MEDICINĂ INTERNĂ

Hemangiosarcom splenic – evoluţie postsplenectomie sub protocol terapeutic paliativ

 Splenic hemangiosarcoma – evolution after splenectomy under a palliative therapeutic protocol

First published: 05 iunie 2024

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.43.1.2024.9645

Abstract

Splenic hemangiosarcoma is a malignant neoplastic pathology with severe implications on the vital prognosis of the patient. Thus, despite multimodal therapeutic management, which involves both splenectomy and subsequent systemic chemotherapy, the average survival time is approximately 4.5-6 months. As a result of the unfavorable vital prognosis, but also for financial reasons, some owners opt for conservative (palliative) therapeutic management.
 

Keywords
hemangiosarcoma, splenic formation, splenic neoplasia, palliative therapeutic management

Rezumat

Hemangiosarcomul splenic reprezintă o patologie neoplazică malignă cu implicaţie severă asupra prognosticului vital al pacientului. Astfel, în ciuda managementului terapeutic multimodal, care implică atât splenectomie, cât şi chimioterapie sistemică ulterioară, durata medie de supravieţuire este de aproximativ 4,5-6 luni. Ca urmare a prognosticului vital nefavorabil, dar şi din considerente financiare, unii proprietari optează pentru managementul terapeutic conservator (paliativ).
 

Introducere

Hemangiosarcomul splenic (HSA) reprezintă cea mai frecventă neoplazie splenică diagnosticată în cazul câinilor, afectând frecvent pacienţii adulţi/geriatrici cu vârsta de aproximativ 9-10 ani. O incidenţă mai crescută apare în cazul câinilor din rasa Ciobănesc German (Ng şi Mills, 1985), dar frecvent diagnosticaţi sunt şi pacienţi aparţinând raselor Labrador şi Golden Retriever. De asemenea, o predispoziţie mai mare a fost observată la masculi (Lashnits şi colab., 2021), statusul reproductiv reprezentând un factor de risc – animalele castrate sunt mai predispuse în a dezvolta HSA (Davis şi colab., 2020).

Într-un studiu efectuat pe 500 de pacienţi cu splenomegalie, raportul dintre formaţiunile benigne şi maligne a fost de aproximativ 50:50, iar HSA a reprezentat 51% din tumorile maligne splenice (Spangler şi Kass, 1997). Având în vedere prevalenţa neoplaziilor splenice maligne, Johnson şi colab. (1989) au propus „regula celor două treimi”, precizând că două treimi din neoplaziile splenice sunt maligne, iar două treimi dintre acestea sunt hemangiosarcoame.

În ceea ce priveşte semnele clinice, frecvent acestea sunt nesemnificative, nespecifice, formaţiunile splenice fiind descoperite incidental, pe baza examenelor clinice (la palpare) sau a examenelor imagistice (radiografie/ecografie abdominală) realizate în urma unor controale de rutină. Printre semnele clinice descrise anterior decompensării se numără apatie, inapetenţă, vărsături, poliurie/polidipsie, slăbire progresivă sau, din contra, distensie abdominală progresivă (North şi colab., 2009).

În cazul hemangiosarcomului splenic, în momentul prezentării în clinică simptomatologia este frecvent dramatică, supraacută, ca urmare a colapsului secundar hemoragiei severe intraabdominle apărute ca urmare fie a rupturii formaţiunii primare, fie a coagulării intravasculare diseminate (CID). Unii proprietari descriu episoade tranzitorii, manifestate cu câteva zile sau săptămâni înaintea prezentării în clinică prin apatie, adinamie şi somnolenţă, care se remit fără intervenţie medicală. Se consideră că aceste modificări în starea pacientului sunt datorate microhemoragiilor de la nivelul formaţiunii primare, iar aparenta îmbunătăţire a stării pacientului are, de fapt, la bază un fenomen de autotransfuzie. De asemenea, se pot asocia şi aritmii cardiace, cum ar fi contracţii ventriculare premature (Morris şi colab., 2008).

