OTOLOGIE

Maladia urechii operate - tratamentul chirurgical

 Chronic ear disease - surgical treatment

First published: 07 decembrie 2017

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Orl.37.4.2017.1299

Abstract

Mastoid obliteration with or without reconstruction or restoration of the external auditory canal is a modern trend in surgery for chronic otitis media with or without cholesteatoma, which allows the disease eradication, the epithelization of newly formed external auditory canal, prevents the formation of retraction pockets, facilitates the prophylxis of recurrent cholesteatoma and the osiculare reconstruction. This method can be applied to cases of old open mastoid cavity with chronic otorrhea unresponsive to conservative treatment. Mastoid cavity obliteration with bone reconstruction of the external auditory canal recreates the normal anatomy and avoids developing complications.

Keywords
cholesteatoma, chronic ear disease, mastoidectomy, timpanomastoidectomy, problematic mastoid cavity, mastoid obliteration

Rezumat

Obliterarea mastoidiană cu sau fără reconstrucția sau re­stau­rarea canalului auditiv extern este o tendință modernă în chirurgia otitei medii cronice cu sau fără colesteatom, care permite eradicarea afecțiunii, epitelizarea canalului au­di­tiv extern nou format, prevenirea formării buzunarelor de re­trac­ție, profilaxia colesteatomului recurent și facilitarea re­construcției osiculare. Această metodă poate fi aplicată și în cazurile cavităților mastoide deschise vechi cu otoree cro­ni­că și care nu răspund la tratament conservator. Obliterarea cavității mastoide cu reconstrucția osoasă a canalului auditiv extern recreează anatomia normală și evită astfel dezvoltarea complicațiilor.

Indicațiile pentru intervenția de revizuire a mastoidectomiei implică incapacitatea de realizare a oricăruia dintre principalele obiective ale tratamentului chirurgical al otitei medii cronice supurative (OMCS) cu sau fără colesteatom (eradicarea afecțiunii progresive, formarea unei urechi sigure și uscate, cu capacitate de autocurățare, modificarea anatomiei compartimentului timpanomastoidian pentru a preveni afecțiunea recurentă și reziduală, menținerea sau restaurarea membranei timpanice și a lanțului osicular pentru îmbunătățirea auzului), colesteatomul recurent, supurația recurentă, perforarea recurentă, pierderea recurentă sau reziduală a auzului conductor(1).

Gestionarea cavității mastoidiene deschise deranjante are două opțiuni: metoda conservativă (toaleta) și revizuirea chirurgicală cu corectare (chirurgia de înlăturare a consecințelor negative ale mastoidectomiei)(2,3).

Procedura de revizuire chirurgicală a cavității de evidare include îndepărtarea completă a bolii și metode pentru prevenirea afecțiunii recurente: tehnici de reconstrucție a peretelui posterior al canalului auditiv extern (CAE) cu meatoplastie, proceduri de obliterare mastoidiană, reconstrucția membranei timpanice (MT) și a lanțului osicular (timpanoplastia) și meatoplastia(1).

În literatura de specialitate, rata de succes a intervenției chirurgicale de revizuire este similară și variază în limitele 83-96%. În primul an după revizuirea mastoidectomiei, 82,8-88,5% dintre urechi au devenit complet „uscate”, sigure și rezistente la apă. Alte studii, îndeosebi în cazul aplicării tehnicilor de obliterare, au raportat o rată de succes mai mare - 90-98%. Incidența colesteatomului rezidual sau recurent după o intervenție chirurgicală de revizuire a fost raportată de la 0% până la 13%(4,5).

Operația de reconstrucție se efectuează la pacienții care au suportat o intervenție chirurgicală radicală anterior și se împarte în trei tipuri:

  1. Tipul 1 - chirurgie reconstructivă completă (totală) a urechii medii, cu formarea peretelui posterior al CAE și cavităților aeriene timpanice și antromastoidiene (1a) sau doar formarea cavității timpanice și mastoidoplastie (1b).

