Cu ani în urmă, bolile infecţioase decimau omenirea. „Epoca pestilenţială” a intrat în istoria tristă a omenirii odată cu descoperirea primelor vaccinuri. În 1996 s-au aniversat două secole de la prima vaccinare din istoria omenirii. Inocularea copilului James Phipps cu vaccin antivariolic, la 14 mai 1796, de către medicul generalist englez Edward Jenner, a deschis cea mai importantă eră din istoria medicinei moderne - cea a vaccinării.
Vaccinarea reprezintă procesul prin care se introduc în corpul uman organisme microbiologice vii sau atenuate, cu scopul de a conferi imunitate prin producerea de anticorpi specifici. Aceste progrese remarcabile în lupta antimicrobiană se oglindesc în datele statistice privind rata de scădere a incidenţei bolilor prevenibile prin vaccinare, în comparație cu secolul trecut. Aceste date reprezintă şi un argument imbatabil împotriva afirmaţiei că vaccinurile sunt ineficiente.
Totuşi, entuziasmul şi speranţa au ţinut în umbră eventualitatea reală a efectelor adverse, care reprezintă o realitate nu numai în cazul vaccinurilor. Nevoia de intervenţie era atât de mare, încât se accepta şi existența unui număr de efecte adverse, şi acestea au devenit îngrijorătoare mai târziu. În mass-media, au apărut opinii dăunătoare şi afirmaţii care au impact asupra familiilor. Acestea invocă riscuri majore ale vaccinurilor: moartea, sindromul morții infantile subite, tulburări autoimune, boli inflamatorii intestinale, alergii, astm, ADHD, autism, sindromul Guillian-Barré şi alte suferinţe neurologice.
În mod automat şi uneori justificat, părinţii au dubii privind necesitatea vaccinării copiilor, mai ales având în vedere promovarea unor păreri neavizate, dar şi prin lipsa accesului la publicaţii medicale menite să spulbere „miturile” prezentate anterior.
Patologia infecţioasă clasică, cea emergentă şi reemergentă, în contextul epidemiologic actual, aflate în atenția specialiştilor, cuprinde o serie de boli cu agenţi patogeni responsabili de forme grave de boală şi de complicaţii importante, atât pe termen scurt, cât şi lung, care vizează deopotrivă populaţia pediatrică, dar şi adulţii neimunizați.
Pneumococul, unul dintre microorganismele implicate în afecţiuni respiratorii foarte frecvente şi uneori de o mare gravitate, este adversarul redutabil într-o luptă mereu actuală, după cum reiese şi din figura 2. Se remarcă scăderea importantă a incidenţei infecţiei cu pneumococ după descoperirea şi aplicarea vaccinării antipneumococice, dar trebuie subliniat faptul că există fenomene interesante care se petrec prin îmbolnăvirea cu noi serotipuri neincluse în vaccinurile actuale. Oricum, etapa vaccinării cu vaccinurile conjugate a rezolvat un aspect deosebit, şi anume posibilitatea imunizării eficiente la vârste mici. Acest lucru are impact major asupra bolilor invazive pneumococice, proprii acestor vârste.
Vaccinul antidifteric, cuprins în schema naţională de vaccinare, este extrem de eficient la copii, adulții care nu au avut o șansă de rapel sunt adesea vulnerabili la boală. Difteria este adesea mai puțin fatală la adulți decât la copii, dar ea poate ucide la orice vârstă. Înainte de introducerea vaccinurilor, difteria a fost răspândită în Spania, cu mai multe epidemii pe o perioadă de secole. Boala a fost atât de comună şi simptomele atât de grave, încât anul 1613 a fost cunoscut sub numele de „Anul Strangulării”.
Şi totuşi, în Spania anului 2015, un copil a decedat din cauza difteriei, eradicată din această ţară de 28 de ani, copilul nefiind vaccinat împotriva bolii, părinţii fiind adepţi ai unor grupuri antivaccinare. Alţi 8 copii spanioli au fost depistaţi în aceeaşi perioadă ca purtători de Corynebacterium diptheriae, reprezentând un pericol real pentru cei nevaccinaţi. Boala persistă şi în Rusia, India și Africa, unde a fost responsabilă pentru 3.300 de decese în 2013.
Copilul din Spania a decedat deoarece pentru o boală considerată eradicată nu există toxină antidifterică pentru administrarea în urgenţă.
