URGENŢE ÎN MEDICINA VETERINARĂ

Managementul şi montarea tubului de hrănire nazogastric

 Management and installation of the nasogastric feeding tube

First published: 22 noiembrie 2021

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.34.1.2021.5596

Abstract

The nasogastric tube is used for patients that cannot fulfill their daily caloric supply by voluntarily ingesting their meals. This method is commonly used for both dogs and cats, regardless of their breed, body weight or age, being easy to mount. The administered diet must cover the requirements of every patient, calculating the calories, and the food must contain energetic substances of the highest quality, fatty essential accids, proteins and micronutrients. This type of enteral feeding can be temporarily used up to a maximum of five days. For a successful placement of the nasogastric tube, all the mounting stages have to be strictly respected, and before suturing it is required to check if the mounting was done properly. The nasogastric tube isn’t a method of choice for patients presenting regular vomiting episodes, for comatose patients, or for those presenting severe dyspnoea. It is also not recommended in patients who suffered facial trauma, or in patients who present tumors at the nasal cavity, pharynx, larynx or esophagus.
 

Keywords
nasogastric, tube, feeding, nutrition, enteral

Rezumat

Sonda nazogastrică se utilizează pentru pacienţii care nu îşi pot asigura singuri necesarul caloric zilnic prin ingestia voluntară a hranei. Este o metodă folosită atât pentru câini, cât şi pentru pisici, indiferent de rasă, talie sau vârstă, fiind uşor de montat. Dieta administrată trebuie să acopere cerinţele fiecărui pacient în parte, calculându-se numărul caloriilor, iar hrana trebuie să conţină substanţe energetice de înaltă calitate, acizi graşi esenţiali, proteine şi micronutrienţi. Această variantă de hrănire enterală se poate utiliza temporar, până la maximum cinci zile. Pentru plasarea cu succes a sondei nazogastrice trebuie să se respecte cu stricteţe etapele de montare, iar înainte de suturare se verifică obligatoriu dacă montarea s-a realizat corespunzător. Nu este o metodă de elecţie pentru pacienţii care prezintă episoade de vomă regulate, pentru cei comatoşi, cu dispnee severă, totodată nu se recomandă celor care au suferit traumatisme faciale sau prezintă formaţiuni la nivelul cavităţii nazale, faringelui, laringelui sau al esofagului.
 

Sondele nazogastrice constituie una dintre metodele de elecţie folosite în cazul pacienţilor bolnavi critici care suferă de anorexie, malnutriţie, respectiv pacienţi a căror greutate corporală a scăzut cu cel puţin 10% şi a căror hrănire orală a fost sau va fi întreruptă pentru mai mult de 3-5 zile (în cazul pacienţilor pediatrici şi al animalelor de talie mică, acest interval de timp este mai redus). De asemenea, sonda nazogastrică este utilizată şi pentru pacienţii care au pierderi nutriţionale cauzate de diaree, vomă, plăgi sau în managementul nutriţional al câinilor şi pisicilor uremice.

De asemenea, reprezintă o alegere ideală în cazul pacienţilor care necesită nutriţie enterală de scurtă durată, astfel asigurându-se necesarul caloric zilnic, fiind uşor de montat şi necesitând o sedare minimă(5,9,10,12,13).
 

Figura 4. Administrarea anestezicului local (orig.)
Figura 4. Administrarea anestezicului local (orig.)
Figura 5. Marker chirurgical steril (orig.)
Figura 5. Marker chirurgical steril (orig.)
Figura 6. Marcarea sondei nazogastrice (orig.)
Figura 6. Marcarea sondei nazogastrice (orig.)
Figura 7. Ridicarea narinelor pentru a facilita introducerea sondei nazogastrice (orig.)
Figura 7. Ridicarea narinelor pentru a facilita introducerea sondei nazogastrice (orig.)


