Intoxicaţiile acute la copii reprezintă una din problemele majore ale asistenţei pediatrice de urgenţă, din cauza frecvenţei şi a gravităţii lor. Ele sunt rezultatul unei interacţiuni complexe dintre următorii factori: toxice, copil şi mediul familial al copilului. Frecvenţa intoxicaţiilor acute la copii variază cu vârsta. Astfel, 90% din cazuri apar în primii cinci ani de viaţă (mai frecvent sub 1 an), fiind vorba despre intoxicaţii accidentale, care predomină la sexul masculin; al doilea vârf al frecvenţei se înregistrează după vârsta de 13-19 ani, prin intoxicaţii voluntare care predomină la sexul feminin(1).
Analiza caracteristicilor demografice şi circumstanţiale ale expunerilor toxice pediatrice a identificat cea mai mare incidenţă la grupa de vârstă sub 6 ani, reprezentând 47,7% din totalul expunerilor raportate, grupă de vârstă la care domină intoxicaţiile accidentale, în timp ce pentru intervalul de vârstă 13-19 ani expunerile sunt predominant voluntare, reprezentând 26,36% din totalul expunerilor voluntare raportate. Etiologia intoxicaţiilor acute a fost diferită, în funcţie de grupele de vârstă, fiind dominată de produsele cosmetice şi de cele de uz casnic la grupa de vârstă 0-5 ani, în timp ce la grupa de vârstă 13-19 ani etiologia intoxicaţiilor este dominată de expunerile la substanţe de abuz şi medicamente. În cazul copiilor, substanţele cel mai frecvent implicate în intoxicaţii sunt: paracetamol, antitusive, vitamine, fier, antihistaminice, antidepresive, analgezice, produse de îngrijire a casei (detergenţi, dezinfectante, oţet, cosmetice), pesticide(1,2).
Pentru Europa, raportările nu sunt uniforme, incidenţa, etiologia şi rata de mortalitate în cazul intoxicaţiilor acute la copil variind de la o ţară la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi ţări, mai ales secundar diferenţelor socioeconomice. În ceea ce priveşte mortalitatea, o analiză a informaţiilor primite de la centrele antitoxice din Europa a permis o ierarhizare a ţărilor în funcţie de rata de deces prin intoxicaţii acute la copil, România ocupând locul al şaselea din cele 38 de state analizate(3).
Datele pentru România provin mai ales din cadrul unor studii desfăşurate în centrele antitoxice, întrucât în prezent nu există o structură care să cuantifice expunerile toxice la nivel naţional. Intoxicaţiile acute cel mai des întâlnite în ţara noastră sunt cele medicamentoase, expunerea în cele mai multe dintre cazuri fiind accidentală. Grupa de vârstă cea mai expusă în cazul intoxicaţiilor acute accidentale a fost 1-5 ani, iar sexul feminin a fost cel mai frecvent implicat în expunerile voluntare.
În cazul intoxicaţiilor medicamentoase, cele mai multe cazuri au fost secundare asocierii mai multor agenţi farmacologici, neuroleptice şi antiinflamatoare nesteroidiene. Intoxicaţiile cu medicamente la copii trebuie preluate ca având un potenţial deosebit de grav din cauza absorbţiei rapide în tractul gastrointestinal.
Etiologia nemedicamentoasă a fost dominată de intoxicaţiile acute cu ciuperci, urmate de etanol, monoxid de carbon, produse de uz casnic şi insecticide inhibitorii de colinesterază(4).
Anamneza culeasă de la pacient sau anturaj vizează identificarea naturii toxicului, cantitatea aproximativă ingerată, timpul scurs de la ingestie, ora ultimei mese, măsuri de tratament efectuate la domiciliu, alte semne şi simptome sugestive(3). Simptomele depind de medicamentul cu care s-a intoxicat copilul, dar în majoritatea cazurilor vor fi prezente simptome digestive (greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale) şi semne de afectare a sistemului nervos (agitaţie, ameţeală, nelinişte, somnolenţă, respiraţie dificilă, pierderea cunoştinţei). Sunt anumite medicamente care sunt prezente în fiecare casă şi prezintă un risc potenţial în familiile cu copii.
Identificarea toxicului reprezintă primul pas în vederea tratamentului specific al intoxicaţiei. Dacă de cele mai multe ori toxicul ingerat e uşor de identificat în cazul copiilor, stabilirea cantităţii poate fi dificilă, însă ea trebuie făcută cât mai precis. Informaţii despre cantitatea ingerată pot fi obţinute comparând cantitatea înscrisă pe ambalajul original cu numărul de tablete sau volumul de lichid rămas, în lipsa altor detalii din partea anturajului sau a pacientului(6). În lipsa unor date concrete, identificarea toxidroamelor poate orienta conduita terapeutică.