Există un interes major pentru studierea atitudinii vaccinale în prezent în lume, fenomenul îngrijorător al nevaccinării din cauza refuzului familiei fiind considerat de câţiva ani ca o adevărată „epidemie silenţioasă”, cu efecte greu de estimat. Un studiu recent publicat(4) arată că există o dinamică în lume, cronologic demonstrată, în relaţie cu situaţia socioeconomică a unor ţări, dar şi cu o anumită concepţie vehiculată inadmisibil de mult, concepţie care are la bază „mituri” propagate şi amplificate. Acest studiu a permis demonstrarea matematică a scăderii acoperirii vaccinale fără o cauză economică, ci prin o anumită atitudine vaccinală potrivnică. Previzionarea acoperirii vaccinale a permis rezumarea tendințelor recente și enunţarea unui indice de performanță vaccinală, primul marker cantitativ al performanței vaccinului. Indexul de performanță predictivă reprezintă o măsură distinctă, pentru a evalua comportamentul viitor probabil de acoperire vaccinală şi capacitatea de adaptare a programelor de imunizare la schimbările declanșate de condiţii externe, schimbări politice sau dezastre naturale(4).
„Mituri” cunoscute
Pentru demontarea unui „mit” este nevoie de fapte care să înlocuiască motivaţia „mitului” cu date ale unor studii, şi acestea ar trebui dezbătute şi înţelese de marele public, de obicei foarte critic, dar insuficient informat. O serie de „mituri” mai vechi au stat la baza unei atitudini ostile sau îndoielnice legate de necesitatea, eficiența şi siguranţa vaccinurilor.
Iată câteva dintre aceste „mituri”:
1. Vaccinurile nu s-au dovedit sigure sau eficiente.
2. Vaccinurile cauzează efecte adverse.
3. Vaccinurile nu funcţionează.
4. Vaccinurile determină autism.
5. Vaccinurile pot determina boli autoimune şi suprasolicitare imună.
6. Toxicitatea mercurului, aluminiului şi a altor adjuvanţi duce la boli neurologice.
7. Vaccinurile cauzează sindromul de moarte subită a sugarului (SIDS).
8. Vaccinul anti-HPV cauzează sindrom de durere cronică regională (Complex Regional Pain Syndrome - CRPS), fibromialgie, tahicardie paroxistică.
9. Vaccinul BCG este „învechit” şi riscant.
10. Copiii de sub 1 an nu trebuie vaccinaţi pentru că au imunitate.
11. Este mai bine să așteptăm până cresc copiii, să fie vaccinați atunci.
12. Este mai bine să te imunizezi prin boală, decât să te vaccinezi.
13. Vaccinurile sunt doar pentru copii.
14. Vaccinarea anti-HPV schimbă comportamentul fetiţelor, determină sterilitate etc.
Siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor
În decursul timpului s-au discutat evenimentele post-vaccinale care au avut un impact major asupra opiniei publice, dar şi în cadrul organismelor decizionale, mergând uneori până la retragerea respectivelor preparate vaccinale de pe piaţă. Enumeram următoarele:
-
1976: Apariţia sindromului Guillain-Barré după vaccinarea antigripală.
-
1980: Vaccinul antipoliomielită oral este incriminat în apariţia unor cazuri de paralizie flască.
-
1990: Invaginaţia intestinală după primele vaccinuri anti-Rotavirus.
Toate cazurile amintite au fost studiate cu deosebită seriozitate.
Toate vaccinurile sunt evaluate de către FDA (SUA) sau Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) - Europa, la care se adaugă avizul agenţiilor naţionale de reglementare din domeniul medical. În România, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) notează şi publică toate efectele adverse ale vaccinurilor. De la concept la aprobare sunt necesari mai mulți ani, astfel încât, după licențiere, supravegherea siguranței postvaccinale continuă pe termen nelimitat. Studii clinice și epidemiologice adiționale vor fi desfășurate pentru observarea unor beneficii suplimentare sau a unor noi indicații de administrare(5).
