SUPLIMENT REUMATOLOGIE

Alimentaţia şi stilul de viaţă al pacienţilor cu hiperuricemie şi gută – mit versus realitate

 Diet and lifestyle of patients with hyperuricemia and gout – myth versus reality

First published: 16 octombrie 2020

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Med.137.5.2020.3870

Abstract

The concern about the link between eating habits and gout has existed for over a hundred years, but nowadays scientific research aims to verify the multitude of information and opinions, as well as the presentation of evidence supported by epidemiological or clinical studies. Promoting healthy dietary behaviors, maintaining a normal body mass and a suitable food pattern are the factors that contribute to lowering the serum level of uric acid. The dietary care process in gout involves not only reducing the intake of purines, but also ensuring a nutritional balance, adequate amounts of nutrients, the inclusion in the diet of alkaline products, foods rich in antioxidants and an adequate amount of fluids. Even though, at present, the therapeutic base in gout is represented by pharmaceuticals, nutritional education and lifestyle change through diet and physical activity can significantly contribute to reducing the dose of drugs and thus to decrease their adverse effects and eliminating other factors which in turn constitute a risk to onset gout.

Keywords
gout, diet, nutrients

Rezumat

Preocuparea privind legătura dintre obiceiurile alimentare şi gută a existat de peste o sută de ani, dar în prezent cercetarea ştiinţifică urmăreşte verificarea multitudinii de informaţii şi opinii, precum şi prezentarea de dovezi susţinute prin studii epidemiologice sau clinice. Promovarea comportamentelor dietetice sănătoase, menţinerea unei mase corporale nor­ma­le şi a unui tipar alimentar adecvat sunt factorii ce con­tri­bu­ie la scăderea nivelului seric de acid uric. Procesul de îngrijire dietetică în gută implică nu numai reducerea apor­tului de purine, ci şi asigurarea unui echilibru nutriţional, prin can­ti­tăţi adecvate de nutrienţi, includerea în dietă de produse al­ca­li­nizante, alimente bogate în antioxidanţi şi o cantitate adec­va­tă de lichide. Cu toate că, în prezent, baza terapeutică în gu­tă este reprezentată de produsele farmaceutice, edu­ca­ţia nu­tri­ţio­nală şi modificarea stilului de viaţă prin dietă şi ac­ti­vi­tate fizică pot contribui esenţial la reducerea dozei de me­dicamente şi, implicit, la diminuarea efectelor adverse ale acestora, dar şi la eliminarea altor factori care, la rândul lor, constituie un risc pentru apariţia gutei. 

Cuvinte cheie

Guta este una dintre cele mai vechi boli articulare, însă rămâne şi în prezent cea mai cunoscută formă de ar­tri­tă inflamatorie. Incidenţa sa creşte progresiv şi în zi­le­le noastre(1). Este o patologie dureroasă, caracterizată de nivelul crescut al acidului uric.

Guta, cu o incidenţă de 1-2% în populaţia generală, este mai frecventă la bărbaţii cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani(2) şi a fost asociată cu alimente bogate în pu­ri­nă, frecvent întâlnite într-o dietă normală. Având în ve­de­re efectele secundare cunoscute ale medicamentelor care inhibă sinteza sau excreţia acidului uric, se caută me­to­de noi şi alternative pentru a asigura un tratament sigur al hiperuricemiei(3).

Dintre factorii de risc favorizanţi ai apariţiei gutei, pe pri­mul loc se află dieta(4). O dietă bogată în produse din carne şi fructe de mare, care conţin o cantitate mare de purine, precum şi consumul de băuturi îndulcite şi bere, cresc nivelul acidului uric, ceea ce duce la un risc mai mare de a dezvolta boala(5). O asociere între dietă şi dezvoltarea gutei a fost sugerată pentru prima dată încă din anul 1876(6). Cu toate acestea, relevanţa dietei a fost în mare măsură minimizată, odată cu apariţia unor noi tra­ta­mente farmacologice pentru această boală (atât în ata­cu­rile acute de gută, cât şi în forma cronică a bolii)(7,8). Cu toate că baza terapiei o constituie antiinflamatoarele ne­ste­roidiene pentru a diminua durerea şi inflamaţia(9) şi medicamente menite să scadă concentraţia acidului uric pentru prevenirea atacurilor recurente(10), educaţia nu­tri­ţională şi modificarea stilului de viaţă nu sunt în­tot­deauna încurajate şi implementate alături de tratamentul medical.