În ciuda faptului că formaţiunea splenică este depistată frecvent pe baza examinărilor imagistice, cu predilecţie a ecografiei abdominale, diagnosticul de certitudine va fi întotdeauna stabilit prin examen citologic sau histopatologic (cu precizarea că puncţia aspirativă cu ac fin nu este recomandată în cazul formaţiunilor care apar intens vascularizate sau au aspect cavernos, lacunar, la examinare ecografică, deoarece în majoritatea cazurilor probele recoltate vor fi slab celulare şi sever contaminate cu hematii, existând şi riscul de hemoragie intraabdominală secundară).

Investigaţiile paraclinice recomandate sunt reprezentate de hemoleucogramă (care poate releva anemie, trombocitopenie), teste de coagulare şi investigaţii imagistice precum radiografia de torace (pentru a detecta eventualele metastaze) şi ecografia abdominală (în special pentru evaluare parenchimului hepatic, dar şi a rinichilor).

Caracteristicile ecografice frecvent observate în hemangiosarcoamele splenice şi hepatice includ prezenţa unei structuri de neoformaţie, eterogenă, complexă, cu multiple zone chistice de dimensiuni reduse care produc întărire acustică posterioară, alterarea marcantă a structurii de suprafaţă a organului şi a conturului acestuia, leziuni multifocale nodulare (1-10 cm) distribuite în întregul parenchim, precum şi regiuni anecogene, cavernoase/lacunare sau hiperecogene (Lacreta şi colab., 2019). În schimb, diagnosticul de certitudine nu poate fi stabilit pe baza aspectului ecografic.

Hemangiosarcomul splenic reprezintă o neoplazie cu rată crescută de metastazare prin răspândire pe cale hematogenă. Principalul situs metastatic este reprezentat de ficat, dar până la 25% dintre câinii cu HSA splenic prezintă şi localizare la nivelul atriului drept (Waters et al., 1989). Însămânţarea directă a tumorii prin omentum şi mezenter poate apărea atunci când aceste tumori sângerează sau se rup, printre situsurile metastatice frecvente numărându-se şi localizările pulmonare, cutanate şi intracraniene (De Nardi şi colab., 2023), iar mai rar se confirmă metastaze în oase şi muşchi scheletici, după cum au raportat Carloni şi colaboratorii (2019).

Tratamentul de elecţie în HSA este multimodal, reprezentat atât de splenectomie, cât şi de chimioterapie adjuvantă.

Prezentare de caz

Un pacient canin, de 13 ani, Bichon Frise, mascul, necastrat, 7 kg, este prezentat în Spitalul Facultăţii de Medicină Veterinară Iaşi cu ataxie, inapetenţă, apatie, durere la palparea abdominală şi urinare involuntară în momentul în care a fost luat în braţe. Conform proprietarului, cu trei zile înainte, câinele a prezentat ataxie şi apatie, la momentul respectiv pacientul fiind consultat într-un cabinet privat, fiindu-i administrată drotaverină în cursul consultaţiei (doză şi cale de administrare nespecificate, nu se cunosc alte date cu privire la examenul clinic realizat).

La examenul clinic, pacientul adopta o poziţie cifozată şi prezenta: hipotermie (36,6 °C), mucoase aparente palid-cianotice, lipicioase, timpul de reumplere capilară depăşind 2 secunde, rezistenţă abdominală la palpare şi discretă inhibiţie corticală.

La auscultaţia cardiacă şi pulmonară nu s-au decelat modificări patologice, frecvenţa cardiacă (100 bpm) şi cea respiratorie (48 rpm) fiind în limitele fiziologice.

Pentru diagnostic au fost realizate investigaţii imagistice: examen radiologic (Röntgen Maxivet 400HF DR), examen ecografic (GE Logiq V5) şi investigaţii paraclinice de laborator: determinarea constantelor hematologice (Analizor Abaxis VetScan HM5), a profilului biochimic seric sangvin (Analizor biochimic Abaxis VetScan VS2 şi Analizor biochimic automat BioSystems BA200) şi a profilului de coagulare din sânge recoltat pe citrat de sodiu (analizor QuickVet).

