Nu cred că există o profesie mai încărcată de probleme etice decât profesia medicală. De aceea, în domeniul eticii s-a diferenţiat un subcapitol special de etică aplicată, şi anume etica medicală.
Etica a cunoscut diferite abordări, iar sistemele etice au fost ordonate în jurul ideilor de: lege, datorie, obligaţie, virtute, fericire, principii, consecinţe etc. Indiferent de sistemul etic, lumea eticii s-a construit în jurul a două concepte de bază: valoare şi datorie. Valorile pot fi identificate în rândul tuturor oamenilor şi societăţilor şi oferă identificatori unici ai acelor culturi, fiind promovate de religii, tradiţii culturale, istorie etc. Ele reprezintă fundamentul multor altor concepte derivate, cum ar fi principiile, normele, legile, virtuţile etc. Datoria constituie normele de valorificare a valorilor. Există elemente universale care nu se schimbă în moralitatea umană, reflectând limitele logice a ceea ce contează ca parte a discursului moral (de exemplu, a nu face rău celorlalţi sau a spune adevărul) şi există elemente condiţionate istoric şi particulare. Din punct de vedere structural, moralitatea este întotdeauna la fel, dar conţinuturile sale sunt, cel puţin într-o anumită măsură, variabile.
Cum ne poate ajuta raţionamentul etic în pratica profesiei?
În medicină, prezentarea unei probleme (a unui caz) care ridică probleme morale este adesea percepută ca un conflict etic. Scopul analizei conflictelor etice este de argumentare şi de a ajuta medicii să rezolve şi acest tip de probleme atunci când iau decizii.
Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să analizăm cu atenţie faptele cazului, scăzând gradul de nesiguranţă în acest domeniu (pe cât este posibil) şi corectând percepţiile greşite. Trebuie să ţinem cont că percepţia noastră despre fapte este influenţată de educaţie, cultură, expertiză personală şi experienţa noastră. La fel şi a pacientului. În plus, consideraţiile medicului trebuie să se extindă dincolo de faptele medicale propriu-zise şi trebuie să considere pacientul ca un întreg. Un exemplu din practică: cel mai adesea am fost întrebat de către colegi cum să se comporte în cazul în care pacientul face parte dintre Martorii lui Iehova, care refuză transfuzia de sânge din cauza credinţelor lor sincere religioase, dar în acelaşi timp el cere ajutor calificat, medical, pentru a i se salva viaţa. Analiza unui astfel de caz începe prin identificarea şi descrierea conflictului etic pentru a putea permite în continuare desfăşurarea discuţiilor lipsite de ambiguitate. La o primă vedere s-ar părea că, la cazul în speţă, orice decizie ar fi luată nu va fi cea corectă, deoarece va fi încălcată o valoare importantă. Cele două valori implicate aici şi care intră în contradicţie sunt respectul pentru bunăstarea spirituală, pe de o parte, şi respectul pentru bunăstarea fizică, pe de altă parte. La început, s-ar părea că nu putem respecta ambele valori. S-ar părea că va trebui să alegem între extreme şi să sacrificăm o valoare pentru cealaltă, crezând însă că orice am alege vom greşi. Să încercăm să respectăm toate valorile implicate şi, pe cât posibil, să găsim un mod de a salva pacientul fără a-i ignora credinţele religioase. Trebuie deci să cunoaştem nu numai aspectele medicale ale cazului, dar şi aspecte ce ţin de cultura şi spiritualitatea pacientului. Trebuie să ştim că în jur de 12% dintre Martorii lui Iehova nu sunt total de acord cu doctrina sângelui formulată de Watchtowerfi şi de aceea trebuie în primul rând să facem o evaluare a credinţelor individuale în ceea ce priveşte sângele. Dacă pacientul nostru se opune total transfuziei, trebuie să apelăm la alte posibilităţi disponibile în prezent. De exemplu, s-au dezvoltat tehnici chirurgicale fără sângerare. În clinicile din SUA pentru Martorii lui Iehova, la un transplant de cord, pierderea de sânge este de 50-100 ml de sânge. Le putem însuşi şi noi. Apoi putem utiliza, de exemplu, alternative la transfuzie, cum ar fi substanţe ce pot fi folosite ca înlocuitori ai sângelui şi duc la mărirea volumului sangvin sau medicamente care cresc aportul de oxigen. În acelaşi timp, dacă nu este o urgenţă, trebuie să încercăm să compensăm anemia prin tratamente eficiente. Nu trebuie să ne limităm la soluţia cea mai simplă pentru noi – transfuzia. Cu atât mai mult, cu cât „criza de sânge” este o realitate şi trebuie o mare reţinere în utilizarea acestei terapii – doar că ultima pentru a salva viaţa unui bolnav. În acest mod, cerinţele etice aparent contradictorii pot fi satisfăcute. Bineînţeles că o astfel de analiză nu include situaţiile de urgenţă în care viaţa este pusă în pericol iminent şi nu ai timp să deliberezi şi să îţi pui probleme etice. În concluzie, rezultatul dorit al acestor activităţi de reflectare asupra raţionamentului etic este să se ajungă la deciziile înţelepte. Iar înţelepciunea medicală este arta luării deciziilor bine gândite şi este virtute morală prin excelenţă.