  2. Tipul 2 - chirurgie reconstructivă parțială a urechii medii cu formarea cavității timpanice în limitele mezohipotimpanului la nivelul canalului nervului facial și transmiterea sunetelor la fereastra vestibulară cu sau fără mastoidoplastie parțială.

  3. Tipul 3 - formarea cavității timpanice mici la nivelul ferestrei melcului (protecția de sunete, ecranarea, timpanoplastia de tipul IV sau reconstrucția de tipul III).

Intervenția chirurgicală reconstructivă totală a urechii medii este o metodă de reconstrucție fără obliterare pentru restabilirea configurației normale a urechii medii și include trei proceduri chirurgicale: 1) curățarea extensivă a cavității deschise și a spațiului urechii medii, 2) reconstrucția peretelui posterior al CAE și MT, 3) reconstrucția opțională a lanțului osicular pentru a îmbunătăți auzul atunci când este posibil(6).

Așadar, există două strategii majore pentru eliminarea cavității mastoidiene postoperatorii deschise: diverse tehnici reconstrucție a peretelui CAE și de obliterare mastoidiană. Procedurile de reconstrucție a peretelui posterior al CAE, de obliterare mastoidiană și de osiculoplastie pot fi efectuate primar în aceeași ședință cu mastoidectomia prin metoda canal wall-down (CWD) sau ca o procedură secundară de revizuire a cavității mastoide(7).

Reconstrucția peretelui posterior al CAE

Indicațiile pentru reconstrucția peretelui posterior al CAE și obliterarea mastoidiană sunt: evitarea cavității deschise (chirurgia primară), otoreea cronică, colesteatomul recurent după procedurile CWD sau canal wall-up (CWU), drenarea dificilă a cavității mastoide, cu colectarea resturilor și dependența de chirurg pentru toaleta regulată, surditatea, vertijurile, necesitatea îmbunătățirii utilizării unui aparat auditiv, restabilirea capacității de înot, aspectul inestetic din cauza meatoplastiei largi, timpanoplastia sau osiculoplastia(3,7).

Contraindicațiile pentru reconstrucția peretelui posterior al CAE și obliterarea mastoidiană sunt: colesteatom intratabil, îndepărtarea incompletă a infecției cronice, afecțiunile maligne, complicațiile intracraniene, pacient necompliant, auzul de la o singură ureche, pacient extenuat(3,7).

Tehnicile de reconstrucție repară defectul peretelui CAE. Acestea pot sau nu pot fi combinate cu procedurile de obliterare. Tehnicile de reconstrucție includ(3):

  1. Reconstrucții cu os (autogrefe, homogrefe, alogrefe).

  2. Reconstrucții cu cartilaj (autogrefe, homogrefe).

  3. Reconstrucții sintetice (proplast, plastipore, ceravital - sticlă ceramică, HA, ciment ionomeric, plasă de titan).

  4. Lambouri specializate (vascularizate) ale peretelui CAE.

  5. Tehnici de reaerație (necesită funcție bună a tubei auditive)(3).

Materialele utilizate pentru reconstrucția mastoidiană și procedurile de obliterare sunt multiple și pot fi clasificate în două categorii principale: (a) grefe libere, subdivizate în biologice (pastă de os cortical, așchii de os alogen/autogen, ciment osos autogen, cartilaj, țesut adipos, fascia) și nonbiologice (cristale de HA, granule ceramice de fosfat de calciu, sticlă ceramică bioactivă - ceravital, ciment ionomeric de sticlă), (b) lambouri locale (Palva, ale arterei temporale medii, temporo-parietal fascial, fascial temporal superficial pediculat, postauricular-periosteal-pericranian, muscular temporal, fascio-periosteal bazat inferior, miocutanat postauricular, „Singapore Swing”(2)).

