Am avut și căutat șansa, în ultimii ani, să vizitez cât mai multe cabinete de medicină de familie din alte țări europene. A fost o îmbinare de curiozitate și dorință de învățare, perfecționare, dar și de a împărtăși cu alții ce se întâmplă în alte țări. Nu cred că iarba este mai verde peste hotare și nici că tot sau cele mai multe lucruri pe care le fac colegii din alte țări sunt mai bune decât în România. Sau că ar fi mai bine să copiem integral un sistem funcțional din altă parte. Ce caut mereu în aceste vizite este răspunsul la întrebarea pe care mi-a pus-o unul dintre medicii al căror cabinet l-am vizitat: ce facem noi mai bine sau mai prost, ce faceți voi mai bine sau mai prost și ce putem învăța unii de la alții? 

Am relatat pe blog(1) în urmă cu mai mult de un an tot ceea ce am observat într-un schimb de experiență de două săptămâni într-o clinică de medicină de familie din sudul Angliei. Una dintre diferențele cele mai mari pe care le-am ales ca temă și pentru acest număr al revistei este rolul asistentei medicale în cabinetul medicului de familie.
În privința duratei și a conținutului pregătirii(2) asistentelor medicale, inclusiv din România, acestea urmează cursuri teoretice în domeniul medical și fac foarte multe ore de practică medicală în contact direct cu pacientul. Cu siguranță, există diferențe între unitățile de învățământ medical, mai ales în țara noastră, și chiar diferențe individuale între cursanți, însă ceea ce merită subliniat este că pregătirea asistentelor este una predominant medicală. Apoi, merită menționate specializările și supraspecializările(3) pe care le pot face, existând în alte țări și asistente care consultă independent pacienți și decid diagnosticul și tratamentul, între anumite limite, sau care sunt complet responsabile de o cameră de gardă dedicată pentru traumatisme minore, fără să existe și un medic de gardă. Ținând cont de toate aceste lucruri, în mare parte deja cunoscute, este destul de ușor de înțeles cât de frustrantă este pentru asistentele medicale din România situația actuală întâlnită în multe cabinete de medicină de familie și ambulatoriu, în care asistenta medicală este mai degrabă o asistentă a medicului sau chiar o simplă secretară. Există, cu siguranță, și multe excepții, însă nu atât de multe. Anterior anului 1999 al reformei sanitare din România, dispensarele și policlinicile aveau personal mult mai numeros, existând și personal dedicat care se ocupa de activitățile mai degrabă de secretariat și administrative. În perioada reformei, la acest personal s-a renunțat, în cele mai multe cazuri din motive de subfinanțare, deși sistemul asigurărilor sociale de sănătate a demonstrat că era în continuare foarte necesar. Activitatea de secretariat a fost preluată, cu voie sau fără voie, de asistentele medicale, cărora astfel le-a rămas din ce în ce mai puțin timp pentru a-și exersa abilitățile medicale. 
În Croația, asistentele medicale au activitate relativ asemănătoare cu a celor din România, cu diferența importantă că aproape toate au spațiul dedicat în care lucrează, fără să stea în același cabinet cu medicul. Chiar și acolo unde spațiul nu a fost cel mai generos, medicii au căutat soluții prin compartimentări ale unor încăperi mai mari.
Puțin mai la vest, în Spania, asistentele medicale au, de asemenea, spațiile lor, dar și un rol mai bine definit și o activitate mai degrabă medicală. Măsurătorile, testele rapide, chestionarele și chiar consilierea sunt în sarcina asistentei medicale. Pacienții se programează la medic sau la asistentă, în funcție de consultația de care au nevoie.
În Anglia, asistentele medicale sunt specializate și supraspecializate, chiar cu studii de master în cazul celor care doresc să fie asistente-șefe în clinica de medicină de familie și să poată consulta independent anumiți pacienți, cărora să le stabilească diagnostice și prescrie anumite tipuri de medicamente. Asistentele care sunt doar specializate consultă și ele independent pacienți, în funcție de domeniu - pacienții diagnosticați cu diabet zaharat, astm, BPOC sunt monitorizați de asistentă, în consultații programate și cu o durată mai lungă, aproape dublă, față de durata unei consultații efectuate de un medic de familie. Testarea Babeș-Papanicolau este, de asemenea, realizată de o asistentă medicală, fără ca un medic să fie prezent. Pacientele se programează pentru testare și vin direct la asistenta medicală. Alte asistente sunt specializate în îngrijirea ulcerelor și escarelor, pentru pacienții care se pot deplasa la cabinetul medical. În tot acest timp în care în unele cabinete ale clinicii medicale sunt prezenți doar pacienți și asistente medicale, în alte cabinete sunt medici de familie și pacienți cu probleme mai complicate de sănătate, care necesită pentru diagnostic și tratament cunoștințele, abilitățile și expertiza medicului. Iar medicul are astfel timpul necesar să se ocupe de acești pacienți, deoarece asistentele medicale se ocupă și ele de pacienții cu alte probleme de sănătate pe care ele le pot gestiona independent și cu foarte multă satisfacție profesională. 
În toate cabinetele de medicină de familie din străinătate vizitate am văzut și foarte multe activități administrative. Sunt nelipsite din orice sistem de asigurări de sănătate. Este nevoie de înregistrarea activității și a datelor medicale, de codificare, raportare, decontarea serviciilor. Contează mai puțin dacă toate acestea au la bază hârtia sau sistemele electronice, amândouă cu avantajele și dezavantajele lor. Lucrul care contează este următorul: atât medicii, cât și asistentele medicale au date pe care trebuie să le înregistreze singuri, însă majoritatea activităților de secretariat care rămân sunt efectuate de personal dedicat, de secretariat, registratură, recepție, în funcție de dimensiunea cabinetului sau a clinicii medicale. Iar asistentele medicale rămân asistente medicale, și nu ale medicilor.