Sistemul VAERS (SUA)
Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS) reprezintă un program național de supraveghere a siguranței vaccinului cosponsorizat de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) şi Food and Drug Administration (FDA). Acesta colectează, după punerea pe piață, informații despre evenimente adverse (efecte secundare posibile) privind administrarea vaccinurilor licențiate pentru utilizare în Statele Unite ale Americii. S-au elaborat aproximativ 30.000 de rapoarte anual, cu 13% din evenimente clasificate ca fiind grave (de exemplu, asociate cu handicap, spitalizare, boală ameninţătoare de viaţă sau deces). De asemenea, din 1990, VAERS a primit şi peste 200.000 de rapoarte, dintre care cele mai multe descriu reacții adverse ușoare, cum ar fi febră, reacții locale și episoade de plâns sau iritabilitate. Prin monitorizarea unor astfel de evenimente, VAERS ajută la identificarea oricăror probleme importante de siguranță noi și, prin urmare, la garantarea faptului că beneficiile vaccinurilor continuă să fie mult mai mari decât riscurile.
Majoritatea vaccinurilor pediatrice sunt eficiente în prevenirea bolilor în procent de 90-99%. Ca rezultat al vaccinării, variola a fost eradicată, iar poliomielita este eliminată din țările europene. Rubeola a fost eliminată din SUA, începând cu anul 2000, iar numărul de decese prin rujeolă a scăzut de la 733.000 în 2000 la 122.000/an în 2013, prin extinderea vaccinării. Numărul deceselor prin tetanos a scăzut la 790.000 în 1998, respectiv 59.000 în 2010, iar cazurile de poliomielită, de la 350.000 în 2008 la 1.410 în 2010 (figura 3).
Vaccinurile sunt eficiente şi au schimbat prin aplicarea lor tabloul sumbru al morbidităţii şi mortalităţii prin boli infecţioase la nivel mondial.
Vaccinurile cauzează efecte adverse
Efectele adverse asociate imunizării - AEFI - sunt incidențe medicale apărute după imunizare, cauzate de aceasta, de două tipuri: evitabile şi inevitabile. Acestea pot apărea ca efect al vaccinului, ca eroare în programul de vaccinare, printr-o coincidenţă, prin reacţie la injectarea propriu-zisă, dar şi dintr-o cauză necunoscută. Reacţiile companiilor producătoare au fost prompte, ducând în timp la înlocuirea derivaţilor plasmatici vaccinali anti-hepatita B cu vaccin recombinant, trecerea de la DTP la DTaP (sau suspendarea vaccinării anti-pertussis), trecerea de la OPV la IPV și revizuirea vaccinurilor anti-rotavirus. Astfel, vaccinurile moderne sunt în general sigure, iar beneficiile sunt mari şi depăşesc cu mult riscurile. Toate tratamentele medicale, inclusiv vaccinarea, pot avea reacţii adverse. Dar durerea (inflamaţia), febra de intensitate scurtă sau medie şi reacţiile adverse grave - care sunt însă extrem de rare - trebuie comparate cu consecinţa de a avea o boală invalidantă: poliomielita poate determina paralizia; pojarul (rujeola) poate produce encefalită. Unele boli care se pot preveni prin vaccinare pot fi chiar fatale (tetanos, difterie, tuberculoză ș.a.).
Vaccinurile nu funcționează
Proprietăţile definitorii ale unui vaccin bun ar fi: să fie sigur, să producă durere minimă dacă este invaziv, să producă răspunsuri imune protective, puternice, care să dureze. Activarea sistemului imun este provocarea esenţială a dezvoltării vaccinurilor. Limitarea actuală o reprezintă prezentarea eficientă a antigenului către APC la locul vaccinării prin metoda tradiţională.
Singura modalitate de a crea adevărata imunitate de lungă durată la o boală este prin expunerea naturală la boală, în care organismul creează anticorpi adecvaţi şi imunitatea pe mai multe niveluri. Cu toate că sistemul nostru imunitar este proiectat pentru a ne apăra de infecţie, uneori, o infecţie poate fi fatală. A lăsa sistemul imunitar „hazardului evolutiv”, s-ar putea încheia cu urmări foarte grave sau fatale. De exemplu, meningita bacteriană și septicemia pot fi prevenite prin vaccinare, dar infecțiile sunt întotdeauna grave și pot provoca moartea. Doar pentru că sistemul imunitar nu luptă cu o infecţie ameninţătoare de viaţă nu înseamnă că este din ce în ce mai slab. Vaccinarea va mima conflictul imunologic din boala adevărată fără semne clinice şi va permite instalarea unei imunităţi protective eficiente. Este greu să convingi populaţia şi uneori chiar noua lume medicală despre severitatea şi implicaţiile grave ale unor boli ca rujeola, variola, poliomielita sau difteria.