Examinarea radiologică a presupus efectuarea a două incidenţe: torace LL (latero-lateral) şi VD (ventro-dorsal) pentru excluderea metastazelor pulmonare, decelându‑se un model pulmonar mixt (interstiţial şi bronhial) localizat predominant la nivelul lobilor pulmonari diafragmatici, compatibil din punct de vedere radiologic cu fibroza pulmonară moderată/bronhopneumonie/ bronşită cronică. Silueta cardiacă prezenta dimensiuni normale din punct de vedere radiologic, iar la nivelul jumătăţii intratoracice a siluetei traheale se observa o uşoară îngustare a calibrului traheal. Pe imaginea LL (figura 1), ventral siluetei cardiace se observa o zonă liniară cu radioopacitate crescută şi cu aspect de lichid/ţesut moale, compatibil din punct de vedere radiologic cu ţesut adipos sau efuzie pleurală incipientă la nivelul respectiv, modificare radiologică nedecelabilă pe imaginea VD (figura 2).
 

Figura 1. Radiografie de torace LL dreapta, fără metastaze pulmonare decelabile radiologic
Figura 1. Radiografie de torace LL dreapta, fără metastaze pulmonare decelabile radiologic


 

Figura 2. Radiografie de torace VD, fără metastaze pulmonare decelabile radiologic
Figura 2. Radiografie de torace VD, fără metastaze pulmonare decelabile radiologic

În momentul prezentării, ecografia abdominală realizată a fost una succintă, având la bază examinarea de tip AFAST (Abdominal Focused Assessment Ultrasonography for Trauma), în vederea stabilirii scorului de fluid abdominal (AFS – Abdominal Fluid Score), fiind stabilit un scor AFS de grad 4, în urma puncţiei aspirative extrăgându-se 1 ml de lichid hemoragic, prezenţa lichidului liber în toate cele patru ferestre AFAST (diafragmatico-hepatică – figura 3, splenorenală, cistocolică şi hepatorenală) semnificând o hemoragie masivă.
 

Figura 3. Fereastră DH, lichid liber dispus sub formă triunghiulară, localizat dorsal vezicii biliare pe imaginea ecografică
Figura 3. Fereastră DH, lichid liber dispus sub formă triunghiulară, localizat dorsal vezicii biliare pe imaginea ecografică

În momentul examinării, la nivel abdominal central, caudal siluetei gastrice şi ventro-cranial siluetei renale stângi, a fost decelată o structură cu ecogenitate mixtă cu dimensiunea de aproximativ 4,5 x 4,5 cm, cu origine neprecizabilă din punct de vedere ecografic. Se suspiciona implicare splenică, ca urmare a faptului că nu s-a putut identificat coada organului în timpul examinării sumare, însă diagnosticul diferenţial a inclus primar localizarea splenică şi secundar localizarea mezenterică (figura 4).
 

Figura 4. Silueta splenică dorsală şi formaţiunea cu ecogenitate mixtă, ventral pe imaginea ecografică, lichid liber adiacent
Figura 4. Silueta splenică dorsală şi formaţiunea cu ecogenitate mixtă, ventral pe imaginea ecografică, lichid liber adiacent

La examenul cardiologic s-au consemnat prezenţa unui jet minimal de insuficienţă la nivelul valvulei mitrale şi flux pulmonar cu minim deficit de coaptare fără semnificaţie hemodinamică, astfel neimpunându‑se restricţii anestezice din punct de vedere cardiologic.

Modificările hematologice iniţiale (prezentate în dinamică în tabelul 1) au fost reprezentate de leucocitoză (18,65 x 109/L), neutrofilie (15,68 x 109/L), anemie (RBC – 2,83 x 1012/L, HCT – 18,16%) şi trombocitopenie (28 x 109/L).
 

Tabelul 1.Parametri hematologici în dinamică
Tabelul 1.Parametri hematologici în dinamică

S-a realizat testarea în scopul determinării compatibilităţii sanguine (Crossmatch Test), în vederea realizării hemotransfuziei preoperatorii.

Modificările iniţiale ale biochimiei serice sangvine (prezentate în dinamică în tabelul 2) au fost reprezentate de creşterea valorilor fosforului (5,43 mg/dL) şi ureei (70 mg/dL) şi de scăderea calciului seric (8,63 mg/dL) şi a albuminelor (24 g/L).
 

