Pediatria, între dăruire şi datorie

Un regizor rămâne adesea în sala de spectacol după aplauze şi după ce zgomotul mulţimii a dispărut, un succes solicitând o reflecţie şi o trăire tainică a bucuriei.

Oamenii de la maşini şi de la lumini observă şi mai lasă, ca un far, o lumină mică în spatele scenei, respectând această nevoie de retrăire.

Tot astfel, după ultimul meu curs sus­ţi­nut în faţa studenţilor, am rămas în am­fi­tea­tru, la catedră, urmărind golirea sălii, pli­nă ca de obicei. Am mulţumit astfel, fără cuvinte, şirurilor de discipoli care au permis această bucurie, o despărţire lip­sită de singurătate.

În aceste ultime luni ale anului, dintr-un consistent program de evenimente ştiin­ţifice pediatrice din ţară, am păstrat pen­tru evocare a doua ediţie a Simpozionului de pneumologie pediatrică şi fibroză chis­tică, desfăşurat la Uni­ver­sitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, şi ediţia a XXXII-a a tradiţionalelor Zile ale pediatriei ieşene, de la UMF Iaşi.

Animate de dorinţa de continuitate, de recunoaştere echilibrată a eforturilor tuturor specialiştilor din ţară, cu invitaţi din străinătate, care au permis confruntarea valorilor, idei constructive şi progres în beneficiile pacienţilor, aceste manifestări ştiinţifice au necesitat eforturi din partea organizatorilor şi a participanţilor.

Domnul profesor dr. Liviu Pop şi doamna şef de lucrări Ioana Ciucă, din Timişoara, alături de domnul şef de lucrări Nistor Nicolai, de la Iaşi, au avut meritul că au urmărit personal, clipă de clipă, buna desfăşurare a lucrărilor.

Având loc la mare distanţă geo­gra­fică, pot confirma că atitudinea de res­pect a organizatorilor a fost identică. Am avut o mare satisfacţie să constat o ati­­tu­dine similară prin prezenţa în săli a or­­ga­nizatorilor.

Meticuloşi şi inseraţi corect, organizatorii au avut o atitudine echilibrată faţă de toţi participanţii, au formulat conclu­zii şi au organizat prezentări de carte ştiin­ţifică, au promovat şi au premiat tineri par­ticipanţi.

Simt nevoia să fac o confesiune pentru toţi colegii, ca o observaţie care nu are decât scop constructiv. Nu am lipsit de la nicio manifestare ştiinţifică pediatrică timp de zeci de ani.

Am constatat cu tristeţe că s-a schimbat ceva în rău la multe dintre întâlnirile noastre recente. Există în noi un dor şi o dorinţă de reafirmare, o emulaţie, o mândrie a reafirmării, dar şi a recunoaşterii unui debut frumos în carieră.

Colegii de generaţie se ascultau cu mult respect, se cunoşteau, mereu exista o reafirmare a calităţilor în preocupări prioritare.

Acum s-a instituit obiceiul sur­prin­ză­tor ca mulţi colegi care au statutul de ca­dru de predare sau chiar asistenţi univer­si­tari să vină, să-şi susţină lucrările, să stea nerăbdători aşteptând eventuale întrebări şi apoi să plece în viteză la treburile importante ale zilei.

Am ales aceste două manifestări pentru că nu s-a întâmplat aşa. Asta mă face să sper că vom intra în normal, că vom aş­tep­ta, vom reflecta şi vom acţiona corect în viitor.

Stimaţi colegi, să ne redescoperim entuziasmul, curiozitatea, nevoia de a fi respectaţi şi de a respecta!

Rememorez afirmaţia frumoasă „vai de tinereţea care nu admiră!” şi mă gândesc trist că este foarte amară constata­rea că se ajunge la maturitate doar cu au­to­ad­mi­raţie. Frumuseţea şi valoarea capătă con­tur pregnant când le regăsim în ochii spec­tatorilor.