Viaţa cunoaște scene și se spune că este împărţită în acte,
dar cortina se lasă o singură dată
.”

Mircea Eliade

 Odată cu decesul unei persoane, patrimoniul acesteia se transmite succesorilor săi legali sau testamentari, în conformitate cu prevederile art. 953 din Codul civil (moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă).

Transmisiunea prin moştenire a bunurilor ce compun praxisul unui medic de familie are un regim special. La prima vedere, problema poate părea simplă, însă în practică există dificultăţi generate în principal de trei aspecte:

a) praxisul unui medic de familie include patrimoniul de afectaţiune profesională al medicului;

b) exercitarea profesiei de medic se face sub condiţia unor autorizări;

c) praxisul unui medic de familie are principalele venituri obţinute din relaţia contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Se poate transmite praxisul unui medic de familie prin succesiune?

Răspunsul la această întrebare este unul pozitiv, acest tip de transmitere fiind reglementat în mod expres prin:

  • Art. 69 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 (preluarea activităţii unui praxis existent de către un alt medic de familie, în condiţiile încetării activităţii medicului titular, se face prin transmiterea patrimoniului de afectaţiune profesională deţinut către medicul care preia praxisul. Noul deţinător va aduce la cunoştinţă direcţiilor de sănătate publică teritoriale, caselor de asigurări de sănătate, respectiv pacienţilor, preluarea praxisului) şi prin
  • Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1322 din 2006 privind aprobarea normelor de stabilire a criteriilor şi metodologiei de preluare a activităţii unui praxis existent.

În ce constă praxisul unui medic de familie?

Conform art. 1 din Ordinul 1322/2006 - praxisul de medicină de familie, denumit în continuare praxis, reuneşte patrimoniul de afectaţiune profesională, infrastructura cabinetului şi clientela reprezentată de pacienţi şi de alţi beneficiari ai serviciilor oferite de cabinet sau, conform art. 60 lit. i din Legea nr. 95/2006, praxisul de medicină de familie reuneşte patrimoniul de afectaţiune profesională, infrastructura cabinetului aflată în proprietatea sau în folosinţa medicului şi clientela.

Patrimoniul de afectaţiune profesională reprezintă:

  • Conform art. 31, alin. 3 Cod civil:

Mase patrimoniale şi patrimonii de afectaţiune:

(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia.

(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau al unei afectaţiuni numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

(3) Patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare constituite potrivit dispoziţiilor titlului IV al cărţii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii.

  • Conform art. 60 lit. h din Legea nr. 95/2006: totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor medicului, afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia.

Acesta poate cuprinde, aşadar, bunuri (fie ele mobile, imobile, corporale sau necorporale), drepturi şi obligaţii constituite ca o diviziune a patrimoniului persoanei.

Infrastructura cabinetului medical, aşa cum este definită de art. 2 din Ordinul nr. 1322/2006, este reprezentată de spaţiile/imobilele în care se desfăşoară activitatea cabinetului/cabinetelor şi a punctului/punctelor de lucru, cu anexele şi terenul aferent.

Prin urmare, din punct de vedere juridic, infrastructura cabinetului este reprezentată în patrimoniul de afectaţiune al medicului prin dreptul pe care medicul respectiv îl are asupra spaţiilor, punctelor de lucru, anexelor şi terenului aferent, idee ce rezultă şi din art. 8 al aceluiaşi ordin. Astfel, atunci când se va vorbi de transmiterea infrastructurii unui cabinet medical, în fapt, se vorbeşte despre cedarea dreptului de proprietate sau de folosinţă pe care titularul îl are asupra bunurilor ce compun infrastructura cabinetului. În funcţie de natura dreptului, aceasta va avea loc prin moştenire, vânzare sau încheierea unui nou contract de comodat/închiriere etc. între titularul dreptului de proprietate şi dobânditorul praxisului.

