Un studiu intitulat „Unificarea sexuală a Germaniei” scoate la iveală ce s-a întâmplat atât în documente, cât şi în mintea unora atunci când germanii din Est şi din Vest s-au reunit.
După ce Zidul Berlinului s-a prăbuşit, în anul 1989, minţile mai deocheate şi-au pus întrebarea câţi germani estici şi vestici, cât de repede, cât de des şi cum vor ajunge împreună în aşternut.
Ingrid Sharp, lector senior de limbă germană la Universitatea din Leeds, a cercetat atât ziare, cât şi lucrări academice pentru aflarea răspunsului la această întrebare. Şi-a publicat concluziile în 2004 în Jurnalul Istoriei Sexualităţii.
Sharp s-a concentrat asupra unui singur mister: ce s-a ales de sexualitatea Germaniei Democrate la momentul confruntării cu avalanşa sexuală a vesticilor? „Răspunsul ‒ scrie ea ‒ pare a fi o explozie de discursuri pe problema sexuală”. Cu alte cuvinte, mai mult vorbă decât faptă.
Totuşi, conform statisticii oferite de presa vremii, problema a continuat să fie dezbătută, dar nu pentru mult timp. Sharp descrie unul dintre principalele subiecte: comportamentul tradiţional al armatelor de ocupaţie (omorârea bărbaţilor şi violarea femeilor) era evident nepotrivit pentru bărbaţii din Vest după căderea comunismului, dar ceva asemănător se întâmpla totuşi (metaforic vorbind). Contextul era bătălia ideologică între Est şi Vest, Războiul Rece lovind brutal în sfera sexualităţii, potenţialul orgasmic înlocuind însă capacitatea nucleară.
Presa tabloidă susţinea cu tărie o oarecare obsesie pentru sexualitatea din Germania de Est. Era, de fapt, o mare obsesie debilitantă: „Femeile est-germane erau înfăţişate ca produse destinate fanteziilor bărbaţilor vest-germani, în timp ce bărbaţii est-germani erau consideraţi ca fiind inadecvaţi social şi sexual”. De asemenea, Sharp relatează despre comentariul televizat al unui vest-german, care spune că „femeile est-germane nu sunt mai urâte decât cele din vest şi se îmbracă la fel” şi că, „de fapt, avantajul real este că acestea sunt mult mai modeste, mai puţin pretenţioase şi mai uşor de mulţumit”.
De cealaltă parte a baricadei, un sexolog est-german, dr. Kurt Starke, „a contopit descoperirile despre marile satisfacţii sexuale ale femeilor cu politicile sociale din Germania Democrată”. Tabloidul Bild-Zeitung se opune folosind titlul „Ajung femeile est-germane mai des la orgasm? Profesorul de orgasm vorbeşte aiurea”, referindu-se la o întâmplare în care Adelheid, o asistentă medicală, declara: „Noi, cei din Germania Democrată, nu avem mai multe orgasme. Eu în niciun caz, deoarece sunt nevoită să lucrez chiar şi 12 ore pe zi şi nu-mi rămâne prea mult timp pentru amor”.
În cea mai mare parte, Sharp povesteşte despre doi germani uniţi la început de entuziasmul pentru sex şi apoi de dezamăgirea sexuală trăită de majoritatea oamenilor de pretutindeni, când relaţia devine în final monotonă.
Cercetarea se încheie cu un comentariu din partea jurnalistei Regine Sylvester, care a pus la un loc experienţa proprie cu cea a întregii naţiuni. Presupusul „boom” sexual care a avut loc imediat după unificare, în opinia lui Sylvester, „nu a transformat nici Republica Federală într-o societate puternic copulatorie şi nici tabuurile oficiale nu au transformat vechea RDG într-una ascetică”.