Țesuturile proprii ale pacientului sunt materiale de elecție în reconstrucție(8,9). Recent au fost raportate incidențe diferite ale ratelor de eșec al substituenților de os în canal wall reconstruction (CWR): 25-36% pentru proteze de HA(10,11) și 31% pentru ciment ionomeric(12). Dezavantajele și motivele eșecului raportat de acești autori au fost creșterea timpului operator și expunerea postoperatorie a implantului(10-12).

Reconstrucția peretelui posterior al CAE la etapa a doua cu aplicarea autogrefei, modelate din os cortical autolog acoperit cu piele și lambou periosteal postauricular (astfel încât peretele posterior reconstruit a fost format din trei straturi: piele, os cortical și periost), a avut o rată de succes de 91%. MT a fost reconstruită cu fascia temporalis, iar lanțul osicular a fost reconstruit cu os cortical. În acest studiu nu au fost constatate resorbția și pierderea masei grefei osoase, deoarece a fost acoperită din ambele părți cu piele și periost(9).

Utilizarea osului autolog pentru reconstrucția peretelui posterior al CAE are avantaje: este autolog, disponibil imediat, econom, nu dezvoltă reacție inflamatorie a organismului, contribuie la crearea osului nou, reduce riscul de infecție, resorbție și degradare ulterioară, contribuind la supraviețuirea grefei(8,9). Totodată, unii autori consideră că grefele osoase autogene pot pierde până la 30% din volumul lor. Reconstrucția extensivă cu os nativ este supusă inevitabil resorbției semnificative. Cartilajul este supus resorbției în ureche mai puțin, dar poate duce la aderențe fibroase extinse, care complică în cele din urmă reconstrucția auditivă ulterioară(13).

Așadar, intervenția chirurgicală de revizuire cu reconstrucția peretelui posterior al CAE și a urechii medii la a doua etapă oferă rezultate bune și stabile cu îmbunătățirea calității vieții pacienților în privința reapariției colesteatomului, otoreei și vertijului în peste 95% dintre cazuri și stabilizează diferența aer-os sub 30 dB pentru mai mult de două treimi dintre pacienți(9,14).

Canal wall reconstruction (CWU)

În scopul evitării dezavantajelor tehnicilor CWU și CWD, a fost sugerată o procedură inovatoare - CWR, în care peretele posterior osos al CAE este temporar îndepărtat și reconstruit ulterior utilizând grefe din material autolog (os, cartilaj) sau aloplastic (ciment de HA, ciment ionomeric de sticlă, plăci de titan), facilitând astfel îndepărtarea completă a bolii(11,15-17).

Tehnicile CWR prezintă avantaje, inclusiv pe termen lung, comparativ cu alte proceduri CWD: în 90-96% dintre cazuri este realizată reconstrucția cu succes din punct de vedere anatomic și funcțional atât la copii, cât și la adulți(16,17), în 77,8% dintre cazuri urechile erau impermeabile, în 89,8% au avut MT intactă și în 82,4-85,7% aveau cavitatea timpanică aerată(18). Rezultatele auditive postoperatorii au constatat diferența aer-os ≤10 dB în 38% dintre cazuri și ≤20 dB în 71% dintre cazuri. Pe termen lung, o diferență aer-os ≤10 dB prezentau 19% dintre pacienți, iar 56% prezentau o diferență aer-os ≤20 dB(16). Rata de recurență a tehnicilor CWR a constituit 2-25%, în funcție de materialul folosit pentru obliterația mastoidiană, deși necesitatea etapei a doua planificate rămâne(16-18). În unele cazuri, rata relativ mare de colesteatom recurent (14%) și/sau rezidual (25%) în CWR poate fi, probabil, determinată de vindecarea defectă a peretelui posterior repoziționat și de lipsa obliterării mastoidiene, care împiedică dezvoltarea noilor buzunare de retracție(16). În studii care au aplicat obliterarea mastoidiană, rata de recurență pe termen lung a constituit 12%(18).