Datele din Australia au arătat că doar o proporţie foarte mică dintre pacienţii cu gută beneficiază de educaţie privind obiceiurile alimentare orientate spre sănătate şi profilaxie(11). Acest lucru poate fi consecinţa dificultăţii menţinerii unei diete cu conţinut scăzut de purină şi care necesită respectarea anumitor reguli, respectiv depunerea unui efort mai mare în planificarea zilnică a alimentaţiei.

Cu toate acestea, fiecare pacient ar trebui să respecte în primul rând o dietă cu conţinut scăzut de purine. Efectele unei astfel de diete au fost, în repetate rânduri, comparabile cu cele obţinute prin tratament medicamentos. Mai mult, modificarea obiceiurilor alimentare este mai rentabilă şi mai sigură decât farmacoterapia, datorită eliminării efectelor secundare ale medicamentelor(12). Aceasta nu înseamnă abandonarea totală a terapiei me­di­camentoase, ci faptul că planificarea raţională a me­niu­lui zilnic creşte şansa reducerii dozei de medicamen­te (inclusiv de întrerupere pe perioade mai lungi) şi, odată cu aceasta, eliminarea altor factori de risc pentru dez­vol­ta­rea gutei, cum sunt obezitatea sau sindromul meta­bolic(5). Aceste fenomene se datorează nu numai îmbu­nă­tăţirii sensibilităţi la insulină în ţesuturile periferice, ci şi efectelor benefice ale unei diete cu conţinut scăzut de energie, care este de obicei asociată cu o reducere a aportului alimentar de purine(13).

Creşterea greutăţii corporale este un factor de risc cunoscut pentru hiperuricemie. Studiile de laborator şi cele clinice au arătat o asociere strânsă între nivelurile se­rice de acid uric, pe de o parte, şi rezistenţa la insulină, sindrom metabolic şi obezitate, pe de altă parte. Hi­per­in­su­linemia inhibă excreţia acidului uric, în timp ce re­­du­­ce­rea greutăţii duce la reducerea producţiei de acid uric şi la scăderea ulterioară a uricozuriei(14,15).

Riscul bolilor cardiovasculare tinde să fie mai mic pen­tru persoanele care consumă soia şi produse din soia. Ini­ţial, se credea că soia induce hiperuricemie, dar stu­dii­le ulterioare au indicat că produsele din soia pot avea, de fapt, un efect benefic asupra nivelurilor de acid uric(16). A fost descris că în urma consumului de tofu nu s-au în­re­gistrat creşteri ale nivelului de acid uric, nici măcar la pacienţii cu gută ale căror niveluri serice de acid uric de­păşeau valorile normale(17). Mai mult, proteina din soia poate fi mai eficientă decât cazeina în reducerea ni­ve­lurilor de acid uric(18). Aceste constatări au fost confirmate de studii prospective randomizate, care au arătat că laptele de soia şi crema de soia sunt eficiente în reducerea greutăţii corporale(19). Astfel, în comparaţie cu alte alimente bogate în purine, produsele din soia par să aibă un impact limitat asupra nivelurilor de acid uric(20,21), deci pot fi consumate în cantităţi moderate de către pacienţii cu hiperuricemie.

Dieta în gută nu ar trebui să se bazeze doar pe un calcul simplu al cantităţii de purine din alimentele consumate, deoarece nivelurile de acid uric sunt, de asemenea, determinate de proprietăţile acide sau alcaline ale alimentelor(3) (tabelul 1).
 

Tabelul 1 Efectele alimentelor asupra nivelului de acid uric(3,22,23)
Tabelul 1 Efectele alimentelor asupra nivelului de acid uric(3,22,23)

Din păcate, dieta occidentală actuală include alimente cu densitate calorică ridicată (bogată în acizi graşi saturaţi şi zaharuri rafinate) cu un conţinut scăzut de substanţe nutritive, ceea ce duce la o aciditate crescută a urinei, determinând excreţia mai redusă a acidului uric(22). Prin urmare, în ultimul deceniu s-a pus un accent tot mai mare pe alimentele alcalinizante, care facilitează eliminarea acidului uric din organism. Aminoacizii cu sulf, care determină aciditatea urinei, sunt componenţi importanţi ai proteinelor animale, prin urmare o dietă bogată în carne facilitează producerea de urină cu un pH mai mic în comparaţie cu cel specific unei  diete sărace în proteine, dar bogată în legume şi fructe. Pacienţii care preferă carnea şi produsele din carne sunt mai predispuşi la dezvoltarea gutei decât vegetarienii. Astfel, mesele echilibrate corespunzător, mai bogate în alimente alcaline, sunt mai eficiente în eliminarea acidului uric decât o dietă cu conţinut scăzut de purină(3,22,23).