Clientela este definită de art. 1 al Ordinului nr. 1322/2006 ca fiind reprezentată de pacienţi şi de alţi beneficiari ai serviciilor oferite de cabinet. În ceea ce priveşte clientela, trebuie făcute câteva menţiuni referitoare la importanţa aspectului patrimonial al acesteia.

Întrucât medicii de familie oferă un serviciu intuitu personae, la prima vedere ar părea că aspectul patrimonial al numărului şi compunerii clientelei este unul de neglijat, însă, în realitate, impactul clientelei asupra venitului medicului este unul semnificativ.

Medicii de familie sunt remuneraţi în baza contractelor încheiate cu Casa de Asigurări, în care se prevede remunerarea direct proporţională cu numărul de clienţi: atât plata per capita, cât şi plata pentru serviciile prestate.

Pe de altă parte, medicii de familie mai pot avea diferite contracte de prestări servicii sau contracte pentru realizarea de diverse investigaţii realizate cu aparatura din patrimoniul de afectaţiune propriu.

Privită din această perspectivă, se poate observa că există similarităţi între clientela unui medic de familie şi cea a unui alt profesionist sau a unui comerciant.

În privinţa clientelei, doctrina a apreciat (în materie comercială, cel puţin) că, deşi comerciantul nu are un drept subiectiv asupra clientelei, clientela este evaluată în momentul transmiterii fondului de comerţ şi deci comerciantul consideră că are o clientelă proprie.

Tot prin comparaţie cu dreptul comercial putem observa că factorii ce influenţează clientela sunt, într-o mare măsură, aplicabili şi clientelei unui medic de familie (pacienţilor săi):

  • factorii interni, care fac parte din fondul de comerţ şi care pot fi obiectivi (de exemplu, amplasamentul, calitatea imobilizărilor productive) sau subiectivi (prin raportare la personalul întreprinderii, fidelitatea clienţilor, calitatea prestaţiei efectuate, dinamismul), precum şi
  • factorii externi, care influenţează clientela (între care se includ elementele legate de concurenţă, piaţa deţinută etc.).

Pentru aceleaşi raţiuni ca şi în materie comercială se poate aprecia că, deşi medicul nu are un drept subiectiv asupra clientelei (cu atât mai mult cu cât prestarea serviciilor medicale se face cu respectarea unor condiţii foarte stricte, prestarea serviciului de sănătate de către medic nu poate avea loc decât personal), în cazul transmiterii unui praxis, clientela deja existentă este evaluată la momentul preluării şi se poate afirma că un medic de familie are o clientelă proprie.

Este adevărat că nu se poate garanta transmiterea efectivă a clientelei către cel ce preia praxisul (pacienţii fiind liberi să solicite înscrierea pe listele unui alt medic), însă această problemă există şi în materie comercială, fără a fi de natură a diminua importanța evaluării clientelei.

Am făcut aceste precizări cu privire la clientelă pentru a evidenţia importanţa ei patrimonială, pentru a puncta necesitatea referirii corespunzătoare la clientelă în cadrul unui contract de vânzare ce are ca obiect un praxis medical.

Cui îi poate fi transmis un praxis medical?

Conform Ordinului nr. 1322/2006, praxisul medical poate fi transmis, în caz de deces:

  • moştenitorilor legali, în condiţiile art. 17; în cazul decesului titularului cabinetului cu un singur medic, preluarea activităţii se face în următoarele condiţii:

a) dacă moştenitorii legali îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 din Ordinul nr. 1322/2006, aceştia pot prelua activitatea cabinetului (preluarea activităţii poate fi realizată de către un medic specialist de medicină de familie, persoană fizică, ori de o unitate sanitară cu profil de medicină de familie, în formele de organizare prevăzute de lege, prin reprezentantul legal, în care cel puţin un medic este confirmat în specialitatea medicină de familie);

