Hipotiroidismul la câine – prevalenţă, factori de risc şi implicaţii neurologice

Introducere
Hipotiroidismul reprezintă o endocrinopatie determinată de producţia insuficientă a hormonilor tiroidieni activi, respectiv triiodotironina (T3) şi tiroxina (T4)(3,4). Cauzele care conduc la apariţia acestei boli acţionează la nivelul axei hipotalamus – hipofiză – glandă tiroidă, fiind cunoscut faptul că secreţia de T3 şi T4 este reglată printr-un mecanism de feedback negativ. Cantitatea insuficientă a celor doi hormoni la nivelul circulaţiei sangvine va determina o creştere a secreţiei de tireoliberină (TRH) la nivel hipotalamic, ceea ce va conduce la creşterea producţiei de tireotropină (TSH) de la nivelul hipofizei.
Clasificarea hipotiroidismului include hipotiroidismul primar, cel secundar şi cel terţiar. Hipotiroidismul primar rezultă dintr-o afectare directă a glandei tiroide, cel secundar – din afectarea hipofizei, iar cel terţiar este legat de activitatea hipotalamusului. De asemenea, în funcţie de vârsta la care debutează, hipotiroidismul poate fi congenital sau dobândit, însă cel congenital apare rar şi este determinat de hipoplazia sau aplazia glandei tiroide.
Majoritatea raportărilor anterioare au studiat hipotiroidismul primar dobândit, generat de leziuni ireversibile care interferează cu activitatea de secreţie a hormonilor de la nivelul tiroidei. 
Din punct de vedere clinic, cantitatea redusă din sânge a celor doi hormoni anterior amintiţi va genera o simptomatologie diversă, adesea nespecifică, ce va include semne metabolice, dermatologice, nervoase, digestive etc., care vor avea un impact negativ semnificativ asupra vieţii animalului.
Studiile anterioare s-au concentrat pe evidenţierea unor factori de risc legaţi de rasă, vârstă şi sex în prevalenţa bolii, însă la ora actuală datele existente sunt insuficiente pentru a putea genera o serie de concluzii generale. Din acest considerent, prezentul articol doreşte să evidenţieze impactul factorilor de risc la nivelul unei populaţii de 18 câini, al căror diagnostic de hipotiroidism a fost confirmat prin dozări hormonale specifice, conform protocolului ilustrat în figura 1. Trebuie precizat faptul că toţi pacienţii incluşi în studiu au manifestat cel puţin un deficit neurologic, ceea ce a condus la modificarea protocolului clasic de diagnostic, prin introducerea examenului neurologic complet şi a neurolocalizării, care au avut drept obiectiv realizarea diagnosticului diferenţial între slăbiciunea musculară determinată de insuficienţa hormonilor tiroidieni circulanţi şi slăbiciunea musculară determinată de o afecţiune a sistemului nervos periferic. 

 

Datele de identificare
Factorii de risc investigaţi au fost rasa, vârsta şi sexul. Studiile anterioare au raportat o incidenţă mai mare la rasele pure comparativ cu indivizii metişi. Rasele cele mai afectate au fost Terierul Tibetan, Boxerul, Goldenul, Cockerul Spaniol, Dalmaţianul, Beagle-ul şi Labradorul (5%). O altă constatare a fost aceea că rasele care au conformaţia craniului dolicefalică sau brahicefalică sunt mai predispuse decât rasele care au conformaţie mezocefalică. Dintre cei 18 câini incluşi în studiu, 13 au aparţinut unei rase pure (72%) şi cinci au fost metişi, aşa cum se poate observa şi în diagrama 1.
În cadrul raselor pure, cel mai bine reprezentate au fost rasele Beagle (n=4) şi Cocker Spaniol (n=2). Celelalte rase incluse în studiu, respectiv Westie, Yorkshire terrier, Golden Retriever, Border collie, Shih-tzu, Jack russel şi Caniche au avut câte un singur reprezentant (diagrama 2).
Datele obţinute confirmă parţial rezultatele altor studii anterioare, însă numărul redus al pacienţilor incluşi în studiu poate fi privit ca un factor limitativ al acestuia.
Pacienţii s-au încadrat în limitele de vârstă 4-12 ani, vârsta medie în populaţie fiind de 8,27 ani, valoare sugestivă pentru dezvoltarea hipotiroidismului primar dobândit (diagrama 3). 
Alte articole similare au evidenţiat faptul că această endocrinopatie afectează indivizii de vârstă medie şi animalele geriatrice, media de vârstă raportată anterior fiind situată în jurul valorii de 7,5 ani(5).
Referitor la distribuţia pe sexe, procentajul femelelor afectate (n=10,56%) a fost mai ridicat decât cel al masculilor (n=8,44%). Totuşi, cercetările în această direcţie sunt într-o continuă dinamică, studiile efectuate până în prezent demonstrând că riscul de a dezvolta hipotiroidism este egal pentru ambele sexe, însă există o predispoziţie mai mare la indivizii sterilizaţi comparativ