Majoritatea alimentelor neprocesate au un pH alcalin. Din păcate, tratamentul culinar şi prelucrarea alimentelor elimină cei mai valoroşi nutrienţi şi modifică pH-ul alcalin în acid, prin urmare este importantă menţinerea unui echilibru adecvat între alimentele alcaline şi cele acide, respectiv un raport de 3:1. Alimentele cu proprietăţi acide includ cafeaua (pH=4), berea (pH=2,5), Coca-Cola (pH=2), produse contaminate cu pesticide sau erbicide, produse care conţin aspartam, glutamat de sodiu sau alimente cu coloranţi. În schimb, ionii precum potasiu (pH=14), sodiu (pH=14), calciu (pH=12), magneziu (pH=9) şi cesiu (pH=14) au proprietăţi alcaline. De remarcat este faptul că proprietăţile acidifiante sau alcalinizante ale alimentelor nu au fost asociate cu pH-ul acestora anterior consumului lor(3,24). Un exemplu este lămâia, care are un pH acid, dar devine alcalină odată digerată şi metabolizată. În schimb, carnea, care are un gust alcalin, devine acidă ca urmare a proceselor metabolice şi scade pH-ul în organism(3,22,23).

Cu toate că un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie echilibrată nu sunt considerate terapii curative, acestea pot preveni apariţia bolii, iar în cazul în care boala deja există, dieta poate evita atacurile recurente (tabelele 2-4). O greutate corporală în limite normale scade riscul de a dezvolta guta, scade nivelul acidului uric din sânge şi, totodată, scade presiunea la nivelul articulaţiilor. Această scădere trebuie să fie progresivă, deoarece scăderile bruşte de greutate pot conduce la o criză de gută din cauza reducerii uricuriei(25).
 

Tabelul 2 Alimente recomandate pacientului cu gută(24)
Tabelul 2 Alimente recomandate pacientului cu gută(24)
Tabelul 3 Alimente permise pacientului cu gută(24)
Tabelul 3 Alimente permise pacientului cu gută(24)
Tabelul 4 Alimente contraindicate sau permise în cantităţi foarte mici în gută(24)
Tabelul 4 Alimente contraindicate sau permise în cantităţi foarte mici în gută(24)

Excesul de sare se evită, prin utilizarea condimentelor aromatice, pentru a da un gust plăcut preparatelor culinare, şi prin renunţarea la consumul de mezeluri şi produse conservate.

Având în vedere datele din literatura de specialitate, rezultatele studiilor nutriţionale ar trebui interpretate foarte atent, deoarece concluziile greşite pot duce la recomandări dietetice inadecvate, prin confuzii între mit şi realitate (tabelul 5).
 

Tabelul 5 Recomandări dietetice în gută, între mit şi realitate(26)
Tabelul 5 Recomandări dietetice în gută, între mit şi realitate(26)

Studiile epidemiologice şi clinice au arătat efectul consumului de alimente bogate în purină asupra nivelurilor de acid uric(10,27,28), dar există diferenţe notabile privind efectul bazelor purinice şi al metaboliţilor acestora asupra sintezei endogene de purină şi a nivelurilor de acid uric rezultate. Se consideră că adenina şi hipoxantina au cel mai mare potenţial uricogen dintre toate pu­ri­nele (mai ales în comparaţie cu cel al guaninei şi xan­ti­nei)(29). Mai mult, asocierea dintre aportul selectat de alimente şi apariţia gutei este mai complexă şi nu se da­to­rează numai conţinutului de purină, ci şi unui tipar ali­men­tar, al aportului de proteine, grăsimi şi produse al­ca­li­ni­zan­te(30). Cu toate că se recomandă aport moderat de alimente bogate în proteine, mai ales de origine animală(7), s-a demonstrat că proteinele au proprietăţi uricozurice şi facilitează excreţia acidului uric. Nivelurile serice de acid uric sunt determinate şi de calitatea, nu doar de cantitatea aportului de proteine(31). Cu toate că leguminoasele reprezintă o sursă bogată de purine, efectul lor asupra nivelurilor de acid uric depinde de compoziţia şi mărimea porţiilor dietetice.

