Arsenalul terapeutic existent în practica medicală veterinară este extrem de divers, iar introducerea recentă a unor grupe/clase noi de agenţi farmacologici oferă perspective şi căi de abordare focalizate şi cu eficienţă superioară în patologia întâlnită în activitatea medicului veterinar.
Îmbinarea tratamentelor clasice cu noile grupe de medicamente intrate în uzul curent, cu eficienţă terapeutică superioară, atât ca medicaţie de fond, cât şi în terapia adjuvantă, creează premisele îmbunătăţirii răspunsului terapeutic, pe termen mediu şi lung. Pe aceste coordonate, descoperirea de noi molecule în terapia antibacteriană, antivirală, antiparazitară şi antiinflamatorie, prin acţiunea selectivă, spectrul lărgit şi prin eficienţa curativă ridicată, oferă şanse reale de recuperare a pacientului, în timp mult mai scurt, cu neajunsuri şi efecte adverse mult mai reduse, modificând în mod real prognosticul afecţiunilor în care aceşti agenţi terapeutici îşi găsesc utilitatea.
Reticenţa aparentă în apelarea la aceşti noi agenţi farmacologici şi la noile tehnici intervenţionale derivă în primul rând din obişnuinţă şi din eficienţa demonstrată de-a lungul activităţii medicilor veterinari, iar de multe ori preţul prohibitiv al tehnicilor de intervenţie asistată, mediată – cu ajutorul ecografului, endoscopului, fluoroscopului, microscoapelor speciale, dispozitivelor laser etc. – joacă un rol limitativ în recomandarea unor astfel de opţiuni terapeutice.
De asemenea, avalanşa de noi tehnici de diagnostic de laborator (biologie moleculară, gaz/lichid cromatografie, imunohistochimie, detectarea anticorpilor monoclonali, tehnici de diagnostic imunologic celular, radioimunologice etc.) şi de diagnostic imagistic (CT, RMN, elastografie, ecografie Doppler, endoscopie, fluoroscopie etc.), implementate şi cu acurateţe foarte înaltă, oferă un cadru mult mai punctual şi mai ţintit în abordările terapeutice.
Depăşirea reticenţei în folosirea noilor metode şi tehnici de diagnostic, precum şi în apelarea la noile alternative terapeutice cu siguranţă va duce la îmbunătăţirea şi creşterea eficienţei terapeutice – prin selectivitate şi eficienţă – în patologia veterinară şi implicit la creşterea prestigiului profesional.
În acelaşi context, noile reglementări privind utilizarea antimicrobienelor în medicina veterinară completează normele generale şi speciale de farmacoterapie în acest domeniu, cu precădere în ceea ce priveşte bolile animalelor de interes economic, de importanţă capitală pentru sănătatea publică.
Toate aceste beneficii în ceea ce priveşte diagnosticul şi terapia în bolile animalelor reprezintă reale şi noi achiziţii, care uşurează munca medicului veterinar specialist, sporesc eficienţa acţiunilor curativo-profilactice şi, implicit, gradul de încredere în raport cu aşteptările proprietarilor şi/sau deţinătorilor de animale şi, nu în ultimul rând, reprezintă o dovadă a profesionalismului colegilor aflaţi în slujba nobilei profesii de medic veterinar.