CWR este o tehnică mai practică din motive anatomice și fiziologice și poate fi realizată prin diverse procedee. Această tehnică, cu o singură etapă pentru îndepărtarea colesteatomului și reconstrucția peretelui CAE, a avut rezultate îndelungate acceptabile, dar a demonstrat necesitatea urmăririi și gestionării disfuncțiilor TA pe termen lung. Succesul mastoidectomiei prin CWR, de fapt similar cu mastoidectomia prin CWU, depinde de trei elemente: etapizarea intervenției chirurgicale, reconstrucția defectului și ventilația urechii medii(15).

Dezavantajele metodei includ creșterea com­ple­xi­tății și a timpului operator și o rată mai mare de infecție a plăgii postoperatorii. Însă drenarea postoperatorie a rănii și administrarea în perioada de 48 de ore perioperatoriu a antibioticelor pe cale intravenoasă reduc rata de infectare postoperatorie la 4,5-5,6%(15,17).

Așadar, timpanomastoidectomia cu CWR este o procedură sigură și eficientă, cu o rată scăzută de recurență de-a lungul timpului și cu o rată mică de complicații. Metoda oferă expunere excelentă intraoperatorie a urechii medii și mastoidului, cu reducerea incidenței bolii recurente și fără dezavantajele tardive ale mastoidectomiei cu CWD. Modificările, realizate la intervenția chirurgicală inițială (colectarea pastei de os doar de la corticala osului mastoidian, obliterarea aticală cu un bloc de os), au redus rata de infectare perioperatorie și rata de retracții atice. CWR, într-o singură procedură, continuă să fie prima linie de tratament pentru pacienții cu colesteatom dobândit, la toate grupele de vârstă, inclusiv la copii(15).

Obliterarea mastoidiană

Istoria obliterării mastoidiene datează din 1891, când Blake a introdus conceptul de obliterare mastoidiană și a descris utilizarea cheagurilor de sânge ca material de obliterare. Din acel moment, numeroase tehnici chirurgicale și materiale au fost folosite în acest scop. Pentru obliterarea mastoidiană au fost și sunt utilizate țesuturi moi (metode de granulație, grefe libere de țesuturi moi), cartilaj (autolog, homogrefe), os (autogrefe, homogrefe și heterogrefe), biomateriale sintetice neresorbabile și biocompatibile (ciment - HA, silicon, proplast, fosfat de calciu, sticlă ceramică bioactivă - ceravital)(3,8,19).

În ultimii ani, utilizarea materialelor aloplastice a fost descrisă ca având rezultate promițătoare și nivel ridicat de formare a oaselor în materialul de implant. De interes specific este utilizarea materialelor ceramice poroase, care au dobândit o popularitate imensă, nu numai în obliterarea mastoidiană(20,21). Pentru a spori epitelizarea rapidă a cavității mastoide obliterate cu materiale aloplastice, se recomandă acoperirea completă a acestora cu țesut vascularizat(22).

Selectarea lamboului din țesut moale, folosit pentru a acoperi materialul aloplastic, a variat în funcție de calitatea țesutului local, adiacent cavității mastoide. Au fost utilizate lamboul parietal bazat inferior, lamboul fascial temporo-parietal bazat pe ramurile posterioare ale arterei temporale superficiale, lamboul medio-temporal sau o combinație a acestora(3,22). Aplicarea lambourilor reduce rata de dehiscență de la 15% la 5% și rata de miringită de la 15% la 4%(24).

Totodată, grefele libere din țesuturi moi și lambourile vascularizate sunt, de obicei, afectate de resorbție, rezultând în formarea unei cavități mastoide în CAE. Utilizarea cartilajului autolog și a așchiilor de os este limitată de insuficiența materialelor, de morbiditatea locului de prelevare, de dimensiunea și de resorbția variabilă. Utilizarea homogrefelor din așchii de os, de asemenea, nu se potrivește din cauza dimensiunii necorespunzătoare și a resorbției variabile. Materialele sintetice (grefele din ceramică și preparatele de HA) sunt limitate de necesitatea de acoperire cu lambouri vascularizate, infecție, osteointegrare incompletă și extrudare tardivă(3). Grefele din cartilaj și os nu sunt pe deplin satisfăcătoare, deoarece sunt reabsorbite treptat, ceea ce duce la reamenajarea cavității peste 3-5 ani, deși probabilitatea de resorbție a grefei de cartilaj este foarte limitată(2,19).

