Sindromul de hiperostoză a bolţii craniene la câine

Hiperostoza reprezintă proliferarea excesivă, localizată sau difuză, de os nou. Obişnuit, producţia de os apare la locul de inserţie al muşchilor, al tendoanelor şi al ligamentelor (enteze). Această tulburare se întâlneşte atât la om, cât şi la animale, prezentându-se sub diferite forme. Producţia de os nou se poate manifesta ca un proces independent sau ca un simptom al altor boli.

La câine, hiperostoza afectează diferite segmente ale scheletului, cum ar fi coloana vertebrală (hiperostoza scheletală idiopatică difuză), oasele membrelor (osteopatia hipertrofică, osteodistrofia hipertrofică) sau oasele craniului (osteopatia craniomandibulară, sindromul hiperostotic al bolţii craniene).

Sindromul hiperostotic al bolţii craniene (în latină: calvaria) este o afecţiune osoasă proliferativă rară, nonneoplazică, caracterizată prin producerea de os nou şi îngroşarea oaselor late ale craniului (frontal, parietal) (Pastor et al., 2000), fără implicarea mandibulei. Afecţiunea este întâlnită la câinii tineri, cu vârstă cuprinsă între 5 şi 10 luni. Iniţial a fost descrisă la cei din rasa Bullmastiff (Pastor et al., 2000; McConnell et al., 2006), ulterior însă, boala a fost diagnosticată şi la alte rase de câini, cum ar fi Pit Bull Terrier (Thompson DJ et al., 2011; Haktanir et al., 2018), Springer Spaniel englez (Mathes et al., 2012) şi Weimaraner (de Heer et al., 2015).

Etiologia bolii nu este pe deplin cunoscută, considerându-se a fi plurifactorială. Printre posibilii factori incriminaţi în declanşarea bolii se numără procesele infecţioase, nutriţionale, metabolice (Pastor et al., 2000) şi genetice (Letko et al., 2020).

Tabloul clinic este variabil, în funcţie de momentul evolutiv al bolii în care pacientul este prezentat pentru evaluare. La inspecţie se constată deformarea regiunii fronto-parietale, în diferite grade, iar la palpare se decelează durere pe zona respectivă, în special la debutul bolii. Uneori, se mai poate constata limfoadenopatie regională şi febră. De asemenea, s-a observat că unii pacienţi prezentau convulsii, hidrocefalie (Pastor et al., 2000), dar şi şchiopături, consecutiv afectării oaselor lungi ale membrelor (McConnell et al., 2006).

Tabloul imagistic poate evidenţia semne diferite ale hiperostozei oaselor late ale craniului, în concordanţă cu evoluţia bolii. Evaluarea craniului se poate face prin radiografiere sau scanare CT. Modificările depistate sunt reprezentate de proliferarea osoasă, de diverse grade, localizată pe partea dorsală a bolţii craniene (figura 1), afectând osul frontal şi/sau osul parietal, obişnuit cu distribuţie asimetrică, însă poate evolua şi bilateral (Thompson et al., 2011). Oasele afectate apar îngroşate şi prezintă radioopacitate crescută, uneori înregistrându-se adevărate formaţiuni care sunt proeminente la exteriorul bolţii craniene, deformând regiunea. De asemenea, scanarea CT evidenţiază îngroşarea şi creşterea densităţii oaselor implicate (figurile 1a, 1b şi 2), suprafaţa lor fiind neregulată, ceea ce sugerează formarea de os nou (Thompson et al., 2011)

Examenul histopatologic evidenţiază proliferarea periostală la nivelul oaselor late ale bolţii craniene (frontal şi parietal). Microscopic se constată prezenţa osului trabecular, compus din os primar, imatur, şi trabeculele mature cu aspect îngroşat. Spaţiile medulare apar îngustate consecutiv producerii de ţesut fibros puternic vascularizat (Haktanir et al., 2018). În jurul spiculilor osoşi apare o fibroză multifocală, iar fragmentele osoase sunt căptuşite cu un număr moderat de osteoblaste (Mathes et al., 2012).
 

Diagnostic. Prezenţa sindromului de hiperostoză a bolţii craniene se stabileşte pe baza semnelor clinice şi aspectelor imagistice (evidenţiate prin examen radiografic şi CT), completate cu examenul histopatologic. Obişnuit, modificările osoase au o distribuţie focală, unilaterală, iar producţia în exces de os nou se limitează la oasele frontal şi parietal (Pastor et al., 2000), reprezentând criterii de diferenţiere faţă de alte afecţiuni ale craniului în care hiperostoza este prezentă. Astfel că, diagnosticul diferenţial se face faţă de osteopatia craniomandibulară, osteomul oaselor craniului, traumatismul cranian sau osteomielita.

Prognosticul este favorabil. Obişnuit, evoluţia bolii este autolimitativă, remisia semnelor observându-se din momentul în care ţesutul osos ajunge la maturitate (Haktanir et al., 2018).

Tratament. Având în vedere că afecţiunea este autolimitatativă, nu există un tratament specific. Se recomandă o medicaţie simptomatică, urmărindu-se ameliorarea disconfortului cauzat de tumefierea dureroasă a regiunii craniene.