Dintre medicamente, acetaminofenul este de departe cel mai frecvent agent etiologic incriminat, fiind responsabil de peste 15% din totalul cazurilor de insuficienţă hepatică acută, în timp ce alte medicamente cu potenţial hepatotoxic, de tipul tuberculostaticelor sau al antiepilepticelor, reprezintă doar 5%(4,5).
În ceea ce priveşte conduita terapeutică în faţa unui caz de intoxicaţie, măsurile generale sunt aceleaşi atât în cazul copiilor, cât şi al adulţilor. Acestea vizează resuscitarea şi stabilizarea; decontaminarea externă (cutanată, oculară); decontaminarea gastrointestinală (provocarea de vărsături sau spălătura gastrică, cărbune activat, purgative, irigaţie intestinală continuă); eliminarea toxicului din sânge şi ţesuturi (diureză forţată, epurare extrarenală); antagonizarea toxicului; susţinerea funcţiilor vitale(3).
Datele din literatură demonstrează că principala cauză de insuficienţă hepatică acută este cea toxică medicamentoasă, reprezentând aproximativ 20% din cazurile de insuficienţă hepatică acută la copil şi un procent mult mai însemnat la adult.
În ţările estice, un loc aparte îl ocupă intoxicaţia cu etanol. Este important de reţinut faptul că expresia clinică diferă la copii faţă de adolescenţi şi adulţi. Astfel, la copiii de vârstă mică, ingestia de etanol este asociată adesea cu statusul hipoglicemic, depresia centrilor respiratori şi efect sedativ. În cazul adolescenţilor, consumul de etanol se manifestă iniţial cu stare de euforie, urmată de depresia centrilor respiratori, hipoglicemia fiind mai puţin caracteristică(7).
Intoxicaţiile voluntare la adolescenţi sunt, în mare parte, suicidale (30%) şi accidentale (6,5%). Motivaţiile tentativelor de suicid sunt conflictele familiale, copii ce se află sub tutela rudelor, părinţii biologici fiind la muncă peste hotare, despărţirea de prieteni, prima dragoste, probleme la şcoală ş.a. În tentativele de suicid predomină intoxicaţiile polimedicamentoase, din care sedativele şi psihotropele sunt cele mai frecvente. Manifestările clinice au avut o variaţie largă, în dependenţă de toxicul care a pătruns în organismul copiilor.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale intoxicaţiei cu medicamente la copii este vigilenţa scăzută a părinţilor, producându-se, mai frecvent, la domiciliu. Intoxicaţia monomedicamentoasă versus polimedicamentoasă este direct proporţională cu vârsta copiilor.
Circumstanţele apariţiei intoxicaţiilor acute exogene la adolescenţi au prevalenţă cu domiciliul, iar motivaţia scopului suicidal o reprezintă familiile incomplete, recompuse, tutelarea de către rude, urmate de sindroamele depresive. Impactul material, social şi intelectual în afara tratamentelor copiilor cu intoxicaţii care includ cercetarea sau orele didactice omise sunt greu de măsurat.
Cea mai importantă diferenţă în ceea ce priveşte intoxicaţiile la adult faţă de copil este reprezentată de agentul cauzator. În timp ce, la adulţi, cel mai frecvent sunt incriminate toxicele de natură medicamentoasă (antidepresive, sedative, anxiolitice), în cazul copiilor vorbim în principal de produse de îngrijire sau chiar plante(8).
În ultimele decenii s-a constatat o creştere continuă a frecvenţei intoxicaţiilor produse de medicamente şi substanţe toxice de uz casnic. Medicamentele se situează pe primul loc în producerea intoxicaţiilor la copii, înregistrând proporţii de 50% sau chiar mai mari. Această frecvenţă ridicată este o cauză a creşterii continue a numărului de medicamente, prezentării lor în ambalaje sau forme atractive, utilizării lor fără prescripţie medicală, nesupravegherii copiilor etc. Mortalitatea globală prin intoxicaţii la copii este în creştere alarmantă.
Toate medicamentele, inclusiv vitaminele, luate în doze mari pot provoca intoxicaţii, iar părinţii trebuie să cunoască simptomele, să îşi păstreze calmul şi să acţioneze corect.
Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.