b) dacă moştenitorii legali nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 din Ordinul nr. 1322/2006, aceştia pot decide în conformitate cu art. 5 din Ordinul nr. 1322/2006 asupra modalităţii de preluare a activităţii de către un medic de familie care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6 din Ordinul nr. 1322/2006 sau pot decide, cel puţin, angajarea unui medic de familie înlocuitor pentru o perioadă determinată. Termenul maxim pentru definitivarea preluării activităţii cabinetului de către un nou medic este de un an de la decesul fostului titular. Dacă în această perioadă situaţia nu se reglementează, autorităţile locale, în colaborare cu autorităţile de sănătate publică la care este înregistrat cabinetul, vor întreprinde toate demersurile prevăzute de lege privind înfiinţarea unui nou cabinet de medicină de familie de către un nou titular;

c) dacă nu există moştenitori legali, autorităţile locale, în colaborare cu autorităţile de sănătate publică la care este înregistrat cabinetul, vor întreprinde toate demersurile prevăzute de lege privind înfiinţarea unui nou cabinet de medicină de familie de către un nou titular. Pentru o perioadă de maximum un an, activitatea poate fi preluată de către un medic de familie înlocuitor;

d) dacă nu există moştenitori legali şi infrastructura, precum şi alte elemente ale fondului comercial al cabinetului s-au aflat în proprietatea medicului defunct, situaţia acestora se reglementează în conformitate cu legea, sau

  • moştenitorilor testamentari, aşa cum rezultă din art. 5 lit. c din Ordinul nr. 1322/2006 (obiectul preluării activităţii unui praxis îl reprezintă patrimoniul de afectaţiune profesională. Modalităţile de preluare a activităţii unui praxis pot fi: donaţia, legatul, făcute în condiţiile Codului civil, art. 800 şi următoarele). Textul face referire la art. 800 din fostul Cod civil, căruia îi corespunde actualmente art. 984 alin. 2 din actualul Cod civil (nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament).

În ce condiţii poate fi transmis un praxis medical?

În cazul moştenirii legale trebuie distins după forma de organizare profesională a medicului decedat. Astfel, în cazul în care acesta era titular al unui cabinet din cadrul unei structuri de organizare asociative, praxisul acestuia va urma prevederile din statutele unităţilor sanitare cu personalitate juridică, respectiv ale contractelor de asociere; în lipsa unor asemenea prevederi exprese, sunt aplicabile prevederile art. 17 din Ordinul nr. 1322/2006 privitoare la moştenirea legală, prevederi pe care le vom trata mai jos.

În cazul existenţei moştenitorilor legali, se pot distinge două cazuri:

  • cel în care moştenitorii (sau cel puţin unul dintre aceştia) îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 6 al aceluiaşi ordin (este medic specialist de medicină de familie) şi
  • cel în care moştenitorii legali nu îndeplinesc această condiţie.

În cazul în care doar unul dintre moştenitorii legali îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 6 al Ordinului nr. 1322/2006, acesta va putea prelua activitatea cabinetului, cu respectarea condiţiei impuse de art. 70 din Legea nr. 95/2006, respectiv de a nu fi titular a mai multor cabinete de familie.

Dacă însă există mai mulţi moştenitori, cel care îndeplineşte condiţia va putea prelua praxisul doar cu acordul celorlalţi moştenitori, respectiv prin efectuarea partajului succesoral.

În cazul în care moştenitorul care are calitatea de medic specialist în medicină de familie doreşte să preia praxisul şi lipseşte acordul celorlalţi moştenitori, conform prevederilor legale în materie succesorală, notarul public va îndruma părţile către instanţă.