În cazul pacienţilor spitalizaţi, apetitul alimentar poate fi absent din cauza anumitor factori, cum ar fi: manopere invazive, reacţii adverse la medicamente, prezenţa problemelor neurologice şi afecţiunea medicală în sine. De aceea, folosirea unei metode de hrănire care să asigure o funcţionare a tractului gastrointestinal pe cât posibil este vitală pentru îmbunătăţirea prognosticului(4,11).

Sondele nazogastrice se utilizează şi pentru menţinerea stomacului gol sau decompresat. În acest fel se evită refluxul gastroesofagian, regurgitarea sau voma(12).
 

Figura 1. Sondă nazogastrică montată (orig.)
Figura 1. Sondă nazogastrică montată (orig.)
Figura 2. Sondă nazogastrică de dimensiune necorespunzătoare (orig.)
Figura 2. Sondă nazogastrică de dimensiune necorespunzătoare (orig.)
Figura 3. Sondă nazogastrică de dimensiune corespunzătoare (orig.)
Figura 3. Sondă nazogastrică de dimensiune corespunzătoare (orig.)


Prin montarea sondei nazogastrice se asigură satis­facerea nevoilor nutriţionale şi prevenirea deteriorării ulterioare, administrându-se substanţe energetice de înaltă calitate, acizi graşi esenţiali, proteine şi micronutrienţi într-un mod rapid şi eficient(11).

Necesarul caloric zilnic este influenţat de anumiţi factori, cum ar fi: vârstă, talie, greutate corporală, sex, scorul condiţiei corporale şi scorul stării musculare(11).

Calcularea necesarului energetic în repaus (RER; Resting Energy Requirement) se face prin intermediul a două formule de calcul.

Pentru câinii şi pisicile care au între 2 kg şi 45 kg, RER se calculează după următoarea formulă:

RER = 30 x (greutate în kg) + 70

Pentru pacienţii care au o greutate corporală sub 2 kg sau peste 45 kg, formula utilizată este:

RER = 70 x (greutate în kg)3/4 (6,10)

Un plan de hrănire adecvat constă în administrarea a 25% din necesarul caloric în prima zi, crescând gradual în următoarele zile (ziua a doua şi ziua a treia, 50%, în ziua a patra, 75%, iar în ziua a cincea, 100% din necesarul caloric), astfel încât să ne asigurăm că pacientul tolerează acest mod de hrănire şi dieta aleasă(7).

Înainte de fiecare administrare a hranei trebuie aspirat conţinutul alimentar pentru a verifica dacă tubul este în continuare plasat corespunzător şi dacă hrana anterioară administrată a fost digerată(7).

Hrana se va administra la temperatura camerei, sub formă lichidă. Înainte şi după fiecare administrare se introduc în jet 5-10 ml de apă călduţă pentru a evita depunerea hranei pe tub(7,14).

De asemenea, se pot administra substanţe medicamentoase, însă doar sub formă de pulbere diluată cu apă(14).

Materiale necesare şi metode de montare a sondei nazogastrice

Instrumentarul necesar include: tubul de hrănire, care poate fi de diferite mărimi, în funcţie de specie şi talie, alegerea tubului corespunzător constituind un factor foarte important (pisici: 3,5 - 5/6 Fr aproximativ 20-35 cm; câini: 5-8 Fr aproximativ 35-80 cm), lidocaină 2%, proparcaină 0,5%, fire chirurgicale pentru sutură şi colier elisabetan(3,11).

Primul pas este reprezentat de plasarea animalului în decubit sternal, urmată de ridicarea capului şi aplicarea a 2-3 picături de proparcaină 0,5% în nara aleasă. În plus, se aplică o peliculă fină de lidocaină în ambele nări pentru a reduce stimularea cauzată de manevrarea cavităţii nazale(3,11,12).

