TOXICOLOGIE

Tratamentul de susţinere și terapia antidotică în unele intoxicaţii la animale

 Emergency Supportive Care and Antidote Therapy in Some Poisonings in Animals

First published: 10 noiembrie 2016

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

Abstract

In most cases, poisonings are medical emergencies, and besides antidote therapy, if any, poisoned patients always need a complete and complex treatment, instituted as soon as possible after intoxication. Relatively few toxics benefit of effective specific antidotes. Antidotes react with toxics or their specific receptor or interfere with their metabolic pathways, provide a competitive substrate for their metabolizing enzymes or absorb toxics on their surface by van der Waals bond formation, thus being able to neutralize such a wide range of compounds, which are in all states of aggregation. Because of the small number of specific antidotes, a veterinarian must be a master of the general poisoning management and emergency therapy.

Keywords
therapy, emergency supportive care, antidote, activated charcoal

Rezumat

În majoritatea cazurilor, intoxicaţiile sunt urgenţe medicale, iar pe lângă terapia antidotică, dacă aceasta există, pacienţii intoxicaţi au nevoie întotdeauna de un tratament complet şi complex, instituit cât mai rapid posibil după producerea intoxicaţiei. Relativ puţine toxice beneficiază de antidoturi specifice eficace. Antidoturile reacţionează cu toxicele sau cu receptorii specifici acestora ori interferează cu căile lor metabolice, oferă un substrat competitiv pentru enzimele lor metabolizante sau adsorb pe suprafața lor, prin formarea legăturilor van der Waals, toxice, putând neutraliza astfel o gamă largă de compuși aflați în toate stările de agregare. Din cauza numărului redus de antidoturi specifice, medicul veterinar trebuie să fie un maestru al managementului general al intoxicațiilor și al terapiei de urgență.

Ţinând cont de faptul că, în majoritatea cazurilor, intoxicaţiile sunt urgenţe medicale, pe lângă terapia antidotică, dacă aceasta există, pacienţii intoxicaţi au nevoie întotdeauna de un tratament complet şi complex, instituit cât mai rapid posibil după producerea intoxicaţiei.

Principalele obiective terapeutice care trebuie îndeplinite, în ordinea importanţei, sunt menţinerea marilor funcţii (respiratorie, cardiacă, renală etc.), decontaminarea toxicologică, administrarea antidoturilor și eliminarea rapidă a toxicelor din organism.

Iniţial, în toate cazurile de intoxicaţie, trebuie realizată de urgenţă terapia de susţinere pentru menţinerea marilor funcţii, insistând asupra tulburărilor care ar putea reprezenta un pericol iminent asupra vieții animalelor, precum tulburările respiratorii (spasmul laringian sau bronhospasmul, oprirea respiraţiei, hipoventilaţia, pneumonia prin aspiraţie și edemul pulmonar), dezechilibrele hidroelectrolitice și acido-bazice, tulburările cardiace (diminuarea contractilităţii cardiace, bradicardia sinusală, blocul cardiac de gradul doi, stopul atrial şi contracţiile ventriculare premature, tahiaritmia ventriculară și aritmiile supraventriculare), dar și disfuncţiile renale, care se traduc, cel mai adesea, prin sindromul de azotemie.

În multe intoxicaţii nu se poate interveni cu un antidot specific, de aceea realizarea unei terapii de susţinere corespunzătoare poate conduce la creşterea şanselor de recuperare a animalelor intoxicate. O mare atenţie trebuie acordată menţinerii perfuziei şi oxigenării tisulare.

De asemenea, pe lângă măsurile de susţinere a aparatelor respirator, urinar şi cardiovascular, pacienții trebuie să beneficieze de măsuri specifice și pentru susţinerea hepatică, a tubului digestiv şi a sistemului nervos central.

Astfel, o terapie de susţinere bine instituită şi aplicată poate ajuta la reducerea morbidităţii şi a mortalităţii, în cazul animalelor intoxicate, având eficienţă maximă dacă este realizată sistematic.