Astăzi, părinţii cunosc din istorie bolile grave, unele aproape eradicate, iar atenţia publică este orientată exclusiv asupra efectelor adverse ale vaccinurilor, unii neştiind exact diferenţa între boala reală şi fenomenul vaccinării. Ideile scoase din context, faptele prezentate de către mass-media trunchiat şi, mai ales, ideea că vaccinurile nu au eradicat aceste boli domină concepţiile actuale ale părinţilor.
Vaccinurile cauzează autism
În ciuda numeroaselor probleme de sănătate publică, în ultima perioadă se discută mult despre legăturile dintre vaccinuri şi autism. Atitudinea socială în fața vaccinării a fost mult influenţată de păreri publicate în reviste medicale de specialitate, chiar dacă, ulterior, publicaţiile au retras respectivele articole din baza de date. Journal of the American Medical Association confirmă multe alte studii de același tip care au fost făcute în ultimii 15 ani. Cercetătorii au ţinut sub observaţie timp de aproape cinci ani aproximativ 95.000 de copii având între frații și surorile mai mari cazuri de autism. Concluzia studiului este că vaccinul nu sporeşte riscul dezvoltării unei afecţiuni din spectrul autismului. Această observaţie este valabilă şi pentru copiii care au deja risc de autism. Cercetătorii nu au găsit un risc mai mare de autism la copiii vaccinaţi decât în grupul copiilor nevaccinaţi. Mai mult, nu a existat nici o asociere între vârsta la momentul vaccinării, timpul care a trecut de la vaccinare sau data vaccinării și dezvoltarea oricărei tulburări din spectrul autismului.
Modificările comportamentale ale autismului sunt adesea prezente înainte de vârsta de 1 an, fiind asociate cu o creștere a numărului de neuroni (adică modificarea are loc uneori in utero). Autismul nu a dispărut, în ciuda scoaterii unor substanţe incriminate de apariţia modificărilor comportamentale din compoziţia vaccinurilor (thimerosal), iar datele statistice atestă că ratele de autism nu par a fi diferite faţă de cele raportate acum 40 de ani. După anunțul implicării thimerosalului în riscul de autism a existat o adevărată isterie a refuzului vaccinării ROR. Articolul din revista Lancet a fost retras, autorul a fost exclus din corpul medical şi totuşi astăzi încă se mai discută despre acest lucru, în plus fiind incriminate şi alte substanțe adjuvante.
Vaccinurile conțin un număr de toxine și substanțe chimice care cauzează leziuni neurologice
Thimerosal este un conservant pentru vaccinuri din anii 1930. Cele mai comune reacții secundare ale thimerosalului s-au descris la locul de injectare. În 1999, PHS&AAP a recomandat reducerea cantității de thimerosal din vaccinuri sau eliminarea ca o măsură de precauție, iar în 2001 thimerosalul a fost scos sau redus în toate vaccinurile, cu excepția vaccinului antigripal, recomandat de rutină copiilor ≤6 ani în SUA. Analiza CDC la peste 2.000 de copii a arătat că administrarea acestuia nu a crescut riscul de autism şi nu au fost evidenţiate legături cauzale între deficitele în funcţionarea neuropsihologică şi expunerea timpurie la ethylmercurul din vaccinurile ce conţin thimerosal(6,7).
Aluminiul regăsit în vaccinuri ca adjuvant, maximum 0,85 mg/doză, este într-o cantitate neglijabilă, dacă avem în vedere ponderea lui în viaţa de zi cu zi: aportul unui adult în 24 de ore este de 7-9 mg, din deodorant şi alimentaţie, 200 mg din medicamentele antiacide, iar laptele uman conţine aluminiu în cantitate de 0,04 mg/L, formulele de lapte praf - 0,225 mg/L. Cantitatea de aluminiu prezentă în laptele matern până la 6 luni este 6-10 mg, spre deosebire de vaccinurile pe care sugarul le primește în aceeași perioadă = 4 mg aluminiu (cantitatea este mai mică decât cea aprobată de ATSDR - Agency for Toxic Substances Disease Registry). De notat este că studiile atestă faptul că sărurile de aluminiu îmbunătățesc răspunsul imun la anumite antigene. Siguranța sărurilor de aluminiu în vaccinuri este stabilită în peste 80 de ani de utilizare, iar reacţii adverse la aluminiu au fost raportate rar (ex.: eritem, nodul subcutanat, hipersensibilitate de contact, inflamație granulomatoasă).