Așadar, pentru a depăși problema cavității mastoidiene supradimensionate, este realizată obliterarea mastoidiană imediată sau la intervenția de revizuire. Mai multe materiale autologe (cartilaj, pastă de os, lambouri locale pediculate ale țesuturilor moi) sau sintetice biocompatibile (ciment osos, granule de HA, sticlă bioactivă) au fost utilizate pentru a reduce dimensiunea cavității. Obliterarea mastoidiană după procedura CWD trebuie efectuată ori de câte ori este posibil, deoarece îmbunătățește calitatea vieții pacienților,  având o rată redusă de colesteatom rezidual/recurent.

Însă, niciuna dintre tehnicile și niciunul dintre materialele descrise pentru grefare și utilizare în obliterarea mastoidiană nu s-a dovedit a fi ideal pentru obliterare(21). Materialele aloplastice, posibil, sunt o alternativă rezonabilă pentru repararea defectelor osoase ale CAE, pentru obliterarea mastoidiană și osiculoplastie în timpul intervenției chirurgicale otologice(13,21).

Palva a fost primul care a descris histopatologic soarta țesuturilor utilizate în obliterarea mastoidiană. El a raportat rezultatele unui studiu pe trei oase temporale cu un lambou musculo-periosteal bazat meatal pentru obliterarea mastoidiană. Toate oasele au arătat viabilitatea lamboului musculo-periosteal cu vascularizație bună. Linthicum a efectuat un studiu histopatologic mai amplu pe 17 oase temporale care au suportat obliterare mastoidiană cu o varietate de tehnici. Autorul a concluzionat că țesutul adipos și pasta de os își mențin volumul inițial. Cu toate acestea, mușchii și țesutul subcutanat tind să se atrofieze cu timpul. Pasta de os, utilizată cu un lambou musculo-periosteal Palva, realizează cea mai bună obliterare a cavității mastoidiene(7,23). Circa 82% dintre urechi aveau o cavitate mastoidiană foarte mică, uscată și sănătoasă, 13% dintre urechi prezentau otoree ocazională și 5% prezentau țesut de granulație, însă aceste probleme au fost rezolvate în serviciul de ambulatoriu. Totodată, acești pacienți necesită urmărire pe termen lung (ideal ≥10 ani) pentru a evidenția apariția colesteatomului rezidual sau a buzunarelor de retracție a MT(25).

Incidența otoreei, formarea deșeurilor, vertijurile și durerea au fost reduse în cavitățile obliterate, comparativ cu cavitățile nonobliterate. Vindecarea cavității mastoidiene, evidențiată de epitelizare, a fost mai bună în cavitățile obliterate (90%), comparativ cu cavitățile nonobliterate (70%). Cavitățile obliterate cu praf de os și lambouri, inclusiv cu lamboul Singapore Swing, prezentau epitelizare mai bună și mai precoce (100%), comparativ cu utilizarea cartilajului (80%). Pacienții cu obliterare necesită mai puțină îngrijire a cavității, reducând dependența de medic, vizitele frecvente, numărul curelor de tratament medical și, prin urmare, reducând cheltuielile resurselor spitalicești(26,27).

Așadar, pe baza rezultatelor multiplelor studii, obliterarea cavității mastoidiene este o metodă utilă de reducere a morbidității postoperatorii la pacienți. Această metodă reduce postoperatoriu problemele cavității, reducând dependența pacienților de medic și îmbunătățind calitatea vieții. Pentru o protecție suplimentară a materialului transplantat vulnerabil, ultimul este complet acoperit cu fascie, cartilaj sau lambouri din țesuturi moi(28,29).