În tabelul 1 este prezentat dozajul principalilor agenţi terapeutici folosiţi în terapia de susţinere a pacienţilor intoxicaţi acut.
Terapia în unele intoxicații acute

Relativ puţine toxice beneficiază de antidoturi specifice. Antidoturile reacţionează cu toxicele sau cu receptorii specifici acestora sau interferează cu căile lor metabolice (ex.: chelanţii reacţionează direct cu metalele; atropina intră în competiţie cu organofosforicele pentru receptorii muscarinici; 4-metilpirazolul blochează căile de metabolizare a etilenglicolului). O altă cale de blocare a căilor metabolice este aceea prin care se oferă un alt substrat pentru enzimele ce acţionează la acest nivel; de exemplu, administrarea alcoolului în intoxicaţia cu etilenglicol (antigel) sau a acetaţilor în intoxicaţia cu fluoroacetat monosodic (produsul 1080). De asemenea, adsorbţia (antidotism fizic) reprezintă fenomenul fizic ce se bazează pe formarea legăturilor de tip van der Waals, cantitatea de toxic adsorbită fiind direct proporţională cu suprafaţa moleculei substanţei adsorbante. Substanţele adsorbante prezintă avantajul de a neutraliza o gamă largă de substanţe toxice aflate în toate stările de agregare.

Folosirea antidoturilor nu exclude însă importanţa detoxifierii (îndepărtarea toxicului de la poarta de intrare şi eliminarea acestuia din organism) sau pe cea a terapiei de susţinere. Majoritatea antidoturilor sunt substanţe cu potenţial toxic, de aceea trebuie folosite cu prudenţă şi numai atunci când diagnosticul de intoxicaţie a fost confirmat.

Substanţele adsorbante prezintă proprietatea de a lega toxicul, realizând astfel un complex stabil în tractusul gastrointestinal, până în momentul eliminării prin fecale.

Cărbunele medicinal activat, adsorbantul cel mai folosit, este denumit, deseori, antidotul „universal”. Suprafaţa mare de adsorbţie a cărbunelui pentru toxice reduce sau previne absorbţia sistemică.

Calitatea diferitelor produse comerciale ce conţin cărbune depinde de mărimea particulelor şi de suprafaţa de adsorbţie/gramul de cărbune. Adsorbţia in vitro pe cărbunele medicinal activat, în soluţie apoasă, este un proces nespecific, care atinge echilibrul în mai puţin de 30 de minute. Odată stabilit echilibrul, se poate produce eliberarea compuşilor adsorbiţi. Din acest motiv, unii practicieni folosesc cărbunele medicinal activat în combinaţie cu un purgativ (ex.: sorbitolul), în vederea accelerării tranzitului gastrointestinal, scăzând astfel timpul de stagnare în tubul digestiv a complexului toxic - cărbune activat.

Cărbunele medicinal activat are un rol de necontestat în tratamentul pacienţilor cu intoxicaţii acute. Cu cât este administrat mai devreme după ingerarea toxicului, cu atât este mai eficient. Cărbunele medicinal activat este eficient mai ales în cazul compuşilor nepolari, cu moleculă mare. De asemenea, moleculele neutre sunt mult mai bine adsorbite decât toxicele ionizate, însă cărbunele medicinal activat interferează vizualizarea endoscopică.