Vaccinurile suprasolicită sistemul imunitar
Numărul total de antigene pe care le poate tolera un nou-născut este de 1.016 (ca recunoaștere și răspuns). În mod natural, nou-născutul este expus la colonizare cu flora tractului genital, flora fecală, inclusiv laptele matern este colonizat cu numeroase specii de germeni, diferit în funcţie de tipul de naştere, tipul de alimentaţie, intervenţii chirurgicale etc. Fiecare specie conţine 3x103 proteine. Vaccinurile administrate sugarilor între 0 și 1 an conţin în total 130 de antigene (în cele 8 vaccinuri - AHB, BCG, DTP VPI, HIB, ROR, Rotarix, Antipneumococic - total: 24 de doze în combinaţii), reprezentând doar 0,1% din capacitatea lor de a le procesa(8,9). Nou-născutul se confruntă cu o serie de provocări diferite pentru sistemul lui imunitar. În clipa în care se naște un copil, mii de bacterii diferite încep să trăiască pe suprafața intestinelor. Copilul face rapid un răspuns imun la acestea, menţinându-le fluxul sanguin. Sugarii sunt în măsură să răspundă la milioane de diferite virusuri și bacterii, deoarece aceștia au miliarde de celule active imunologic. Vaccinurile administrate în primii doi ani de viață sunt, astfel, o picătură în oceanul sistemului imunitar al copilului(10).
Pentru bolile autoimune este nevoie de un determinism genetic demonstrat astăzi pentru fiecare patologie în parte. Pe acest determinism genetic acţionează factori care pot fi incriminaţi în declanşarea patogeniei complexe a acestor boli. Declanşatorii bolilor autoimune sunt variaţi şi a implica vaccinurile este incorect, deoarece nu s-a demonstrat o relaţie de cauzalitate directă.
„Mituri” noi
Vaccinurile au fost legate cauzal şi de sindromul de moarte subită a sugarului (SIDS), iar vaccinului anti-HPV i-au fost atribuite efecte grave. În literatură au apărut o serie de manifestări postvaccinale, grupate în Complex Regional Pain Syndrome (CRPS) - durere cronică care afectează membrele, şi Postural Orthostatic Tachycardia Syndrome (POTS) - tahicardie în ortostatism, amețeli, lipotimie, cefalee, dureri precordiale și astenie, parestezii, Fibromyalgia syndrome(11). Ulterior, studiile de specialitate au exclus legătura cauzală între vaccinurile anti-HPV şi aceste manifestări. Incidența vaccinală este încă variabilă şi suboptimală în majoritatea ţărilor, cu niveluri scăzute atât la iniţiere, cât şi la completarea seriei de trei doze, dar şi din cauza lipsei de informare despre vaccinare (idei precum că vaccinurile sunt nesigure, ineficiente şi insuficient studiate sau că vaccinarea HPV va provoca dezinhibare sexuală). Dezinformarea din partea grupurilor media antivaccinare şi diverse obstacole logistice (accesul la serviciile de sănătate, costul, complianța la administrarea multiplă a dozelor) pot scădea motivaţia vaccinării precoce: răspunsul imunologic este cu atât mai puternic, cu cât vaccinarea HPV este mai precoce, înainte de începerea vieţii sexuale (Villa et al., 2012)(12,13).
CDC şi Academia Americană de Pediatrie recomandă administrarea de rutină a vaccinului HPV la toţi adolescenţii (băieţi şi fete) la vârsta de 11-12 ani - 3 doze în timp de 6 luni. Argumentele pro includ următoarele raţiuni: vaccinarea previne infecția (nu o tratează), iar prin vaccinare la această vârstă există un interval de timp suficient pentru apariţia anticorpilor specifici. De asemenea, vaccinarea este recomandată înainte de debutul activităţii sexuale, având în vedere că media de vârstă pentru debutul vieţii sexuale este de 15 ani - 23% dintre fete, respectiv 21% dintre băieţi; acest procent crește cu înaintarea în vârstă: la 20 ani - 78% dintre fete, respectiv 84% dintre băieţi.
