Eficacitatea terapiilor actuale în acanthosis nigricans

Introducere

Acanthosis nigricans (AN) se caracterizează prin piele de culoare închisă, îngroşată şi grosieră, cu o textură catifelată, fiind distribuită simetric pe gât, axile, antecubital şi în fosa popliteală, pliurile inghinale şi rareori la nivelul feţei, pleoapelor, regiunii ombilicale, articulaţiilor, palmelor, plantelor, mamelonului şi areolei⁽¹⁾. Prevalenţa variază de la 7% la 74%, în funcţie de mai mulţi factori. Apare cel mai frecvent la nativii americani, urmaţi de afro-americani, hispanici şi caucazieni, femeile de culoare având o prevalenţă mai mare. Din punct de vedere histopatologic, se evidenţiază hiperkeratoză şi papilomatoză⁽²⁾.

Acanthosis nigricans poate să apară ca manifestare a unei boli sistemice, de obicei asociată cu rezistenţa la insulină, diabetul zaharat, obezitatea, malignitatea internă, tulburările endocrine şi reacţiile medicamentoase⁽³⁾. Forma malignă este mai rară decât forma benignă, aceasta din urmă fiind frecvent asociată cu rezistenţa la insulină şi hiperinsulinemie şi, de asemenea, cu obezitate⁽⁴⁾. Nivelurile ridicate de insulină sunt mai mari la persoanele obeze cu acanthosis nigricans faţă de persoanele obeze fără acanthosis nigricans.

S-a propus folosirea acanthosis nigricans facial ca marker pentru rezistenţa la insulină⁽⁵⁾. La niveluri crescute, insulina care a traversat joncţiunea dermoepidermică se leagă de receptorii factorului de creştere asemănător insulinei, exercitând astfel efectele de promovare a creşterii sale prin proliferarea fibroblastelor şi keratinocitelor, dând naştere caracteristicilor acanthosis nigricans⁽⁶⁾.

Abordarea terapeutică

Tratamentul, în principal, trebuie îndreptat asupra bolii de bază care a determinat apariţia acanthosis nigricans. Reducerea în greutate poate rezolva leziunile hiperkeratotice legate de obezitate, iar corectarea hiperinsulinemiei poate reduce şi ea leziunile. În cazul acanthosis nigricans indus medicamentos, stoparea agentului cauzal duce la remiterea acanthosis nigricans; îndepărtarea chirurgicală a tumorilor este elementul principal al tratamentului în cazul acanthosis nigricans malign^(7,8).

Deşi conduita terapeutică principală este reprezentată de tratamentul cauzei primare, nu trebuie omise leziunile cutanate, având un impact important asupra calităţii vieţii pacientului^(9,10).

• Izotretinoina şi acitretina (retinoizi orali)

Retinoizii orali reprezintă o opţiune terapeutică pentru acanthosis nigricans. Tratamentul acanthosis nigricans cu retinoizi orali acţionează prin normalizarea creşterii şi diferenţierii epiteliale şi se face pe o perioadă îndelungată şi în doze mari, ulterior putând să apară recidive^(11,12).

Katz a tratat cu succes acanthosis nigricans extins asociat obezităţii utilizând izotretinoină în doză de 3 mg/kg/zi, însă acesta a recidivat după întreruperea tratamentului⁽¹³⁾. Walling et al., în urma administrării izotretinoinei 80 mg/zi, timp de două luni, au constatat ameliorarea acanthosis nigricans axilar cu 50% şi a celui palmar cu 90%; reducând doza treptat timp de un an, pacientul a prezentat recidivă⁽¹⁴⁾.

Özdemïr et al., în cazul acanthosis nigricans idiopatic generalizat, au utilizat acitretină 0,4 mg/kg x 2/zi. După 45 de zile, recuperarea a fost completă, dar ulterior, la două luni după începerea terapiei de întreţinere cu acitretină 0,4 mg/kg/zi, leziunile au reapărut⁽¹⁵⁾.