Dacă însă nici unul dintre moştenitorii legali nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a prelua praxisul defunctului, aceştia pot opta pentru preluarea praxisului de către un medic de familie ce îndeplineşte condiţiile cerute de lege sau pot decide angajarea unui medic înlocuitor pentru o perioadă determinată. Fie că optează pentru angajarea temporară a unui medic de familie, fie că optează pentru transmiterea praxisului către un alt medic, Ordinul nr. 1322/2006 impune ca definitivarea preluării activităţii cabinetului să se facă în termen de un an de la decesul medicului titular. Dacă moştenitorii nu respectă acest termen, acelaşi text de lege menţionează faptul că autorităţile locale, în colaborare cu autorităţile de sănătate publică la care este înregistrat cabinetul, vor întreprinde demersurile pentru înfiinţarea unui nou cabinet de medicină de familie, de către un nou titular. Sancţiunea este, aşadar, decăderea moştenitorilor din dreptul de a valorifica patrimonial praxisul defunctului medic titular, sancţiune impusă de necesitatea asigurării continuităţii serviciului medical către populaţie.

În cazul în care intervine această sancţiune, revine notarului instrumentator sarcina de a face diferenţierea între diferitele bunuri ce fac parte din praxisul medicului, după cum acestea vor fi sau nu afectate de intervenţia sancţiunii. Astfel, clientela propriu-zisă va înceta să mai existe, însă diferitele drepturi şi obligaţii (care nu au un caracter intuitu personae şi care nu presupun exercitarea profesiei de medic de familie) din patrimoniul de afectaţiune profesională (mobilier, aparatură etc.), precum şi infrastructura cabinetului se menţin.

Cât priveşte infrastructura, considerăm util să facem o menţiune specială: în cazul în care medicul era titularul unui drept real asupra imobilului în cauză, acesta se va transmite către moştenitori - cu obligaţia celor din urmă de a respecta eventualele condiţii sub care a fost dobândit (de exemplu, art. 10 alin. 2 OUG 68/2008: spaţiile dobândite în baza acestei ordonanţe nu pot fi înstrăinate, închiriate sau folosite pentru alte activităţi decât în scopul desfăşurării activităţii medicale şi/sau a activităţilor conexe actului medical şi cu respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 28 al aceleiaşi ordonanţe).

Este important de remarcat faptul că, deşi cadrul în care se poate face înstrăinarea acestor imobile este restrâns, este posibilă valorificarea lor de către moştenitori, iar notarul instrumentator trebuie să facă distincţia între drepturile ce se sting prin nedefinitivarea preluării activităţii cabinetului în termen şi drepturile care subzistă acestei sancţiuni.

În cazul imobilului dobândit de medicul decedat, imobil afectat patrimoniului profesional, nu trebuie pierdut din vedere faptul că era titularul unui drept real, drept pe care l-a dobândit cu titlu oneros şi care nu se va stinge prin decesul titularului.

Temeiul transmiterii acestor bunuri către moştenitorii legali va fi, în toate cazurile, moştenirea legală.

Aşadar, nu se poate susţine cu temei faptul că, urmare a decesului medicului titular al cabinetului de medicină de familie, în privinţa patrimoniului de afectaţiune profesională ce formează obiectul preluării activităţii praxisului de medicină în condiţiile capitolului 3 din Legea nr. 95/2006 şi ale prevederilor Ordinului nr. 1322/2006, operează o transmisiune în condiţiile prevederilor Codului civil.

Preluarea praxisului se realizează în condiţiile specifice prevăzute de normele legale speciale mai sus menţionate, această preluare realizându-se în două etape, respectiv prin angajarea temporară a unui medic de familie, iar ulterior prin vânzarea activităţii praxisului.

Fiind vorba de un patrimoniu de afectaţiune, nu sunt incidente prevederile Codului civil de la 1864 în materie succesorală, întrucât patrimoniul de afectaţiune nu poate face obiectul transmisiunii succesorale, temeiul transmiterii fiind legea specială.

În fapt, diviziunea patrimonială, care este patrimoniul de afectaţiune, aparţine titularului patrimoniului din care a provenit diviziunea, iar prin decesul titularului, după satisfacerea eventualilor creditori, diviziunea patrimonială încetează să existe, aceasta contopindu-se cu patrimoniul din care a luat naştere iniţial.