BCG: „mituri”, realităţi şi necesitatea unor strategii vaccinale alternative
Vaccinarea BCG cu 85% acoperire globală nu mai este suficientă pentru prevenţia eficientă împotriva unei boli vechi, dar mereu în actualitate. Deşi considerat un vaccin istoric, mecanismul de acţiune nu este complet elucidat, în special în ceea ce priveşte inducţia memoriei imunitare şi durabilitatea răspunsurilor imune ale gazdei. Eficacitatea BCG pentru boala extrapulmonară variază: 73% pentru meningită, 77% pentru TBC epidemică. Derivă de aici motivaţia dezvoltării unui nou vaccin BCG. Deşi este eficient în reducerea meningitei tuberculoase la copii, al doilea scop ar trebui să fie prevenţia tuberculozei pulmonare la adulţi. BCG a evoluat, nemaifiind privit doar ca un microorganism generic/vaccin, ci ca o familie de tulpini genetic similare. Mare parte din Europa utilizează tulpina daneză, dar există şi alte tulpini (Rusia, Polonia, România). În prezent există 14 noi vaccinuri evaluate în studii clinice (faze precoce) şi două în studii de eficacitate.
Copiii între 0 și 1 an nu trebuie vaccinaţi pentru că au imunitate
Nou-născuții sunt imuni la unele boli datorită anticorpilor pe care îi au de la mamă, dar care dispar în cursul primului an de viață. Este deficitară imunitatea transmisă de la mamă împotriva difteriei, tetanosului, poliomielitei, hepatitei B, a tusei convulsive sau Hib. În 2002, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estima că peste un milion dintre decesele înregistrate la copiii cu vârsta sub cinci ani au fost cauzate de boli care ar fi putut fi prevenite prin imunizarea cu vaccinurile administrate de rutină la copii.
Este mai bine să așteptăm până copiii cresc, să fie vaccinați atunci
Cea mai vulnerabilă perioadă este până la 5 ani. Numărul de decese pe an la copiii sub 5 ani, din cauza bolilor prevenibile prin vaccinare, sunt reprezentate în figura 5.
Este mai bine să faci boala decât să te vaccinezi
Riscurile de reacții adverse postvaccinale sunt foarte mici, în comparație cu frecvența complicațiilor din cauza bolilor. Există boli care pot evolua cu risc vital. În 2011, OMS a raportat 61.000 de decese prin tetanos; 122.000/an din cauza rujeolei (adică 330/zi), iar în sezonul 2003-2004 s-au înregistrat 48.614 decese legate de gripă (la persoanele peste 65 de ani). Pneumonia pneumococică are rata de fatalitate de 5-7%, chiar mai mare la vârstnici.
Dacă toți copiii sunt vaccinați, al meu va fi protejat fără vaccin
Imunitatea de grup nu se dobândeşte de la primul contact, dacă vine vorba de boli aeropurtate sau cu transmitere fecal-orală (varicela, oreionul, rubeola, rujeola, poliomielita), chiar dacă procentul creşte odată cu probabilitatea de contractare a bolii. Totuşi, această atitudine nu poate fi una protectivă, atâta vreme cât şansa de a face o formă gravă de boală există la copiii nevaccinaţi. Acoperirea vaccinală generală trebuie să depăşească 85% din populaţia receptivă pentru a putea spera la imunitatea de cohortă. Acoperirea vaccinală ideală trebuie să fie de 95%.
Vaccinurile sunt doar pentru copii
Alături de alte organisme guvernamentale, CDC a publicat, în 2014, recomandările vaccinale pentru adulţi, pe grupe de vârstă, al căror calendar este reprezentat în tabelul 2.
Contraindicații permanente la vaccinare
Acestea cuprind o reacție alergică severă la o doză anterioară de vaccin sau la o componentă de vaccin, encefalopatia (nu din cauza unei alte cauze identificabile), care apar în decurs de 7 zile de la vaccinarea pertussis, precum şi imunodeficienţa combinată severă (pentru vaccinurile vii). Cu toate acestea, recent, statisticile indică un fapt îngrijorător: scăderea numărului de vaccinări în perioada copilăriei. Mass-media au susţinut chiar că în lume există o reactivare a dezbaterilor despre vaccinuri; științific, nu există nici o dezbatere. Igienizarea apei, salubrizarea şi vaccinarea sunt fenomene eficiente şi demonstrate, relaţionate cu salvarea de milioane de vieţi omeneşti. Există doar o serie de presupuneri pentru a speria oamenii de vaccinare, dar, dacă nu există o campanie solidă de înţelegere a modului în care vaccinurile acţionează, o parte a populaţiei poate fi uşor acaparată spre mişcarea antivaccinare.