S-a demonstrat că produsele lactate cu conţinut scăzut de grăsimi bogate în proteine reduc nivelurile de acid uric şi riscul de gută(10,20,21). Prin urmare, proporţia recomandată de grăsimi din dietă nu trebuie să depăşească 30% din aportul zilnic total de energie. În afară de fructele de mare şi alcool, carnea grasă este unul dintre factorii alimentari principali ai creşterii nivelurilor de acid uric şi ai apariţiei gutei(10,20,21). În schimb, aportul de carne slabă a arătat o corelaţie inversă cu nivelurile de acid uric(31). Reducerea aportului de grăsime animală, cu creşterea compensatorie a uleiurilor vegetale, este recomandată în contextul păstrării aportului energetic din grăsimi la valori normale. Deşi este mai importantă cantitatea decât calitatea grăsimilor din dietă, în cazul gutei se recomandă o reducere a aportului de grăsime animală şi o creştere compensatorie a consumului de grăsimi vegetale, datorită efectelor benefice ale acizilor graşi mono- şi polinesaturaţi asupra riscului cardiovascular asociat hiperuricemiei.

Proprietăţile acide şi alcaline ale dietei sunt determinate nu numai de tipul de alimente, ci şi de modul în care sunt preparate şi combinate în mese. Vegetalele bogate în clorofilă şi uleiuri sunt considerate a fi mai nutritive. Apele minerale alcaline ar trebui incluse în dietă. Mesele echilibrate în acest fel contribuie în plus la excreţia acidului uric prin urină, ceea ce creşte eficienţa dietei(26). O dietă pentru un pacient cu gută ar trebui să includă, de asemenea, şi aportul normal de componente nutriţionale de bază, vitaminele şi mineralele.

Alimentele recomandate a fi excluse, din cauza efectului semnificativ asupra nivelului de acid uric, sunt supele de oase şi carne, bulion, măruntaie şi mezelurile, conservele de carne şi peşte, peştele din familia Clupeidae (sardine, şprot, hering), unele brânzeturi (procesate, cu mucegai, cu cheag, cremoase, cu conţinut ridicat de grăsimi), grăsimi animale (seu, untură, slănină), porumbul, măcrişul, spanacul, rubarba, ciocolata, alimentele marinate şi anumite condimente (piper, muştar). O porţie zilnică de carne sau peşte nu trebuie să depăşească 100 g. Legumele bogate în purină (cum ar fi leguminoasele, varza, varza de Bruxelles, lintea, mazărea verde, fasolea albă) ar trebui limitate. Alcoolul, cafeaua, ceaiul negru, cacaua şi condimentele iuţi trebuie eliminate. Aportul zilnic total de acid uric nu trebuie să depăşească echivalentul a 500 mg, respectiv produsele care conţin această cantitate(26).

O recomandare importantă, deseori ignorată, este aportul adecvat de lichide (în special fluide alcaline, cum ar fi apele minerale alcalinizante), pentru a facilita eliminarea acidului uric(24).

Orele regulate de masă sunt esenţiale, în mod optim cu cântărirea porţiilor, mai ales în cazul alimentelor bogate în purine. Gustarea dintre mese ar trebuie evitată, iar ultima masă, servită cel târziu cu 3 ore înainte de culcare, pentru a preveni acumularea de acid uric în organism(7,24).

Alimentele bogate în carbohidraţi facilitează excreţia uratului din organism, în timp ce dieta bogată în grăsimi creşte recaptarea acestor compuşi la nivelul tubilor renali. Alimentele cu conţinut scăzut de purină, în afară de lapte, includ orezul, fructele şi ouăle, cu toate acestea, în cazul obezităţii sau al sindromului metabolic, trebuie avut în vedere necesitatea prevenirii simultane a dislipidemiei şi a hiperglicemiei.

Metoda optimă de tratare culinară este prepararea, fierberea într-o cantitate mare de apă (în special în ceea ce priveşte carnea). Prăjirea şi coacerea trebuie evitate(11,24).

Un stil de viaţă sănătos include automat şi o activitate fizică regulată. Ultimele cercetări au arătat că un adult trebuie să facă activitate fizică de cel putin 150 de minute pe săptămână (5 zile)(32,33). Pacienţilor cu gută nu le este interzisă mişcarea, aşa cum cred mulţi. Activităţile moderate sunt indicate în acest context, fiind recomandate mersul pe jos, înotul sau ciclismul. Activitatea fizică regulată poate reduce, de asemenea, riscul de a dezvolta alte boli cronice, cum ar fi bolile de inimă, accidentul vascular cerebral şi diabetul. Activitatea fizică asistată de specialişti asigură cadrul oprim de desfăşurare a unor exerciţii în condiţii de siguranţă(32,33).

