „Carol Davila“ București