Doza de cărbune medicinal activat ce trebuie folosită variază în funcţie de forma de prezentare a fiecărui produs comercial, precum şi de cantitatea de alimente prezentă în tractusul gastrointestinal. Oricum, raportul doză-răspuns arată că dozele mai mari sunt mai eficiente. Dacă volumul toxicului este cunoscut, regula generală este de a administra cărbunele medicinal activat într-o doză de 10 ori mai mare. Tabletele de cărbune nu sunt tot atât de eficiente ca suspensiile. Doza recomandată de cărbune medicinal activat, pulbere, este de 2-5 g/kg greutate corporală (1 g cărbune medicinal activat la 5 ml apă). Sorbitolul poate fi administrat ca purgativ în doză de 3 mg/kg, în amestec cu cărbunele medicinal activat. Dacă toxicul ingerat este recirculat enterohepatic, este indicată administrarea repetată a cărbunelui medicinal activat la 4 sau 6 ore, timp de 2-3 zile. În cazul administrării cărbunelui în doze repetate, este important ca pacientul să fie hidratat adecvat pentru a preveni instalarea constipaţiei. Administrarea repetată a sorbitolului poate determina hipotensiune sau şoc hipovolemic, îndeosebi la câinii care prezintă instabilitate cardiovasculară.

Purgativele uleioase nu se recomandă a fi administrate concomitent cu cărbunele medicinal activat deoarece creează o peliculă în jurul particulelor de cărbune, ceea ce conduce la imposibilitatea adsorbţiei toxicelor din tubul digestiv.

Administrarea cărbunelui medicinal activat este contraindicată la pacienţii care au ingerat hidrocarburi (din cauza riscului crescut de aspirare în pulmoni), precum şi la cei care prezintă leziuni la nivelul tubului digestiv. De asemenea, cărbunele nu trebuie administrat pacienţilor care au ingerat substanţe caustice, care vomită sau care prezintă convulsii sau comă, dacă nu le-a fost realizată în prealabil intubarea endotraheală.

Complicaţia majoră, în cazul administrării cărbunelui medicinal activat, este voma.

Cu cât combinaţia cărbune activat - purgativ este administrată mai rapid, cu atât este mai eficientă. Administrarea cărbunelui activat împreună cu sorbitolul poate fi benefică chiar şi la 6 ore după ingerarea toxicului. Unele studii au arătat că administrarea sorbitolului împreună cu cărbunele activat nu a afectat adsorbţia acetaminofenului, iar în cazul aminofilinei, adsorbţia chiar a fost crescută. Administrarea combinaţiei cărbune activat - sorbitol conduce la încetinirea eliminării salicilaţilor, în comparaţie cu administrarea cărbunelui activat, neasociat cu sorbitol.

În cazul pacienţilor care au ingerat toxice cu eliberare lentă (ex.: medicamentele încapsulate), toxice cu absorbţie întârziată sau toxice cu recirculare hepatobiliară marcantă, se recomandă administrarea repetată a cărbunelui activat la 6 ore, timp de 2-3 zile. Repetarea administrării combinaţiei cărbune - purgativ poate conduce la instalarea deshidratării.

Odată ajunse în circulația generală, toxicele sunt mult mai greu de neutralizat.

Numărul antidoturilor specifice care acționează după absorbție este mic și adesea cu eficacitate relativă.

În intoxicaţiile cu acetaminofen se poate utiliza ca antidot acetilcisteina sau sulfatul de sodiu. Acetilcisteina se administrează per os sau intravenos, iniţial în doză de 140 mg/kg, apoi repetat la 6 ore, maximum două zile, în doză de 70 mg/kg. Acetilcisteina este incompatibilă cu agenţii oxidanţi, inclusiv cu apa oxigenată, care este folosită uneori ca vomitiv în intoxicaţii. De asemenea, acetilcisteina are gust neplăcut, putând produce voma şi poate fi adsorbită pe cărbune activat. Sulfatul de sodiu (sarea Glauber) este un antidot eficient în intoxicaţia cu acetaminofen şi poate fi folosit în locul acetilcisteinei. Se administrează intravenos, în doză de 50 mg/kg, repetat la 4 ore, în soluţie 1,6%.

