După cum se ştie, creierul nostru este format din două emisfere, care, deşi sunt foarte asemănătoare din punct de vedere anatomic, se deosebesc totuşi din punct de vedere funcţional. În timp ce emisfera stângă este logică, verbală, matematică, analitică, numerică, secvenţială, liniară şi temporală, emisfera dreaptă este sintetică, spaţială, holistică, intuitivă, emoţională, artistică, picturală, creativă şi implicată în recunoaşterea feţelor.
După cum se ştie, creierul nostru este format din două emisfere, care, deşi sunt foarte asemănătoare din punct de vedere anatomic, se deosebesc totuşi din punct de vedere funcţional. În timp ce emisfera stângă este logică, verbală, matematică, analitică, numerică, secvenţială, liniară şi temporală, emisfera dreaptă este sintetică, spaţială, holistică, intuitivă, emoţională, artistică, picturală, creativă şi implicată în recunoaşterea feţelor. Desigur că, pentru a da naştere unei personalităţi echilibrate, cele două emisfere ar trebui să colaboreze cât mai bine între ele. În realitate însă, la fiecare dintre noi se poate vorbi de dominanţa unei emisfere. La dreptaci se spune că predomină emisfera stângă. Dar şi la aceştia pot să predomine alte funcţii ale emisferei drepte. Aşa spre exemplu, unii dintre ei ar putea să aibă o gândire intuitivă, o viziune spaţială, un simţ artistic mai pronunţat şi aşa mai departe. Pe de altă parte, se spune că în unele profesii predomină emisfera dreaptă, iar în altele predomină emisfera stângă. Aşa spre exemplu la matematicieni predomină emisfera stângă, care este logică, matematică, analitică şi numerică. Iar la pictori predomină emisfera dreaptă, care este mai spaţială, mai picturală şi mai artistică. În acest caz, la radiologi ar trebui să predomine emisfera dreaptă, iar la internişti şi la psihiatri ar trebui să predomine emisfera stângă.Problemele s-au complicat însă foarte mult din cauza faptului că în ultimul timp toate specialităţile medicale au început să pună un accent tot mai mare pe imagistică, pe radiologie, pe ecografie, pe CT, pe RMN, PET, pe endoscopie, pe laparoscopie, pe citologie şi aşa mai departe, care solicită mai mult emisfera dreaptă a creierului. Pe de altă parte, nici ghidurile medicale nu solicită medicului decât să observe semnele corespunzătoare şi să aplice algoritmul indicat. De fapt, întreaga noastră civlizaţie, bazată mai mult pe imagine decât pe cuvinte, solicită mai mult emisfera dreaptă decât emisfera stângă. Chiar şi la congresele medicale, autorii apelează mai mult la aspectul artistic al imaginilor, decât la aspectele seci ale datelor ştiinţifice.
Acest lucru este favorizat şi de faptul că ochiul aduce peste 90% din informaţiile pe care le primeşte creierul. De aceea unii spun că o imagine face cât o mie de cuvinte. Dar, deşi imaginile sunt foarte importante, nici un organ de simţ nu poate rezolva integral problemele extrem de complicate ale omului contemporan. De aceea, toate informaţiile venite de la organele de simţ sunt supuse unor procese de integrare şi de prelucrare superioară. Se pare însă că dezvoltarea imagisticii, care a transparentizat organismul uman şi care a adus astfel servicii extraordinare medicinei contemporane, precum şi aplicarea ghidurilor, recomandate de medicina bazată pe dovezi, în care medicul nu trebuie decât să observe criteriile de diagnostic şi să aplice algoritmul corespunzător, apelează mai mult la emisfera dreaptă, decât la emisfera stângă a creierului.
De multe ori însă, fenomenele patologice sunt mult mai complicate, mai profunde şi mai subtile decât s-ar părea la prima vedere. În spatele unei tumori cerebrale, sau a unui chist ovarian, pe care le putem vedea foarte bine la RMN, se pot ascunde fenomene mult mai profunde, care nu pot fi văzute decât cu ochiul minţii, care este legat mai mult de emisfera stângă, decât de emisfera dreaptă.
De aceea, nici noi, care avem imensul avantaj de a vedea mult mai bine toate organele interne decât vedeau înaintaşii noştri, nu putem scăpa, dacă vrem să intrăm în profunzimea fenomenelor şi să personalizăm diagnosticul medical, de gândirea mult mai obositoare a emisferei stângi, pe care unii o denumesc ştiinţifică, spre deosebire de emisfera dreaptă, care ar fi mai artistică.
Probabil că performanţele deosebite ale unor medici constau tocmai în folosirea optimă a celor două emisfere. Probabil că ei fac un diagnostic diferenţial mai bun cu ajutorul emisferei stângi, care este mai analitică decât emisfera dreaptă. Căci Dumnezeu i-a dat omului cele două emisfere cerebrale pentru a rezolva cât mai bine problemele extrem de complicate cu care este confruntat.
Prof. As. Dr. Adrian Restian
Membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale