Cassandra Zwaan (foto) este medic de familie la Baarn, în Olanda. Româncă de origine (născută la Sinaia, pe 7 mai 1965), a absolvit Facultatea de Medicină Generală „Carol Davila” din București, în noiembrie 1989.


De câţi ani practicați medicina de familie în Olanda? 
Traseul profesional a fost mai complicat: în decembrie 1995 am absolvit Facultatea de Medicină Generală din Utrecht, apoi în perioada 1995-1999 am facut o specializare de Urgență/Traumatologie la Spitalul Academic Dijkzigt Rotterdam. Abia ulterior, în perioada 2000-2003, am făcut specializare în Medicina de Familie la Utrecht. Din 2003 şi până în prezent practic medicina de familie în oraşul Baarn (24.000 de locuitori), în cabinetul propriu de medicină de familie (3.100 de pacienţi), cu mulţi pacienţi cronici/vârstnici.

Mai ţineți minte primul pacient cu diabet pe care l-ați îngrijit? V-a fost vreodată teamă în timp ce îngrijeaţi un pacient?
Da, am avut emoţii, dar eram deja integrată într-un sistem funcţional, eram instruită prin cursuri specifice. Dar emoţii tot au fost, emoţii sunt... Și teamă există oarecum întotdeauna în medicină. Dar e o teamă constructivă, care te face să fii mai bun, mai atent, mai instruit.

Cine îi îngrijeşte în Olanda pe pacienţii diabetici și cine le dă tratamentul?
În Olanda, pacienţii cronici, cum ar fi cei cu diabet (cu sau fără dependență de insulină), BPOC, boli cardiovasculare, precum şi pacienţii vârstnici cu boli cronice complexe sunt trataţi în exclusivitate de către medicul de familie. El este managerul de caz, fiind zilnic la curent cu situaţia lor medicală (atât din punct de vedere clinic, cât şi psihosocial). De asemenea, medicul de familie este autorizat să prescrie orice fel de medicaţie pe care o consideră a fi necesară tratamentului bolnavului său cronic. Medicaţia prescrisă diabeticului este oarecum standardizată, are protocoale şi este prevăzută în ghiduri. Dacă există însă argumente valide, se poate prescrie şi medicaţie care nu este inclusă în protocol.

Există campanii de educaţie? Statul se implică? 
În Olanda există programe de informare în masă a populaţiei sănătoase, care promovează mişcarea şi regimul alimentar sănătos. Mersul pe bicicletă nu numai că este la modă, dar este stimulat de întreaga societate - patronul facilitează angajatului cumpărarea unei biciclete mai ieftine pentru a face naveta la serviciu cu ea, şi nu cu maşina. Sportul la sală este ieftin pentru toată lumea, iar mersul pe jos şi joggingul nu costă nimic... lucruri simple şi la îndemâna oricui. Costurile parcărilor în oraşele mari sunt substanţiale, pentru a stimula, printre altele, mersul pe jos. Companiile de asigurări de sănătate dau bonusuri asiguraţilor care nu folosesc serviciile din spital, mai ales în cazul bolilor cronice, şi sponsorizează programe de sport şi alte activităţi care duc la un regim de viaţă sănătos.

Care credeți că sunt modalităţile cele mai eficiente de a preveni sau întârzia complicaţiile diabetului zaharat?
Ca peste tot, modalităţile cele mai eficiente de a preveni sau întârzia complicaţiile diabetului zaharat sunt cele legate de modificarea modului de viaţă şi a regimului alimentar, pe lângă administrarea corectă a medicaţiei. Persoana care are cel mai mare credit în fața pacientului este, negreşit, doctorul de familie.

Cum se face practic în Olanda monitorizarea pacienţilor cu diabet? Aveţi cui delega o parte din sarcini?
Medicul de familie în Olanda lucrează după programe standardizate pentru detectarea şi tratamentul diabeticilor. Controalele de rutină (o dată la trei luni) le efectuează asistenta pentru pacienți cronici (specializare separată, angajată în cadrul cabinetului medicului de familie). Controlul anual îl face doctorul de familie. Acesta prescrie medicaţia de la A la Z a diabeticului, inclusiv insulina. Dieteticianul şi podologul sunt, de asemenea, consultaţi atunci când este nevoie. Aceste două specialităţi nu sunt arondate spitalului, ci sunt specialităţi de sine stătătoare în ambulatoriu. Tratamentul şi controlul cronicilor de către medicul de familie olandez iau circa o treime din timpul unei zile de lucru. De aceea, o bună parte din activitatea legată de îngrijirea pacienților cronici este delegată asistentei specializate (angajata medicului de familie). Chiar şi cu aceste ajutoare, este multă muncă, dar sunt şi satisfacţii, căci pacientul olandez are mare încredere în medicul său de familie.

Cum vă instruiţi voi, medicii de familie olandezi, ca să puteţi îngriji bolnavii cu diabet?
Pentru a putea lucra conform protocoalelor şi a trata corect pacientul diabetic, trebuie să urmăm cursuri de perfecţionare o dată la doi ani, împreună cu asistenta noastră specializată în îngrijirea pacienților cronici. Cursurile conţin atât teme medicale/clinice, cât şi teme privind educaţia şi consilierea în vederea schimbării modului de viaţă şi a obiceiurilor alimentare. Poate nu e întotdeauna uşor, dar intră în normalitatea noastră.