În concluzie, guta rămâne cea mai cunoscută formă de artrită inflamatorie, care, netratată cu seriozitate, poate duce la o formă cronică. Afectează în special bărbaţii cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, iar în ceea ce priveşte prevalenţa la femei, guta apare în special după menopauză, când creşte concentraţia de acid uric. Cei care sunt diagnosticaţi cu această patologie nu se vindecă, iar simptomele pot fi recurente dacă nu urmează o terapie adecvată. Pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii celor diagnosticaţi cu această boală sau pentru a preveni apariţia ei, este indicat un stil de viaţă sănătos, cu o alimentaţie echilibrată. Dieta în gută trebuie să fie echilibrată în mod adecvat în ceea ce priveşte nutrienţii, să includă alimente cu conţinut scăzut de purine şi alcalinizante şi să ofere o cantitate adecvată de lichide.

Bibliografie

  1. Sydney CWT. Gout: A Disease of Kings. Contrib Nephrol. 2018;192:77-81.

  2. Zhu Y, Pandya BJ, Choi HK. Prevalence of gout and hyperuricemia in the US general population: the National Health and Nutrition Examination Survey 2007-2008. Arthritis Rheum. 2011;63:3136-3141.

  3. Kanbara A, Hakoda M, Seyama I. Urine alkalization facilitates uric acid excretion. Nutrition Journal. 2010;9:45.

  4. Healthline. Best Diet for Gout: What to Eat, What to Avoid. https://www.healthline.com/nutrition/best-diet-for-gout

  5. Healthline. Gout Treatment and Prevention. https://www.healthline.com/health/gout-treatments 

  6. Nuki G, Simkin PA. A concise history of gout and hyperuricemia and their treatment. Arthritis Res Ther. 2006;8(1):S1.

  7. Snaith ML. Gout: diet and uric acid revisited. Lancet. 2001;358:525. 

  8. Kim KY, Schumacher RH, Hunsche E, et al. A literature review of the epidemiology and treatment of acute gout. Clin Ther. 2003;25:1593-1617.

  9. Hainer LB, Matheson E, et al. Diagnosis, treatment, and prevention of gout. Am Fam Physician. 2014;90(12):831-6.

  10. Álvarez-Lario B, Alonso-Valdivielso JL. Hyperuricemia and gout; the role of diet. Nutr Hosp. 2014;29(4):760-70.

  11. Shulten P, Thomas J, Miller M, et al. The role of diet in the management of gout: a comparison of knowledge and attitudes to current evidence. J Hum Nutr Diet. 2009;22:3-11.

  12. Sutaria S, Katbamna R, Underwood M. Effectiveness of interventions for the treatment of acute and prevention of recurrent gout - a systematic review. Rheumatology. 2006;45:1422-1431.

  13. Ishizaka N, Ishizaka Y, Toda A, et al. Changes in waist circumference and body mass index in relation to changes in serum uric acid in Japanese individuals. 

  14. J Rheumatol. 2010;37:410-416.

  15. Dhingra R, Sullivan L, Jacques PF, et al. Soft drink consumption and risk of developing cardiometabolic risk factors and the metabolic syndrome in middle-aged adults in the community. Circulation. 2007;116:480-488.

  16. Nakagawa T, Tuttle KR, Short RA, et al. Hypothesis: fructose-induced hyperuricemia as a causal mechanism for the epidemic of the metabolic syndrome. Nat Clin Pract Neph. 2005;1:80-86.

  17. Chuang SY, Lee SC, Hsieh YT, et al. Trends in hyperuricemia and gout prevalence: Nutrition and Health Survey in Taiwan from 1993-1996 to 2005-2008. Asia Pac J Clin Nutr. 2011;20:301-308.

  18. Yamakita J, Yamamoto T, Moriwaki Y, et al. Effect of Tofu (bean curd) ingestion and on uric acid metabolism in healthy and gouty subjects. Adv Exp Med Biol. 1998;431:839-842.

  19. Bhathena SJ, Ali AA, Mohamed AI, et al. Differential effects of dietary flaxseed protein and soy protein on plasma triglyceride and uric acid levels in animal models. J Nutr Biochem. 2002;13:684-689.

  20. Lukaszuk JM, Luebbers P, Gordon BA. Preliminary study: soy milk as effective as skim milk in promoting weight loss. J Am Diet Assoc. 2007;107:1811-1814. 