cu cei intacţi(5,8). 
Analiza datelor furnizate de către proprietari în cursul anamnezei a arătat că simptomatologia exprimată de pacienţii afectaţi îmbracă aspecte diverse, însă anumite manifestări apar cu o frecvenţă mai mare. Cele mai întâlnite modificări au fost creşterea în greutate, corelată cu apatie şi pierderea interesului faţă de orice tip de activitate, apariţia intoleranţei la efort, la care se adaugă dezinteresul faţă de mediul înconjurător. Pe lângă acestea, au fost raportate deficite neurologice (mers în cerc, cap înclinat, parapareză), care au determinat proprietarii să solicite un consult de specialitate. 
Rezultatele examenului clinic 
Protocolul de diagnostic a presupus evaluarea tuturor pacienţilor printr-un examen clinic care să includă auscultaţia cordului şi a aparatului respirator, palparea limfonodurilor explorabili, a abdomenului şi a tiroidei. 
Simptomatologia înregistrată în cursul acestei etape a inclus prezenţa leziunilor nivelul pielii şi al blănii, modificarea stării generale şi a scorului corporal, dificultăţi de deplasare sau imposibilitatea părăsirii decubitului.
Modificările dermatologice au fost înregistrate la 83% (n=15) dintre câinii incluşi în studiu, vizând:

• alopecie nepruriginoasă (simetrică, bilaterală, prezentă în special pe zona flancurilor, dar şi pe zona dorsală – figura 2 –, la nivelul gâtului sau a cozii), însoţită de un aspect casant al firului de păr şi pitiriazis;
• hiperpigmentare a pielii (figura 3);
• secreţie crescută de sebum.

Alte modificări înregistrate au vizat încetinirea metabolismului şi apariţia obezităţii (figura 4), imposibilitatea realizării eforturilor susţinute şi intoleranţă la frig(2,7). 
La un număr redus de pacienţi (n=5) s-au consemnat modificări gastrointestinale care au constat în episoade de vomă sau modificări ale defecării (constipaţie şi/sau diaree). 

Hipotiroidismul şi implicaţiile sale neurologice
Aşa cum a fost menţionat anterior, cei 18 pacienţi selectaţi pentru acest studiu au prezentat, pe lângă manifestările metabolice, dermatologice sau digestive, şi diferite deficite neurologice. Din acest considerent, evaluarea lor a inclus un examen neurologic complet, care s-a finalizat cu neurolocalizarea leziunilor şi ­realizarea diagnosticului diferenţial între afectarea sistemului nervos central şi a sistemului nervos periferic.
Etapele examenului neurologic au inclus evaluarea statusului mental, a comportamentului, a nervilor cranieni, a posturii, a mersului, verificarea reacţiilor posturale, a reflexelor spinale şi a sensibilităţii, rezultatele obţinute fiind redate în diagrama 4(7,8,10).
Aşa cum se poate observa în diagrama 4, aproape 90% dintre pacienţi (88,88%; n=16) au prezentat manifestări compatibile cu o afecţiune a sistemului nervos periferic (SNP). Din punctul de vedere al simptomatologiei, aceasta s-a tradus prin slăbiciune neuromusculară generalizată, scăderea reflexelor spinale şi modificarea mersului, prin apariţia paraparezei sau a tetraparezei.
La zece pacienţi (56%), pe lângă simptomele anterior menţionate, s-au observat şi deficite compatibile cu o leziune a emisferelor cerebrale şi cortexului (crize de tip epileptiform, deficite ale nervilor cranieni, comportament modificat).
Pentru alţi patru pacienţi (22%), slăbiciunea neuromusculară generalizată a fost asociată cu prezenţa unui sindrom vestibular central.
Şi alte studii anterioare au evidenţiat impactul hipotiroidismului asupra funcţionalităţii sistemului nervos, printre factorii incriminaţi numărându‑se 
acumularea de mucopolizaride şi ateroscleroza, potenţiale cauze ale infarctului cerebral.
Concluzii
În cazurile de hipotiroidism la câine este foarte importantă corelarea datelor anamnestice, a examenului clinic, a celui neurologic, cu rezultatele dozărilor hormonale (T4 şi TSH), în vederea stabilirii unui diagnostic corect(2,9).
Predispoziţia de rasă va fi luată în considerare, în cazul acestui studiu rasele pure fiind mult mai bine reprezentate decât metişii.
Intoleranţa la efort apărută la pacienţii cu hipotiroidism trebuie diferenţiată de afecţiunile de sistem nervos periferic, ceea ce impune un examen neurologic complet(1,10).
Pe lângă semnele clinice (alopecie simetrică nepruriginoasă bilaterală pe zona flancului şi zona dorsală, hiperpigmentarea pielii, secreţia crescută de sebum), în toate cazurile au fost prezente semne neurologice corelate deseori cu hipotiroidismul (cap înclinat, mers în cerc, intoleranţă la efort).
Pentru cazurile de hipotiroidism canin se va ţine cont de posibilitatea evoluţiei acestei endocrinopatii concomitent cu alte boli, ca obezitate precum diabet zaharat sau sindrom Cushing, fapt ce impune realizarea analizelor specifice şi a ecografiei abdominale. 
 

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.