În intoxicațiile cu etilenglicol se poate utiliza ca antidot etanolul sau 4-metilpirazolul. Etanolul se administrează în soluţie 20%. La câine, se administrează intravenos, în doză de 5,5 ml/kg, astfel: iniţial de 5 ori la 4 ore, apoi de 4 ori la 6 ore. În practică, doza de etanol se administrează până la obţinerea efectului dorit, şi anume un somn profund (aproape de comă) pentru o perioadă de până la 72 de ore. Etanolul este un substrat alternativ pentru alcool-dehidrogenază, inhibând astfel transformarea etilenglicolului în metaboliţi mult mai toxici. Dacă metabolizarea este prevenită, etilenglicolul este eliminat netransformat din organism. Nu se administrează concomitent sau după administrarea de 4-metilpirazol din cauza posibilităţii de producere a intoxicaţiei cu etanol şi a depresiei respiratorii fatale. Se pot folosi şi băuturi spirtoase de tip gin sau votcă, diluate 1:1 cu apă. 4-Metilpirazolul este folosit în intoxicaţia cu etilenglicol la câine. Se administrează intravenos în soluţie 5%; doza iniţială este de 20 mg/kg, urmată de o doză de 15 mg/kg la 12 ore şi, respectiv, 24 de ore şi de 5 mg/kg la 36 de ore. 4-metilpirazolul este un inhibitor specific al alcool-dehidrogenazei, prevenind metabolizarea enzimatică a etilenglicolului în metaboliţi mai toxici.

Atropina se administrează ca antidot în intoxicaţia cu insecticide organofosforice şi carbamaţi, în doză de 0,2-0,5 mg/kg. Administrarea atropinei se poate face intravenos lent, până la producerea efectului, sau se poate administra un sfert din doză pe cale intravenoasă, se aşteaptă 15 minute pentru a se observa efectele, iar apoi se administrează restul dozei pe cale intramusculară sau subcutanată. Atropina este potenţial toxică, de aceea ar trebui să se administreze iniţial doza minimă, fiind apoi crescută numai în cazul în care răspunsul este nesatisfăcător. În cazul în care atropina este administrată intravenos sau în doză mare, trebuie monitorizate frecvenţa şi ritmul cardiac. Difenilhidramina, folosită uneori pentru amendarea semnelor clinice nicotinice întârziate din intoxicaţia cu insecticide organofosforice şi carbamaţi, poate potenţa efectele atropinei. În cazul intoxicației cu insecticide organofosforice, terapia trebuie completată prin administrare de oxime, care au rolul de a reactiva colinesterazele blocate de către aceste pesticide. Pralidoxima (2-PAM) este un reactivator colinesterazic, oximă cu structură de amoniu cuaternar, sintetică, ce eliberează enzima din complexul format cu esterii fosforici. Enzima eliberată este din nou capabilă să degradeze acetilcolina. Pralidoxima este mult mai puţin eficientă împotriva carbamaților anticolinesterazici şi la nivelul centrilor nervoși respiratori, comparativ cu joncțiunile neuromusculare. Este utilizată în tratamentul intoxicaţiilor cu organofosforice şi al supradozelor medicamentoase de bromofos, clorfenvinfos, clorpirifos, diazinon, dicrotofos, dioxathion, disulfoton, endrofoniu, fensulfotion, fention, malation, metidation, sarin, soman, tabun, paration, profenfos, tacrin, terbufos, tetraetil pirofosfat, ecotiofat. Dozajul recomandat la câini este de 50 mg/kg, iar la pisică, de 20 mg/kg, i.v., lent, timp de 30 de minute; repetat după o oră, dacă simptomele persistă, apoi o dată la 8 ore, timp de 24-48 de ore (bovine - 25-50 mg/kg i.v. lent în dextroză 5%, o dată la 12 ore, la nevoie; cabaline - 25-35 mg/kg i.v. lent în dextroză 5%, o dată la 6 ore, la nevoie; păsări - 10-100 mg/kg în perfuzie lentă i.v., timp de 24-48 de ore sau i.m., o dată la 8-12 ore).

În cazul intoxicațiilor cu unele metale se pot utiliza ca antidot acidul dimercaptosuccinic, Ca-EDTA, deferoxamina, dimercaptopropanolul sau D-penicilamina.