Tabelul 2. Parametri biochimici în dinamică
Tabelul 2. Parametri biochimici în dinamică

La evaluarea ecografică postoperatorie iniţială s-au observat pneumoperitoneu (figura 5) şi reacţie peritoneală pe aria de proiecţie a siluetei splenice, modificări normale postintervenţionale, fără alte modificări la nivelul viscerelor abdominale cu excepţia prezenţei sludge-ului biliar.
 

Figura 5. Peritoneal stripe sign (încercuit) – pneumoperitoneu
Figura 5. Peritoneal stripe sign (încercuit) – pneumoperitoneu

Posttransfuzional şi pe parcursul celor şapte zile de spitalizare iniţială, managementul terapeutic a presupus fluidoterapie (sol. Ringer), glucocorticoizi (hidrocortizon hemisuccinat, dexametazonă), antibioterapie (amoxicilină cu acid clavulanic, metronidazol), hemostatice şi antihemoragice (etamsilat, fitomenadionă şi acid tranexamic), antivomitive (maropitant şi metoclopramid), analgezie (buprenorfină, metamizol sodic, tramadol) şi vitaminoterapie (cobalamină).

Managementul terapeutic la domiciliu până la primirea rezultatului examenului histopatologic a fost reprezentat de suplimente pe bază de fier, protectoare gastrice, suplimente pe bază de potasiu şi corticosteroizi (sub formă de prednisolon), pacientul fiind chemat pentru recontrol la şapte zile de la externare.

O săptămână mai târziu, la prezentarea pentru recontrol, proprietara a descris o ameliorare evidentă a stării clinice, pacientul prezentând apetit hidric şi alimentar normal, comportamentul său revenind aproape la cel anterior debutului simptomatologiei.

Din punct de vedere hematologic, s-au observat revenirea în limite fiziologice a parametrilor eritrocitari şi remedierea anemiei, în schimb agravându-se leucocitoza (40,41 x 109/L) şi neutrofilia (37,27 x 109/L). Valorile biochimice determinate, deşi ameliorate comparativ cu rezultatele postoperatorii, depăşeau în continuare valorile fiziologice normale (tabelul 2). Pe baza recontrolului, schema terapeutică iniţială a fost suplimentată cu doxiciclină şi arginină, recomandându-se reevaluare în termen de cinci zile.

Hemoleucograma realizată în timpul celui de-al doilea recontrol a evidenţiat recidivarea anemiei (RBC – 5,19 x 1012/L, HCT – 33,22%, HGB – 10,8 g/dL), menţinându-se tendinţa de agravare a leucocitozei (52,23 x 109/L) şi neutrofiliei (48,17 x 109/L).

Reexaminarea ecografică realizată a relevat prezenţa unei reacţii peritoneale pe aria de proiecţie a siluetei splenice (creşterea ecogenităţii peritoneului la acest nivel) cu prezenţa lichidului liber în cantitate scăzută, dispus infiltrativ – modificări nespecifice, sugestive pentru peritonită incipientă/abces în curs de formare (figura 6). Proprietara a declinat puncţia aspirativă la momentul evaluării.
 

Figura 6. Reacţie peritoneală, lichid liber  dispus difuz
Figura 6. Reacţie peritoneală, lichid liber dispus difuz

În urma recontrolului, s-a luat decizia introducerii cefalexinei şi a ciancobalaminei în schema terapeutică şi s-a recomandat repetarea analizelor în termen de cinci zile.

După terminarea tratamentului cu cefalexină, pacientul s-a prezentat la cel de-al treilea recontrol, evidenţiindu-se o ameliorare a parametrilor hematologici, astfel: leucocite (27,78 x 109/L), neutrofile (24,73 x 109/L, RBC – 5,62 x 1012/L, HCT – 36,69%) şi trombocite (134 x 109/L). Parametrii biochimici sangvini au prezentat, de asemenea, o îmbunătăţire a valorilor determinate (tabelul 2).

Următorul recontrol, realizat o săptămână mai târziu (la 27 de zile postoperatoriu), a păstrat aceleaşi tendinţe de variaţie a parametrilor hematologici, respectiv leucocitoză moderată şi agravarea anemiei (tabelul 1), cu ameliorarea valorilor biochimice sanguine (tabelul 2).