Pentru a determina dimensiunea corespunzătoare a sondei, se măsoară de la nivelul extremităţii distale a cavităţii nazale până la cea de-a 13-a coastă. Se trasează un semn cu un marker chirurgical steril pe sonda nazogastrică pentru a şti ulterior cât trebuie introdus(9).

Primul pas este reprezentat de ridicarea uşoară a nărilor pentru a facilita pătrunderea sondei. Se împinge sonda prin nara aleasă, iar în momentul în care ajunge la nivelul nazofaringelui, pacientul va începe să înghită, astfel încât pătrunderea acesteia în esofag este facilitată(5,8,10,11).

Înainte de suturarea sondei nazogastrice, este necesar să se verifice dacă montarea acesteia s-a realizat corespunzător. Fixarea se realizează printr-o sutură simplă în puncte separate sau cu ajutorul unei suturi de tip „Roman Sandal”, care va conferi rezistenţă suplimentară(6,8,12).

Metode de verificare a montării corespunzătoare a sondei

Cea mai uşoară metodă prin care se poate verifica dacă montarea sondei nazogastrice s-a efectuat corespunzător este prin realizarea unei radiografii în incidenţă laterală, întrucât sonda nazogastrică este radioopacă(12).

O altă metodă de verificare este aspirarea cu seringa: prezenţa conţinutului alimentar indică poziţionarea corespunzătoare la nivelul stomacului. Dacă este aspirat aer, înseamnă că sonda este poziţionată în căile aeriene, iar prezenţa unei presiuni negative indică localizarea acesteia în esofag(12).

Dacă sonda nazogastrică este localizată în stomac, prin introducerea a 5 ml de aer se vor produce borborisme care pot fi auzite prin plasarea stetoscopului la nivelul stomacului. De asemenea, prin introducerea a 5 ml de soluţie salină, animalul va începe să tuşească dacă tubul e introdus în căile aeriene(5,12).
 

Figura 8. Sutură simplă în puncte separate (orig.)
Figura 8. Sutură simplă în puncte separate (orig.)
Figura 9. Sutură de tip „Roman Sandal” (după Jennifer Rogers, 2020)
Figura 9. Sutură de tip „Roman Sandal” (după Jennifer Rogers, 2020)
Figura 10. Aspect radiografic privind montarea sondei nazogastrice (după Eric Monnet, 2020)
Figura 10. Aspect radiografic privind montarea sondei nazogastrice (după Eric Monnet, 2020)
Figura 11. Aspect radiografic privind montarea sondei nazogastrice (orig.)
Figura 11. Aspect radiografic privind montarea sondei nazogastrice (orig.)
Figura 12. Sondă nazogastrică montată şi purtarea unui colier elisabetan (orig.)
Figura 12. Sondă nazogastrică montată şi purtarea unui colier elisabetan (orig.)


Contraindicaţii privind montarea sondei nazogastrice

Această metodă nu este una de elecţie în cazul pacienţilor care prezintă episoade frecvente de vomă sau al celor comatoşi, care prezintă dispnee severă, întrucât există un risc crescut de aspiraţie. De asemenea, nu se recomandă celor cu traumatisme faciale sau formaţiuni prezente la nivelul cavităţii nazale şi nici celor care prezintă anomalii la nivelul faringelui, laringelui sau esofagului(5,6,9).

Complicaţii

Ca în cazul tuturor manoperelor medicale, riscul de complicaţii este întotdeauna prezent. Printre acestea se numără următoarele: plasarea incorectă a sondei în trahee sau bronhii şi apariţia pneumoniei de aspiraţie, care survine în urma vomei sau a regurgitării. De asemenea, pacientul poate să prezinte epistaxis din cauza iritării mucoasei nazale şi strănut, care va duce la dislocarea sondei. O altă complicaţie este reprezentată de apariţia diareei, în cazul pacienţilor care urmează antibioterapie(5,9,12,14).

Obstrucţia sondei este o altă problemă întâlnită, care poate fi remediată prin mai multe metode, printre care:

Umplerea tubului cu apă caldă şi aşteptarea timp de 5 minute pentru încercarea dizolvării conţinutului.

