Afrodiziacele – mit sau adevăr?

Alimentele afrodiziace: mit sau realitate?

Ce sunt afrodiziacele?

Definirea unui afrodiziac este dată de atribuirea pro­prie­tăţii unei substanţe sau unui preparat de a stimula funcţia sexuală, cel mai frecvent efect relatat fiind acela de mărire a dorinţei sexuale⁽¹⁾ prin acţiunea pe care ar putea să o exercite asupra glandelor corticosuprarenale. Utilizarea acestora la nivel global datează de secole, iar denumirea lor provine de la numele zeiţei greceşti Afrodita, simbolizând senzualitatea. De-a lungul istoriei au fost observate preocupări obsesive în căutarea unor remedii care să îmbunătăţească funcţia sexuală sau chiar să trateze disfuncţia erectilă masculină. Dorinţa de a dobândi performanţe sexuale a depăşit barierele impuse de diverse civilizaţii sau culturi religioase. Cu toate acestea, datele din literatura de specialitate nu furnizează un număr semnificativ de studii relevante şi de impact care să poată constitui dovezi certe care să ducă la posibilitatea de a recomanda remedii naturale pentru creşterea calităţii vieţii şi a performanţei sexuale⁽²⁾. Cel mai probabil, limitările şi controversele provin şi din mediul şi modul în care sunt cultivate sau produse aceste afrodiziace, precum şi din modul lor de preparare.

Tipuri de afrodiziace

Afrodiziace prin asociere. Sunt acele produse al căror aspect seamănă cu organele reproductive masculine sau feminine. Doar prin simpla lor asemănare, efectul afrodiziac prin stimularea funcţiei suprarenale este puţin probabil.

Afrodiziace cu acţiune centrală. Mecanismul de acţiune al acestora constă în creşterea nivelului de dopamină. Această categorie poate include, pe lângă alimentele afrodiziace sau ingredientele lor, şi medicamente sau chiar preparate hormonale. Un exemplu în acest sens îl constituie preparatele ce conţin testosteron.

Afrodiziace ce acţionează prin stimularea canalelor analogice. Această categorie de substanţe poate acţiona ca stimuli olfactivi sau gustativi, fiind percepute uneori ca parfum, aromă şi asociate cu un parfum specific, miros de condimente sau alimente. Din punctul de vedere al eficacităţii, de obicei ele sunt asociate cu un răspuns rapid, acţionând ca un declanşator, prin efect indus prin diferite aparate şi sisteme ale organismului.

Un principiu general privind modul în care acţionează afrodiziacele asupra corpului şi creierului uman s-ar baza pe influenţarea activităţii hormonale, principiu susţinut în special prin rolul demonstrat al testosteronului, care este un factor-cheie în influenţarea libidoului la bărbat. Nivelul de testosteron variază pe parcursul vieţii bărbatului şi poate fi influenţat negativ de o serie de factori precum oboseala, stresul sau depresia. Această influenţă negativă se va extinde şi asupra apetitului sexual.

Declanşarea comportamentului sexual poate fi determinată de stimuli sexuali externi ce pot acţiona asupra diverselor sisteme senzitivo-senzoriale, cel mai frecvent fiind vorba de stimuli vizuali, tactili şi olfactivi. În ceea ce priveşte stimulii olfactivi, existenţa feromonilor pare să aibă o importanţă redusă la om, deoarece organul vomeronazal în viaţa extrauterină este doar un vestigiu⁽¹²⁾. Aceşti stimuli acţionează la nivel central, determinând creşterea nivelurilor de dopamină şi norepinefrină, neurotransmiţători ce pot induce o stare de bine, plăcere şi fericire. De-a lungul secolelor au fost aduse dovezi sau au fost menţionate afrodiziace naturale care sunt la îndemâna consumatorilor dornici să îşi îmbunătăţească viaţa sexuală. Cel mai des întâlnite şi cunoscute pot fi alimente precum ardeiul iute, ţelina, mierea, stridiile sau ciocolata neagră. De asemenea, sunt menţionate suplimentele cu yohimbin, ginseng sau ambreină, precum şi ierburi sau condimente, dintre care amintim salvia, rozmarinul, anasonul, cuişoarele, ghimbirul sau şofranul. Un efect afrodiziac a fost atribuit şi unor substanţe psihoactive, exemplul cel mai frecvent întâlnit fiind vinul roşu.

Având în vedere faptul că sursele naturale de afrodiziace pot fi la îndemâna oricui şi aparent nu prezintă riscuri faţă de soluţiile sintetice obţinute pentru stimularea vieţii sexuale, s-ar putea afirma că ele ar fi cele mai benefice. Chiar dacă unele dintre aceste resurse naturale se bucură de o mare popularitate, studiile despre eficacitatea acestora, de cele mai multe ori, sunt limitate, însă dovezile nu sunt inexistente. Diverse studii arată că unii compuşi din plante au proprietăţi afrodiziace, dând un impuls comportamentului sexual.