  21. Choi HK, Atkinson K, Karlson EW, et al. Purine-rich foods, dairy and protein intake, and the risk of gout in men. N Engl J Med. 2004;350:1093-1103. 

  22. Choi HK, Curhan G. Coffee consumption and risk of incident gout in women: the Nurses’ Health Study. Am J Clin Nutr. 2010;92:922-927.

  23. Sebastian A, Frassetto LA, Sellmeyer DE, et al. Estimation of the net acid load of the diet of ancestral preagricultural Homo sapiens and their hominid ancestors. Amer J Clin Nutr. 2002;76:1308-1316.

  24. Hagos Y, Stein D, Ugele B, et al. Human Renal Organic Anion Transporter 4 Operates as an Asymmetric Urate Transporter. J Am Soc Nephrol. 2007;18:430-439.

  25. Balch P. Vindecare prin Nutriţie. Ed. Litera, Bucureşti, 2014, pp. 495-497, ISBN 978-606-686-622-4.

  26. Creff AF. Manual de dietetică în practica curentă. Ed. Polirom, Iaşi, 2010, pp. 87-89, ISBN 978-973-46-1651-0.

  27. Gryglet B. Diet in hyperuricemia and gout - Myths and facts. Reumatologia. 2014;52(4):269-275.

  28. Kim SY, Guevara JP, Kim KM, et al. Hyperuricemia and coronary heart disease: a systematic review and meta-analysis. Arthritis Care Res (Hoboken). 2010;62:170-180.

  29. Kim SY, Guevara JP, Kim KM, et al. Hyperuricemia and risk of stroke: a systematic review and meta-analysis. Arthritis Rheum. 2009;61:885-892.

  30. Sarwar G, Brule D. Assessment of the uricogenic potential of processed foods based on the nature and quantity of dietary purines. Prog Food Nutr Sci. 1991;15:159-181.

  31. Brule D, Sarwar G, Savoie L, et al. Differences in uricogenic effects of dietary purine bases, nucleosides and nucleotides in rats. J Nutr. 1988;118:780-786.

  32. Fellstrom B, Danielson BG, Karlstrom B, et al. The influence of a high dietary intake of purine-rich animal protein on urinary urate excretion and supersaturation in renal stone disease. Clin Sci. 1983;64:399-405.

  33. Eloy De Avila F, Bergamaschi SB, et al. Relevant aspects of imaging in the diagnosis and management of gout. Rev Bras Reumatol Engl Ed. Jan-Feb 2017;57(1):64-72.

  34. Li R, Yu K, et al. Dietary factors and risk of gout and hyperuricemia: a meta-analysis and systematic review. Asia Pac J Clin Nutr. 2018;27(6):1344-1356.

Articole din ediţiile anterioare

ALTĂ ÎNTREBARE | Ediţia 3 117 / 2017

Este normal ca medicina de familie să primească doar 6% din bugetul alocat sănătăţii?

Cătălin Petrencic

Evoluția bugetului alocat asistenței medicale primare din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate:

19 mai 2017
SUPLIMENT | Ediţia 1 139 / 2021

Obezitatea în sarcină şi consilierea antenatală dintr-o perspectivă multidisciplinară

Teodora Onciu, Remus Şipoş, Claudiu Mărginean

Trendul ascendent al răspândirii obezităţii în ultimul secol a adus cu sine creşterea incidenţei bolilor cardiovasculare, me­ta­bo­lice şi, inevita...

03 martie 2021
ANALIZE | Ediţia 1 139 / 2021

Rolul dietei autoimune paleo (AIP) în tratarea bolii Hashimoto (tiroidita cronică limfocitară)

Raluca Maior, Florina Daniela Ruţă, Remus Şipoş

Accentul mare pus pe tratarea bolilor autoimune prin inter­me­diul medicinei alopate a dus la limitarea tratamentelor bazate pe dietă şi stil de vi...

03 martie 2021
SINTEZE CLINICE | Ediţia 2 140 / 2021

Efectele suplimentării cu micronutrienţi în perioada de sarcină

Florina Daniela Ruţă, Remus Şipoş, Raluca Maior, Sofia Teodora Hărşan, Victoria Rus, Claudiu Avram

Comportamentul alimentar inadecvat antrenează un aport de micronutrienţi mai mic decât valorile recomandate, în rândul femeilor de vârstă reproduct...

03 aprilie 2021