Cu ajutorul unei seringi se va introduce cu putere apă şi se va aspira, procedura repetându-se de câteva ori, până când blocajul se dislocă.

Se introduce o cantitate redusă de Coca Cola şi se aşteaptă timp de 10 minute(5).

Sonda nazogastrică rămâne printre variantele de elecţie în cazul pacienţilor la care se impune hrănirea asistată, întrucât este uşor de montat şi necesită o sedare minimă, fiind utilă atât în cazul animalelor în stare critică, cât şi al celor geriatrice, care nu pot fi supuse unei anestezii generale.

Prin această metodă se asigură necesarul caloric zilnic, contribuind la îmbunătăţirea prognosticului.

Sonda nazogastrică poate fi utilizată timp de maximum cinci zile şi nu poate fi folosită la pacienţii care prezintă vome repetate, sunt comatoşi sau care au formaţiuni la nivelul cavităţii nazale sau al esofagului.

Este esenţial să se verifice dacă montarea sondei s-a efectuat corespunzător, pentru evitarea apariţiei eventualelor complicaţii.  

Bibliografie

  1. Chan DL. Nutritional requirements of the critically ill patient. Clinical Techniques in Small Animal Practice. 2004 Feb;19(1):1-5.

  2. Economu L, Chang Y, Priestnall SL, Kathrani A. The effect of assisted enteral feeding on treatment outcome in dogs with inflammatory proteinlosing enteropathy. J Vet Intern Med. 2021 May;35(3):1297-1305. 

  3. Herring JM. A novel placement technique for nasogastric and nasoesophageal tubes. J Vet Emerg Crit Care (San Antonio). 2016 Jul;26(4):593-7.

  4. Blumenstein I, Yogesh MS, Jürgen S. Gastroenteric tube feeding: Techniques, problems and solutions. World J Gastroenterol. 2014 Jul 14;20(26):8505-24.

  5. Rogers J. Nasogastric tube placement. Available at: https://www.ethosvet.com/blog-post/nasogastric-tube-placement/

  6. Lee K, Bexifield N. BSAVA Guide to procedures in small animal practice. 2010.

  7. Kerl ME, Johnson PA. Nutritional plan: matching diet to disease. Clin Tech Small Anim Pract. 2004 Feb;19(1):9-21.

  8. Wuestenberg K. Clinical Small Animal Care: Promoting Patient Health through Preventative Nursing. Feeding tube care. 2012.

  9. King LG, Boag A (2018). BSAVA manual of canine and feline emergency and critical care, 3rd ed., British Small Animal Veterinary Association, 2018.

  10. Latimer-Jones K. The role of nutrition in critical care. The Veterinary Nurse. 2020;11(4):166–171.

  11. Lumbis RH. How to place commonly used feeding tubes in dogs and cats. The Veterinary Nurse. 2017;8(2):104-115.

  12. Monnet E. Feeding Tubes. In: Gastrointestinal Surgical Techniques in Small Animals. 2020.

  13. Perondi F, Ştefănescu A, Marchetti V, Gori E, Pierini A, Viţălaru BA, Lippi I. Oesophagostomy tube complications in azotaemic dogs: 139 cases (2015 to 2019). Journal of Small Animal Practice. 2021;62(3):194-199.

  14. Ettinger SJ, Feldman EC, Cote E. Textbook of Veterinary Internal Medicine. Saunders, 2017.

Articole din ediţiile anterioare

PATOLOGIE EXOTICĂ | Ediţia 2 27 / 2017

Provocări și aspecte practice în creșterea și hrănirea artificială a primatelor mici

Ciprian Petrescu

De-a lungul timpului, am întâmpinat situații care au necesitat intervenția îngrijitorilor sau a medicilor veterinari pentru salvarea puilor de maim...

22 iunie 2017