În cursul consultaţiei a fost discutat diagnosticul histopatologic – hemangiosarcom stadiul 2 (T2 – formaţiune ulcerată cu prezenţa hemoabdomenului, N0 – fără implicare a limfonodurilor locoregionale, M0 – fără metastaze la distanţă) şi s-a realizat prezentarea variantelor terapeutice: monoterapie (doxorubicină/epirubicină/carboplatin); protocol multidrog sau management paliativ. În cazul protocoalelor multidrog au fost propuse şi descrise două variante terapeutice: administrarea de vincristină, doxorubicină şi ciclofosfamidă (protocol VAC), în cicluri succesive de 21 de zile, sau doxorubicină şi ciclofosfamidă (protocol AC), în cicluri succesive de 21 de zile.

În momentul consultaţiei, proprietara a solicitat managementul terapeutic paliativ, acesta fiind reprezentat de suplimente de fier, aspartat de arginină, tramadol şi gabapentină, cu recomandare de revenire la clinică în termen de şapte zile sau în cazul agravării simptomatologiei.

Recomandările cu privire la recontrol nu au fost respectate, pacientul prezentându-se 61 de zile mai târziu (la 88 de zile postoperatoriu) în Serviciul de Urgenţe, cu simptomatologie similară celei iniţiale (apatie, inapetenţă şi ataxie, însoţite de paliditatea mucoaselor aparente). În cursul examenului clinic general s-au constatat mers cifozat, rezistenţă abdominală, hipotermie (36,4 °C), deshidratare şi mucoase lipicioase, palid-cianotice. Din punct de vedere hematologic, comparativ cu ultima evaluare, realizată două luni anterior, s-a constatat ameliorarea valorilor leucocitare, cu o moderată agravare a anemiei (tabelul 1).

Examinarea AFAST realizată în Serviciul de Urgenţe a relevat un scor AFS 2, cu localizare la nivelul ferestrei hepatodiafragmatice şi a celei cisto-colice, încadrându-se astfel, cel puţin teoretic, drept „sângerare redusă”.

Pacientul a fost internat, implementându-se un protocol terapeutic reprezentat de fluidoterapie, hemostatic (etamsilat), vitaminoterapie (ciancobalamină), antivomitiv (maropitant) antioxidant şi mucolitic (acetilcisteină) şi reintroducerea glucocorticoizilor (dexametazonă).

Ecografia abdominală realizată după stabilizarea pacientului a relevat prezenţa de lichid liber abdominal în cantitate redusă/moderată cu dispunere difuză la nivelul cavităţii abdominale care nu permitea recoltarea de probe. La nivelul hemiabdomenului stâng, caudal siluetei renale, se observa o structură cu dimensiunea de 0,78 x 0,96 cm, cu ecogenitate mixtă, preponderent hipoecogenă, comparativ cu structurile adiacente, acelaşi aspect ecografic fiind observat şi la nivel abdominal central, structura identificată având dimensiunea de 1,59 x 0,99 cm. La nivelul parenchimului hepatic, cranial vezicii biliare, se observă o zonă cu ecogenitate mixtă, preponderent hiperecogenă comparativ cu restul parenchimului, având dimensiunea de 2,68 x 1,9 cm (figura 7). La nivelul lobului hepatic drept, adiacent siluetei diafragmatice, era prezentă o regiune neomogenă, preponderent hipoecogenă faţă de restul parenchimului, având dimensiunea de 0,92 x 3,17 cm, şi multiple zone circulare cu zonă centrală discret hipoecogenă faţă de restul parenchimului şi marginaţie hiperecogenă, aspect tipţintă” (figura 8).
 

Figura 7. Structură neomogenă, preponderent hiperecogenă faţă de restul parenchimului hepatic, lichid liber adiacent
Figura 7. Structură neomogenă, preponderent hiperecogenă faţă de restul parenchimului hepatic, lichid liber adiacent


 

Figura 8. Parenchim hepatic. Leziuni de tip ţintă
Figura 8. Parenchim hepatic. Leziuni de tip ţintă

Pe parcursul celor trei zile de internare, pacientul a redevenit normoterm, prezentând apetit alimentar, dar devenind retiv. La externare, valorile hematologice au prezentat normalizare leucocitară, cu ameliorarea anemiei, comparativ cu valorile observate la prezentare. Managementul terapeutic implementat la domiciliu a fost reprezentat de reinstaurarea glucocorticoizilor (prednisolon), suplimente pe bază de fier, anxiolitice (gabapentină) şi analgezice (tramadol) la nevoie.