Moştenitorii vor dobândi astfel, pe cale succesorală, dreptul asupra praxisului, fie pur şi simplu prin continuarea activităţii de către o persoană ce îndeplineşte condiţiile legale, fie sub condiţia suspensivă de a definitiva transmiterea praxisului către o persoană ce poate continua activitatea în decurs de un an.

În realitate, în cazul în care moştenitorii nu au calitatea cerută de lege pentru a prelua ei înşişi praxisul şi aleg să opteze pentru transmiterea lui către un terţ, vorbim de două transmisiuni diferite:

  • Prima - prin moştenire în baza textelor incidente din Codul civil.
  • Cea de-a doua - impusă de condiţiile cerute de legea specială pentru a deveni titularul unui praxis - vânzarea praxisului.

Astfel, pendente conditione, în privinţa praxisului (în întregul său), certificatul de moştenitor nu produce efecte, însă, după îndeplinirea condiţiei, actul se consolidează retroactiv, drepturile şi obligaţiile moştenitorilor fiind considerate ca existente din chiar momentul deschiderii succesiunii, iar drepturile consimţite între timp de dobânditorii sub condiţie suspensivă (moştenitorii), în favoarea unor terţi (cumpărătorul praxisului), se consolidează (în cazul nostru prin definitivarea preluării praxisului).

În cazul în care moştenitorii nu asigură preluarea praxisului în termen de un an, drepturile care sunt legate de exercitarea profesiei se consideră că nu au existat niciodată în patrimoniul acestora, transmiţându-se însă în mod valabil, după cum am arătat anterior, bunurile care sunt susceptibile de a fi transmise.

Dacă praxisul a făcut obiectul unui legat, legatarii vor putea dobândi acest bun în conformitate cu prevederile art. 5 lit. c din Ordinul nr. 1322/2006. În această situaţie, se pune problema dacă moştenitorii testamentari vor fi legaţi de aceleaşi restricţii ca şi cei legali. Deşi art. 17 face referire în mod expres doar la moştenitorii legali, având în vedere dispoziţiile art. 6, care prevede că preluarea activităţii poate fi realizată de către un medic specialist de medicină de familie, persoană fizică, ori de o unitate sanitară cu profil de medicină de familie, în formele de organizare prevăzute de lege, prin reprezentantul legal, în care cel puţin un medic este confirmat în specialitatea medicină de familie, în cazul în care legatarul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a prelua praxisul, acesta va trebui să opteze pentru unul din modurile de transmitere prevăzute de lege pentru transmiterea acestuia către un terţ care îndeplineşte aceste condiţii.

Conform Hotărârii nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, Contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară se face între Casa de Asigurări de Sănătate şi Cabinetul medical de asistenţă medicală primară organizat astfel: cabinet individual, cabinet asociat sau grupat, societate civilă medicală, unitate medico-sanitară cu personalitate juridică, înfiinţată potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cabinet care funcţionează în structura sau în coordonarea unei unităţi sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie.

Conform art. 14 aliniatul (1), Contractul de furnizare de servicii medicale încetează în următoarele situaţii:

a) de drept, la data la care a intervenit una dintre următoarele situaţii:

- a survenit decesul titularului cabinetului medical individual, iar cabinetul nu poate continua activitatea în condiţiile legii.

Astfel, contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate nu poate fi întrerupt dacă se va continua activitatea în condițiile legii, acesta fiind încheiat cu cabinetul medical de asistenţă primară, şi nu cu medicul titular (decedat), iar drepturile şi obligaţiile moştenitorilor sunt considerate ca existente din chiar momentul deschiderii succesiunii.

Moştenitorii vor dobândi astfel, pe cale succesorală, dreptul asupra praxisului, fie pur şi simplu prin continuarea activităţii de către o persoană ce îndeplineşte condiţiile legale, fie sub condiţia suspensivă de a definitiva transmiterea praxisului către o persoană ce poate continua activitatea în decurs de un an, respectând cele relatate mai sus.