• Metformin şi rosiglitazona

Metforminul creşte sensibilitatea periferică la insulină, ceea ce duce la reducerea producţiei de glucoză, a hiper­insulinemiei, a greutăţii corporale, precum şi la o creştere a sensibilităţii la insulină la pacienţii cu rezistenţă la insulină şi acanthosis nigricans⁽¹⁶⁾. Comparând eficacitatea metforminului versus placebo în tratamentul pacienţilor cu acanthosis nigricans şi rezistenţă la insulină, la doza de 500 mg de trei ori pe zi timp de 3 luni s-au înregistrat ameliorări ale leziunilor la nivelul gâtului şi axilei, însă nu şi la nivelul degetelor şi coatelor⁽¹⁷⁾.

Tankova et al. au comparat eficacitatea metforminului şi rosiglitazonei la pacienţii cu acanthosis nigricans şi cu rezistenţă la insulină. După 12 săptămâni, cei care au luat rosiglitazonă au înregistrat reduceri mai mari ale nivelului de insulină, însă leziunile cutanate au avut o ameliorare redusă atât cu metformin, cât şi cu rosiglitazonă⁽¹⁷⁾.

Combinaţia metforminului cu tiozolidonele sau glimepirida ar putea potenţa efectul metforminului asupra acanthosis nigricans, în cazurile care nu răspund doar la metformin^(18,19). Metformin şi contraceptivele orale par să fie combinaţia ideală în tratamentul hiperandrogenemiei asociate cu rezistenţa la insulină şi cu acanthosis nigricans^(20,21).

• Terapia topică

Retinoizii topici sunt terapia de primă linie în acanthosis nigricans⁽¹⁾. Lahiri şi Malakar au urmărit ameliorarea clinică a acanthosis nigricans după aplicarea de tetrionină 0,05%. După 14 zile, toţi pacienţii au prezentat ameliorare, la 16 săptămâni, 80% din pacienţi au prezentat remiterea completă a leziunilor, iar recidiva a survenit în unele cazuri la 4 săptămâni după întreruperea tratamentului^(22,23). Alte studii şi cazuri raportate au utilizat tretionină 0,1% şi au avut rezultate favorabile după 10-14 zile de tratament^(24,25).

Terapia combinată poate fi, de asemenea, utilizată pentru a trata cu succes acanthosis nigricans. Combinaţii de tipul tretionină 0,05% şi cremă de lactat de amoniu 12% sau tretinoină 0,05%, hidrochinonă 4% şi acetonidă de fluocinolonă 0,01% s-au dovedit a fi eficiente^(26,27).

Calcipotriolul, un analog de vitamina D, este o altă opţiune de tratament pentru acanthosis nigricans, probabil datorită inhibării proliferării keratinocitelor şi promovării diferenţierii prin creşterea keratinocitelor de calciu intracelular şi a nivelului GMP ciclic^(1,28,29). Calcipotriolul s-a raportat a fi un tratament sigur, eficient şi bine tolerat pentru acanthosis nigricans^(30,31).

Peelingul chimic superficial este o altă variantă terapeutică pentru acanthosis nigricans. Acidul tricloracetic este un agent chimic exfoliant care determină distrugerea epidermei. Această distrugere este urmată de inflamaţie şi activarea reparaţiei plăgii, determinând reepitelizarea şi rezultând o piele mai netedă⁽¹⁾. Zayed et al. au observat o îmbunătăţire în ceea ce priveşte hiperpigmentarea, îngroşarea şi aspectul general al pielii în urma aplicării acidului tricloracetic, acesta având avantajul de a fi un compus stabil, sigur, uşor accesibil, ieftin şi uşor de preparat⁽³²⁾.

Concluzii

Terapiile actuale ale acanthosis nigricans sunt pro­mi­ţătoare. Cea mai mare problemă o reprezintă recidi­vele care apar frecvent odată cu oprirea tratamentului. Identificarea şi tratarea patologiei de bază sunt esen­ţiale pentru tratamentul eficient al acanthosis ni­gri­cans^(33,34). Pentru mai multe opţiuni terapeutice sunt necesare cercetări suplimentare. 

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.