La şapte zile de la externare, pacientul a revenit pentru reevaluare hematologică şi biochimică (tabelele 1 şi 2), menţinându-se în limite similare celor de la externare.

Următoarea prezentare la clinică a fost realizată la 22 de zile de la cea de-a doua externare a pacientului (la 112 zile de intervenţia de splenectomie), reapărând leucocitoza, neutrofilia şi anemia severă, precum şi agravarea valorilor biochimice. Din punct de vedere ecografic, la examinarea succintă, pacientul fiind axios, s-a decelat lichid liber abdominal, scor AFS 3, parenchim hepatic sever modificat, eterogen, cavernos, cu pierderea ecostructurii specifice (figura 9), limfonoduri abdominale sever mărite în volum, cu contur neregulat, aspect eterogen şi multiple structuri bine delimitate, de mărimi variate şi aspect eterogen, diseminate intraabdominal (figura 10). Pe baza rezultatelor paraclinice şi imagistice, precum şi a prezentării clinice a pacientului, s-a adus în discuţie calitatea vieţii pacientului, însă au fost declinate atât eutanasia, cât şi internarea şi stabilizarea pacientului.
 

Figura 9. Parenchim hepatic sever modificat, eterogen, cu pierderea ecostructurii specifice
Figura 9. Parenchim hepatic sever modificat, eterogen, cu pierderea ecostructurii specifice


 

Figura 10. Multiple structuri neomogene, aspect cavernos, diseminate intraabdominal
Figura 10. Multiple structuri neomogene, aspect cavernos, diseminate intraabdominal

La zece zile de la ultima consultaţie, după un total de 122 de zile de la intervenţia de splenectomie, pacientul a fost prezentat în Serviciul de Urgenţe în poziţie de decerebrare, hipotermic (34,7 °C), în colaps vascular, tahipneic (84 rpm), scor AFS 4 – compatibil cu hemoragie intraabdominală severă, mucoase palid-cianotice, timp de reumplere capilară >2 secunde. Ca urmare a istoricului de boală şi a prezentării, a fost agreată eutanasia, însă proprietara a declinat examenul necropsic.

Discuţie

Prognosticul vital al pacienţilor diagnosticaţi cu hemangiosarcom visceral nu a fost îmbunătăţit semnificativ pe parcursul ultimelor două decenii. Astfel, conform majorităţii studiilor efectuate, speranţa medie de supravieţuire a unui pacient diagnosticat cu HSA tratat doar prin splenectomie este de aproximativ două-trei luni; altfel spus, 50% dintre pacienţi vor avea un prognostic vital mai scurt şi 50% vor depăşi această perioadă. În cazul curent, pacientul a supravieţuit 122 de zile (aproximativ patru luni) de la intervenţia de splenectomie, decesul fiind considerat secundar metastazelor HSA, pe baza investigaţiilor paraclinice şi imagistice, în absenţa necropsiei.

Utilizarea glucocorticoizilor în scop paliativ sau în cursul protocoalelor multidrog/unidrog este cunoscută şi studiată preponderent în medicina umană. În medicina veterinară, glucocorticoizii sunt utilizaţi uzual în protocoalele multidrog aplicate în neoplaziile limfoide (limfom, leucemie limfoblastică cu celule mari, mielom multiplu, dar şi mastocitoame) cu precizarea că iniţierea corticoterapiei anterior chimioterapiei poate scădea rata de răspuns la medicaţie. În ceea ce priveşte neoplaziile nonhematogene, precum hemangiosarcomul, utilizarea glucocorticoizilor este controversată. În cazul prezent este posibil ca utilizarea corticoizilor să fi agravat efectele secundare postintervenţionale (peritonita), precum şi modificările biochimice asociate disfuncţiei hepatice.   

 

Autor corespondent: Ştefania-Livia Hreniuc Vulpe, e-mail: hreniuc_stefania@gmail.com

 

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.