Acidul dimercaptosuccinic (DMSA, Succimer) este un agent chelator al metalelor grele, analog al dimercaptopropanolului, care se leagă de metalele toxice şi ajută la eliminarea lor renală, utilizat în tratamentul intoxicaţiilor cu diverse metale - arsen, cobalt, plumb, fier, mercur, zinc. Dozajul la câini și pisici (pentru plumb) este de 10 mg/kg per os, o dată la 8 ore, timp de 5 zile, apoi 10 mg/kg per os, o dată la 12 ore, timp de 2 săptămâni (păsări - 15-35 mg/kg per os, o dată la 12 ore, timp de 5 zile).

Ca-EDTA (Edetamin, Versenat de calciu) este un agent chelator al metalelor, prin înlocuirea calciului, care formează complexe de metale divalente sau trivalente, non-ionice şi solubile, utilizat în intoxicaţiile acute cu metale (plumb, cobalt, cupru, mangan, zinc) şi hexaclorbenzen. Dozajul la câini, pisici și rozătoare în cazul intoxicației cu plumb este de 25 mg/kg s.c., i.v. lent, o dată la 6 ore, timp de 5 zile; pauză 5 zile, apoi se repetă la nevoie. În cazul intoxicației cu zinc se diluează în apă cu 5% dextroză 100 mg/kg, divizat în 4 doze/zi administrate s.c. și se administrează 25-50 mg/kg i.v. lent - bovine, ovine, caprine, porcine și 60-75 mg/kg i.v. lent - cabaline, divizat, o dată la 8-12 ore, administrat i.v. lent timp de 3-5 zile; pauză 2 zile, apoi se repetă tratamentul 5 zile. La păsări se administrează 35-40 mg/kg i.m. o dată la 12 ore timp de 5 zile, cu pauză 5-7 zile, în cazul în care e necesară continuarea tratamentului. Se mai recomandă ca animalele să fie monitorizate privind funcţia renală şi nivelurile de zinc.

Deferoxamina (Desferal) este agent chelator al ionilor trivalenţi, utilizată în tratamentul şi decontaminarea intoxicaţiei cu fier şi aluminiu, precum şi în intoxicaţiile cu doxorubicină, aminoglicozide, Paraquat, acetaminofen, în doză de 5-15 mg/kg i.v., s.c., i.m., o dată la 8 ore, timp de 24 de ore la câini și pisici (1 g deferoxamină leagă 85 mg fier feric), fiind recomandată monitorizarea funcţiei renale.

Dimercaptopropanolul (DMP, BAL - British Anti-Lewisite, Dimercaprol) este un agent chelator al ionilor metalici care formează complexe ion-grupare sulfhidril solubile, care sunt eliminate prin urină, fiind utilizat în tratamentul intoxicaţiilor cu aur, cobalt, stibiu, arsen (cu excepţia arsinei), cupru, mercur (cu excepţia mercurului non-alchilic), bismut, crom, nichel, tungsten, zinc, bromură de metil. La câini și pisici se administrează în doză de 2,5-5 mg/kg i.m., o dată la 4 ore, timp de 2 zile, apoi o dată la 8 ore în a treia zi, apoi o dată la 12 ore, timp de 10 zile. Dozajul la cabaline - 5 mg/kg i.m. iniţial, apoi 3 mg/kg i.m., o dată la 6 ore în prima zi, apoi 1 mg/kg, o dată la 6 ore, timp de încă 2 zile, iar la bovine - 6 mg/kg i.m., o dată la 8 ore, timp de 3-5 zile. În cazul intoxicațiilor cu mercur, dozajul la bovine și porcine este de 3 mg/kg i.m., o dată la 6 ore, timp de 4 zile, apoi o dată la 12 ore, timp de încă 10 zile. DMP este contraindicat în intoxicaţia cu cadmiu, fiind mai puţin eficient în intoxicaţiile cu plumb, seleniu şi taliu.

