Ajută-ţi medicul!

Are medicul nevoie de ajutor în exercitarea misiunii sale? În practica medicală modernă are nevoie atât de ajutor, cât şi de ajutoare. Paternalismul medical s-a întemeiat pe un imens orgoliu pentru că fondatorul, Asclepios, fiul lui Apolo, era totuşi semizeu. Mai apoi, practica medicală a devenit apanajul oamenilor, iar aceştia, în lipsa puterii divine, au dezvoltat un complex de superioritate bazat pe puterea cunoaşterii. Dacă îţi doreai putere asupra oamenilor şi nu puteai deveni rege, puteai în schimb deveni medic. Dezvoltarea şi difuzarea ştiinţei împreună cu eliberarea treptată a oamenilor de sub tiranie au dovedit că paternalismul medical e o formă de hybris, care mai devreme sau mai târziu este pedepsit. Asclepios a fost trăsnit de Zeus când a adus la viaţă un cadavru! Umilinţa în faţa imensităţii suferinţei umane, dar şi în faţa complexităţii de necuprins a medicinei moderne, este în final benefică pentru că orice contribuţie, din partea oricui, ajută.

Pacienţii sunt de multe ori prezentaţi ca victime ale erorilor medicale. Dacă cerem medicului doar competenţă tehnică şi îndemânare, putem foarte uşor să trecem cu vederea pacientul. Un vechi adagiu, desigur autoironic, spune: „Ce frumoasă ar fi medicina dacă nu ar exista toţi aceşti pacienţi care să ne sâcâie cu suferinţele lor!” Din fericire, pacientul nu este doar problema medicinei, ci poate fi şi parte a soluţiei dacă este implicat în propriile îngrijiri. Mulţi medici se tem, cu oarecare temei, că implicarea pacienţilor în îngrijire ar putea duce la creşterea numărului de reclamaţii şi la creşterea sarcinilor personalului medical, deja stresat şi insuficient. Desigur, efortul de a explica şi de a-l face pe pacient să înţeleagă costă timp şi nervi. Dar un pacient lămurit şi cooptat în procesul de îngrijire devine un membru valoros al echipei şi un aliat la nevoie. Să nu uităm că pacientul este martorul privilegiat al propriei suferinţe atât în calitate de obiect al tratamentului, cât şi ca observator constant al echipelor medicale care vin şi pleacă. Îngrijirea centrată pe pacient nu se poate lipsi de participarea activă a pacientului. Pacientul nu va dori sau nu va putea întotdeauna să participe, precum în cazul urgenţelor sau al terapiei intensive. El va trebui însă întotdeauna încurajat să se implice în iniţiativele privind siguranţa asistenţei medicale. Deci, nu se pune problema dacă pacientul să fie implicat în respectarea măsurilor de siguranţă, ci doar cum şi cu ce rezultat.

Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov doreşte să dezvolte o alianţă cu pacienţii pentru sporirea gradului de siguranţă a îngrijirilor medicale şi propune spre dezbatere un cod de conduită intitulat simplu Ajută-ţi medicul!.