Ciocolata

Unele studii corelează niveluri crescute al serotoninei la nivelul creierului cu diverse componente ale ciocolatei, lansându-se astfel ipoteza că ciocolata ar avea un rol pozitiv asupra dorinţei sexuale. Printre componentele ciocolatei se numără flavonoidele cu rol antioxidant, untul de cacao, cofeina, feniletilamina şi teobromina, iar prezenţa substanţelor cu proprietăţi psihoactive ar explica satisfacţia generată de consumul de ciocolată. Conţinutul crescut de flavonoide, precum procianidă, catechină şi epicatechină, a permis descrierea ciocolatei ca stimul chimic şi încadrarea ei în categoria surselor semnificative de fitochimice cu efecte benefice. Printre aceste efecte, studiile efectuate asupra proprietăţilor pe care le-ar avea ciocolata neagră au menţionat reducerea oboselii fizice şi mentale, creşterea vitalităţii, chiar şi îmbunătăţirea memoriei şi o creştere a volumului materiei cenuşii. Conţinutul de cacao ar atribui ciocolatei nu doar proprietăţi afrodiziace, ci şi fortifiante, iar toate aceste proprietăţi erau cunoscute de societăţile precolumbiene care foloseau ciocolata ca pe un medicament^(3,5). Efectele benefice pe care le-ar avea cacaoa/ciocolata au făcut ca ea să fie recomandată într-o serie de patologii, cum ar fi tuberculoza, anemia, guta, litiaza renală, sindromul febril, dar şi în combaterea fatigabilităţii, a libidoului diminuat şi în creşterea longevităţii⁽⁶⁾.

Cofeina, teofilina şi teobromina constituie metilxantinele, cunoscute pentru proprietatea de a spori acţiunea adenozin-monofosfatului ciclic⁽⁷⁾, acesta jucând roluri esenţiale în semnalizarea celulară şi fiind implicat în reglarea unor procese atât fiziologice, cât şi patologice. Astfel, s-a putut observa că ciocolata are efecte antiinflamatorii, neuroprotectoare, cardioprotectoare şi îmbunătăţeşte funcţia trombocitară şi fluiditatea sângelui⁽⁴⁾.

Un alt compus important al ciocolatei este feniletilamina, considerat un stimulent uşor care poate avea un impact pozitiv asupra stării de spirit. Unele studii au arătat că un consum frecvent de ciocolată s-ar putea asocia cu o stare de dezinhibiţie mai pronunţată.

Toate aceste observaţii pot conduce la ideea că, atunci când este consumată cu moderaţie, ciocolata poate aduce beneficii, dacă este parte a unei diete echilibrate. În ceea ce priveşte efectul afrodiziac, acesta poate fi bazat şi pe faptul că ciocolata a reprezentat un element de bază al gesturilor romantice.

Ghimbirul

Este cunoscut în primul rând ca un condiment comun, apreciat pentru proprietăţile sale culinare, dar este recunoscut şi pentru valoarea sa medicinală. Chinezii foloseau pudra uscată de ghimbir într-un amestec cu miere, scorţişoară, cardamon şi alte plante aromatice, care era pus la macerat, iar acest amestec se considera că avea proprietăţi afrodiziace, fiind eficient şi în combaterea disfuncţiei erectile. Efectele terapeutice pot fi corelate cu conţinutul de zinc, fier, calciu, mangan, aminoacizi, vitamine (grupele B, C şi A), grăsimi, fibre şi carbohidraţi.

Zincul, care se regăseşte în rădăcina de ghimbir, este un catalizator implicat şi în producţia de testosteron. De asemenea, suplimentarea cu ghimbir, în special în condiţii de stres oxidativ, îmbunătăţeşte producţia de testosteron la bărbaţi⁽⁸⁾ şi prezintă activităţi antioxidante, antiinflamatorii şi antiproliferative, indicând rolul său promiţător ca agent chimiopreventiv în cancerul de prostată⁽⁹⁾. Astfel, efectul ghimbirului asupra testosteronului la om nu este susţinut prin studii clinice. Din acest punct de vedere, dacă s-ar dori includerea ghimbirului constant în dietă, ar trebui evaluată o corelaţie doză-efect şi urmărite potenţialele efecte secundare.

Proprietăţile bactericide ale ghimbirului s-au dovedit benefice în combaterea tulburărilor de dinamică sexuală corelate cu infecţii şi procese inflamatorii asociate unor boli acute sau cronice ale sistemului genito-urinar. Cu toate acestea, studiile ştiinţifice nu documentează suficient acţiunea ghimbirului în mod direct asupra anumitor organe sau la nivel hormonal, dar arată o ameliorare a stării generale de bine.