Cât sunt de receptivi olandezii la recomandările privind stilul de viaţă? Sunt ei diferiţi faţă de pacienţii români?
Pacienţii cu diabet zaharat sunt peste tot la fel, nu degeaba au dobândit această boală. În general se îmbolnăvesc din cauza sedentarismului şi/sau a regimului alimentar nesănătos. În puţine situaţii este vorba de cazuri genetice. Şi dacă sunt genetice, este vorba şi de transmisia genetică a unor obiceiuri vicioase de regim alimentar şi sedentarism/obezitate. Receptivitatea pacienţilor olandezi la recomandările privind regimul de viaţă este foarte diversă şi cred că nu este diferită de cea a pacienţilor români. Arta doctorului de familie (indiferent de ţara în care lucrează) este să reuşească să atingă coarda sensibilă a fiecărui pacient şi împreună cu el să pornească pe drumul sănătos al schimbărilor regimului de viaţă. Şi de fiecare dată când pacientul a obţinut mici rezultate şi schimbări în bine, să îl premieze cu un cuvânt frumos şi încurajări, ca să meargă mai departe. Şi să îi vorbească în limbajul lui şi la nivelul pacientului. Consultaţiile cu termeni „din cărţi”, fără a ţine cont de puterea de înţelegere a pacientului, nu duc la niciun rezultat şi la nicio schimbare de comportament.

Care sunt situaţiile în care medicul de familie olandez trimite pacienţii la diabetolog şi cum colaborează concret acesta cu diabetologii?
Doar în cazuri deosebite, ce nu pot fi rezolvate în ambulatoriu, se apelează la expertiza diabetologului. Cel mai frecvent se comunică telefonic (consult prin telefon) şi în cazuri foarte rare este trimis pacientul la specialist. Colaborarea cu medicul specialist este foarte bună şi eficientă. Interesul ambelor părţi este ca pacientul să fie tratat cât mai mult în ambulatoriu şi în mediul lui natural. 
Cât şi cum încarcă birocraţia activitatea medicului de familie în Olanda?
Pentru că totul se produce informatic (reţete, consultaţie), birocraţia este minimizată. Mai avem birocraţie, dar aplicaţiile informatice funcţionează bine şi ne ajută mult. Un consult (control periodic) al diabeticului durează circa 15 minute.

Cât durează cu aproximaţie programarea unui pacient cronic la colegi din diverse specialităţi?
Depinde. La diabet nu durează mult, circa o săptămână, tocmai pentru că diabetologul este consultat numai în cazuri de excepţie. Şi reamintesc că există şi consultaţia telefonică, ce rezolvă o bună parte dintre probleme. 

De ce mai mor în secolul al XXI-lea pacienţii cu diabet din Olanda?
În secolul nostru, în Olanda nu se mai moare de complicaţiile diabetului (decât în cazuri izolate). Diabeticii ajung în Olanda la vârste onorabile de 85-90 de ani. Acest lucru se datorează, pe de o parte, monitorizării conform protocoalelor a diabeticilor de către doctorii de familie şi, pe de altă parte, dezvoltării explozive a cardiologiei intervenţionale, dar şi a programelor de prevenţie cardiovasculară, ajunse aici la maturitate.

Care credeți că sunt două deosebiri majore ale celor două sisteme de sănătate (românesc şi olandez)?
Marea diferenţă între sistemul de sănătate românesc şi cel olandez este că sistemul olandez se bazează foarte mult pe medicina de familie - aşa-numita linie întâi. Se investeşte mult în formarea şi şcolarizarea periodică şi sistematică a medicului de familie. Pacientul olandez are mare încredere în medicul lui de familie şi nu îşi doreşte să meargă la spital dacă problemele pot fi rezolvate în „linia întâi”.

Ce ați recomanda decidenţilor din sănătatea românească pe această temă a diabetului zaharat?
Simplu. Să investească în pregătirea, în dezvoltarea și în în­curajarea „liniei întâi”.

Ştiu că aveţi o echipă care colaborează excelent cu medici de familie din România. Ce proiecte aveţi în prezent?
Ne place în România, iar eu sunt legată de ţara mea natală. Colaborăm foarte bine cu nenumăraţi medici de familie din România, venim în mod regulat la Iaşi, unde ţinem cursuri de perfecţionare pentru medicii de familie din mediul rural şi urban (prin Fundaţia „Semper Amici”). De asemenea, suntem invitaţi la evenimente naţionale ale SNMF. Venim cu drag în România ori de câte ori este nevoie de expertiza noastră.

Aveți medic de familie? Cum colaborați cu el?
Da, am medic de familie! Nu mă doftoricesc singură, nici pe mine, nici copilul, nici bărbatul. Cred că este nevoie de obiectivitate profesională. Este un bun coleg în care am mare încredere, aşa cum am încredere în general în medicina de familie.   n

Interviu realizat de dr. Rodica Narcisa Tănăsescu