D-penicilamina este un agent chelator stabil al metalelor grele, care favorizează excreţia urinară, fiind un compus tiolic, produs prin hidroliza penicilinei, lipsind acţiunea antimicrobiană. Formează, împreună cu cisteina, un complex disulfidic solubil cu dizolvarea şi prevenirea formării calculilor cisteinici. D-penicilamina este utilizată în tratamentul intoxicaţiilor cu metale (cupru, zinc, fier, plumb, mercur, bismut, aur, arsen etc.). În intoxicația cu plumb, doza recomandată la câine este de 110 mg/kg/zi per os divizat, o dată la 6-8 ore, timp de 1-2 săptămâni, iar la pisică, de 125 mg per os, o dată la 12 ore, timp de 5 zile. La ovine și caprine, în intoxicația cu cupru, doza este de 52 mg/kg zilnic, timp de 6 zile. La porcine, doza recomandată este de 30-125 mg/kg per os în doze zilnice divizate, la nevoie, iar la păsări (în intoxicațiile cu plumb, zinc, cupru) de 55 mg/kg per os, o dată la 12 ore, timp de 1-2 săptămâni, cu pauză 3-5 zile și reluarea tratamentului la nevoie. D-penicilamina este contraindicată în cazurile de hipersensibilitate la penicilină şi discrazii sanguine.

Antidotul utilizat în intoxicaţia cu raticide anticoagulante este vitamina K1 (fitomenadiona). Cea mai eficientă cale de administrare a fitomenadionei este calea orală, 2-5 mg/kg/zi divizată în mai multe reprize, concomitent cu administrarea unor tainuri bogate în lipide (timp de 21-30 de zile). Administrată subcutanat, absorbţia fitomenadionei nu este mai mai bună sau mai rapidă faţă de administrarea orală şi, totodată, poate determina hemoragii. Administrarea intravenoasă a fitomenadionei poate produce reacţii anafilactice şi trebuie folosită numai în caz de urgenţă, dar în perfuzie lentă, timp de cel puţin 15 minute. Nu toate preparatele de fitomenadionă se pretează la administrarea intravenoasă. Există posibilitatea ca să nu fie necesară administrarea fitomenadionei timp de 21-30 de zile, mai ales dacă detoxifierea gastrointestinală s-a făcut prompt şi complet sau dacă intoxicaţia s-a produs cu warfarină. În aceste cazuri, se întrerupe tratamentul după 10 zile, se aşteaptă 3 zile, după care se testează parametrii de coagulabilitate ai sângelui. Dacă aceştia sunt la un nivel normal, se repetă testarea după alte 3 zile, fără a se administra în acest timp fitomenadiona. Dacă nivelul acestora este tot în limite normale, nu mai este necesară administrarea de fitomenadionă.

În cazul intoxicațiilor cu amitraz se pot utiliza ca antidot atipamezolul și yohimbina.

Atipamezolul (Antisedan) este un inhibitor al receptorilor a2-adrenergici, agent competitiv de inversare pentru agoniştii a2-adrenergici, fiind utilizat în tratamentul intoxicaţiilor cu medetomidină, xilazină, amitraz, midodrină şi fenilefrină. La câine, atipamezolul se administrează i.m. în doză egală cu doza de medetomidină administrată. Pentru toxicitatea amitrazului, doza recomandată la câine este de 50 µg/kg i.m., o dată la 3-4 ore, la iepuri, de 1 µg/kg i.v., i.p., s.c., la animalele de companie de talie foarte mică, de 0,1-1 mg/kg i.m., i.v., i.p., s.c., iar la păsări - 0,5 mg/kg i.m.