Ţelina

Ţelina este o sursă excelentă de vitamine, uleiuri volatile, compuşi fenolici, dar şi de nutrienţi şi substanţe biologic active, cum ar fi terpenoidele, apigenina⁽¹³⁾, acidul cafeic, acidul ferulic, acidul p-cumaric, luteolina, saponina, taninul şi kaempferolul, care au caracteristici antioxidante puternice⁽¹¹⁾, fiind utili în neutralizarea radicalilor liberi. Totodată, s-a dovedit că ţelina, prin diversitatea substanţelor pe care le conţine, în concentraţii variabile, ar putea avea nu doar efecte afrodiziace, ci şi un puternic impact asupra fertilităţii⁽¹⁰⁾. Efectul determinat de consumul acestei legume se poate manifesta prin creşterea libidoului, ceea ce poate genera îmbunătăţirea potenţei. Unele studii precizează faptul că ţelina ar asigura un aport ridicat de androsteron, considerat a fi un feromon pe care organismul l-ar putea produce⁽¹²⁾. Studiile privind comunicarea olfactivă a speciei umane bazate pe feromoni sunt controversate, fiind cunoscut faptul că feromonii ar putea juca un rol în inducerea comportamentului sexual, însă studii anatomoclinice pun la îndoială funcţionalitatea organului vomeronazal la om. Cu toate acestea, s-a demonstrat că ţelina ar modula nu numai nivelul hormonilor masculini, ci şi al celor feminini, putând determina creşterea libidoului la ambele genuri, având efecte şi în creşterea fertilităţii⁽¹²⁾.

Pe lângă proprietăţile afrodiziace, prin conţinutul de sodiu organic, ţelina poate avea beneficii în reglarea tensiunii arteriale, prin relaxarea muşchilor arteriali, producându-se dilatarea vaselor de sânge şi stimularea fluxului sanguin. Un alt efect constatat este cel uşor sedativ asupra sistemului nervos.

Vinul roşu

În cazul vinului roşu se poate spune că am putea vorbi de un afrodiziac ale cărui proprietăţi sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. În ceea ce priveşte compoziţia vinului, aceasta este destul de complexă, având în jur de 80% apă, 12-14% alcool, poate în unele cazuri şi mai mult, alături de o diversitate de elemente, printre care, în afară de quercetină, pot fi amintite resveratrolul, complexul de vitamine B (B1, B2, B5, B6), vitamina C, magneziu, mangan, potasiu şi calciu. Quercetina şi resveratrolul sunt antioxidanţi care îmbunătăţesc funcţiile sistemului circulator, libidoul şi starea de spirit, datorită efectelor vasodilatatoare ale flavonoidelor din boabele şi seminţele de struguri⁽¹⁵⁾. Studiile epidemiologice au arătat că vinul roşu are efecte benefice asupra bolilor cardiovasculare şi endocrine. Consumul de vin roşu, comparativ cu cel de vin alb, se corelează cu valori semnificativ mai mari ale testosteronului total şi liber, precum şi cu un nivel semnificativ mai mare de hormon luteinizant. Aceste informaţii sugerează faptul că vinul roşu este un inhibitor de aromatază⁽¹⁶⁾, iar acest lucru ar putea susţine ipoteza că este un factor ce ar putea fi benefic în încetinirea evoluţiei cancerului de sân. S-a dovedit faptul că un consum moderat de vin nu creşte riscul de boli cronice degenerative, ba mai mult, poate aduce beneficii asupra stării de sănătate, mai ales atunci când consumul său este parte a unei diete mediteraneene⁽¹⁴⁾. Cu toate beneficiile dovedite ale consumului de vin, trebuie să existe o preocupare constantă pentru promovarea consumului responsabil, în scopul prevenirii abuzului, în special în rândul tinerilor.

Concluzii

Proprietăţile afrodiziace ale unor alimente, condimente sau substanţe sunt susţinute mai mult sau mai puţin prin studii clinice, iar modul de obţinere, preparare sau consum poate influenţa conţinutul sau proprietăţile acestora. În acest context, s-ar putea afirma că, dincolo de proprietăţile dovedite, un rol important poate fi reprezentat de componenta placebo. Printr-un efect mental, de autosugestie, se poate realiza o stimulare a imaginaţiei sexuale şi determina o eliberare a energiei sexuale. Efectul mental poate fi stimulat de credinţa încetăţenită că anumite băuturi, mâncăruri sau arome ar stimula dorinţa sexuală şi ar revigora viaţa sexuală. Astfel, în Orient, exista credinţa că afrodiziacele ar putea reda tinereţea, motiv pentru care erau considerate un element la fel de important în viaţă precum alimentaţia sau igiena zilnică.

Cele mai frecvente beneficii au fost menţionate distinct pentru bărbaţi şi femei. Consumul de alimente afrodiziace la bărbaţi poate determina amplificarea dorinţei sexuale, ameliorarea sau îmbunătăţirea erecţie, iar în cazul femeilor poate prelungi şi intensifica plăcerea orgasmică.

Totuşi, anxietatea, stresul, obstacolele în relaţia de cuplu şi o alimentaţie dezechilibrată pot diminua calitatea vieţii de cuplu şi accentua inhibiţia sexuală. 

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat