Biosecuritatea în ferma de pui de carne – măsuri de prevenire a gripei aviare

Gripa aviară, sau influenţa aviară, infecţie produsă de virusul gripei aviare A (influenza virus A), afectează păsările domestice şi sălbatice şi este răspândită în întreaga lume, fiind o afecţiune severă, contagioasă şi cu rata de mortalitate extrem de ridicată. Infecţia evoluează asimptomatic la speciile de păsări sălbatice acvatice, acestea fiind practic rezervor de virus natural, cu rol major în epidemiologia acestei infecţii.

Agentul etiologic al gripei aviare este virusul influenza de tip A, încadrat în genul Alphainfluenza virus, familia Orthomyxoviridae. Este un virus ARN care prezintă subtipuri diferite, clasificate pe baza a două glicoproteine de suprafaţă distincte, şi anume hemaglutinina şi neuraminidaza. Au fost identificate 16 subtipuri de hemaglutinină (H1-H16) şi nouă de neuraminidază (N1-N9), pe baza cărora au fost identificate 144 de combinaţii – subtipuri distincte de influenza virus A.

Modificările genetice minore (mutaţii punctiforme cu apariţia de mutante H sau N) şi majore (reasortare între diferite subtipuri virale; de exemplu, cele aviare şi umane) sunt frecvente şi determină apariţia a numeroase variante de virus gripal A.

Păsările pot fi susceptibile la infecţia cu aceste 144 de subtipuri de virus gripal A, dintre care şase subtipuri, H1Nx, H2Nx, H3Nx, HxN1, HxN2, au caracteristici care le permit să infecteze mai uşor specia umană.

Pe baza virulenţei, tulpinile de influenza virus A sunt clasificate în două categorii, şi anume: tulpini cu patogenitate ridicată (HPAI) şi tulpini cu patogenitate scăzută (LPAI).

Tulpinile HPAI conţin întotdeauna glicoproteina H5 sau H7 (tulpinile izolate de la gazdele naturale), cu unele mici excepţii. Aceste tulpini sunt izolate, de regulă, de la speciile de păsări domestice, acestea reprezentând cea mai importantă sursă de infecţie, implicit obiectele contaminate din mediu (contaminare fecală, de regulă); eliminarea virusului are loc pe întreaga durată a evoluţiei clinice. Păsările sălbatice pot fi infectate cu tulpini HPAI, astfel că sunt surse de infecţie pentru păsările domestice, dar fără a avea un rol cert de rezervor de infecţie.

Tulpinile LPAI determină infecţii asimptomatice, de regulă, la păsările domestice. Uneori pot dezvolta forme clinic manifeste la păsările cu infecţii asociate, de tip respirator sau cu tulburări ale ouatului. Rezervorul natural al acestor tulpini LPAI este reprezentat de diferite specii de păsări sălbatice de apă şi păsări de ţărm, cu rol în menţinerea şi difuzarea infecţiei. Infecţia cu aceste tulpini slab patogene LPAI a fost detectată frecvent la anseriforme (lebede, gâşte, raţe, pescăruşi etc.), specii care sunt responsabile de răspândirea virusului pe distanţe lungi, de contaminarea mediilor acvatice şi transmiterea la speciile de păsări domestice. În cazul în care prezintă glicoproteina H5 sau H7, există posibilitatea să devină tulpini HPAI, cu consecinţe grave la speciile domestice.

Infectarea puilor de carne, ca de altfel a păsărilor domestice crescute în sistem intensiv, este, de regulă, rezultat al transmiterii atât pe cale orală (fecalo-orală), cât şi pe cale respiratorie (de regulă, tulpinile LPAI). Introducerea virusului în fermă este posibilă când practicile cuprinse în planul de biosecuritate nu sunt respectate. Contaminarea mediului, inclusiv a obiectelor existente în ambient, adăpost etc., este rezultat al eliminării fecale. Eliminarea prin ou (conţinutul şi coaja oului) este identificată în cazul tulpinilor HPAI şi foarte rar în cazul tulpinilor LPAI. Diseminarea virusului prin aer este posibilă pe distanţe limitate.

Rezistenţa virusului în mediul exterior este variabilă, de ordinul zilelor, săptămânilor sau al lunilor, în funcţie de tulpina de virus, factorii de mediu, prezenţa substratului organic etc.

Acţiunea agenţilor dezinfectanţi este eficientă, virusul gripei aviare fiind sensibil la multe dintre substanţele chimice uzuale, şi anume formaldehidă, glutaraldehidă, săruri quaternare de amoniu etc. De asemenea, este inactivat prin căldură, temperatura de 60 °C fiind eficientă.

Virulenţa diferită a tulpinilor de virus gripal A determină evoluţie şi forme clinice variate la păsările domestice.

Infecţia la puii de carne produsă de tulpini cu patogenitate ridicată (HPAI) evoluează sistemic, sever, cu o rată de mortalitate ridicată, având o dinamică de tip epidemic. Tabloul clinic cuprinde manifestări generale, precum anorexie, depresie, ulterior semne respiratorii (tuse, strănut etc.), semne digestive (diaree), dar şi semne neurologice. Se mai pot observa leziuni de tip hemoragic (echimoze) pe membre, edem etc. Finalul este letal, de regulă infecţia la puii de carne având o rată de mortalitate de 90-100%.

Tulpinile cu patogenitate scăzută (LPAI) produc infecţii asimptomatice la puii de carne sau pot evolua clinic, în contextul acţiunii unor factori favorizanţi. La puii de carne, infecţia se poate manifesta cu semne respiratorii, şi anume strănut, tuse, conjunctivită, sinuzită, apetit alimentar şi hidric redus, uneori moarte (rata de mortalitate este scăzută).

Infecţia cu influenza virus A afectează şi omul, rezultat al contactului direct cu păsările infectate, de regulă. Un exemplu în acest sens este tulpina H7N9 (tulpină slab patogenă), care are caracter zoonotic şi este endemică la păsările domestice în Asia. Dintre tulpinile HPAI, H5N1 a fost primul subtip identificat ca fiind responsabil de o formă clinică cu evoluţie severă la om. Fenomenul de adaptare a unor tulpini de influenza virus A la om este posibil, putând determina infecţii cu caracter epidemic sau pandemic. În vederea prevenirii/reducerii posibilităţii de reasortare a tulpinilor de virus gripal A cu cele ale gripei umane, este recomandat ca pacienţii umani cu gripă să nu intre în contact cu păsări, indiferent de specie.

Infecţii cu virus gripal au fost raportate şi la mamifere domestice (câine, pisică, porc) şi sălbatice produse de tulpini HPAI, având caracter sporadic. Infecţiile pot evolua asimptomatic sau clinic manifest, cu manifestări respiratorii, neurologice sau generale.

În contextul epidemiologic actual, probabilitatea de introducere a virusului gripei aviare în efectivele de pui de carne este crescută, biosecuritatea fiind măsura de prevenire aplicabilă la nivelul fermei.

FAO definea biosecuritatea în cadrul conferinţei despre gripa aviară şi gripa pandemică, în 2007, astfel:

• „Biosecuritatea se referă la acele măsuri care ar trebui aplicate pentru a diminua riscul de introducere în unităţile de producţie şi riscul de transmitere către exterior a tulpinilor de virus gripal aviar înalt patogene (HPAI) şi transmiterea ulterioară prin lanţul de producţie şi comercializare.”

• Biosecuritatea reprezintă un complex de măsuri organizatorice şi tehnice care trebuie aplicate în unitatea de producţie (ferma creştere pui de carne) cu scopul de a reduce riscul introducerii şi răspândirii agenţilor patogeni (inclusiv a tulpinilor de virus al influenţei aviare), având drept obiectiv asigurarea sănătăţii animalelor şi a sănătăţii publice. Practic, scopul este acela de preveni contactul puilor de carne din fermă cu diferite potenţiale surse de infecţie, fie primare, fie secundare, inclusiv vectori.

Strategiile planului de biosecuritate elaborat la nivelul fermei de pui de carne sunt următoarele:

• de prevenire a pătrunderii agenţilor patogeni (bioexcludere sau biosecuritate externă);

• de reducere a riscului de răspândire a agenţilor patogeni deja existenţi în efectivul de animale (biomanagement sau biosecuritate internă);

• de prevenire a difuzării agenţilor patogeni existenţi la nivelul efectivului la alte unităţi sau la alte animale neinfectate/efective indemne (biocontaminare);

• de reducere a incidenţei şi reducerea riscului de difuzare, respectiv de transmitere a agenţilor patogeni cu impact asupra sănătăţii umane.

Strategia de bază aplicată la nivelul fermei, în raport cu infecţia cu tulpini de virus gripal A, este de biosecuritate de excludere, în vederea reducerii riscului de infectare a fermei de pui. Aceasta este strategia de bază, însă şi celelalte sunt importante şi trebuie stabilite măsuri la nivelul fermei.

Elementele fundamentale ale planului de biosecuritate sunt separarea, curăţarea (mecanică şi sanitară) şi dezinfecţia, în acest sens fiind necesare asigurarea unei infrastructuri corespunzătoare, echipamente, dotări ce permit realizarea acestora şi, implicit, elaborarea unor proceduri şi reguli astfel încât acestea să fie realizate conform.

Realizarea de bariere fizice şi elaborarea de proceduri şi reguli care asigură separarea sunt măsuri de bază pentru a preveni contactul cu orice potenţială sursă de infecţie (păsări infectate, obiecte contaminate, apă contaminată etc.). Separarea – prima şi poate cea mai importantă măsură – se poate realiza atât prin mijloace fizice, cât şi prin practici, astfel:

• delimitarea şi asigurarea perimetrului fermei (gard perimetral, pază, acces controlat);

• asigurarea filtrului sanitar;

• reguli pentru personalul lucrător cu privire la accesul în fermă;

• reguli de acces în fermă pentru vizitatori (persoane terţe);

• reguli de acces pentru mijloace transport;

• reguli de acces pentru

• aplicarea şi respectarea tehnologiei de creştere bazată pe principiul „all in-all out”.

Un alt element de bază este asigurarea curăţării mecanice şi spălării halelor de creştere, inclusiv a diferitelor obiecte, dotări, echipamente din hală etc., pentru a permite, ulterior, dezinfecţia corespunzătoare. Curăţarea mecanică rezidă în evacuarea aşternutului, a diferitelor reziduuri aderente, a dejecţiilor, a resturilor de furaje etc., inclusiv decolmatarea şi îndepărtarea prafului de pe diferitele echipamente fixe din hală. Ulterior, se procedează la curăţarea sanitară (spălarea) pentru a elimina reziduurile aderente. Aceasta va reduce gradul de murdărie din hală şi va permite o bună acţiune a substanţelor dezinfectante care vor fi aplicate ulterior.

Dezinfecţia, etapa de bază prin care încărcătură microbiană din hală este eliminată, pentru a fi eficientă trebuie să fie realizată corect şi consecvent. Virusul gripei aviare este sensibil la acţiunea mai multor substanţe dezinfectante uzuale, dar eficienţa acestora depinde de o serie de factori, printre care concentraţia utilizată, modalitatea de aplicare, timpul de acţiune etc.

Planul de biosecuritate, elaborat în raport cu infrastructura, caracteristicile, dotările fermei, include proceduri şi practici de lucru care trebuie implementate şi respectate în activităţile derulate în interiorul fermei. Acestea sunt:

• Procedura pentru personalul operaţional al fermei, care include măsuri cu privire la:

  • instruirea, conştientizarea şi responsabilizarea personalului operaţional cu privire la regulile de biosecuritate;

  • instruirea personalului nou angajat despre regulile de biosecuritate în fermă;

  • accesul strict al personalului, cu respectarea filtrului sanitar la intrarea în fermă;

  • servitul hranei de către personalul operator (strict în zonele dedicate)

• Procedura pentru terţi/vizitatori (autorităţi, furnizori, vizitatori) în fermă, care include măsuri cu privire la:

  • accesul persoanelor terţe în filtrul sanitar-veterinar la intrarea în fermă;

  • accesul persoanelor terţe în zona de producţie

•  Procedura de aprovizionare/livrare, care include măsuri cu privire la:

  • recepţia puilor de o zi;

  •  livrarea puilor de carne (la vârsta de 35-42 de zile);

  •  recepţia furajului;

  • recepţia medicamentelor, a diferitelor produse biologice etc.;

  • recepţia substanţelor chimice dezinfectante

• Procedura de acces a mijloacelor de transport pe teritoriul fermei pentru diverse activităţi (aprovizionare, livrare pui, colectare cadavre etc.), care include măsuri cu privire la:

  • dezinfecţia mijloacelor de transport pui de o zi;

  • dezinfecţia mijloacelor de transport pui de carne (35-42 de zile);

  • dezinfecţia mijloacelor de transport care livrează furajul;

  • menţinerea în stare de funcţionare a dezinfectatorului rutier;

  • prepararea soluţiilor pentru dezinfecţie (vara);

  • prepararea soluţiilor pentru dezinfecţie (iarna)

• Procedura privind evaluarea zilnică a puilor privind starea de sănătate, care include măsuri cu privire la:

  • evaluarea zilnică a fiecărei hale, prin inspecţie vizuală;

  • evaluarea zilnică a consumului de furaj;

  • evaluarea zilnică a procentului de mortalitate

• Procedura privind managementul cadavrelor din fermă, care include măsuri cu privire la:

  • recoltarea, evacuarea din hală, transportul şi depozitarea cadavrelor în zona dedicată;

  • colectarea şi încărcarea cadavrelor în mijlocul de transport dedicat pentru transportul acestora;

  • dezinfecţia sălii de necropsie şi a zonei de depozitare a cadavrelor

• Procedura de igienizare, care include măsuri cu privire la:

  • dezinfecţia filtrului sanitar;

  • prepararea soluţiilor de dezinfecţie;

  • dezinsecţie în curtea fermei;

  • dezinsecţie în spaţiile de producţie şi depozitare;

  • igienizarea facilităţilor;

  • întreţinerea filtrelor sanitare;

  • spălarea echipamentelor de protecţie

• Procedura de dezinsecţie în cadrul fermei include măsuri cu privire la:

  • programul de dezinsecţie;

  • substanţele insecticide aprobate pentru utilizare;

  • substanţele raticide aprobate pentru utilizare;

  • metodele de dezinsecţie şi deratizare aplicate.

• Procedura privind furajarea şi asigurarea apei de băut, care include măsuri cu privire la:

  • programul de control al calităţii şi salubrităţii furajelor;

  • parametrii analizaţi.

Acest complex de măsuri presupune implementarea unor practici şi reguli, dar care implică şi abordarea unei atitudini şi a unui comportament al oamenilor (proprietar fermă, personal operaţional al fermei, persoane terţe etc.), aceştia fiind practic cei care vor pune în practică toate aceste măsuri. Conştientizarea necesităţii aplicării acestor măsuri, ca parte a rutinei zilnice, este obiectivul care nu trebuie omis. În acest sens, este recomandat a fi prezentate care vor fi avantajele (aspectele pozitive), dar şi consecinţele (pierderi de animale, impact economic şi social implicit), astfel încât să se poată produce o schimbare în abordarea şi realizarea activităţilor zilnice din fermă pentru realizarea obiectivelor stabilite în planul de biosecuritate.

Măsurile de biosecuritate trebuie să fie parte a rutinei zilnice a fermei, pentru a fi eficiente, obiectivul major fiind acela de a reduce riscul de introducere a virusului gripal aviar (şi nu numai). Verificarea eficienţei acestor măsuri trebuie evaluată periodic, pentru a face posibilă prevenţia reală a acestei infecţii la nivelul efectivelor de pui. Consecinţele economice, cu implicaţii sociale importante care pot apărea în situaţia apariţiei unui focar de gripă aviară, trebuie avute în vedere la momentul elaborării strategiei de prevenire în raport cu această boală păgubitoare.

Reglementările aplicabile la nivelul Uniunii Europene, şi anume Directiva CEE 92/40, prevâd măsuri de control care trebuie aplicate obligatoriu în cazul focarelor de gripă aviară. Măsurile sunt radicale în vederea stingerii focarului, şi anume eliminarea totală a efectivului de păsări (stumping-out), inclusiv denaturarea sau decontaminarea tuturor potenţialelor surse de infecţie secundare (obiecte, dejecţii etc.). De asemenea, se impune instituirea măsurilor de carantină, cu restricţii de circulaţie a animalelor din focar, inclusiv din fermele învecinate aflate în zona de protecţie sanitară şi în zona de supravegehere (cu o rază de 10 km).

Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor a inclus gripa aviară în lista A, având în vedere contagiozitatea ridicată, difuzarea rapidă a acestei infecţii şi impactul economic important pe care îl poate avea la nivelul segmentului avicol.   

Autor corespondent: Georgeta Ştefan, e-mail: getastefan@yahoo.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.