Reconstrucția peretelui posterior al CAE și obliterarea mastoidiană

Există mai multe metode de reconstrucție și obliterare mastoidiană. Examinările aprofundate nu au constatat existența unei metode ideale pentru obliterarea și reconstrucția mastoidiană, cele mai multe metode având un anumit grad de succes. Tendințele actuale favorizează o combinație a obliterării mastoidiene și a tehnicilor reconstructive cu materiale biologice (lambouri musculare și așchii de os), preferabil peste materiale nonbiologice (cristale de HA și ceramică). Tehnica selectată trebuie să fie una care se potrivește structurii anatomice a pacientului și constatărilor intraoperatorii. Adesea, în scopul atingerii celui mai favorabil rezultat, este utilizată o combinație de diferite tehnici(30).

Ratele de succes și dificultățile tehnice chirurgicale ale studiilor de eliminare mastoidiană sunt destul de variabile. Concomitent cu tehnicile utilizate, diferențele în severitatea preoperatorie a afecțiunii și diferențele climatice (umiditatea) pot contribui la variațiile rezultatelor. Au fost raportate rezultate diferite în obținerea unei urechi uscate prin diferite metode de reconstrucție a peretelui posterior și eliminare a cavității mastoide: rezultate cu succes au fost obținute în 83% dintre cazuri cu aplicarea autogrefei de cartilaj pentru reconstrucție, în 87% dintre cazuri cu aplicarea lamboului musculo-periosteal bazat anterior și lamboului din pielea peretelui posterior și fascia temporalis, în 90% dintre cazuri cu aplicarea metodei de reconstrucție și obliterare a cavității radicale vechi cu grefă musculară sau combinată (mușchi, cartilaj tragal și cartilaj septal omolog), în 93% dintre cazuri cu aplicarea lamboului Palva, lambou pediculat care include pielea și toate țesuturile moi subcutanate cu periost, pentru obliterare mastoidiană, în 93% dintre cazuri folosind chirurgia reconstructivă totală a urechii medii, în 93,1% dintre cazuri cu aplicarea cartilajului tragal și lamboului pericondrial pediculat pentru reconstrucția imediată a peretelui posterior al CAE pe termen lung, în 96,6% dintre cazuri cu aplicarea lamboului temporo-parietal fascial pentru obliterarea mastoidiană, în 86,7% dintre cazuri pe termen lung cu aplicarea chirurgiei obliterante la prima intervenție chirurgicală, în 50% printre urechile cu otoree și în 71% printre urechile fără otoree pe termen scurt folosind chirurgia de obliterare și în 45% dintre cazuri pe termen lung cu aplicarea chirurgiei obliterante pentru cavitatea mastoidă deschisă veche(3,6,19,31).

Utilizarea sticlei bioactive pentru reconstrucția peretelui posterior al CAE evită problemele dis­po­ni­bilității limitate, comparativ cu cartilajul autolog, și ale morbidității secundare, economisind timp operator, pro­movând vindecarea bună, formarea țesuturilor moi și tari și lipirea, toate fără ototoxicitate. Tot mai mulți autori preferă acest material pentru re­con­struc­ția peretelui posterior al CAE în timpul tim­pa­no­mas­toidectomiei(32).

Așadar, chirurgia de obliterare mastoidă cu sau fără reconstrucția sau restaurarea CAE este o tendință modernă în chirurgie pentru otita medie cu sau fără colesteatom, care permite eradicarea afecțiunii, epitelizarea CAE nou construit, prevenirea formării buzunarelor de retracție, profilaxia colesteatomului recurent și facilitarea reconstrucției osiculare. Această metodă poate fi aplicată și în cazurile cavităților mastoide deschise vechi cu otoree cronică care nu răspund la tratament conservator. Obliterarea cavității mastoide cu reconstrucția osoasă a CAE recreează anatomia normală și evită astfel morbiditatea. Principalele avantaje ale obliterării cavității mastoidiene sunt: 1) reducerea mucoasei în cavitatea mastoidă care absoarbe azot, fapt ce previne reapariția retracției colesteatomului la pacienții cu disfuncția TA și 2) eliminarea cavității mastoide, care previne acumularea epiteliului scuamos și infecția cavității.

