Pentru a putea profesa ca medic de familie este necesar şi obligatoriu ca medicul să parcurgă perioada de pregătire în specialitate, să promoveze toate modulele din cadrul pregătirii şi, evident, să promoveze examenul final. Pregătirea medicilor în specialitate se desfăşoară în România în cadrul rezidenţiatului, alegerea specialităţii făcându-se în urma rezultatelor obţinute la o probă scrisă de tip grilă. Durata şi programa de pregătire în fiecare specialitate sunt stabilite de către organisme competente în fiecare ţară. Intervalul de timp considerat necesar pentru a pregăti un viitor medic de familie în Europa este în medie de 3-4 ani, perioadă în care el trebuie să îşi însuşească un bagaj de cunoştinţe impresionant din domenii medicale extrem de variate. Trebuie în primul rând să-şi însuşească, să identifice şi să aplice metodele cele mai adecvate de prevenire a bolilor şi de promovare a sănătăţii populaţiei. Acest lucru presupune cunoaşterea particularităţilor şi nevoilor fiecărei etape de viaţă, medicul de familie având în grija sa nou-născuţi, copii, tineri, adulţi maturi, vârstnici şi, în ultima perioadă, întrucât asistăm la îmbătrânirea populaţiei, din ce în ce mai mulţi pacienţi foarte vârstnici, fragili. Fiecare etapă prezintă particularităţile şi problemele ei, factori de risc specifici, metode de comunicare şi de relaţionare diferite, medicul de familie fiind cel care trebuie să acţioneze în sensul păstrării sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor. 

Cu siguranţă, caracteristica importantă a Medicinei de Familie, care o deosebeşte de toate celelalte specialităţi, conferindu-i unicitate, este abordarea integrală a pacientului, cu toate problemele lui biologice, psihologice, sociale, culturale sau economice. Pacientul este abordat, monitorizat sau tratat în mediul lui de muncă şi viaţă, ţinând cont de toate particularităţile fiecărui individ. Desigur, la baza practicării profesiei de medic stau ghiduri, consensuri ale specialiştilor, recomandări, dar acestea trebuie adaptate fiecărui individ în parte. Practicarea medicinei personalizate, centrate pe individ, reprezintă astfel o necesitate. 

Medicul de familie trebuie să deţină cunoştinţe din toate domeniile medicale, el se ocupă de boli care se prezintă nediferenţiat şi pe care ar trebui să le recunoască în stadii incipiente de dezvoltare. 

Este, cu siguranţă, specialitatea cea mai comprehensivă, iar bagajul de cunoştinţe care trebuie acumulat pe parcursul anilor de rezidenţiat nu poate fi cuantificat; cu cât un medic are cunoştinţe mai vaste şi din diverse domenii medicale sau chirurgicale, cu atât el poate aborda un caz integral şi complet, cheia succesului fiind tocmai această abordare în totalitate a pacientului.

Medicul trebuie să fie conştient de posibilităţile şi limitele sale, să ştie să facă o triere corectă a cazurilor care trebuie referate medicilor specialişti, pentru ca apoi, împreună cu aceştia, să colaboreze cât mai bine în cadrul unei echipe de lucru ce are în centru pacientul, cu familia sa şi nevoile sale specifice. Colaborarea cu medicii din alte specialităţi reprezintă un deziderat al medicinei moderne, deschiderea către comunicare şi colaborare fiind dovada unei gândiri adecvate profesiunii de medic.

În afara problemelor medicale, medicul de familie trebuie să facă faţă şi problemelor legislative şi organizatorice, trebuie să cunoască legislaţia care controlează asistenţa medicală, să fie la curent cu legile, regulamentele şi ordonanţele în vigoare, lucru care nu întotdeauna este facil. De asemenea, el trebuie să stabilească şi să desfăşoare relaţii adecvate cu autorităţile (Casa de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, direcţii de sănătate publică), fiind, de cele mai multe ori, reprezentantul legal al cabinetului.

Având în vedere multitudinea de provocări la care medicul de familie trebuie să facă faţă, cunoştinţele extinse de care trebuie să dea dovadă, problematica complexă cu care urmează să se confrunte pe parcursul carierei lui, se justifică modificarea timpului de pregătire în rezidenţiatul de medicină de familie, care s-a prelungit în România de la 3 la 4 ani, începând din 2016. Doi dintre cei patru ani de pregătire se desfăşoară în cabinetele de medicină de familie, iar pe parcursul celorlalţi doi ani medicii desfăşoară stagii de pregătire în instituţii spitaliceşti şi ambulatorii de specialitate, clinici universitare, sub îndrumarea cadrelor didactice din diferite specialităţi. Astfel, viitorul medic de familie va deprinde cunoştinţe elementare de medicină internă, oncologie, diabet şi boli de nutriţie, cardiologie, boli infecţioase, dermatologie, neurologie şi psihiatrie, pediatrie, obstetrică-ginecologie, medicină de urgenţă şi specialităţi chirurgicale. 

În cei doi ani de Medicină de Familie (şase luni la începutul stagiului şi 18 luni la sfârşitul stagiului), medicul rezident îşi va desfăşura activitatea în cabinete ale medicilor de familie din mediul urban, dar şi din mediul rural (obligatoriu minimum două săptămâni în mediul rural), în centre de permanenţă sau centre de diagnostic. El va participa nemijlocit la activitatea medicală a cabinetului sub îndrumarea unui cadru didactic sau a unui medic instructor formator, căutând să îşi însuşească cât mai multe dintre deprinderile şi tehnicile necesare unui viitor medic de familie. De asemenea, această perioadă constituie o oportunitate de a deprinde modalităţi de comunicare cu fiecare pacient şi modalităţi de abordare personalizată a fiecărui caz în parte. 

Pe parcursul pregătirii, rezidenţii trebuie să îşi însuşească abilităţi practice, atitudini şi cunoştinţe teoretice, să se dedice studiului individual şi activităţilor practice nemijlocite. La sfârşitul fiecărui modul de pregătire, rezidentul va fi evaluat de către responsabilul de stagiu şi vor fi notate în caietul de stagiu abilităţile, cunoştinţele şi creditele dobândite. 

Care sunt aşteptările medicului rezident, ce speră el să înveţe în cei patru ani de rezidenţiat, pe de o parte, şi care sunt aşteptările medicilor îndrumători, pe de altă parte, şi ale societăţii? Sunt întrebări deschise, la care merită să încercăm măcar să ne gândim, noi, ca îndrumători, şi ei, ca viitori învăţăcei.