Suntem în pragul toamnei, în anul de graţie 2024, un sezon al virozelor respiratorii, dar şi al campaniilor electorale pe diverse meridiane ale lumii. Corpul profesioniştilor medicali se pregăteşte deja pentru confruntarea cu o diversitate de patologii infecţioase, dar şi cu o creştere estimată a cazurilor de complicaţii sau decompensări la pacienţii cronici. În paralel, populaţia asistă şi chiar este parte la evenimente dramatice, unele cu intensitate catas­trofică, din sfera sociopolitică, militară sau climatică. Iar liderii politici şi pro­ta­go­niştii alegerilor îşi ascut săbiile pentru con­fruntările electorale decisive care urmează.

Mai există însă o parte, subterană, a acestui tablou cotidian al lumii în care trăim. De ani buni, tot ceea ce se ştia sau se cunoaşte acum ca fiind adevăruri ştiinţifice intangibile – de orice natură: medicală, socială, politică sau economică – bazate pe studii serioase, pe descoperiri şi pe efortul continuu şi incomensurabil al comunităţii ştiinţifice internaţionale – este subminat de o entitate ascunsă în hăţişul internetului şi al social media, cu numeroşi adepţi şi, mai ales, cu o plajă practic nemăsurată de  subiecte de abordat şi, în acelaşi timp, cu miliarde de potenţiale victime. Dacă George Orwell ar mai fi apucat zilele noastre, ar fi denumit această reţea de răspândire a infamiei, simplu: Ministerul Neadevărului. Dar, trăind  într-o lume tehnologizată, putem nominaliza mai pragmatic acest fenomen subteran al manipulării  ca fiind o industrie de fake news.

Fără îndoială că majoritatea opiniei publice cunoaşte deja efectele de până acum ale vehiculării informaţiei false sau distorsionate în diverse domenii: fenomenul Brexit, influenţarea rezultatului alegerilor  în Statele Unite în trecut, mişcările eurosceptice, dacă vorbim de lumea politică, sau ofensiva antivaccinistă globală, subminarea sistemului public de sănătate şi propagarea ştirilor pseudoştiinţifice – dacă ne referim la domeniul ştiinţei medicale.

 

Dar este „industria fake news” o ameninţare globală?

Înmulţirea ştirilor false produce în mod clar o preocupare semnificativă şi este, fără îndoială, tentant să  etichetăm acest fenomen drept o „ameninţare globală”. Cu toate acestea, este important să se desluşească mai bine acest proces iraţional până la urmă pentru binele public şi să se ia în considerare anumite nuanţe.

De ce este un motiv de îngrijorare? În primul rând, fenomenul produce o erodare a încrederii: ştirile false sub­mi­nea­ză încrederea în mass-media tra­di­ţio­na­lă şi în sursele de informare, fă­când mai dificilă discernerea adevărului de minciună. Acest lucru poate avea con­se­cinţe grave pentru procesele democratice, sănătatea publică şi stabilitatea societăţii. Apoi este procesul de diseminare a dezinformării: informaţiile false pot fi dăunătoare, ducând la consecinţe în lumea reală. Acestea pot varia de la incitare la violenţă şi ură până la răspândirea de informaţii eronate privind sănătatea, generând un real pericol pentru fiecare. Şi, nu în ultimul rând, manipularea şi propaganda cu falsuri: ştirile false pot fi utilizate pentru manipulare politică, influenţând opinia publică şi alegerile. Ele pot servi, de asemenea, ca instrument de propagandă, răspândind relatări tendenţioase sau false.

Pe de altă parte, sunt opinii care poziţionează acest fenomen în ansamblul mai cuprinzător al libertăţii de exprimare, un drept garantat de legile ţărilor democratice. Ca parte a acestei libertăţi, fenomenul fake news ar putea fi tolerat excesiv, iar acest lucru ar deveni el însuşi o ameninţare pentru climatul social şi politic.

Este  evident că nimeni, niciun om raţional, nu ar dori să experimenteze (sau să retrăiască) „beneficiile” unui regim absolutist şi coercitiv, materializat şi prin cenzurarea informaţiilor, opiniilor sau îngrădirea vehiculării acestora. Astfel încât, pentru neutralizarea urmărilor nocive ale acestui fenomen, soluţiile rămân a fi gândite şi aplicate de către societatea civilă însăşi, sprijinită de un cadru legislativ just. Considerând această opţiune ca fiind singura acceptabilă din punct de vedere moral, social şi democratic, experţilor în diverse domenii socio-umane (sociologi, psihologi), dar şi  medicilor, le revine misiunea de a se implica în desluşirea şi combaterea acestui proces de dezinformare şi manipulare generală, proces periculos până la a deveni dezastruos, dacă este ignorat.