Bibliografie

  1. Nadol J.B. Revision mastoidectomy. Otolaryngol. Clin. North. Am. 2006, vol. 39, no. 4, p. 723-740.
  2. Black B. Mastoidectomy elimination: obliterate, reconstruct, or ablate? Am. J. Otol. 1998, vol. 19, no. 5, p. 551-557.
  3. Black B. Mastoidectomy elimination. Laryngoscope. 1995, vol. 105, no. 12, pt. 2, suppl. 76, p. 1-30.
  4. Yung M., Tassone P., Moumoulidis I. et al. Surgical management of troublesome mastoid cavities. J. Laryngol. Otol. 2011, vol. 125, no. 3, p. 221-226.
  5. Cho Y.S., Hong S.D., Chung K.W. et al. Revision surgery for chronic otitis media: characteristics and outcomes in comparison with primary surgery. Auris. Nasus. Larynx. 2010, vol. 37, no. 1, p. 18-22.
  6. Ekvall L. Total middle ear reconstruction. Acta. Otolaryngol. 1973, vol. 75, no. 4, p. 279-281.
  7. Mehta R.P., Harris J.P. Mastoid obliteration. Otolaryngol. Clin. North. Am. 2006, vol. 39, no. 6, p. 1129-1142.
  8. Roberson J.B., Mason T.P., Stidham K.R. Mastoid obliteration: autogenous cranial bone pate reconstruction. Otol. Neurotol. 2003, vol. 24, no. 2, p. 132-140.
  9. Shabana Y.K. Second Stage Reconstruction After Canal Wall Down Mastoidectomy. Int. Adv. Otol. 2010, vol. 6, no. 1, p. 7-10.
  10.  Grote J.J. Results of cavity reconstruction with hydroxyapatite implants after 15 years. Am. J. Otol. 1998, vol. 19, no. 5, p. 565-568.
  11.  Wiet R.J., Harvey S.A., Pyle M.G. Canal wall reconstruction: a newer implantation technique. Laryngoscope. 1993, vol. 103, no. 6, p. 594-599.
  12.  Geyer G., Dazert S., Helms J. Performance of ionomeric cement (Ionocem) in the reconstruction of the posterior meatal wall after curative middle-ear surgery. J. Laryngol. Otol. 1997, vol. 111, no. 12, p. 1130-1136.
  13.  Saunders J.E. Alloplastic bone cements in otologic surgery: long-term follow-up and lessons learned. Otolaryngol. Head. Neck. Surg. 2006, vol. 135, no. 2, p. 280-285.
  14.  Deveze A., Rameh C., Puchol M. et al. Rehabilitation of canal wall down mastoidectomy using a titanium ear canal implant. Otol. Neurotol. 2010, vol. 31, no. 2, p. 220-224.
  15.  Dornhoffer J.L. Retrograde mastoidectomy with canal wall reconstruction: a follow-up report. Otol. Neurotol. 2004, vol. 25, no. 5, p. 653-660.
  16.  Van der Gucht K., Van Rompaey V., , Vanderveken O. et al. Temporary removal of the posterior bony canal wall with reconstruction using microplate osteosynthesis in cholesteatoma surgery: a case series and description of the technique. Eur. Arch. Otorhinolaryngol. 2014, vol. 271, no. 6, p. 1497-1503.
  17.  Dornhoffer J.L. Retrograde mastoidectomy. Otolaryngol. Clin. North. Am. 2006, vol. 39, no. 6, p. 1115-1127.
  18.  Kronenberg J., Shapira Y., Migirov L. Mastoidectomy reconstruction of the posterior wall and obliteration (MAPRO): preliminary results. Acta. Otolaryngol. 2012, vol. 132, no. 4, p. 400-403.
  19.  Minatogawa T., Machizuka H., Kumoi T. Evaluation of mastoid obliteration surgery. Am. J. Otol. 1995, vol. 16, no. 1, p. 99-103.