 

Bibliografie

  1. Ng CY, Mills JN. Clinical and haematological features of haemangiosarcoma in dogs. Aust Vet J. 1985 Jan;62(1):1-4. 

  2. North SM, Banks TA. Small Animal Oncology. An Introduction. Elsevier. 2009.

  3. Morris J, Dobson J. Small Animal Oncology. John Wiley & Sons. 2008.

  4. Spangler WL, Kass PH. Pathologic factors affecting postsplenectomy survival in dogs. J Vet Intern Med. 1997 May-Jun;11(3):166-71.

  5. De Nardi AB, de Oliveira Massoco Salles Gomes C, Fonseca-Alves CE, de Paiva FN, Linhares LCM, Carra GJU, Dos Santos Horta R, Ruiz Sueiro FA, Jark PC, Nishiya AT, de Carvalho Vasconcellos CH, Ubukata R, Batschinski K, Sobral RA, Fernandes SC, Biondi LR, De Francisco Strefezzi R, Matera JM, Rangel MMM, Dos Anjos DS, Brunner CHM, Laufer-Amorim R, Cadrobbi KG, Cirillo JV, Martins MC, de Paula Reis Filho N, Silva Lessa DF, Portela R, Scarpa Carneiro C, Ricci Lucas SR, Fukumasu H, Feliciano MAR, Gomes Quitzan J, Dagli MLZ. Diagnosis, Prognosis, and Treatment of Canine Hemangiosarcoma: A Review Based on a Consensus Organized by the Brazilian Association of Veterinary Oncology, ABROVET. Cancers (Basel). 2023 Mar 29;15(7).

  6. Waters DJ, Hayden DW, Walter PA. Intracranial lesions in dogs with hemangiosarcoma. J Vet Intern Med. 1989 Oct-Dec;3(4):222-30.

  7. Johnson KA, Powers BE, Withrow SJ, Sheetz MJ, Curtis CR, Wrigley RH. Splenomegaly in dogs. Predictors of neoplasia and survival after splenectomy. J Vet Intern Med. 1989 Jul-Sep;3(3):160-6.

  8. Lashnits E, Neupane P, Bradley JM, Richardson T, Maggi RG, Breitschwerdt EB. Comparison of Serological and Molecular Assays for Bartonella Species in Dogs with Hemangiosarcoma. Pathogens. 2021 Jun 23;10(7):794.

  9. Davies O, Taylor AJ. Refining the “double two-thirds” rule: Genotype-based breed grouping and clinical presentation help predict the diagnosis of canine splenic mass lesions in 288 dogs. Vet Comp Oncol. 2020 Dec;18(4):548-558.

  10. Carloni A, Terragni R, Morselli-Labate AM, Paninarova M, Graham J, Valenti P, Alberti M, Albarello G, Millanta F, Vignoli M. Prevalence, distribution, and clinical characteristics of hemangiosarcoma-associated skeletal muscle metastases in 61 dogs: A whole body computed tomographic study. J Vet Intern Med. 2019 Mar;33(2):812-819.

  11. Lacreta ACC, Jr, Guimarães BLL. Fígado. In: Feliciano MAR, Assis AR, Vicente, WRR (Eds.). Ultrassonografia em Cães e Gatos, 1st Ed. MedVet: São Paulo, Brazil, 2019; pp. 265–328.

Articole din ediţiile anterioare

REPRODUCŢIE ŞI SELECŢIE GENTICĂ | Ediţia 3 37 / 2022

Beneficii şi riscuri ale sterilizării chirurgicale prepubertare la canide

Conf. dr. Alexandru Diaconescu

Vârsta optimă pentru sterilizarea chirurgicală a canidelor a fost şi rămâne un subiect de polemică între diferiţi autori.

23 septembrie 2022
IMAGISTICĂ | Ediţia 1 39 / 2023

Hemangiom cavernos splenic la câine

Ştefania‑Livia Hreniuc, Vasile Vulpe, Vlad Zelinschi

Splina este unul dintre principalele organe reticuloendoteliale ale organismului, reprezentând astfel un loc important pentru dezvoltarea atât a tu...

23 martie 2023