Nu există niciun dubiu că, printre domeniile aflate în „vizorul” trollilor dezinformării, ştiinţa medicală şi să­nă­tatea publică sunt deja printre cele mai afectate. Ofensiva antivacci­nare, absurdităţile vehiculate împotriva practicii medicale bazate pe dovezi, desconsiderarea şi aducerea în derizoriu a inovaţiilor ştiinţifice în domeniul medical nu pot fi contracarate decât de profesioniştii sănătăţii. Cum? Prin educaţia şi informarea per­manentă a opiniei publice. Prin ati­tu­dinea promptă şi decisă în orice circumstanţă care ar atenta la sănătatea individului şi a colectivităţii.

 

Medicii şi specialiştii în sănătate au un rol esenţial în edu­ca­rea publicului.

În faţa dezinformării, corpul medical trebuie să ofere informaţii bazate pe dovezi ştiinţifice şi să explice într-un mod accesibil publicului larg concepte complexe din medicină, astfel încât să contracareze efectele fake news. Atitudinea corpului medical faţă de acest fenomen  trebuie să fie una de respingere şi combatere activă, apelând la toate mijloacele moderne de informare şi utilizând surse credibile şi oficiale. În timpul pandemiei de COVID-19, de exemplu, numeroase organizaţii medicale şi profesionişti au colaborat cu guvernele şi organizaţiile internaţionale pentru a promova vaccinarea şi măsurile de protecţie, răspunzând în mod activ la dezinformarea online.

Răspândirea rapidă a in­for­ma­ţii­lor corecte este esenţială. Comunicarea transparentă din partea autorităţilor şi actualizarea frecventă a informaţiei medicale reduc riscul de a da naştere unor teorii conspiraţioniste. Nu trebuie neglijat nici lobby-ul care trebuie făcut pe lângă platformele mari online (de exemplu, Google, Facebook sau Youtube) de a le convinge să identifice, să verifice şi să limiteze sau să interzică materialele audio-video apocrife, al căror conţinut poate induce în eroare publicul.  De altfel, unele platforme au început să marcheze sau să elimine conţinutul legat de sănătate care este fals sau periculos, pe baza recomandărilor venite din partea specialiştilor.

O atitudine publică a corpului medical în favoarea ştiinţei şi a apărării adevărului ştiinţific se înscrie, fără dubiu, printre îndatoririle de breaslă. Informarea periodică a populaţiei despre progresele înregistrate în diverse ramuri medicale, rezultatele pozitive ale studiilor ştiinţifice de anvergură ajută şi la încurajarea şi dezvoltarea unei gândiri critice la nivelul opiniei publice, al potenţialilor pacienţi. Verificarea informaţiilor primite apelând la surse oficiale (site-urile organismelor profesionale naţionale sau internaţionale, ale Guvernului sau Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii fiind surse cu acces liber) poate constitui unul dintre pilonii luptei contra dezinformării şi informaţiei false.

Etica profesională subliniază şi datoria fiecărui medic de a-şi proteja pacienţii şi de a acţiona întotdeauna în interesul sănătăţii publice. În acelaşi timp, este un adevăr evident faptul că promovarea informaţiilor false sau nefondate de către profesionişti din sănătate este considerată o încălcare gravă a eticii medicale şi poate atrage sancţiuni din partea organismelor profesionale.

Suntem în faţa unei provocări globale. Este imposibil de apreciat la momentul actual dacă această încercare va evolua către un pericol iminent sau universal. Este însă evident că unele stări de fapt stau la baza acestei situaţii. Dezordinea informaţională, facilitată şi de dezvoltarea exponenţială a inteligenţei artificiale şi a comunicării practic neîngrădite prin reţelele de internet, surclasează în acest moment ca­pa­citatea populaţiei de a se adapta ava­lanşei de ştiri, opinii şi materiale informative venite pe aceste căi, generând o criză reală – criza alfabetizării digitale

Luând în considerare aceste rea­li­tăţi, instituţiile academice şi de să­nă­tate publică (dacă ne referim strict la domeniul sanitar) ar putea să studieze impactul ştirilor false asupra sănătăţii populaţiei şi să dezvolte strategii adaptate pentru a face faţă noilor tipuri de dezinformare. Promovarea educaţiei mediatice şi încurajarea populaţiei de a verifica informaţiile utilizând surse sigure ar putea fi direcţii de dezvoltat în viitor. Astfel de eforturi ar avea doar o eficienţă limitată fără sprijin legislativ sau guvernamental. Încurajarea dezvoltării unei mass-media responsabile, mature şi riguroase, cu propria onoare profesională, creşterea responsabilităţii platformelor de internet în domeniul comunicării în masă, dar şi consolidarea instituţiilor democratice pot fi, de asemenea, obiective de abordat în atingerea scopului propus.

 

Quo vadis?..

În aşteptarea evenimentelor vii­toa­re, o întrebare se impune: încotro ne îndreptăm? Spre ce societate a urmaşilor noştri ne concentrăm energia, imaginaţia şi fructificarea tezaurului cunoaşterii umane acumulat până în prezent?