  20.  Mahendran S., Yung M. Mastoid obliteration with hydroxyapatite cement: the Ipswich experience. Otol. Neurotol. 2004, vol. 25, no. 1, p. 19-21.
  21.  Leatherman B.D., Dornhoffer J.L. Bioactive glass ceramic particles as an alternative for mastoid obliteration: results in an animal model. Otol. Neurotol. 2002, vol. 23, no. 5, p. 657-660.
  22.  Yung M.W. The use of hydroxyapatite granules in mastoid obliteration. Clin. Otolaryngol. Allied. Sci. 1996, vol. 21, no. 6, p. 480-484.
  23.  Linthicum F.H. The fate of mastoid obliteration tissue: a histopathological study. Laryngoscope. 2002, vol. 112, no. 10, p. 1777-1781.
  24.  Black B. The use of vascular flaps in middle ear surgery. Am. J. Otol. 1998, vol. 19, no. 4, p. 420-427.
  25.  Ghiasi S. Mastoid cavity obliteration with combined palva flapand bone pâté. Iran. J. Otorhinolaryngol. 2015, vol. 27, no. 78, p. 23-28.
  26.  Chhapola S., Matta I. Mastoid obliteration versus open cavity: a comparative study. Indian. J. Otolaryngol. Head. Neck. Surg. 2014, vol. 66, suppl. 1, p. S207-S213.
  27.  Deshmukh S., Sharma A., Dabholkar J. Mastoid cavity obliteration: our experience. Otolaryngol. Pol. 2012, vol. 66, no. 6, p. 379-381.
  28.  Yung M., Smith P. Mid-temporal pericranial and inferiorly based periosteal flaps in mastoid obliteration. Otolaryngol. Head. Neck. Surg. 2007, vol. 137, no. 6, p. 906-912.
  29.  Uçar C. Canal wall reconstruction and mastoid obliteration with composite multi-fractured osteoperiosteal flap. Eur. Arch. Otorhinolaryngol. 2006, vol. 263, no. 12, p. 1082-1086.
  30.  Chan C.Y., Chan Y.M. Mastoid Obliteration and Reconstruction: A Review of Techniques and Results. Proc. Sing. Healthcare. 2012, vol. 21, no. 1, p. 23-29.
  31.  Sadooghi M., Baradaranfar M., Dodangeh F. Soft posterior canal wall reconstruction with and without anteriorly based musculoperiosteal flap. Acta. Med. Iran. 2006, vol. 44, no. 6, p. 387-390.
  32.  Abramovich S., Hannan S., Huins C. et al. Prospective cohort comparison of bioactive glass implants and conchal cartilage in reconstruction of the posterior canal wall during tympanomastoidectomy. Clin. Otolaryngol. 2008, vol. 33, no. 6, p. 553-559.

Articole din ediţiile anterioare

OTOLOGIE | Ediţia 3 40 / 2018

Reabilitarea chirurgicală a pacienţilor care au suportat intervenţia de evidare timpanomastoidiană totală

Sergiu Vetricean

Protejând pacientul de complicaţii, evidarea timpano­mas­toi­diană totală (ETMT) nu asigură vin­de­ca­rea sau în­ce­tarea pro­ce­su­lui inflamator ...

24 septembrie 2018
OTOLOGY | Ediţia 3 48 / 2020

Stadializarea continuă să fie o opţiune rezonabilă în chirurgia colesteatomului

E.H. Ştefănescu, A.H. Marin, N.C. Balica, C.I. Doroş, Delia Horhat, E.R. Boia, Mihaela Prodea, Karina Marin, R.T. Ştefănescu, Mărioara Poenaru

Obiectivele chirurgiei în otita medie cronică coles­te­ato­matoasă au fost stabilite cu mult timp în urmă şi constau în obţinerea unei urechi medii...

04 noiembrie 2020