Un sistem de sănătate performant pune în cen­trul său, în mod firesc, sănătatea celor pe care îi servește. Și tot în mod firesc ar fi recomandabil să abordăm în sistemul de sănătate al unei țări nu atât conceptul curent al „stării de boală”, cât modalitățile de a implementa mecanisme op­ti­me de menținere a sănătății și de prevenire a stării de boală. Un sistem de sănătate are, în prin­ci­pal, trei actori: asiguratul, asiguratorul și fur­nizorul de servicii medicale și conexe actului me­dical.
În lume există două categorii principale de sisteme de sănătate:
  • În țările bogate, accentul este pus pe latura preventivă a sistemului, pentru simplul motiv că s-a evaluat clar raportul dintre cost și eficiență la nivel macroeconomic. Pentru a nu se ajunge la boală, suferință, invaliditate și a crește rata deceselor potențial prevenibile, aceste state investesc, în primul rând, în re­sur­sa umană educată - în corpul medical pe care îl au la dispoziție (prin politici de top în sănătate: supraspecializarea vârfurilor, im­por­tarea per­sonalului educat din țări sărace, acli­ma­ti­zarea sa în țara adoptivă și fidelizarea față de in­stituțiile în care lucrează). Un loc esențial în aces­te sisteme de sănătate îl ocupă educația pen­tru deprinderea unui stil de viață sănătos de la cea mai fragedă vârstă, dezvoltarea și im­plementarea metodelor de tip screening populațional pentru principalele categorii de îmbolnăviri cu risc vital major, profilaxia bolilor infecțioase severe prin vaccinare, protecția ma­mei și a copilului, protecția persoanelor vârstnice etc. Indiscutabil, procentul din Pro­du­sul Intern Brut (PIB) alocat prevenției în sănătate este pe măsură, mult peste media altor state, ceea ce demonstrează înțelegerea unui adevăr fundamental: nu poți avea performanță de vârf într-un domeniu dacă nu faci efortul de a investi permanent în acel domeniu.
  • În țările în curs de dezvoltare, accentul se pune pe latura curativă a sistemului. Cu alte cuvinte: „Asta este suma pe care o avem la dispoziție, asta putem face. Nu ne permitem să investim în prevenție, pe care o considerăm un lux inutil”. Se consideră că, în condițiile unor rezerve financiare precare, de subzistență, investirea în menținerea sănătoasă a resursei umane nu e necesară, pentru că se presupune/se speră în posibilitatea ca aceasta să nu se îm­bol­năvească prea des și prea grav, preluându-se doar povara socială a îmbolnăvirilor efective.
  • În țările sărace, sistemul de sănătate propriu este ca și inexistent. Acestea, din păcate, supraviețuiesc doar prin ajutorul primit și prin îndatorarea economică severă față de statele din prima categorie.
Întrebarea pertinentă a oricărui cetățean de rând care dorește să trăiască într-o țară cu un sistem de sănătate performant ar fi: ce ar trebui să ofere și să garanteze acest sistem unui cetățean, astfel încât acesta, la rândul său, să fie motivat să contribuie financiar la sustenabilitatea acestui sistem de sănătate? Teoria celor „5A” a fost dezvoltată și aplicată într-un domeniu de top al medicinei de către unul dintre promotorii implementării modelelor matematice în soluționarea unor pro­ble­me majore cu care se confruntă sistemele de sănătate (A. Thomson, 2015). Această teorie punc­tează faptul că răspunsul la întrebarea for­­mu­lată anterior comportă cinci aspecte, sin­te­ti­zate în cinci cuvinte (care, în limba en­gleză, încep cu litera „A”): 
1. Access - accesul la servicii de sănătate pre­ven­tive și curative, de bază, clar și trans­pa­rent de­finite, fără interpretări neloiale, stabilite în baza unui contract scris și semnat individual, între asigurat și asigurătorul de servicii de sănătate.
2. Awareness - conștientizarea cu privire la date, situații, condiții, detalii etc.; pacientul este instruit corect pentru a-și menține sănătatea, este permanent informat corect, decide liber și în cunoștință de cauză, conștientizează riscul îmbolnăvirii în cazul în care nu se prezintă la controale clinice periodice în rețeaua de asis­tență medicală primară. Acestea sunt pre­văzute pentru grupa sa de vârstă, gratuite, in­cluse în pachetul de bază și se acordă in­clusiv persoanelor neasigurate. Condiția de ba­ză pentru ca acest aspect să fie respectat de pacienți și de personalul medical implicat este ca prevederile asigurării medicale să fie cla­re, transparente, fără ambiguități. Astfel, asi­gurătorul poate să deconteze corect serviciile medicale efectuate de furnizor, în baza asi­gurării prezentate la acordarea respectivului serviciu.
3. Affordability - solvabilitatea pacientului; acesta își permite să cumpere pachete de servicii de sănătate suplimentare, în cazul în care asigurarea de sănătate de bază nu acoperă îngrijiri medicale suplimentare și/sau costuri hoteliere etc. Nu se includ aici serviciile de sănătate acordate în regim de urgență. Pe acestea, orice asigurat le primește în mod obli­gatoriu și fără discriminare, în virtutea asigurării medicale de bază (contract asigurat-asigurător), la standarde optime pentru sal­varea vieții sale și scoaterea în afara oricărui pericol vital.
4. Acceptance - acceptarea responsabilă a serviciilor de educație pentru prevenție. Pacientul colaborează în mod activ, implicat, pentru a beneficia de servicii medicale preventive, ceea ce ține de normele sociale de conviețuire într-o societate civilizată.
5. Activation - activarea ca pas final, după toate celelalte. Prevenția devine „piatra un­ghiu­la­ră” a sistemului de sănătate, impune reguli cla­re de interacțiune între actorii implicați: asi­gurat, asigurător, furnizor de servicii medicale și conexe actului medical, dar și un sistem social comprehensiv la ierarhizarea nevoilor fundamentale ale membrilor săi, la menținerea stării de sănătate fizică, mentală și psihosocială.
Rezultatele estimate sunt: accesul la servicii de bună calitate, redesenarea unor relații me­di­co-sociale mai eficace, funcționarea lor pe baza unor norme clare. Întrebarea per­ti­nen­tă a personalului medical care dorește să tră­ias­că într-o țară cu un sistem de sănătate per­formant este: care ar fi atitudinea corectă a sistemului față de personalul medical, astfel încât acesta, la rândul său, să fie motivat pen­tru a rămâne în acea țară, contribuind cu mun­ca sa la sustenabilitatea și performanța ace­lui sistem de sănătate? Accesul la servicii de bună calitate pentru asigurați, optimizarea ser­viciilor și eficientizarea relațiilor asigurător- asigurat, asigurător-furnizor de servicii medicale. Participarea și implicarea în procesul de Educație Medicală Continuă (EMC), pe plan intern și/sau extern, permanent, ar trebui încurajate și recompensate. EMC reprezintă un criteriu de calitate, esențial, în a putea oferi pacienților servicii medicale moderne, înalt performante. Deciziile pe care le luăm, pacienții pe care îi îngrijim impun pregătire temeinică, echilibru, concentrare. Nimic din toate acestea nu se pot derula perpetuu, fără împlinirea la nivel individual și de breaslă a nevoii de respect, încredere și valorizare socială, repoziționare corectă a întregului personal medical în cadrul societății civile și demnitate profesională.


Dr. Valeria Herdea

Președinte ARPMF,
Senior Editor