Yohimbina este un alcaloid indolalchilaminic, antagonist a-adrenergic cu slabă acţiune inhibitoare a monoaminoxidazei, fiind utilizată în tratamentul supradozelor medicamentoase şi al intoxicaţiilor cu amitraz și xilazină. Dozajul recomandat este de 0,125 mg/kg i.v. la bovine, ovine, caprine, 0,075 mg/kg i.v. la cabaline, 0,1 mg/kg i.v. la câine și păsări, 0,5 mg/kg i.v. la pisică, 0,2-0,3 mg/kg i.v. la căprioare, 0,25 mg/kg i.v. la lamă și 0,2 mg/kg i.v. la iepuri şi animale de companie de talie foarte mică.

Albastrul de metilen este un agent de oxido-reducere, care reduce fierul feric din hemoglobina oxidată la forma feroasă, la concentraţii scăzute de până la 1% (la concentraţii crescute, el însuşi este un oxidant puternic), fiind utilizat în tratamentul methemoglobinemiei cauzate de expunerea la agenţi oxidanţi şi plante acumulatoare de nitraţi - derivaţi de anilină, fenacetină (acetanilidă), benzocaină, cloraţi, hidrazină, dapsonă, nitraţi, nitriţi, nitrobenzeni, cresol, duron, glutetimidă, cetacaină, mercaptan, naftalen, oxid nitric, nitroglicerină, dinitrat de propilenglicol, nitrofurantoină, nitrotolueni, promiquină, chinină, știr (Amaranthus spp.), graminee (Poaceae), salvia (Salvia spp.), spanac sălbatic şi talpa gâştei (Chenopodium spp.). Dozajul recomandat la câine este de 4 mg/kg în perfuzie unică i.v., la pisică - 1-1,5 mg/kg în perfuzie unică i.v., la bovine și ovine - 8,8 mg/kg de soluţie 1%  i.v. lent, cu repetare, la nevoie, la 6-8 ore, la cabaline - 1-10 mg/kg de soluţie 1% i.v. lent, la nevoie, iar la porcine - 1-2 mg/kg de soluţie 1% i.v. lent. La animalele de companie, administrarea repetată a albastrului de metilen în doză terapeutică (peste trei administrări) poate determina anemie hemolitică. Se recomandă monitorizarea tensiunii arteriale şi a funcţiei renale, terapia cu fluide concomitentă prevenind precipitarea hemoglobinei la nivel renal.

Vitamina C, vitamina „antitoxică”, este un antioxidant, agent reducător care formează săruri metalice stabile, reduce methemoglobina, acidifiază urina, reduce nefrotoxicitatea cromului şi hepatotoxicitatea indusă de cupru. De asemenea, este un important factor în metabolismul enzimelor microzomale. Vitamina C este utilizată în tratamentul intoxicaţiilor cu diverse medicamente, plante, metale (cupru, fier, seleniu, teluriu, crom, cobalt, plumb, arsen), ANTU, nitrați-nitriți, cloraţi, anilină, hidrazină, hidrachinonă, benzocaină, fenacetin, permanganat de potasiu, sulfonamide, acetaminofen, arţar roşu (Acer rubrum), știr (Amaranthus spp.), sorg (Sorghum spp.), buruieni şi cereale furajere variate după secetă sau tratate cu erbicide ce favorizează acumularea de nitriţi. Dozajul recomandat este de 7,5-15 mg/kg i.v., i.m., s.c., per os la bovine și cabaline, de 10-25 mg/kg i.v., i.m., s.c., per os la câini și pisici, de 100 mg/kg i.v., i.m., s.c., per os la iepuri și alte rozătoare, de 100-200 mg/kg i.v., i.m., s.c., per os la porcuşorul de Guineea, de 5-10 mg/kg i.v., i.m., s.c., per os la porcine și ovine și de 2,5-5 mg/kg i.v., i.m., s.c., per os la caprine. Acidul ascorbic, în doză de 30 mg/kg per os, de 4 ori pe zi, este sigur pentru tratarea methemoglobinemiei la pisică, dar eficacitatea acestuia este limitată și acțiunea se desfășoară lent, de aceea nu este recomandată doar utilizarea vitaminei C în aceste cazuri.

Datoria fiecărui medic veterinar este de a se familiariza cu managementul clinic al intoxicațiilor întâlnite mai frecvent la animale, precum și de a fi pregătit cu privire la eventualitatea utilizării antidoturilor. Dincolo de toxicele care produc mai frecvent intoxicații, spectrul posibilității instalării intoxicațiilor este practic nesfârșit, iar un medic veterinar trebuie să se bazeze, în aceste situații, pe resurse informaționale de încredere.

Astfel, este de remarcat faptul că, deși medicii veterinari pot întâlni multe intoxicații produse de compuși diferiți, în mod obișnuit, în medicina veterinară, tratamentul antidotic eficient poate fi instituit doar în câteva cazuri specifice. Din cauza numărului redus de antidoturi specifice eficace, medicul veterinar trebuie să fie, de asemenea, un maestru al managementului general al intoxicațiilor și al terapiei de urgență.  

Bibliografie

1. Bistner SI, Ford RB, Raffe MR, 2000, Kirk and Bistner’s handbook of veterinary procedures and emergency treatment, 7th ed., Ed. Elsevier Saunders, U.S.A., pp.184-234.
2. Bright Susan J, Post LO, Veterinary Antidotes and Availability: An Update, https://www.abvt.org/public/docs/reviewofveterinaryantidotes.pdf, accesat 22.10.2016.
3. Crivineanu V, Goran GV, 2004, Toxicologie veterinară, vol. I, Ed. Printech, Bucureşti, pp. 73-96.
4. Crivineanu V, Goran GV, 2014, Plante toxice – intoxicaţii la animale, Ed. Printech, București, pp. 165-84.
5. Goran GV, Crivineanu V, 2016, Toxicologie, Ed. Printech, Bucureşti, pp. 129-156, 560-84.
6. Hare W, Post LO, Oehme F, A review of veterinary antidotes, https://www.abvt.org/public/docs/reviewofveterinaryantidotes.pdf, accesat 22.10.2016.
7. Oros NA, 2005, Introducere în toxicologia veterinară, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, pp. 75-104.
8. Osweiler GD, 1996, Toxicology, Ed. Williams & Wilkins, Iowa, S.U.A., pp. 57-66.
9. Peterson ME, Talcott Patricia, 2013, Small animal toxicology, 3rd ed., Elsevier Saunders, U.S.A., pp. 459-74.

Articole din ediţiile anterioare

ONCOLOGIE - CITOPATOLOGIE | Ediţia 1 30 / 2018

Aspecte clinice ale bolii tumorale la psitacine

Laurențiu Tudor

Ordinul Psittaciformes încadrează taxonomic familiile: Loriide (papagali Lori sau falşii peruşi), Cacaduidae (pa­pa­ga­lii cu creastă şi peruşii-ni...

19 aprilie 2018
BOLI INTERNE | Ediţia 3 32 / 2018

Protocol terapeutic în tromboembolismul arterial la animalele de companie

Alexandra Mihaela Popa, Mario Codreanu

Tromboembolismul arterial (ATE) este definit ca o ob­struc­ţie, de obicei urmată de infarctul paturilor arteriale. Trom­bo­em­bo­lis­mul aortic se ...

30 septembrie 2018
MEDICALĂ | Ediţia 2 31 / 2018

Medicaţia de primă intenţie în statusul epileptic la câine

Mihai Musteață

Statusul epileptic reprezintă o urgenţă medicală care necesită plasarea pacientului în camera de urgenţă pentru cel puţin 24 de ore. Lucrarea de fa...

28 iunie 2018
ONCOLOGIE | Ediţia 2 31 / 2018

Managementul urgenţelor oncologice veterinare

Dan Crînganu, Raluca Negreanu, Ionuţ Gârjoabă

Situaţia de urgenţă în oncologie poate fi definită ca o afec­ţiune patologică determinată de evoluţia clinică a sin­droa­melor paraneoplazice cance...

28 iunie 2018